25 aprilie 2024
ActualitateBereşti Tazlău: Un bărbat și-a omorât fratele cu toporul

Bereşti Tazlău: Un bărbat și-a omorât fratele cu toporul

Un bărbat de 43 de ani din comuna Bereşti Tazlău a fost omorât, aseară, principalul suspect fiind chiar fratele său mai mic cu doi ani, alături de care locuia. După ce victima a venit acasă de la serviciu, imediat a început cearta şi la scurt timp omul ar fi fost lovit cu un topor.

Cei doi fraţi locuiau în aceeaşi casă, scandalul izbucnind după ora 21.00, imediat după ce victima a ajuns de la serviciu.

“Nu s-au certat. L-a aşteptat şi i-a dat. Din octombrie îi ameninţa în continuu pe el, pe mama şi pe o cumnată de-a mea”, spune un vecin.



Victima, în vârstă de 43 de ani, avea 8 fraţi. Cel care a pus mâna pe un topor era cunoscut însă drept un om violent, povestesc cei din familie. Din cauza scandalurilor, mama lor chiar a fost nevoită să se mute la rude, în urmă cu câteva săptămâni.

Agresorul, în vârstă de 41 de ani, a spart tot ce i-a ieşit în cale, apoi a luat un topor şi şi-a lovit fratele de mai multe ori.

Vecinii au auzit cearta dintre cei doi fraţi şi au sunat la 112, dar a fost prea târziu pentru bărbatul de 43 de ani.

“El a venit de la treabă şi, într-un sfert de oră, nici un sfert de oră nu a avut că l-a omorât că a venit de la treabă. Era bolnav, el pleca noaptea, nu ştia de unde vine, unde se duce. A dat foc la o fânărie, ne-a dat foc la opt căruţe de fân”, spune unul dintre vecini.

În fața anchetatorilor, suspectul ar fi recunoscut crima, dar a declarat că el a fost cel atacat. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii cer arestarea lui preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, risca până la 25 de ani de închisoare.

Aceasta este a patra crimă înregistrată, în judeţul Bacău, în ultima săptămână.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri