luni, 22 decembrie 2025

Bani mai putini pentru fundatii si asociatii

Procedura de evaluare a unitatilor de asistenta sociala ale fundatiilor si asociatiilor care solicita subventii de la bugetul de stat va fi simplificata. Totodata, categoriile de cheltuieli pentru care se acorda aceste subventii vor fi restrânse. De la bugetul de stat nu vor mai fi dati bani pentru materiale sanitare si utilitati.

Toate aceste modificari sunt cuprinse intr-un proiect de act normativ, afisat pe site-ul Ministerului Muncii, care se refera la Normele metodologice de aplicare a Legii 34/1998 privind acordarea de subventii asociatiilor si fundatiilor care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala. Potrivit proiectului, asociatiile si fundatiile pot cere subventii de la bugetul de stat, daca administreaza cel putin doua astfel de unitati, cu sediul in judete diferite, ori una ai carei beneficiari provin din mai multe zone ale tarii. In acelasi timp unitatile respective trebuie sa fie acreditate ca furnizori de servicii de asistenta sociala, sa desfasoare aceasta activitate de cel putin 12 luni si sa dispuna si de resurse financiare proprii. Prioritate la bani de la buget vor avea asociatiile si fundatiile care presteaza un anumit tip de servicii sociale, prevazut la articolul 2 din HG 1.153/2001, si care au categorii speciale de beneficiari. Pentru evaluarea si selectia unitatilor lor in vederea subventionarii, asociatiile si fundatiile nu vor mai trebui sa depuna la Ministerul Muncii documentele cerute prin procedura de acreditare. Ele vor prezenta cererea de subventie, raportul de activitate pe ultimele 12 luni, certificatul de acreditare, ultimul bilant contabil, balanta contabila si dovada privind bonitatea, emisa de banca la care au deschis contul. Documentatia va fi inaintata Ministerului Muncii in pachet inchis, in luna octombrie a anului curent.

Verificare in fiecare luna

Selectia unitatilor ce urmeaza a fi finantate si de catre stat va fi facuta in functie de: justificarea cererii, ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenta sociala, resursele materiale si umane adecvate acordarii acestora, valoarea raportului dintre cheltuielile curente si subventia lunara solicitata, continuitatea activitatii, incadrarea in nivelele de prioritate si bugetul aprobat. Pentru fiecare din aceste criterii enumerate mai sus se acorda un punctaj. Fundatia sau asociatia care a solicitat subventia trebuie sa obtina in urma evaluarii unitatii ei cel putin 60 de puncte pentru a fi selectata apoi. Evaluarea va fi facuta dupa ce Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau va analiza si va intocmi un raport privind oportunitatea acordarii subventiei. Analiza va fi efectuata de AJPIS la unitatea pentru care este depusa solicitarea. Asociatiile si fundatiile selectate vor incheia o conventie cu Ministerul Muncii iar subventia o vor primi lunar de la AJPIS Bacau. Aceasta va verifica in fiecare luna, la sediul unitatii respective, daca serviciile de asistenta sociala se acorda corespunzator iar subventia este cheltuita conform conventiei. In cazul in care va constata incalcarea normelor metodologice si a clauzelor prevazute in conventie, conducerea AJPIS va dispune suspendarea sau incetarea platii.



Au fost excluse materialele sanitare si utilitatile

Banii care vor fi alocati din bugetul de stat unitatilor ce presteaza servicii de asistenta sociala vor avea o destinatie mult mai precisa. Din suma acordata de la buget nu vor mai putea fi acoperite cheltuielile cu materialele sanitare, de curatenie si didactice sau cu serviciile, obiectele de inventar, incalzirea, iluminatul ori cu alte utilitati. Conducerea Ministerului Muncii a decis aceasta, deoarece "nu pot fi strict verificate" asemenea cheltuieli. Astfel, din bugetul de stat vor fi suportate cheltuielile cu salariile personalului de ingrijire si asistenta, ale celui de specialitate si auxiliar. Nu vor fi decontate din aceasta sursa de finantare cheltuielile cu salariile personalului medico-sanitar din centrele rezidentiale si ale celor care presteaza servicii medicale la domiciliu, deoarece ele sunt suportate de bugetul asigurarilor sociale de sanatate. In schimb, tot de la bugetul de stat vor fi acordate sume de bani pentru hrana beneficiarilor cantinelor sociale si centrelor rezidentiale. Subventiile vor fi destinate si cheltuielilor cu carburantii necesari pentru deplasarea zilnica a beneficiarilor la domiciliu ori la centrul rezidential. Cât priveste cheltuielile curente pentru functionarea unitatii de asistenta sociala, ele pot fi acoperite din bugetele locale.
Elena Tintaru



spot_img