Prezent la alegerile pentru președinția conducerii județene a PNL Bacău, președintele partidului, Ludovic Orban, a spus ca liberalii au nişte parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România.

“Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a spus Orban, duminică, la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău.

“De la 1875 PNL a fost motorul dezvoltării României şi aşa trebuie să rămânem în continuare, dar trebuie să fim Partidul Naţional Liberal, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul. Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi de la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvânt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atât la nivelul NATO, cât şi UE”, a mai spus Orban.



PUBLICITATE