Silvia Patrascanu

Dărmăneștiul a pierdut procesul în „războiul deșeurilor”

Curtea de Apel Bacău a pronunțat, marți, sentința definitivă prin care respinge acțiunea în instanță a orașului Dărmănești pe tema deșeurilor. „Încăpățânarea primarilor din...

Județul Bacău nu cedează în disputa privind granița cu Harghita

Prefecții județelor Bacău și Harghita s-au întâlnit, marți, la Primăria Ghimeș-Făget, în cadrul ședinței comisiilor de delimitare a celor două unități administrativ-teritoriale. Despre...

Complici

Mai avem timp unii pentru alții? Mai simțim compasiune sau măcar interes față de soarta celor din jurul nostru? Observăm ce li se întâmplă?...

Constructori din India pentru drumurile din Săucești

O investiție în valoare de peste un milion de euro, sumă atrasă de primarul din Săucești prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a ajuns...

Jurnaliștii Mihai Buznea și Eugen Verman au primit distincția „Credință și loialitate”

Doi dintre veteranii presei băcăuane, Mihai Buznea și Eugen Verman, alături de care au descoperit secretele acestei profesii mulți dintre jurnaliștii cotidianului „Deșteptarea”, au...