E doar un pui. Un pui vesel, frumos, plin de viata si cu o voce incredibila. Câstiga premii dupa premii, duce numele Bacaului peste tot in tara, la diferite festivaluri, iar toate le face cu o naturalete iesita din comun. Talentata, indrazneata, jucausa, curajoasa, ambitioasa, perfectionista. Toate la numai 7 ani.

“Numele meu Mateea Ioana Cosma. Am 7 ani si 6 luni, iau lectii de canto-muzica usoara si pian. Sunt o fetita foarte carismatica si talentata, care iubeste muzica si scena enorm de mult. de fapt, muzica e viata mea. Urmez cursuri de canto de la vârsta de 5 ani”.

Sunt rândurile pe care micuta Mateea le-a trimis intr-o zi la redactia noastra. A scris totul cu mânutele ei, ceea ce a simtit. Nu o cunosteam. Am vazut-o, in schimb, la multe festivaluri si concursuri pentru copii (ultimul luna trecuta, la “Aschiuta”, pe scena Teatrului “Bacovia”).

Mânca si dormea ascultând muzica

Mateea Ioana Cosma“Am venit pe lume, in Bacau, intr-o frumoasa zi de iarna, pe 7 decembrie 2005. O zi de 7 care cred ca imi poarta si imi va purta noroc toata viata”, se prezinta. Imi spune ca parintii ei, ambii profesori de stiinte exacte, nici nu banuiau ca va avea inclinatii artistice. Cert este ca inca de mica a fost atrasa de scena si de instrumentele muzicale. La vârsta de 2 ani a primit cadou prima pianina de jucarie, dar si un microfon cu efecte.

“Ma fascina sa-mi aud vocea, ma fascina sa cânt. Imi placea sa fiu ascultata si aplaudata. Uneori seara tata imi punea castile sa ascult muzica ca sa adorm. Imi vine si acum sa râd când imi povesteste mama ca tot ceea ce faceam trebuia sa fie pe muzica. Mâncam, dormeam, ma plimbam doar ascultând muzica, iar când muzica se oprea, ma trezeam instantaneu”, povesteste.

Primul concurs si primul premiu

Ajunsa la gradinita, educatoarea a observat imediat inclinatia ei catre muzica si i-a sfatuit parintii sa-i dezvolte aceasta latura artistica. Asa ca la 4 ani micuta Mateea facea deja primii pasi in lumea muzicii, a dansului si teatrului.

La nici un an dupa, a urcat pentru prima data pe scena unui concurs, la Festivalul de muzica “Vis de stea” de la Moinesti, unde a obtinut primul ei premiu – mentiunea I si premiul special Melody, pentru calitati artistice deosebite. A fost doar inceputul. O luna mai târziu obtinea premiul I la Festivalul de muzica “Aschiuta” de la Bacau, apoi, in acelasi an, a participat impreuna cu grupul Trio Neghi Voice in finala Festivalului “Mamaia copiilor” 2011.

Un an plin

Au urmat apoi alte festivaluri, multe emotii, premii, zâmbete si lacrimi: premiul I si trofeu la Festival “Artvox” Onesti (august 2011), mentiune la Festivalul “Andantino” (octombrie 2011), premiul I la Festivalul “November Music Fest” Ploiesti (noiembrie 2012) si premiul I la “Simfonia artelor” Bacau (octombrie 2012).

In septembrie, anul trecut, a inceput clasa I la Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare”. “Si pentru ca am inteles ca muzica e viata mea, pentru ca imi place sa ma exprim prin cântec si numai prin cântec ma simt implinita si fericita, am inceput sa ma perfectionez luând lectii de canto la Clubul «Artist Daio» sub indrumarea atenta a domnului profesor Ionut Gheorghes, care, cu talentul sau pedagogic si multa pasiune si daruire, ma invata sa simt cu adevarat muzica”, a mai spus. Anul acesta scolar i-a adus foarte multe bucurii, dar si multe premii importante la festivaluri.

“Am terminat si clasa I cu rezultate foarte bune la invatatura. Iar pentru ca acum e vacanta, pe lânga multe alte concursuri la care voi merge si la care voi fi la inaltime, sper sa ajung si intr-o tabara de pregatire muzicala care ma va ajuta sa fiu si mai buna. Imi place mereu sa fiu prima, in tot ceea ce fac. Si, recunosc cu sinceritate, sunt o perfectionista”, conchide sigura pe ea. Iar premiile de pâna acum au dovedit din plin acest lucru.

Premii câstigate numai in acest an:

premii

– trofeul Festivalul “Ritmuri pe portativ” Vaslui, mai 2013
– premiul I la Festivalul “Tinere talente” Bacau, mai 2013
– premiul I la Festivalul “Florile copilariei” Birlad, aprilie 2013
– mentiune la Festivalul International “Ti Amo”, Onesti, mai 2013
– premiul I la Festivalul “Spring star” Bucuresti, aprilie 2013
– premiul II la Festivalul “Ghiocelul de argint” Birlad, martie 2013
– premiul I la Festivalul “Stelute de vara”, iunie 2013
– premiul II la Festivalul International “Euroritm” Gura Humorului, iulie 2013 si invitatie la Festivalul International “Trixie” in Bulgaria 2014

“Pe tata, profesor de matematica, cred ca l-am impacat spunâdu-i ca muzica e matematica pe note muzicale. Mai ramâne sa o impac pe mama, profesor de biologie, care vede in fetita ei o viitoare medicinista. Ii voi demonstra cu timpul ca muzica vindeca durerile sufletului” – spune micuta interpreta.
“Deocamdata e greu sa stiu ce voi face in viitor. Cert este ca nu voi renunta la muzica. Visul meu e sa devin ambasador. Sa ajut românii din strainatate si, de ce nu, sa cânt melodii românesti care sa aline dorul oamenilor care sunt departe de tara.”


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. Felicitari micuta printesa!
    Talentul, daruirea si pasiunea cu care canti te vor duce cu siguranta spre succes.
    Mult succes in tot ceea ce faci, copil minunat.

  2. Vocea ta si puterea de transmitere a mesajului cantecului fascineaza inca de la primele acorduri.O minune de copil !!!! Felicitari si mult succes pe mai departe !

LĂSAȚI UN MESAJ