marți, 27 ianuarie 2026

Amintirea marelui seism din 1977. Suntem asezati “pe un sistem de falii”

Se implinesc astazi 37 de ani de la cel mai devastator cutremur din perioada de când se fac masuratori seismice in mod stiintific in România. Unda de soc a lovit la ora 21.22, miscarea telurica a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter si a durat 55 de secunde.

In toata tara s-au inregistrat 1.578 de victime, din care 1.424 numai in Bucuresti. Au fost peste 11.300 de raniti si aproximativ 35.000 de locuinte au fost grav avariate. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucuresti, unde 33 de cladiri si blocuri mari s-au prabusit.

Epicentrul cutremurului a fost localizat in zona Vrancea, cea mai activa zona seismica din tara, la o adâncime de circa 100 km.



Riscuri mari

In Bacau nu s-au inregistrat morti in urma seismului, dar mai multe imobile au fost grav afectate. Printre acestea s-au numarat cladiri de pe strazile Marasesti, Nicolae Balcescu sau Mihai Viteazul, unele fiind ulterior demolate. Tot in timpul seismului a cazut aproape in intregime si acoperisul Universitatii din Bacau. In anii urmatori au mai fost câteva cutremure puternice: 30 august 1986 (magnitudine 7,1 grade pe scara Richter), 30 mai 1990 (6,9 grade), 31 mai 1990 (6,7 grade), care au slabit si mai mult structura de rezistenta a imobilelor. Lucrari de consolidare s-au facut la un singur bloc, Marasesti 11. Celelalte au probleme mari in continuare, iar un cutremur mai puternic poate provoca pagube materiale importante, dar si pierderi de vieti omenesti.

Seismele Bacaului

In luna martie a anului trecut, Bacaul s-a aflat in mijlocul a ceea ce specialistii numesc “un roi de cutremure”, produse lânga Sascut, o zona mai putin cunoscuta ca activa din punct de vedere teluric.

Directorul stiintific al Institutului National de Fizica Pamântului, Mircea Radulian, a declarat atunci, pentru “Desteptarea”, ca Bacaul este asezat “pe un sistem de falii” active de suprafata, care poate produce si seisme mai puternice. Dupa cum specialistii in fizica Pamântului au spus tot mai des in ultimii ani, zona Vrancea produce un seism puternic la intervale de câteva decenii, care deja s-au scurs.

In municipiul Bacau exista 94 de imobile cu structura de rezistenta subrezita de cutremurele din ’77, ’86 sau ’90, expertizate si incadrate in diferite grade de urgenta pentru a fi consolidate. Un numar de 14 imobile sunt incadrate la Urgenta 1, alte 38 de imobile sunt incadrate la Urgenta 2, iar alte 42 de imobile sunt incadrate la gradul de urgenta 3. Lista completa a imobilelor cu probleme poate fi consultata la adresa www.apollon.ro.



spot_img