Semimarathon Bacău este la a cincea ediție. Pe 22 septembrie, la ora 9, Fundația Comunitară Bacău dă startul primei curse din cadrul evenimentului în care alergătorii susțin proiecte din educație și ajută la finanțarea lor. Prin achitarea taxei de înscriere, ei oferă elevilor, profesorilor și tuturor celor interesați de educație, resurse pentru a putea face științele mai atractive și interesante. Ei sunt eroi Științescu, programul de finanțare pentru proiecte de educație non-formală. Vezi Stiintescu Bacau.

Ca în fiecare an, poți alege să te înscrii la una sau mai multe curse:

⦁ Cursa de 21 km: individual și stafetă (de 3 sau 6 persoane).

Startul se da la ora 9 și se aleargă de la statuia lui Stefan cel mare, Primărie, Războieni, Parcul Cancicov și retur. Participanții primesc număr de concurs și cip electronic pentru înregistrarea timpului parcurs. Cronometrarea la individual se face cu cipuri nereturnabile, iar la ștafetă se cu cipuri returnabile. Traseul va fi delimitat cu benzi de demarcare, iar din 1,25 în 1,25 km veți găși puncte de hidratare. Rezultate vor fi tipărite la final și vor fi afișate live results pe site-ul http://fundatiacomunitarabacau.ro/competitie/

⦁ Cursa copiilor „Creative Store”

Cei mici, dar și mai măricei, aleargă la Cursa copiilor. Ei aleargă pe o distanță de 1.5 km, pe traseul statuia lui Ștefan cel Mare, Primărie și retur. Startul se da la ora 12. An de an, sute de copii au alergat la Semimarathon pentru a susține proiectele din școala lor. Pentru ei, este o investiție în propria educație, o lecție de implicare în comunitate și o super-ocazie pentru distracție! Anul acesta, cursa copiilor poartă numele “Creative Store”, business local, care susține educația și efortul copiilor, oferind premii și alte surprize.

⦁ Cursa comunității

Mai mult decât un eveniment sportiv, Semimarathon Bacău este un context care aduce comunitatea la un loc. Această cursă este despre a fi împreună în jurul unor valori, unui proiect, a unei idei sau a unei identități. Se adresează familiilor, prietenilor, companiilor, instituțiilor, organizațiilor și tuturor celor care vor să fie prezenți, implicați și vizibili în comunitatea în care trăiesc. Este cursa în care timpul nu se cronometrează. Se premiază echipa cea mai numeroasă și echipa cu cea mai puternică identitate vizuală. Aduna-ți prietenii, colegii, familia și dați frâu liber creativității. La ora 12.45 se dă startul! Împreună, susțineți un proiect din educație!

⦁ Cursa urbană

Se iau câteva clădiri reprezentative din Bacău. Se pregătesc plicuri cu informații secrete și sarcini șugubețe pe care alergătorii le au de îndeplinit în fiecare locație. La ora 14 se dă startul! Care e legătura dintre istorie, cultură și sport? Dar între sport și știinte!? Pasionații de alergat, dar și cei dornici să cunoască orașul dintr-o altă perspectivă, pot răspunde provocării lansate de organizatori și se înscriu alături de familie și prieteni la CURSA URBANĂ! Alergare prin clădiri!
Semimarathon Bacău este organizat de Fundația Comunitară Bacău și este un mecanism de strangere de fonduri pentru proiectele din educație. Competiția beneficiază și de suportul Municipiul Bacău, prin proiectul Științescu – inovație în educația tinerilor, ediția a II-a. Înscrierile se pot face accesând site-ul competiției: http://fundatiacomunitarabacau.ro/competitie/. Tot acolo, puteți cunoaște proiectele înscrise.

Alege cursa care ți se potrivește! Înscrie-te! Bifează proiectul pe care vrei să îl susții! Plătește taxa de înscriere! Întreaga sumă se direcționează către proiectul ales. Dacă nu poți participa la Semimarathon, dar vrei să susții un proiect, poți face o donație, completând formularul: http://fundatiacomunitarabacau.ro/competitie/inscriere-sustinator/

Alte articole