5 mai 2024
ActualitateActivități de prevenire a furturilor din buzunare desfășurate de polițiști

Activități de prevenire a furturilor din buzunare desfășurate de polițiști

Activități de informare și prevenire a furturilor din buzunare au avut loc la daat de 19 august a.c., în municipiul Moinești. Acestea au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la riscul de victimizare și la consecințele unor astfel de infracțiuni, precum și cunoașterea măsurilor de protecție și de sesizare a autorităților.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Moinești au desfășurat activități preventive privind furturile din buzunare în zonele aglomerate din oraș, precum piața agroalimentară sau Parcul Central.

Polițiștii au împărțit materiale informative și au îndemnat cetățenii să manifeste o atitudine prudentă atunci când ies la cumpărături sau la plimbare, sporind atenția asupra obiectelor de valoare pe care le dețin, a portmoneului sau a poșetei. De asemenea, li s-a atras atenția asupra măsurilor de siguranță necesare pentru prevenirea furturilor din locuințe sau din autoturisme.



Recomandările polițiștilor pentru prevenirea furturilor din buzunare:

  • Evitați să vă afișati ostentativ obiectele de valoare (telefoane mobile, bijuterii etc.)
  • Tineți banii sau portofelul în buzunarele interioare!
  • În locurile aglomerate, țineți-vă poșeta, borseta sau rucsascul sub brat ori în față, având permanent controlul asupra lor.
  • Evitați să discutați cu persoanele necunoscute sau cu amicii ocazionali despre valorile pe care le aveți la dumneavoastră.
  • Încercați să evitați locurile foarte aglomerate și să țineți necunoscuții la distanță!
  • Nu lăsați în interiorul mașinii, nici pentru câteva minute, bani, telefoane mobile, aparatură electronica, genți, bagaje sau alte bunuri ce pot ispiti infractorii.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri