luni, 26 ianuarie 2026

A incercat sa-l jefuiasca de 5 lei. S-a trezit luat pe sus de jandarmi

În timp ce jandarmii executau acţiuni specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Bacău, în noaptea de 01/02.03 a.c., în zona gării, au surprins şi stopat o altercaţie între doi tineri.

Echipa de intervenţie aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, aflata în patrulare în zona respectivă, a observat altercaţia între cei doi tineri, intervenind şi identificând un tânăr, agresor, în persoana lui C. G. I. de 19 ani din com. Solonţ, jud. Bacău care prin ameninţări şi acte de violenţă l-a deposedat pe B.S.I. de 19 ani din oraşul Comăneşti, jud. Bacău de banii pe care acesta îi avea asupra sa, respectiv suma de 5 lei.

În urma celor observate, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul susceptibil încălcării prevederilor art. 234, lit. d) C.P. (tâlhărie calificată ), dosarul cu actele de constatare, făptuitorul şi bancnota de 5 lei fiind predate lucrătorilor Servicului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei mun. Bacău pentru continuarea cercetărilor.





spot_img