Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau, in parteneriat cu Institutia Prefectului Bacau, va organiza, in perioada 12-18 mai, SAPTAMÂNA NATIONALA A VOLUNTARILOR. Acest eveniment este initiat de Pro Vobis fiind un eveniment national anual, care in aceasta primavara ajunge la a treisprezecea editie.
„Proiectul isi propune sa mobilizeze cât mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, a atrage sprijinul comunitatii si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor”, au declarat organizatorii evenimentului.
Astfel, FSC si Institutia Prefectului Bacau invita toate organizatiile neguvernamentale judetene, dar si institutiile de invatamânt, sa participe la prima intâlnire de lucru, ce va avea loc, joi 24 aprilie, ora 14.00, in sala mica a Consiliului Judetean Bacau.
In cadrul acestei intâlniri, se va stabili un calendar comun de activitati pentru SNV. Fiecare organizatie/institutie va fi invitata sa propuna activitati, idei de proiecte de voluntariat, ce vor deveni un reper si un punct de atractie pentru bacauanii dornici sa devina voluntari, chiar si numai pentru o saptamâna.













