Prin Moldova, avem obiceiul sa sustinem ca am fi printre primii, cel putin in ceea ce priveste dezvoltarea economica. Insa situatia s-a schimbat, incet dar sigur, si Iasiul, Piatra Neamt sau chiar Suceava ne-au luat fata. Bacaul este un oras al marilor posibilitati, si aceasta din toate punctele de vedere. Forta de munca, potentialul investitional, miscarea culturala, pozitia geografica sunt doar cativa dintre factorii care contureaza imaginea unui municipiu care are inca multe de aratat.
Avem un an si jumatate de statut european. Din punct de vedere al aspectului, al nivelului de trai, al culturii, al sprijinului social ne aflam insa tot undeva prin Balcani. Pacat de oamenii care isi doresc un trai decent, un loc de munca stabil si un salariu de bun simt. De prea multe ori marea majoritate este cea pusa, pe la spate, sa plateasca pentru oalele si ulcelele sparte de altii. Dupa modelul lui Orwell, toti bacauanii sunt egali intre ei, doar ca unii sunt mai egali decat altii. Si aceasta se vede, din nefericire, la tot pasul. Societatile cu traditie si-au inchis portile, noi investitori nu au prea aparut, iar cei veniti de peste mari si tari s-au dovedit doar niste comercianti, incapabili sa ofere salarii decente si siguranta, ridicarea locuintelor a inceput sa stagneze, iar preturile sa ajunga la cifre astronomice si tot asa mai departe.
Un oras iesit din tipare
Bacaul este un oras atipic. Are tot ceea ce este necesar pentru o ascensiune pe toate planurile, dar cu toate acestea stagnarea este la ea acasa. Oamenii simt ca se poate, dar in acelasi timp parca asteapta un impuls, ceva care sa ii faca sa treaca la actiune. De ceva timp se poate spune ca Bacaul a intrat intr-o amorteala deloc constructiva. Orasul dinamic a intrat in letargie, ca uriasul amortit din poveste. Pe ici, pe colo se mai vede cate o miscare, se mai lucreaza cate ceva. Dar imaginea de ansamblu nu se inscrie deloc pe profilul Bacaului. Din centru industrial, comercial si cultural, urbea lui Bacovia s-a transformat intr-o vasta piata de desfacere. Orasul a ajuns, de fapt, o piata. O piata in care, pe langa zarzavaturi, se vand tenisi chinezesti, bermude din Bangladesh si placi de retea made in Taiwan. Avem un parc industrial aproape gol, vreo 3-4 societati de anvergura, si in rest mici biznisuri gen magazin mixt sau butic. Oameni calificati in cele mai diferite domenii vand la chiosc pentru ca n-au unde sa profeseze (asta daca nu-si iau campii si pleaca la capsuni in Spania). Este un regres incontestabil, iar pasivitatea ii stimuleaza pe vecini sa ne trimita bezele de la geamul expresului atragerii de fonduri si investitori.
Pariul sansei
Din cand in cand, oamenilor li se ofera sansa de a-si alege viitorul. E vorba de elementarul drept al exprimarii optiunii. In functie de convingerile fiecaruia, de scopurile urmarite, de incredere, se ia o decizie. O decizie ce poate aduce avantaje sau dezavantaje. Bacauanii au acum ocazia sa isi manifeste decizia. Sa puna in balanta ce vad, ce stiu, ce simt si sa actioneze in consecinta. Este in puterea oamenilor sa-si aleaga viitorul. Daca va fi bun sau mai putin bun, asta depinde doar de ei si de cei ce le vor cuceri increderea.
Scris de Emilian Berceanu
