23 aprilie 2024
Actualitate108 nunți de AUR sărbătorite într-un singur loc

108 nunți de AUR sărbătorite într-un singur loc

Nunta de Aur. Este o poveste care nu prea mai are repere în zilele noastre, în condițiile în care tot mai mulți oameni se căsătoresc la vârste din ce în ce mai înaintate sau chiar deloc. Cu toate acestea, printre noi încă mai există oameni care realizează astfel de performanțe.

Iar acest eveniment formidabil din viața băcăuanilor care ating aceste virtuți a fost încă odată sărbătorit de către Primăria Municipiului Bacău, care, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat marți, 18 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, o acțiune dedicată celor care au ajuns la nunta de aur.

„Noi, ca de fiecare dată, cu bucurie ne ocupăm de acest eveniment. Aceast tip de activitate are loc frecvent, iar de această dată s-a nimerit numai bine în preajma sărbătorilor de iarnă”, a spus Carmen Diaconu, directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.



Mai exact, 108 cupluri de băcăuani au fost premiate pentru împlinirea celor 50 de ani de căsătorie. Perechile aniversate au primit din partea Primăriei Municipiului Bacău câte 500 de lei, o diplomă de onoare, la care s-a adăugat un cadou compus dintr-o ramă foto, fiecare pereche fiind fotografiată urmând să primească poza ulterior prin poștă, o cutie cu bomboane și câte o floare.
„Este un moment în care îi sărbătorim pe cei care au construit acest oraș și trebuie să le mulțumim pentru întreaga activitate. Este un mic simbol pe care Primăria și Consilul Local Bacău îl oferă acestor oameni, acum, de sărbători”, a declarat Cosmin Necula, Primarul Municipiului Bacău, cel care a oferit personal fiecărei perechi aniversate diplomele care atestă cei 50 de ani de căsătorie.

Printre cei care au sărbătorit jubileul de mariaj am întâlnit foarte mulți băcăuani pe care îi cunosc din oraș și nu numai. Printre ei l-am întâlnit pe Cezar Budescu pe care nu l-am văzut de mulți ani, băcăuan, fost marinar, pe care l-am cunoscut pe un vapor de pescuit în Mauritania în 1991. Apoi l-am văzut pe nea Nicu David cu care am făcut școala de șoferi în urmă cu vreo 20 de ani. Pe Nelu Diaconu cu soția, părinții unui coleg de la Liceul de Marină Tulcea, cel care cu mai bine de 30 de ani în urmă ne ducea cu mașina la începutul fiecărui an școlar.

Și lista ar putea continua. M-am oprit la Ioan Adumitroaie, o mai veche cunoștință a cititorilor Deșteptarea, pe care l-am întrebat cum e la 50 de ani de căsnicie: „În septembrie am făcut 50 de ani de căsătorie, iar pentru noi această premiere înseamnă o recunoștință pentru generația noastră care a muncit din greu pentru țara asta. Eu m-am căsătorit exact la 23 de ani și soția era de-odată cu mine. Azi n-a putut să vină pentru că o dor foarte tare picioarele. Sunt bucuros că am ajuns aici. Am o fată care lucrează la Tribunal și două nepoate. Una e la Iași la facultate iar cea mică este elevă la Liceul Economic.”

Acestui proiect s-au alăturat și cei de la Catena care au oferit perechilor sărbătorite alte cadouri. După premierea cuplurilor, toți cei prezenți au asistat la un mini-spectacol oferit de Ansamblul Folcloric Busuiocul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri