În 1989, în Bacău, ca în toată România, s-a sărbătorit ultimul „1 Mai muncitoresc”, la aproape 100 de ani de când și la noi a fost marcată și sărbătorită Ziua Muncii, în 1890. Dar, în 1989 se sărbătoreau și 50 de ani de la ceea ce propaganda orânduirii de atunci numea „Marea demonstrație patriotică, antifascistă și antirăzboinică de la 1 Mai”, din 1939. Evenimentele din decembrie 1989 aveau să tragă, cel puțin până astăzi, cortina peste culoarea roșie a unei sărbători care își avea, de fapt, originea în Occident, sub denumirea „Labour Day”. Venea capitalismul.
1 Mai ca „sărbătoare internațională a muncii” continuă să fie trecută în calendare, dar capătă tot mai mult un aer „capitalist”, ca zi pe care mai ales salariații de la stat o așteaptă pentru odihnă, pentru loisir, pentru a evada în natură, dacă ține vremea cu ei. Cine oare mai știe astăzi de unde se trage această sărbătoare, ce semnificație reală are ea. Da, e „Ziua Muncii”, dar gândul te duce mai ales la petrecerile câmpenești cu mici și bere, ca la noi la români.
Cei cu o memorie mai bună știu cu siguranță cum au petrecut ultimul 1 Mai muncitoresc, în 1989. Eu unul nu, semn că atunci nici nu am trecut prin momente deosebite. Decembrie 1989 era încă departe, iar noi, oamenii obișnuiți nu-l speram, deși umblau deja zvonuri despre unele mișcări dizidente.
De 1 Mai 1989 ne amintim mai exact tot din „istoria clipei” – așa cum numea Albert Camus presa. Ziarul local, Steagul roșu, apărea, ca de obicei, „la culoare”, cu titluri roșii chiar de pe prima pagină, titluri dedicate „entuziastelor adunări populare de 1 Mai”, rezultatelor obținute în producție „cu sentimentul satisfacției și al datoriei împlinite” etc. Iar ziarul mai există încă în arhivele bibliotecilor.
Articolele scrise atunci le citim abia acum, pentru a „rememora” spiritul vremii. Atunci, proaspăt tipărite, treceau direct în anonimat.
Ziua de 1 Mai venea ca o deschidere primăvăratecă asupra unei ocazii de a petrece, eventual la iarbă verde – cum spuneam -, cu mici și bere. Dimineața era dedicată, în orașele județului, „demonstrației muncitorești”, defilării prin fața tribunei din Centru în care urcau tovarășii de la conducere. Defilarea era o manifestare cu un anume grad de solemnitate. Avea trăsăturile ei specifice, iar de ea nu scăpau tocmai muncitorii, dar nici alții, precum elevii, sportivii etc.
Bulevardul principal al orașului se colora. Difuzoarele agățate de stâlpi făceau, de câteva zile, atmosfera mai specială. Copil fiind, nu lipseam, în Onești, de la un asemenea eveniment: orașul devenea atunci o altă lume. Mă fascinau carele alegorice, dar și mulțimea purtătorilor de drapele și lozinci. Nu pot uita nici tonele de flori care se aruncau spre tribună, dar și care rămâneau în urma coloanelor de demonstranți la final. Iar peste toate, fanfara dădea culoare specială defilării.
Despre petrecerile câmpenești îmi amintesc tot din anii copilăriei, când familii întregi urcau în camioanele marca Steagul Roșu sau Molotov și plecau în pădurea Bogdana, unde așteptau tarafurile și cântăreții, dar și grataragiii. Cu timpul serbările câmpenești au devenit și ele istorie, iar oamenii au luat cu asalt doar parcurile sau malurile înverzite ale râurilor. După defilare, se înțelege, dar chiar și în tmipul ei.
Cum e astăzi? O vedeți cu toții. Am remarcat, însă, ce a notat pe pagina sa de Facebook un drag fermier din Răcăciuni, om care a sărbătorit și el zeci de ani câte un real „1 Mai muncitoresc”. „Acum 40 de ani, când am poposit la practica de producție în Bacău – scrie amicul fermier -, într-un mare parc din oraș se serveau mici și bere de Mărgineni foarte apreciată. Era lume cât încăpea în parc și se simțeau chiar bine. Astăzi unde mergem? În minivacanțe, în țări care au turismul pus la punct, în Costa Rica, în Madagascar… Apropo de Madagascar: mi-a plăcut un comentariu: «Cea mai mare umilință adusă nației române! Cum de s-a putut ca unii indivizi să ajungă într-o asemenea stare de bunăstare? Prieteni dragi, încă de acum 20-22 de ani pe la noi circula butada: bă, ăsta este momentul să vă capitalizați, numai așa putem ține românii în frâu! »”.
Trăiască 1 Mai!
Ana Marchiș, consilier județean și profesor pensionar: „Acum, 1 Mai e o simplă zi liberă”
Ana Marchiș, 73 de ani, a fost profesor de geografie în Onești, apoi în Bacău, a coordonat activitatea educativă, fiind președinta organizației de pionieri municipale și a celei județene până în 1985, a fost, de asemenea, inspector școlar general adjunct, iar în perioada 1985-1989 a condus Sectorul „Învățământ de stat” pe municipiul Bacău.
– Ați lucrat foarte mult cu copiii și pentru copii, de-a lungul timpului, ca profesor, coordonator al organizațiilor de pionieri și al sistemului de învățământ.
– Într-adevăr, am lucrat cu copiii și i-am iubit foarte mult, i-am iubit și pe părinți și i-am respectat. Și ei m-au iubit și m-au respectat. Cât am fost profesor la Școala nr. 18 am obținut rezultate cu totul deosebite în pregătirea elevilor, am avut peste 70 de premii și mențiuni la nivelul județului și mulți elevi la faza națională a olimpiadelor. Oriunde am lucrat am lăsat ceva în urma mea. De exemplu, în perioada în care am coordonat activitatea educativă am înființat Satul de vacanță Runc, Satul de vacanță Buhuși, am organizat Tabăra Dărmănești… Am fost preocupată de educația copiilor și de pregătirea lor pentru viață. Deși se făcea o îndoctrinare, educația având la bază o anumită ideologie, se făcea școală cu adevărat. Dascălii erau bine pregătiți, erau oameni de caracter și devotați profesiei.
– Ca responsabil al organizațiilor de pionieri, vă ocupați și de activitățile dedicate Zilei Internaționale a Muncii. Cum era, atunci, 1 Mai?
– Ziua de 1 Mai era așteptată de toată lumea pentru că înainte de 1989 erau puține zile libere. Lucram șase zile pe săptămână, iar adeseori și duminica pentru că în școli toate activitățile extracurriculare se desfășurau duminica. Era și o modalitate de socializare, de destindere după activitățile oficiale.
– Concret, ce se întâmpla? Cum începea?
– Preocuparea principală era pregătirea manifestațiilor la care, alături de adulți – muncitori, țărani, intelectuali –, participau și elevi, șoimi ai patriei și pionieri. În întreprinderi se făceau liste cu cei care urmau să fie prezenți, li se dădeau sarcini și se pregăteau pancarte, lozinci, steaguri. Nimeni nu avea voie să lipsească, altfel se luau măsuri.
– Existau niște criterii în alegerea angajaților care defilau cu pancarte și steaguri?
– Da, erau cei mai conștiincioși, cu rezultate bune în muncă.
– Și cei mai frumoși?
– Ei, da, era important să fie tineri, sănătoși, viguroși, dar nici acum nu e altfel. Se făceau pregătiri din timp pentru că exista o competiție între întreprinderi, o competiție reală. Fiecare își prezenta obiectivele și realizările, iar la sfârșit se făceau aprecieri.
– Fabricile nu aduceau și care alegorice cu produsele lor?
– Carele alegorice erau prezente mai mult în defilările din 23 August. Pentru 1 Mai erau pregătite mici demonstrații sportive și artistice, care se desfășurau în fața tribunei oficiale. Primii defilau șoimii patriei și pionierii, după care urmau tinerii și adulții.
– De unde porneau coloanele de manifestanți?
– De la Policlina Veche și fostul ONT. Așteptau pe str. Războieni și 9 Mai, defilau pe centru, iar când ajungeau în dreptul tribunei amplasate în fața Casei de Cultură, la microfon era anunțată întreprinderea, realizările și numele celor mai merituoși. Se spunea, de pildă, „Acum, prin fața dumneavoastră trec muncitorii de la IMU” și erau enumerate rezultatele și numele fruntașilor în muncă. Se defila în continuare până la Hotelul „Moldova”. Acesta era momentul important de dimineață. După defilare, urmau momentele de relaxare în familie, la iarbă verde, cu mici și bere, sau pe terase. Cei mai mulți se duceau în pădurile din jurul Bacăului și făceau grătare. Era un prilej de relaxare pentru că se muncea permanent, nu erau atâtea zile libere ca în prezent.
– Și cu asta se încheia „marea sărbătoare”…
– Nu, nu se încheia. Continua cu 2 Mai, Ziua Tineretului, când erau organizate întreceri sportive pe stadioane și în școli, ca o evidențiere a grijei partidului pentru tânăra generație. Aveau loc competiții, serbări sau alte activități. Și 2 Mai era zi liberă. Să știți că în școli, pe lângă odele conducătorului iubit și educația comunistă, se făcea și educație patriotică adevărată, se insista pe dragostea față de țară și respectul față de valorile naționale. De asemenea, erau cultivate principiile morale. Au fost și lucruri rele, dar au fost și lucruri bune, pentru că oamenii erau serioși. Aveam ingineri buni, medici buni, profesori buni, asta și pentru că admiterea la facultate se făcea pe bază de examen.
– Când se vorbește despre 1 Mai, ce imagine vă vine prima oară în minte? La ce vă gândiți?
– Mă gândesc la manifestările grandioase, care erau importante atunci, dar și la acel sentiment special de solidaritate, la bucuria de a fi împreună, care era mult mai importantă. Acum, 1 Mai este o simplă zi liberă.
A consemnat Silvia Pătrășcanu
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
