Trei fotografii alb-negru, uzate de timp, dar încărcate de viață. Trei fragmente dintr-o poveste urbană uitată: Bacăul muncitoresc, surprins în zilele de 1 Mai, când orașul devenea scenă și spectacol. Dincolo de compoziția fotografică, aceste imagini devin documente vii ale unei epoci în care ideologia și sărbătoarea se împleteau.
Vedem tribuna oficială, amplasată în fața actualului Palat Administrativ. Pe fundal, steagul tricolor și portretele liderilor comuniști încadrează personajele centrale: reprezentanții de partid, în ținute sobre, care salută mulțimile. În fața lor, o mare de oameni cu pancarte și stegulețe.
Aceasta este imaginea tipică a unui 1 Mai organizat în anii ’70–’80: un eveniment regizat până la ultimul gest. Totuși, dincolo de rigiditatea oficială, fotografia surprinde și altceva: un oraș viu, plin de oameni, de culori pe care ni le putem doar imagina.
Privirea este atrasă de detalii: copiii de mână cu părinții, femeile cu eșarfe, pancartele scrise de mână sau tipărite. Fotografia nu e doar un act de propagandă vizuală, ci și o cronică vizuală a Bacăului industrial. Poate vedem aici muncitori de la Partizanul sau Letea, oameni care azi nu mai au fabricile în care lucrau, dar care atunci se simțeau parte dintr-un întreg.
Fotografiile acestea nu sunt doar amintiri, ci mărturii ale unei epoci în care orașul Bacău trăia altfel. Poate în ritm de fanfară, poate în pași forțați, dar cu un sentiment de comunitate care astăzi pare din ce în ce mai rar.
Astfel de imagini trebuie păstrate, expuse, explicate. Ele ne arată nu doar cum a fost 1 Mai, ci cum am fost noi. Și cât de mult s-a schimbat lumea în care trăim.
