Circuitul "Selena Motor Sport" a gazduit etapa de debut a Campionatului National de Motociclism Viteza
Un start promitator. Din toate punctele de vedere. Prima etapa a sezonului 2010 de motociclism viteza, desfasurata ieri, in premiera, pe circuitul "Selena Motor Sport" din Bacau a fost considerata o manifestare reusita. Vremea a tinut cu cei 38 de participanti care s-au intrecut la noua clase de concurs, iar publicul a putut urmari curse spectaculoase. Eduard Haikovski a fost omul rundei, dominand Open-ul de Super Moto Seniori, in timp ce Andrei Filimon si Andrei Poponut, ambii in varsta de opt ani, au dat nastere unor dueluri pe muchie de cutit la juniori.
Haikovski, fara rival
Pentru a mari gradul de combativitate, dar si de spectaculozitate, unele clase au fost cumulate. Astfel, participantii la Super Moto au concurat la un loc cu cei de la clasa Hobby, iar show-ul a fost garantat. Edi Haikovski, de la Metal Box Arad a dovedit ca nu are rival, impunandu-se in ambele manse si stabilind cel mai rapid tur de circuit al zilei: un minut, doua secunde si 78 de zecimi. Colegul sau de club, Sorin "Ariciul" Traistaru s-a remarcat printr-o tehnica rafinata si, totodata, si-a confirmat porecla, aparand cu…tepii locul secund.
Italian de… Bacau
Paradoxal, onoarea Bacaului a fost salvata de un…motociclist italian, care concureaza pentru Las Vegas Racing Team Arad. Bacauan de adoptie, Pierluigi Cesarotto a demonstrat ca performanta nu are varsta. La 45 de ani, "Gigione" a pus presiune pe adversarii mai tineri, reusind sa se claseze pe pozitia a doua la clasa Hobby. "Am de partea mea experienta deoarece am participat la curse similare in Italia. Acolo, insa, concurenta e mult mai acerba", a explicat Gigio Cesarotto, care vrea sa incheie aceasta editie de campionat pe podium.
Doi "bondarei"
Cei mai aplaudati motociclisti ai etapei au fost "bondareii" Andrei Filimon si Andrei Poponut. La numai opt ani, cei doi juniori au confirmat ca au un viitor frumos in acest sport, chiar daca, asa cum glumeau prezentatorii, mai fac si "tumbe pe pista". Poponut a aratat ca ceea ce incepe rau se poate incheia bine. Dupa ce a abandonat la cursa de juniori lll, targu-mureseanul legitimat la Steaua Bucuresti a facut furori la Super Moto juniori. In ceea ce-l priveste pe Filimon, aradeanul de la clubul care l-a consacrat pe Robert Muresan a trecut inclusiv peste accidentul de la startul juniorilor ll, bifand o etapa cu destule reusite.
48 de ani de activitate
Festivitatea de premiere i-a avut ca maestri de ceremonie pe presedintele Federatiei Romane de Motociclism, Cristian Muresan si pe unul dintre cei mai entuziasti organizatori din motociclismul romanesc, Bela Barabas. "Bela-baci", asa cum este cunoscut cel care coordoneaza Clubul Sportiv Iseco din Targu-Mures, a aniversat ieri…48 de ani de cand se ocupa de acest sport, fiind cel mai longeviv motociclist roman. "Speram sa revenim in Bacau, mai ales ca aici am beneficiat de conditii foarte bune", a concluzionat Bela Barabas.
Clasament Super Moto juniori 65 cmc
1) Alex Cristian Baciu (Steaua General Turbo Bucuresti)
2) Andrei Poponut (Steaua General Turbo Bucuresti)
3) Andrei Filimon (Las Vegas Racing Team Arad)
Clasament Super Moto juniori 85cmc
1) David Catana (Steaua General Turbo Bucuresti)
Clasament Super Moto Seniori Open
1) Eduard Haikovski (Metal Box Arad)
2) Sorin Traistaru (Metal Box Arad)
3) Bogdan Perte (LuPo Racing)
Clasament Super Moto S3
1) Remus Contra (LuPo Racing)
Clasament Hobby
1) David Claudiu Rusu (Vectra Zarnesti)
2) Pierluigi Cesarotto (Las Vegas Racing Team Arad)
3) Ioan Luca (Metal Box Arad)
Clasament Scutere
1) Stefanel Petre (Firemotorsport Bucuresti)
2) Victor Jianu (Firemotorsport Bucuresti)
3) Neculai Ciprian (Firemotorsport Bucuresti)
Clasament junori I
1) Adrian Ciusdea (Steaua General Turbo Bucuresti)
2) Alex Cristian Baciu (Steaua General turbo Bucuresti)
3) David Catana (Steaua General Turbo Bucuresti)
Clasament juniori II
1) David Catana (Steaua General Turbo Bucuresti)
2) Andrei Poponut (Steaua General Turbo Bucuresti)
3) Alex Cristian Baciu (Steaua General Turbo Bucuresti)
Clasament juniori III
1) Andrei Filimon (Las Vegas Racing Team Arad)















