Consilierii judeteni vor avea, luni, la mapa, o hotarare care prevede infiintarea unui helioport si a unui culoar de zbor la Spitalul Municipal de Urgenta (SMU) Moinesti. Proiectul a fost initiat ca urmare a solicitarii dr. Adrian Cotirlet, directorul spitalului, din 11 iunie 2009. Acesta arata ca spitalul este incadrat la nivelul de competenta III si poate asigura primirea, investigarea si tratamentul „unor categorii limitate de cazuri critice de urgenta”. Din cauza asta, majoritatea cazurilor critice trebuie transferate la spitale regionale de competenta II sau I. In vederea indeplinirii conditiilor de transfer, e necesara amenajarea unui helioport pentru elicopterele SMURD cat mai aproape de spital, pentru a nu pune in pericol viata pacientilor. SMU Moinesti a facut un studiu, Autoritatea Aeronautica Civila Romana si-a dat acordul de principiu pentru realizarea obiectivului „Studiu de amplasare helioport si culoar de zbor la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti”, mai ramane doar ca si alesii judetului sa-l aprobe. (S.P.)















