Pe șantierul Lotului 2 din Autostrada A7 Focșani – Bacău, între localitățile Domnești Târg și Răcăciuni, lucrările înaintează într-un ritm vizibil, așa cum arată o nouă filmare cu drona realizată de Răducu P. Deși raportările oficiale ale CNAIR indică un stadiu fizic de 65%, imaginile recente surprind un progres mai apropiat de 80%, semn că echipele constructorului lucrează susținut.
Pe tronsonul de aproape 39 de kilometri, finanțat prin PNRR, foarte mulți muncitori ai companiei UMB sunt prezenți zilnic. Lucrările au fost demarate la 3 mai 2023, iar termenul contractual de finalizare este sfârșitul anului 2025.
Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL gestionează una dintre cele mai complexe secțiuni ale traseului Focșani – Bacău, care include numeroase structuri, noduri rutiere și lucrări de artă, iar progresul actual este considerat remarcabil. Valoarea totală a contractului se ridică la 2,48 miliarde lei (fără TVA).
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că Lotul 2 ar putea fi dat în circulație până la sfârșitul anului 2025. Totuși, mai mulți specialiști consideră acest termen optimist, estimând că începutul anului 2026 ar putea aduce primele curse neîntrerupte între Adjud și București, iar până la mijlocul anului 2026 șoferii vor putea circula continuu pe autostrada Bacău – București – Pașcani.






