Acasă Blog Pagina 982

Un cerșetor etiopian, ridicat de polițiștii locali

    Polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au primit mai multe sesizări cu privire la faptul că în Parcul Unirii-1 decembrie 1918 se află o persoană fără adăpost care agaseseză trecătorii.

    În urma verificărilor efectuate, a fost depistat un tânăr de aproximativ 25 ani, de origine etiopiană, care a venit în țară cu forme legale, dar care nu dorește să locuiască cu familia lui și preferă să apeleze la mila publicului în diverse locuri din municipiu.

    Au fost anunțați reprezentanții Direcției de Asistență Socială Bacău în vederea efectuării unei anchete sociale și rezolvării problemelor cu care se confruntă acesta.

    Până la finalizarea acestor verificări, tânărul de origine etiopiană a fost condus la Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost din Calea Moldovei nr 96-98, unde beneficiază gratuit de toate serviciile.

    Patru bărbați au băut bine și apoi au plecat la vânătoare. Unul s-a împușcat și a murit

    Curtea de Apel Bacău a pronunțat sentința definitivă într-un caz de vânătoare ilegală, condamnând patru bărbați la pedepse cu suspendare. Aceștia au fost găsiți vinovați de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, transportul ilegal al vânatului împușcat sau tranșat în teren, dobândirea armelor fără respectarea legii și ucidere din culpă. Sentințele aplicate variază între 10 luni și 2 ani și 4 luni de închisoare, informează adevarul.ro.

    Incidentul tragic a avut loc pe 18 decembrie 2019, când cei patru bărbați au consumat alcool și au decis să organizeze o partidă de vânătoare ad-hoc. Având în vedere că doar unul dintre ei deținea armă de vânătoare, au decis să împrumute alte două arme de la o cunoștință. În timpul vânătorii ilegale, unul dintre braconieri s-a împușcat accidental în picior.

    După producerea incidentului, ceilalți trei participanți i-au acordat primul ajutor și au solicitat asistență medicală. În timp ce victima era transportată la spital, cei doi braconieri rămași la locul faptei au încercat să șteargă urmele vânătorii ilegale, ascunzând arma și muniția într-o zonă acoperită de stuf.

    Cu toții au recunoscut ulterior faptele și au solicitat un proces simplificat pentru a beneficia de o reducere a pedepselor. Cu toate acestea, instanța a respins cererea unuia dintre inculpați de a-i fi redusă pedeapsa pentru ucidere din culpă. Motivarea deciziei arată că acesta a înmânat armele și muniția cu ușurință, fără a se gândi la consecințele grave ale acțiunilor sale, soldate cu pierderea unei vieți și uciderea ilegală a unei căprioare.

    Tragedia aduce în atenție pericolul și consecințele nerespectării regulilor privind vânătoarea și utilizarea armelor de vânătoare. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău subliniază importanța respectării legislației și necesitatea responsabilității în astfel de activități.

    Modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în satele Siretu și Șerbești

    Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat la semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în satele Siretu și Șerbești, din comuna Săucești. Această inițiativă face parte din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și beneficiază de o finanțare de aproximativ 30 de milioane lei.

    Proiectul va permite extinderea rețelei de alimentare cu apă pe o lungime de 7,73 km, aducând beneficii directe pentru aproximativ 5.700 de locuitori. De asemenea, 1.550 de cetățeni vor fi racordați la rețeaua de canalizare, care va fi extinsă cu 20 km conform planurilor proiectului.

    „Această nouă investiție completează suita de realizări a echipei conduse de primarul Valentin Manea, care a dat un nou impuls comunei, prin abordare și viziune coerentă a managementului administrativ. Strădaniile edilului Valentin Manea se reflectă în investițiile constante realizate în Săucești, facilitățile din comună fiind comparabile cu cele din mediul urban”, a declarat președintele Ivancea.

    Modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare reprezintă o prioritate esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a comunei Săucești. Proiectul va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește accesul la apă potabilă de calitate și asigurarea unui mediu sănătos pentru toți locuitorii.

    Peste 2.000 de spectatori, la a doua ediție a Festivalului „Ion Dichiseanu” la Adjud

    O ediție cu Florin Piersic, Pavel Bartoș, Ileana Popovici, Mircea Radu, Mirabela Dauer, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Adrian Artene, Daniela Condurache și George Rotaru

     

                În perioada 19-21 mai 2023, la Adjud, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Adjud și Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud și produs de Asociația Artis.

    Programul festivalului a adus în atenția adjudenilor spectacole de teatru și muzică, proiecții de film, o expoziție de fotografie, întâlniri și discuții, în prezența unor personalități din cultura românească: Florin Piersic, Pavel Bartoș, Ileana Popovici, Mircea Radu, Mirabela Dauer, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Adrian Artene, Daniela Condurache și George Rotaru.

                Festivalul are ca temă principală neuitarea și îl sărbătorește in memoriam pe actorul Ion Dichiseanu, născut la Adjud și cunoscut pentru modul în care și-a dedicat întreaga viață teatrului, muzicii și filmului.

    În prima zi de festival, Ioana Dichiseanu, fiica actorului Ion Dichiseanu, a lansat, în premieră, albumul cu muzică portugheză O meu fado, primul de pe piața din România.

     

    Ioana Dichiseanu: „Poate nu știe toată lumea, este un gen mai nișat. Nu este nici o muzică ușoară, nici la propriu, nici la figurat. Fado acesta, muzica portugheză, de suflet, de inimă albastră este, pe înțelesul tuturor, nu atât prin prisma cuvintelor, pe care chiar dacă nu le înțelegi, trebuie să le simți”.

     

    Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale ediției – Ion Dichiseanu în filmul și teatrul românesc – a adus pe scena din Adjud familia artistului, prietenii și colegii de scenă. Ileana Popovici, Mircea Radu, Ioana Dichiseanu, Raluca Gheorghiu, Simona Florescu și Adrian Artene au vorbit despre personalitatea actorului și felul în care acesta își punea în valoare talentul.

     

    Ioana Dichiseanu: „Pentru mine, ca tată, este emblematic. Nu mi-aș fi dorit alt tată și mereu îi spuneam că este cel mai bun tătic din lume”.

     

    Mircea Radu: „Aș vrea să vă spun cum am auzit eu prima dată de Ion Dichiseanu. Când eram copil, mama mea îmi spunea: ai mare grijă atunci când ieși și te duci la plimbare, să te joci în parc, la alimentară să cumperi o pâine. Trebuie să fii bine îmbrăcat, curat, trebuie să fii DICHISIT.

    Cuvântul ăsta repetat de foarte multe ori în copilărie m-a făcut să cred că a fi dichisit este un țel suprem. Într-o după-amiază de vară, cred că aveam vreo 7 ani, asistam la o discuție în bucătărie între mama și bunica. Ele vorbeau despre filme, despre actori frumoși. Și asistam la un ping pong de nume: Alain Delon, Marlon Brando, Gerard Philipe, actori români: Florin Piersic, Alexandru Repan, Amza Pellea și bunica a zis: Ion Dichiseanu. În momentul ăla am tresărit, în mintea mea m-am gândit: Îți dai seama cum se îmbracă omul ăsta când iese afară în parc, să ia pâine sau la zoo. Așa am auzit eu de Dichiseanu, pe la vreo 7 ani”.

     

    Ileana Popovici: „Ion Dichiseanu știa meseria asta foarte bine. Părea superficial, dar nu era deloc. Se punea foarte bine în pielea personajului. În rolul din Toate pânzele sus a fost foarte potrivit”.

     

    Adrian Artene: „Pun două tablouri în față. Tabloul de anul trecut și cel de astăzi. Tabloul de anul trecut, cu o sală timidă, cu un început de calviție într-o sală a Casei de Cultură care se inaugura pe muchie, în ziua în care debuta Festivalul Ion Dichiseanu. Era un public care nu avea antrenamentul de a păși către Casa de Cultură pentru că lipsise din viața comunității. Festivalul Ion Dichiseanu, într-un moment fericit, debutează în ziua în care se reinaugurează Casa de Cultură. Vorbeam de calviție, astăzi găsim o Casă de Cultură cu „perciuni” și cu „breton” în prima zi a festivalului. Este dovada că orice festival sfințește un loc. Atunci când noi ne imaginăm că nu mai avem nimic în buzunarele noastre, dacă introducem mâna în buzunarul de la piept și găsim acolo amintiri cu Ion Dichiseanu, un mare actor, să știți că nu suntem săraci deloc, ba dimpotrivă, suntem extrem de bogați”.

     

    Simona Florescu: „Cred că era ceva înnăscut. El, de-a lungul timpului și de-a lungul anilor, a învățat ceva de la oameni. Sunt persoane care ajung la 80 de ani și nu au învățat nimic. El a învățat, îi plăcea să învețe de la oamenii educați și probabil că s-a născut așa”.

     

    Raluca Gheorghiu (actriță la Teatrul Nottara): „Mă bucur tare mult că sunt aici. Îi mulțumesc lui Ion Dichiseanu ca m-a adus aici, pe scenă. Înainte sa plec de la cabină, am avut de-a face cu o reacție vis-a-vis de Ion Dichiseanu, care privea din fotografia festivalului. Și aud o doamna foarte bine, care spune «Ce bărbat șarmant!». Am întors capul ca și cum ar fi fost acolo. E o reacție care m-a surprins, pentru ca a fost o reacție vie”.

     

    Tot în prima zi, Teatrul Nottara, unde a jucat peste 50 de ani Ion Dichiseanu, a adus pe scena din Adjud spectacolul de teatru Fazanul, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. O piesă cu un umor ingenios, despre moravuri și relațiile umane.

    Ion Haiduc, actor la Teatrul Nottara: „Cred că a plecat dintre noi un mare boier dintre actori. A fost un domn, un mare actor. Iată că a fost și un mare familist. Felicităm faptul că autoritățile locale nu lasă să moară un nume, un om”.

     

    În cadrul festivalului, Ileana Popovici, Pavel Bartoș și Mircea Radu au participat la o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud, dedicată marelui poet și actor român. Născut la Adjud, Emil Botta a fost una dintre personalitățile marcante ale culturii române, reușind să se impună atât în lumea literară, cât și în cea a teatrului.

     

    Spectacolul muzical în aer liber „Amintește-ți clipa 2.0” cu Mirabela Dauer, Daniela Condurache, Simona Florescu, Ioana Dichiseanu și George Rotaru a adunat adjudenii în Piațeta Ion Dichiseanu din fața casei de cultură. Cu acest prilej, au fost prezentate melodii cunoscute din repertoriul românesc, dar și cântece pe care Ion Dichiseanu le interpreta adesea.

    Un alt eveniment premium al ediției a fost spectacolul de teatru One Man aproape Show cu Pavel Bartoș. Actorul a prezentat publicului un spectacol autobiografic, cu mult umor și ironie. Evenimentul a fost cu atât mai emoționant, întrucât în sală, printre spectatori, se afla și actorul Florin Piersic.

     

    Duminică, în ultima zi de festival, pe lângă proiecția filmului „Clipa” , adjudenii au avut parte de o întâlnire specială cu actorul Florin Piersic, invitat special al ediției de anul acesta. În cadrul evenimentului Marile întâlniri | Florin Piersic despre Ion Dichiseanu au fost difuzate și o serie de secvențe din filmele în care cei doi au jucat de-a lungul timpului.

     

    Florin Piersic: „Dintre toți, Constantin Codrescu și Ion Dichiseanu sunt cei mai buni prieteni ai mei. De asta sunt aici. Am fost unul din prietenii lui grozavi. El nu a mărturisit și nu a făcut caz din asta, dar eu fac acum pentru că știu ce m-a legat de el. (…) Am avut foarte mulți colegi, prieteni, actori cu care am lucrat, pe care i-am cunoscut. Dar, vă spun cu foarte mare sinceritate și vă rog să mă credeți. Dichiseanu făcea parte, cumva, din familia mea (…) Am venit pentru el, și pentru voi. Să-l iubiți în continuare!”.

     

    Festivalul s-a încheiat cu promisiunea organizării unei ediții viitoare, dar și cu o afirmație făcută de actorul Florin Piersic – „Nu e ultima dată când vin aici”.

    Consiliul Județean al Elevilor Bacău susține greva profesorilor

    Consiliul Județean al Elevilor Bacău susține profesorii în fața multiplelor circumstanțe problematice cu care aceștia se confruntă în procesul educațional. Prin intermediul unui comunicat de presă, elevii din județul Bacău își exprimă sprijinul și dorința de a avea o educație de calitate, în care toți cei implicați să beneficieze de un mediu educațional adecvat.

    Consiliul Județean al Elevilor Bacău consideră că nevoile profesorilor și drepturile lor nu ar trebui să fie neglijate. Profesorii, care sunt responsabili de educarea noastră, au nevoie de sprijinul și respectul nostru, al tuturor, mai ales al autorităților care gestionează problema lipsei de finanțare corespunzătoare. Situația creată de lipsa unei salarizări decente a profesorilor pune în dificultate și elevii.

    „Elevii noștri înțeleg nemulțumirile profesorilor legate de salarii și condiții de muncă, iar greva lor este un mod legitim de a-și exprima nemulțumirile. Totuși, suntem conștienți că această acțiune poate afecta grav procesul educațional și poate aduce prejudicii serioase elevilor noștri. În acest context, ne dorim o soluționare rapidă și echitabilă a conflictului, astfel încât profesorii să primească salarii și condiții de muncă adecvate, iar elevii noștri să beneficieze de un mediu educațional stabil și de calitate. Ca reprezentanți ai elevilor, suntem pregătiți să susținem și să colaborăm cu toate părțile implicate pentru a ajunge la o soluție convenabilă pentru toată lumea. În același timp, încurajăm elevii să-și continue studiile și să învețe cât mai mult, chiar dacă procesul educațional poate fi afectat într-un fel sau altul”, a declarat Robert Văsioiu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bacău.

    Prin urmare, Consiliul Județean al Elevilor Bacău solicită autorităților naționale să mențină o colaborare fructuoasă cu reprezentanții sindicatelor și structurilor din învățământ pentru a ajunge la un numitor comun în ceea ce privește găsirea unor soluții eficiente. Scopul este de a beneficia în continuare de avantajele pe care mediul educațional și cadrele didactice ni le pot oferi.

    Introducere în testarea de software QA: opțiuni de cursuri pentru începători

    În dezvoltarea de software, testarea acestuia are un rol esențial, așa că tot mai mult sunt căutați specialiștii în acest domeniu. Testerul QA se asigură de calitatea produsului de la început până la final, fiind garanția că softwareul se ridică la standardele așteptate de client și utilizatori.

    Pentru că testarea de software cuprinde mai multe ramuri, iată care ar fi opțiunile de curs software tester:

    • Pentru începători, este recomandat un curs de tester de sodtware care acoperă noțiunile de bază și elementele fundamentale ale testării. În cadrul unui asemenea curs, vei descoperi tipurile de testare, cum planifici testarea, care ar putea fi potențialii interlocutori, elemente de bază ale testării manuale, dar si ale celei automate.
    • Tot pentru cei la început de drum, există cursuri introductive în testarea automată. Testarea automată își face tot mai mult loc în cadrul proiectelor, așadar un curs de genul acesta te va abilita să folosești instrumentele pentru a programa testarea automată. De asemenea, te vei familiariza cu mediile de testare, scripturile de testare, dar și ciclul de viață al unui software, de la primul pas până la faza de livrare.
    • Testarea performanței se află și ea printre ofertele de cursuri de testare de software. Acest curs îți oferă competențe țintit pe evaluarea performanțelor unui software în diferite medii și în anumite condiții.
    • Testarea de securitate – această ramură este una dintre cele mai căutate, pentru că orice companie, oricât de mică sau mare ar fi, dorește să se asigure ca datele sale sunt în siguranță, departe de atacurile cibernetice. De asemenea, un creator de software, la fel ca și cel care îl deține, trebuie să se asigure că și securitatea datelor utilizatorilor este acoperită, iar testerul are un rol primordial în acest aspect.

    Cursul software tester de la zero oferit de GoIT

    Dacă intri pe site-ul celor de la GoIT, vei vedea că au în ofertă un curs de software tester numai bun pentru începători. În cadrul acestuia, vei avea profesori și mentori care te vor asista în învățarea principiilor de bază ale testării de site-uri web și aplicații. La finalul cursului, vei avea suficiente competențe pentru a obține o poziție de Junior QA Inginer. Sună ca un plan, nu-i așa?

    Cât durează cursul de software tester de la GoIT?

    Durata cursului este de 3 luni. În această perioadă, trebuie să te asiguri că ai suficient timp să aloci studiului si participării la curs. Dacă nu poți să participi la sesiunile live, nu este absolut nicio problemă, pentru că ai acces nelimitat la înregistrările acestor sesiuni. De asemenea, trebuie să te înarmezi cu răbdare, curiozitate, motivație și să nu uiți niciodată care este scopul pentru care ai decis să iei parte la acest curs. 

    Stai implicat. Lucrează cu mentorii, fă-ți temele, și nu există niciun motiv să nu reușești și tu să acumulezi aptitudinile necesare pentru a lucra în acest domeniu atât de căutat.

    Care este modul de lucru în cadrul cursului oferit de GoIT?

    GoIT are o platformă online interactivă, pe care o pun la dispoziția cursanților nelimitat, pe toata durata vieții. Astfel, poți să revizitezi informația de câte ori este necesar și de fiecare dată când ai nevoie.

    Pe parcursul celor 3 luni de curs, de 2 ori pe săptămână, vor fi susținute sesiuni de curs live, care se vor regăsi mai apoi în variantă înregistrată pe platformă. Aceste sesiuni au loc seara, pentru a putea facilita accesul majorității care au locuri de muncă sau alte activități în timpul zilei.

    Fiecare cursant va avea acces la grupul de Slack, unde va putea ține legătura cu mentorii, dar și cu colegii de curs, în vederea colaborării pe teme și proiecte, dar și pentru a cere ajutor și asistență. 

    În cadrul cursului vei fi asignat unui mentor care te va asista și te va ajuta pe tot parcursul cursului. Acesta te va inspira la teme și te va ajuta să îți duci sarcinile și obiectivele la bun sfârșit. 

    Un aspect foarte important pe care îl obții în urma unui curs IT de la GoIT România este că vei fi ajutat să îți faci un cv care iasă din mulțime, să cauți un loc de muncă potrivit aspirațiilor tale în domeniu și să te pregătești pentru interviuri și eventualele teste care pot apărea în procesele de recrutare.

    Concluzie

    Ca începător în domeniul, este uneori dificil să decizi care este cel mai bun curs pentru tine. Este complicat și să știi ce vrei și ce ți s-ar potrivi cel mai bine. Apar temeri, frici, descurajări și piedici, așa că este important să identifici ceea ce îți dorești, să reții acest lucru și să îl utilizezi ca motivație. Având această motivație, îți va fi ușor să decizi care este cursul care se aliniază cu ceea ce îți dorești în cariera ta. 

    Două camioane sechestrate și trei persoane cercetate într-un caz de transport de cherestea

      La data de 23 mai a.c., ofițerii specializați pe linie de silvic, din cadrul I.P.J Bacău au finalizat cercetările în două dosare penale și le-au înaintat unității de parchet cu propunere de trimitere în judecată a 3 persoane fizice și una juridică, pentru săvârșirea infracțiunilor de transport de materiale lemnoase peste 10 m.c fără documente de proveniență.

      Totodată, s-a solicitat unității de parchet menținerea sechestrului asigurator dispus pentru cele două ansambluri rutiere formate din două camioane și două semiremorci, în valoare totală de peste 80.000 de euro, dar și asupra cantității totale de 112 m.c cherestea rășinoase aflată în custodia autorităților.

      În fapt s-a reținut că, cele 3 persoane fizice ar fi emis două avize de însoțire pentru cantitatea totală de 112 m.c cherestea rășinoase, expediată din depozitul societății în numele căreia acționau, către alt depozit și nu ar fi asigurat, cu intenție, conectarea dispozitivului electronic la semnal GPRPS/ date mobile, în vederea încărcării avizului pe server-ul SUMAL 2.0, acesta fiind încărcat imediat după momentul depistării de către polițiști.

      Depistările au avut loc în zilele de 22 ianuarie a.c., respectiv 05 februarie a.c, de către polițiștii Serviciului Rutier Bacău, când două ansambluri rutiere care transportau cantități de cherestea fără a avea avizul înregistrat în aplicația informatică SUMAL 2.0, au fost oprite în trafic pe DN 2-E 85.
      Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J Suceava.
      Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Bacău.

      Polițiștii atrag atenția cu privire la respectarea obligațiilor prevăzute de H.G 497/ 2020 referitoare la emiterea avizelor de însoțire a materialelor lemnoase și asigurarea conectivității dispozitivelor pe care se află avizele, la retea/ GPS, pe tot parcursul traseului, cantitățile transportate cu avize neînregistrate pe server-ul SUMAL 2.0 fiind considerate fără proveniență legală.

      Se ridică, din nou, mașinile abandonate

        A început eliberarea domeniului public de autovehiculele abandonate sau fără stăpân – Acțiune inițiată de Primăria Municipiului Bacău cu sprijinul Poliției Locale Bacău.

        Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere, împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, au demarat la începutul săptămânii o acțiune organizată în vederea ridicării autovehiculelor abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public.

        Astfel, au fost ridicate de pe domeniul public, în baza Dispozițiilor de Primar, un număr de 13 autovehicule nefuncționale sau „uitate” de proprietari, din zona străzilor Republicii, Bicaz, Făgăraș, Panselelor, Cornișa Bistriței, Pictor Th. Aman, Ștefan cel Mare și 22 Decembrie.

        Acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare pe raza municipiului Bacău, pentru eliberarea locurilor de parcare ocupate de autovehicule abandonate sau fără stăpân, în condițiile Legii nr. 421/2002.

        Cetățenii care doresc să semnaleze cazuri de autovehicule pentru care există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate o pot face la Dispeceratul Poliției Locale – tel: 0234/986 sau pe adresa de e-mail office@politialocalabc.ro.

        Absolvenții de liceu au suflat din nou în fluiere și vuvuzele

        Chiar dacă profesorii sunt în grevă, absolvenții de clasa a XII-a își respectă programul și rând pe rând se bucură de emoțiile paradelor și cursurilor festive.

        Sărbătoare la „Karpen”

        Joi, 24 mai, primii absolvenți de clasa a XII-a care și-au strigat bucuria prin centrul orașului au fost cei de la Colegiul „Karpen”. Peste 300 de absolvenți, 213 de clsasa a XII-a din 8 clase și 116 de elevi de clasa a XIII-a frecvență redusă (3 clase), au defilat pe traseul standard, de la Parcul Trandafirilor-Centru-Aleea Parcului-Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde, de la ora 10.30 s-a desfășurat Cursul Festiv. Șef Promoție 2023 „Karpen” este eleva Andreea Ioniță.

        „Astăzi, 24 mai 2023, Colegiul N. V. Karpen Bacău își conduce cu mândrie, spre sărbătoarea absolvirii, promoția 2019-2023. Această generație reprezintă alți 4 ani de încercări, căutări ale performanței, speranțe și reușite. Pandemie, război, cutremur, grevă, dar și zâmbete, curcubeu, dorințe împlinite, multă muncă, toate aceste realități au creionat povestea generației de vârf de la Colegiul N. V. Karpen Bacău. Mult succes! Mergeți și cuceriți lumea”, a declarat dir. adj. Simona Lăcătușu.

        Bucurie și la „Coandă”

        Apoi, de la ora 13.30, a fost rândul promoției 2023 de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” să arate urbei bucuria lor. Aceștia au defilat până la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, acolo unde a avut loc Cursul Festiv. Promoția 2023 a Liceului „Coandă” este formată din 150 de absolvenți care au încheiat studiile liceale în trei clase de profil „uman” și două de „real”.

        Șefe de promoție umanist: Dobrovici Bianca, Gălușcă Ștefania, a XII-a E, diriginte prof. Iuliana Caraghin. Șef de promoție profil real: Șarig Paul, a XII-a B, diriginte prof. Angela Budău „Liceul nostru oferă un mediu școlar prietenos și se dorește a fi un topos al creării viitorului pentru noile generații de adolescenți.

        Pentru profesorii şi părinții elevilor din acest liceu, copiii de la „Coandă” sunt cei mai buni. Scopul nostru este promovarea egalităţii de şanse și încurajarea tinerilor. La „Coandă” vom promova mereu activităţi educative care converg către o educație a încrederii în sine şi în ceilalţi, a echităţii, autonomiei şi solidarităţii”, au precizat profesorii de la „Coandă”.

        Bacăul de altădată

        1975: Se construiește magazinul Luceafărul. Strada N. Bălcescu, din fața magazinului, va fi îndreptată iarstrada Trandafirilor, din spatele magazinului nu va mai da în strada Oituz, pentru că în capătul ei se va construi un bloc.

        Strada Trandafirilor își va pierde importanța, devenind simplă alee între blocuri, în schimb strada războieni se va prelungi până în Oituz, pe lângă biserica Sf. Ioan.

        Casele din jurul magazinului vor dispărea, fiind înlocuite cu blocuri.

        Fotografie colorizată de prof. Lucian Șerban.

        S-a prelungit termenul de depunere a cererilor pentru subvenții în agricultură

        Fermierii băcăuani care, din diferite motive, nu au reușit să depună cererile pentru subvenții la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai pot face acest lucru până la sfârșitul lunii mai.

        Decizia a fost adoptată ca urmare a întârzierilor înregistrate în mai multe zone din țară, în campania de depunere a solicitărilor de subvenții. Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr.422/10.05.2023, s-a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată până la data de 31 mai, inclusiv, fără penalizări. Termenul inițial era 15 mai.

        Se lucrează la foc continuu

        Schimbarea apare în contextul unei activități intense la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din această perioadă, dar și ca urmare a noii Politici Agricole Comune, care a presupus o serie de schimbări, asimilate mai greu, atât de fermieri, cât și de angajații APIA. Motiv pentru care se lucrează intens, chiar și în weekend-uri. De reținut, însă, că modificarea termenului va fi valabilă doar pentru acest an și nu va rămâne în vigoare și anii următori. „Până la acest moment, la nivelul județului Bacău s-au depus 13.809 cereri pentru o suprafață de 123.485 ha. Pentru a depune cerere în timp util și pentru  a evita aglomerația din ultimele zile ale perioadei de depunere, îi rugăm pe fermierii care nu au făcut acest lucru până acum să-i contacteze cât mai urgent pe responsabilii din cadrul centrelor locale ale APIA”, au precizat reprezentanții locali ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

        Risc mare pentru fermieri de a rămâne fără subvenții

        De reținut că solicitările de subvenții pot fi depuse şi după data limită de depunere, însă până cel târziu la data de 9 iunie inclusiv. În acest caz, sumele care i s-ar fi cuvenit fermierul se vor reduce cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. „Însă, dacă o astfel de întârziere depășește data de 9 iunie, cererea de ajutor sau de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin”, mai aflăm de la responsabilii APIA Bacău. Cererea se transmite prin aplicația IPA Online, un program informatic gratuit care permite fermierilor să completeze electronic cererea unică de plată, folosind un calculator cu o conexiune la internet. IPA Online permite fermierului să facă anumite modificări, corecturi sau completări la suprafețe, culturi şi la schiţele parcelei. Primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să elibereze adeverințele conform registrului agricol și să le transmită centrelor județene sau locale ale APIA.

        Intervenție pentru stingerea unui incendiu produs la un cort de evenimente – VIDEO

        În cursul serii trecute, în jurul orei 19:30, un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la un cort de evenimente din județul Bacău.

        De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești și din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

        La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 800 mp, la nivelul unui cort de evenimente cu cadru metalic, acoperit cu învelitoare de prelată.

        În jurul orei 20:30, incendiul a fost lichidat. Din fericire, în urma acestuia nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale, respectiv suprafața menționată anterior, reprezentând cortul de evenimente și a fost afectată o anexă (baie și bucătărie).

        Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

        O nouă tranșă de bani pe cardul de alimente

        Familiile și persoanele singure vulnerabile care se încadrează în programul de sprijin financiar pentru alimente vor beneficia de următoarea tranșă de bani, cel mai probabil, în primele zece zile ale lunii iunie. Astfel, în perioada menționată, beneficiarii vor primi pe cardul (voucher) de alimente suma de 250 lei.

        Aceasta este a șasea tranșă din programul menționat mai sus. Tranșa anterioară a intrat înainte de Sărbătorile Pascale pe voucherul de alimente, care a fost introdus anul trecut.

        Anul acesta familiile și persoanele singure care se încadrează în criteriile de acordare vor beneficia, în total, de 1.500 lei. Această sumă se va vira în șase tranșe egale, de câte 250 lei. Anul trecut pentru fiecare beneficiar a fost alocată o sumă totală mai mică, respectiv de 1.000 lei. În 2023, cardul se încarcă o dată la două luni cu 250 lei, sumă care va putea fi utilizată în termen de 12 luni.

        Banii nu pot fi folosiți decât pentru achiziționarea produselor alimentare de bază. Reamintim că la acest sprijin financiar au dreptul pensionarii din sistemul public de pensii, cei din evidența caselor sectoriale, beneficiarii de drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special, precum și copiii și adulții cu dizabilități încadrați în gradul de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei.

        Același drept îl au și familiile care au cel puțin 2 copii în întreținere, și cele monoparentale, dacă venitul net lunar pe fiecare membru component este mai mic sau egal cu 675 lei, precum și beneficiarii de ajutor social.

         

        Luca și Rafaela – doi frați de pus în ramă

        Luca Spătaru este în clasa a IX-a la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu”, la clasă de matematică-informatică, și – aparent surprinzător – a câștigat Olimpiada Națională de Religie care s-a desfășurat la Oradea. Sora lui, Rafaela Spătaru, într-a XI-a la Colegiul Catolic ”Sf. Iosif”, a fost pe locul al treilea. Adolescenți luminoși care vorbesc firesc și convingător despre familie, credință, școală, sport sau comunicarea (ori lipsa ei) dintre părinți și copii. Succesul la olimpiadă îl povestesc zâmbind, cu o modestie ce vine dintr-o bună-creștere care părea pierdută. Doi frați din Bacău, două suflete în care s-a picurat curățenia, două minți deja rânduite întru judecată dreaptă, două vii motive pentru care trebuie să sperăm că orașul acesta, țara aceasta încă merită speranță.

        Elevii din opt judeţe ale Diecezei Iași au participat la cea de a XII-a ediţie a Olimpiadei de Religie, etapa naţională, unde au obţinut rezultate remarcabile. Concursul s-a desfășurat la Oradea, în perioada 19-23 aprilie. La întrecerea desfăşurată la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” au participat elevi romano-catolici şi greco-catolici din întreaga ţară. Desfăşurat sub egida Ministerului Educaţiei, concursul a avut două secţiuni: religie (clasele V-XII) şi discipline teologice (IX-XII). Cei aproape 100 de elevi din Dieceza Iași, împreună cu profesorii însoţitori, s-au deplasat, în cea mai mare parte, cu trenul. După o călătorie lungă, peste 10 ore, au ajuns la Oradea, un oraş care a impresionat prin frumuseţe şi curăţenie. Gazdele au pregătit în detaliu evenimentul, oferind elevilor o experienţă inedită. În programul cultural al olimpiadei, organizatorii au inclus un ghidaj profesionist în Oradea, iar într-una din zile o deplasare la Beiuş, unde elevii au vizitat o biserică reformată şi o peşteră. Într-una din seri, Cristian Bădiliţă a prezentat în catedrală conferinţa „Liceeni odinioară în Mica Romă”. Nu a lipsit îngheţata oferită de PS Petru Sescu, căruia elevii și dascălii i-au mulțumit. Proba de concurs s-a desfăşurat joi, 20 aprilie, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Fiecare foaie de examen a cuprins trei subiecte. Prin rezolvarea lor, elevii au avut şansa de a expune atât cunoştinţele acumulate, cât şi o perspectivă subiectivă cu privire la trăirea valorilor şi virtuţilor religioase.

        De ce amândoi la Olimpiada de Religie?

        Luca – Pe mine ”m-a tras” Rafaela, mi-a spus ”De ce nu vii și tu la olimpiadă?”. Pe urmă, doamna de religie, doamna profesoară Angela Budău, m-a îndrumat, mi-a dat să studiez și acasă, unde am învățat cu sora mea. Bine, eu am mai fost la olimpiadă în gimnaziu, la matematică și la alte discipline, am luat și premii, deci eram ”antrenat”.

        Rafaela – Eu am participat în 2022 la olimpiadă și am vrut să fiu și anul acesta. La județ am avut 9,90 și am fost pe locul doi, dar s-a făcut o derogare și am participat la faza națională. Pe primul loc a fost colega mea Alexia Benchea, cu care merg mereu împreună și câștigăm când ea, când eu. Anul acesta eu am luat locul trei, ea a luat Premiul special. Dar nu a fost supărare!

        Cât de importantă este familia în aplecarea voastră spre religie?

        Luca – La noi în familie, înainte să mâncăm, facem o rugăciune de fiecare dată, mergem la biserică de mici, părinții țin foarte mult la asta. Și noi nu o simțim ca pe o obligație, ci ca pe ceva normal, chiar ne place pentru că face parte din noi. La Biserica ”Inima Neprihănită a Mariei” din Șerbănești stăm mult lângă părintele Cristinel Alecu, care ne e ca un prieten.

        Rafaela – Într-adevăr, părintele Alecu este mereu deschis, nu doar cu noi, ci cu toată lumea, indiferent de vârstă. Dar, mai întâi, credința trebuie dezvoltată acasă, este ca un cadou spiritual. Și la fel ca Luca, nu există nicio presiune de la părinți să merg pe calea asta, e firesc! De exemplu, eu am ales să mă înscriu la Colegiul Catolic, nu m-a împins mama sau tata, asta am simțit, asta am crezut.

        Pare că voi vă înțelegeți bine cu părinții. Dar mulți din generația voastră au probleme, se plâng și ei, și părinții…

        Luca – Comunicarea ține unită familia, trebuie să se joace părinții cu copii împreună, ca niște prieteni. Copilului nu trebuie să-i fie frică de părinte, chiar dacă greșește, că și ei, cei mari au greșit! Dar, de mici, contează de cine sunt înconjurați la școală sau în alte medii. Poate își face cel mic un prieten nepotrivit, dar dacă acasă află ce e bine și ce e rău nu greșește foarte grav.

        Rafaela – Copilul să realizeze că părintele îi vrea binele și alegerile să fie în concordanță cu ce l-au învățat. Dar nouă mama și tata ne-au lăsat posibilitatea să alegem, acel liber arbitru, și noi am înțeles că, dacă sunt alegeri greșite, ele trebuie acceptate de ambele părți. Eu cred că în familie cea mai importantă este credința, credința e acolo și când e bine și când e rău. E ancora care te ține drept și pe furtună, și pe vreme frumoasă.

        Unde vă vedeți peste 10 ani?

        Luca – Eu, peste 10 ani, aș termina facultatea, probabil aș începe lucrul în profesia mea – pe care, sincer, nu o știu deocamdată -, poate aș găsi o persoană pentru căsătorie ca să-mi întemeiez o familie a mea, să-i învăț pe copii mei ce m-au învățat părinții.

        Rafaela – Eu vreau licență, master și doctorat, iar dacă se ivește ocazia, și studii în străinătate. Vreau să-mi găsesc propriul drum, dar mi-aș dori tare mult să călătoresc!

        Ați pleca din România, o țară despre care chiar românii, de aici și dintre cei plecați în străinătate, spun că nu-i așa de bună?

        Rafaela – E o ipocrizie din partea celor care spun că nimic nu este bun în România, fie că trăiesc aici, fie că sunt în afară! Mulți  pleacă, dar câți rămân să facă ceva pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

        Luca – Nu m-am gândit niciodată la asta! Chiar dacă nu e cel mai bun loc din lume din unele puncte de vedere, e totuși locul unde am crescut. Trebuie să fac ceva aici!

        Amândoi sunteți voleibaliști. Ce îți oferă sportul?

        Rafaela – În cei patru-cinci ani de volei am învățat cum e să fii  într-o echipă, să lucrezi împreună cu alții, care sunt diferiți de tine. Plus dezvoltarea fizică, foarte importantă dacă vrei să fii un om puternic.

        Luca – Eu am început prin clasa a treia sau a patra, eram mic, timid. M-a ajutat să fiu mai sociabil, dezinvolt, dar și responsabil, am învățat să fiu punctual, chiar dacă eram doar la gimnaziu.

        Părinții i-au învățat să se descurce singuri

        Cu doi părinți care muncesc din greu, Rafaela și Luca au primit o importantă lecție de viață – încrederea în forțele lor și curajul de a fi pe propriile picioare. De cele mai multe ori, sora și fratele mai mic mergeau și se întorcea singuri de la antrenamentele de volei, pe jos sau cu autobuzul. ”Am primit sprijin pentru a fi noi, cu personalitatea noastră, și am reușit!”, spune Rafaela cu o umbră de mândrie. Iar Luca o completează – ”A fost bine pentru că ne-a fost toată familia aproape, chiar dacă nu la modul de a ne lua pe sus și a ne duce dintr-un loc în altul. Nu voiam ca părinții să-și facă programul în funcție de mine și de Rafaela, nu-i sunam imediat ca să ne stea la dispoziție, ne-au învățat să fim independenți și asta e o lecție foarte utilă.”

        Se mai face și Școală – Bravo, ”Spiru Haret”! 

        Amândoi frații sunt absolvenți ai Școlii ”Spiru Haret” din municipiul Bacău care i-a educat că trebuie să înveți în fiecare zi la clasă, nu să facă pregătire pe bani mulți. Și Luca, și Rafaela au fost olimpici la mai multe materii în gimnaziu și au ales liceele unde vor continua fără ca părinți să plătească ore în particular, deși Luca spune că a avut colegi în clasa a VIII-a care ignorau școala bazându-se că ”îngrașă porcul în Ajun cu meditațiile”. Cei mai mulți n-au reușit! La fel spune și Rafaela, care a absolvit școala generală cu 9,52, a ales de una singură Colegiul Catolic ”Sf. Iosif”, și nu concepe să facă pregătire specială pentru Bacalaureatul de anul viitor. Școala ”Spiru Haret” are o frumoasă tradiție a câștigării concursurilor de religie, meritul principal fiind al dedicatei profesoare Loredana Cojan, cea care îi ajută și îndrumă permanent pe elevi.

        Rafaela și Luca Spătaru sunt doi adolescenți obișnuiți din Bacău. În ora petrecută împreună cu ei la o terasă, Rafaela cu un cappuccino în față, iar Luca cu o Coca-Cola, am înțeles că generația lor nu vrea chestii imposibile. Să fie ascultați, dar și ajutați să înțeleagă, să li se respecte personalitatea, dar cei mari să le fie alături atunci când au nevoie. Fără restricții absurde, dar cu discretă și îngăduitoare grijă, ei și cei de vârsta lor vor deveni acei băcăuani puternici, curajoși și deștepți de care avem nevoie!

        În fugă, despre patriotism

        Într-o discuție en-passant și în contradictoriu avută recent cu un cunoscut despre echipa națională de fotbal a României, acesta m-a întrebat cât de mult îmi iubesc țara. Interogația a căzut din senin. Răspunsul meu, în schimb, unul dat mai degrabă în glumă decât în serios („patria mea este Bacăul”) a adunat ceva nori deasupra șuetei. Cunoscutul s-a declarat nemulțumit de „modul cum am pus problema” (deși pentru mine nu era și nici nu ar fi vreo problemă), după care m-a întrebat din nou: „Să înțeleg că nu ești patriot?”. Am încercat să-i explic că eu văd patriotismul altfel decât la nivel declarativ și de paradă. Și că, din punctul meu de vedere, să fii patriot nu înseamnă neapărat:

        -să cânți din răsputeri „Deșteaptă-te, române!” și să ții mâna la inimă când asculți imnul național

        -să te îmbraci îi ie și ițari la diferite evenimente

        -să te prinzi în horă, de 1 Decembrie, după ce ai dat gata nelipsita oală cu fasole și cârnați

        -să arborezi un steguleț cu tricolor la mașină

        -să ții necondiționat cu echipa națională de fotbal și să strigi cu patos „Hai, România!” când joacă Hagi și ai lui. O fi „patria, albumul cu fotografiile fotbaliștilor echipei naționale decupate din ziare”, dar i se potrivește mai bine lui Kusturica decât, să zicem, lui Corneliu Porumboiu.

        Am adăugat că, tot în opinia mea, să fii patriot înseamnă, înainte de toate, să fii un bun cetățean. Adică:

        -să dai „bună ziua” și „la revedere” și să spui, atunci când e cazul, „mulțumesc”

        -să arunci hârtiile la coșul de gunoi și nu pe jos

        -să nu te bagi în față la coadă, indiferent cât ai fi de grăbit

        -să îți plătești la timp taxele și impozitele

        -să încerci să-l ajuți, dacă-ți stă în puteri, pe cel în nevoie, fără să aștepți automat o răsplată

        -să fii corect

        -să fii, mai ales, un bun părinte, în cazul în care ești părinte, desigur.

        Ascultându-mi dizertația, cunoscutul mi-a aruncat: „hai, că ești simpatic”. Despărțindu-ne, mi-am zis că, la urma-urmei, e mai bine să fii considerat simpatic decât lipsit de patriotism.

        Cea mai mare asociere de orașe și comune din România și Republica Moldova

          * primarul orașului Slănic-Moldova a devenit copreședinte al acestei asocieri

          Capitala Republicii Moldova, Chișinău, a fost, în week-end-ul care s-a încheiat, martora unui eveniment de o anvergură impresionantă: prima sesiune ordinară a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM).

          CALRRM este o organizație transfrontalieră și paneuropeană constituită din Asociația Orașelor din România (AOR), Asociația Comunelor din România (ACoR) și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), reunind în total peste 2500 de primării de comune și orașe din România și Republica Moldova.

          Pe lângă primarii din cele două țări, membri ai asociațiilor amintite, la întâlnirea de la Chișinău au participat și premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, ministrul plenipotențiar în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, Marius Ciprian Toth, și directorul Programului USAID „Comunitatea Mea” Daniel Șerban.

          În cadrul evenimentului a fost adoptat Statutul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, fiind stabilit și programul de activități pentru perioada 2023-2024.

          „O relație mai strânsă între localitățile de pe ambele maluri ale Prutului va aduce mai multă bunăstare și o creștere a activității sociale și economice. Acest angajament face parte și din agenda noastră de integrare europeană. Consiliul nou creat va aduce mai multă cooperare la nivel local și va completa agenda dinamică deja existentă a guvernelor de la Chișinău și București”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, dl Dorin Recean.

          Prima președintă a CALRRM a fost aleasă Tatiana Badan, președinta CALM, iar Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, Sibiu, în calitate de reprezentant al ACoR, și primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, în calitate de reprezentant al AOR, au devenit copreședinți ai acestei structuri. Funcția de președinte va fi asigurată, prin rotație, de cele trei asociații membre ale CALRRM.

          „Prin intermediul acestei asocieri, primarii din România și Republica Moldova își propun să acționeze în comun pentru viitorul european al localităților pe care le reprezintă, în spațiul cultural și economic al Uniunii Europene. De asemenea, acest consiliu își propune să intensifice schimburile de experiență dintre primăriile celor două țări, să consolideze autonomia locală și să permită dezvoltarea unor proiecte comune în beneficiul cetățenilor”, a declarat primarul orașului Slănic-Moldova, dl Gheorghe Baciu, care este și copreședinte al CALRRM.

          La finalul evenimentului a fost adoptată o Declarație-Apel prin care se solicită Guvernelor României și Republicii Moldova recunoașterea CALRRM ca partener de dialog în tot ceea ce privește parteneriatul strategic dintre colectivitățile locale și organizarea unor ședințe comune ale celor două Guverne, la care să participe și reprezentanți ai CALRRM. În aceeași declarație se vorbește și despre promovarea drepturilor și intereselor autorităților locale din Republica Moldova în cadrul instituțiilor europene; sprijinirea Republicii Moldova în realizarea reformelor și parcursului său european; creșterea capacităților administrative ale unităților administrativ-teritoriale, în vederea îmbunătățirii furnizării serviciilor publice adresate cetățenilor, în conformitate cu principiile Cartei Europene a autonomiei locale; identificarea unor surse de finanțare pentru acțiuni de sprijin ale inițiativelor comune ale membrilor CALRRM și lansarea unui proiect pilot de finanțare.

          „Acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai important pas făcut până acum pentru întărirea relațiilor dintre România și Republica Moldova, dintre primăriile localităților din cele două țări. Totodată, acesta este începutul funcționării unui mecanism prin care vom promova protejarea reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene, inclusiv pentru identificarea de surse de finanțare”, a mai spus dl Gheorghe Baciu.

          Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova a fost înregistrat juridic la 13 ianuarie 2023, în România. Fondatori ai acestei structuri asociative sunt Congresul Autorităților Locale din Moldova, Asociația Comunelor din România și Asociația Orașelor din România.

          Departamentul de Comunicare

           

          Moldova, o Românie mai mică

          Site-ul TheGrayZone.com a publicat sinteza unor înregistrări cu oameni influenți din Republica Moldova, abordați de persoane ce s-au dat potențiali investitori și care au reușit să-i determine să spună lucruri extrem de deranjante pentru actuala administrație a țării, care pozează în campioană a Justiției și Democrației.

          Înregistrările obținute de Grayzone arată o imagine înspăimântătoare a nivelului de corupție endemică și instituționalizată din Republica Moldova. Personalități bine conectate din comunitatea politică și de afaceri recunosc deschis și se laudă cu practicile corupte și schemele de îmbogățire personală. Aceste înregistrări arată cum guvernul moldovean este controlat de interese străine, precum SUA și UE, care exercită o influență puternică asupra politicilor și deciziilor guvernamentale.

          De asemenea, înregistrările dezvăluie colaborarea dintre politicieni, oameni de afaceri și ONG-uri finanțate de SUA pentru a facilita corupția și a obține avantaje financiare ilegale. Există sugestii clare că politicienii influenți și factorii de decizie guvernamentali sunt dispuși să accepte mită și să faciliteze tranzacții ilegale în schimbul beneficiilor personale.

          Un politician din partidul de guvernământ afirmă că Moldova este guvernată de ambasadorul SUA și controlată strict de Uniunea Europeană. Un consilier parlamentar subliniază că în Moldova există o dinamică similară cu cartelurile mafiote tradiționale. El menționează că toată puterea în țară este controlată de majoritatea politică numită „familia” și că el poate garanta sprijinul politic și de securitate pentru investitori străini.

          Se dezvăluie, de asemenea, implicarea unor ONG-uri finanțate de SUA în schemele dubioase de îmbogățire a investitorilor străini. Se arată că organizația are acces direct la președinta Maia Sandu și se propune mituirea administrației ei prin canalizarea fondurilor către entități private, care ulterior le vor direcționa către partidul PAS al lui Sandu.

          În final, se dezvăluie implicarea unui oligarh, fondatorul unei rețel de televiziune, care se oferă să asigure relații publice între investitorii falși și politicienii locali de decizie.

          Concluzia articolului este sumbră: Washingtonul pare să adopte o atitudine relaxată față de corupție și mita la nivel înalt în Moldova, deoarece oligarhii și afacerile occidentale beneficiază de acest lucru, iar guvernul menține o poziție anti-rusă. Moldovenii par să conștientizeze această realitate, deoarece mulți dintre ei nu mai au încredere în nici o persoană publică. Simțind probabil poziția precară a marionetei lor la Chișinău, UE a anunțat în aprilie 2023 că va desfășura acolo o „misiune civilă” pentru a contracara „amenințările” rusești. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, există o probabilitate crescută ca guvernul să cadă din cauza revoltelor interne, nu a interferențelor externe.

          Grayzone este un site de știri și analiză care a fost lansat în 2015. Acesta se autodescrie ca fiind o platformă de jurnalism independent și investigativ, concentrându-se în principal asupra politicii externe și a afacerilor globale. Grayzone este cunoscut pentru publicarea de materiale care adesea contrazic și contestă narativele promovate de mass-media mainstream și de guvernele occidentale. Site-ul se concentrează pe dezvăluirea informațiilor care ar putea fi ignorate sau ascunse de alte surse de știri.

          24 mai 2023

            Vorbitorincii în turneu la Teatrul Municipal Bacovia

            Vorbitorincii, podcast realizat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, organizează și întâlniri live cu publicul lor.

            Devenit unul dintre cele mai urmărite și emblematice podcasturi din nișa culturală, Vorbitorincii își propun să realizeze un turneu național pentru a sta de vorbă față în față cu cât mai mulți oameni, despre lucruri care ne apropie și ne despart, despre teme importante care ne frământă ca societate, din care fiecare ar avea ce învăța.

            Pe 31 mai, la ora 19.00, Vorbitorincii ajung la Teatrul Municipal Bacovia, pentru o nouă întâlnire cu publicul. Este al treilea eveniment de acest gen, dintr-o serie de zece, pe care cei doi realizatori, împreună cu producătorii lor de la Studio Mindopoly, le vor face anul acesta în principalele orașe din țară.

            „Probabil că ştiţi expresia „a-şi găsi Bacăul”. Fără legătură cu ea, Cătălin şi cu mine vom ajunge la Bacău, miercuri, 31 mai, unde vom avea cea de-a treia întâlnire cu publicul doritor să ne vadă. Întâmplarea se va desfăşura de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Bacovia. După cum ştiţi, Întâlnirile Vorbitorincii abordează de fiecare dată altă temă, iar pentru Bacău ne-am decis să vedem, împreună cu voi, ce mai înseamnă astăzi Moldova pentru România, punctează Radu Paraschivescu.

             

            Activități de teren organizate pentru studenți

              Departamentul Biologie, Ecologie și Protecția Mediului, din cadrul Facultății de Științe de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat pentru studenții programului de studii de licență Biologie, în data de 22 mai 2023, activitatea de teren „Biodiversitatea agroecosistemelor viticole – conservare și gestionare”, pe domeniul viticol al societății comerciale S.C. Eugprod S.R.L.

              Viile administrate de societatea comercială sus-amintită sunt situate în arealul Dealurile Moldovei și dețin soiuri de struguri care sunt utilizate în obținerea vinurilor cu indicație geografică, cum ar fi: soiuri albe (Fetească albă, Fetească regală, Sauvignon) și dintre soiurile aromate/semiaromate, Muscat Ottonel.

              În aceste plantații au fost implementate secvențe tehnologice favorabile creșterii producției şi profitabilității culturii viței de vie. Se utilizează practici și tratamente fitosanitare prietenoase cu mediul, în vederea menținerii resurselor genetice şi a biodiversității.

              Sub brandul domeniul Burcilor, în crama situată în localitatea Traian, jud. Bacău, se produc vinuri care în ultimul an au fost premiate cu note de argint la vinurile albe și o medalie de aur pentru un vin roze. Succesul acestor vinuri dovedește că se respectă practicile culturale și oenologice ale plantațiilor, iar tehnologia de obținere servește drept suport în evidențierea caracteristicilor analitice și organoleptice ale produselor finale.

               

               

              ULTIMELE ȘTIRI