Profesioniștii contabili au președinte nou
Expertul contabil Elena-Ecaterina Chivu, din Galați, a fost aleasă, marți, 4 aprilie, cu unanimitate de voturi în funcția de președinte al Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Voturi „pentru” au fost exprimate și de reprezentanții Filialei Bacău a CECCAR la Conferința Națională 2023 a profesioniștilor contabil, organizată în sistem online.
Elena-Ecaterina Chivu a preluat mandatul de la Mariana-Mihaela Aldea, care a exercitat temporar atribuțiile de președinte al Consiliului Superior după încheierea celor două mandate ale prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova. Elena-Ecaterina Chivu a fost membră a Consiliului Superior CECCAR și președintă a Filialei Galați a organizației.
Conferința Națională a mai validat și realegerea în funcția de președinte al Comisiei Superioare de Disciplină a CECCAR a expertului contabil Doina-Florica Niță și a completarea comisiei cu noi membri.
Analiza activităților din 2022
Conferința Națională anuală a analizat, între altele, activitatea desfășurată în anul 2022, activitatea comisiilor de disciplină din filialele județene și a Comisiei Superioare de Disciplină, dar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul trecut.
Raportul asupra activității a fost prezentat de prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, care a caracterizat anul 2022 ca fiind, din punct de vedere profesional, unul greu, cu provocări. Fostul președinte (prezentat acum ca vicepreședinte al CECCAR) a amintit și de tentativa de anul trecut de reorganizare a CECCAR și de limitare a independenței acestui corp profesional, căreia membrii lui s-au opus vehement. De asemenea, a remarcat dezvoltarea activităților CECCAR, încheierea de noi parteneriate cu Autoritatea Electorală Permanentă și Uniunea Națională a Consiliilor Județene, susținerea educației financiare în rândul studenților și implicarea în activitatea mai multor organisme de profil internaționale, între care Federația Internațională a Contabililor (pentru combaterea infracționalității economice), Federația Europeană a Consultanților Fiscali, IFRS Sustainability Alliance și Accountancy Europe.
Propuneri pentru activitatea anului 2023
Robert-Aurelian Șova a prezentat și propunerile de activitate a anului 2023, între care un eveniment important va fi marcarea centenarului primului Congres al profesiei contabile, din 27-28 mai 1923. CECCAR își propune continuarea dezvoltării relațiilor cu instituțiile de reglementare din domeniul financiar și economic și cu mediul de afaceri. Vor fi aplicate și conceptele „Future-Ready Professionals” – care va include și transformarea digitală a profesiei contabile și „Next-Generation Accountant” – pentru educația financiară și atragerea de noi talente în profesie. De asemenea, vor fi înființate Comitetul de cercetare științifică și Comitetul consultativ ale CECCAR
Bacăul a rămas fără încă un om de legendă: Petru Plăcintă
Era un lord al industriei alimentare și al zootehniei românești. Era un domn, un intelectual rasat, cu o alură distinsă, care apărea mereu în ținute impecabile. A fost un personaj de legendă, așa cum va rămâne perpetuu în conștiința băcăuanilor care l-au cunoscut.
Era un OM: inginerul Petru Plăcintă.
Acum s-a ridicat printre stele, unde sunt sigur că va străluci aparte.
L-am văzut mereu, cum l-au văzut și mulți alții din jurul meu. Cum poți vedea un om de legendă ajuns astfel după o viață dedicată profesiei sale, comunității în care a trăit, României și, nu în ultimul rând, familiei sale.
Numele său este însă legat cel mai mult de avicultura româneasca și de cel mai important pivot al ei, care a fost și a rămas întreprinderea Avicola, apoi compania Agricola Internațional, primul holding din țara noastră, în prezent Grupul Agricola.
Cu aproape zece ani în urmă ziarul Deșteptarea i-a dedicat un supliment de opt pagini, iar onoarea de a-l scrie mi-a revenit mie. Am vrut să refac, din povestiri, chiar cu eroul ei, legenda. Și am stat de vorbă cu Petru Plăcintă de pe la ora 15,00 a unei zile mohorâte de toamnă. Am intenționat un interviu de maxim o oră, dar când m-am trezit din poveste era deja întuneric afară. Nici în camera în care ne aflam n-am sugerat să aprindem lumina. Mi se părea că aș strica vraja care pusese stăpânire și pe povestitor și pe ascultător. Creionam, împreună cu Petru Plăcintă (vorba unui mare istoric român) „o viață de om așa cum a fost”. O viață de legendă.
Dumnezeu să-l odihnească de-a pururi în Câmpiile Sale Elizee, pe care sigur va avea mereu de înnobilat câte ceva!
Vă invităm să citiți un documentar din 2014 despre legenda Petru Plăcintă:
Mai mulți angajatori și salariați
Față de anul trecut numărul angajatorilor și cel al salariaților care contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensii publice) a crescut simțitor. Potrivit ultimelor date statistice afișate de către Casa Națională de Pensii Publice pe site-ul său, în județul Bacău erau activi, la începutul lunii februarie, 11.326 angajatori.
La aceștia lucrau cu forme legale 128.644 persoane (asigurate în sistemul public de pensii). Anul trecut, la aceeași dată, își desfășurau activitatea 10.164 operatori economici, iar la aceștia erau încadrate 124.935 persoane.
Așadar, față de anul trecut, numărul agenților economici a crescut cu 1.162, iar cel al salariaților este mai mare cu 3.709 persoane. Cum era de așteptat, și salariul mediu corespunzător angajaților este mai mare comparativ cu anul trecut.
Dacă la începutul lui februarie 2022 a fost în cuantum de 4.073 lei, în 2023, aceeași lună, a urcat la 4.823 lei. Dar este cu mult sub salariul mediu din alte județe ale țării. În Cluj, salariul mediu este de 6.251 lei, iar în Timiș, de 6.170 lei.
Revenind la numărul asiguraților în sistemul public de pensii, chiar dacă a crescut, încă nu îl excede pe cel al pensionarilor. În martie, aceștia numărau 143.774 persoane, din care 137.873 sunt pensionari de stat, iar 5.901, provin din sectorul agricol. Prin urmare, raportul este de 1,1 pensionari la un asigurat.
Buhuși: Festivalul CineCopilăria are loc în perioada 28-30 aprilie
Concurs de scurtmetraje pentru tineri
O nouă ediție a Festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan va avea loc în perioada 28-30 aprilie 2023, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși. Proiectul a fost inițiat anul trecut la Buhuși, orașul natal al regizoarei Elisabeta Bostan, și este organizat de Primăria orașului Buhuși și produs de Asociația ARTIS din Iași.
Programul evenimentului este dedicat întregii familii, în special copiilor și cuprinde proiecții de film, workshop-uri tematice, discuții cu invitați speciali, lansări de carte și un concurs de scurtmetraje. Vor fi proiectate filme îndrăgite de zeci de generații și care au fost regizate de Elisabeta Bostan, cunoscută drept regizoarea filmelor pentru copii. De exemplu, organizatorii au pregătit proiecții aniversare: Năică și peștișorul (r. Elisabeta Bostan) împlinește 60 de ani de la lansare, iar Fram (r. Elisabeta Bostan) împlinește anul acesta 40 de ani de la lansare.
Totodată, în programul acestei a doua ediții a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan este inclus și un spectacol de teatru dedicat întregii familii.
Programul complet al ediției de anul acesta va fi anunțat pe site-ul www.elisabetabostan.ro și pagina de facebook CineCopilăria. Intrarea la eveniment este liberă.
În cadrul concursului de scurtmetraje românești „Unde ești, copilărie? | S’Curte”, participanții sunt invitați să prezinte Copilăria prin intermediul unui videoclip. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-20 ani, elevi, studenți sau simpli iubitori de film se pot înscrie până pe 24 aprilie 2023 cu un scurtmetraj realizat individual sau în echipă. Regulamentul concursului poate fi consultat pe https://elisabetabostan.ro/concurs-scurte/, iar câștigătorii vor fi anunțați în perioada de desfășurare a festivalului.
Prima ediție a festivalului Cinecopilăria a avut loc în perioada 5-6 martie 2022, când peste 1.500 de spectatori au (re)văzut filmele copilăriei, pe marele ecran de la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși, aceasta fiind inaugurată chiar în deschiderea festivalului.
În cadrul primei ediții au avut loc 13 evenimente, în prezența actorilor și regizorilor invitați, dintre care amintim: Izabela Bostan, Ileana Popovici, Manuela Hărăbor, Bianca Brad, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Medeea Marinescu și Laurențiu Damian.
Programare prin telefon sau online la Ambulatoriul Spitalului Județean
Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat că au fost implementate noi măsuri pentru a facilita accesul pacienților la serviciile medicale oferite de Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Aceste măsuri vin în urma sesizărilor primite de la pacienți cu privire la aglomerarea din Ambulatoriul de specialitate Adulți/Copii al SJU Bacău și constatărilor făcute de echipa de conducere a spitalului. Astfel, în cadrul unei analize a modalităților prin care se poate asigura accesul la consultații într-un mod transparent și eficient, s-a hotărât eliminarea bonurilor de ordine și implementarea unui sistem online de programare.
Pacienții pot alege între două variante: sistemul electronic de programare de pe https://programari.spitaluljudeteanbacau.ro/Programari sau serviciul CALL CENTER, special conceput pentru persoanele care nu au acces la internet.
Ivancea a subliniat că aceste măsuri au fost luate pentru a asigura un mod de lucru care să faciliteze accesul pacienților la serviciile medicale oferite în sistemul public, în mod nediscriminatoriu și nepărtinitor, similar cu cel din sistemul de sănătate privat.
În plus, președintele CJ Bacău a menționat că investițiile pentru îmbunătățirea infrastructurii spitalicești sunt o prioritate, iar respectarea drepturilor pacienților și a demnității acestora în relația cu Spitalul Județean de Urgență Bacău rămâne un obiectiv permanent.
Pentru a veni în sprijinul pacienților și a-i implica în procesul de îmbunătățire a serviciilor medicale, Valentin Ivancea a încurajat transmiterea de sugestii și reclamații prin accesarea link-ului https://www.spitaluljudeteanbacau.ro/contact/.
Voluntariat la Centrul de Rezindență „Bunul Pastor” din Lespezi
În pofida vremii și a vremurilor, în data de 4 aprilie, un grup de inimoși voluntari, cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Lespezi, coordonați de doamna profesoară Anamaria Domnina Gînju (coordonator local S.N.AC.), prof.înv.preșcolar Camelia Bîra, prof. Cristina Drăgan, prof. Mihaela Hurmuzache, prof. Eduard Pavel, cât și partenerii de proiect, respectiv, domnul director adjunct de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, prof. Gabriel Gabor și doamna prof. Irina Grigoraș, doamna prof. înv.primar Simona Geta Ionică de la Școala Gimnazială „Ion Borcea” Racova, s-au deplasat la Centrul de Rezindență „Bunul Pastor” din Lespezi, aducând o rază de speranță și multă bucurie prin oferirea de zâmbete și îmbrățișări, daruri menite să îi încânte.
Activitatea de voluntariat întreprinsă cu multă sensibilitate, face parte din proiectul educațional interșcolar județean din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, „BUCURII GÂNDEȘTI, FAPTE ÎMPLINEȘTI, SUFLETU-ȚI MULȚUMEȘTI”. În spatele acestui proiect, se află un număr considerabil de voluntari de fapte bune, elevi și cadre didactice de la școala inițiatoare cât și de la școlile partenere, cu o implicare deosebită și pe măsură, având o colaborare constantă și fructuoasă în acțiunile de întrajutorare pentru cei aflați în suferință.
La aceasta activitate, a participat și domnul profesor de religie ortodoxă de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, care este și preotul paroh al Parohiei Huțu, comuna Găiceana care a binecuvântat darurile oferite, vizitând și oferind multă alinare vârstnicilor nedeplasabili, aflați în suferință.
După împărțirea cadourilor, bătrânii, elevii și cadrele didactice, au participat la un atelier interactiv de încondeiere a ouălor, dar și pictură tematică: „Drumul Crucii”, sub coordonarea doamnei prof. de religie catolică Cristina Drăgan, într-o atmosferă de apropiere sufletească și seninătate.
„În urma activității desfășurate la vârstnicii de la Centru, toți cei implicați, de la mic la mare, au conștientizat importanța generozității, sensibilității, nobleței sufletești față de cei aflați în suferință și dificultate, și vor desfășura în continuare cu aceeași parteneri implicați în proiectele anterioare, acte de caritate socială în cadrul comunităților, conchide domnul profesor de istorie Eduard Pavel (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi)”.
ANM a emis două avertizări de vreme rea
Cod galben valabil în intervalul 06 aprilie, ora 10 – 07 aprilie, ora 12.
Fenomene vizate: predominant ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și polei;
Zone afectate: conform hărții.
Cod portocaliu valabil în intervalul 06 aprilie, ora 10 – 06 aprilie, ora 22.
Fenomene vizate: ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă;
Zone afectate: județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud, Mureș.
CNAIR face apel către conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul
Va rugăm să vă informați din surse oficiale înainte de a pleca la drum
Evitați deplasările în aceste zone până la încetarea fenomenelor meteorologice periculoase
De asemenea este foarte important ca în această perioadă să aveți autovehiculele echipate de iarnă în cazul în care tranzitați zone afectate de vortexul polar
Facem precizarea că este posibil sa fie luată inclusiv decizia de a se restricționa circulația rutieră pe anumite sectoare de drum în cazul în care nu se pot asigura condiții de circulație în siguranță
Coadă de mașini blocate pe E85 – VIDEO
Imagini înregistrate la Bogdan Voda, ieșirea spre Roman. Traficul este blocat la Giratoriu cu Centura Bacăului.
Sursa: Razvan Vasilache
Situația drumurilor cu circulație întreruptă
DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ
– toate DN-urile din județele Botoșani și Iași.
1. DN 2 Bacău – Hârlești, județul Bacău;
2. DN 2F Buhoci – Străminoasa, județul Bacău;
3. DN 15D Roman – Piatra Neamț, județul Neamț;
4. DN 15B Tg Neamț – Cristesti, județul Neamț;
5. DN 15C Tg Neamț – Tarzia, județul Neamț;
6. DN 2 Secuienii Noi – Nisiporesti, județul Neamț;
7. DN 2 Fălticeni – Siret, județul Suceava;
8. DN 17 Suceava – Păltinoasa, județul Suceava;
9. DN 17A Rădauti – Dornești, județul Suceava;
10. DN 29 Suceava – Botoșani, județul Suceava;
11. DN 2H Rădăuți – Vicovu de Jos, județul Suceava;
12. DN 17A Rădăuți – Marginea, județul Suceava;
13. DN 2K Solca – Milișăuți, județul Suceava.
DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIE RESTRICȚIONATĂ PENTRU AUTO CU MASA MAI MARE DE 7,5 TONE:
– DN 2 Secuienii Noi – Nisiporești, județul Neamț;
– DN 2 Nisiporești – Moțca, județul Iași.
DRUMURI JUDEȚENE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ:
– toate DJ-urile din județele Botoșani și Iași
1. județul Bacău: 1 tronson de drumuri județene;
2. județul Neamț: 5 tronsoane de drumuri județene;
3. județul Suceava: 33 tronsoane de drumuri județene.
Ninge moderat, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, pe mai multe artere rutiere din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.
Sunt operaționale aeroporturile și porturile.
Din cauza vicolului și a zăpezii circulația feroviară a fost închisă Secția de cale ferată 517 Pașcani –Târgu Neamț(jud.Iași) .
Paștele e reînvierea sufletului, nu o sărbătoare trupească! Nu există om total necredincios – Domnul a lăsat Să-i acceptăm ocrotirea
A început ca păstor de suflete la Prăjești, timp de cinci ani. Pe urmă a slujit și a construit aproape 32 la Gioseni. Ultimii 16 ani înainte de pensionare a fost sufletul comunității la Bijghir. O viață de om, dar mai ales o viață a zidirii pentru preotul Vasile Rediu.
– În Biblie stă scris că trebuie să dăm Cezarului cel al Cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. Ați trăit și ați slujit atât pe vremea regimului comunist, dar și mult după 1990. A fost prigoană grea în timpul lui Ceaușescu? Cum este în democrație?
– Chiar dacă oficial se spunea altceva, să știți că era acceptată credința. Să știți că și activiștii de partid erau credincioși, mulți dintre ei aveau rude preoți, chiar episcopi. Nu se manifestau în exterior, dar în interior, în suflet…. Pe atunci, am pus peste 100 de cruci în sate pe marginea drumului și nimeni nu m-a oprit! După aceea, au venit vremuri mai tulburi, o nouă epocă, alte probleme. Poate unii ar spune că acum nu-i un moment prielnic pentru credință, dacă ne gândim la libertatea de circulație a persoanelor, care a adus și lucruri bune, dar și arogarea unui drept la critică, la o tendință de stabilirea unor reguli de corectitudine a vieții. După părerea mea, aderarea la Uniunea Europeană a dus la refacerea multor biserici, la construirea multor altora pentru că în Occident există un respect pentru locașurile de cult.
– Ați slujit o viață, în tot felul de epoci. E mai greu acum să fii preot decât în trecut?
– Cum e păstorul, așa e și turma, indiferent de epocă. E adevărat că s-a schimbat lumea, și social, și spiritual, și economic. Influența tulbure a lumii de astăzi a adus sărăcie, dar și o oboseală inclusiv sufletească a oamenilor. Pe vremea comunismului, credința era singurul sprijin la necaz, acum au apărut tot felul de mode și tendințe. Și Biserica s-a modernizat tot timpul, a fost atentă la credincioși, nu s-a separat de viața lor. Unii spun să actualizăm! Dar ce? Adevărurile credinței nu le poți modifica. Nu poți face din rău mai puțin rău. Binele rămâne în toate timpurile.
– Înainte de marile sărbători creștine, există perioada postului, care înseamnă și anumite restricții alimentare, care pentru unii sunt greu de respectat.
– Postul vine din vechime, e o moștenire de secole, dar nu trebuie să-l absolutizăm până la suferință. Într-adevăr, Biserica Catolică a îndulcit viața credincioșilor săi, cu mai puține limitări la mâncare. Doar în săptămâna dinaintea Paștelui, se cere post și abstinență în Miercurea Cenușii și în Vinerea Mare. Însă tot anul trebuie să te abții de la excese, ele îți fac rău și trupului, și sufletului! Dar mai important decât să-l obligi pe creștin la post, mai bine îl convingi să vină la biserică pentru spovadă și împărtășanie. dacă nu ești spovedit și împărtășit, ai pierdut! Paștele tău va doar fi unul trupesc!
– Ca și Crăciunul, parcă și Paștele este folosit ca prilej și mijloc de a obține profit comercial.
– Da, e încă un import rău din Occident. În urmă cu mulți ani, știm bucuria copiilor care primeau hăinuțe noi și, poate, o jucărioară de Paște. Acum, când sunt atâtea oferte, a dispărut frumusețea înnoirii de primăvară. Iar părinții preferă petrecerile, mesele festive mult prea pline și uită de slujbă, de spovadă, de împărtășanie. Paștele e o sărbătoare unică, e reînvierea sufletească pentru fiecare dintre noi.
Un adevărat ”ministru” al construcțiilor
Pe unde a trecut, părintele Rediu a lăsat semnele vocației sale de ziditor pusă în slujba comunităților. Cea mai impresionantă realizare a sa este cea de la Gioseni, unde, pe lângă o minunată biserică, a ridicat o mănăstire, un centru cultural și un dispensar. Verificat de milienii de la Economic și supravegheat de activiștii PCR, părintele nu s-a temut nici de autorități, nici de muncă. A fost șef de șantier, supraveghind zeci și zeci de muncitori, a alergat zi lumină după aprobări și materiale, a însuflețit oamenii să participe cu cât pot la zestrea satului lor. Și a reușit! Modest, spune simplu – ”Răsplata e la Domnul!”, dar recunoaște că ar mai construi măcar o biserică.
Și elevii învață normele de sănătate și securitate în muncă
În ultima săptămână a lunii martie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a desfășurat o activitate mai puțin obișnuită.
În data de 25 martie a organizat etapa județeană a concursului ”Știu și aplic-securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”. Această competiție a ajuns la a IX-a ediție, la nivel național, și are ca scop pregătirea elevilor, cu normele de sănătate și securitate în muncă, înainte de a se angaja.
Acest obiectiv s-a concretizat prin dezvoltarea unui program educațional menit să formeze o atitudine conștientă și preventivă față de riscurile profesionale.
La concurs au participat 9 unități școlare, de unde au fost implicați 18 profesori și 74 elevi. Ocupanții locului întâi vor merge la etapa națională care se va desfășura în perioada 12.05.2023-14.05.2023 la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași.
Mama lor de potlogari!
Statul este un loc unde, cel mai mult, se stă. Deși, sistemul bugetar ar fi trebuit să funcționeze exact ca o societate comercială. Ești bun, rămâi. Nu? „La revedere!”. În realitate, statul este un loc unde, de câțiva ani, trag toți românii care vor un serviciu cald și bine plătit. Din păcate, în structurile bugetare, nu lucrează cei mai competenți dintre conaționali, pentru că, acolo, de multe ori, se ajunge cu proptele, în ciuda aparentei transparențe pe care o afișează angajatorul public.
Cu câteva excepții (Sănătate, pompieri și alte câteva), lefegiii nu fac mare lucru, în cele opt ore de muncă regulamentare. Măcar medicii și asistentele sunt la capul bolnavului, pompierii sting incendii, polițiștii mai fac și ei patrule, jandarmii, la fel. Chiar și DIICOT-ul e tot mai prezent, iar vameșii parcă se mișcă mai cu talent.
Nu pot spune la fel despre acele instituții care, de exemplu, s-au înființat pentru că așa cerea UE sau mai știu eu cine. Și nici despre alte organisme de stat care sunt atât de subfinanțate sau cu o schemă de personal atât de redusă încât te întrebi de ce mai vin acei oameni la muncă. Sunt ineficienți, în multe domenii, cum ar fi, de exemplu, protecția consumatorilor, controlul sanitar-veterinar, protecția mediului etc.
Să admitem că ăștia mai muncesc, cât de cât. Mă întreb, însă, ce face un angajat de la Agenția pentru Marketingul Produselor Agroalimentare sau de la Institutul Levantului? Mai grav este că sunt bugetari din structuri importante, care, pur și simplu, nu fac nici măcar din ceea ce îi obligă regulamentele de funcționare. Bunăoară, indivizii de la ASF, unde un „nea Caisă”, tupeist din cale-afară, pleacă acasă, în fiecare lună, cu 12.000 de euro.
Salariu. Cum e să știi că, periodic, îți întră în buzunar atât-amar de bani, fără să faci mai nimic. Nu-ți mai pasă nici de cât costă benzina, nici de curent, de gaze, de carne, unt, ouă… De nimic. Nu i-a interesat nici de piața asigurărilor pe care ar fi trebuit să o supravegheze. Păi, băieții ăștia cu tupeu de borfaș s-au mângâiat și cu alte „atenții”, gen prime cu ocazia căsătoriei, premii, prime de vacanță și tichete cadou.
Și asta, de zeci de ani. În tot acest timp, patru companii de asigurări au tot dat faliment, iar datoriile au fost preluate de stat. Joac-o pe-asta! Și se mai și frăsuiau că au muncit din greu, stând peste program. În fundul gol i-aș da afară, ca să simtă și ei măcar frigul zăpezii mieilor care s-a așternut peste toată românimea. Mama lor de potlogari!
În locul lor, aș angaja oameni competenți, cu drag de muncă, tineri sau mai în vârstă (sunt destui, în țara asta), care vor să-și servească patria, pe bani mai puțini.
Lagărul socialist, reinventat de capitaliști. Ad litteram
Este foarte îngrijorător faptul că Guvernul a aglomerat Parlamentul cu proiecte de legi care se concentrează pe limitarea drepturilor și libertăților cetățenești, în loc să se concentreze pe îmbunătățirea vieții cetățenilor.
În timp ce este important să existe legi care să protejeze interesele publice și să împiedice comportamentele dăunătoare, aceste legi nu trebuie să ducă la restricționarea libertăților și drepturilor cetățenești.
E drept că multe dintre aceste înțiative vin ca urmare a presiunilor exercitate de organismele internaționale sau de partenerii strategici ai României. Cu toate acestea, trebuie să ne întrebăm dacă aceste politici și legi sunt adaptate nevoilor și realităților locale.
De la reglementarea vânzărilor de case, care nu se mai pot face dacă imobilele nu sunt eficiente termic, la implementarea conceptului de „oraș de 15 minute”, care limitează deplasările și libertățile cetățeanului, se poate vedea că există un numitor comun, unul pe care l-am experimentat deja parțial, în vremea pandemiei.
Guvernul ne vrea băgați în țarcuri, în ghetouri, hrăniți cu insecte și viermi și ne întrebăm ce anume nu ne spune când ne pregătește toate acestea.
Ne putem întreba în ce măsură Ceaușescu a fost reevaluat de liderii lumii libere de aceștia insistă să adopte fix măsurile pentru care Occidentul l-a criticat pe președintele nostru în trecut? Alimentația rațională, limitarea deplasărilor, economiile de energie, legislația referitoare la normele de adresare (nu aveai voie decât cu „tovarășe” iar azi există țări care impun formule de adresare celor care se consideră a avea alt gen și-i pedepsesc pe cei care se adresează unui bărbat care se crede femeie cu „domnule”, adresarea „corectă” fiind „doamnă”), sunt doar câteva dintre exemple.
Este legitim să ne întrebăm unde se va sfârși această nebunie a măsurilor luate după ureche sau după traduceri. Este evident că implementarea acestor politici poate fi dificilă și că poate exista o rezistență puternică din partea societății. În plus, există întrebări cu privire la capacitatea Guvernului de a implementa aceste politici în mod eficient. Unele dintre aceste politici pot necesita investiții semnificative în infrastructură și resurse, iar implementarea lor poate fi costisitoare și consumatoare de timp.
Ne întrebăm dacă cei care iau decizii sunt conștienți că aceste măsuri au ca rezultat cel mai negru coșmar al lor: că populația va capătă tot mai mult sentimente pro-rusești, deciziile iraționale constituindu-se în cea mai eficientă propagandă pro-Putin.
8 Aprilie – Ziua Internaţională a Romilor
Asociaţia Europeană a Romilor pentru Progres şi Promovare Interculturală, reprezentată de Doru Tănase, va organiza în data de 8 aprilie 2023, începând cu ora 11.00, „Ziua Internaţională a Romilor.”
Evenimentul va avea loc la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, situat pe strada Crângului nr.18.
Ziua Internaţională a Romilor este sărbătorită de comunitatea internaţională, anual, pe 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni.
Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990.
Asociatia Europeana a Romilor pentru Progres şi Promovare Interculturală urează „La Multi Ani”! tuturor romilor din ţară şi de pretutindeni.
But Bersh Angle Romale!
Invitat de onoare, maestrul saxofonist Florin Tărâţă şi orchestra ansamblului AERPPE.
Gheorghe Bălţătescu
Util este tot ce ne face mai buni
Îmi place mult titlul noului volum de publicistică aparținând lui Cassian Maria Spiridon, „Gloria și demnitatea inutilului”, pe care tocmai l-am primit, prin amabilitatea autorului. E un tom masiv, care reunește editorialele, textele scriitorului publicate (între ianuarie 2020 și noiembrie 2021) în revista „Convorbiri literare”, al cărei director este. Sunt articole de substanță, cu multă informație culturală, temeinic documentate, reflectând atitudinea tranșantă față de diverse evenimente ale lumii contemporane a unui scriitor lucid, cu spirit critic, opinii ferme și cu vocație de constructor, având direcții de acțiune clare, urmate cu perseverență. Cum nu-mi trădez principiul plăcerii de a descoperi lucruri frumoase și de a mă bucura de ele, dar nu singură, ci împărtășindu-le, am deschis cartea la amplul articol, un studiu, de fapt, care dă titlul volumului și transcriu aici câteva impresii. Punctul de plecare este un motto din cartea gânditorului italian Nuccio Ordine, „Manifest. Utilitatea inutilului”, în care acesta afirmă: „ideea utilității acelor cunoștințe a căror valoare esențială e total liberă de orice finalitate utilitaristă. Există cunoștințe care își sunt scop lor însele și care ‒ tocmai datorită naturii lor gratuite și dezinteresate, aflate departe de orice constrângere practică și comercială ‒ pot juca un rol fundamental la cultivarea spiritului și în dezvoltarea civilizației și a culturii umanității. În acest context, consider util tot ce ne ajută să devenim mai buni”.
Despre importanța cultivării spiritului este vorba în cartea analizată cu multă pătrundere de Cassian Maria Spiridon, care se oprește asupra unor citate semnificative, pentru a le comenta, a nuanța unele înțelesuri și a face trimiteri la actualitate. Sunt pilde, sentențe din marii filosofi ai antichității, pasaje din scriitori, poeți și prozatori, din gânditori din toate timpurile, care te seduc prin adevărul și frumusețea formulărilor și te îndeamnă la reflecție. Completează și îmbogățesc lectura acestor pagini observațiile directe, aplicate ale lui Cassian Maria Spiridon, cu multe accentele critice vizând stări de lucruri din stricta realitate, sunt deosebit de interesante notațiile despre felul în care este percepută democrația, prin punerea în discuție a unor opinii avizate, este atins și subiectul atât de sensibil al religiei. Din păcate, nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, și în multe privințe involuția este cât se poate de evidentă. Oamenii care s-au lăudat mereu, s-au „semețit” că au supus materia, au ajuns robii ei, în goana după bunuri materiale, după înavuțire, devenind „sclavii fericirii”. Învățământul, în loc să se perfecționeze, s-a degradat, profesorii s-au transformat în „prestatori de servicii”, iar studenții în „clienți” care plătesc. În mediul universitar se fabrică diplome în serie, iar decanii, rectorii sunt acum manageri, copleșiți de treburi administrative, de nesfârșitul șir de ședințe, consilii, de hârțogărie. Se luptă cu birocrația și cu noile cerințe, care urmăresc profitul, profesorii onești, cei care odinioară erau „creatori de dorințe pentru cunoaștere”. În vremurile când se mai putea vorbi despre demnitate și noblețea spiritului, când la școală erau prețuite umanioarele, care șlefuiau și gândirea, și sensibilitatea învățăceilor. Tabloul actual este unul mai curând sumbru, pândit de o neobarbarie tot mai vizibilă, mai agresivă. Într-o lume urâțită, strâmbă, violentă, în care doar unii „au dreptul de a avea drepturi”, sunt în pericol tot mai multe instituții culturale, socotite „nerentabile”, muzee, biblioteci, centre de cultură, etc., al căror rost este să păstreze memoria trecutului, să cultive și să perpetueze valorile spiritului, respectând demnitatea umană. „Arderea trecutului” este permanenta tentație pentru noii barbari, ne atenționează autorul.
Înțeleg atât de bine revolta lui Cassian Maria Spiridon împotriva „dictaturii profitului”, pentru că și eu gândesc și simt la fel, În plus, el este poet și e mult mai convingător, făcându-și cunoscute gândurile despre poezie, care „ctitorește prin cuvânt și în cuvânt”, și în recent apărutul volum „Rugul ce nu se mistuie”. Și, desigur, are dreptate când afirmă: „Gloria și demnitatea inutilului sunt una cu gloria și demnitatea omului”. Să nu uităm, așadar, că tocmai prețuirea frumosului, a gingășiei, a artei îl ridică pe om „deasupra dobitocului”, și-l face să fie mai bun, mai sensibil.
CS Știința cucerește din nou Europa
La întrecerile continentale din Italia ce au reunit 900 de sportivi din 19 țări, gruparea antrenată de Adrian Loghin a adus României 26 de medalii, dintre care 16 de aur
Din bine în mai bine. La Campionatul European de karate SKDUN din 2022, de la Subotica (Serbia), CS Știința Bacău a cucerit 25 de medalii, dintre care 12 au fost de aur. La Europenele de anul acesta, desfășurate în perioada 31 martie- 2 aprilie, la Lignano Sabbiadoro, în Italia, gruparea pregătită de antrenorul emerit Adrian Loghin a ridicat ștacheta. Cei șapte băcăuani care au reprezentat România la întrecerile continentale, Radu Todiraș, Andra Novițchi, Isabela Lamdeș, Vlad Pește, Bianca Dumitru, Mădălin Ciubăr și Cristian Mihai au urcat cel puțin o dată pe podium, pentru un blanț de 26 de medalii, dintre care 16 au avut strălucirea aurului. „Au fost trei zile de foc, de-a lungul cărora sportivii noștri s-au comportat exemplar. Nici oboseala și nici concurența ridicată- au participat aproximativ 900 de karateka din 19 țări- nu i-au împiedicat pe elevii mei să dea totul, astfel încât, la final, bilanțul să fie de 26 de medalii, dintre care 16 de aur, opt de argint și două de bronz. Aceste rezultate foarte bune încununează munca depusă până acum și arată că suntem pe un drum bun în sportul de performanță”, a declarat antrenorul Științei, Adrian Loghin.
Rezultatele înregistrate de CS Știința Bacău la Campionatele Europene SKDUN din Italia
Radu Todiraș: locul 1 kata seniori individual masculin, locul 1 kata seniori echipe masculin, locul 1 kata seniori echipe mixt.
Andra Novițchi: locul 1 kata seniori individual feminin, locul 1 kata echipe seniori mixt, locul 2 kata echipe seniori feminin.
Isabela Lamdeș: locul 1 kata echipe seniori feminin, locul 1 kumite individual shobu ippon seniori feminin, locul 1 kumite individual shobu sanbon seniori feminin, locul 1 kumite echipe seniori feminin, locul 2 kumite echipe seniori mixt.
Vlad Pește: locul 2 kumite shobu ippon individual seniori masculin.
Bianca Dumitru: locul 1 kata individual tineret feminin, locul 1 kata echipe tineret feminin, locul 2 kata echipe mixt tineret, locul 1 kumite individual shobu sanbon tineret feminin, locul 1 kumite open tineret feminin, locul 1 kumite tineret mixt, locul 2 kumite echipe tineret feminin.
Mădălin Ciubăr: locul 1 kumite individual shobu ippon tineret, locul 2 kumite individual open tineret, locul 1 kumite echipe tineret mixt, locul 2 kata echipe tineret mixt, locul 3 kata echipe tineret masculin.
Cristian Mihai: locul 2 kata echipe tineret mixt, locul 3 kata echipe tineret masculin.
Judo: Medalii la foc automat
Săptămâna și podiumul pentru judoka antrenați de Aurel Chelariu la CSM Bacău. La mijlocul lui martie au fost cele două medalii de aur, cucerite de Cristian Prisacariu la U14 și de Maria Chevici la U16 și cele două de argint obținute de Paula Stanciu și Ștefan Trișcariu la U16 cu ocazia Cupei Midao de la Sibiu. O săptămână mai târziu a venit rândul „greului” Mircea Croitoru să-și (re)confirme valoarea.
Și nu oricum, ci trecându-și în cont titlul de campion al României de Seniori la +100 kg cu prilejul Naționalelor de la Izvorani. Component al lotului național olimpic de la Oradea, Mircea Croitoru este una dintre speranțele CSM Bacău pentru o prezență la Olimpiada de anul viitor, de la Paris. În fine, weekendul trecut, un nou podium a intrat în contul „CSMeilor”.
De data aceasta, adjudecat de Ștefan Trișcariu care, după „încălzirea” de la Cupa Miado, a cucerit bronzul la Campionatele Naționale U16 de la Sibiu, în limitele categoriei de greutate -81 kg. Aproape de bronzul național la Under 16 a fost și o altă sportivă pregătită de Aurel Chelariu la CSM Bacău, Paula Stanciu, clasată pe locul 5 la 48 kg.

































