joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 913

Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2022-2023

Evaluarea Națională 2023 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se va desfășura pe parcursul mai multor zile, în perioada 9 mai – 25 mai, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, aprobat prin OME 5359/2022. Primii care intră la testări sunt elevii de clasa a II-a. Calendarul acestor testări este următorul:

Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a II-a:

  • 9 mai 2023: Limba română / limba maternă (scris)
  • 10 mai 2023: Limba română / limba maternă (citit)
  • 11 mai 2023: Matematica
  • 12 mai 2023: Limba română pentru minoritățile naționale (scris și citit)

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.220 elevi de clasa a II-a.

Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a IV-a:

  • 16 mai 2023: Limba română
  • 17 mai 2023: Matematica
  • 18 mai 2023: Limba maternă

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 5.411 elevi de clasa a IV-a.

Calendar Evaluare Națională 2023 la clasa a VI-a:

  • 24 mai 2023: Limba și comunicare
  • 25 mai 2023: Matematica și Științe ale naturii

În prezent, în toate unitățile de învățământ din județul Bacău sunt înscriși 6.114 elevi de clasa a VI-a.

Testele pentru evaluarea elevilor la finalul claselor a II-a au o durată de 30 de minute, iar cele pentru elevii din clasele a IV-a și a VI-a, de 60 de minute. Evaluările se fac în baza unui orar unic, stabilit de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, la nivelul tuturor unităților de învățământ care au în structură învățământ primar/gimnazial, iar sălile în care se susțin aceste testări sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi în timpul desfășurării evaluării. Testele se administrează, începând cu ora 10.00, în zilele în care se susțin probe.

Notele de la Evaluările Naționale pentru clasele  a II-a, a IV-a și a VI-a nu se trec în catalog, nu se anunță public, doar se comunică părinților/reprezentanților legali și ajută învățătorii/profesorii să identifice eventualele lacune ale elevilor. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/profesorul pentru învățământul primar/gimnazial de la clasă. Corectarea testelor se realizează în termen de maxim 7 zile de la susținerea lor.

Ulterior corectării, fiecare părinte/reprezentant legal este invitat la școală să ia la cunoștință rezultatele, în mod individual și privat. Învățătorul clasei arată testul, explică acordarea codurilor în funcție de greșelile găsite la corectare și întocmește un proces verbal semnat de către părinte/ reprezentant legal.

Rezultatele individuale la Evaluarea Națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt cuprinse în fișele de evaluare și sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic de la fiecare clasă, dar și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învățare al elevului se ia coroborând rezultatele de la aceste evaluări naționale cu datele și observațiile înregistrate de-a lungul parcursului educațional al elevului. Planurile individualizate de învățăre ale elevilor sunt comunicate părinților/reprezentanților legali ai elevilor.

Mai – o lună istorică

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează marţi, 9 mai 2023, începând cu ora 11.00, simpozionul Mai – o lună istorică. Manifestarea este dedicată sărbătoririi unor momente importante din istoria naţională şi universală: proclamarea independenţei de stat a României (1877), victoria asupra Germaniei naziste (1945) şi Ziua Europei (oficializată în 1985, pentru a marca data istoricei Declaraţii Schuman din 1950). Manifestarea este organizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naţionale Bacău şi Garnizoana Bacău.

În cadrul acestei activităţi vor fi prezentate comunicările: Independenţa României. Câteva consideraţii, dr. Marius-Alexandru Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău); Eroi băcăuani în războiul de independenţă, plt.adj.pr Sorin Grumuş (Baza Aeriană 95 „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” Bacău), Rolul structurilor de ordine şi siguranţă în războiul de independeţă, Valentin Ioan (Arhivele Naţionale Bacău), Participarea României la Campania de vest (23 august 1944 – 9 mai 1945), prof. Mihaela Băiţan (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I – Filiala Bacău), Către o Europă a patriilor, prof.dr. Anton Coşa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).

Muzica militară a Garnizoanei Bacău va susţine un microrecital de cântece patriotice.
Gheorghe Bălţătescu

 

Peste 100 de voluntari în cea mai mare Campanie de ecologizare organizată până acum la Onești

Peste 100 de voluntari din diverse instituții din Onesti au reușit să organizeze cea mai frumoasă acțiune a anului, strângând peste 100 de saci cu deșeuri menajere de-a lungul cursului râului Trotuș și în rezervația naturală Dealul Perchiu.

Elevii și cadrele didactice ale Liceului Nadia Comăneci și Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi, funcționarii Primăriei Onesti și reprezentanții Ocolului Silvic Livezi s-au mobilizat pentru această cauză nobilă.

Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectului Curățăm România, susținut de Ministerul Mediului – România. Acești voluntari reprezintă un exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate. Felicitări și mult respect!

Șoferul care a fugit după ce a lovit o femeie a fost prins când încerca să iasă din țară

La data de 05 mai a.c., în jurul orei 14.00, pe strada Arcadie Şeptilici din municipiul Bacău, un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism dinspre satul Baraţi, ajungând în apropierea intersecţiei cu strada Vasile Pârvan, a derapat şi a acroşat o femeie de 66 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din dreapta sensului de mers al autoturismului, ulterior distrugând gardul şi conducta de gaze din curtea unui imobil.

După producerea accidentului rutier, bărbatul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital, rămănând sub supraveghere medicală.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un bărbat de 48 de ani, din Bacău.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, acesta, deși nu poseda permis de conducere, ar fi sustras și condus un autoturism de la domiciliul unui bărbat din comuna Mărgineni.

Polițiștii au procedat la darea în consemn a celui în cauză, către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Astfel, la data de 06 mai a.c., acesta a fost depistat în Aeroportul Internaţional din Iaşi, preluat de polițiștii Biroului Rutier Bacău și condus la sediul poliţiei pentru audieri.

Bărbatul cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă, a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Nuntă în camionetă. Sora cântăreței de muzică populară Vasilica Tătaru s-a măritat

    FOTO: Starpopular.ro

    Ada Georgiana Bodea, fiica celebrei artiste Maria Tătaru și sora cântăreței Vasilica Tătaru, a spus „Da” în fața altarului, într-o nuntă plină de tradiții din Bacău. Ada Georgiana și-a unit destinul cu partenerul său de patru ani, într-o ceremonie care a avut loc în aceeași zi cu încoronarea regelui Charles.

    Nunta tânărului cuplu a fost una plină de tradiții și obiceiuri din zona Bacăului. Însă, cea mai surprinzătoare tradiție a fost modul în care mirii au ajuns la biserică. Cei doi au fost transportați cu o camionetă, ceea ce a atras atenția tuturor invitaților, scrie StarPopular.

    După ceremonia religioasă, tinerii proaspăt căsătoriți au făcut și căsătoria civilă și apoi au sărbătorit alături de sute de invitați într-un local de lângă Bacău. La petrecerea de nuntă, Vasilica Tătaru, sora miresei, a cântat, iar Ada Georgiana a fost pusă în situația de a-și recupera ginerele furat, într-un joc tradițional al nunții.

    Una dintre domnișoarele de onoare a fost chiar fiica Vasilicăi Tătaru, Smaranda.

    După o petrecere frumoasă și plină de tradiții, proaspeții căsătoriți au plecat în luna de miere, în Dubai, pentru a-și petrece primele momente ca soț și soție.

    Tânărul dispărut la Onești, găsit la Tg Secuiesc

      Un tânăr din Onești, dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit sâmbătă seara în apropierea localității Târgu Secuiesc, informează Acum TV.

      Vestea a fost primită cu bucurie de familie și prieteni, care au făcut un apel public pe rețelele de socializare pentru a-l găsi.

      Mama tânărului a mulțumit public tuturor celor care au distribuit informațiile despre dispariția fiului său și care au contribuit la găsirea acestuia.

      Nu au fost făcute publice detalii despre modul în care tânărul a ajuns în acel loc sau motivele care au dus la dispariția sa. În cazul disparițiilor, este crucial ca orice informație să fie raportată, la timp, autorităților.

      Spectacolul „Moş Nichifor”, cu Marcel Iureş, în a patra zi a Bacău Fest Monodrame

      Spectacolul „Moş Nichifor” în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT din Bucureşti, va fi prezentat luni, de la ora 19,00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia, în cadrul Bacău Fest Monodrame.

      Din distribuţia spectacolului fac parte Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu.

      Pe lângă umor şi surprinzătoarea filosofie, opera lui Creangă are şi o puternică dimensiune erotică. Oralitatea lui provocatoare a trecut în proză distilându-se într-o dramaturgie abuzivă, insinuantă şi plină de umor. ‘Moş Nichifor’ este un spectacol despre întâlnirea dintre două generaţii şi confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiţionalistă şi una modernă, agresivă în fragilitatea ei, se arată în prezentarea spectacolului.

      Cea de-a patra zi a Bacău Fest Monodrame este deschisă, de la ora 11,00, la Cafe du Theatre, cu conferinţa „Metode şi mecanisme de construcţie a rolului”.

      Spectacolele în concurs vor fi prezentate de la ora 15,00 – „Nu atingi niciodată victima” cu Ecaterina Hâţu, producţie a Teatrului Tineretului Piatra Neamţ şi, de la ora 17,00 – „Fata din curcubeu” cu Marcela Motoc, producţie a Teatrului de Artă din Bucureşti.

      Juriul festivalului este compus din criticul de teatru Maria Zărnescu, regizorul Sânziana Stoican şi actorul George Ivaşcu, decanul Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

      Juriul celei de-a X-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă este alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-şef al revistei „Artitudini”, Claudiu Groza, critic de teatru şi Andrei Huţuleac, actor şi regizor.

      Cea de-a XXIX-a ediţie a Bacău Fest Monodrame a început vineri la Teatrul Municipal Bacovia, din Bacău, şi se va încheia pe 10 mai. AGERPRES

      Polițiștii și liceenii vorbesc depre traficul și consumul de droguri

        Inspectoratul de Poliție Județean Bacău desfășoară, pe parcursul anului școlar 2022 – 2023, activități de prevenire a traficului și consumului de droguri în rândul liceenilor, alături de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, în cadrul campaniei „Drogurile – drum cu sens unic”.

        Campania de conștientizare a efectelor nocive ale consumului de droguri „Drogurile – drum cu sens unic” a fost inițiată de Instituția Prefectului și reprezintă un parteneriat între această instituție, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
        În cadrul acestei campanii, polițiștii desfășoară atelierul „Drogurile: Lege și fărădelege”, discutând cu elevii legislația în vigoare privind traficul și consumul de droguri.
        La data de 05 mai a.c., polițiștii de prevenire și siguranță școlară, împreună cu specialiștii CPECA Bacău și reprezentanții ANITP – Centrul Regional Bacău, au fost prezenți la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești unde au dezbătut împreună cu elevii aspectele legislative.
        De asemenea, polițiștii au adus în discuții situații în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicați în alte infracțiuni din sfera traficului de substanțe interzise, precum și consecințele legale are acțiunilor lor.
        Polițiștii recomandă tinerilor să nu consume substanțe interzise, să se informeze inclusiv asupra celor din sfera medicamentelor și să adopte un stil de viață cât mai echilibrat și sănătos.
        Pentru a nu suporta presiunea negativă a anturajului, să dezvolte relații de prietenie sănătoase și să învețe să spună NU!
        Acțiunile vor continua, fiind implicate și alte unități de învățământ de pe raza județului Bacău.

        Sculptorul Gheorghe Zărnescu, mărturisiri de pe „treptele” creaţiei artistice

        Expoziţia de sculptură şi pictură a artistului băcăuan Gheorghe Zărnescu, de la Galeriile „Ion Frunzetti, denumită de autor TREPTE, oferă privitorului lucrări din întreaga perioadă de creaţie, lucrări care au mai fost expuse şi cu alte ocazii, dar şi unele care au fost ridicate pe simeze în premieră, aşa cum stă bine unui artist, care şi-a dorit, chiar dacă nu a afirmat-o, o incursiune, împreună cu publicul său, în „istoria şi evoluţia creaţiei sale artistice. Cunoscut foarte bine de băcăuani, nu doar prin frecvenţa expoziţiilor, ci şi prin diversitatea şi ineditul operelor sale, mai ales că o parte dintre lucrări au fost expuse în diferite locuri din municipiul Bacău, în aer liber, în faţa Spitalului Judeţean, iar acum, în grădina Centrului de Cultură „George Apostu, la vernisaj au venit artişti, scriitori, muzicieni, foşti elevi, colegi şi prieteni. Fiind o retrospectivă, un „bilanţ, „personala Gheorghe Zărnescu nu a mai fost prezentată publicului, aşa cum se mai obişnuieşte încă la noi, de un critic de artă, de un specialist în domeniu. După ce Carmen Poenaru, preşedinte al Filialei Bacău a UAP, ne-a introdus în atmosfera evenimentului: „aveţi în faţă un artist şi creaţiile lui, din diferite perioade, vedeţi trăirile artistului, devenirea, experienţa şi mesajele, transformarea în artă a unor obiecte poate banale pentru mulţi dintre noi, în acel „ceva” pe care doar artistul l-a văzut şi ni-l arată, el a supus creaţiei lemnul, piatra, fierul, bronzul, dar şi culoarea”, a intervenit în poveste autorul. Ne-a spus povestea lemnului dăruit de un fost primar pentru foc, iar el a început să-l transforme în „forme, apoi să-l coloreze, să-l ardă, dăruindu-i viaţă veşnică. Dintr-o întâmplare a intrat în intimitatea semnelor de circulaţie, iar un şef de depozit i-a dăruit o remorcă de semne de circulaţie uzate, din care a creat numeroase obiecte de artă, cu forme şi înţelesuri noi. „Etapele creaţiei mele au fost marcate din necesitate, de lipsa resurselor pentru procurarea de materiale valoroase, scumpe, aşa am fost nevoit să lucrez pe carton de ambalaje, tablă de la semnele de circulaţie, piatră de râu, lemn şi pânză. De multe ori a trebuit să distrug un obiect banal, pentru a crea un altul, un obiect de artă. Dacă ştii regulile compoziţiei, ai idei şi curaj, poţi să transformi, să aduci la nivel de artă chiar şi cel mai banal obiect sau material. Vă mulţumesc că aţi venit să vedeţi expoziţia, să fim împreună şi la această „treaptă a creaţiilor mele”. Mai trebuie spus că două din creaţiile artistului Gheorghe Zărnescu, două portrete în bronz ale poetului Mihai Eminescu, pot fi admirate la Şcoala Gimnazială din Lipova şi la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, alte lucrări monumentale sunt la Reşiţa şi Slobozia.

        Expoziţia este deschisă până pe 20 mai.

        P.S. Sunt, trăiesc şi lucrează în Bacău mai mulţi sculptori, însă oficialităţile din Bacău, dar şi din alte oraşe ale judeţului, nu se învrednicesc, mai întâi să-i cunoască, să le vadă arta, iar după aceea ar putea începe o colaborare, localităţile noastre sunt sărace în opere de artă monumentale, avem domnitori, şi călare şi pe jos, însă oraşul poate fi animat şi de un alt fel de artă, arta stradală, arta care surprinde pietonul.

        Depistați la volan cu alcoolemii de peste 1 la mie

          La data de 07 mai a.c., în jurul orei 00:30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Izvorul Berheciului, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bulevardul Unirii din localitate, cu o îmbibaţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării sale cu aparatul etilometru.
          De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
          Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          La aceeași dată, în jurul orei 15.00, polițiștii Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic, pe DJ 119, pe raza comunei Ştefan cel Mare, un localnic de 48 de ani care conducea un autoturism, deși avea o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
          Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
          Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumul public sub influenţa alcoolului.

          A sosit circul, la pachet cu balamucul

          Gata! Am intrat într-o nișă temporală în care nu mai există nicio preocupare a guvernanților pentru binele public. Din perspectiva electoralului an 2024, binele privat al acestora își va consolida statutul de vedetă ticăloasă. Toți caută soluții pentru un mandat conectat la mari resurse (de tot felul) și cât mai ferit de ochii acelor dnaiști care încă mai văd câte ceva.

            Ciolacu și Ciucă, PreaÎnălțațiiFărăCompetențeșiEficiență, gemeni întru nimic, au devenit prizonierii febrei rotative. În jurul lor, agitați precum amenințata populație a unui stup de trântori, pofticioșii politruci de jilțuri înalte caută psihanaliști vindecători, din cauză că visează obsedant numai fluturi cap-de-mort, viespi, bărzăuni, prigorii, ciocănitori, șoareci sau urși, molii de miere – dușmani de temut ai prisăcilor. Celebra bătălie de la Nassiryah, care l-a dat lumii pe vestitul erou mioritic, este un mizilic pe lângă bătăliile intestine din Marele Stup Mioritic. Se lucrează și la o găselniță electorală: comasarea realegerilor parlamentare și locale. Cândva, CCR a decis că e neconstituțională manevra, dar nici bodyguardul Constituției nu mai este ceea ce visa democrația.

            Urechi informate spun că, în premieră, simțind că e pe sosite vremea în care va lustrui tușa, K. W. Iohannis a devenit iubitorul inventicii. Consiliat de Horațiu, a renunțat la vizitele de plăcere, încercând să armonizeze ,,utilul cu dulcele. Cică n-ar fi fost întâmplător în Chile, unde prezident este un tânăr virtuos cu origini spaniole și croate. L-ar fi întrebat pe Gabriel Boric dacă nu cunoaște prin zonă vreo țărișoară cu trend imobiliar optimist, care are nevoie de șef de stat cu origini nobile, iohannisiene. OK, ar fi zis Boric, dar trebuie să ai un CV care se zbârlește către corupție etc. Surse credibile din Santiago ne-au șoptit că ar fi roșit puțin KWI, dar, imperturbabil, a rămas sub vraja lui ,,utile dulci”.

          Cidade de Deus

          Ni se repetă la nesfârșit: trăim în cea mai bună lume posibilă, în care comunismul a fost învins a mia oară și în care avem toate șansele să ne realizăm, numai să vrem. În vreme ce o mică pojghiță a societății își linge degetele pline cu miere, restul gustă din veninul existențial zi de zi, oră de oră.

          Au bătut la toate ușile posibile, au încercat toate cărările, în zadar, pe orice drum ar lua-o, ajung înapoi în favela. Ajung să trăiască de pe o zi pe alta, să se înmulțească, să moară sătui până-n gât de promisiunile politicienilor.

          Ajung să fure, să se drogheze, să se prostitueze. Orice, doar să bea un pahar de șampanie, să guste din cozonacul promis. Dacă pentru asta trebuie să fure, să dea în cap, să omoare, asta e… Până o să-i prindă, se pot adăpa din nectarul interzis al bogaților, se pot pișa cu boltă în capul sărăntocilor, le scuipă semințe în freză gaborilor. Îi prind și-i bagă la bulău? Zeci le iau locul.

          În stradă, în mahalale, în blocurile insalubre, o generație întreagă de copii învață cum se trage viața în piept. Nu ai? Iei de la ala care are! Dacă nu te pricepi, te aciuiezi pe lângă brigadă, te învață băieții cum să dai lovituri, cum să vinzi droguri, cum să îi pui cuțitul la beregată. Nu vrea de bunăvoie? Îl obligi, îl umpli de sânge, a doua oară să știe cine e șeful. Asta e calea, lasă gargara cu școala, cu facultatea. Aia e pentru fraieri. Școala vieții, bă, nu rahatul ăla în care freci lula să-ți iei o slujbă nasoală de vânzător la tarabă.

          E vremea tinerilor furioși, care nu-și găsesc locul în societate. Într-o societate care le-a promis mâncăruri fine, gagici misto, șampanie și mașini de lux și le-a dat un șut în cur. I-au momit cu reclame frumoase la televizor, pe Internet, pe billboard-uri cât jumătate de bloc. Le-au spus: fiți docili, ascultați legile noastre, supuneți-vă nouă și faceți ce spunem noi și toate astea pot fi ale voastre. S-au supus și când au cerut răsplata, li s-a râs în nas: citiți, bă, și asteriscul. V-am zis că „pot să fie”, nu că vor fi. Ia chișcați frâna și eliberați spațiul!

          Pregătiți-vă! Tinerii dezmoșteniți vin să-și revendice drepturile! Și aduc cu ei o sete adâncă de răzbunare. De sânge, de șampanie, de friptură pe jar și de orice le-a fost interzis! Vin să aducă sabia, pentru că doar sabia le-a mai rămas și vin să aducă nu o nouă lege ci să radă toate legile. Ce vedem acum e abia începutul și șmecherii cred că-s la adăpost dacă au polițiști și jandarmi să-i apere. Nu, nu vor fi la adăpost pentru că nu vor ști de unde o să le vină.

          Furioșii din ultimul vagon au chef să-și înfigă dinții în beregata elitelor. Vor să ia cu asalt zgârie-norii și să-i sfărme pe cei de sus, care se uită cu dispreț la calicimea de jos. Nu mai sunt dispuși să aștepte la cozi lungi pentru o bucată de pâine. Vor să ia pâinea cu forța și, ca bonus, să-i pârlească pe ăia care i-au belit o viață întreagă.

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău a încheiat pe locul 8

          Învingători în ultima etapă, cu 34-28 (16-13), contra Politehnicii Timișoara, „CSMeii” și-au asigurat peramența în primul eșalon fără a mai trece prin emoțiile barajului

          Victorie trebuia să fie și victorie a fost. Una la un scor confortabil: 34-28 (16-13). Vineri, în uvertura ultimei etape din cadrul Ligii Zimbrilor, CSM Bacău s-a impus pe teren propriu în fața Politehnicii Timișoara, asigurându-și permanența în prima ligă, fără a mai trece prin emoțiile unui nou baraj, ca în ultimele două sezoane. Mai mult, grație rezultatelor înregistrate sâmbătă, de contracandidatele sale, echipa antrenată de Sandu Iacob și Leonard Bibirig a încheiat această ediție a Ligii Zimbrilor pe locul 8. Rămânând la capitolul statistică, să notăm că Dinamo a cucerit titlul cu maximum de puncte, în timp ce Vasluiul o însoțește pe Politehnica Timișoara la barajul de promovare/ retrogradare, în condițiile în care ultimele două locuri, cele care duc în eșalonul secund, fuseseră ocupate mai demult de CSM Odorhieul Secuiesc și CSM Oradea. Revenind la jocul dintre CSM Bacău și Politehnica Timișoara, acesta s-a dovedit echilibrat doar în prima jumătate a mitanului de debut. Oaspeții, care nu mai puteau părăsi locul 12, au ținut pasul până la scorul de 7-7 (min. 15), s-au mai apropiat ulterior la un gol în min. 29 (14-13), după care, evaluând just raportul de forțe, au mizat mai mult pe jucătorii tineri, conservându-și forțele pentru „baraj”. Cu Grigoraș excelent între buturi și cu trio-ul Esteki- Dospinescu- Gabi Bujor necruțător pe faza de atac, „CSMeii” s-au distanțat până la a avea un avans de zece goluri înainte de a opri tabela la 34-28. Cele mai multe emoții le-a oferit accidentarea-șoc a timișoreanului Ianus Dumitrescu, care, încercând să recupereze o minge în marginea terenului, s-a lovit în min. 51 cu capul de mantinelă, pierzându-și cunoștința. După minute întregi de panică, în care a primit îngrijiri medicale, jucătorul și-a revenit în simțiri, fiind transportat la spital, acolo unde investigațiile de specialitate au exclus orice fel de complicații. Rezultatele complete înregistrate în ultima etapă din Liga Zimbrilor: CSM Bacău- SCM Politehnica Timișoara 34-28, Potaissa Turda- Dinamo București 29-33, Minaur Baia Mare- CSM Oradea 37-29, CSM Constanța- CSM Odorheiul Secuiesc 41-30, CSM București- Steaua București 25-23, CSM Vaslui- CSM Focșani 2007 27-28, CSU din Suceava- HC Buzău 2012 30-30.

          Clasament final Liga Zimbrilor

          1 Dinamo București                            26              26              0              0              971-741              78p.

          2 Minaur Baia Mare                            26              20              1              5              781-708              61p.

          3 CSM Constanța                            26              19              3              4              811-696              60p.

          4 Steaua București                            26              16              1              9              784-724              49p.

          5 CSM Focșani 2007                            26              14              5              7              717-722              47p.

          6 CSM București                            26              15              1              10              727-713              46p.

          7 Potaissa Turda                            26              13              4              9              746-743              43p.

          8 CSM Bacău                                          26              9              3              14              734-785              30p.

          9 CSU din Suceava                            26              8              4              14              781-787              28p.

          10 HC Buzău 2012                            26              8              4              14              724-774              28p.

          11 CSM Vaslui                            26              8              3              15              729-768              27p.

          12 Politehnica Timișoara              26              7              2              17              735-800              23p.

          13 CSM Odorhei                            26              1              2              23              735-878              5p.

          14 CSM Oradea                            26              1              1              24              729-865              4p.              

          Aerostar- victorie la Rîmnicu-Sărat, CSM- egal la Rădăuți, FC Dinamo- scor cu Brăila

          Antepenultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a a consemnat a doua victorie consecutivă în deplasare pentru Aerostar Bacău. La o săptămână după ce se impusese pe terenul Unirii Braniștea, echipa antrenată de Mișu Ionescu a avut câștig de cauză și la Râmnicu-Sărat, făcând astfel uitată înfrângerea nemeritată din intermediara susținută în propriul fief, cu Metalul Buzău. Vineri, în runda a șaptea a play-off-ului Seriei 2, „aviatorii” au trecut de CSM Râmnicu-Sărat cu scorul de 2-0 grație super-execuției din minutul 32 a lui Gavrilă („interior” la vinclu, de la aproximativ 18 m) și a reușitei din min. 88 semnate de Cătălin Vraciu. Deși stopată de Aerostar, CSM-Râmnicu-Sărat nu renunță la revenirea pe locul 1, în condițiile în care Metalul Buzău nu a putut trece acasă de Unirea Braniștea (0-0). În aceste circumstanțe, jocul direct de la finalul acestei săptămâni, dintre CSM Râmnicu-Sărat și Metalul Buzău se poate dovedi decisiv pentru țefia seriei. Status-quo, în schimb, în play-off-ul Seriei 1, unde atât meciul Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț, cât și Bucovina Rădăuți- CSM Bacău s-au încheiat la egalitate, 1-1. Neînvinsă pe terenul liderei, Ceahlăul păstrează locul secund, cu patru puncte avans față de a treia clasaă, CSM Bacău. „CSMeii” au fost conduși cu 1-0 la Rădăuți, au egalat în prelungirile primei părți, prin Sahru, iar pe final puteau reuși golul ce îi aducea la un singur punct de Ceahlăul. Pe 13 mai, în penultima etapă, echipa lui Cristi Popovici se deplasează sub Pietricica, unde are o singură variantă, victoria, pentru a mai putea spera la barajul de promovare. În fine, în play-out-ul Seriei 2, FC Dinamo Bacău a surclasat cu 9-2 „lanterna roșie” Dacia Unirea Brăila, având în Vasile Padovei principalul realizator. Padovei a marcat de patru ori (min. 11, 37, 42 și 44), celelalte goluri ale formației pregătite de Radu Ciobanu fiind înscrise de Buta-Marcu (min. 74 și 84), Albu (min. 27), Curpăn (min. 39) și Pantelei (min. 62).

          Seria 1/ Play-off

          Rezultatele etapei a șaptea: Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț 1-1, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău 1-1.

          Programul etapei a opta (sâmbătă, 13 mai, ora 18.00): Ceahlăul Piatra Neamț- CSM Bacău, Foresta Suceava- Bucovina Rădăuți.

          Clasament: 1) Foresta Suceava 52p., 2) Ceahlăul Piatra Neamț 46p., 3) CSM Bacău 42p., 4) Bucovina Rădăuți 41p.

          Seria 2/ Play-off

          Rezultatele etapei a șaptea: CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar Bacău 0-2, Metalul Buzău- Unirea Braniștea 0-0.

          Programul etapei a opta (vineri, 12 mai, ora 18.00): Aerostar Bacău- Unirea Braniștea, CSM Râmnicu-Sărat- Metalul Buzău.

          Clasament: 1) Metalul Buzău 55p., 2) CSM Râmnicu-Sărat 53p., 3) Unirea Braniștea 48p., 4) Aerostar Bacău 40p.

          Seria 2/ Play-out

          Rezultatele etapei a șaptea: FC Dinamo Bacău- Dacia Unirea Brăila 9-2, Viitorul Ianca- Voința Limpeziș 4-3, Sporting Liești- CSM Focșani 2007 1-0.

          Programul etapei a opta (sâmbătă, 13 mai, ora 18.00): Dacia Unirea Brăila- Sporting Liești, CSM Focșani 2007- Viitorul Ianca, Voința Limpeziș-FC Dinamo Bacău.

          Clasament: 1) Sporting Liești 45p., 2) CSM Focșani 2007 44p., 3) Viitorul Ianca 35p., 4) FC Dinamo Bacău 25p., 5) Voința Limpeziș 11p., 6) Dacia Unirea Brăila 2p.

           

          Nou în Parcul Trandafirilor! Il Campione îți oferă noi perspective de relaxare la…VIP

          Florin din Parcul Tradafirilor, ne povestește cum să reușești, cu bani puțini 

          Pe Florin Lazăr l-am întâlnit prima dată la pizzeria „Il Campione” din Parcul Trandafirilor, un restaurant pe care l-a deschis la începutul verii anului 2019. La vremea respectivă, „Il Campione” era o afacere de familie la care lucra Florin împreună cu sora și nepoții lui. La început a fost dezamăgit de faptul că nu prea mergea, însă cu timpul și cu răbdare lucrurile s-au așezat pe făgașul normal.

          „După prima lună am fost foarte dezamăgit. Am crezut că în curând voi pune lacătul pe ușă și voi pleca iar prin Europa”, spunea atunci Florin Lazăr. Apoi a încercat mai multe variante de reclamă și lucrurile au început să meargă. 

          În oraș sunt multiple variante de pizza, însă chiar de la deschidere, din 2019, Florin a venit cu ceva nou, o rețetă proprie pentru blat cu care i-a cucerit pe băcăuani. „Tot timpul am încercat să inovez și astfel am ajuns la rețeta mea, care are succes”, ne spunea atunci plin de încredere Florin Lazăr, care încă de atunci a venit pe piață cu aproximativ 30 de sortimente de pizza. Și încă de pe atunci, se gândea la viitor și la dezvoltarea afacerii.

          Evident, au urmat anii de pandemie iar celor de la „Il Campione” nu le-a fost ușor. Ca toate afacerile, mai ales cele din HoReCa, și cei de aici au avut mult de suferit. Totuși, în condiții vitrege, dar cu credință în reușită, Florin Lazăr nu s-a lăsat înfrânt.

          Noul Il Campione VIP

          Timpul a trecut pe nesimțite dar a demonstrat că Florin Lazăr a ales corect drumul la care s-a gândit în 2019. Și asta pentru că de vineri, 5 mai, tot în Parcul Trandafirilor, Florin a mai deschis un pub. Așa că a fost un bun prilej de reîntâlnire și, printre altele, de depănat amintiri.

          „Drumul până aici nu a fost deloc ușor. Dar pe cât de dificil a fost, pe atât de frumos a fost. Mi-aduc aminte că acum doi ani i-am propus fratelui meu să se întoarcă acasă din Italia unde lucra ca pizzer, și să devină asociat cu 50% din acțiuni la Il Campione. Speram atunci că voi reuși să-mi iau și eu o vacanță după 8 ani de muncă. Dar n-a fost să fie.  Capitalul meu era undeva la 26.000 de euro iar ca să pun totul la punct mi-ar fi trebuit, după calculele mele, 42.000. Unica soluți a fost ca o parte din lucrări să le fac eu. Așa că am pus gresie, faianță și multe alte lucruri au fost făcute cu mâna mea”, ne-a spus Florin Lazăr, iar povestea nu se încheie aici, pentru că au fost și alte…peripeții. „Pot spune că au fost luni de implicare totală. Stăteam uneori în șantier până noaptea târziu. Dar a meritat. Așa că în toamna anului trecut am deschis în regim de petreceri de weekend și mici petreceri private, mai ales că venea sezonul rece. Am avut un pic de noroc și pentru că îl aveam pe nepotul meu Andrei la bar, un pasionat de această meserie. Avea mână liberă și a făcut niște combinații care au prins foarte bine la clienții noștri. O altă provocare pentru mine a fost să asigur un program muzical bun. Și cum sunt pasionat de foarte mulți ani de muzică, m-am băgat DJ. Și nu m-am oprit din „butoane” până acum o lună când am început să pregătesc terasa pentru noul sezon. De mic copil mi-a plăcut să fiu DJ, de pe la 14 ani, când am plecat să muncesc să strâng bani și să îmi cumpăr mixer și playere. Visam ca la 20 de ani să ajung în festivaluri mari. După ce am strâns ceva bani, m-am dus într-un magazin de scule pentru DJ din București dar am plecat dezamăgit când am văzut ce prețuri mari sunt. Așa că m-am oprit într-un magazin de telefoane și așa mi-am cumpărat primul telefon din viața mea”, ne-a povestit Florin care a achiziționat aparatura necesară exact în urmă cu un an, aparatură pe care a folosit-o cu succes până de curând.

          După această poveste, spusă ca „pe apă”, am vizitat noua locație Il Camione VIP. La interior țiplă, în așteptarea noilor clienți. Dar pentru că e start de vară, trebuie subliniat că punctul forte e terasa, căreia în timpul discuției noastre, foarte mulți i-au dat târcoale. Aranjată cu bun gust și aer de vacanță, nu ai cum să o ratezi. Iar încă de la intrare, pe un panou mare poți găsi informații cu privire la toate meniurile din noul restaurant VIP. Bine amplasat, la umbra și cu multă verdeață, cu siguranță va fi un loc căutat în această vară. Mai mult decât atât, trebuie spus și faptul că pe lângă delicioasele pizza Il Campione, noul restaurant – pub VIP beneficiază și de o echipă tânără dar cu experiență, și plină de entuziasm. Și ca să nu spunem noi prea multe, cred că e mai ușor să vă convingeți cu o simplă vizită la Il Campione VIP din Parcul Trandafirilor din Bacău. Sigur veți reveni!

          Il Campione VIP în Parcul Trandafirilor

          Telefon 0738 923 966

          https://instagram.com/vip_pub_club?igshid=ZDdkNTZiNTM=

          https://www.facebook.com/Ilcampione91

           

           

           

           

          8 mai 2023

            Creștere a profitului cu 30 de milioane de lei la Aerostar

            Aerostar înregistrează un profit net de 30,09 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 50% față de perioada similară din 2022, conform datelor transmise Bursei de Valori București.

            Veniturile totale ale companiei au ajuns la 145,43 milioane lei, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 112,35 milioane lei, iar cifra de afaceri a depășit 124,7 milioane lei.

            Vânzările la export au cunoscut o creștere semnificativă, de la 75,5 milioane lei în primele trei luni din 2022 la 102,87 milioane lei, datorită reactivării pieței pentru produse aeronautice fabricate.

            În plus, Aerostar a efectuat investiții în valoare de 5,54 milioane lei, din care 89% pentru achiziționarea de echipamente tehnologice.

            Aerostar are ca obiect principal de activitate fabricarea de aeronave și nave spațiale și furnizează servicii de reparație pentru avioane militare, modernizări, integrări și mentenanță pentru sistemele de aviație militară, precum și servicii de reparație pentru sisteme și lansatoare și produse de aviație civilă în România.

            Ambulanță 2 în 1 pentru Campionatul Național de Qwan Ki Do: Medico-funerară!

              Într-o mișcare surprinzătoare, organizatorii Campionatului Național de Qwan Ki Do au decis să aducă o nouă ambulanță „inovatoare” la evenimentul programat în Bacău pe 6 și 7 mai. Potrivit declarației lui Dan Marcel Babliuc, de la Crucea Roșie Bacău, ambulanța era necesară pentru a asigura siguranța copiilor participanți la competiție.

              Cu toate acestea, cei care au ajuns la eveniment au descoperit că ambulanța nu era doar pentru a acorda îngrijiri medicale de urgență. Într-adevăr, această nouă ambulanță 2 în 1 avea și o altă utilitate: era echipată și pentru a acorda servicii funerare.

              „De ce să avem două ambulanțe separate – una medicală și una funerară – când putem avea doar una singură care să facă ambele?”, s-a întrebat, un trecător.

              Este încă neclar dacă această nouă ambulanță „inovatoare” va deveni un standard pentru competițiile viitoare, dar organizatorii sunt convinși că au găsit soluția perfectă pentru a asigura siguranța copiilor.

              Românii au sărbătorit cu mici încoronarea regelul Charles al III lea

                FOTO: AGERPRES

                Numeroşi români stabiliţi în Marea Britanie au înfruntat sâmbătă ploaia mocănească într-un parc din apropierea Londrei şi au petrecut cu mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci şi muzică tradiţională încoronarea regelui Charles al III-lea pe care îl consideră „cel mai mare ambasador al României pe meleagurile britanice”.

                Adunaţi în Centenary Park din Harrow, la circa 20 de kilometri de centrul Londrei, reprezentanţi ai comunităţii de români din regiunea administrativă Greater London au îmbrăcat costume populare, au încins grătarele şi au pregătit tarabele cu produse româneşti încă de dimineaţă, în timp ce Charles şi soţia sa, Camilla, părăseau Palatul Buckingham şi se îndreptau spre Westminster Abbey, pentru a fi unşi rege şi regină.

                Urmărind în paralel ştirile despre încoronare, zeci de români originari din diverse colţuri ale ţării noastre au expus pe tarabe brânzeturi tradiţionale, mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci, prăjituri, siropuri naturale, dar şi icoane, păpuşi, bijuterii şi accesorii realizate manual şi cărţi în limba română, în cadrul Festivalului RoConect.

                Vedetele oricăror târguri cu produse tradiţionale româneşti sunt, şi în Marea Britanie, micii. „Britanicii sunt foarte receptivi la preparatele româneşti şi sunt foarte încântaţi în special de mici, dar şi de produsele afumate, şi chiar avem unii clienţi care sunt fani”, a declarat Ioana Bolache din Oituz, Bacău, mutată la Londra de 10 ani, prezentă la festivalul RoConect din ziua încoronării cu produse bazate pe reţete tradiţionale.

                „Ne bucurăm să îi facem fericiţi pe românii care locuiesc în zonă, să le oferim ce avem noi mai bun, ca să se simtă mai aproape de casă, mai ales în această zi specială. Acest business l-am început acum cinci ani împreună cu soţul meu şi avem aici angajaţi români, magazine româneşti şi măcelărie românească”, a declarat ea alături de un costum popular din Oituz, lucrat manual, vechi de 50 de ani. „Este un costum de nuntă, a fost al bunicii. I-am trimis poze şi se bucură că l-am expus aici”, a adăugat Ioana Bolache.

                Deşi vremea nu a ţinut nici cu mulţimile adunate la Londra pe traseul procesiunilor ocazionate de încoronare, nici cu românii prezenţi la festivalul de sâmbătă, voia bună nu a lipsit, iar unii dintre cei prezenţi au lăsat umbrelele deoparte şi au dansat pe melodii populare româneşti interpretate de Irinuca Neagu, în vârstă de 14 ani, sosită la petrecere cu părinţii, de la două ore distanţă. AGERPRES

                „Ciao, bella!” în regia Antoanetei Zaharia, în ziua a III-a a Bacău Fest Monodrame

                  Spectacolul invitat „Ciao, bella!” în regia Antoanetei Zaharia, producţie a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, va putea fi văzut duminică, de la ora 19,00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia, în cadrul Bacău Fest Monodrame.

                  Din distribuţie fac parte actriţele Clara Flores, Ioana Farcaş şi Miruna Lazăr.

                  „Un spectacol în care fiecare actriţă are de spus şase monologuri la public este un tur de forţă. Mi-am propus un spectacol în care actorii să alerge ca la un maraton, un maraton interpretativ şi, după cum se pare, toate îl câştigă cu brio. De la o confesiune amară, la momente de nostalgie şi regret, la elemente de stand-up comedy, de cabaret, la tirade pline de umor, spectacolul ‘Ciao, bella!’ este conceput să slujească actorii şi să îi pună în valoare”, afirmă Antoaneta Zaharia.

                  Cea de-a treia zi a Bacău Fest Monodrame este deschisă cu două spectacole lectură – „Chimia unei gume de mestecat aruncate pe stradă” de Codruţa Cadar, de la ora 11,00, şi „True Blue” de Andrei Tiberiu Măjeri, de la ora 12,00, ambele reprezentaţii urmând să aibă loc la Cafe du Theatre. Textele au intrat în finala celei de-a X-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă din cadrul Bacău Fest Monodrame.

                  Spectacolele din concurs vor putea fi urmărite de la ora 15,00 – „Iona” cu Alexandru Beteringhe, şi de la ora 17,00 – „Oglinda neagră” cu Ionuţ Caras.

                  Juriul festivalului este compus din criticul de teatru Maria Zărnescu, regizorul Sânziana Stoican şi actorul George Ivaşcu, decanul Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

                  Din juriul celei de-a X-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă fac parte Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-şef al revistei „Artitudini”, Claudiu Groza, critic de teatru şi Andrei Huţuleac, actor şi regizor.

                  Cea de-a XXIX-a ediţie a Bacău Fest Monodrame a început vineri la Teatrul Municipal Bacovia, din Bacău, şi se va încheia pe 10 mai. AGERPRES