Se spune că pisicile au mai multe vieți. De regulă, vreo șapte. Diferite între ele. Posibil. Cert este însă că „Pisicile Roșii” au, în calitatea lor de jucătoare la divizionara secundă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012, o singură viață. Mi-ar fi plăcut să scriu: una și bună. Ar fi însă o minciună. „Pisicile Roșii” au mereu aceeași viață: una care bate, din păcate, în cenușiu închis. Banii sunt puțini, condițiile de pregătire ca și inexistente, iar viitorul mereu sub semnul întrebării. De 11 ani e așa. S-au schimbat generațiile, adversarele și eșaloanele. Numai viața singurei echipe de fotbal feminin a Bacăului la nivel de senioare a rămas la fel. O viață de care nu se interesează prea mulți. Excepție fac rudele, cei câțiva suporteri entuziaști din galerie care, deseori, străbat sute de kilometri doar pentru a le încuraja pe fete și, mai presus de toți și de toate, oamenii din staff cu statut de Sisif: președintele Cătălin Cojocaru, directorul sportiv Iulian Răsloagă și antrenorul Mihai Voicu. Sigur, de-a lungul celor 11 ani au apărut și finanțări nerambursabile din partea Consiliuliui Local. Dar acestea- insuficiente, evident- au venit la pachet cu măriri de taxe (inclusiv pentru folosirea stadionului „Lucrețiu Avram”), cu nervi și contestații pentru că municipalitatea băcăuană pare să privească fotbalul feminin mai degrabă ca pe o struță-cămilă. Bine-bine, în acest oraș bătut de soartă și de vânturi, municipalitatea privește chiorâș și alte fete, nu doar pe cele de la Măgura 2012; e suficient să privim traseul descendent al handbalistelor și voleibalistelor de la CS Știința, nu? Și totuși, asta nu poate servi drept consolare pentru „Pisicile Roșii”. Cu jucătoare de vârste și condiții sociale diferite (găsim în lot eleve de gimnaziu, de liceu, studente și chiar profesoare), „Pisicile” îi dau înainte pentru că, în cazul lor, cel puțin, nu există o altă viață după moarte. Așa că, ele fac tot posibilul pentru a ține echipa în viață. Se antrenează pe tăpșanul de pe fostul „Liceu”, unde riști o entorsă și dacă te plimbi, darmite să mai alergi, se scoală în ziua de meci în deplasare pe la 5 dimineața, pentru ca la ora 11.00, după vreo patru ore și jumătate de drum și un sandviș mâncat în fugă, să joace pe la Târgoviște sau București. Toate acestea, din dragoste pentru fotbal. Și din dragostea pentru o echipă pe care nu pare să o îndrăgească mai nimeni altcineva. Când vrem să subliniem condițiile vitrege pe care le întâmpină cineva, obișnuim să spunem: viață de câine. În același registru, nu am greși cu nimic dacă am spune, în schimb, viață de pisică. Cu o precizarea obligatorie: de Pisică Roșie.
Ultimul drum cu Ion Mihalache, artistul cu vocația prieteniei. Dionis Pușcuță: ”Luci era iubire”
”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”… Poate ne este greu să credem… dar cred că el învățase demult… Numai noi nu eram pregătiți să vorbim la trecut despre el, despre artistul Ion Mihalache (15 Martie 1964 – 14 Mai 2023). Sau despre Luci… cum îi spuneau cei apropiați…
El învățase să moară câte puțin… iubind viața, arta, până la consumare de sine.
Ion Mihalache era un risipitor de viață. Se risipea cu generozitate în clipa care trece, se risipea în dependența de umanitate, în hohote de râs cu prieteni, se risipea în atelier, în galerii de artă, se risipea pe schele de biserici pictate de el, se risipea în sala de clasă, ca profesor de arte la Palatul Copiilor Bacău, se risipea în iubire… de frumos. El învățase demult să moară câte puțin. Prețuind viața, în fiecare clipă. Și cu toții l-am iubit pentru asta.
Era stabilit în Bacău, dar Bacăul s-a făcut astăzi Neamț, pentru că zeci de artiști, profesori, muzeografi, scriitori, oameni de cultură din Bacău au dorit să îi fie aproape pe ultimul drum și s-au adunat în curtea căsuței sale din copilărie, din satul Mastacăn, al comunei Borlești, județul Neamț. I-au fost alături cu respect, cu iubire și durere. A fost o despărțire ca o îmbrățișare caldă, între prieteni și una dintre cele mai frumoase treceri.
”O să-mi amintesc mereu râsul lui”, ”Luci era un domn, un om elegant”, ”Era ca un copil”, ”Luci era un prieten bun”, ”Luci iubea viața”. ”În ultima vreme se distanțase”…
Nimeni n-a venit din datorie. Numai din iubire. Pentru că Luci era iubire de oameni. Și, aproape simbolic, în sat astăzi (sau mereu) nu există semnal la telefon, iar Ion Mihalache ne-a conectat încă o dată între noi, pentru că el era un om fără distanțe.
Iar în curtea plină de flori și de tufe de căpșuni, înflorite, pe drumul strejuit de copaci înalți, în cimitirul alb și în biserica frumoasă din satul în care toată lumea îl știe de ”Luci”, astăzi, lacrima n-a avut gen. Femei și bărbați l-au plâns deopotrivă, fără diferențe. Dar dintre toate, cel mai sfâșietor cântec de dor a fost lacrima mamei sale. I-au mai fost alături la căpătăi și fiica, Smaranda, care i-a fost muză și model pentru numeroase serii de lucrări, nepotul, sora, fratele, prieteni, colegi de la Palatul Copiilor Bacău și de la Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, fostul învățător ș.a.m.d.
”Ca artist, și-a înmulțit darul. Un artist rămâne nemuritor prin opera sa, dar și fiecare ființă rămâne nemuritoare prin sufletul său, care e suflare Dumnezeiască. Când venea acasă, dorea să fie Luci, copilul mamei sale, fratele, vecinul, omul acestor locuri, și el va rămâne astfel în amintirea noastră”, a vorbit în cuvântul său preotul Adrian Huștiu, despre artistul și omul Ion Mihalache.
Dar imaginea care ne va rămâne, cred, tuturor, din această zi nu e imaginea acestor ultime cuvinte de preot ori imaginea înhumării sau imaginea lacrimilor, ci lumina din cuvintele artistului Dionis Pușcuță, care, copleșit de emoție, a rezumat, la invitația preotului, gândul tuturor celor prezenți:
”Îmi amintesc că eram într-un studio foto mai mulți artiști, pentru a ne face fotografii, și fiind rugați să scriem sau să desenăm ceva ce ne definește, Luci a scris că iubește viața. ”IUBESC VIAȚA!”, cu semnul exclamării a scris. O spun cu amărăciune. Iată că pleacă atât de repede tocmai cei care iubesc viața. LUCI ERA ȘI IUBIRE, ȘI VIAȚĂ. Era iubit de toți, de colegi, de prieteni, n-aveai cum să te superi pe el. Bineînțeles că va rămâne alături de noi. Un artist există în permanență, prin opera lui. Dumnezeu îi înzestrează pe artiști pentru nemurire, pe care o ating în felul lor, prin creația lor, care rămâne. LUCI VA RĂMÂNE. Însuși locul acesta va rămâne în istoria artei, ca loc în care s-a născut artistul Luci Mihalache. Căci omul sfințește locul.”
Am fost la înmormânarea lui și am înțeles, cred, cu toții, de unde venea liniștea lui Ion Mihalache. Din satul acesta micuț, Mastacăni, un sat liniștit, cu pajiști înflorite, și copaci înalți, cu fântâni și case mici, un sat cu troițe și cu un cimitir alb, un sat ca o tihnă lângă ai tăi.
Ion Mihalache s-a născut în Borlești, judetul Neamț, în 15 martie 1964. În 1996 a absolvit cursurile secției Arta Murală, a Academiei de Artă din Bucuresti, la clasa profesorului Ion Stendl, și cursurile Scolii de pictură bisericească.
Din 1998 a devenit membru al Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau – la secția Pictură. În 2010, pictorul bacauan Ion Mihalache a fost desemnat de Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din România artistul anului, pentru expoziția personală de pictură, „Pentru Smaranda”, inspirată de fiica sa.
S-a stins din viață, răpus de o boală fulgerătoare, pe care a ascuns-o până în ultima clipă tuturor, prietenilor și familiei, la 14 mai 2023.
LUCI ESTE IUBIRE.
Laura Huiban
Cum a văzut un ialomițean Bacăul
Florin Ursache, creator digital și o persoană destul de cunoscută în mediul online, a fost zilele trecute în Bacău. Cum a văzut un ialomițean (e din Slobozia) orașul nostru, vedeți în rândurile de mai jos:
„Ultima oară cred că am fost aici acum vreo 25 de ani. Sincer să fiu, nu îmi mai aduc aminte cum arăta pentru a putea face o comparație cu imaginea de astăzi. Dar vă spun ce văd astăzi. Orașul arată foarte misto. În primul rând, este un oraș foarte aerisit. Ai spațiu. Bulevarde largi, curățenie, se simte un aer curat, iar oamenii sunt cu foarte mult bun simț.
Tot aici am văzut că printre cei tineri este la modă un cercel în urechea stângă (smecherașii de cartier). Asta este o modă care a existat și în Slobozia acum peste 20 de ani. Este amuzant când îi vezi. Gleznă goală, poșetuță, pensatul… pensat și cruciulița în ureche. Ce să faci? Au și ei cocoții lor, nu mulți, dar îi au>
Florin Ursache spune că i-a sărit în ochi faptul că la orele 21:00 nu mai vedea nici țipenie de om pe stradă și nicio lumină aprinsă în niciun bloc, cu mici excepții.
„În schimb, în weekend orașul s-a animat. Era o grămadă de lume peste tot. Terasele pline, lumea se plimba pe stradă sau în parcuri, magazinele, de asemenea, erau populate și totul părea a fi normal.
Am constatat, de asemenea, că sunt foarte multe locuri de vizitat, multe în comparație cu alte orașe. De la muzee, mănăstiri, până la ce vreți voi. Ce mi-a mai sărit în ochi este liniștea.
Noaptea nu auzi muzică tare nicăieri, nu vezi grupuri de bețivi sau scandalagii pe străzi, ceea ce înseamnă că aici există un grad de civilizație mult mai înalt comparativ cu alte orașe”, a mai povestit el.
În ceea ce privește oamenii, el spune că sunt „foarte faini”.
„Sunt foarte simpatici. Când îi aud «Dar pi tine cum te cheamă?», mă lățesc de râs. Simpatici foc. Iar de moldovence nu mai zic. Frumoase, amuzante și pupăcioase, taică! Iar când te strâng în brațe să te pupe, te strâng, nu se încurcă.
Bărbații, de asemenea, moldoveni calumea. Râzi cu ei de te prăpădești. Le place caterincă, spritul și mâncarea bună”.
Florin Ursachi spune că Bacăul a fost o experiență foarte plăcută și le recomandă celor care nu l-au vizitat până acum, dacă au vreodată chef de o plimbare, să o facă în Bacău.
130 de utilaje pe șantierul autostrăzii A7, Bacău – Pașcani – VIDEO
DRDP Iași a filmat astăzi pe Lotul 1, Săucești – Trifești, în extravilanul localității Filipești (jud. Bacău) unde sunt în desfășurare lucrări de stabilizare a stratului de fundare și umpluturi cu material pentru stratul de formă.
Pe acest sector, în lungime de 30,3 km, constructorul are mobilizate momentan aproximativ 100 de autobasculante și 30 de utilaje.
Antreprenorul este asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L
S-a emis ordin de restricție. Fiul de 53 de ani și-a amenințat tatăl, de 78 de ani
La data de 15 mai a.c., polițiștii Postului de Poliţie Palanca au fost sesizaţi de către un bărbat de 78 de ani din localitate, despre faptul că ar fi fost amenințat de către fiul său.
Din primele verificări a reieșit faptul că, la data de 13 mai a.c., bărbatul de 53 de ani în timp ce se afla în locuinţa tatălui său, l-ar fi amenințat pe acesta.
În baza probelor administrate și a evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 53 de ani, totodată întocmindu-se un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Grevă de avertisment în Educație
Cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor intra în grevă de avertisment miercuri, în intervalul orar 11:00 – 13:00, anunță președinții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”. Cursurile nu vor avea loc în această perioadă. În cazul în care autoritățile nu vor reacționa, organizațiile sindicale amenință cu declanșarea grevei generale începând cu data de 22 mai 2023.
Protestele cadrelor didactice au început în luna decembrie 2022 și s-au desfășurat pe parcursul lunilor ianuarie, februarie, martie, aprilie, culminând cu un mare protest pe 10 mai, la care au participat 15.000 de oameni în București. Cu toate acestea, Guvernul României nu a răspuns în mod corespunzător, chiar dacă au avut loc discuții la nivel înalt cu premierul și președintele Partidului Social Democrat. Promisiunile au rămas doar la nivel declarativ.
Federația Sindicatelor din Învățământ a organizat un referendum pentru declanșarea grevei generale, iar rezultatele acestuia au fost anunțate acum. Procentul pentru grevă la nivelul federației este de 71,29% din totalul membrilor de sindicat, ceea ce reprezintă o susținere puternică. Nemulțumirile cadrelor didactice sunt binecunoscute și includ salarii umilitoare, scăderea puterii de cumpărare din cauza inflației, anomalii în sistemul de salarizare pentru funcțiile de conducere și alte probleme.
Astfel, cadrele didactice transmit un mesaj ferm prin această grevă de avertisment, subliniind că sunt hotărâte să declanșeze un conflict colectiv de muncă și să intre în greva generală. Procentul ridicat al celor care au susținut greva prin referendum arată determinarea și unitatea acestora în demersul lor pentru drepturile și condițiile de muncă adecvate în învățământ.
Bărbat dispărut de la domiciliu. Dacă îl vedeți, anunțați Poliția!
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Stoleru Vasile, în vârstă de 56 de ani, din comuna Sănduleni.
Bărbatul a plecat voluntar de pe raza localității și nu a revenit până în prezent.
SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,70 m, greutate – aproximativ 85 kg, păr negru. La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni de culoare gri închis, cămașă de culoare bleu, geacă de blugi de culoare albastru deschis și purta încălțăminte de culoare neagră.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Orașului Onești, tel. 0234.312.222, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.
Termen scurt pentru fermierii care vor să fie certificați eco
Agricultorii care vor să producă ecologic trebuie să-și înscrie culturile la Direcția Agricolă Bacău. Este vorba atât despre cei care dețin plantații ecologice, cât și despre proprietarii de ferme zootehnice. Demersul trebuie făcut până cel târziu pe 16 mai a.c.
Înscrierea culturilor în sistemul ecologic presupune depunerea unui dosar care să conțină mai multe documente, printre care se numără și contractul încheiat între operator și organismul de inspecție și certificare menționat în fișa de înregistrare, declarația pe proprie răspundere, în vederea înregistrării ca operator în sistemul de agricultură ecologică, conform anexei nr. 8 din HG 125112013 sau extras din SNIIF (Sistemul privind identificarea și înregistrarea animalelor) în cazul fermierilor din domeniul zootehnic. Documentele pot fi trimise în format electronic, prin e-mail, sau prin poștă ori fax. Este posibilă și transmiterea prin intermediul asociațiilor profesionale legal constituite în domeniul agriculturii.
Subvenții mai mari pentru culturile ecologice
Potrivit Direcției Agricole, până la această dată, s-au înscris 91 de fermeiri care vor să producă eco, cei mai mulți fiind axați pe lucernă și pășune, precum și în cultivarea fructelor de pădure, respectiv cătină, sau a plantelor medicinale și aromatice – lavandă. După ce vor primi toate avizele, respectând și perioada de conversie (maximum 2 ani pentru culturile anuale și 3 ani pentru culturile perene), aceștia vor putea beneficia de subvenții mai mari de la stat și UE. Conversia la agricultura ecologică se va face cu menținerea certificării suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului pe cel puțin 5 ani de la semnare. Fermierii vor fi verificați de inspectorii Direcției Agricole, atât în teren cât și în locurile unde-și valorifică produsele (piețele și magazine). Subvențiile pe care le pot primi sunt de minimum 200 de euro pe hectar, putând ajunge și la 500 de euro, chiar mai mult, în cazul livezilor de pomi fructiferi. Astfel, anul acesta, prin Măsura 11, fermierii înregistrați în sistemul ecologic pot obține 293 de euro pe hectar, la culturile agricole pe terenuri arabile. Pentru legume aflate în conversia la agricultură ecologică, subvenția este de 500 de euro pe hectar, pentru livezi, 620 de euro pe hectar, iar pentru vii, 530 de euro la hectar. În plus, 365 de euro, pe hectar, este subvenția pentru plantele medicinale și aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică, iar pentru pajiști, 39 sau 143 de euro la hectar. Sumele sunt valabile în cazul fermierilor care se înscriu pentru prima dată în sistemul ecologic și primesc certificarea, sumele crescând, în cazul beneficiarilor care au deja plantații ecologice.
Revista VITRALIU, o „carte” de istorie şi literatură editată de Centrul de Cultură „George Apostu”
În derularea bogatului şi diversului program al ediţiei a XXVIII-a a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” (9-12 mai 2023), în prima zi, a avut loc şi lansarea Revistei VITRALIU, anul XXXI, nr. 58, aprilie 2023, periodic al Centrului de Cultură Internaţional „George Apostu”, director fiind Gheorghe Geo Popa, iniţiatorul, inima şi sufletul acestei prestigioase publicaţii.
Cu un format generos, tipărit în condiţii grafice deosebite, pe hârtie offset, la Master Print Super Offset prin Print Partner SRL, recenta ediţie beneficiază de semnăturile unor importante şi prestigioase personalităţi ale culturii, ştiinţei, artei şi literaturii din România. În cele 250 de pagini, un record al apariţiilor de până acum, colegiul de redacţie: Alin Sebastian Popa, Gheorghe Iorga, Daniel Ştefan Pocovnicu, Ion Fercu, Dan Petruşcă, Victor Eugen Mihai-VEM – secretar general de redacţie, a structurat conţinutul pe teme majore ale timpului pe care îl trăim, astfel că materialul din deschiderea revistei „Austria cea democratică şi bogată…” este semnat de Ioan Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, urmat de alte teme de istorie, mai veche şi mai nouă, legate de evenimente care au marcat istoria lumii şi a Europei, semnate de Alin Sebastian Popa, Dumitru Vitcu, Ionel Savitescu, Livia Sibişteanu, Mircea Coloşenco, continuând cu alte teme şi autori remarcabili prin operă, viaţă şi moştenirea culturală: Adrian Dinu Racheru, Petru Bejan, Leo Butnaru, Gheorghe Grigurcu, Emil Nicolae, Ion Fercu, Alexa Visarion, Mircea M. Ionescu, Gheorghe Iorga, Gellu Dorian, Dinu Grigorescu, Dan Perşa, Ioan Holban, Ion Parhon, Constantin Coroiu şi mulţi alţi semnatari de cronici literare, eseuri, poezie, teatru etc., ale căror idei, teme, aborbări fac lumină sau deschid noi piste în descifrarea unor enigme sau controverse privind istoria literară, curentele filosofice, noutăţile ştiinţifice sau din domeniul artelor plastice, teatru, muzică, cât şi din viaţa şi opera unor mari personalităţi ale culturii române şi universale. Dovada o găsim chiar pe prima copertă, unde este publicat următorul citat: „O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi întotdeauna o nebunie scump plătită”, preluat din „Războaiele dintre ruşi şi turci”, vol. II, 1880, autor A.D. Xenopol.
Cred că am putea nota şi o altă premieră, prezenta ediţie a Revistei VITRALIU apare cu sprijinul financiar al Companiei DEDEMAN, al cărui preşedinte, Dragoş Pavăl, face o onorantă mărturisire: „Ne bucurăm când oraşul nostru devine gazdă pentru evenimente culturale deosebite, cu invitaţi de seamă şi momente inedite. Bacăul are nevoie de iniţiative relevante care să genereze un impact pozitiv asupra comunităţii, iar noi suntem onoranţi să le încurajăm şi să le susţinem în calitate de partener.”
Revista VITRALIU nu se găseşte în reţelele de difuzare a presei, însă poate fi procurată la toate manifestările culturale organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”, la sediu cât şi în colaborare cu alte instituţii.
Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din mun. Onești!
Echipele RAJA vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat de pe Calea Scutarului din municipiul Onești.
Astfel, din noaptea de joi – 18 mai 2023, ora 22.00, până vineri – 19 mai 2023, ora 06.00, se va sista furnizarea apei potabile pe străzile: Libertății, George Bacovia, George Călinescu, Mercur, Venus, Saturn, Aurora și bd. Belvedere.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Biroul de comunicare
Colegiul Economic a dat startul în paradele absolvenților 2023
Începutul săptămânii a coincis cu startul defilărilor elevilor absolvenți a liceelor din Bacău, primul în acest an fiind Colegiul Economic „Ion Ghica”. Defilarea a avut loc în centrul orașului și s-a încheiat la Teatrul de Vară „Radu Beligan” acolo unde a avut loc Cursul festiv. Promoția 2023 a Colegiului Economic numără 288 de absolvenți din 12 clase de a XII-a.
Cursul festiv a fost deschis de prof. Teodora Craus, directoarea colegiului, care a subliniat faptul că este promoția care a trecut prin cele mai grele momente, având în vedere că acești elevi au trecut prin pandemie și au fost nevoiți să se adapteze la un proces instructiv-educativ în alt sistem.
A felicitat elevii pentru modul în care au trecut prin această experiență și le-a urat mult succes. În continuare invitatii Mihaela Ciuchi – reprezentant ISJ Bacău, Carol Schnakovszky – rectorul Univesitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, Andrei Lucian – reprezentat Primaria Bacău și prof. Univ. Dr. Mihai Căprioară de la Universitatea „George Bacovia”, au ținut scurte alocuțiuni. Următorul moment a fost premiera Șefului de promoție, elevul Turcu Laurențiu Anton, clasa a XII a B, diriginte Driu Ana Maria.
După acest moment Șeful de promoție a înmânat cheia succesului elevei Iștoc Ana Adriana, clasa a XI a, diriginte Simion Stela. Programul a continuat cu înmânarea diplomelor onorifice de absolvire.
Clasele și diriginții au urcat pe rând pe scena și toți elevii au fost felicitați și au primit diploma onorifică. Cursul festiv s-a încheiat cu un film al promoției 2023 în care au fost prezentate momente din cei 4 ani de liceu.
Fericirea: ,,lumina dintre două bezne” sau șansa celui care călărește un vârtej?… (III)
,,Eşecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe”
Zisa de mai sus a lui Gabriel Liiceanu mi-a adus aminte de aventurile vieții lui Frane Selak, profesor de muzică din Croația, cunoscut pentru faptul că a fost implicat în șapte accidente grave din care a scăpat cu viață. Mass-media l-a numit cel mai norocos ghinionist din lume. Unii se întreabă însă dacă n-ar fi trebuit să fie onorat cu titlul de cel mai fericit om din lume…
Povestea aventurilor prăpăstioase trăite de Frane Selak este foarte cunoscută, știu. Hanno Beck & Aloys Prinz (,,Fericirea sau ceea ce contează cu adevărat în viață”, Bucureşti, Editura Baroque Books & Arts, 2019) au reluat-o însă, pentru a broda (și) pe tema eșecului care poate fi o sursă a fericirii. Pe scurt, în 1962, Frane s-a urcat în tren la Sarajevo, cu destinația Dubrovnik. Era în drum spre casă. Când trenul a trecut pe marginea unei prăpăstii, în zona râului Neretva, s-a prăvălit o stâncă peste calea ferată. Trenul a deraiat și s-a prăbușit în râu. Ajuns în râu, Frane a salvat o femeie de la înec, dar, părăsit de puteri, era cât pe ce să moară. A fost salvat în ultima clipă, în acea zi tragică în care au murit 17 pasageri. Peste un an, Frane Selak s-a urcat într-un avion DC-8, de curse interne, pentru un zbor de la Zagreb la Rijeka. N-a prins un loc pe scaun. În timp ce bea un ceai cu zâmbăreața stewardesă, ușa din spate a aeronavei s-a deschis. Șaptesprezece pasageri, ambii piloți, inclusiv el și stewardesa, au fost smulși afară de curenții de aer. Au murit toți, în afară de Frane, care, aterizând pe o claie cu fân, a scuturat paiele de pe el și s-a ridicat nevătămat. O fi zis atunci, pentru a doua oară, că este un om fericit?… Apoi… Pe când se afla într-un autobuz care a căzut de pe un pod într-un râu, s-a ales doar cu o mare spaimă. Își poate avea fericirea sursa în spaimă?… Altădată, în timp ce era la volan, autoturismul i-a luat foc. A scăpat cu viață. N-a trecut multă vreme și, ieșind cu mașina din decor, s-a prăbușit de la o înălțime de 150 de metri; automobilul a explodat. A fost scos din mașină și a supraviețuit. Când a fost lovit de un autobuz, s-a ales doar cu răni nesemnificative pentru un supraviețuitor ca el. Apoi, a fost lovit altfel: a câștigat aproape un milion de dolari la Loto. Unii, confruntați cu o poveste ca asta, o iau razna. N-a… murit însă din cauza acestui șoc. S-a eliberat de… povară donând banii. A murit la 87 de ani, liniștit, obosit de povara vârstei. Nu i-a smuls nimeni vreo declarație despre fericire/ nefericire. Amintindu-și de faptul că un vestit cercetător al sistemului nervos central de la Wisconsin-Madison University, Richard Davidson, l-a declarat pe Matthieu Ricard, călugăr din preajma lui Dalai Lama, ca fiind cel mai fericit om din lume, Hanno Beck și Aloys Prinz se întreabă: ,,Frane Selak este un norocos? Un fericit? Sau un ghinionist? Ori un nefericit? Reluăm, Frane este fericit? Greu de zis. Științific privind, cel puțin, Frane nu este cel mai fericit om din lume. Acesta ar putea fi mai degrabă Matthieu Ricard…” Oare?… Testele prin care a trecut Matthieu Ricard, științifice, desigur, sunt mai edificatoare decât testele celor ,,șapte vieți” mereu recuperate de Frane Selak? Ce ziceți?…
Putem plonja, pornind de la Frane Selak și Matthieu Ricard, în două zări deschise de cugetarea filosofică: hedonismul și eudemonismul. Hedonismul, concepție etică și curent filosofic, proclamă plăcerea drept binele suprem, iar năzuința de a o obține este privită ca principiu al comportamentului. Elev al lui Socrate, dar influențat și de Protagoras, Aristip din Cyrene este părintele hedonismului. În vreme ce Socrate argumenta că scopul vieții este fericirea, Aristip considera plăcerea (fizică și spirituală) ca fiind bunul cel mai înalt către care ar trebui să năzuim. Numai prezentul ne aparține, nu și trecutul, care nu mai este, sau viitorul, despre care nu știm dacă va veni. Fericirea se compune din momentele de plăcere; ea nu are valoare decât prin aceste momente. Nota bene, Aristip realizează o distincție între plăceri, recomandându-le pe cele durabile și intense. Evitarea unei plăceri care ar avea ca urmare o neplăcere mai mare este o exigență majoră a comportamentului. Aristip compară plăcerea cu o mișcare lină a vântului care favorizează mișcarea corăbiilor, în vreme ce durerea este percepută ca o furtună puternică pe mare. Interesant este faptul că el a fost primul dintre elevii lui Socrate care a predat lecții cu plată. Glumind, desigur, a transformat doctrina despre plăcere într-o afacere de familie, deoarece la conducerea școlii de filosofie pe care o întemeiase i-a urmat fiica sa, Arete (primul filosof de genul feminin din istorie), pentru ca aceasta să ofere mai târziu acest rol fiului ei, Aristip cel Tânăr. Ca în unele dintre universitățile noastre, nu?..
Eudemonismul, dacă-l ascultăm pe Aristotel, este satisfacția de viață pe termen lung, profundă. Psihologii spun că hedonismul este o trăire, pe când eudemonismul are aura unui bilanț. La origine, hedonismul înseamnă plăcere. Eudemonismul, fericire. Sunt paliere diferite ale supraviețuirii. Aristotel spune că viaţa eudaimonului e o viaţă de „activităţi virtuoase în conformitate cu raţiunea”. Până și Epicur, care pretinde ca viaţa eudaimonului e una a plăcerilor, va admite totuși că ea este și una a virtuţilor invocate de Aristotel. Hanno Beck și Aloys Prinz (op.cit., p. 12-13) ne asediază cu ipoteze și întrebări: ,,Hedonismul este Frane Selak. Eudemonismul – Matthieu Ricard. Este surprinzător cât de mult s-a apropiat Aristotel de ceea ce demonstrează cercetările moderne ale creierului: nu putem atinge eudemonismul, bucuria vieții, spunea Aristotel, decât dacă perfecționăm acel element special, care deosebește oamenii de animale – rațiunea. Pentru a fi fericiți, trebuie să ne antrenăm spiritul, ca Matthieu Ricard. Și, dacă facem asta, vom constata că putem fi fericiți doar dacă trăim în virtute. Iar virtutea trebuie practicată zi și noapte. Și așa vom trăi fericiți? Practicând virtutea zi de zi, fără un grup vesel, fără samba și fără tequila? Pare extenuant. Atunci, cum ar fi viața de hedonist, ignorând eudemonismul de dragul sentimentelor efemere de fericire? Ce ar ieși din asta?”. Dacă-l invităm în joc și pe economistul britanic Andrew Oswald, am putea fi tentați să credem că de acest ideal se apropie cel mai mult o viață de hippy, într-o societate de hippy. Viață liberă, amor liber, fără obligații și bătaie de cap… Sună bine, însă cine repară mașina, cine vindecă bolnavi și cine aduce alimente în supermarket? ,,O asemenea societate ar ridica o mulțime de obstacole care, chiar dacă ar putea să fie înlăturate, am să vă rog să parcurgeți experimentul mental al filosofului american Robert Nozick: aveți posibilitatea să locuiți într-un container în care creierul să vă fie stimulat în așa fel încât să trăiți tot ceea ce vă face fericiți, nu și restul de neplăceri. Vă tentează? Poate vă veți simțiți atrași să faceți o probă. Însă, cinstit vorbind, cât credeți că veți rezista?”, concluzionează Hanno Beck și Aloys Prinz. E concluzia lor, desigur.
Barbara Fredrickson, reputat psiholog pozitivist de la Universitatea din Carolina de Nord de la Chapel Hill, a formulat recent ideea potrivit căreia hedonismul se va dovedi mai pregnant decât eudemonismul, respectiv că acele sentimente concrete de fericire se vor înregistra în genomul individului mult mai puternic decât noțiunile abstracte ale sensului și scopului promovate de eudemonism. Steve Cole, profesor de medicină de la Universitatea din California, Los Angeles, fost coleg de facultate cu Barbara Fredrickson, după cercetări minuțioase a conchis că presupunerea avansată de Fredrickson este greșită, întrucât, ,,toată această stare de bine hedonică nu se putea interconecta cu genele”. Mai mult, Cole crede că ,,lipsa eudemonicului poate fi la fel de dăunătoare ca obezitatea sau fumatul. Deși subiecții cu un nivel ridicat de fericire eudemonică experimentează adesea stări hedonice, beneficiile sănătății au tendința să apară doar la cei despre care Aristotel spunea că duc o viață bună” (https://www. business- magazine.ro/stiinta-moderna-in-cautarea-fericirii-aristotelice). Eu sunt partizanul lui Aristotel, dar când e vorba despre fericire fiecare decide…
Ion Fercu
De vorbă cu salariații Chimcomplex: astăzi cu inginerul Radu Olteanu
Grupul industrial Chimcomplex, cu două mari combinate chimice, la Borzești (Onești) și la Râmnicu Vâlcea, s-a remarcat în ultimii ani prin evoluție, prin soluțiile la bulversările economice și financiare naționale și internaționale din domeniul său, dar și prin remarcabila implicare în rezolvarea problemelor salariaților săi. Stăm, periodic, de vorbă cu o parte dintre ei despre apartenența la această mare familie care a lansat revigorarea industriei chimice în România. Astăzi, cu inginerul Radu Olteanu, de la Chimcomplex Borzești.
Radu Olteanu, căsătorit, tată a două minunate fete, este inginer și are 46 de ani. A absolvit Facultatea de Electrotehnică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, profilul Acționări electrice, promoția 2000. După absolvire s-a alăturat echipei Chimcomplex în calitate de inginer de sistem și a urcat pe poziții precum șef de formație, șef de atelier și șef al Laboratorului PRAM. Din anul 2009 este șeful Sectorului Exploatare 110 kV, unde coordonează activitățile de exploatare și mentenanță pentru stațiile electrice de înaltă, medie și joasă tensiune. A fost implicat în mai multe proiecte de investiții, precum punerea în funcțiune a instalațiilor de Cogenerare 1 și 2, modernizarea Electrolizei cu membrană schimbătoare de ioni, punerea în funcțiune a SCADA Electric și SCADA Producție, precum și modernizarea stațiilor electrice de 110 și 6 kV.
Cum arată, pentru dumneavoastră, domnule inginer, o zi bună la serviciu?
Pentru mine, o zi bună la serviciu este una în care nu apar incidente majore, dar este presărată cu provocări. Este important pentru mine să învăț ceva nou în fiecare zi și să îmi dezvolt abilitățile și competențele profesionale. De asemenea, îmi doresc ca întreaga echipă să lucreze într-un mediu sigur și să ajungă acasă în siguranță la sfârșitul programului.
Cum au mers lucrurile pe platformă în acest ultim an?
A fost un an plin de provocări și schimbări, care ne-au pus la încercare răbdarea și calitățile profesionale. Dar, așa cum se întâmplă adesea, cu cât este mai greu, cu atât satisfacția finală este mai mare. Am învățat multe lucruri noi și am crescut în ceea ce privește abilitățile noastre tehnice și organizatorice. Deși a fost o perioadă dificilă, suntem mândri de eforturile noastre și suntem optimiști pentru viitor.
Care este cel mai important proiect pe care îl derulați în companie?
Proiectele de investiții sunt extrem de importante pentru dezvoltarea și îmbunătățirea muncii noastre. În prezent, particip la proiectul „Producția de hidrogen VERDE din apă, prin electroliza alcalină a saramurii cu membrană polimerică schimbătoare de ioni” din Secția Soda M. Acest proiect este deosebit de important, deoarece implică o serie de modernizări majore pe partea electrică, care vor aduce eficiență, flexibilitate și siguranță în exploatare. Suntem siguri că, odată finalizat, va aduce beneficii semnificative companiei și va consolida rolul important al companiei pe piața chimică la nivel regional și internațional.
Povestiți-ne despre echipa cu care lucrați.
Mă bucur că fac parte dintr-o echipă minunată, unde fiecare coleg are un rol important. Ne sprijinim unii pe alții în momentele de dificultate și găsim împreună soluții la provocările care apar. Echipa noastră se bazează pe respect și încredere reciprocă. Înțelegem că toți suntem diferiți și avem abilități și puncte forte unice, astfel încât ne ajutăm unii pe alții și profităm de experiența și cunoștințele celorlalți pentru a ne dezvolta și a ne îmbunătăți continuu. În final, suntem cu toții preocupați să oferim cele mai bune rezultate și să ne bucurăm de munca noastră în același timp. Pe lângă echipa de la serviciu, familia mea este esențială. Acești oameni dragi au fost întotdeauna acolo pentru mine, m-au încurajat să îmi urmez visurile și să mă dezvolt. Fără sprijinul și dragostea lor, nu aș fi ajuns unde sunt astăzi și sunt recunoscător în fiecare zi că-mi sunt alături necondiționat. Îi consider cu adevărat o echipă minunată, fără de care nu aș fi putut realiza ceea ce am reușit până acum.
Există familia Chimcomplex, ca fenomen, o solidaritate de breaslă? Vă întâlniți după program la o terasă, la un grătar?
În Chimcomplex există o solidaritate de breaslă între colegi și ne încurajăm reciproc să ne ajutăm. Deși nu există întotdeauna o programare regulată pentru întâlniri la terasă sau grătar după program, ne întâlnim în diverse ocazii, cum ar fi petreceri de ieșire la pensie, nunți sau evenimente speciale, precum „Balul de Crăciun Chimcomplex”. Aceste ocazii sunt o oportunitate bună pentru a construi relații mai strânse și pentru a ne cunoaște mai bine. Cu toate acestea, înțelegem că nu toată lumea preferă acest tip de evenimente, de aceea Chimcomplex promovează și alte modalități de a îmbunătății solidaritatea în echipă, astfel încât să respectăm preferințele individuale ale fiecărui membru al ei.
Care sunt cele mai importante trei lecții pe care le-ați învățat de-a lungul timpului?
Am învățat multe lecții valoroase, dar cele mai importante trei sunt:
- Învățarea continuă este cheia succesului pe termen lung. Am învățat să fiu deschis la nou și să investesc în dezvoltarea mea personală și profesională. Am învățat să îmi asum riscuri și să accept greșelile ca oportunități de învățare.
- Încrederea în sine și în echipă este esențială pentru a obține succesul. Am învățat să îmi ascult intuiția și opiniile colegilor și să am curajul să-mi urmez visurile și să-mi susțin alegerile, chiar și atunci când acest lucru implică ieșirea din zona mea de confort. Am învățat să-mi asum responsabilitatea pentru deciziile mele și să am încredere în capacitățile mele și a echipelor cu care lucrez.
- Comunicarea eficientă este esențială în orice proiect și în orice relație. Am învățat că pentru a fi un lider eficient și pentru a-ți atinge obiectivele trebuie să poți comunica clar și eficient cu colegii de muncă. În plus, am învățat să înțeleg și să mă adaptez la stilurile de comunicare diferite ale oamenilor din jurul meu.
Parteneriat transnațional ȋn cadrul proiectului „Educație online fără hotare”
Elevii Școlii Gimnaziale „Emil Brăescu” coordonați de către prof. Vasiloiu Doinița, Camanaru Cătălina, Paiu Daniela, Toma Mimi – Lenuța, Topciu Alina Alexandra și Gavril Anca Petronela în cadrul parteneriatului transnațional al proiectului „Educație online fără hotare” au participat în perioada 5-7 Mai 2023, la un schimb de experiență cu elevii și cadrele didactice de la IP Gimnaziul Bulboci, cu sediul în Bulboci, r. Soroca, Republica Moldova, reprezentată legal prin d-na Cojocaru Parascovia, în calitate de director.
Proiectul și-a propus ca scop cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor culturale locale și a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalități de stimulare a interesului elevilor pentru lectură și carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru literatură, pentru tradiții și tot ce înseamnă adevărata valoare artistică, spirituală, civică și morală.
„Alese mulțumiri doamnei director, Parascovia Cojocaru, tuturor colegilor, prietenilor și fraților noștri de peste Prut, Consiliului Local Bulboci, dar mai ales minunaților elevi, pentru primirea călduroasă de care am avut parte și pentru toate experiențele frumoase trăite în comunitatea Bulboci”, au transmis membrii delegației de la Școala Gimnazială „Emil Brăescu” din Măgura.
Istoria oraşului acoperită de nepăsare
După ce furia comunistă înarmată cu buldozere şi basculante a pus la pământ străzi şi chiar cartiere întregi, în numele modernizării şi asigurarea fondului locativ pentru miile de cetăţeni atraşi de mirajul industrializării din satele judeţului, ştergând orice urmă şi parfum din Bacăul de altădată, nici administraţiile care s-au perindat la conducerea primăriei în ultimii 30 de ani nu au avut grijă şi nici nu s-au dat în vânt pentru achiziţionarea, valorificarea şi repunerea în valoare a ceea ce a mai rămas în picioare pe frumoasele străzi de altădată.
Un lucru pozitiv s-a întâmplat totuşi: unele imobile, despre care se ştia câte ceva şi că ar putea prezenta interes în plan local au fost declarate monumente istorice, înscris în lista naţională, „ştanţată” conform legii, ceea ce, s-a crezut, imobilele respective vor fi protejate şi apărate de la distrugere.
A fost doar o iluzie, deoarece, în multe cazuri legea mai mult încurcă decât ajută. Unul dintre articolele din lege spune că un imobil declarat monument istoric nu poate face obiectul unor tranzacţii patrimoniale decât după ce o instituţie a statului, primării sau consilii judeţene, refuză să-şi exercite dreptul de preemţiune, adică întâietate la cumpărare.
În 32 de ani, cu greu depistezi o asemenea decizie, cu toate promisiunile administraţiilor locale, au fost tentative, însă nu s-a materializat decât intenţia Consiliului Judeţean de a cumpăra Casa Alecsandri, însă şi în acest caz, nu s-a mişcat nimic de mai bine de doi ani. Un fost viceprimar, din anterioara administraţie a Bacăului promitea ferm şi solemn că va lupta până ce un asemenea imobil, Casa Raffailă, situat pe strada Cuza Vodă, va fi cumpărată de primărie şi adusă la vechea înfăţişare, apoi valorificată. Evident, vorbe…Acum, un alt imobil de pe str. Ioniţă Sandu Sturdza, aflat într-o stare mai bună, a fost declarat liber la vânzare, deoarece primăria nu are bani pentru a o cumpăra. Şi altele. Şi altele.
Celebre imobile aparţinând unor personalităţi ale oraşului sau au fost sedii ale unor instituţii importante au ajuns restaurante, baruri, numai pe strada Vasile Alecsandri sunt două asemenea exemple. De unde această nepăsare, chiar ură faţă de moştenirea şi aşa săracă care ne-a mai rămas? De unde indiferenţa faţă de istoria acestui oraş? Să fie doar lipsa de bani invocată de primării? Mă îndoiesc, mai ales că aceeaşi primărie a Bacăului se plânge de lipsa spaţiilor pentru amenajarea unor cluburi pentru tineri, a unor grădiniţe etc.
Dacă măcar odată la cinci ani se achiziţiona un asemenea imobil încărcat de istorie, aveam acum cinci-şase mici bijuterii arhitecturale, îmbogăţite cu destinaţii culturale, artistice etc. E greu cu gânditul, e greu cu respectul, e greu cu munca.
Refugiați din Ucraina la Bursa locurilor de muncă
Vineri, 12 mai, începând cu ora 9.00 și până la 12.00, toți șomerii din întreg județul, dar și angajații care au dorit să-și schimbe job-ul, au fost așteptați la Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul de Istorie ”Iulian Antonescu” din Bacău și a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Astfel, șomerii au avut ocazia să stea față în față cu peste 40 de angajatori care au venit la această bursă (alți 40 i-au transmis AJOFM-ului posturile vacante) pentru a-și prezenta oferta de locuri de muncă. Dar, deși aceasta a fost destul de generoasă, interesul manifestat din partea șomerilor față de locurile de muncă puse la dispoziția lor în cadrul bursei nu a fost pe măsură. La deschidere, cum era de așteptat, participarea a fost mai numeroasă, mai ales din partea șomerilor mai în vârstă. Pe parcurs, însă, rândurile celor interesați de locurile de muncă ofertate s-au tot rărit, astfel că pe la ora 11.00 în holul mare al muzeului erau mai mulți angajatori decât șomeri.
Unii, mulțumiți, alții, dezamăgiți
Părerile șomerilor, vizavi de ofertă, pe care i-am întâlnit au fost împărțite. Florin Codreanu, un șomer în vârstă de 49 ani, a plecat mulțumit de la bursă. Iată ce ne-a declarat: ”Sunt destule locuri de muncă, numai să vrei să lucrezi. Eu am muncit în construcții, dar acum nu mai pot. Am fost operat și sunt în recuperare. Dar mi-am găsit în confecții ca muncitor necalificat. După ce mă recuperez o să mă angajez”. În schimb, Roxana P., în vârstă de 50 ani, ne-a spus: ”Este slăbuță oferta de muncă. Mă așteptam să fie mai multe posturi vacante, mai multe firme prezente cu oferte. Eu sunt contabilă, am lucrat pe un astfel de post la o firmă care s-a închis. Deocamdată, nu mi-am găsit după așteptările mele. Să mă reprofilez, nu poate fi vorba la 50 de ani ai mei!”. La rândul lor, și angajatorii au așteptări destul de mari de la cei care doresc să se angajeze la ei. Cei care au participat ani la rând la un asemenea eveniment au constatat că șomerii au mai evoluat, dar mai au de lucrat la modul în care se prezintă. Referitor la aceasta, Gheorghe Panaite, administratorul unei firme de instalații, ne-a declarat: ”Nu mai pun problema nivelului de salarizare, nu mai întreabă ce salariu le vom da. Însă, se prezintă cu o anumită timiditate. Le-am spus să aibă mai mult curaj în a se prezenta ca persoană”. Interlocutorul nostru a opinat și că orice bursă a locurilor de muncă ”ar trebui mediatizată și în licee și facultăți, pentru ca și elevii, și studenții să vadă ce locuri de muncă sunt și să-și pregătească terenul”.
S-au refugiat din Ucraina și vor să lucreze în Bacău
În total, la bursă au fost expuse peste 800 de posturi libere, în diverse meserii din domenii precum construcțiile, confecțiile de îmbrăcăminte și încălțăminte, transporturile etc., dar și din sfera serviciilor. Însă, din păcate, foarte puțini șomeri au profitat de această oportunitate. Practic, până la încheierea evenimentului, prin fața angajatorilor s-au perindat aproximativ 500 persoane (din peste 10.000 șomeri, înregistrați oficial) care s-au interesat de oferta de muncă expusă. Dintre acestea, 210 au fost selectate în vederea angajării. Inedit este faptul că dintre persoanele alese pentru a fi încadrate, 10 sunt cetățeni ucraineni.
Care Independență?
Au zis că nu-i pe 9, e pe 10, că așa a mutat Parlamentul Ziua Independenței. Dar nici pe 10 nu au zis nimic de Independență. Cred că le e și jenă să vorbească de funie în casa spânzuratului.
În orice caz, atitudinea clasei politice românești față de Ziua Independenței este cea mai clară dovadă a lipsei de respect și implicare față de valorile naționale și istoria țării. Faptul că nu au reușit să sărbătorească această zi, indiferent de data exactă, este o dovadă a lipsei lor de atenție și preocupare pentru evenimentele care au marcat evoluția României. Este clar faptul că politicienii noștri sunt mai preocupați de jocurile de putere și de interesul propriu decât de cinstirea istoriei și a moștenirii naționale.
Este, de asemenea, îngrijorător faptul că politicienii noștri se concentrează asupra sărbătoririi Zilei Regalității, în detrimentul Zilei Republicii. România este o republică, iar Ziua Republicii ar trebui să fie o sărbătoare importantă pentru toți cetățenii români. În loc să încurajeze și să promoveze valorile republicane, politicienii noștri preferă să se concentreze pe o tradiție monarhică care nu are nicio legătură cu statutul nostru actual.
Unul dintre motivele pentru care politicienii noștri evită să celebreze Ziua Independenței este faptul că mulți dintre ei sunt responsabili pentru deciziile care au dus la slăbirea și subminarea independenței naționale. Corupția, incompetența și nepotismul sunt doar câteva dintre problemele care au afectat dezvoltarea României ca națiune independentă și puternică. Mulți politicieni se concentrează prea mult pe interesul lor personal și pe jocurile de putere, în loc să își dedice eforturile pentru a promova interesul național și a proteja independența României. Nu este surprinzător că politicienii noștri se simt rușinați să sărbătorească Ziua Independenței, pentru că asta le amintește de eșecurile lor în a proteja valorile și interesele naționale.
Momentul din Parlamentul României când s-a cerut intonarea imnului național și parlamentarii au refuzat să-l interpreteze este un alt exemplu elocvent al problemei din ce în ce mai mari a unei clase politice care ignoră sau subminează valorile și simbolurile naționale. În loc să își exprime respectul față de imnul național al României, aleșii noștri au preferat să încerce să sugereze o loialitate mai mare față de Uniunea Europeană, prin cererea de intonare a Imnului Europei. Aceasta este o situație penibilă, deoarece Imnul Europei – ca și drapelul Europei – nu are o recunoaștere oficială din partea UE, deoarece tratatul prin care ar fi trebuit să se stabilească aceste simboluri, Tratatul de la Lisabona, a fost respins de alegători. În același timp, ignorarea imnului național al României sugerează un nivel de nepăsare și de ignorare a valorilor și simbolurilor naționale care ar trebui să fie inacceptabile pentru orice lider politic responsabil.
Episodul cu serbarea Independenței este doar un exemplu recent al comportamentului penibil al politicienilor noștri. Din păcate, există multe alte cazuri în care politicienii noștri au dat dovadă de loialitate față de alte state sau structuri, în loc să își concentreze eforturile pentru a servi interesul național al României.
Într-un moment în care România are nevoie mai mult ca oricând de lideri politici puternici și dedicați, este inacceptabil ca o întreagă clasă politică să fie atât de nepăsătoare față de valorile și simbolurile naționale și să acționeze în interesul altor țări sau structuri.
