joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 887

Să iubim copiii și să nu uităm de dascăli!

𝒁𝒊𝒖𝒂 𝑪𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copiii, nepoții noștri și să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple. Să nu uităm de copilul din noi. Așadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de cea mai frumoasă și mai pură perioadă a vieții noastre, 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹𝗮̆𝗿𝗶𝗮.

Când ne gândim la copiii noștri,  gândurile noastre, ale părinților, zboară la viitor. Grija și dragostea față de urmașii noștri sunt sentimentele care ne umplu sufletele.

Ce ne dorim pentru copii? În primul rând sănătate, apoi să ajungă oameni realizați în viață,  pregătiți să își câștige pâinea cea de toate zilele pentru familiile lor.

Ce le oferim noi? Ce le oferă societatea și ce ar trebui să le ofere sistemul?

Astăzi mă voi rezuma doar la tandemul copii – dascăli (educatori , învățători , profesori).

Noi părinții  ne  străduim să-i învățăm ce însemnă cei 7 ani de acasă, apoi copii sunt preluați de învățători, profesori. Aceștia în fapt reprezintă „a doua familie” pentru copii.

Ei sunt cei care îi pregătesc mai departe pentru viață. Noi le încredințăm dascălilor, ce avem cel mai de preț, copilul.  Ei se străduiesc prin munca lor să-i pregătească pentru a fi mai buni.

Dacă  dascălii „gestionează” copiii, cele mai mari comori ale noastre, noi cum le arătăm acestora recunoștința? Sistemul întotdeauna i-a lăsat la urmă. Educația care ar trebui să fie prioritate națională a fost lăsată la urmă.

𝗗𝗮𝘀𝗰𝗮̆𝗹𝗶𝗶 𝗺𝗲𝗿𝗶𝘁𝗮̆ 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿!

Când copilul este  pregătit de viață, meritul este al copilului, al părinților dar mai ales al profesorilor. Sistemul actual face foarte multe greșeli ignorând munca dascălilor. De ce trebuie să iasă dascălii în stradă pentru a li se recunoaște meritele? Unde este respectul pentru munca lor? Personal observ multe lipsuri în educație și în administrație. Nu există încă un sistem organizat și predictibil, astfel încât la absolvire, copiii să poată accesa un job acasă în țara lor, să fie integrați în societate. Sistemul actual nu protejează elevii la terminarea studiilor,  aceștia fiind nevoiți de multe ori, să plece din țară. De asemenea sistemul actual nu protejează nici profesorii. Mai mult după cum vedem toți sistemul umilește dascălii.

Cu acest prilej solicit să vină alături de mine și alți oameni de afaceri, care au disponibilitate și pe baza meritelor elevilor, să le acordăm acestora premii de excelență ca o recunoaștere a rezultatelor lor. Totodată și dascălii care au contribuit la obținerea rezultatelor merituoase vor fi premiați.

Sper din tot sufletul ca acest 1 iunie să aducă bucurii în inimile tuturor copiilor și mai multă înțelepciune celor care decid soarta dascălilor!

Copii noștri reprezintă tot ce avem mai scump în viață. Ei sunt viitorul nostru și merită să facem totul  pentru a le fi mai bine!

𝓛𝓪 𝓶𝓾𝓵𝓽̦𝓲 𝓪𝓷𝓲 𝓽𝓾𝓽𝓾𝓻𝓸𝓻 𝓬𝓸𝓹𝓲𝓲𝓵𝓸𝓻!

Sergiu Sechelariu

Și-a atacat tatăl cu toporul pentru că nu i-a mai dat bani de băutură

    Un bărbat în vârstă de 34 de ani din județul Bacău riscă să-și petreacă următorii 10 ani în spatele gratiilor după ce și-a atacat tatăl într-un acces de furie, nemulțumit că acesta a refuzat să-i mai ofere bani pentru băutură.

    Victima, un bărbat în vârstă de 57 de ani, locuitor al comunei Odobești, a scăpat cu viață în urma incidentului, însă fiul său a fost reținut pentru 24 de ore și este acum cercetat pentru tentativă de omor.

    Bărbatul în vârstă de 57 de ani, care a crescut șase copii, se confruntă acum cu o situație tristă, spunând cu amărăciune că cel mai mare dintre băieți îi aduce acum necazuri în bătrânețe. Furios că tatăl său nu-i mai dădea bani pentru a-și satisface nevoia de alcool, fiul l-a atacat cu violență.

    Scandalul a fost auzit de vecini, care au sunat la numărul de urgență 112. Victima a fost transportată la spital, unde medicii i-au acordat îngrijiri medicale. Cu toate că a fost supus unui atac violent, bărbatul a suferit răni care nu i-au pus viața în pericol, conform afirmațiilor medicilor.

    Vecinii susțin că de-a lungul timpului, tatăl a fost agresat în repetate rânduri de către fiul său, însă din dragoste părintească, acesta nu a depus niciodată o plângere, lăsând astfel repetarea episoadelor de violență.

    Anchetatorii au declarat că violența gestului și modul în care bărbatul și-a atacat tatăl încadrează fapta ca tentativă de omor, chiar dacă viața victimei nu a fost pusă în pericol de rănile suferite.

    Fiul agresor a fost reținut pentru 24 de ore.

    Asigurarea asistenței medicale de urgență în perioada 1-5 iunie

      În perioada 01-05.06.2023, asistența medicală de urgență prespitalicească și spitalicească va fi asigurată la nivelul județului Bacău, 24 de ore din 24, pentru toate specialitățile medico-chirurgicale și stomatologice.

      Spitalele publice din județ vor funcționa cu linii de gardă de profil și vor acorda asistență medicală de urgență în următoarele moduri:

      • Spitalul Județean de Urgență Bacău, cu Unitatea de Primiri Urgențe, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.511.065. În data de 02.06.2023, acesta va asigura și servicii de ambulatoriu de specialitate.
      • Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, care dispune de un Compartiment de Primiri Urgențe, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.362.520.
      • Spitalul Municipal Sf. Ierarh Luca Onești, cu Compartimentul de Primiri Urgențe, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.314.389.
      • Spitalul Orășenesc Buhuși, cu Compartimentul de Primiri Urgențe, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.262.220.
      • Spitalul Orășenesc Ioan Lascăr Comănești, cu Camera de gardă, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.374.215.
      • Spitalul de Pneumoftiziologie, cu Camera de Gardă, poate fi contactat la numărul de telefon 0234.510.072. În data de 02.06.2023, acesta va asigura și servicii prin Ambulatoriul de Specialitate, care dispune de 3 cabinete cu program de lucru între orele 07:00 și 14:00.

      Serviciul de Ambulanță Județean Bacău funcționează în regim permanent și poate fi contactat pentru urgențe medico-chirurgicale la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

      Centrele de Permanență din județul Bacău vor asigura asistența medicală de urgență în următorul program de lucru:

      • Zile lucrătoare: 15:00-08:00.
      • Sâmbăta, duminica, sărbători legale: 08:00-08:00.

      Centrele de Permanență sunt situate în următoarele localități:

      • Ghimeș-Palanca
      • Stănișești
      • Agăș-Cotumba
      • Moineș

      Ziua Copilului, sărbătorită de structurile MAI în Parcul Cancicov

      Ziua Copilului a fost sărbătorită într-un mod special pentru copiii din Bacău și împrejurimi, cu participarea structurilor teritoriale ale M.A.I. Evenimentul a avut loc în parcul Cancicov din localitate, oferind o atmosferă festivă și plină de bucurie pentru cei mici.

      Astăzi, la data de 31 mai a.c., copiii au avut ocazia de a se bucura de activități distractive organizate special pentru ei. Standurile poliției, jandarmeriei, pompierilor și Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Bacău au fost prezente la eveniment.

      Pe lângă momentele de distracție, copiilor le-au fost prezentate mesaje preventive importante referitoare la regulile de circulație, comportamentul adecvat la școală și pe stradă, relaționarea cu ceilalți și siguranța pe internet.

      Copiii și-au putut demonstra talentul artistic prin desene realizate pe asfalt, iar în semn de apreciere, au primit diplome, ecusoane, baloane și dulciuri din partea oamenilor legii. Polițiștii le-au prezentat copiilor echipamentele și autospecialele din dotarea lor, iar aceștia au avut ocazia să vadă cum funcționează semnalele acustice și luminoase folosite în misiuni. De asemenea, copiii au putut crea amprentele lor ca o amintire specială.

      Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și cei ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău le-au arătat copiilor ce înseamnă să fii jandarm și au făcut demonstrații cu sirenele autospecialelor jandarmeriei. Echipamentele jandarmilor au fost o altă atracție importantă, iar copiii au primit legitimații de jandarm pentru o zi și surprize dulci.

      Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au avut și ei o prezență activă în cadrul evenimentului, prezentând tehnica din dotare și oferind lecții deschise despre modul de acțiune în situații de urgență. Copiii au avut oportunitatea să învețe tehnicile și manevrele de prim-ajutor și au fost informați despre ofertele educaționale și programul de voluntariat „Salvator din pasiune”.

      Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, din cadrul Agenției Naționale Antidrog, a adus un mesaj important despre importanța petrecerii timpului liber în mod sănătos și valorificarea pasiunilor constructive. Părinților li s-a recomandat să petreacă cât mai mult timp de calitate cu copiii lor și să fie atenți la orice modificări de comportament sau dispoziție. De asemenea, au fost oferite și recomandări pentru adulți, referitoare la conștientizarea pericolului consumului de alcool și droguri, în special la volan.

      „Bucuria de pe chipurile copiilor a răsplătit eforturile tuturor participanților. Mulțumim tuturor celor implicați pentru că au făcut posibilă această incursiune în universul minunat al copilăriei și le dorim copiilor o viață de copilărie frumoasă și plină de bucurii”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

      Trei valize cu haine au pus în alertă autoritățile

        La data de 31 mai a.c., în jurul orei 15.40, un apel la numărul de urgență 112 a alertat polițiștii cu privire la trei bagaje abandonate pe strada Iulian Antonescu din municipiul Bacău. Echipele speciale de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului pentru a investiga situația. Circulația în zonă a fost restricționată în timpul intervenției.

        Pirotehniștii au luat măsuri de precauție pentru a izola zona și au efectuat verificări amănunțite în vederea stabilirii conținutului bagajelor. S-a acționat cu atenție, având în vedere posibilitatea ca bagajele să conțină obiecte periculoase sau explozive.

        La ora 20:01, intervenția polițiștilor s-a încheiat, fără incidente majore. Bagajele au fost deschise, iar în interiorul acestora s-au identificat doar obiecte vestimentare. Nu au fost descoperite materiale periculoase sau amenințătoare.

        Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele abandonării acestor bagaje și încearcă să identifice proprietarul sau persoanele implicate în acest incident.

        Intervenție de urgență a polițiștilor locali: Tânăr grav rănit într-un incident cu sticlă spartă pe strada Letea

          Astăzi, în jurul orei 12.00, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în timpul unei misiuni de patrulare pe strada Letea, au intervenit într-un incident medical. Cei doi polițiști locali au observat un tânăr în vârstă de aproximativ 17 ani cu o rană la piciorul drept care sângera abundent.

          Imediat, polițiștii locali au oprit autospeciala de poliție locală și au luat kit-ul de prim ajutor. Fără ezitare, au aplicat un garou și au bandajat rana tânărului, pentru a opri sângerarea, până la sosirea cadrelor medicale. Se pare că tânărul s-a tăiat la piciorul drept într-o sticlă spartă, în apropierea Parcului Letea.

          La scurt timp, la fața locului a sosit și un echipaj SMURD, specializat în intervenții medicale de urgență. Aceștia au preluat rapid pacientul și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare.

          TOP amulete norocoase din întreaga lume

          Căutarea norocului este o preocupare veche a oamenilor din toate culturile și perioadele istorice. În această călătorie, mulți oameni au apelat la diverse amulete și talismane pentru a atrage norocul și pentru a se proteja de ghinion.

          Aceste obiecte încărcate de semnificație au jucat un rol important în credințele și tradițiile populare și, indiferent de motivele pentru care le doreau, toate aveau același scop: norocul imediat.

          Am adunat mai multe obiecte norocoase din întreaga lume și dacă din întâmplare deții un astfel de talisman, nu ezita să-l folosești în timp ce joci Italia Keno online!

          Trifoi cu patru foi

          Trifoiul cu patru foi, rar și prețios, este asociat în mod tradițional cu norocul. Găsirea unuia este considerată o adevărată comoară și un semn al unei fericiri iminente.

          Credința că un trifoi cu patru foi aduce fericire și bunăstare datează de secole. Se spune că fiecare foaie a sa are o semnificație specifică: speranța, credința, dragostea și norocul.
          Astfel, găsirea unui trifoi cu patru foi este considerată o adevărată comoară și un semn al unei fericiri iminente.

          Potcoavă

          Potcoava este un simbol universal al norocului și protecției împotriva ghinionului. Credința în puterea potcoavei are rădăcini adânci încă din negura timpului. Legenda spune că potcoava are capacitatea de a ține departe spiritele rele, deoarece acestea nu pot supraviețui în spațiul gol al potcoavei. Astfel, oamenii au început să considere potcoava drept un simbol al protecției și norocului.
          Potcoava poate fi purtată ca bijuterie sau agățată de ușa unei case pentru a aduce noroc și pentru a respinge ghinionul.

          Elefantul cu trompa în sus

          Elefantul este un simbol puternic de noroc în cultura asiatică, în special în India și în țările din Asia de Sud-Est. Elefanții sunt considerați simboluri ale puterii, înțelepciunii și abundenței. Trompa elefantului ridicată în sus este un semn de noroc și aduce fericire în viața celor care o posedă.
          Elefantul cu trompă ridicată poate fi folosit ca obiect decorativ sau talisman personal pentru a atrage prosperitatea și succesul.

          Gândacul scarabeu

          În Egiptul antic, gândacul scarabeu sau scarabeul sacru era asociat cu reîncarnarea și norocul. Acesta era considerat un simbol al forței de viață și al regenerării. Gândacul scarabeu era adesea asociat cu zeul soarelui, Ra, și se credea că are puterea de a aduce noroc și protecție spirituală. Bijuteriile și amuletele cu scarabeu erau purtate ca simboluri de protecție și noroc, și încă sunt purtate și în zilele noastre.

          Piatra de jad

          În cultura chineză, piatra de jad este asociată cu norocul, longevitatea și echilibrul. Piatra de jad este considerată o piatră prețioasă și adesea purtată ca bijuterie sau talisman. Este considerată o sursă de energie pozitivă și se crede că aduce armonie și prosperitate în viața celui care o poartă. Piatra de jad este asociată cu credința în bunăstare și succes în carieră și afaceri.

          Astfel, fie că purtăm cu noi o potcoavă în buzunar, admirăm frumusețea unei ferigi într-o grădină sau ne agățăm de elefantul cu trompa ridicată pentru noroc, amuletele ne amintesc că suntem parte a ceva mai mare și că avem puterea de a atrage norocul în viața noastră.
          În final, puterea acestor amulete constă în semnificațiile pe care le atribuim lor și în puterea pe care le-o acordăm prin credința noastră. Dacă te-am făcut să te simți norocos, verifică rezultatele și numerele Loto Italia!

          Salamul Victoria, un clasic în lumea mezelurilor

          Atunci când pregătești micul dejun sau un platou rapid, în timpul zilei, mai mult ca sigur salamul nu lipsește de pe farfuriile tale și din combinațiile pe care le pregătești. Indiferent că alegi să-l mănânci cu brânză sau roșii, să faci sandvișuri cu cașcaval sau să-l ai alături de omletă, gustul său este de neînlocuit.

          Uite de ce salamul Victoria este cea mai bună opțiune pe care să o alegi pentru mesele tale:

           Salamul Victoria este făcut după o rețetă clasică.

           Oricât de multe opțiuni de mezeluri apar pe piață, la un moment dat acestea te fac să te simți confuz și te pun într-o dificultate din punct de vedere al alegerii. În acele momente, cel mai indicat este să optezi pentru o variantă clasică, pentru o rețetă care a fost practicată de zeci, dacă nu chiar de sute de ani și, nu în ultimul rând, pentru o rețetă care produce unul dintre cele mai gustoase produse de acest tip de la noi din țară.

          Unde mai pui că rețeta este chiar românească?

          Apropo, aceasta conține carne de porc, în proporție de peste 80% (pulpă de porc fasonată și tăiată bucăți), dar și condimente precum piperul negru, sare și zahăr sau chiar nucșoară.

           

          Salamul Victoria – aceeași rețetă, mai multe gusturi.

          Probabil că dacă ai încercat acest mezel de la mai multe branduri, ai observat că gustul său este ușor diferit în funcție de marca de la care l-ai cumpărat. Și dacă te întrebi de unde vine această diferență, ei bine este vorba despre rețeta bucătarului și despre felul în care fiecare marcă reușește să particularizeze, printr-un element care să nu schimbe gustul original sau compoziția originală, dar care să aducă și un plus de gust, o notă distinctivă.

          Cum se pregătește salamul Victoria

           Pentru a pregăti cel mai bun mezel, se ține cont de o schemă tehnologică, care trebuie urmată îndeaproape. Nu este la fel ca atunci când pregătești orice alt tip de mâncare la tine în bucătărie, pentru că prcesul este unul lung, care necesită performarea mai multor tipuri de acțiuni.

          Spre exemplu, odată cu primirea cărnii, aceasta trebuie tranșată, pusă la saramură, trecută prin malaxor, pentru a se crea o pastă. Apoi se trece la umplerea formelor, la prima rundă de afumare caldă, la fierbere, afumare rece și răcire.

           

          Alte feluri de salam recomandate pentru mesele tale zilnice

          Ai încercat acest mezel, însă nu se potrivește gusturilor tale? Preferi, totuși, o rețetă din afara țării, un produs care să conțină carne mai slabă, dar și puțină slănină? Ce zici de un salam fuet, a cărui rețetă este originară din Catalonia?

          Nu doar modul său de preparare este diferit, dar și aspectul său. Spre deosebire de Salamul Victoria, care este mai lat, cel fuet are un diametru mai mic și o lungime de aproape 30 de centimentri, fiind copt mult mai mult.

          Acest tip de mezel are și câteva ingrediente suplimentare, precum vinul alb sau usturoiul, iar diferențele sale de gust nu depind doar de la o marcă la alta, ci și de la o regiune la alta, aici intervenind un soi de apropriere culturală a fiecărei zone.

          O altă diferență pe care o pune în prim-plan acest tip de salam este prezentă și atunci când vine vorba de modul de preparare și de procesele multiple prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la cea mai bună variantă în farfurie.

          Astfel, acest tip de mezel este preparat după o tehnică mai veche de 3.000 de ani, care presupune fermentația unor bacterii și acoperirea cărnii cu sporii unei ciuperci. Cu toate că aceste procedee nu sună foarte bine, trebuie să știi că ele sunt controlate și faptul că se produc de sute de ani certifică atât calitatea lor, cât și gustul impresionant pe care îl au.

          Așadar, indiferent ce tip de mezel alegi să mănânci, asigură-te mai întâi de calitatea sa. Numele brandului producător poate veni în ajutorul tău.

           

           

           

           

           

          Elevi de la „Ferdinand”, medaliați cu aur la I-FEST² – Tunisia, premiați de Consiliul Județean

          Doi elevi de liceu din Bacău, care s-au remarcat, recent, la o competiție internațională, derulată în Mahdia, Tunisia, vor fi premiați de Consiliul Județean (CJ). Inițiativa, aprobată în ședința de miercuri, 31 mai, a CJ, aparține grupului PSD de consilieri județeni și se concretizează în acordarea unui premiu a câte 2.500 lei elevilor George – Marian Spulber (clasa a IX-a) și Tudor – Gabriel Mutică (clasa a X-a), de la Colegiul Naţional „Ferdinand” Bacău. Cei doi elevi băcăuani, coordonați de prof. Ana Întuneric, au format Echipa „FDP-Drone” care, la cel mai mare târg de tehnologie din zona de nor a Africii – Festivalul Internațional al Științei și Tehnologiei Ingineriei (I-FEST²), desfășurat în primăvară, au reușit să surclaseze restul participanților veniți din toată lumea, câștigând Premiul I, echivalent al Medaliei de aur, la secțiunea „Engeneering”. „Atingerea acestei performanțe trebuie să fie apreciată de către autorităţile băcăuane, implicit de către Consiliul Judeţean Bacău, fapt ce poate reprezenta o formă de motivare elocventă pentru rezultate ulterioare la fel de bune”, se arată în referatul de aprobare a acestei decizii. I-FEST² – din Tunisia, este o competiție științifică organizată de Asociația Tunisiană pentru Viitorul Științei și Tehnologiei (ATAST), deschisă tuturor elevilor și studenților din lume cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. De reținut că, la secțiunea „Engineering”, au fost înscrise nu mai puțin de 51 de proiecte, toate extrem de interesante, valoroase și inovatoare. Proiectul echipei „FDP-Drone”, dar mai ales prezentarea făcută de cei doi elevi au impresionat prin abordarea tehnică și programatică de un înalt nivel, fiind răsplătită cu medalia de aur.
          Florentin Radu

          Bacăul pedalează, dansează, colorează! Ziua Mondială fără Tutun

            În contextul Zilei Mondiale fără Tutun, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA), alături de partenerii săi tradiționali desfășoară miercuri, 31 mai a.c., evenimentul „BACĂUL pedalează, dansează, colorează!”.

            Evenimentul, prin intermediul căruia instituțiile publice locale şi organizațiile non-guvernamentale care activează în domeniu vor transmite comunității locale mesaje despre alternativele sănătoase la consumul de tutun și alte substanțe psihoactive, face parte din campania „Consumul de droguri ne privește pe toți”, implementată, la nivel naţional, de către Agenţia Naţională Antidrog.

            La nivel local, activitatea va fi desfășurată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Instituția Prefectului – județul Bacău, Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Bacău, Poliția Locală Bacău, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Inspectoratul Școlar al Județului Bacău, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, Centrul Europe Direct Bacău, Consiliul Județean al Elevilor Bacău, Federația Națională a Părinților – Filiala Bacău, Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, Crucea Roșie Bacău, Centrul Rezidențial pentru Tratarea Dependențelor Izvorul Tămăduirii Bacău, Asociația Exploratori pentru viitor Bacău, Centrul pentru Sănătate Podiș, Centrul pentru sănătate Oxigen Bacău, Cercetașii României – Insula Cercetașilor Bacău, Fundația „Sf. Ioan Bosco Bacău”, Clinica „Psimed”, Centrul de Sănătate „Raw Therapy” Bacău, Colegiul Național al Psihologilor din România – Structura Teritorială Bacău, Colegiul Naţional al Asistenților Sociali din România – Structura Teritorială Bacău, Lions Club „Artemis” Bacău, Lions Club „Sf. Gheorghe” Bacău, Protopopiatul Bacău, cu sprijinul Happy Sport șu Grafit Invest Bacău.

            Reamintim că, în fiecare an, la data de 31 mai, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) lansează campania de marcare a Zilei Mondiale fără Tutun, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului.

            Direcția Generală Anticorupție împlinește 18 ani de activitate

              La data de 30 mai 2023 Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sărbătorește 18 ani de la înființare, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

              Începând cu anul 2005, prin operaționalizarea acestei unități, Ministerul Afacerilor Interne s-a angajat într-un proces ireversibil privind asigurarea propriului climat de integritate.
              În cei 18 ani de activitate, Direcția Generală Anticorupție s-a consolidat ca instituție și a intensificat eforturile pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.

              Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea activităților de instruire și informare în rândul personalului MAI, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile.

              Prin toate acțiunile sale, Direcția Generală Anticorupție promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul ca standarde pentru întreg personalul Ministerului Afacerilor Interne.

              În acest context, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, au desfășurat la data de 30.05.2023, în zona Palatului Administrativ din municipiul Bacău, activități de informare în rândul cetățenilor ce au constat în promovarea unor mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție și prezentarea unor aspecte privind identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție și competențele acesteia.

              Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Bacău, al cărui sediu se află în municipiul Bacău, strada Spiru Haret nr. 3-5, telefon/fax 0234202611.

              Organizațiile agricole protestează împotriva modificărilor propuse în proiectul OUG pentru ajutorul de stat în cazul secetei din 2022

              Alianța pentru Agricultură și Cooperare, alcătuită din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România – „PRO AGRO”, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – „LAPAR”, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – „UNCSV” și Asociația Forța Fermierilor – „AFF”, atrag atenția asupra modificărilor propuse în proiectul Ordonanței de Urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli afectați de seceta pedologică severă din perioada martie-septembrie 2022.

              Organizațiile agricole consideră că modificările propuse în Anexa 1 a proiectului de OUG ar putea duce la aplicarea incorectă a procentului de calamitare, afectând fermierii. Concret, acestea solicită eliminarea coloanei referitoare la suprafața calamitată din cererea de plată a grantului, deoarece această informație se regăsește deja în procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

              În cazul în care proiectul de OUG este aprobat în forma propusă, fermierii ar putea primi ajutoare de stat într-o sumă mai mică decât ar fi justificat. Acest lucru ar putea crea dificultăți suplimentare pentru agricultorii afectați de seceta din 2022.

              Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare transmit un mesaj clar către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă, subliniind gravitatea situației în care se află agricultorii români din sectorul vegetal. Aceștia se confruntă cu o criză generată de lipsa capitalului în fermele românești, costuri în creștere, prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase, măsuri restrictive la nivel european și venituri în scădere.

              Acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară din 2022 este considerată o decizie esențială pentru supraviețuirea agriculturii românești. În cazul în care modificările propuse în proiectul OUG sunt aprobate, organizațiile agricole cer demisia miniștrilor din ministerele avizatoare și chiar demisia Prim-Ministrului Nicolae Ciucă.

              Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat la întâlnirea consorțiului „UP UNIVERSITY” de la Vic, Spania

                O delegaţie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat, în perioada 25-26 mai 2023, la o nouă întâlnire a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior din consorţiul UP University, compus din: Universitatea de Ştiinţe Aplicate Artevelde din Gent (Belgia), care este şi coordonatorul consorţiului, Universităţile de Ştiinţe Aplicate din Nijmegen/Arnhem (Olanda), din Krems (Austria), din Oulu (Finlanda), din Münster (Germania), Universitatea din Vic (Spania) şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Întâlnirea a avut loc la Universitatea din Vic – Universitatea Centrală a Cataluniei.

                La apelul European University Initiative (Iniţiativa pentru Universităţi Europene) din ianuarie 2023, consorţiul UP University a participat cu un proiect complex, intitulat „Responsabilitate faţă de generaţiile viitoare”. S-au definit variante de acţiune, în funcţie de rezultatul care va fi obţinut la evaluarea proiectului, dar şi o serie de direcţii strategice de dezvoltare a consorţiului.

                Programul pentru participanţi a inclus şi un tur ghidat al campusurilor Universităţii Vic, ocazie cu care au fost identificate noi oportunităţi de colaborare. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a realizat o prezentare a activităţilor Şcolii Doctorale, iar Universitatea Autonomă Barcelona a prezentat experienţa pe care a dobândit-o în cadrul European Consortium of Innovative Universities.

                 

                Prorector pentru etica și imaginea universității,

                Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

                Greva din Educație va continua, sindicatele refuză să semneze acordul propus de președintele României

                  FOTO: Laura Huiban

                  Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au anunțat miercuri că greva din Educație va continua și au decis să nu semneze niciun acord propus, nici măcar unul arbitrat de Președintele României, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate.

                  Într-un comunicat comun semnat de Simion Hăncescu, președintele FSLI și Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret, se menționează că solicitările sindicatelor rămân aceleași: o majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență care să asigure că salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie.

                  Peste 20.000 de sindicaliști din sistemul de învățământ au protestat marți la Palatul Victoria și în fața Palatului Cotroceni, cerând intervenția de urgență a președintelui Klaus Iohannis, întrucât părțile implicate nu au ajuns la un acord pentru închiderea conflictului.

                  Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a subliniat că acțiunile de protest vor continua și că colegii lor vor decide momentul suspendării acestora. El a menționat că președintele are un rol important și că, pentru a detensiona situația din sistem, ar trebui să intervină în regim de urgență, având rolul de mediator.

                  Ulterior, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va primi la discuții reprezentanții sindicaliștilor din educație. În urma acestor discuții, președintele României urma să susțină un acord politic semnat de toate partidele aflate la guvernare, care va conține grila salarială și termene clare de aplicare.

                  Greva generală în învățământ a fost declanșată pe data de 22 mai 2023, iar sindicatele continuă lupta pentru îndeplinirea revendicărilor lor privind majorările salariale și îmbunătățirea condițiilor din sistemul educațional.

                  Tânăr din Bacău, arestat în Brașov pentru furt calificat

                    Duminică, 28 mai, în jurul orei 8.30, poliţiştii de la Secţia Hoghiz au primit o sesizare din partea proprietarului unui imobil din satul brașovean Paloş, cu privire la un furt petrecut peste noapte. Potrivit informațiilor, un autoturism parcat în curtea casei a fost spart, iar din acesta a fost sustras un portofel conținând o sumă de bani. De asemenea, din locuință, a fost furat un telefon mobil evaluat la aproximativ 1.500 de lei.

                    În urma demarării cercetărilor, polițiștii au reușit să identifice principalul suspect al faptei. Acesta este un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din satul Galbeni, județul Bacău. Suspectul a fost depistat în gara Braşov de către polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Braşov.

                    Raportul de caz întocmit marți, 30 mai, menționează că tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”. Această acuzație implică sustragerea bunurilor prin folosirea de mijloace speciale sau prin penetrarea într-un loc închis.

                    Procurorii vor continua ancheta în acest caz pentru a aduna probe suplimentare și pentru a clarifica toate detaliile. Suspectul va fi prezentat în fața instanței de judecată, unde va trebui să răspundă pentru acțiunile sale.

                    Benchea-Joca, un nou titlu de campion național

                    De la București la Sibiu. Și de la Sibiu la Pitești. Veteranul atletismului băcăuan, Martin Benchea-Joca nu stă o clipă locului. Ba, la drept vorbind, o clipă sau două stă: însă numai când este pe podium. Și Benchea-Joca e pe podium mereu.

                    În această primăvară a fost și la București, unde s-a laureat vice-campion național la semimaraton, și la Sibiu, unde a cucerit bronzul la Naționalele Masters de alergare pe șosea, 10 km și la Pitești, unde și-a trecut în palmares un nou titlu de campion național la Cros Trail 8 km.

                    Toate acestea, în cadrul categoriei Masters +65 de ani, categorie la care atletul CSM Bacău se află în ultimul său an de participare. „În 2024 fac 70 de ani și schimb macazul, trecând la 70+”, a declarat Martin Benchea-Joca.

                    Cu siguranță că, de la anul, Benchea-Joca va schimba doar categoria, nu și bunul său obicei de alerga dintr-o parte într-alta și de a se odihni doar o clipă ori două, atunci când se află pe podium.

                    Nu de alta, dar cele 171 de medalii din carieră se cer înmulțite. Măcar până la 200, nu?

                     

                    Ultima locomotivă cu aburi riscă să fie pierdută de comunitatea băcăuană

                    Ultima locomotivă cu aburi care a supraviețuit miraculos timpului este pe cale de a fi pierdută, din lipsă de bani și, mai ales, din lipsă de interes. Obiect de patrimoniu, locomotiva este deja curtată ”de alte județe. Adusă cu mari eforturi de șeful gării din Bacău și de o mână de ceferiști pasionați de meserie și de istoria feroviară, locomotiva necesită bani pentru a nu fi pierdută”. Se încearcă, cu disperare, atragerea unor investitori locali, putându-se ajunge chiar și la o colectă publică, după modelul Dați un leu pentru Ateneu”.

                    O locomotivă cu aburi de o extremă raritate, adusă în Bacău cu mari eforturi de către ceferiștii băcăuani, riscă să fie pierdută de comunitate și preluată de alte persoane și autorități interesate, din alte zone ale țării. Considerat unul dintre ultimele exemplare care au „supraviețuit” timpului, dar mai ales lăcomiei vânătorilor de chilipiruri de după 1989, „dinozaurul feroviar” este ultimul tip de locomotivă cu aburi din România, pentru ecartament normal. Locomotiva cu aburi a fost salvată, cu eforturi extraordinare, de la remiza Căilor Ferate Române, din Mogoșoaia (unde sunt garate toate trenurile de epocă din țară). Ca niște adevărați eroi, un grup de ceferiști de la Iași și Pașcani, în frunte cu Gheorghe Popoeag, nimeni altul decât șeful gării din Bacău, au parcurs un drum istovitor, de mai bine de o săptămână, presărat cu peripeții și obstacole birocratice, reușind, până la urmă, să aducă în Bacău „bijuteria” CFR.

                    În orașul în care totul nu se poate”

                    Inițial, locomotiva a fost transportată la Pașcani pentru a i se face minimele lucrări de întreținere, în speranța că, între timp, autoritățile locale, dar și oamenii de bine din Bacău vor găsi resurse pentru a prelua locomotiva, în scopuri bine intenționate, și anume, valorizarea pe „plan local” a locomotivei. Din păcate, de aproape jumătate de an, Gheorghe Popoeag se luptă de unul singur să păstreze în Bacău locomotiva cu aburi, însă fără niciun rezultat. A bătut pe la multe porți, dar aproape peste tot s-a lovit de refuz. Unii l-au privit de sus, ridiculizându-l, alții i-au tot păsuit răspunsul, pentru ca, într-un final, să-i spună că „nu se poate”. Am fost aproape peste tot, dar mai întâi pe la autorități, firește. Unii m-au luat în bășcălie, alții m-au umilit, neînțelegând, probabil, că sunt un om cinstit, că am o anumită vârstă și chiar aș fi putut să le fiu părinte. Niște tineri aroganți care Dumnezeu știe cum au ajuns să ocupe funcții publice. În orice caz, cam toți la care am fost nu au priceput, de fapt, că avem de-a face cu un obiect cu valoare de patrimoniu. Valoarea este dată de vechimea locomotivei, de istoria sa și mai ales de unicitatea ei, în condițiile în care nu cred că mai există așa ceva, atât de bine păstrat. Este un obiect extrem de valoros, care a scris istorie și care încă mai poate face așa ceva, dacă i se mai dă o șansă”, ne-a declarat șeful Gării Bacău, Gheorghe Popoeag. Un detaliu demn de reținut: locomotiva a fost folosită de regizori renumiți (Sergiu Nicolaescu, Francis Ford Coppola) la turnarea unor filme ajunse la fel de celebre, unul fiind „Orient Expres”. În planurile sale, șeful gării ar fi vrut ca locomotiva să fie folosită, în scop turistic, pe un traseu care leagă Bacăul de localitățile din nord, spre județul Neamț, chiar și până la Bicaz, întrucât, tehnic, rețeaua de cale ferată ar fi permis acest lucru (în zonele electrificate s-ar fi putut „suspenda”  alimentarea cu voltaj înalt, pentru scurt timp, cât să treacă locomotiva care, se știe, elimină aburi în atmosferă). N-aș fi vrut să fie doar expusă, undeva, în aer liber – ne gândisem noi la parcul din proximitatea gării. Deși, până la urmă, și asta ar fi o soluție, numai să nu o pierdem, să o ia alții. Mărturisesc că, deja, se interesează autoritățile din Suceava care, culmea!, au găsit unde sunt banii și vor să o pună în valoare acolo. M-ar durea sufletul să văd că, în loc să o punem noi să facă treabă aici, locomotiva pleacă. Eu aveam planuri mari, să putem atrage fonduri să amenajăm un traseu Bacău – Neamț, unde lumea să se bucure, așa cum s-a văzut se întâmplă pe la Sibiu, prin Maramureș sau mai știu eu unde”, mai aflăm de la șeful gării Bacău.

                    Un leu pentru trenul meu

                    În aceste condiții, ceferistul nostru, căruia i se alătură și pasionații tăcuți de istorie, propun să se facă, în ultimă instanță, o chetă publică, prin care, aidoma Ateneului Român („Dați un leu pentru Ateneu”), să se strângă, pentru început, banii necesari plății cheltuielilor făcute până acum, de întreținere a locomotivei. M-au tot păsuit colegii de la Pașcani care au făcut aceste mici lucrări. Au înțeles că mă lupt să fac rost de bani. Au sablat, ca să scăpăm de rugină, au vopsit, au schimbat unele mici piese etc. Dar, iată!, lucrurile nu au mers așa cum am visat. Am vrut să pun eu bani, au sărit și niște prieteni, unii chiar din mass media, care s-au oferit să mă ajute. Dar tot n-ajung. Aici ar putea să ne ajute oameni de afaceri locali, care au posibilitatea financiară să o facă, ONG-urile etc. Și, am zis, vom face totul ca la carte, legal. Eu le ofer locomotiva în comodat, după care se pot face multe lucruri cu ea”, mai spune Gheorghe Popoeag, sperând astfel la o „minune”. Evident că va mai fi nevoie și de autorizarea cazanului de presiune al locomotivei și, posibil, recondiționate câteva piese, pentru a putea, eventual, funcționa. De reținut că, odată cu lcoomotiva cu aburi, ceferistul băcăuan a reușit să „salveze” de la rugină și două vagoane vechi, folosite de primul președinte comunist al României, Gheorghe Gheorghiu – Dej. Valoarea este dată (și) de faptul că aceste vagoane care formau „Trenul prezidențial” au fost martorii muți ai semnării, în anii ’50, a tratatului de retragere a trupelor sovietice din România. Hrușciov și Gheorghiu – Dej au fost în acest mic tren, au stat chiar la masa asta, unde au semnat acel tratat. Studiind revistele de istorie, chiar și o carte scrisă de Patapievici, am mai aflat că fostul lider totalitarist de la noi a fost chemat, ulterior, la Varșovia, unde a primit cadou o piatră de mină, în urma căreia, pare-se, au fost iradiați, la capacitate maximă, toți membrii delegației, întrucât vagonul este blindat cu plumb. În șase luni, toți au decedat. Am găsit și buletine de radiografie. Practic, plumbul care, teoretic, ar fi trebuit să îl apere, dimpotrivă, l-a ucis pe Gheorghiu – Dej”, îmi explică Radu Movileanu, șeful gării din Pașcani, unul dintre ceeferiștii care s-au mai implicat, alături de colegul Gică Popoeag, în aducerea locomotivei în Bacău. Din păcate, județul Bacău a mai pierdut multe alte locomotive, e drept, pe ecartament mic. Una dintre „mocănițe” a funcționat în zona Onești – Mănăstirea Cașin (despre care își amintește în memoriile sale celebra Nadia Comăneci), dar și pe Valea Asaului unde a funcționat prima cale ferată forestieră, care lega localitățile Comănești și Asău. Ultima locomotivă cu abur (de data asta, pentru ecartament normal) a plecat de pe o linie moartă din Depoul de locomotive Bacău,  în 20o2, ajungând la un afacerist din Germania.

                    Idei ar fi, bani, însă, … nu prea

                    Impresionanta locomotivă ar putea fi folosită cu succes în diferite proiecte care să ducă la creșterea valorii turistice a Bacăului. De la edificarea unui parc în care, alături de bijuteria pe roți din fier, să fie amenajate sisteme feroviare complexe, la scară redusă (de 1:25, de ex.), pe care să circule trenuri viu colorate, potrivite pentru distracția copiilor, dar și muzee în miniatură care pot deveni o atracție amuzantă pentru toate vârstele, copiii și adulții putându-se distra în roluri de giganți curioși, într-un tărâm de poveste. Printre machetele feroviare, pot fi amenajate, de asemena, copii fidele ale unor obiective turistice din județ, chiar și canale ori râuri miniaturale pe cursul cărora să navigheze diverse ambarcațiuni de dimensiuni mult reduse. Toate într-un cadru de lumini multicolore.

                    Pentru aduceri aminte

                    Despre „bijuteria” feroviară adusă în Bacău am aflat că este un obiect de patrimoniu, fiind ultimul tip de locomotivă cu aburi din România, pentru ecartament normal. A fost produsă începând din anii ’40, la Uzinele Reșița, (până în ’49, și la Uzinele N. Malaxa din București, devenite ulterior „23 August”). Fabricarea acestor locomotive a durat până la începutul anilor ’60. Este o locomotivă de epoca III, serie limitată, de tip 1E- h2, construită după modelul DR50, fabricat în Germania, Austria și Cehoslovacia, considerat unul dintre cele mai de succes modele produse pentru Deutsche Reichsbahn, calea ferată de stat a Germaniei. Seriei 150.100 i s-au adus multe îmbunătăţiri, fiind destinată tractării trenurilor de marfă (dar și a celor de călători, în ultimii ani), pe linii cu profil greu, cu declivități mari. Viteza maximă de deplasare era de doar 40 km/h. Au fost atât de robuste încât au putut fi folosite vreme de 40 de ani, deși ele fuseseră construite pentru pentru a fi folosite … 5 ani. Locomotivele din această serie au reprezentat tipul cel mai modern utilizat de C.F.R., având distribuţie Heusinger, frână automată Knorr, injector de apă Friedmann şi ardere mixtă cărbune-păcură. După 1959, aceste locomotive au fost dotate şi cu termosifon şi evacuare dublă Kylchap. Exemplarul de acum este cu atât mai valoros cu cât, din 1947 și până în 1960, au fost produse doar … 282 de bucăți, dintre care au „supraviețuit” doar câteva. Epoca construirii locomotivelor cu abur a luat sfârșit în anul 1964, când începe construcția de locomotive Diesel și, mai apoi, a celor electrice. Chiar și așa, în anii 1960, locomotivele 150.100 au fost utilizate și la remorcarea trenurilor de călători. În ultimii ani de viață activă, au fost prezente mai mult în triajele de cale ferată, în stațiile cu activitate mare de manevră, fiind folosite, la final, pentru încălzirea halelor din depou și a unităților industriale.

                     

                    Ședința Consiliului Județean Bacău – LIVE

                      Consiliul Judeţean Bacău în şedinţă ordinară pentru data de 31.05.2023, ora 10,00 în sala mare de şedinţe a Consiliului Județean Bacău, cu următorul proiect al ordinii de zi:

                      1. Aprobarea procesului – verbal al şedinţei extraordinare din data de 17.05.2023;2. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru
                      realizarea obiectivului de investiții ,,Modernizare DJ 117B Scăriga (intersecţie DJ117) –Poiana-Helegiu (intersecţie DN 11 ), tronson Poiana Helegiu (DN 11), L =2,150 km, judeţul Bacău”;
                      Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      3. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la Filarmonica ,,Mihail Jora” Bacău; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                      4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de încheiere al exercițiului bugetar al Judeţului Bacău şi a situaţiilor financiare anuale, pentru anul 2022;
                      Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr 78/2019 privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul din aparatul de
                      specialitate al Consiliului Judeţean Bacău şi din instituţiile şi serviciile aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare ;Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 119/2022 privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare la Spitalul Județean de Urgență Bacău, cu modificarile ulterioare ; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Consiliul Local al Comunei Ştefan cel Mare, a unui sector din drumul judeţean DJ 114, de la km 2+265 până la km 2+365, situat pe raza administrativ teritorială a comunei Ştefan cel Mare; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      8. Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbării denumirii Serviciului Pubłic de Protecţie a Plantelor Bacău, în Serviciul Public de Protecţie a Animalelor şi Plantelor Bacău;
                      Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      9. Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia G.A.L. ,,Cetatea Tamasidava, pentru anul 2023; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      10.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală ,,Ulmus Montana”, pentru anul
                      2023;Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      11.Proiect de hotărâre privind asocierea Judeţului Bacău cu Comuna Gura Văii în vederea cofinanţării proiectului “Alimentare cu apă a łocalităţilor Temelia, Păltinata, Motoceşti,
                      Dumbrava şi Capăta, comuna Gura Văii, judeţul Bacău”; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      12.Proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de uz şi a unui drept de servitute asupra terenului în suprafaţă de 4,80 m.p, din zona drumului judeţean DJ 119B, situat
                      în comuna Hemeiuş, str. Ion Simionescu nr.410 – nr.410Y, judeţul Bacău, aflat în domeniul public al Judeţului Bacău şi în administrarea Consiliului Local al Comunei
                      Hemeiuş, în favoarea Delgaz Grid S.A. ;
                      Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău 13.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, pentru anul 2023; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      14.Proiect de hotărâre privind acordarea de premii pentru performanţe deosebite elevilor George-Marian Spulber şi Tudor-Gabriel Mutică de la Colegiul Naţional Ferdinand I
                      Bacău care au obţinut premiul I (medalia de aur) la I-FEST2 2023, Africa, 2023 ; Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău
                      15.Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării programului sportiv „Raliul Moldovei 4-6 august 2023”. Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                      Top 3 metode de a alege numere de loterie

                      Dacă consideri că trebuie să îți îmbunătățești strategiile de joc atunci când completezi bilete loto online, atunci încearcă următoarele sfaturi ale experților noștri pentru a-ți îmbunătăți șansele de reușită la loto online.

                      Completează bilete loto cu numerele preferate

                      Unii jucători optează să joace numere la întâmplare atunci când completează biletul loto online sau chiar să folosească generatorul de numere aleatorii, însă acest lucru nu e tocmai folositor. Experții noștri sfătuiesc jucătorii să folosească acest generator atunci când decid să achiziționeze un număr mai mare de bilete, iar completarea lor ar necesita foarte mult timp.

                      Chiar dacă jocul loto online se bazează pe noroc în mare parte, ar fi bine ca jucătorii să opteze pentru completarea manuală a biletelor, alegând numerele pe care aceștia le consideră norocoase. Nu se știe niciodată când numerele tale preferate pot apărea pe biletul câștigător! Nu uita dacă participi la loto online pe Lottomat, verifică ultimele rezultate loto înainte.

                      Joacă la o loterie care organizează mai multe ediții săptămânale

                      Unul dintre sfaturile cel mai de preț ale experților noștri e să participi la cât mai multe ediții cu putință. De aceea, cea mai bună variantă pentru tine este să alegi o loterie care oferă reguli clare și care oferă șanse mai frecvente de reușită prin organizarea de ediții mai numeroase.

                      Spre exemplu, Loto Franța 5/49 organizează 3 ediții săptămânal – în fiecare luni, miercuri și sâmbătă la ora locală 18:35. Verifică și tu ultimele rezultate la Loto Franța 5/49 înainte de a participa.

                      Analizează arhiva extragerilor la loteria aleasă de tine

                      Înainte de a începe să completezi biletele loto online, unul dintre cele mai de preț sfaturi oferite de experții noștri este să verifici ultimele rezultate de la extragerile anterioare la loteria aleasă de tine. Cum poți face acest lucru? Simplu!

                      Platforma noastră dispune de o arhivă extinsă a extragerilor celor mai populare loterii internaționale. Practicând această metodă poți observa dacă există o similaritate între extrageri și ce numere au o șansă mai mare de câștig și ce numere nu sunt extrase frecvent. Acest lucru te va ajuta să observi dacă numerele pe care voiai să le joci au o probabilitate reală de a fi extrase sau nu.

                      Alte sfaturi demne de urmat

                      Cu toate că există diverse strategii de joc, jocul loto online nu implică o complexitate atât de mare ca alte jocuri de noroc. Un alt sfat demn de urmat ar fi achiziționarea de mai multe bilete loto la o ediție pentru a avea în mod realist șanse mai mari de câștig, Poți face acest lucru împreună cu alți membri ai familiei sau prieteni de încredere, iar în cazul în care există un bilet câștigător, puteți împărți în mod proporțional premiul cel mare.

                      Joacă strategic loto online și devino câștigător

                      Dacă te-ai hotărât și tu să joci bilete loto online împreună cu Lottomat, aplică strategiile prezentate mai sus și urmărește evoluția ta la următoarele extrageri. Șansele tale de reușită sunt mult mai mari urmând sfaturile noastre, dar cel mai important lucru este să participi!

                      Relu Auraș, cu aur și argint în drumul spre Europene

                      Puternicul turneu internațional de la Constanța, rezervat Tineretului, a adus la Constanța patru loturi naționale ale unor țări cu tradiție și rezultate în box: Ucraina, Polonia, Bulgaria și, evident, România. Fiecare și-a etalat ce a avut  mai bun, deoarece Europenele bat la ușă.

                      Tricolorul a fost reprezentat și de SCM Bacău și Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor (CNOPJ) Bacău, prin sportivi pregătiți de antrenorul-emerit Relu Auraș. Și, bineînțeles, dacă e vorba de Auraș, tricolorul a fost reprezentat din nou cu cinste – cu două medalii de aur și două de argint. SCM Bacău a cucerit o medalie de aur și una de argint, iar CNOPJ (prin boxeri legitimați la cluburi din afara Bacăului și unde Relu Auraș este ajutat de antrenorul Răzvan Covaci) – exact la fel.

                      Performerii băcăuani au fost Andrei Jgheban, cu medalie de aur, și Renato Nica – cu medalie de argint. A fost invers decât la ultima competiție internă, Cupa României, cu precizarea că și Nica ar fi meritat aurul, dar…

                      Competiția, la fiecare categorie de greutate, s-a disputat în stil campionat, fiecare reprezentant al unei țări boxând cu câte un boxer al fiecărei delegații externe invitate. Dacă bulgarii s-au declarat nemulțumiți de deciziile unor arbitraje, înainte de „finala” lui Renato Nica cu un sportiv de-al  lor, arbitrii le-au oferit o „compensație” exact la meciul băcăuanului. Nu-i nimic, rămâne că Jgheban și Nica au reușit meciuri foarte bune împotriva unor adversari redutabili. Antrenorul Relu Auraș și cei doi pugiliști dedică aceste succese directorului SCM Bacău, Ion Șarban, cel care a sprijinit mult  pregătirea boxerilor de la clubul pe care-l conduce.

                      În altă ordine de idei, de pe 15 iunie lotul reprezentativ de Juniori se va pregăti la Bacău, în linie dreaptă spre Europene. Iar apoi, le vom ține pumnii lui Renato Nica și Andrei Jgheban, la competiția ce se va desfășura la Ploiești.