duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 820

Comemorarea victimelor holocaustului împotriva romilor

    Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală, organizează în data de 2 august 2023 un eveniment dedicat Zilei Europene pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului împotriva Romilor. Întâlnirea, care va avea loc începând cu ora 11.00 în spațiul expozițional din cadrul Muzeului de artă contemporană „George Apostu”, constituie un bun pretext pentru a stimula dialogul interetnic și pentru a aprofunda teme sensibile – aproape necunoscute – din istoria recentă a României.

    Aducem un omagiu memoriei victimelor Holocaustului împotriva romilor punând în dezbatere apăsătoarea suferință umană care a măcinat continentul european la mijlocul secolului trecut, cauzele care au dat naștere ideologiilor criminale și mecanismelor etnocidare, focalizând apoi discuțiile asupra realităților socio-politice românești din perioada 1940-1944, asupra dramei deportării etnicilor romi în Transnistria și, nu în ultimul rând, asupra rolului pe care cunoașterea adevărului istoric, asumarea lui și stimularea dialogului intercultural pot afecta pozitiv politicile de integrare și relațiile interetnice ale unei națiuni, care nu a reușit să înțeleagă nici astăzi faptul că una dintre cele mai importante resurse interne este chiar diversitatea sa etnică, confesională, religioasă ș.a.

    Programul evenimentului va cuprinde momente ce vor reliefa importanța comemorării Holocaustului împotriva romilor și a promovării și cunoașterii specificului identitar al acestei comunități, după următorul desfășurător:

    • Cuvinte de deschidere

    – Președintele Asociației Europeane a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală, Doru Tănase – despre importanța solidarității și a respectului pentru memoria victimelor;

    – Despre semnificația zilei de 2 august: scurtă prezentare a istoriei evenimentelor tragice din 2 august și importanța acestei date în conștiința și memoria romilor.

    • Slujbă religioasă în memoria victimelor Holocaustului împotriva romilor
    • Film documentar: proiecție care va ilustra evenimentele importante ale Holocaustului și va spori conștientizarea publicului asupra tragediei
    • Prelegeri

    – dr. Alin Sebastian Popa, istoric, reprezentant al Centrului de Cultură „George Apostu”, Despre romi, fără ură și părtinire;

    prof. Ion Sandu, inspector școlar, profesor de istorie; Despre comunitatea romilor în epoca postbelică. Tradiție și schimbare;

    Nicușor Lefter, președintele Asociației EDU; Integrarea romilor după Holocaust în România. Despre importanța educației și a toleranței în societate.

    • Discuții libere, dialog intercultural

    – invitații vor avea oportunitatea de a participa la discuții libere și dialog intercultural, pentru a promova înțelegerea și respectul reciproc între comunități.

    Comemorarea victimelor Holocaustului împotriva romilor reprezintă o expresie a compasiunii și a respectului față de victimele acestei tragedii care a marcat istoria întregii lumi și, totodată, o bună ocazie de a aduce un omagiu și de a ne solidariza cu toți cei care au trecut prin această tragică experiență. Ne dorim ca acest eveniment să fie o bună pledoarie pentru promovarea diversității culturale, pentru toleranță, integrare și cunoaștere, singurele „remedii” care ar putea preveni/combate excesele rasiale și xenofobe.

    Umor cât cuprinde, la Slănic-Moldova! Mare festival, mare, în stațiunea de la poalele Nemirei!

    Acordurile Fanfarei ,,Universul” din Vadul lui Isac (Republica Moldova) vor da startul ediției a treia a Festivalului de umor ,,Marin Cimponeriu”, care va avea loc în acest weekend (29 – 30 iulie), în Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, cu începere de la ora 17.30.

    Evenimentul este dedicat regretatului regizor, scenarist și actor Petru Mircea Marin Cimponeriu, care a activat timp de aproape două decenii în Slănic-Moldova și de la a cărui moarte s-au împlinit în luna mai, 25 de ani.

    Vor susține recitaluri actoricești și muzicale, Cornel Palade, Adrian Păduraru, Vlad Gălățianu, Ovidiu Popa și Adrian-Radu Cimponeriu, fiul lui Marin Cimponeriu, și probabil, un alt nume…surpriză.

    Despre participanți

    Actorul Cornel Palade (70 de ani) este unul dintre cei mai apreciați actori de comedie de la noi din țară, moineștean la origini. A format un cuplu umoristic cu Romică Țociu timp de câteva zeci de ani, iar începând cu anii ’90, cei doi au făcut foarte multe turnee și i-au amuzat pe români la Teatrul de Revistă ,,Constantin Tănase”, pe litoral, în țară, dar și în străinătate.

    Actorul Adrian Păduraru (63 de ani) a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I. L. Caragiale” din București, la clasa profesoarei Sanda Manu, în 1984. A jucat în numeroase producții teatrale și cinematografice, printre acestea din urmă numărându-se câteva mari succese: ,,Declarație de dragoste” (1985), ,,Cucoana Chirița” (1986), ,, Extemporal la dirigenție” (1987), ,,Momentul adevărului” (1989), ,,Moartea unui artist” (1989), ,,Iubire elenă” (2011) etc.

     

    Actorul Vlad Gălățianu (38 de ani) a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I. L. Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof. univ. Florin Zamfirescu. Este actor al Teatrului Nottara din București.

     

    Ovidiu Popa (51 de ani) este actor și cântăreț, ,,un spirit liber și suflet cât cuprinde” așa cum se autodefinește. Într-o emisiune unde l-a avut ca invitat pe Ovidiu Popa, cântăreața de muzică folk, Maria Gheorghiu, spunea despre acesta: ,,O întâlnire cu un om care a ales să devină un slujitor al Thaliei, deși putea deveni avocat sau preot, convins că doar liber poți fi tu însuți și poți la rândul tău convinge”.

     

    Adrian-Radu Cimponeriu este consultant în management și marketing, publicist și traducător. Este tatăl a doi băieți și este căsătorit cu Adriana-Angela Buciu, fiica îndrăgitei interprete de muzică populară, Angela Buciu, și a regretatului maestru coregraf, Valeriu Buciu.

    Portret Petru Mircea Marin Cimponeriu

    (n. 3 iulie 1937, Cluj Napoca – d. 11 mai 1998, Slănic Moldova).

    Între 1958 – 1960 a fost director al Casei de Cultură din Gataia – jud.Timiş, iar timp de unsprezece ani (1960 – 1971), director al Casei de Cultură Slănic-Moldova. Între 1971 – 1978 este regizor și actor la Teatrul Popular de Comedie Slănic Moldova; 1978 – 1983, director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oneşti, director al publicaţiei ,,Curierul de Slănic”- periodic de informare turistică şi de divertisment.

    Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, specializarea actorie – regie şi al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi, Marin Cimponeriu a fost cel care a pus bazele activităţii culturale în Slănic-Moldova, prin înfiinţarea Casei de Cultură a oraşului şi a Teatrului Popular de Comedie, prima instituţie de acest gen din ţară. În decursul anilor de activitate, a asigurat regia şi scenografia a peste 70 de spectacole din cele mai diverse genuri (comedie, estradă, dramă, spectacole de poezie şi muzică), pentru cea mai mare parte dintre ele fiind şi autorul textelor.

    A interpretat roluri principale în majoritatea spectacolelor care au fost prezentate de remarcabila echipă a Casei de Cultură şi a Teatrului Popular de Comedie, atât pe scena sălii de spectacole din Slănic Moldova, cât şi în cadrul unor reprezentaţii organizate pe numeroase alte scene ale ţării.

    A fost dublu laureat al Festivalului Naţional de Teatru ,,I. L.Caragiale” şi laureat al primei ediţii a Festivalului Naţional al Umorului ,,Constantin Tănase”. A fost distins cu numeroase diplome, ordine şi medalii, care au constituit – alături de aplauzele sutelor de mii de spectatori pe care i-a încântat de-a lungul anilor cu evoluţiile sale scenice – o recunoaştere a eforturilor şi loialităţii faţă de actul artistic de calitate. Marin Cimponeriu a fost şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii tradiționalei manifestări folclorice ,,Festivalul Slănicului”, la care au participat anual ansambluri folclorice din toată ţara.

    Marin Cimponeriu a mai fost distins și cu titlul de ,,Cetățean de Onoare al stațiunii Slănic-Moldova”. A fost căsătorit cu Adriana-Augustina Cimponeriu, metodist cultural si artistă, verişoară primară a poetului Nicolae Labiş.

    Evenimentul este organizat de Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova.

    Romulus-Dan BUSNEA 

    Accident rutier în comuna Sănduleni, satul Bârzulești: Mașină răsturnată în prăpastie

      În comuna Sănduleni, satul Bârzulești, a avut loc un grav accident rutier în această seară, când o mașină s-a răsturnat într-o prăpastie de pe marginea drumului. Potrivit primelor informații, nu există persoane blocate în interiorul autovehiculului.

      Autoritățile au fost alertate imediat, iar la fața locului s-au deplasat 1 echipaj de pompieri, 1 echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

      Echipajele de urgență au intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a evalua starea de sănătate a celor implicați în accident. Din fericire, nu au fost raportate persoane incarcerate în urma impactului.

      Circulația rutieră în zonă a fost temporar afectată pentru a facilita intervenția echipajelor de salvare și cercetarea cauzelor accidentului. Poliția va demara o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale evenimentului.

      Ca urmare accidentului rutier produs în comuna Sanduleni, satul Barzulesti, în urma impactului, o persoană a suferit multiple traumatisme și a fost găsită inconștientă la locul accidentului. Echipajul unei ambulanțe SAJ a intervenit rapid și a preluat victima, acordându-i îngrijiri medicale de urgență.

      Accident grav pe DN12A: Doi bărbați răniți după ce un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile

        În această seară, un accident deosebit de grav a avut loc pe DN12A, la ieșirea din Onești spre Târgu Ocna, când un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, rezultând două victime – doi bărbați răniți grav, informează unupetrotus.ro.

        Evenimentul a avut loc în jurul orei 20.00 și, în prezent, echipele de intervenție sunt prezente la fața locului. Pompierii, polițiștii și mai multe echipaje medicale au fost mobilizate pentru a acorda primul ajutor și a evalua amploarea pagubelor.

        Șoferul mașinii are 33 de ani și e din Onești, în vreme ce pasagerul are 32 de ani și e din București. Șoferul nu a putut fi testat cu etilotestul.

        Cu toate acestea, împrejurările exacte în care s-a produs accidentul nu sunt încă cunoscute și vor fi cercetate de autorități pentru a stabili cauza incidentului. În acest moment, se recomandă conducătorilor auto să fie atenți și să urmeze indicațiile autorităților pentru a asigura siguranța rutieră.

        Vom reveni cu mai multe informații pe măsură ce aflăm noutăți despre acest accident tragic.

        ETAPA a III-a – ZONALĂ a Concursului Serivicilor de Urgență pentru Pompieri

          Într-o competiție strânsă, loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava s-au întrecut în patru probe care au demonstrat abilitățile și spiritul de echipă ale pompierilor.

          Probele la care au concurat pompierii au fost: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, „Ștafeta 4×100 m” și „Dispozitivul de intervenție”. Fiecare probă a necesitat rapiditate, precizie și îndemânare, iar concurenții au dat tot ce au avut mai bun pentru a obține cele mai bune performanțe.

          Lupta pentru primele poziții a fost intensă, iar fiecare echipă a dat dovadă de profesionalism și determinare. În cele din urmă, clasamentul general a fost următorul:

          👩‍🚒 Locul I – ISU Neamț
          👩‍🚒 Locul II – ISU Botoșani
          👩‍🚒 Locul III – ISU Bacău
          👩‍🚒 Locul IV – ISU Suceava
          👩‍🚒 Locul V – ISU Iași

          Echipa ISU Neamț s-a remarcat prin performanțele remarcabile obținute în toate probele și a reușit să cucerească primul loc în această etapă zonală a competiției. Cu toate acestea, toate echipele participante merită felicitări pentru efortul depus și pentru modul exemplar în care au reprezentat profesia de pompier.

          Competiția a demonstrat încă o dată dedicarea și măiestria pompierilor din această regiune și a adus în prim-plan importanța pregătirii fizice și tehnice în intervențiile de urgență. Bravo tuturor participanților, iar echipa câștigătoare se va pregăti acum pentru faza națională a competiției, unde se vor întâlni cu celelalte echipe de pompieri din întreaga țară pentru a decide cea mai bună echipă de intervenție!

          Fostul primar Cosmin Necula cere demisia edilului în funcție, acuzând administratia dezastruoasă a municipiului Bacău

          Într-o conferință de presă desfășurată, vineri, la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău, Cosmin Necula, fostul primar și președinte al partidului Pro România Bacău, a cerut demisia “de onoare” a actualului primar, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

          Necula a adus acuzații serioase la adresa administrației actuale, susținând că municipiul Bacău se îndreaptă către un dezastru din cauza incompetenței și lipsei de experiență a actualilor conducători.

          Potrivit lui Necula, municipiul Bacău se confruntă cu probleme tot mai grave, iar un nou primar va avea nevoie de cel puțin două mandate pentru a remedia daunele produse de administrația actuală. În timpul conferinței de presă, el a subliniat că unele proiecte inițiate în timpul mandatului său au dispărut în prezent și că fondurile europene în valoare de 59,7 milioane de euro sunt în pericol.

          Mai mult, Cosmin Necula a adus în discuție acuzații grave de corupție la adresa administrației, afirmând că i s-ar fi propus creșterea salariului pentru votul anumitor proiecte în Consiliul Local, însă a respins astfel de practici și a declarat că salariul său nu va fi folosit ca monedă de schimb pentru voturi.

          Cosmin Necula a adus acuze către primar și viceprimari că și-au mărit salariile dar nu au făcut nimic pentru oraș, iar în cazul din urmă cu câteva zile, când orașul era sub cod roșu de vreme rea, șefii din administrația locală au lipsit din comandamentele care gestionează astfel de situații.

          De asemenea, fostul primar a dezvăluit că i s-a sugerat să candideze în viitoarele alegeri pentru fragmentarea votului și asigurarea unui nou mandat pentru primarul în funcție. Cosmin Necula a subliniat că Bacăul are nevoie de un primar capabil să gestioneze o majoritate transpartinică și să elaboreze un plan pe termen lung pentru dezvoltarea orașului.

          Acesta a atras atenția că este nevoie de un consens politic în următorii patru ani pentru a face față problemelor actuale ale municipiului și pentru a aduce orașul pe un drum al prosperității și dezvoltării.

          În final, fostul primar a lansat un apel către partidele de opoziție să se unească într-o alianță pentru Bacău, subliniind că interesul orașului trebuie să fie prioritatea, mai presus de interesele politice personale.

          El a subliniat că munca în echipă și un candidat susținut de mai multe forțe politice sunt esențiale pentru a învinge actuala administrație și a aduce o schimbare reală și durabilă pentru orașul Bacău.

          Eusebiu Diaconu, consilier local, a criticat lipsa acțiunilor Executivului, explicând că actuala Administrație nu a investit bani în școli. Diaconu a mai acuzat că municip[alitatea a angajat sute de oameni care nu fac nimic pentru Bacău. „Sunt 300 de angajați în plus în Primărie iar fondul de salarii s-a triplat. Și acum [primarul] vrea împrumuturi”, a spus Eusebiu Diaconu.

          Portofel cu peste 700 de euro și aproape 2.000 de lei găsit pe stradă

          Astăzi, un gest de onestitate și implicare din partea polițiștilor locali din Bacău a readus bucurie unui bărbat în vârstă de 48 de ani, care și-a pierdut portofelul într-un moment de neatenție. Prin acțiunea lor promptă și atentă, o patrulă de polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică, care efectua serviciul în zona centrală a municipiului Bacău, a reușit să găsească portofelul uitat.

          Portmoneul găsit de polițiști conținea o sumă semnificativă de bani, în valoare de 770 de euro și 1983 de lei, alături de mai multe carduri și un bon de cumpărături. Cu ajutorul acestor indicii, polițiștii locali au reușit să identifice proprietarul portofelului.

          Imediat ce persoana în cauză a fost identificată, polițiștii au luat legătura cu ea și i-au restituit portofelul în întregime. Bărbatul, în mod evident recunoscător, le-a mulțumit polițiștilor locali pentru diligenta și cinstea de care au dat dovadă.

           

          Aeroportul Bacău oferă transfer gratuit pasagerilor de la Gara Bacău către terminalul de zbor

            Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău facilitează călătoria pasagerilor prin introducerea unui nou serviciu gratuit: transferul pasagerilor de la Gara Bacău către Aeroport!

            Începând cu data de 10 August 2023, Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău vine în întâmpinarea călătorilor cu o inițiativă menită să faciliteze accesul către terminalul de plecări. Astfel, pasagerii care doresc să ajungă la aeroport pot beneficia de un transfer gratuit de la Gara Bacău.

            Acest nou serviciu vine în sprijinul pasagerilor care preferă să călătorească cu trenul către Bacău și doresc să ajungă rapid și comod la aeroport pentru a-și continua călătoria cu avionul. Astfel, Aeroportul Bacău demonstrează încă o dată angajamentul său în a oferi servicii de calitate și a îmbunătăți experiența pasagerilor.

            Transferul pasagerilor se va efectua conform unui orar bine stabilit, corelat cu graficul de zbor al aeroportului, pentru a asigura o sincronizare eficientă cu sosirea și plecarea avioanelor. Mai jos sunt detaliile orarului de transfer de la Gara Bacău către Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău:

            🚆 Orarul de transfer:

            • Luni: 19:20
            • Marți: 07:00 / 10:00 / 13:00
            • Miercuri: 19:00
            • Joi: 15:20 / 19:00
            • Vineri: 19:00
            • Sâmbătă: 10:00 / 15:00
            • Duminică: 10:00

            Pasagerii vor fi preluați la orele menționate mai sus și vor fi transportați în siguranță către Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, pentru a putea continua cu bine călătoria lor.

            Acest serviciu de transfer pasageri de la Gara Bacău către Aeroport reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare locale și își propune să ofere o alternativă comodă și eficientă de transport pentru călătorii din Bacău și din zonele înconjurătoare.

            Victimele unui accident rutier ajutate de jandarmii băcăuani

              Astăzi, în jurul orei 8 dimineața, un incident rutier a avut loc pe teritoriul comunei Târgu-Trotuș, judetul Bacău.

              Echipajul de jandarmi, care se afla într-o misiune de pază, supraveghere și intervenție la conductele de transport produse petroliere, a fost primul la fața locului după producerea accidentului. Fără să stea pe gânduri, jandarmii au oprit imediat autovehiculul de serviciu și s-au îndreptat către vehiculul implicat în accident.

              Cu profesionalism și promptitudine, jandarmii au acționat pentru a ajuta cele două persoane aflate în autovehiculul avariat. În paralel, au fost alertate și echipajele de salvare, astfel încât intervenția medicală să poată fi promptă.

              Pe lângă intervenția medicală, echipajele de jandarmi au asigurat și zona pentru a preveni apariția unor situații suplimentare de risc până la sosirea echipajelor medicale și de poliție.

              La acest moment, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și pentru a preveni astfel de evenimente în viitor.

              15 stații de încărcare pentru mașinile electrice, în municipiul Bacău!

                Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat o importantă inițiativă pentru dezvoltarea infrastructurii pentru mașinile electrice în municipiul Bacău. Proiectul, depus de către EURONEST în numele Consiliului Județean Bacău, a primit aprobarea finanțării prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru achiziționarea și instalarea a 15 stații de încărcare în vecinătatea instituțiilor subordonate.

                Cele 15 stații de încărcare vor fi amplasate în locații strategice și vor beneficia de câte 2 puncte de încărcare fiecare. Băcăuanii care dețin autovehicule electrice vor putea utiliza gratuit aceste stații, facilitând astfel tranziția către vehiculele ecologice.

                Până la finalul lunii octombrie, se va elabora documentația tehnico-economică necesară, iar ulterior vor fi demarate lucrările de construcție și montare în următoarele locații: Spitalul Județean de Urgență (4 stații), Aeroportul Internațional „George Enescu” (3 stații), Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” (2 stații), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (2 stații), Observatorul Astronomic „Victor Anestin” (1 stație), Vivariu (1 stație), Serviciul Public Județean de Drumuri (1 stație) și Ansamblul Folcloric „Busuiocul” (1 stație).

                Valoarea totală a proiectului pentru crearea infrastructurii de încărcare electrică în regiunea N-E se ridică la aproximativ 2.4 milioane de lei, reprezentând fonduri nerambursabile. Acest proiect va asigura 49 de stații de încărcare cu putere normală în județele Bacău, Botoșani și Vaslui.

                Această inițiativă reprezintă un pas important în direcția reducerii poluării și a promovării tehnologiilor ecologice în Bacău, alăturându-se astfel tendinței europene de susținere a mașinilor electrice și protejarea mediului înconjurător.

                Târgu Trotuş: Încep lucrările de reabilitare pe tronsonul II al străzii Ştefan cel Mare în Viişoara

                  Primarul comunei Târgu Trotuş informează că astăzi au demarat lucrările de reabilitare pe tronsonul II din strada Ştefan cel Mare, în satul Viişoara, începând de la intersecţia cu strada Mihai Viteazu şi continuând până la calea ferată.

                  Această inițiativă are o importanţă majoră pentru comunitate, deoarece strada Ştefan cel Mare reprezintă o legătură esențială cu orașul Târgu Ocna. Primarul spune că, în vederea asigurării unor lucrări de calitate și pentru a garanta confortul şi siguranţa participanţilor la trafic, fiecare etapă a proiectului va fi atent monitorizată, iar termenele de execuție vor fi respectate cu rigurozitate.

                  În ceea ce privește cetățenii din satul Viişoara, primarul le solicită să înțeleagă disconfortul temporar creat de aceste lucrări și să sprijine acțiunile autorităților locale până la finalizarea proiectului.

                  Reabilitarea tronsonului II din strada Ştefan cel Mare reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii comunei, iar eforturile depuse  vor aduce beneficii semnificative pe termen lung pentru toți locuitorii. Primăria comunei Târgu Trotuş mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat și pentru înțelegerea manifestată pe parcursul acestei perioade.

                  Viceprimarul Liviu Miroșeanu critică siguranța șantierelor din domeniul public

                  În urma furtunii recente, viceprimarul Liviu Miroșeanu a adus în atenția publică problemele grave legate de organizarea defectuoasă a lucrărilor de pe domeniul public din Bacău. Declarând că acestea au fost insuficient semnalizate și că au oferit puține protecții pentru cetățeni, Miroșeanu a exprimat nemulțumirea față de modul în care aceste lucrări au fost gestionate până în prezent.

                  Vviceprimarul a convocat o întâlnire de urgență cu reprezentanții companiei responsabile de lucrările din zona centrală a orașului, după ce a efectuat anterior o vizită pe teren. În cadrul întâlnirii, a solicitat o îmbunătățire semnificativă a ritmului lucrărilor și a cerut prezența unui număr mai mare de lucrători în teren pentru a asigura progresul rapid al proiectelor.

                  Viceprimarul Miroșeanu a primit asigurări din partea companiei că în săptămâna următoare se va vedea o creștere semnificativă a numărului de lucrători pe șantierul din zona centrală și că ritmul lucrărilor va fi accelerat.

                  De asemenea, Liviu Miroșeanu a transmis un avertisment ferm către toți cei care au contracte cu Primăria Bacău pentru lucrări pe domeniul public. El a anunțat că în săptămâna următoare va efectua inspecții la toate șantierele din oraș pentru a verifica modul în care acestea sunt gestionate. Viceprimarul a subliniat faptul că condițiile atmosferice favorabile din timpul verii oferă un mediu propice pentru desfășurarea lucrărilor și a insistat asupra necesității de a avea oameni și utilaje la lucru, pentru a asigura finalizarea proiectelor fără întârzieri sau scuze inutile.

                  Viceprimarul Liviu Miroșeanu a arătat că nu sunt suficiente scuze pentru întârzierea sau ineficiența lucrărilor pe domeniul public, ci că cetățenii orașului au nevoie de finalizarea promptă și corectă a proiectelor pentru a se asigura siguranța și confortul lor. El a reiterat că va monitoriza îndeaproape evoluția șantierelor și că vor fi luate măsuri ferme împotriva celor care nu respectă termenele și standardele de calitate impuse de Primăria Bacău.

                  Accident cu o motocicletă și un autoturism la Onișcani

                    Astăzi, în localitatea Oniscani, s-a produs un accident rutier grav. Un motociclist în vârstă de 31 de ani, din județul Vrancea, a fost  rănit în urma impactului. Potrivit martorilor oculari, se pare că motociclistul nu a păstrat distanța regulamentară și a intrat în spatele unui autoturism, condus de un șofer de 67 de ani din județul Buzău.

                    Evenimentul a avut loc în jurul orelor prânzului, când traficul era intens pe șosea. Autoritățile au intervenit rapid la fața locului și au acordat primul ajutor motociclistului rănit.

                    Motociclistul nu deține permis de conducere.

                    Poliția a deschis o anchetă pentru a determina cu exactitate circumstanțele accidentului și pentru a stabili cine poartă vina pentru producerea evenimentului tragic.

                    Recomandăm conducătorilor de vehicule să fie extrem de atenți la respectarea regulilor de circulație, în special la menținerea unei distanțe adecvate față de vehiculul din față, pentru a evita astfel de incidente grave. Sănătatea și siguranța tuturor participanților la trafic trebuie să fie o prioritate pentru toți șoferii și motocicliștii.

                    Festivalul Județean de Folclor – XXXI

                    S-a încheiat, la Slănic-Moldova, încă o ediție a Festivalului Județean de Folclor, combinat cu Târgul Meșteșugurilor Artistice Tradiționale din județul Bacău.

                    În cele două zile s-au perindat pe scena din oraşul-staţiune artişti amatori reprezentând grupurile folclorice „Păunașii” (Poduri), „Moineșteanca” (Moineşti), „Dorulețul” (Sascut-Sat), „Mugurelul” (Păncești, com. Sascut), „Ecoul din Vale” (Faraoani), „Trandafir de la Sărata” (Sărata; solist vocal: Maria Enache), „Bereșteanca” (Berești-Tazlău), „Florile din Cucuieți” (Solonț), „Spic de grâu” (Orbeni; solist vocal: Maria Şalaru), „Valea Dunavățului” (Filipeni), „Siminocul” (Sănduleni), „Năsturașii” (Nicolae Bălcescu), „Dor străbun” (Brusturoasa), „Roua Precistei” (Filipești), „Plaiuri băcăuane” şi „Vatra satului” (Bacău), „Mugurașii” (Agăş), „Șerpoaica” (Gioseni), „Mândre trotușene” (Cașin), „Izvoraș cu apă rece” (Izvoru Berheciului), „Zdrăbuleanca” (Cleja), precum şi grupul vocal şi de dansuri din Mănăstirea-Cașin. S-au adăugat aici rapsozii populari Gheorghe Dumitrache (la muzicuță) și Petru Alistar (la fluier). Organizator a fost Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, condus de Florin Zăncescu, care a fost şi prezentatorul evenimentului. Partener: Primăria oraşului Slănic-Moldova.

                    Ziua a doua a început cu tradiţionalul târg al meşterilor populari. În chioşcul din Parc ori în faţa acestuia i-am găsit pe cei din Oituz (țesătoarele Alexia Fichioș, Elena Voașe, Veronica Covaciu, Antoaneta Opria, Iliana Balint, Anișoara Adam, Adriana Butucaru; împletitorul din nuiele Ioan Anoca; olarul Ionuț Budău), din Bacău (meşterii de costume populare Niculina Mardare, Marilena Enășoae; cusătorii de goblenuri Silvia și Constantin Borulea; sculptorii în lemn Mihai Popa, Dimitrie Tofan şi Sabin Ciobanu) şi Sănduleni (confecționerul de costume populare Marian Lungu).

                    Foto: Amedeo Spătaru

                    Premiile Olimpiadei Naționale ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI, Bacău 2023

                      Olimpiada Națională ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI – 2023, ediția a XVI-a, organizată în acest an în Bacău, și-a desemnat câștigătorii. Competiția s-a încheiat vineri, 28 iulie, cu festivitatea de premiere, care a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” Bacău, începând cu ora 09.00.

                      S-au acordat premii din partea MINISTERULUI EDUCAȚIEI – un premiu I, un premiu II, un premiu III și 5 mențiuni reprezentând maximum 15% din numărul participanților. De asemenea, CONSILIUL JUDEȚEAN BACĂU, partenerul principal al evenimentului, a oferit premii consistente în valoare de 4250 de lei, primilor 8 elevi din clasamentul general, iar FIALD IMOBILIARE a premiat primii 15 elevi (valoarea totală a premiilor fiind de 6000 de lei), calificați în lotul lărgit, din care se vor selecta participanții României la etapa internațională a olimpiadei.

                      Pe lângă aceste distincții s-au mai acordat:
                      – Premiul special pentru lucrarea cu cel mai mare punctaj, din partea subcomisiei de Chimie din cadrul Comisiei Centrale;
                      – Premii pentru cea mai bună lucrare teoretică și practică pe disciplina Fizică, oferite de Asociația ,,Societatea Profesorilor de Fizică SOPHYS;
                      – Premii pentru cea mai bună lucrare teoretică pe disciplina Chimie, acordat de Societatea
                      Română de Chimie, filiala Bacău, și pentru cea mai bună lucrare practică pe disciplina Chimie, oferit de Facultatea de Chimie a Universității București și Revista AICC;
                      – Premii pentru cea mai bună lucrare teoretică și practică pe disciplina Biologie, oferite de colectivul de cadre didactice de biologie din județul Bacău.

                      Bacăul a fost reprezentat la această olimpiadă de 4 elevi și toți au urcat pe podiumul premiilor competiției oferite din partea Ministerului Educației, dar și a celorlalte premii oferite.

                      Cei mai buni elevi băcăuani sunt:
                      • Alexandru Jicu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 10) – premiul I și calificare în lotul lărgit;
                      • Alexandru Negureau (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești) – mențiune și calificare în lotul lărgit;
                      • Flavius Ardeleanu (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău) – calificare în lotul lărgit;
                      • Alexandru Niță-Dominte (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău) – calificare în lotul lărgit.

                      Olimpiada Națională ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI s-a adresat elevilor din învățământul obligatoriu, de stat și particular, de regulă, elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, IX-a și a X-a, cu respectarea condiției ca participantul să aibă vârsta de 15 ani la data de 31 decembrie 2023. În cadrul competiției, cei 33 de elevi înscriși și prezenți, au susținut probe teoretice și practice cu trei subiecte, câte unul pentru fiecare disciplină de concurs: Fizică, Chimie, Biologie.

                      Membrii Comisiei Centrale a olimpiadei au fost profesori de prestigiu din unități de învățământ din toată țara, conducerea fiind asigurată de conf. univ. dr. Iulia David, de la Facultatea de Chimie a Universității București – președinte, prof. Victor Păunescu, de la Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” București – președinte executiv, prof. Cristian Gurzu, de la Inspectoratul Școlar Județean Brăila – vicepreședinte Biologie, conf. univ. dr. Sebastian Popescu, de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași – vicepreședinte Fizică și lect. dr. Adriana Gheorghe, de la Facultatea de Chimie Universitatea București – vicepreședinte Chimie.

                      Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, sub coordonarea Ministerului Educației, având ca partener principal Consiliul Județean Bacău, Olimpiada Națională ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI – 2023 a fost susținută și de Asociația ,,Societatea Profesorilor de Fizică SOPHYS”, Primăria Târgu Ocna, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Serviciul Public Județean Salvamont Bacău, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, cu sprijinul sponsorilor Dedeman, Arena Mall, Agenția de turism Cedra Tour Bacău, Fiald Imobiliare și Pușculița cu Dulciuri.

                      Acțiune operativă în mediul rural

                        Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au organizat la data de 27 iulie a.c, o acţiune operativă pe raza comunelor Valea-Seacă, Orbeni și Corbasca.

                        Pentru identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă normele legale privind traficul rutier, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea climatului de siguranţă stradală au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră și de la economic, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

                         În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 130 de persoane, controlate 91 de autovehicule și testați alcoolscopic aproximativ 100 de conducători auto.

                          De asemenea, au fost efectuate verificări la 8 agenți economici.

                          În urma neregulilor constatate au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 26.000 de lei, din care 11 conform Legii 61/1991. Totodată au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni la regimul rutier.

                          Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

                        La data de 27 iulie a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni a depistat pe drumul comunal din Orbeni, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                          Cel în cauză a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

                          La aceeași dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni a depistat în trafic, în comuna Valea Seacă, un bărbat de 44 de ani, din județul Ialomiţa, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                          Bărbatul avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                        Reținut și, ulterior, arestat preventiv pentru încălcare ordinului de protecție și amenințare

                          La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au dispus reţinerea unui bărbat pentru comiterea a două infracţiuni de încălcare a ordinului de protecţie și ameninţare. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

                            Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 09 iunie a.c., în timp ce se aflau pe strada Buciumului din mun. Bacău, bărbatul de 44 de ani ar fi a încălcat ordinul de protecţie emis de Judecătoria Bacău, apropiindu-se la o distanţă mai mică de 50 de metri de femeie şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă.

                            La data de 16 iulie a.c., cel în cauză ar fi încălcat din nou prevederile aceluiaşi ordin de protecţie, în timp ce se afla pe strada Banca Naţională.

                            Bărbatul a fost reținut de polițiști și, ulterior a fost instanței care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

                          Polițiștii continuă informările cu privire la Legea Anastasia

                            Polițiști ai Serviciului Rutier Bacău și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat și în această săptămână activitățile de informare și conștientizare a cetățenilor, în special a conducătorilor auto, cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și a conducerii sub influența alcoolului.

                            În cadrul activităților desfășurate pe E85, p raza municipiilor Bacău, Onești, a orașului Dărmănești și a Stațiunii Tg Ocna, politiștii i-au informat pe conducătorii auto despre modificările legislative în materie penală, explicându-le că, dacă un conducator auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

                            Astfel de activități de informare au fost inițiate începând cu data de 13 iulie, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal și vor continua pe toată perioada verii.

                            Polițiștii de prevenire, rutieră și ordine publică, în colaborare cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău vor informa și vor oferi recomandări utile cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de alcool și de substante interzise la volan, consecințe penale dar și despre urmările acestora, precum deteriorarea relațiilor cu familia și cu prietenii, dependența, depresia, violența, implicarea în accidente rutiere etc.

                            În cadrul activităților desfașurate, polițiștii promovează și spotul video al campaniei de informare a cetățenilor referitoare la noile modificări ale Codului Penal.

                            ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO!

                            Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

                            La data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

                            Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se află într-una dintre următoarele situații:

                            nu deținea permis de conducere;

                            deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

                            a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o imbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

                            a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

                            Melancolii de bacovieni cu identitatea furată: Astăzi – Dan Petrușcă (poet, eseist și fost profesor al Liceului „G. Bacovia”)

                            Rememorând momentul 1997

                             

                            Mă numesc Dan Petrușcă. Între anii 1996 și 1998, am fost profesor de limba și literatura română la C. N. „Ferdinand I” din Bacău. De fapt, lucrurile s-au întâmplat altfel: am ajuns acolo ca profesor la Liceul „George Bacovia” și am plecat ca profesor de la C. N. „Ferdinand I”. Nu eram titularul liceului. Venisem în locul unei doamne, profesoară și ea de limba română, dar care își oferise, corect, de altfel, un concediu pre- și postnatal. Mă nominalizase pe mine pentru catedra ei, iar inspectoratul, prin Coca Alexandrescu și Eugen Budău, nu avusese nimic împotrivă. Aveam deja cam 15 ani de experiență la catedră.

                            Directorul liceului era Grigore Codrescu, profesor și el de limba română. Mărturisec faptul că m-am simțit încă de la început între prieteni, chiar dacă se zvonea prin oraș că „monștrii sacri” ai acestui liceu te ridicau de pe scaunul din cancelarie dacă „îndrăzneai” să te așezi pe unul, la întâmplare. Că știau „carte” și că erau generoși în a o împărtăși elevilor, nu se îndoia nimeni. Foarte mulți dintre discipolii lor ocupau cu ușurință locuri la facultăți de prestigiu, din țară și străinătate…

                            Exista obiceiul ca, după ore, în anumite zile ale săptămânii, să mergem la cârciumă, pentru „conversații”, la propriu: marțea, printre altele, cu profesorul de fizică Poraicu, mare iubitor de literatură. Astfel de întâmplări le-am trăit și cu alți colegi, care, între timp, „au plecat” într-o lume mai puțin veselă.  Dar să revin la chestiune…

                            Nu-mi aduc aminte de unde a venit ideea schimbării numelui acestei instituții de învățământ, din „Bacovia” în „Ferdinand I”. Dar îmi aduc aminte bine că posibilitatea „schimbării” a tulburat apele în oraș pentru câteva săptămâni. O adevărată dezbatere înfiebânta spiritele. Evident, profesorii înșiși, în consilii profesorale repetate, aveau opinii pro și contra. Și fiecare tabără avea argumente, care și astăzi mi se par corecte.

                            Eu mă situasem de partea „schimbării”, însă „fără ură și părtinire”, vorba unui istoric latin. Citisem de la biblioteca liceului manuscrisul (un caiet), care conținea istoria instituției, de la înființare, ca gimnaziu, în a doua parte a secolului al XIX-lea, până când s-a transformat în liceu. Iar la început, s-a numit „Ferdinand”… După al Doilea Război, cum aveau obiceiul, comuniștii ștergeau sau reinventau istoria. Important prin tradiție, Liceul „Ferdinand” devenise Liceul de Băieți nr. 1. Apoi, cu puțin noroc, după moartea lui Bacovia (în 1957), recunoscut „brusc” drept mare poet, cum și este, liceu care nu putea să poarte numele unui rege, a adoptat numele unui poet…

                            Țin minte că atunci când mi s-a cerut părerea, am susținut ideea că revenirea la titulatura dintâi e un semn de dreptate istorică, că însuși poetul a absolvit Liceul „Ferdinand” și că Bacovia, ca brand, nu-și pierde din demnitate dacă restabilim adevărul istoric. Mulți dintre băcăuani gândeau la fel… Apoi, au început pregătirile. În ce mă privește, contribuția mea s-a materializat într-o „cărticică”, intitulată „Mărturii, mărturisiri…”, în care am adunat texte de „suflet” ale foștilor elevi și profesori ai școlii, cât și ale celor din acel moment, cu adevărat istoric, la care eram martori…

                            Cu bustul lui Bacovia, din curtea liceului, luată nu de mult de pe soclu și așezată în fața Universității „G. Bacovia” din Bacău, este, mutatis mutandis, aceeași problemă cu schimbarea numelui liceului după al Doilea Război. Bustul făcea și face parte din istoria acestei prestigioase instituții de învățământ și trebuia să rămână, pentru veșnicie, acolo unde era, adică în curtea liceului.

                            Deși nu am absolvit Liceul „G. Bacovia” (sau „Ferdinand I”), înțeleg nostalgia și supărarea „bacoviștilor” care, după absolvire (dar și cu alte prilejuri) fac fotografii cu soclul gol, fiindcă bustul a fost înstrăinat, extirpat din „istoria” lui adevărată…

                            Banii pot fi donați până la data de 15.09.2023 în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.

                            Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.

                            Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).

                            Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com

                            „Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!

                            Stațiunea Slănic-Moldova, loc de întâlnire între București și Chișinău

                            Simpozionul Internațional ,,Viitorul comun în spațiul Comunității Europene”, care a avut loc la Slănic-Moldova, în perioada 21 – 23 iulie, s-a finalizat cu adoptarea unor rezoluții istorice în privința aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).

                            După ce primele două au vorbit despre promovarea ideii că România, prin instituțiile sale, va deveni un îndrumător al Republicii Moldova în pașii pe care îi are de făcut pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, ca și despre depunerea de eforturi comune în scopul „actualizării în anul 2023 a Black Sea Security Act 2022”, cel de-al treilea a fost primit cu un interes deosebit, în special de autoritatea și comunitatea locală. Este vorba despre ,,Înființarea și promovarea Forumului Slănic-Moldova”, în fapt, o ,,platformă menită să asigure permanentizarea conlucrărilor bilaterale, prin întâlniri de lucru, care să asigure reprezentarea dimensiunilor parlamentare, guvernamentale și ale administrației publice locale, axate pe obiectivele comune economice și culturale care să îndeplinească așteptările cetățenilor”.

                            În discuțiile purtate la Slănic-Moldova, între primarul stațiunii, Gheorge Baciu, și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, s-au pus bazele acestui proiect de mare anvergură, care a fost susținut în unanimitate atât de parlamentarii români cât și de cei moldoveni.  Printre aceștia s-au numărat deputații moldoveni, Olesea Stamate și Petru Frunze, liderul grupului PNL din Senat, Cătălin-Daniel Fenechiu, ministrul Mediului, Mircea Fechet, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, cărora li s-au adăugat și alți oameni politici.

                             ,,Prutul ne desparte, Slănicul ne unește!”

                             Acesta este sloganul pe care primarul Gheorghe Baciu îl prezintă pe capul de afiș al activităților cultural-artistice pe care stațiunea Slănic-Moldova le desfășoară în parteneriat cu localități din Republica Moldova. De altfel, deputatul moldovean Petru Frunze a subliniat rolul primarului Gheorghe Baciu, în susținerea și consolidarea cooperării dintre România și Republica Moldova, drept pentru care, acesta din urmă a și  fost ales în funcția de copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM).

                            Primarul stațiunii Slănic-Moldova, ,,un simbol al românismului în Republica Moldova” 

                            Și tot Petru Frunze a mai afirmat că ,,primarul Gheorghe Baciu este un simbol al românismului în Republica Moldova”. De altfel, primarul din Slănic-Moldova este și singurul primar din România care a efectuat cele mai multe vizite în ultimii doi ani pe meleagurile moldovene, de dincolo de Prut. Iar implicarea sa într-o serie de proiecte comune, care vizează cele două țări s-a concretizat atât în plan cultural-artistic (în stațiune este organizat vara, cel mai mare Festival al fanfarelor din România, la care participă nouă orchestre de fanfară din Republica Moldova, timp de 80 de zile!), cât și în cel politic, prin organizarea acestui simpozion și contribuția la înființarea ,,Forumului Slănic-Moldova”, care consolidează cooperarea bilaterală și sprijină reformele esențiale din Republica Moldova.

                            ,,Este o mare onoare pentru mine invitația de a participa la lucrările simpozionului, proiect pe care l-am discutat și creionat cu primarul Gheorge Baciu, aici, în frumoasa stațiune, Slănic-Moldova. Îi mulțumesc inimosului primar pentru preocuparea lui continuă la dezvoltarea comunităților din țările noastre, la susținerea cu tărie a înfrățirii dintre acestea și la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Prin deciziile luate aici, simt că se apropie mari evenimente, istorice și de bun augur pentru națiunile noastre”, a spus Igor Grosu, președintele Parlamentului din  Republica Moldova.

                            ,,Îl felicit pe primarul Gheorghe Baciu pentru tot ceea ce face în planul întăririi relațiilor noastre cu moldovenii de peste Prut. Slănic-Moldova este nu doar Perla Moldovei, ci și Perla Basarabiei, deoarece, pe an ce trece, stațiunea este tot mai vizitată de către frații noștri din Moldova, care o îndrăgesc tot mai mult… De ce sunt atât de necesare astfel de evenimente? Pentru că, cel mai important lucru este conexiunea și relația pe care o ai cu decidenții, cu primarii, cu parlamentarii, iar aceste lucruri nu se pot face altfel, decât prin mese rotunde, prin simpozioane, prin întâlniri, prin cât mai multe discuții, pentru că, întotdeauna, interesele și deciziile strategice sunt influențate de conexiunile personale, de relația personală și de gradul de respect de care se bucură decidenții, unii în ochii celorlalți”, a ținut să precizeze senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu.

                            ,,Este o mare bucurie pentru mine, pentru colegii mei și comunitatea slăniceană, înfăptuirea acestei mari dorințe, la care am visat încă de acum patru ani, cea potrivit căreia, Slănic-Moldova trebuie să devină un loc de întâlnire între București și Chișinău, să redevină practic, un loc vizitat, un loc unde să se discute și să se decidă proiectele de viitor ale românilor de pretutindeni. Iată, acum s-a făcut un prim și mare pas prin înființarea Forumului și vă asigur pe această cale, că și de-acum înainte, Slănic-Moldova va fi o gazdă la fel de ospitalieră și prietenoasă și că aici vom putea fi împreună din mai multe zone ale decidenței, respectiv Parlament, Guvern, autorități locale. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și participare și vă doresc să vă întoarceți cu bine acasă, mai întăriți, mai încrezători în ziua de mâine și în viitorul nostru comun”, a spus și primarul Gheorghe Baciu.

                            La Forumul de la Slănic-Moldova a mai participat și ministrul Mediului, Mircea Fechet. Domnia-sa a apreciat bunele relații dintre cele două țări și a exprimat bucuria de a discuta noi proiecte alături de prieteni și parteneri, colaborarea dintre cele două țări în domeniul mediului fiind una extinsă, cu multe proiecte referitoare la gestionarea apelor, sectorul forestier, schimbările climatice și siturile contaminate. 

                            Din programul simpozionului 

                            Atmosfera caldă, deosebit de plăcută și prietenească a fost întregită de programul bine ales de către autoritățile locale pentru un astfel de eveniment, desfășurat chiar de ,,Zilele orașului Slănic-Moldova” și care a cuprins printre altele, ture ghidate în Parcul Central al stațiunii, pe Aleea Izvoarelor, la pârtia de schi ,,Nemira”. Aici, la cota 725, oaspeții au fost întâmpinați cu bucate tradiționale produse de către unul dintre consilierii locali ai stațiunii. Nu au lispit din programul artistic, seratele muzicale, care au inclus muzică ușoară și populară, ca și intermezzo-uri susținute de muzicieni ai Filarmonicii din Bacău. Și un fapt inedit, care i-a surprins în mod plăcut pe oaspeții stațiunii: schimbatul datei din calendarul floral al parcului stațiunii, care devine o tradiție a întâlnirilor la nivel național și internațional pe care le organizează primăria localității.

                            Cu ocazia simpozionului au mai avut loc și două prezentări la fel de interesante și captivante, ca și lucrările din cele trei zile: ,,Servicii de cercetare privind efectul apelor minerale de la Slănic-Moldova, din Izvorul Nr. 1 și Izvorul Nr. 1 Bis, asupra stării de sănătate”- Dr. Biolog Constantin Munteanu, cercetător științific, doctor în biologie, angajat în cercetarea științifică din domeniul recuperării, medicinei fizice și balneologiei la Spitalul Clinic de Urgență ,,Bagdasar-Arseni” din București; ,,Digitalizarea stațiunilor balneoclimatice. Aplicația ,,Teleport Slănic Moldova”- Stas Balaur, investitor și IT-ist din Chișinău.

                            La Forumul de la Slănic-Moldova au participat 31 de parlamentari și 30 de primari din România și Republica Moldova, o nouă și bună ocazie de reînnoire a înfrățirii dintre cele două țări vecine și bune prietene, de acum și dintotdeauna.

                            Romulus-Dan BUSNEA