17 mai 2024
EconomieRegal de vânătoare și pescuit în Bacău

Regal de vânătoare și pescuit în Bacău

Sala de Atletism din Bacău va fi, în perioada 27-29 octombrie, locul în care va avea loc cea de a XI-a ediție a evenimentului internațional de vânătoare, de pescuit, de outdoor și street food Expo Hunting Moldavia. Organizatorul expoziției este compania băcăuană Sitael Team, în parteneriat cu CIC Teb Ro – Asociația Evaluatorilor de Trofee de Vânătoare și Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Coorganizatori sunt tipografia Docucenter, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada, din Comarnic.

Evenimentul este, practic, un festival vânătoresc, în care au loc inclusiv concursuri specifice domeniului, dar și un concurs de gastronomie vânătorească și tradițională, la Street Food Festival.

Între expozanți se numără producători și distribuitori de arme de vânătoare și de unelte de pescuit, dar și de accesorii specifice. Vor fi prezenți, între alții, Military Trend – din București, Sicromal Tech – Bacău, Fenix România – Piatra Neamț, Lanterne LED România – Deva, armurierul Vasile Crăciun – din Codlea, M Knife – Caracal, WildZone România – magazin online, Sami Faur Knives – din Sălașu de Sus, Tapel – Sibiu, Istváan Kalapos Vass – din Brădești, Sicromal Tech – Bacău etc. Pentru amatorii de tir cu armele de vânătoare se va amenaja Poligonul Hunting Fan. Și nu vor lipsi nici producătorii tradiționalelor bunătăți culinare românești, precum rețeaua Degustarium din Ghimeș-Făget, carmangeria La Bunelu, din Panciu sau Dulcețica Mamei, din Hemeiuș. Iar pentru amatorii de artă, Muray Galéria va promova lucrările pictorului Robert Muray, un iubitor de natură și de vânătoare.



Vor putea fi vizionate Expoziția de trofee cinegetice medaliate, Expoziția de câini de vânătoare (cu demonstrații și probe de lucru), Expo outdoor de construcții, accesorii și echipamente de vânătoare și pescuit și Expo auto 4X4 off road și utilitare de profil.

Echipa Hunting Moldavia continuă tradiția și organizează, pe 27 octombrie, împreună cu partenerul Complex Turistic EMD, din Bacău, Seara Vânătorească, cu muzică live, cu gastronomie vânătorească și tradițională, toate asortate cu vinurile atent recomandate de somelieri.

Vineri expoziția este deschisă între orele 11,00 -19,00, sâmbătă între 9,00-19,00, iar duminică între 9,00-14,00.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri