Mă numesc Daniela Heber și am absolvit Liceul „George Bacovia” în anul 1978, clasa a XII-a A.
Pe atunci, mă chema Perlzweig, un nume care era pronunțat diferit și inventiv de profesorii noștri, obiect de amuzament permanent al clasei. Când se deschidea catalogul la litera „P“, după o mică pauză, urma, în cel mai bun caz, un… „Perltzfeig“ sau diverse variante precum… „Pirtzveg“ sau „Perleig“.
Când am învățat limba germană, am aflat că „perl” înseamnă perlă și „zweig” creangă, consolare tardivă și, evident, fără niciun folos. Scuzați-mă, am deviat de la subiect.
După ce am terminat liceul, am urmat Facultatea de Chimie Organică și după absolvire, primul meu post de ingineră a fost la o schelă petrolieră lângă Timișoara, unde lucram în schimburi; un deliciu. Îmi aduc aminte de o vizită ulterioară, după câțiva ani „în producție”, la laboratorul unde îmi preparasem diploma de absolvire; eram tare supărată pe facultate, nu m-a pregătit sub nicio formă pentru „câmpul muncii“.
În anul 1989, cu foarte puțin timp înainte de revoluție, mica noastră familie (Max avea 11 luni) „a fugit“ ilegal în Germania. Cam după un an, după ce învățasem în galop să „umblu“ cu un computer și ceva germană am început să lucrez. Cu mare respect pentru legendara și proverbiala eficiență germană, am pornit ca laborantă, iar acum dețin o poziție importantă într-un concern multinațional – „Global Manager“ responsabil pentru siguranța produsului.
Dintr-o perspectivă sentimentală, poziția profesională pe care o ocup acum îmi aduce aminte de anii de liceu, eu fiind un produs bacovian aflat cândva în responsabilitatea profesorilor titulari.
Anii din liceu m-au format. Am avut norocul nemaipomenit de a fi educată într-un mediu unde se gândea și se discuta. Prietenii de atunci sunt oameni importanți în viața mea. Și deși din punct de vedere social ar fi trebuit, conform cutumelor vremii, să devin o persona non grata, tatăl meu fugind în Germania când eram în clasa a VIII-a, nu am avut de suferit. Retrospectiv, citind și văzând atâtea cazuri de oameni persecutați, consider că am fost norocoasă, cazul meu fiind rar și deosebit.
Profesorii noștri, personalități remarcabile cu suflet bogat și minte limpede ne-au învățat cum să privim și să înțelegem mediul în care trăim. Ne-au învățat să punem și să ne punem întrebări. Am primit de la ei un pachet substanțial de instrumente care m-au ajutat în viață. Empatia, căldura, respectul și interesul pe care le-am simțit, mă călăuzesc pe drumul meu. Structura și disciplina dobândite, fac parte din „arsenalul“ meu. Mă gândesc la acei ani cu emoție și mare recunoștință.
Și, ca un produs bacovian ce sunt, doresc din inimă să exprimăm simbolic și etern recunoștința noastră. Ce poate fi mai adecvat decât o sculptură nouă cu bustul lui Bacovia, care să fie repus pe vechiul soclu, împreună cu întrebarea nemuritoare a profesorului de română Constantin Vlad: „Oare ce a vrut să spună autorul”?
Donatori din toate țările, uniți-vă! Pentru o cauză bună și dreaptă.
Cu drag, Dana
SOCLU GOL, PIERDUT BUST. REFUZ SĂ-L DECLAR NUL
Cum ar fi să apară la mica publicitate, la rubrica Pierderi, de exemplu (rubrică aleasă în mod cu totul aleatoriu și absolut… neîntâmplător), un anunț de genul:
„Soclu cu greutate și bine împământat, pierdut bust de mare poet din Bacău. Refuz să-l declar nul; dimpotrivă, îl voi aștepta până la ultima pietricică din mine. Pot fi intâlnit zilnic în curtea liceului care a purtat numele poetului. Am formă de paralelipiped dreptunghic, denumire învățată de la numeroasele generații de liceeni, cel mai probabil, la fel de pasionați de geometrie precum a fost cândva și marele poet; unii mi-au calculat chiar volumul.
Împreună cu statuia poetului m-am bucurat pentru fiecare elev care a trecut pragul liceului, care a sărbătorit încheierea cursurilor alături de noi, realizând fotografii în ipostaze dintre cele mai interesante, pentru a păși apoi într-o nouă etapă a vieții – maturitatea.
Pe mulți dintre ei i-am regăsit peste ani și ani la fel de dornici de un selfie la statuie; i-am simțit la fel de emoționați ca atunci când veniseră pentru prima dată în liceu. Erau oameni împliniți din toate punctele de vedere și purtau în sufletele lor o amprentă comună, ce nu poate fi ștearsă: identitatea de bacovian.
În încheiere, reiterez faptul că, în adâncul sufletului meu de… piatră, îmi doresc să-mi regăsesc jumătatea, adică bustul poetului George Bacovia, pentru a trăi liniștiți, împreună, un rest de eternitate”.
Din două una, dați-mi voie: ori să rămână fără bust, primesc! dar cineva să ia și soclul de acolo, ori să punem bustul la loc, primesc! dar atunci, dragi bacovieni, să ne mobilizăm mai cu folos, și anume … în punctele… esențiale..
Florin Nastase
absolvent al Liceului „George Bacovia”, generația 1978, adică bacovian
Banii pot fi donați în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.
Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.
Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).
Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com
„Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!
