În luna decembrie a acestui an, în perioada 12-14. XII. 2023, la Colegiul „N. V. Karpen” s-a derulat prima întâlnire de lucru (TPM) a Proiectului European Go Green against climate change, din axa KA220-SCH – Cooperation partnerships in school education, în parteneriat cu școli și asociații din Italia, Cehia, Portugalia, Turcia, Irlanda. Proiectul este o reală bucurie și împlinire cu atât mai mult cu cât este primul de acest tip coordonat de cadrele didactice ale colegiului. Scopul este crearea de instrumente educaționale care să promoveze conceptele de durabilitate, eco-compatibilitate și antreprenoriat pentru următoarea generație de forță de muncă, pentru a crește antreprenori verzi cu un set de abilități verzi.
În prima zi a mobilității, cei zece parteneri veniți din țările implicate în proiect au descoperit cu entuziasm și cu uimire în același timp comunitatea Karpen. S-au bucurat apoi de farmecul tradițiilor românești, specifice sărbătorilor de iarnă, puse în scenă de preșcolarii și elevii de la nivelul primar. Ziua a continuat cu un workshop „Climate Change in Busines”, susținut de trainerul Alexandru-Rareș Blănaru, Mentor Academy și de antreprenorul Laurențiu Bagdazar, de la CaloriBlock. Obiectivul principal al atelierului a fost de a dezvolta abilități și de a planifica acțiuni pentru implementarea activităților de mediu bazate pe STEAM și înființarea de spații de lucru ecologice în contextul schimbărilor climatice în afaceri.
În ziua a doua, au fost prezentate partenerilor planurile de implementare pentru următoarele patru Work Package-uri, ce se vor desfășura până în anul 2025, precum și planul de diseminare pentru toată perioada de derulare a proiectului. Astfel, în primele două zile, programul a fost intens și foarte bine organizat, după cum au mărturisit oaspeții, grație echipei de proiect coordonată de doamna profesoară Mihaela Vasiloaia, alături de domnii profesori Simona Balint și Andrei Tănăselea. De asemenea, a fost implicată în toate activitățile de proiect o întreagă echipă de cadre didactice și nedidactice din Colegiul „N. V. Karpen”, cu susținerea echipei manageriale.
Prezentarea făcută de domnul dr. Bogdan Ionuţ Tomozei, de la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ioan Borcea”, Bacău, în cadrul atelierului de lucru organizat în a treia zi de proiect a incitat la discuții și dezbateri în care s-a demonstrat modalitatea de a facilita creșterea gradului de conștientizare a schimbărilor climatice și protecția resurselor naturale în comunitățile locale, oferind, în același timp, un mediu de lucru ecologic și inițiative ecologice.
Astfel, prima întâlnire cu toți partenerii acestui proiect s-a încheiat cu momentul acordării certificatelor participanților la prima întâlnire de proiect: Jitka Kosařová și Tomáš Kasper (Cehia – Obchodní akademie T. G. Masaryka), Patrizia Falesiedi și Andrea Celestini (Italia – IIS Francesco Orioli), Solange Fagundes și Marlene Quintal (Portugalia – APEL – Associação Promotora do Ensino Livre), Onur Arslan și Bora Abaoglu (Turcia – ANTALYA/Manavgat Şule Muzaffer Büyük Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi), Magadalena Nowak și Malik Mughees (Irlanda – Work Experience Association Ltd). S-au formulat concluzii, s-au făcut aprecieri, iar partenerii au felicitat echipa de proiect pentru densitatea activităților oferite, claritatea informațiilor, dinamismul oamenilor și ospitalitatea de care s-au bucurat în cele trei zile.
În esență, această primă întâlnire a fost un succes și a reprezentat deschiderea unor punți interculturale pentru cele șase țări implicate în proiect și descoperirea unor practici sustenabile prin dezvoltarea abilităților verzi și a conștiinței ecologice în propriile comunități.
Prima întâlnire de lucru (TPM) a proiectului european Go Green against climate change s-a desfășurat în perioada 12.XII-14.XII, la Colegiul „N. V. Karpen” din Bacău
Bucuria de a dărui
Suntem în cea mai frumoasă perioadă din an, cu puțin înainte de marea Sărbătoare a Crăciunului, când cu toții Îl sărbătorim pe Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu.
Cu toții credem în puterea Crăciunului și dorim să împărtășim binele împreună. Și în acest an cei de la Grădinița Benthal Bacău s-au gândit la cei de lângă noi și au făcut zilele trecute o mare surpriză băcpuanilor din cartierul Izvoare, acolo unde au dus daruri pentru copii dar și cadouri speciale pentru familii.
Cum este greu să exprimi în cuvinte emoțiile create atunci când dăruiești și primești, preferăm să lăsăm să vorbească…imaginile.
Comemorarea Eroilor Martiri ai Revoluției Române din 1989 în Bacău
Într-un efort comun al Structurilor Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Bacău și cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, se va desfășura vineri, 22 decembrie a.c., un solemn ceremonial militar-religios dedicat comemorării eroilor martiri ai Revoluției române din decembrie 1989. Evenimentul va avea loc la Monumentul Eroilor Revoluției Române, situat în incinta Cimitirului Central Bacău, începând cu ora 11:00.
Programul Ceremonialului:
11:00 – Intonarea Imnului Național al României Momentul va fi însuflețit de muzica militară a Bazei 95 Aeriană Bacău, care, cu solemnitate, va da început ceremoniei.
11:05 – Oficierea serviciului religios Un moment de reculegere și aducere aminte în spiritul tradițiilor românești, sub umbrela slujitorilor bisericești care vor oficia serviciul religios.
11:15 – Alocuțiuni/Mesaje Vor fi susținute alocuțiuni și mesaje de către reprezentanții instituțiilor participante, militarii implicați, dar și personalități ale comunității locale care vor aduce omagii eroilor care și-au dat viața pentru libertate.
11:20 – Depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori O expresie tangibilă a respectului și recunoștinței față de jertfa eroilor, prin depunerea de coroane, jerbe sau buchete de flori la Monumentul Eroilor Revoluției Române.
11:30 – Încheierea evenimentului Ceremonia se va încheia la ora 11:30, dar amintirea eroilor va rămâne vie în inimile celor prezenți.
Semnificația Evenimentului:
Comemorarea eroilor martiri ai Revoluției din 1989 este un act de datorie și recunoștință față de cei care și-au sacrificat viețile pentru a aduce schimbările democratice în România. Monumentul Eroilor Revoluției Române din Bacău devine, în fiecare an, locul în care comunitatea locală se adună pentru a onora memoria celor căzuți în lupta pentru libertate și democrație.
Invitație Deschisă:
Organizatorii îi invită pe toți cetățenii, indiferent de vârstă sau apartenență socială, să se alăture acestui ceremonial de comemorare și să aducă un omagiu eroilor Revoluției Române din 1989. Prin participarea la acest eveniment, fiecare persoană contribuie la menținerea vie a memoriei istorice și la păstrarea valorilor pentru care acei eroi și-au dat viața.
În lumina evenimentelor istorice, comemorarea acestor eroi devine și un prilej de reflecție asupra importanței libertății și democrației într-o societate modernă. Ceremonialul militar-religios este un tribut adus curajului și devotamentului celor care au luptat pentru schimbările care au dus la România liberă de astăzi.
Un băcăuan a câștigat un milion de lei la loto fără să ghicească niciunul din numere
În ajun de Crăciun, un băcăuan a primit cadou aproape un milion de lei. Mai exact, 927.165,72 lei. În euro, circa 186.000. Și nici măcar n-a făcut vreun efort considerabil care să echivaleze sacul de bani primit. A fost doar noroc.
Mai exact, concitadinul nostru a jucat, pur și simplu, la extragerea Loto 6 din 49, de duminica trecută. Culmea e că omul a cumpărat doar un bilet simplu, cu o singura variantă simplă, la jocul principal 6 din 49, și încă una la jocul asociat Noroc.
„Biletul a fost jucat la agenția 04-006 din Bacău, str. Pieței, nr. 1, iar prețul pentru o variantă simplă la Loto 6/49 și o variantă la NOROC a fost 10,50 de lei”, ne-au transmis reprezentanții „Loteriei Române”. Și ca lucrurile să fie și mai incitante, am aflat că jucătorul nici măcar nu a nimerit vreunul dintre cele 6 numere de la extragerea 6 din 49, dar nici toate cele 7 cifre care compun numărul de la tragerea Noroc, performanță care i-ar fi adus în portofel nu mai puțin de 7 milioane de lei (aproape 1,4 milioane de euro), cât este reportul cumulat la categoria I a acestui joc.
Norocul chior a fost că varianta care i-a adus premiul de 927,165,72 de lei nici măcar n-a fost aleasă de jucător, ci a fost generată automat de aparatul care emite biletele loto. S-ar putea spune că omul este băftos de-a dreptul dacă socotim că substanțialul premiu a fost înregistrat la ultima categorie din tabelul de câștiguri, respectiv N-3.
Adică, a avut varianta întreagă de cifre din numărul extras la Noroc, mai puțin ultima, din care s-a scăzut cifra 3 (de ex. 4261366 – numărul extras, minus 3 unități, rezultând numărul 4261363). Ăsta da noroc.
Inovatorii din spatele băuturilor legendare: Pierre Perignon și Jack Daniel și povestea creației lor
Povestea lui Dom Pierre Perignon este învăluită în aura fascinantă a legendei. Se spune despre el că era un călugăr, înzestrat cu o capacitate inegalabilă de a identifica proveniența fiecărui strugure.
Originile metodei de a crea această șampanie de lux sunt încă dezbătute. Una dintre ipoteze vorbește despre un Dom Pierre Perignon neobosit, hotărât să creeze „cel mai bun vin din lume” pentru a reface finanțele mănăstirii Hautvillers: prin experimente și dedicare, la 4 august 1693, a obținut în cele din urmă un echilibru sublim între aromă și efervescență, dând naștere acestei șampanii. Legenda spune că el le-a strigat călugărilor: „Veniți repede, beau stelele!”.
Cu toate acestea, alte versiuni sugerează că șampania a fost o descoperire accidentală: se spune că o eroare de vinificare ar fi făcut ca unele sticle de vin alb să se spargă, dând astfel ideea de „spumă”, adică re-fermentarea în sticlă care dă naștere bulelor.
Cel mai probabil, Dom Perignon nu a fost nici măcar primul care a făcut un vin spumant. De fapt, potrivit unei alte versiuni, viticultorii care vinificau strugurii de pinot și-au dat seama că vinul se învechește prost în butoaie, așa că au decis să-l îmbutelieze imediat după fermentare: în acest fel, își păstra eficient aromele, dar avea „defectul” de a deveni natural spumos, ceea ce făcea adesea ca sticlele să se spargă.
În orice caz, chiar și pornind de la o greșeală sau din întâmplare, tehnicile revoluționare ale lui Dom Pierre Perignon au permis totuși perfecționarea producției de șampanie.
Și chiar dacă paternitatea acestei „rețete” ridică încă dezbateri fervente, este sigur că lui Dom Pierre Perignon i se datorează o serie de inovații care sunt puse în practică și astăzi în producția de șampanie, cum ar fi alegerea strugurilor fini, atenția acordată tehnicilor de asamblare și practica de a amesteca struguri din diferite zone și din diferite recolte. Deși inițial au fost adoptate doar cu scopul de a crește calitatea vinului produs, astăzi ele fac parte dintr-un protocol stabil și granit pentru obținerea unui produs de excelență.
Dom Perignon este, de asemenea, responsabil pentru utilizarea unor sticle mai rezistente, capabile să suporte presiunea internă fără a se sparge, pentru adoptarea dopurilor de plută în locul celor de lemn sau de pânză pentru a asigura o închidere ermetică și a preveni oxidarea vinului. Nu uitati sa comandati o sticla de Dom Perignon!
Cine a fost Jack Daniel și cum a luat naștere Jack Daniel’s?
Născut în 1850 în Lynchburg, un orășel din Tennessee, ultimul dintre cei treisprezece copii, a fost crescut de pastorul luteran și distilatorul Dan Call, care nu numai că l-a instruit pe tânărul Jack din punct de vedere religios, dar l-a și învățat arta distilării, evident, cu mare folos. În 1866, Jack a decis să își înființeze propria distilerie, alegând locația din afara orașului, numită Hollow, în fundul văii, lângă o peșteră din care țâșnește un izvor de apă săracă în minerale și mai ales neferoasă, la o temperatură constantă de 13°. Folosind cele mai bune cereale disponibile, porumb bogat, secară excelentă și un procent bun de orz maltezat, combinate cu drojdii selecționate și cu apa menționată mai sus, a creat o „bere” adecvată, pregătită pentru distilare.
La fel ca alți distilatori, el păstra o parte din berea care era bogată în drojdie vie pe fundul cuvei de fermentare pentru a adăuga noul must și a relua astfel fermentația. Acest sistem este denumit „sour mash”.
În momentul în care Jack Daniel a părăsit această viață pământească, în 1911, whisky-ul Jack Daniel’s câștigase deja premii importante. Ne referim în special la medalia de aur obținută la Expoziția Mondială din 1904 de la St. Louis, Missouri, unde distilatorul venise aproape incognito pentru a-și prezenta whisky-ul Jack Daniel’s. Acolo a depășit cu brio o concurență acerbă și a câștigat trofeul cel mare. Povestea acestui om, mic de statură (nu depășea 1,70 m), dar cu o mare capacitate umană și antreprenorială, este legată de stilul său de viață și de motto-ul său: „Să produci whisky în fiecare zi, cât mai bine posibil”.
Revista ATENEU, o ediţie dublă. Când armele vorbesc, filozofii nu tac
Se spune că atunci când armele vorbesc, înseamnă că au fost epuizate toate etapele, toate posibilităţile de a menţine pacea, că negocierile au eşuat. Se mai presupune că rolul pacifiştilor, al filozofilor, al intelectualilor s-a încheiat, însă, fapt notoriu, dar nu singular, 45 de universitari din Oxford, specialişti în filozofie politică, etică, istorie, legislaţie, geografie şi zona Orientului Mijlociu au luat atitudine, timiţând o scrisoare deschisă prim-ministurlui şi liderului opoziţiei britanice cerându-le să solicite încetarea imediată a atacului întreprins de către Izrael în Fâşia Gaza.
Altfel despre război şi modul de rezolvare a unui conflict armat sângeros, puteţi citi în articolul semnat de Elena Ciobanu, în ATENEU, ediţia noiembrie-decembrie, o ediţie de sfârşit de an, care fără a se constitui într-un bilanţ, are meritul de a fi o oglindă a vieţii culturale, literare, privită critic prin ochii şi condeiul unor gazetari ajunşi la maturitatea de exprimare, intelectuali responsabili, scriitori consacraţi şi critici literari al căror cuvânt este auzit şi respectat.
În cele 32 de pagini, cititorii au posibilitatea să afle despre ultimele apariţii editoriale, evenimentele culturale, artistice, sociale, din care cităm doar câteva, din perspectiva unui cititor pasionat de cuvântul scris, atent la semnături şi cursivul ideilor. Adrian Jicu – Viaţa romanţată a lui Grigoraş Dinicu; Constantin Călin – Constantin Ciopraga – un umanist cu „suflet cumpănit”; Marius Manta – Taina omului – firescul rugăciunii; Elena Ciobanu – Când armele vorbesc, filozofii nu tac; Gheorghe Iorga – Literatura şi sociologia economică; Violeta Savu – 4Nest sau cuibul cu patru raze; Mircea Moţ – Ilie Moromete sau omul care nu a scris; Dan Petruşcă – Culisele unei abdicări; Interviu cu Ionel Rusei (Editura “Babel”) – „Cartea este un obiect plăcut, care face parte din proprietatea noastră”; Constantin Gherasim – Pelerin de weekend la Mănăstirea Mera; Carmen Mihalache – Festivalul Naţional de Teatru 33 – secvenţe; Ion Fercu – Thriller metafizic răvăşit seducător de-un „asasin al iluziilor”; Adrian Lesenciuc – Stadii ale conştienţei. Gradul zero al conştiinţei. Nu lipseşte poezia, versuri semnate de Nicolae Corlat, Ecaterina Botoncea, Liviu Franga, proza, cât şi cronicile la evenimente majore din cultura locală şi naţională: Alecsandriada – VII, Mentoratul în Bacău, expoziţii de artă – Nicoleta Cărare, Vernisaj în atelier, Sadoviana la Coloneşti, Trei zile de toamnă bacoviană.
Revista ATENEU se găseşte în toate punctele de difuzare a presei AVATAR (lângă Luceafărul, în faţa Primăriei, în Piaţa Centrală şi Piaţa Sud).
„Inimi unite” de Crăciun
Asociația Totul pentru un surâs din Bacău împreună cu Grădinița Pinochio au organizat miercuri, 20 decembrie a.c. evenimentul caritabil „Inimi unite” în beneficiul a 18 prichindei de la Grădinița cu Program Normal din satul Mărcești, ce aparține de Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” din comuna Căiuți Bacău, grupă mixtă de copii cu vârste între 3-6 ani.
Beneficiarii îndrumați de doamna educatoare Loredana Maria Cimpoeșu ne-au spus poezii și au cântat colinde și noi, cu mare drag și bucurie împreună cu domnul Gabriel Tudor și voluntarul minunat Andrei Tudor, am fost la 75 de km de Bacău și le-am dăruit cizme de cauciuc îmblănite de iarnă în culori vesele (exact de astfel de încălțăminte aveau mare nevoie din cauza drumurilor neasfaltate spre grădiniță), păpuși Arădeanca mari, seturi mari de mașinuțe, dulciuri multe, fructe, cozonaci, șosete și multe hăinuțe și încălțăminte donate de părinții copiilor Grădiniței Pinochio.
Mulțumim tuturor părinților și prietenilor Grădiniței Pinochio pentru empatie, dăruire și aleasă recunoștință doamnei Director Lăcrămioara Tudor care ne-a declarat: „În cadrul Programului național „JOC, RESPECT ȘI BUCURIE”, ne-am concentrat atenția pe GENEROZITATE ȘI BUNĂTATE, valori cu un puternic impact emoțional acum de sărbători. Programul are ca scop creșterea generațiilor de copii care prețuiesc, emană și creează valoare. Părinții au fost încurajați să vorbească copiilor despre generozitate și să le ofere modele de conduită în acest sens.
În acest context „Grădinița Pinochio”, alături de familiile copiilor, au adus bucurie și speranță în inimile celor aflați în nevoie, prin participarea lor la campania umanitară „Inimi unite” alături de Asociația Excelență Școlară, Asociația Totul pentru un surâs și prietenii grădiniței. Această nobilă inițiativă are ca scop sprijinirea a 18 preșcolari fără posibilități din cadrul Grădiniței din satul Mărcești, Bacău.
Cu mic, cu mare, fiecare familie a donat îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și dulciuri pentru a oferi copiilor zâmbete de bucurie. Această activitate și-a îndeplinit scopul, reprezentând o adevărată lecție de generozitate, înțelegere și empatie față de cei aflați în nevoie. Copiii au învățat să fie atenți la nevoile celorlalți, să dăruiască, au descoperit că împreună pot să aducă mângâiere, alinare, ajutor și speranță celor de-o vârstă cu ei”.
Asociația Totul pentru un surâs ce are ca scop principal de activitate susținerea, modernizarea, eficientizarea și creșterea calității vieții sociale a copiilor cu dizabilități și a copiilor și tinerilor ce provin din medii defavorizate, mulțumește cu recunoștință sponsorilor evenimentului caritabil „Inimi unite”: Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari, Family Film Entertainment și Asociația Excelență Școlară.
Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari este o asociație tânără și încă de la începuturile sale, în 2019, intenționată să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în primul rând prin EDUCAȚIE, deoarece fără o educare continuă, nu putem vorbi de sănătate, mediu, cultură, angajați, integrare socială și orice altceva mai afirmă semenii noștri că ar fi frumos și de dorit.
Proiectul de suflet al Asociației AGRICOLA, chiar la înființarea acesteia, este Gustul viitorului care a oferit un context în care tinerii liceeni au putut să practice, să învețe, să gătească lucrând în echipă, în bucătăria unui restaurant și cu materii prime foarte diverse care nu le sunt disponibile în cadrul orelor de curs la școală și într-un ritm catalizat de pasiune și know-how-ul Chef-ului Cezar Munteanu. Copiii au fost învățați, premiați și trimiși ulterior la alte cursuri specializate de chefi bucătări. Au urmat trei ani în care Asociația a realizat trei Ghiduri de specializare de nutriție sub umbrela Gustul care face bine – dedicate oamenilor care privesc cu grijă și speranță către viitorul copiilor, ghiduri care integrează inclusiv recomandări ale specialiștilor privind mișcarea și viața sănătoasă în familie.
În fiecare an, Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari se implică și sprijină câteva zeci de proiecte social-educative inițiate de alte organizații dedicate comunității băcăuane și mai ales oamenilor care doresc să facă alegeri sănătoase pentru creșterea calității vieții lor.
De asemenea adresăm mulțumiri respectuoase companiei independente de producție și Film Family Entertainment din București, ce oferă servicii profesionale de reclamă și film de lung metraj atât companiilor locale, cât și străine îndeplinind toate așteptările de calitate și rentabilitate.
„E o tradiție de mulți ani să împărțim zâmbete sincere și bucurii împreună cu Asociația Totul pentru un surâs, sprijinind concret proiecte caritabile în beneficiul celor aflați în nevoie. Considerăm că fiecare act unic de iubire, dăruire și generozitate se va înmulți, un îndemn umanitar social fiind o binecuvântare. Așa cum spunea și Pablo Picasso: „Sensul vieții este să îți găsești darul. Scopul vieții este să îl oferi.” (Irina Doman – Director Executiv Family Film).
Luna decembrie este cea mai veselă și frumoasă perioadă din an, cu zăpadă, luminițe și cadouri, dar cum sunt și mulți copii și familii în nevoie, scopul proiectului caritabil „Inimi unite” de a bucura copilașii de la Grădinița din satul Mărcești a fost întregit și pe proiectul caritabil „Zâmbete în dar de Moș Nicolae” în colaborare cu Grădinița Pinochio pe data pe 6 decembrie unde familia Adelina și Daniel Scripa și familia Puțanu și-au unit forțele și au dăruit celor 24 de beneficiari de la Centrul de Zi Sfântul „Arhanghel Rafail” din satul Holt, comuna Letea Veche, județul Bacău, daruri dulci generoase, fructe, sucuri și pijamale vesele. Cum aceste generoase familii au fost impresionate de colindele vesele și de recunoștința copiilor cu vârste între 6-13 ani și atent îndrumați pe preotul Iulian Adam de la Biserica Ortodoxă Holt, ne-au făcut o mare surpriză și împreună familia Scripa, familiile Puțanu și doamna doctor Carmen-Daniela Chirilă le mai fac o bucurie mare acestor beneficiari dăruindu-le sâmbătă, 23 decembrie în prezența jovială a lui Moș Crăciun, treninguri și căciuli, foarte necesare acestui anotimp.
Tuturor sponsorilor, donatorilor și beneficiarilor le urăm sărbători fericite, cu liniște și binecuvântare, și noi ne continuăm misiunea de a aduce surâsuri și zâmbete tuturor celor care au mare nevoie de sprijinul nostru!
Conferinţele Bibliotecii: „Elogiul diferenţei”, cu prof.dr. Gheorghe Iorga
Spațiu al dialogului, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” continuă seria întâlnirilor cu personalități din domenii dintre cele mai diverse, care pot constitui repere și modele intelectuale pentru noi toți. Dacă până acum au fost invitați din țară, a venit momentul să ne întâlnim cu un invitat de seamă, profesorul Gheorghe Iorga, unul dintre puținii scriitori reprezentativi pe care îi are actualmente Bacăul,. care va vorbi despre „Elogiul diferenței”. Literatura comparată și frontierele lingvistice, culturale și literare, într-o conferință care se anunță, de pe acum, plină de provocări. Pentru că, de fapt, diferențele sunt cele care ne apropie. Iar persanologul Gheorghe Iorga știe să creeze punți între oameni și culturi.
Sunteţi invitaţi, în prag de Sărbători, vineri, 22 decembrie, ora 13.00, în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene, pentru o întâlnire specială, în care literatura universală, muzica și obiceiurile românești își vor da mâna sub semnul generos al Crăciunului.
Născut în 1954, Gheorghe Iorga este critic și istoric literar, eseist, publicist și traducător de limbă persană. A publicat 10 volume de critică și istorie literară, dar și eseuri critice pe teme de literatură universală și comparată. În portofoliul său sunt incluse și 15 traduceri din autori iranieni/persani, deopotrivă clasici și moderni, semn al unei remarcabile vocații de traducător. Acum, Gheorghe Iorga își continuă aventura intelectuală cu un volum intitulat „Sfidarea secundarului” (Editura Tracus Arte, 2023), care va fi lansat în acelaşi cadru, în care ne propune o serie de reflecții asupra câtorva dintre autorii canonici ai literaturii universale. Despre recentul său volum vor vorbi Carmen Mihalache (critic de teatru și publicist cultural), Nicoleta Popa (conferențiar universitar și specialist în literatură comparată) și Adrian Jicu.
Evenimentul va fi întregit printr-un recital de colinde susținut de inconfundabila solistă de muzică populară Vasilica Tătaru (Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Gheluu Destelnica” Bacău) și de ansamblul „Muguri de dor” al Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău, coordonat de profesoară Ana Sicinschi.
1.104 Eroi Martiri… 3.352 răniți… trei inculpați
Despre decembrie 1989 se vorbește de ani buni în aceleași clișee; în funcție de emitent, de puterea lui de înțelegere și de capacitatea de analiză, evenimentele din acel decembrie însângerat au intrat în conștiința publică și s-au cristalizat sub forma unor cuvinte simple, sintetizatoare – revoluție, contrarevoluție, lovitură de stat, lovitură de palat, o banală, dar violentă, schimbare a cadrelor…
Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății – 22 decembrie – va fi sărbătorită și în acest an după modelul ceremonial cunoscut; oficialitățile, comandanții militari, liderii spirituali, elita politică și, foarte probabil, unii cetățeni direct interesați vor face cuvenitele gesturi publice în încercarea de a omagia curajul celor care s-au sacrificat în numele Libertății. Invitații și „specialiștii” din spațiul media vor încălzi bine subiectul, amestecând, din nou, eroii cu provocatorii, securiștii cu salvatorii, teroriștii cu turiștii etc. într-un ocean de vorbe și păreri ce au creat deja o pseudoistorie din care este tot mai greu să extragi adevărul.
„Cine-a tras în noi, 21/22?”, „Cine-a tras în noi, după 22?”… Întrebări rămase până astăzi fără răspuns, într-un noian de mituri și de teorii ce trimit voit sau nu pe pista greșită. În legătură cu acele evenimente, certitudinea trece greu dincolo de marginile mormintelor eroilor. Adevărul profund este încă inaccesibil; o bună parte din fondul arhivistic al fostei Securități se află sub un control strict în arhiva de la Pitești, în regim de Secret de Stat, în ciuda faptului că legislația în vigoare impune ca punct de destinație sediul CNSAS-ului. Dosarul Revoluției are numai trei inculpați, este nefinalizat, la fel ca toate marile dosare postdecembriste, și a fost readus cu greu pe masa instanței prin apelul la imprescriptibilitateap faptelor încadrate drept crime împotriva umanității.
Pe de altă parte, obișnuiți să privim doar spre aspectele negative, uităm că Revoluția din decembrie 1989 este momentul fondator al democrației românești actuale – prima formă de democrație autentică din întreaga istorie a României, o etapă ce a deschis calea unor prefaceri și a permis atingerea unui nivel de trai fără precedent. România trăiește astăzi cea mai bună perioadă din întreaga sa istorie – din punct de vedere democratic, al respectării drepturilor omului, al accesului la resurse educaționale, al libertății de exprimare, de mișcare, de gândire, din punct de vedere economic ș.a.
Așa imperfectă cum este ea – la fel ca toate celelalte țări ale lumii și pe măsura propriilor noastre imperfecțiuni – trăim astăzi în cea mai bună variantă pe care a avut-o România vreodată. Discutăm pe baze cât se poate de concrete: PIB-ul actual al României este de aproximativ 300 miliarde de dolari, comparativ cu cel din 1989 – 53 miliarde; numărul de firme private din prezent și cifra lor de afaceri nu suportă nicio comparație cu trecutul; la fel, consumul pe cap de locuitor – consumul mediu anual de carne pe cap de locuitor era în 1938 de 18 kg, în 1950 de 16 kg iar în 1989 carnea din magazinele de alimentație publică avea gust de …. adidași de porc.
În mod paradoxal, în loc să lăsăm deoparte nostalgiile și să uităm de miturile fundamentate pe „adevăruri” și raportări cincinale cu iz de gazetă sovietică, sondajele de opinie vin peste noi și ne prezintă o realitate năucitoare. Recentul sondaj realizat de INSCOP la comanda site-ului News.ro (13 decembrie 2023) ne indică faptul că, în România, aproape jumătate dintre locuitori – mai exact 48,1% – consideră că regimul comunist a fost „un lucru bun pentru țară” (procentul acestora a crescut față de acum 10 ani, când era de „numai” 45,5%); în plus, 46% dintre respondenți consideră că „se trăia mai bine” în anii socialismului multilateral dezvoltat.
Este tulburător și bulversant iar pentru mine aceste date reprezintă indicii clare ale faptului că avem o memorie comunitară ce operează selectiv, că suferim de o gravă amnezie istorică, întreținută cu succes de un sistem de învățământ ce-și ratează constant menirea, că trecutul poate fi ușor manipulat acolo unde Adevărul istoric nu mai reprezintă o preocupare prioritară.
Trăim consecința finală a eșecului aflării și asumării Adevărului.
„Uitarea este capătul oricărui rău” este titlul unui articol publicat recent în „Dilema veche”, semnat de fostul ministru de externe al României, Teodor Baconschi. Chiar dacă vine cumva în siajul unei deducții logice, demersul intelectual al autorului m-a convins. Totuși, în egală măsură, uitarea poate fi și începutul unui alt rău sau premisa repetării ciclice a acelorași greșeli ale trecutului.
Memoria unei comunități etnice/naționale poate forma caractere, poate modela și rafina comportamente sociale și sensibilități. Memoria unei națiuni este cea mai importantă resursă de coeziune, de solidaritate socio-comunitară, manifestată în raport cu valorile și virtuțile membrilor ei, iar amnezia colectivă ar trebui să reprezinte pentru fiecare dintre noi, dar în special pentru cei care gestionează politic destinul nostru comun, un veritabil semnal de alarmă. Cum putem să uităm faptul că, în decembrie 1989, Iisus nu stătea cu noi la masă nici măcar în noaptea de Crăciun, cum să uităm atât de repede de Moș Gerilă, de cozile de la Alimentara, de rațiile de pâine, ulei și zahăr, de rafturile goale, de nechezolul și creveții vietnamezi, de raționalizarea consumului de energie electrică, de gaz și de apă, de numerele cu soț, de penuria alimentară, de abluțiunea rezervată exclusiv zilei de sâmbătă, de cultul abject al personalității revărsat în cele două ore de program TV și, peste toate acestea, cum putem să uităm de tăcerea și disimularea unei întregi națiuni.
Adevărul are nesecate capacități moralizatoare și taumaturgice. Trebuie doar cunoscut și asumat până la ultima sa consecință juridică. Dar, pe de altă parte, „adevărul nu trebuie spus unor oameni care nu sunt demni de el” (Mark Twain) pentru că el este „rareori pur și niciodată simplu” (Oscar Wilde).
Antal Eugen, Bantu Vasile, Brezuleanu Mihai, Hasan Marius Costel, Ladaru Petrică, George Nechita, Ciprian Pintea, Rusu Gheorghe, Vanea Timoșenco, Iancu Hristache, Savin Gheorghe, Aurel Oteliță, Aurel Ioan Agache, Sabin Agache, Popa Veronica, Gheorghe Popovici, Nicolae Monoreanu, Răzvan Zamfirescu, Mihai Brezuleanu. Numele celor 14 băcăuani cu titlul de Eroi Martiri ai Revoluției din decembrie 1989.
Eroi pentru o țară de nostalgici...
Recunoaștere la Gala I Success: Carmen Barcan, ambasadoarea frumuseții, premiată pentru excelență în transformare corporală
Într-o seară de decembrie plină de strălucire și eleganță, Bucureștiul a găzduit cea mai așteptată gală de networking a anului – I Success Awards 2023. Evenimentul, care a avut loc la restaurantul Tuya, s-a dovedit a fi o ocazie deosebită de a celebra realizările antreprenorilor români remarcabili din diverse domenii, de la medicină și stomatologie la gastronomie și modă. Gala, organizată sub egida I Success Foundation, a adunat zeci de antreprenori de succes, al căror impact asupra comunității și domeniilor în care activează a fost deosebit de notabil. O atmosferă intimă, susținută de armoniile impresionante ale artistului Cezar Ouatu, a dat tonul unei serate pline de emoție și recunoaștere.
Un bilanț de Sărbători
Flavia Covaciu, co-fondatoarea I Success, a subliniat importanța momentului, declarând: „Apropierea Crăciunului și a noului an reprezintă nu doar timp de sărbătoare, ci și de bilanț! La I Success Awards ne-am dorit să celebrăm alături de oameni speciali reușite excepționale, atinse după luni și ani de muncă.” Distincțiile acordate la eveniment au fost privite nu doar ca simple premii, ci ca adevărate „daruri” de Crăciun, oferite în avans, inspirații pentru continuarea muncii cu dedicație și o reamintire că succesul poate îmbrăca nenumărate forme.
Ambasadoarea Frumuseții: Carmen Barcan
Printre cei distinși la gala de succes, o prezență care a captat atenția a fost Carmen Barcan, recunoscută și premiată pentru Excelența în Transformare Corporală. Carmen Barcan, o figură marcantă în lumea terapiilor de slăbire și remodelare corporală, a primit titlul de „Ambasadoarea Frumuseții Sufletului și a Corpului.” Cu o carieră solidă și o pasiune pentru frumusețe și sănătate, Carmen Barcan nu este doar un specialist în domeniul său, ci și un model de inspirație. Cu un echilibru remarcabil între carieră și viața personală, Carmen Barcan a fost onorată pentru dedicarea sa și rezultatele impresionante în transformarea corporală. Cu o familie fericită alături de soțul său, medic chirurg Dr. Nicolae Barcan, și cei doi copii, Marina și Lucian, ea reprezintă un exemplu viu al faptului că frumusețea și sănătatea pot merge mână în mână. Gala I Success Awards 2023 nu a fost doar o sărbătoare a succesului profesional, ci și o oportunitate de a evidenția personalități precum Carmen Barcan, care, prin dedicare și pasiune, contribuie la schimbarea pozitivă a comunității și a domeniului în care activează.
Moș Crăciun la Spitalul Județean de Urgență
În zilele de 18 și 19 decembrie 2023, pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență Bacău au avut parte de momente speciale care le-au adus un strop de bucurie și magie. Trei grupuri de tineri talentați de la Școala Postliceală Sanitară „Mihai Eminescu”, Școala Sanitară Postliceală „Sanity” și Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău, alături de Părintele Claudiu Doboș, Capelan SJU Bacau au colindat fiecare secție, oferind un moment de alinare celor care se confruntă cu probleme de sănătate.
Tinerii și-au etalat măiestria muzicală cu instrumente precum nai, vioară, cajon, saxofon și maracas, rezultatul fiind o armonie care a atins inimile pacienților și ale personalului medical.
Elevi de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău, însoțiți de profesor consilier Sanda Bordei au adus zâmbete pe chipurile copiilor care se aflau în Secția de Pediatrie și în Unitatea de Primiri Urgențe, prin vizita surpriză a lui Moș Crăciun. Micuții au fost răsfățați cu dulciuri, jucării, cărți și creioane colorate, iar cei aflați pe secția de recuperare pediatrică au primit în plus scutece și șervețele umede.
În pragul sărbătorilor, acești tineri frumoși au dat dovadă de generozitate și ne-au reamintit faptul că tradițiile românești sunt vii, contribuind astfel la construirea unui context de speranță în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
„Aceste inițiative ne reamintesc constant că solidaritatea și conexiunea umană sunt elemente esențiale care definesc cu adevărat momentele de neuitat și sărbătorile. Cred cu tărie că, în procesul de vindecare, creșterea nivelului de empatie și oferirea unui sprijin emoțional adecvat sunt la fel de importante precum furnizarea de îngrijiri medicale de înaltă calitate.
„Misiunea mea la SJU Bacău, similară cu misiunea pe care am avut-o în calitate de Președinte al Crucii Roșii Bacău este să extind standardul serviciilor medicale printr-o abordare umană bazată pe empatie și căldură, abordare care poate face diferența în viețile pacienților.”, a declarat Irina Daniela Florea, Managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Apă cu presiune scăzută în Bacău. Ce spune CRAB
În această dimineață, Compania Regională de Apa Bacău a informat că a fost înregistrată o presiune redusă în rețeaua de distribuție a apei. Cauza acestei situații delicate este nivelul scăzut din rezervoarele Barati.
Presiunea redusă în rețeaua de apă poate afecta negativ consumatorii din zonă, în special în ceea ce privește activități esențiale precum gătitul, igiena personală și alte necesități zilnice. Compania Regională de Apa Bacău asigură comunitatea că situația este temporară.
Conform anunțului oficial, nivelul scăzut din rezervoarele Barati este sursa principală a presiunii reduse în rețeaua de distribuție. Se pare că, în cursul nopții, o defecțiune la sistemul electric a împiedicat pompele care împing apa în conductă să mai lucreze, astfel încât rezervoarele nu au mai fost umplute.
Suferința: oblojitor sau zdrenţuitor de suflete? (V)
Există pustiuri ale sufletului pe care suferința, numai și numai suferința, le poate trezi la viață
Teologia patristică evidenţiază şi din perspectiva medicinii rolul suferinţei. Pentru asceţi şi mistici, suferinţa purifică trupul şi spiritul. Calea suferinţei este urmată de primii apostoli, drumul virtuţii fiind cel al crucii. Următorii apostoli vor urma această cale atât de dragă celor care populează universul dostoievskian. Pentru teologii patristici suferinţa nu face păcatul să înceteze, dar sprijină renaşterea eului. Insul nu este chemat doar să rabde suferinţa, ci să o şi biruiască. În acest punct, eroul dostoievskian urmează o altă cale: suferinţa, curtată cu voluptate, nu este învinsă, ci mereu sporită. El n-are însă doctrina suferinţei; trăieşte astfel, din instinct, karamazovian, stavroghinian, raskolnikovian… Pentru Dostoievski „suferința este o boală fără care nu se poate învia omul din om. […] Suferința este un prilej de a spori viul și de a recuceri umanitatea, redându-l pe om – omului și îmbogățindu-i astfel viața, care e atât de uriașă, încât Duhul ei Sfânt, căruia îi spune cu fermitate da, justifică din start, spunea undeva Nietzsche, orice durere, oricât de monstruoasă și de absurdă ar fi aceasta”, scrie Aura Christi („Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței”, București, Editura Academiei Române, 2013, p. 50). Blóy spunea, tulburător de frumos, că sunt în inima omenească locuri inexistente și unde suferința intră spre a le da în sfârșit ființă. Cred că și Dostoievski ar fi aplaudat această perspectivă a decriptării sensului profund al suferinței. Există pustiuri ale sufletului pe care suferința, numai și numai suferința, le poate trezi la viață.
În spațiul cultural românesc, poate că nimeni nu a nuanțat mai fericit sensurile suferinței, pornind de la creștinism, trecând prin Dostoievski, dar și prin propria-i Golgotă, decât Steinhardt. „Jurnalul fericirii” este și un fel de… „manual” care te face să pricepi profunzimile acestui sentiment. O trăire care, zice Berdiaev, trebuie raportată mereu la rău, căci „Răul este legat de libertate. De aceea libertatea tinde spre suferinţă. Calea libertăţii este calea suferinţei” (Nicolai Berdiaev, „Filosofia lui Dostoievski”, Iași, Editura Institutul European, 1992, p. 69). „Domnul venise să bea paharul până la fund şi să se boteze cu botezul crucii”, scrie Steinhardt, ,,dar în grădina măslinilor, când se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deşerta paharul. Desigur, adaugă: Facă-se voia ta. Şovăiala totuşi a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conştiinţă a învierii, natura omenească pare să fi covârşit oarece timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe Tabor –, căci altfel nu s-ar fi auzit atât de firescul mi-e sete şi nici atât de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” („Jurnalul fericirii” , Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 120). Crucificatul devine, așadar, uman. Suferința este doar a omului. Zeii, divinitatea nu trăiesc această încercare. În Hristos vorbește omul din El, dar nu oricând, ci mai ales în momentele în care îl curtează suferința. Este începutul drumului către acceptarea măreață a sacrificiului. Hristos nu oferă mulțimii un spectacol divin, ci unul omenesc: „Dacă şi-ar fi păstrat – măcar în parte – impasibilitatea pe cruce, dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe Golgota n-ar fi fost – pentru filosofi, pentru preoţi şi pentru prostime – prilej de poticnire şi sminteală, ci «scenariu», ori «ritual», deci admisibil, comestibil” (ibid., pp. 122-123). Golgota devine un teritoriu uman cucerit de umanul divinității Sale. „Prin moarte, Socrate se ridică de la condiţia de om la cea de zeu”, în vreme ce Hristos „coboară până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umane” (ibid., p. 124). În „Frații Karamazov”, Ivan îi spune seraficului său frate, Aleoșa: „Aşadar, cum spuneam, admit existenţa lui Dumnezeu; o admit cu dragă inimă, după cum admit deopotrivă înţelepciunea, ca şi finalitatea lui, care ne este cu desăvârşire necunoscută; cred în armonia eternă, cu care – zice-se – ne vom contopi cândva, cred în cuvântul spre care tinde întregul univers şi care, fiind el însuşi Dumnezeu, este în acelaşi timp aspiraţia către dumnezeire, cred în toate câte mai sunt, chiar şi în infinit. Ce puzderie de cuvinte s-au făurit ca să exprime toate astea! Pe cât se pare, sunt pe calea cea bună, nu-i aşa? Şi acum închipuieşte-ţi că, în ultimă instanţă, totuşi, eu nu accept lumea asta a lui Dumnezeu, în finalitatea ei, n-o accept, deşi ştiu că există; pur şi simplu n-o admit. Nu spun că nu-l accept pe Dumnezeu, înţelege-mă, ci nu accept lumea plăsmuită de el, această creaţie divină. Şi nici prin gând nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodată” (F.M. Dostoievski, „Fraţii Karamazov”, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1986, pp. 417-418). Ivan își argumentează opțiunea cu trimitere la faptul că în creația divină există Răul și Suferința. Într-o creație perfectă, aceste suplicii n-ar avea ce căuta, cu atât mai mult că nici universul inocent al copilăriei nu este scutit de trăirea lor: „Ascultă-i, se adresează el lui Aleoşa – dacă lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog?” (ibid., p. 437). Poate că răspunsul lui Simone Weil l-ar răvăși pe Ivan, cel care voia să hăituiască suferința din Om: „Extraordinara măreţie a creştinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferinţă, ci o utilizare supranaturală a suferinţei” (Simone Weil, „Greutatea şi harul”, București, Editura Humanitas, 2003, p. 123). Ca și argumentul lui Steinhardt, care ne spune că suferința este cea care urmează viața; sau poate că viața urmează suferința. O suferință mereu nouă, mereu izbăvitoare, o suferință care ne ajută să dărâmăm zidurile subteraniste din noi. Dar cum se ivesc noi și noi ziduri, suferința capătă și justificare… pragmatică. Suntem logodiți pe vecie cu ea, chiar dacă, rațional, e greu de acceptat, nu o putem înțelege. Suferința locuiește în inimă. Privind către suferința din sufletul creștinului care nu are îndoieli, Simone Weil zice aproape dostoievskian: „Prin bucurie, frumuseţea lumii ne intră în suflet. Prin durere ea ne intră în carne” („Iubirea lui Dumnezeu şi nenorocirea”, în vol. „Autobiografie spirituală”, București, Editura Humanitas, 2004, pp. 85-86). Și lui Mîșkin, marele inocent, i-ar tresări frumos sufletul la auzul unei asemenea vești. Cât de mult trebuie să trăim suferința? Dostoievski nu ne-a sugerat că trebuie să fim robii ei, după cum nu ne-a sugerat nici faptul că trebuie să cultivăm suferințele inutile. Ion Mânzat sintetizează fericit crezul dostoievskian al suferinței: „Pentru Dostoievski, suferința este trăire atât dulce, cât și amară. Trebuie să fim atinși, dar nu consumați de suferință. De multe ori omul nu poate transforma suferința și intră într-o stare de autocompătimire și se identifică cu ea. Transformând suferința, creăm viața. Suferința întărește și spiritualizează” („Psihologia creștină a adâncurilor. F.M. Dostoievski contra Freud”, București, Editura Enciclopedic Gold Univers, 2009, p. 589). A accepta suferința nu este doar o virtute creștină; este un firesc al ființării. Stoicii ne-au spus că a fi virtuos înseamnă a fi indiferent la durere și suferință („apatheia”). Ceea ce, firește, în ordine… terestră, dacă nu candidezi la statutul de sfânt, este mai dificil de înțeles. Exagerând, desigur, am putea spune că, în manieră modernă gândind, ar trebui să cugetăm fiecare dintre noi la zămislirea unui management personal al suferinței. Dostoievski ne-ar putea fi un consilier minunat în realizarea acestui demers. El, cel care ne-a spus că pentru poporul rus este esențială „nevoia de suferință perpetuă și nepotolită, pretutindeni și în toate”. Mai mult, credea că de această sete de suferință poporul rus s-a molipsit de la începutul veacurilor, și că, până și în fericire, la ruși există măcar o fărâmă de suferință, altfel fericirea lor n-ar fi deplină.
Titlu în creion: Deșteptarea 34
Deșteptarea aniversează 34 de ani de existență. O face în noua sa variantă de publicație printată săptămânal. Și, firește, în deja consacratul format de ediție on-line de fiecare zi. 34 de ani! O viață de om. Sau chiar mai multe. Sunt viețile a zeci, poate chiar sute de mii de băcăuani care s-au regăsit, în toți acești ani, în și prin Deșteptarea.
Cu bune și cu rele. Ca-n viață. Generații diferite, ipostaze variate, autori diverși. Același numitor comun: Deșteptarea. În patru sau patruzeci și opt de pagini, în alb-negru ori color, zilnic ori săptămânal, pe print sau pe net: Deșteptarea. Iar povestea merge mai departe. Odată cu viața.
A noastră și a voastră. A orașului și a județului. 35, 36, 37… Și apoi 40, 41, gândindu-te cât de rotund poate să sune 50. Se apropie Sărbătorile de Iarnă. Vremea cadourilor. A urărilor și a dorințelor. Trag, ușor-ușor, funda roșie cu steluțe argintii de pe cutia verde a amintirilor. E o amintire dragă. Un cadou-urare-dorință. Dintr-un alt decembrie. Și dintr-o altă epocă. Veți înțelege, desigur. Așadar, spre finalul anului 1996, Deșteptarea, pe lângă cei șapte ani de existență, a sărbătorit și numărul 2000 al ziarului. S-a tipărit o ediție specială. Una cu adevărat de pus în ramă.
Țin minte că acel număr 2000 a ajuns, chiar în dimineața apariției, în platourile Matinalului prezentat de Florin Călinescu la Pro TV. Pe atunci, ce nu apărea la Pro, nu exista. Nu conta. Iar Deșteptarea conta. Dovadă că, în zilele în care s-a elaborat ediția aniversară, șefii redacției ne-au trimis pe mine și pe colegul meu Lucian Berdilă, la București, pentru a face un tur al publicațiilor de sport și a culege gânduri și impresii legate de Deșteptarea 2000. Prima descindere a fost pe Vasile Conta, la sediul Gazetei Sporturilor.
Din biroul secției „Internațional” tocmai ieșea directorul Gazetei, Ioan Chirilă. Ne-a întâmpinat cu căldură, chiar dacă nu eram decât doi mucoși. Cu vreo doi ani mai devreme, nea Vanea îmi acordase, cu generozitatea sa de boier, un amplu interviu pentru un alt cotidian al Bacăului, Ultima Oră. Asta după ce îmi oferise, fără să știe, o meserie. Cel care ne inspirase copilăria, adolescența și tinerețea a adresat ziarului nostru un mesaj scris. Când ni l-a întins, ne-a zis:
„Iar vouă, jurnaliștilor ce veți trece de anul 2000, vă recomand să vă faceți încă de pe acum o provizie serioasă de creioane și acuțitori. Va fi nevoie de ele, credeți-mă! Să nu uitați”. Sigur că l-am crezut: computerul începuse să înlocuiască atât dinții metalici ai mașinilor de scris, cât și plumbul tipografiilor, iar internetul făcea primii pași pe un drum fără de întoarcere. Și nu am uitat: cum să uiți o asemenea metaforă? Prin urmare, acum, la final de articol și de an, în amintirea lui Ioan Chirilă și a tuturor celor care, în toți acești 34 de ani, au trecut prin Deșteptarea pentru a rămâne în memorie, în suflete și în colecții, iau un creion.
Îl ascut- noroc cu rechizitele fiică-mii care are fix jumătate din vârsta ziarului nostru- și îl îndrept, ca pe o baghetă din ilice, spre ecranul computerului. Și subliniez, cu o linie imaginară, un titlu cât se poate de real: Deșteptarea 34.
Top 10 SCM Bacău – Top Internațional
Cel mai galonat club băcăuan, Sport Club Municipal Bacău, clubul care va sărbători în curând, 75 de ani de existență, își nominalizează astăzi laureații pe anul 2023. Pe locul 1, asa cum ne-a obișnuit, se situează aruncătoarea de ciocan, atleta Bianca Ghelber, cea mai bună atletă a anului și campioana europeană de senioare în 2022, care încheie un nou an competițional foarte bun, cu medalii de aur și argint la nivel internațional, și ceea ce este mai important, cu o clasare meritorie în primele 10 aruncătoare ale lumii din 32, în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris!
Denis Mihai, devenit între timp Campion European de seniori U23 la lupte, o secondează „umăr la umăr” pe Bianca, și prin cele două mari medalii cucerite în acest an, dar mai ales prin perspectiva olimpică care i se deschide la cei 21 de ani pe care îi va împlini în curând (ianuarie 2024).
Renato Nica antrenat de maestrul Relu Auraș completează podiumul topului anunțând o evoluție favorabilă în anii următori a boxului băcăuan, urmat de Andrei Jgheban, medaliat cu bronz la CM gimnaziada de la Rio de Janeiro.
Secțiile de kickbox, judo și înot, prin Radu Bobârnac, Ioana Cociorbă și Robert Borcea completează configurația topului.
Cel mai prezent sport din acest clasament – atletismul, aduce în atenția noastră două sportive de mare perspectivă și potențial Ștefania Zediu și Ramona Verman, sportive care ne-au adus multe surprize plăcute și în acest an.
Tot în proximitatea căruia sportivi foarte tineri și deosebit talentați de la haltere, gimnastică și sărituri în apă deja au debutat prin rezultate deosebit de valoroase, unele de nivel internațional recunoscut, cum ar fi performanțele remarcabile ale Dariei Vrînceanu, o atletă băcăuană de mare perspectivă.
Dacă adăugăm și numele antrenorilor, mentorilor, pedagogilor care întregesc această echipă a înaltei performanțe de la SCM Bacău, cum ar fi : Mihaela Melinte – cea mai bună antrenoare a României în 2022, Ioan Butucaru – ”antrenorul legendă a luptelor greco-romane”, Relu Auraș – cel mai titrat antrenor de box din România , Cristi Nemțeanu, Aura Balaban – atletism, Gabriel Muntenașu – kickboxing, Sabin Jitaru – înot, Constantin Manole și Dorin Cruceanu – judo, George Călin – haltere, Anișoara Șufariu – sărituri în apă, Vasilica Agop, Mihaela Bucur – gimnastică, Mihai Ciuntea și Eugen Lupeș – tenis de câmp și din fericire mulți alți profesioniști ai domeniului, avem o imagine dătătoare de speranță a potențialului sportului băcăuan.
TOP 10 SCM Bacău 2023
Locul 1 Bianca GHELBER – aruncarea ciocanului (antrenor Mihaela Melinte – atletism) argint Cupa Europei Seniori – Leiria Portugalia, argint Jocurile Europene Cracovia Malopolska Polonia, aur Jocurile Francofoniei Kinsasha Congo, aur”Word Athletics Continental Tour”Madrid Spania, loc 7 Campionat Mondial Budapesta Ungaria, aur CN Seniori, aur CN Seniori;
Locul 2 Denis MIHAI (antrenor Ioan Butucaru – lupte greco-romane) Campion European Seniori U23 București, bronz Campionat European Seniori Zagreb Croația, loc 5 Campionat Mondial Seniori U23 Tirana Albania, Aur CN Seniori U23, Aur Cupa României, Bronz TI Seniori ”Ibrahim Mustafa”Egipt;
Locul 3 Renato NICA (antrenor Relu Auraș box) Bronz Campionat European Juniori România, Campion Balcanic juniori, aur Cupa României Juniori;
Locul 4 Andrei JGHEBAN (antrenor Relu Auraș – box) Bronz Campionat Mondial Gimnaziada Juniori Rio de Janeiro Brazilia, Bronz Campionat Balcanic Juniori, aur CN Juniori, argint Cupa României Juniori;
Locul 5 Vasile COJOC (antrenor Ion Șarban – lupte greco-romane) Campion Național Seniori, Campion Național U23, aur Cupa României Seniori, aur TI ”Muhamet Malo Turnament”, argint TI”Ion Corneanu / Ladislau Simon”, loc 9 Campionat European Seniori U23, Loc 11 Campionat Mondial lupte pe plajă, loc 12 Campionat Mondial seniori U23 Tirana Albania, titular în vederea participării la turneele de calificare pentru JO;
Locul 6 Radu BOBÂRNAC (antrenor Gabriel Muntenașu – Kickboxing) Bronz Campionate Europene Juniori K1 Istanbul Turcia, aur Cupa Romaniei K1, aur CN Kickbox K1, aur CN junior Kickbox în ring -Full Contact& LK;
Locul 7 Ștefania ZEDIU (antrenor Cristi Nemțeanu – atletism) Loc 6 Campionat European Juniori Ierusalim Israel – proba 4x400m, argint CN Juniori (400m), loc 5 Internaționalele României Juniori 400 m/800 m, bronz CN Juniori – 400m/800m, Bronz CN Tineret 800m, aur Cupa României Seniori 400m, aur Cupa României Juniori – 400m/800m, loc 5 CN Sală Seniori U23 (400 m);
Locul 8 Ioana COCIORBĂ (antrenor Constantin Manole – judo) Bronz Cupa Europei U18 Gyor Ungaria, Bronz Cupa Europeană U23 Budapesta Ungaria, argint Campionat Balcanic U23 Istanbul Turcia, Bronz Campionat Balcanic U21 Bosnia Herțegovina, Bronz Campionat Balcanic U18 Krushevo Macedonia, argint CN U18, Bronz CN U18, Bronz CN U21;
Locul 9 Ramona VERMAN – săritura în lungime (antrenor Aura Balaban – atletism) Argint Internaționalele României Seniori, loc 10 Campionate Europene Juniori Ierusalim Israel, argint CN Sală Seniori U23, aur CN Juniori, aur CN Seniori, aur CN Tineret;
Locul 10 Robert BORCEA (antrenor Sabin Jitaru – înot) Argint Concursul Țărilor Central Europene – Kranj Slovenia 4x100m mixt junior și loc 4/5 la 100/200 m fluture, 13 recorduri naționale la 8 probe, aur CN Cadeți la: 100m fluture/200m fluture/100m spate/200m spate, argint CN Cadeți la : 200m mixt/400m mixt/4x100m mixt, Bronz CN Cadeți la 4x100m/100m liber, Bronz Cupa României Juniori 100 m fluture/200 m fluture.
Ion Șarban director SCM Bacău : „Ne bucurăm că și în acest an, 2023, Top 10 SCM este un top internațional, fapt care confirmă nivelul înalt al valorii sportivilor și antrenorilor noștri, ocazie cu care îi felicit pentru rezultatele deosebite înregistrate, și le transmit și pe această cale că sunt alături de ei, întotdeauna simțind pasiunea lor pentru sportul de performanță iar eforturile lor în atingerea obiectivelor, practic a limitelor umane, sunt un ecou permanent în sufletul meu, un motor care mă determină permanent să mă mobilizez în a-mi aduce aportul meu la acest efort colectiv dar în același timp individual.Vă mulțumesc tuturor pentru onoarea de a lucra împreună și sper ca viitorul să ne aducă doar lucruri bune.”
Top 10 SCM Bacău este completat cu un top al „tinerelor speranțe”, sportivi extraordinari, la nivel juvenil, care deja au debutat în competițiile de maxim interes național și internațional obținând rezultate deosebite.
Nominalizați la Secțiunea „Tinere speranțe” SCM Bacău
Daria Vrînceanu Atletism Multiplă Campioană Națională
Șarban Luca-Ștefan Lupte Campion Balcanic U15, participare Campionate Europene
Raul Filimon Atletism Campion Național
Alexia Blănaru Gimnastica Multiplă Campioană Națională
Robert Ambrosie Lupte Bronz Balcaniada U15, participare Campionate Europene
Maria Bortoc Haltere Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale
Isidora Cojocaru Judo Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale
Daria Elena Toderașc Sărituri în apă Bronz Balcaniada juniori, participare Campionate Europene
Maria –Elena Cerguță Gimnastica Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale
Alexandra Ismană și Andrei Simon tenis in top 10 național
Viorel Hrebenciuc povestește cum a fost în decembrie 1989 în Bacău
A fost unul dintre personajele-cheie ale evenimentelor din 1989 din Bacău. Bun cunoscător al economiei județului – lucra la Consiliul Județean de Control Muncitoresc – a luat măsuri pentru a securiza cele două adevărate bombe care puteau distruge atât municipiul Bacău cât și municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se numea, atunci Oneștiul: amoniacul de la Combinatul Chimic și cianurile de la Combinatul Petrochimic Borzești. A dispus retragerea armelor și muniției distribuite Gărzilor Patriotice și a înființat un comandament militar unic astfel încât, în județ, nu s-au înregistrat victime în decembrie 1989. „Deșteptarea” a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre evenimentele din 1989 din Bacău și despre efectele pe care aceste evenimente le-au avut în timp . (Răzvan Bibire)
Ce funcție aveați în decembrie 1989?
În decembrie 1989 lucram la Consiliul Județean de Control Muncitoresc, care se ocupa de economia județului Bacău, excepție făcând sectorul agricol. Sunt absolvent al Facultății de Cibernetică Economică și Statistică din cadrul ASE București, după repartiție în calitate de economist mă ocupam de urmărirea îndeplinirii indicatorilor economici la nivelul județului. Din această perspectivă, am avut o percepție integrată asupra complexității economiei județului Bacău. Spun acest lucru, deoarece trebuie să știți că economia județului Bacău reprezenta o Românie la scară mai mică, aici regăsindu-se aproape toate ramurile din economia națională. Mă refer la mineritul din Comănești, Salina de la Târgu Ocna, schelele de foraj și cele de la exploatarea petrolieră din zona Moinesti, chimia și petrochimia din Onești și Bacău, 40% din suprafața județului acoperită de terenuri forestiere cu un Inspectorat Silvic și întreprinderi foarte puternice, fabrici de prelucrare a lemnului și mobilă în Comănești și Bacău, industria de confecții din Bacău și Buhuși, fabrică de pielărie și încălțăminte în Bacău, activitățile din construcții, metalurgie, mașini-unelte, șuruburi și panouri electropneumatice în Bacău, celuloza și hârtia la Letea, industrie alimentară extrem de dezvoltată și culminând cu producția de avioane. Am făcut toată această enumerare pentru a releva faptul că județul Bacău era extrem de important în economia României, fiind pe locul 4 între județele țării din punct de vedere al volumului activității economice. Complexitatea activităților de care m-am ocupat m-au format ca un bun profesionist în economie, lucru care a ieșit în evidență în perioada 1992-1996 când am activat în funcția de Secretar General al Guvernului.
„Wind of change”
Cum s-a realizat transferul de putere în Bacău în 22 decembrie 1989?
Transferul de putere în Bacău are niște valențe unice în România acelor zile. Înainte de a trece la descrierea lor, vreau să fac o scurtă digresiune în vara anului 1989. Mi-am petrecut o săptămână de concediu la mare în stațiunea Neptun. Pentru că nu fac plajă prea mult, îmi petreceam ziua într-un baruleț savurând cafea turcească, dezlegând careuri din revista Rebus și ascultând muzică la difuzorul localului. În acea perioadă, am auzit zilnic, obsedant aș putea spune, melodia formației Scorpions, „Wind of change”. Versurile erau semnificative pentru perioada prin care treceam, dar mai ales prin ceea ce urma să se întâmple în viitorul apropiat.
Având în vedere textul melodiei ce îndemna la „schimbare”, am fost mirat să constat că persoanele care se ocupau de cenzură nu au remarcat melodia, de aceea am ales să interpretez versurile ca un preambul la schimbarea pe care majoritatea tăcută a României o aștepta. Un nou semn l-am primit în dimineața zilei de 21 decembrie 1989, în drum spre birou a fost difuzată aceeași melodie la radio, în timp ce pe cerul Bacăului, în acea dimineață caldă de iarnă, era un curcubeu incredibil de frumos. A urmat mitingul eșuat al lui Ceaușescu, neverosimil, o zi și o noapte de zbucium și 22 decembrie. Dimineața la teleconferința zilnică din Sistemul energetic național, care era sub control militar, colonelul-comandant anunțase spre surpriza tuturor că armata este alături de popor, și nu de Ceaușescu.
La prânz Ceaușescu a părăsit într-un elicopter clădirea Comitetului Central, moment în care a erupt vulcanul schimbării. La acea oră mă aflam acasă, l-am ascultat la radio pe Alexandru Mironov anunțând un comunicat important pentru țară. Gândul mi-a fugit la cartea lui Haralamb Zinca „Și a fost ora H” care începea exact la fel, în carte fiind vorba despre momentul 23 august 1944. La radio s-a anunțat că Ceaușescu a fugit, am deschis instinctiv televizorul, deși nu avea sens, programul începea, așa cum știm cu toții, de la ora 20.
Spre surpriza mea, am văzut în direct cum Caramitru îi spunea lui Mircea Dinescu să se facă, nici mai mult, nici mai puțin, că lucrează. În acel moment, în mintea mea au apărut două gânduri: primul, că puteam vorbi fără să-mi fie frică și al doilea, că fiul meu va putea să facă școala adevărată, fără să mulțumească „tovarășului” și „tovarășei”.
Înainte de revoluție devenisem cu toții duplicitari, ne creasem un limbaj de lemn pe care îl mimam cu toții, deși aproape nimeni nu mai credea în el. Nu vă imaginați ce sentiment sublim trăiam, puteam vorbi fără frică, fără consecințe negative care să se restrângă asupra mea sau a familiei. În jurul orei 16, la ușa apartamentului meu au venit trei revoluționari cu banderolă tricoloră care mi-au transmis că sunt așteptat la sediu.
Îl cunoșteam doar pe unul dintre ei, domnul Buzoianu, pe atunci director la Peco. Cu toate protestele familiei, am plecat împreună cu revoluționarii la sediu, fiind pregătit psihic pentru vâltoarea care simțeam că urmează. În lunile premergătoare lui decembrie 1989, îmi imaginam „schimbarea” în fel și chip, astfel încât mă consideram pregătit pentru un asemenea moment. Ajuns la sediu am regăsit un entuziasm general, sute de oameni în fața clădirii și alți zeci care țineau cuvântări revoluționare din balconul clădirii. În sala de ședințe erau peste 150 de oameni, primii intrați în sediu care țineau o ședință de organizare alegându-l președinte pe Geo Popa, actor și om de cultură, în timp ce eu am fost ales vicepreședinte cu probleme economice. După tot acest preambul de intrare în atmosferă, ajungem și la valențele revoluției băcăuane, aproape unice în țară, care explică de ce aici nu s-au înregistrat victime. Bacăul are patru revoluționari morți la București, monumentul lor fiind situat în cimitirul central.
După ce am fost desemnat vicepreședinte, mi-am preluat atribuțiile pe care consideram că le am. Am observat în sediu foarte mulți oameni înarmați, entuziaști și euforici sub influența alcoolului. Prima măsură pe care am luat-o a fost să-l chem pe maiorul Haisan, comandantul gărzilor județene, căruia i-am ordonat să retragă armele cu care erau înarmați membrii Gărzilor Patriotice. După o oră, maiorul Haisan mi-a raportat că toate armele erau la rastel și mai important, că nu lipsea nici un cartuș. În acest timp, în București și în toată țara, oamenii erau înarmați, de aceea consider că aceasta a fost una din marile greșeli care s-au făcut. Din respect pentru istorie și martiri, nu vreau să dezvolt mai mult acest subiect. După ce am rezolvat problema armelor, în ciuda faptului că revoluționarii protestau, am dat două telefoane.
Primul, la Combinatul de îngrășăminte chimice unde existau în stoc 6.000 de tone de amoniac, o adevărată bombă cu ceas pentru oraș. Am vorbit cu inginerul șef Băncila, care m-a informat că încărcase în vagoane amoniacul, trenul fiind în gară la Valea Seacă sub paza unui pluton de soldați. Al doilea telefon l-am dat la Combinatul petrochimic Borzești (16.000 de muncitori) pentru a mă interesa de instalația de cianuri, o altă potențială bombă, unde directorul general Valentin Anastasiu, un inginer chimist cu peste 200 de invenții și inovații, mi-a spus că totul este sub control.
În acel moment având siguranța că principalele instalații „bombă” sunt sub control strict, am considerat necesar să chem la sediu toți directorii întreprinderilor din județ. La ora 21.00 am convocat directorii și liderii de sindicat de la toate unitățile economice. Fuseseră convocați și mai devreme de unii revoluționari, dar neconoscându-i nimeni nu s-au prezentat la sediu. Intrând în sala de ședințe, alături de președintele Geo Popa, am văzut la participanți o oarecare teamă de necunoscut și priviri pline de curiozitate. Președintele i-a anunțat că s-au desființat toate organizațiile de partid, că ei în calitate de directori vor conduce întreprinderile și mai important, că producția nu trebuie întreruptă.
Ce a urmat?
Mi-am intrat în rol și am luat următoarele măsuri. Prima a fost aceea că în noaptea de 22 spre 23 decembrie s-au scos toate băuturile alcoolice din magazine și restaurante, nu s-au mai vândut decât în data de 31 decembrie. Tot în acea noapte am aprovizionat toate alimentarele și autoservirile cu carne și produse din carne de la Intreprinderea de Industrie a Carnii și de la Avicola. Ca să facem aprovizionarea am intrat în stocurile de export, de aceasta dată nu mai aveam nevoie de alte aprobări. Începând de a doua zi, dimineața, în magazine erau cozi interminabile și o bucurie generală, la Bacău revoluția având un efect imediat.
A doua zi ne-am confruntat cu alt gen de probleme. Într-o discuție pe care am avut-o cu comandantul garnizoanei colonelul Tărnăuceanu, am remarcat că fiecare unitate militară trimitea ostași în diferite locuri și riscau să se confrunte unii cu alții, episoade dramatice care s-au petrecut în alte zone ale țării. Așa cum știți, în Bacău existau foarte multe unități militare, de aceea am instituit un comandament militar unic la nivelul județului. Am alocat o cameră care nu avea geamuri spre exteriorul clădirii, unde făceau de serviciu câte un ofițer din fiecare unitate având în față harta județului și a municipiului Bacău.
În momentul în care se deplasa o grupă de ostași dintr-o unitate erau informate toate celelalte. Acest sistem ne-a permis să evităm evenimentele neplăcute și episoadele dramatice. Recapitulez pe scurt măsurile luate care au condus la evitarea haosului și a pierderii de vieți omenești. Prima a fost retragerea armelor de la membrii gărzilor patriotice și faptul că nu am înarmat revoluționarii. A doua a fost Comandamentul militar unic și consolidarea încrederii dintre Armată și Securitate.
A treia a fost faptul că am ținut în permanentă legătură cu unitățile economice și am evitat orice fel de criză. A patra a fost retragerea băuturilor alcoolice de pe piață și aprovizionarea cu carne și produse din carne. Trebuie să recunosc că de la București mă suna de trei ori pe zi domnul Surdu care răspundea de aprovizionarea capitalei, ordonând să trimită stocurile de alimente pentru export. Nu vă dați seama câtă imaginație am avut să-i resping cererile, ajutat și de faptul că rezerva națională era depozitată în Bacău, la Frigorifer.
Azi, respectul lipsește cu desăvârșire
Cât de diferit este acum mediul politic și economic al județului față de acum 20 de ani?
Mediul politic de acum este mult diferit față de începuturile tranziției, un lucru firesc deoarece prioritățile sociale și generațiile se schimbă. Consider că nivelul dialogului și luptei politice era mult diferit față de astăzi; acum, dezbaterile lipsesc aproape total, iar urletul disprețuitor acaparează scena în multe ipostaze.
Între noi exista un respect mult mai mare, respect care astăzi lipsește cu desăvârșire. Este evident că social media a schimbat profund societatea și modul de raportare, de aceea nici politica nu putea face notă discordantă. Chiar și așa, mi-aș permite să amintesc că decența dialogului, stima de sine și respectul față de oamenii care i-au ales trebuie să fie primordiale la un om politic de anvergură. România zilelor noastre nu se poate dezvolta decât raliată la fluxurile internaționale de capital, dovadă în acest sens fiind ultimii 20 de ani.
Cu toții iubim această țară mai mult sau mai puțin, dar la sfârșitul zilei depinde doar de politicieni ca România să reprezinte ceva la masa puterilor care decid viitorul acestei lumi. Cred că generația mea și-a făcut datoria față de această țară prin integrarea în NATO și UE, precum și prin practicarea unui dialog constructiv cu minoritățile naționale, reușind astfel să păstreze integritatea teritorială a României într-un climat extrem de dificil din Balcani, mai ales în primii ani ai tranziției.
Ați fost martorul tranziției de la Comunism la Capitalism, o tranziție care nu a fost prea lină. Pentru cetățeanul de rând câștigurile au fost mai mari decât pierderile?
Evident, doar că vedeți dumneavoastră, nimeni nu ne-a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să le facem pentru a ne integra în economia de piață. Astăzi, după mai mult de 30 de ani, putem realiza prin documentare istorică, izolarea în care se afla România anilor ‘80. Eram un stat în afara jocurilor de putere la nivel european, căzuți între scaune (URSS și Occident), cu o economie mamut slab tehnologizată și lipsită de competitivitate reală. Mult mai târziu am realizat aceste adevăruri, care nu au făcut decât să ne vină în față în primii ani ai tranziției.
Deasemenea, trebuie să fim corecți și să admitem că România a plecat de pe ultimul loc în cursa tranziției, fără a beneficia de ștergerea parțială a datoriilor externe, precum Polonia sau Ungaria, și fără să fie ajutată de partenerii externi în primii ani după revoluție. Faptul că Ceaușescu nu a înțeles negocierea dintre Gorbaciov și America ne-a lăsat descoperiți în fața noii lumi, cu o economie decapitalizată și cu sectoare industriale mamut, fără competitivitate sau cerere externă reală.
Deschiderea Chinei către lumea globală la începutul anilor ‘80 și integrarea Americii Latine în fluxurile internaționale au atârnat greu din perspectivă economică, dacă URSS nu mai putea face față, imaginați-vă doar poziția României și situația reală a acelui deceniu nefericit. Astăzi, dacă suntem onești și facem o analiză obiectivă pe date economice, nu putem să negăm progresul fantastic făcut în acești 30 de ani, după 2000 România având cea mai mare creștere economică la nivelul UE. Este drept că am plecat de jos și potențialul de convergență este încă mare, dar chiar și așa nu putem să omitem evidențele și faptul că ne-am dezvoltat enorm în aceste decenii. De aceea, afirm cu toată încrederea că beneficiile au fost mult mai mari decât pierderile, dar sunt conștient de sacrificiile imense trăite de mulți dintre români, care nu și-au mai găsit locul în noua economie de piață dură a tranziției.
Lumea de ieri nu mai are nimic de-a face cu lumea de azi
Unde se află în acest moment România? Ce viitor are în actuala configurație politică și economică a lumii?
România se află astăzi în cel mai bun moment al istoriei noastre moderne. Am depășit economic cu mult perioada dinaintea primului război mondial sau anii interbelici, dar trebuie să fim conștienți că noua ruptură globală care ne împinge către un alt Război Rece va fi dificilă. Depindem fără să vrem de evoluția economică a UE și sper că liderii europeni să găsească o formulă inteligentă pentru a redobândi competitivitatea economică în noua ordine globală.
Europa nu este foarte bine poziționată din perspectiva resurselor și trebuie să admitem că este nevoie de multă iscusință pentru a împăca interesele geostrategice și accesul la aceste resurse, mă refer în special la energie. Potențialul nostru de creștere economică este foarte mare, dovadă sunt studiile care arată că ne situăm pe primul loc la nivelul UE. Dacă vom ști să exploatăm acest lucru, cred că următorul deceniu ne va duce aproape la același nivel cu Vestul Europei din perspectiva puterii de cumpărare. În același timp, nu trebuie să ne fie frică să jucăm toate cărțile diplomatice pe care le avem, trăim niște momente istorice în care astrele se realiniază la nivel internațional.
„Trebuie să fim extrem de atenți la poziționarea față de marile puteri și trebuie să avem inteligența să dialogăm cu toate părțile implicate, indiferent de opțiunile pe care le avem. Lipsa negocierii și practicarea unei diplomații oarbe fără interese naționale bine definite ne poate duce către rezultate negative în noul context. România trebuie să fie conștientă că este una din marile puteri ale UE din multe puncte de vedere, de la independența energetică până la factorul demografic, de aceea trebuie să ne comportăm ca atare. Consider că am depășit cu succes primii ani ai tranziției în care era nevoie de orice compromis pentru a putea dialoga cu partenerii externi cu scopul de a ieși din deceniul de izolare puternică din anii ‘80. Viitorul este al celor inteligenți, care știu că lumea de ieri nu mai are nimic de-a face cu lumea de azi și totul este în permanentă schimbare”.
Agricola dezvoltă în premieră est-europeană proiectul AquaSPICE
• Reutilizarea apei rezultată din industrie este o componentă principală în lupta pentru adaptarea la schimbările climatice
Creșterea cererii globale pentru apă generate de evoluția industrială, împreună cu schimbările climatice, exercită o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă dulce. Industria, fiind un consumator semnificativ de apă, are o responsabilitate majoră în gestionarea eficientă a acestei resurse vitale, iar refolosirea apei în procesele industriale devine astfel o componentă esențială a unui model durabil de dezvoltare.
Un mic grup de cercetatori din cadrul companiei Agricola Internațional SA din Bacău a inițiat și dezvoltat, în cadrul unui proiect cu finanțare internațională, o metodologie de filtrare și refolosire a apei uzate obținută în procesul de prelucrare a cărnii de pasăre din abator, transformând-o în apă reutilizabilă.
Proiectul AquaSPICE, condus de Universitatea Tehnică din Aachen, Germania, a început în anul 2020 și a permis cooperarea echipei Agricola Internațional SA cu echipe multidisciplinare din Olanda, Spania, Grecia, Italia și România.
“Refolosirea apei rezultate din industria alimentară nu numai că reduce presiunea asupra resurselor de apă în general, dar crește și eficiența proceselor industriale în cadrul firmei noastre. Prin implementarea practicilor de management modern al apei, companiile pot reduce în viitor costurile legate de achiziția, tratarea și eliminarea apei, consolidând astfel stabilitatea financiară și competitivitatea în sectorul nostru, pe termen lung”, a declarat Grigore Horoi, președintele Grupului de firme Agricola.
Toți partenerii din cadrul proiectului AquaSPICE au avut de întâmpinat greutăți din cauza tehnologiilor inovatoare și mai ales perioadei de pandemie, care au încetinit procesul de proiectare a sistemelor pilot. Unul dintre aceste sisteme pilot a fost utilizat, chiar în aceste zile ale lunii decembrie, de abatorul de păsări la Agricola Internațional pentru refiltrarea apei uzate, cu rezultate foarte bune.
Lucrul în echipă cu partenerii internaționali a permis echipei de experți din Bacău introducerea noilor tehnologii de tratare a apei uzate rezultate din industria alimentară pentru prima dată în Centrul și Estul Europei, tehnologii ce permit altor industrii (chimică, petrol și gaze, etc.) să recicleze și să refolosească apele uzate în procesele lor. Sisteme avansate de purificare, precum și automatizarea și folosirea unor senzori de ultimă generație asigură că apa astfel refolosită îndeplinește standardele de calitate necesare refolosirii.
Apa astfel reciclată va fi utilizată exclusiv la spălarea curților, udatul vegetației din jurul sediului, etc., cu impact evident în economia de apă.
“Aceste inovații tehnologice, aplicate cu succes pentru prima dată la Agricola Internațional, dovedesc că refolosirea apei rezultate din industrie nu este doar o opțiune sustenabilă, ci și o investiție în eficiență și responsabilitate socială în comunitatea băcăuană” – a declarant Nicoleta Frunză – specialist în probleme de Mediu, membru echipei de implementare a proiectului AquaSPICE în Bacău.
Refolosirea apei rezultate din industrie nu este doar o alegere responsabilă, ci și un pas hotărâtor în direcția unui viitor mai sustenabil. Acest lucru se întâmplă pentru prima data în Bacău cu rezultate optimiste. Prin implementarea acestor practici inovatoare la nivel de proiecte pilot, industria, în colaborare cu alți parteneri locali, poate deveni un lider în lupta împotriva schimbărilor climatice și poate asigura păstrarea resurselor de apă dulce pentru generațiile viitoare.
Paradoxurile României
Când vine vorba de România, trebuie să admitem că suntem în fața unui caleidoscop cultural, o țară în care paradoxurile își găsesc confortabil locul. E ca și cum am avea o petrecere cu toate opțiunile pe masă, dar cu toate elementele având câte un opus paradoxal.
Românii sunt cunoscuți pentru că îți deschid ușa cu un zâmbet larg și un ceaun de mămăligă proaspătă. Totuși, nu te aștepta să-ți dezvăluie toate secretele lor în prima oră. Ospitalitatea se îmbină cu o doză sănătoasă de rezervă, precum cafeaua cu un strop de lapte.
România, o țară cu o moștenire bogată de folclor și tradiții, încearcă să danseze pe două melodii: una cu fluier și nai, cealaltă cu bumți-bumți produși digital de laptopuri. Să fim autentici sau să fim la modă? Aceasta este întrebarea, iar răspunsul e probabil undeva între cele două.
Românii sunt campioni ai optimismului, dar nu-i întreba prea multe despre politica locală sau economie. Când vine vorba de viitor, suntem împărțiți între o speranță fermă și un scepticism bine întemeiat. E ca și cum ne-am juca la zaruri cu destinele noastre.
Românii sunt ca niște lupi solitari care, în momentele critice, se adună ca o haită bine sudată. În ciuda aparențelor individualiste, suntem gata să ne dăm o mână de ajutor în momente de nevoie. E ca și cum am avea o rețetă secretă a solidarității.
Nu-i secret că românii știu să petreacă și să se bucure de viață, dar există mereu un strop de melancolie care pluteste în aer. Dansăm cu zâmbetul pe buze, dar privirea ni se pierde pe undeva, căutând parcă ceva pierdut în vremuri de demult.
Românii, experți în a face față birocrației din toate timpurile, sunt și maeștri ai flexibilității. De la cozile interminabile la găsirea unor soluții ingenioase în fața obstacolelor administrative, suntem ca niște dansatori exotici în sala de bal a hârtiilor și timbrelor.
Să recunoaștem că România este ca un teatru al absurdului, un loc în care paradoxurile dansează pe un fundal de contraste puternice. Suntem ca actori pe o scenă a vieții, înconjurați de contradicții ce ne definesc, ce ne provoacă și ne fac să ne întrebăm: „Câtă dramă poate să încăpă într-un paradox?”
