Acasă Blog Pagina 5675

Cat de mari sunt averile judecatorilor bacauani?

    Magistratii de la Curtea de Apel nu traiesc pe picior mare, majoritatea avand datorii la banci. Din toti judecatorii bacauani, doar trei au strans bani pentru zile negre. Cel mai avut magistrat imparte dreptatea la Podu Turcului.

    Judecatorii bacauani nu sunt chiar atat de avuti pe cat s-ar crede. Daca se tine cont de declaratiile lor de avere, unii sunt lipiti pamantului de saraci. Nu au nici casa, nici bani. Iar pe deasupra au datorii grele. Presedintele Curtii de Apel Bacau, Catalin Serban, nu este nici foarte bogat, dar nici sarac. El detine un apartament de 92 metri patrati pe strada Ana Ipatescu, cumparat prin credit ipotecar, si un Renault Megane, luat in leasing. Presedintele a reusit sa economiseasca peste 100.000 lei, dar are si datorii de 11.000 euro, termenul scadent de lichidare a acestora fiind anul 2018. Mai instarit este vicepresedintele Florin Burghelea. El detine un teren de 706 metri patrati pe strada N. Voda, 8.900 metri patrati teren agricol pe strada Lupeni, un apartament de 63 metri patrati pe strada Visinului si o casa de locuit (79 m.p.) pe aceeasi strada Lupeni. In plus, avicele” poseda si un autoturism Volkswagen. Are cu ce se lauda si judecatorul Maria Hodorogea. Un teren de 1.000 metri patrati la Hemeiusi, unul de 462 metri patrati in Bacau, un apartament de 70,16 m.p. pe strada Nicolae Balcescu, o garsoniera de 22 m.p. in Iasi, o garsoniera de 31,43 m.p. pe strada 9 Mai si una pe strada Razboieni (23,085 m.p.) Tot judecatorul Hodorogea mai detine un autoturism Peugeot 206. Si magistratul Dumitru Pocovnicu, fostul presedine al Tribunalului Bacau, are ceva avere. El detine trei terenuri in comuna Glavanesti de peste 35.000 m.p., o cladire tot in comuna Glavanesti cu o suprafata de 1575 m.p., un autoturism Dacia si un Volkswagen. Magistratul a strans la ciorap 65.000 lei, dar are si datorii de 10.000 de euro pe care trebuie sa le lichideze in 2013. Cel mai inglodat in datorii este judecatorul Lacramioara Moglan care are de restituit bancilor peste 40.000 euro.

    Judecatorii din teritoriu au mai mult cheag

    Si judecatorii de la Tribunalul Bacau au averi modeste, iar unii nu au nici un bun pe numele lor. Presedintele Maria Munteanu detine un teren de 480 m.p. pe strada Avram Iancu, o casa de 180 m.p. in aceeasi locatie si conduce un Peugeot 407. Are, in schimb, datorii de 23.000 euro. Destul de instarit este judecatorul Stelian Balaita cu 3,7 ha teren agricol in Secuieni, un apartament in Bacau si o casa in Secuieni. Judecatorul a strans la ciorap si 15.000 lei. La Judecatoria Bacau, asaracia” este si mai mare. Presedintele Laurentiu Paduraru detine in comuna Girleni trei terenuri cu o suprafata de peste 3.000 m.p., un apartament in Bacau de 57,84 m.p. si o casa in Girleni de 143 m.ap. Presedintele are si datorii de 40.000 euro pe care trebuie sa le achite pana in anul 2027. Demn de luat in seama este magistratul Catalin Iacobut care nu are ca avere decat un autoturism Dacia Logan. Mult mai avuti sunt judecatorii din teritoriu. De departe Constantin Roset, presedintele Judecatoriei Podu Turcului, este magistratul cel mai instarit, fara sa fie dator la vreo banca. El detine 10,03 hectare teren agricol in Gura Vaii, 1.148 m.p. intravilan in Tirgu Ocna, 1.038 m.p. teren agricol tot in Tirgu Ocna, un apartament in Slanic Moldova, o casa in Tirgu Ocna, un apartament in Tirgu Ocna si o masina Logan. Iar pentru toate bunurile, magistratul are si cate o explicatie. Scris de Codrin Cristea

    Asistentii prefera Irlanda / Spitalele au sute de posturi neocupate

      Autoritatea de Sanatate Publica a inventariat, la cererea Ministerului Sanatatii Publice, asistentii incadrati in spitale si a stabilit un necesar. Spitalele au un deficit de peste 800 de asistenti. La concursuri nu se prezinta nici macar un candidat pe un loc, in ciuda majorarilor salariale din acest an. Pe de alta parte, spitalele nu pot incadra cati asistenti au nevoie, fiindca nu au bani sa-i plateasca.

      In spitalele publice si la Ambulanta sunt incadrati 1.903 asistenti. „Pe baza datelor transmise de la spitale, rezulta un necesar la nivel de judet de 812 asistenti, a declarat Adam Jofa, sef Resurse umane la ASP. Necesarul se stabileste in functie de numarul de paturi si specificul sectiilor. Ministerul a facut acest inventar deoarece se intentioneaza o revigorare a scolilor post-liceale de asistenti medicali „. Deficitul se observa la nivelul tuturor specialitatilor.

      Concurenta slaba la concursuri

      Anul acesta, numai in Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) au intrat in concediu fara plata peste 80 de asistente medicale, motivul fiind plecarea la munca in strainatate. Migrarea halatelor albe in tarile Uniunii Europene se resimte continuu la SJU. Prin urmare, conducerea spitalului este nevoita sa organizeze cel putin o data pe luna concurs pentru ocuparea posturilor ramase libere. Numai ca, din pacate, aproape mereu se prezinta un numar egal sau chiar mai mic de concurenti decat cel al posturilor. La sfarsitul lunii mai, de exemplu, a avut loc un concurs pentru patru posturi de asistent in sectia Neonatologie si alte doua, la Anestezie-Terapie Intensiva (ATI). Aceste locuri de munca au fost ofertate de mai multe ori, dar de fiecare data nu s-a batut nimeni pentru a le castiga. Si in mai concurenta a fost slaba. Pentru ATI nu s-a inscris nimeni iar pentru Neonatologie, doar un candidat. Concursul pentru aceste posturi si altele a fost repetat la sfarsitul lunii iunie. Asa cum era de asteptat, si de aceasta data pentru posturile de asistent medical din mai toate sectiile nu a fost concurenta ori chiar nu s-a inscris nimeni la concurs.

      Au dat Italia pe Irlanda

      In urma cu 3 zile a avut loc un concurs la Spitalul Municipal Onesti, pentru ocuparea a 6 posturi de asistent. S-au prezentat doar 5 candidati. „De unde sa alegi?”, se intreaba dr. Iuliu Ionas, directorul medical al spitalului. „Avem in Onesti filiala unei scoli post-liceale din Bucuresti. Absolventi ar fi, dar nu se prezinta la concurs. Daca se incadreaza, lucreaza o perioada, pentru experienta, si pleaca in strainatate. Acum nu mai aleg Italia, ci Irlanda, unde se plateste mai bine. Pe de alta parte, ne bucuram ca unii dintre asistentii cu vechime au familie, copii, si nu intentioneaza sa plece in alta tara la munca”.

      Nu au bani de salarii

      Alte spitale se feresc sa scoata la concurs posturi de asistent medical, chiar daca aceasta s-ar impune, dupa normative. Spitalul Comanesti are un deficit de 126 de asistenti. Managerul unitatii, dr. Laurian Jurca, sustine ca nu este criza. „Ne descurcam asa. Normativul este una, iar finantarea este alta. Daca angajezi oameni, trebuie sa ii platesti”. Aceeasi situatie se intalneste si la Spitalul Buhusi, care duce lipsa de 26 de asistenti, pe care insa nu i-ar putea plati. Un asistent cu vechime maxima poate ajunge la un salariu de 3000 lei. In unele sectii sporurile au crescut pana la suta la suta. In lunile viitoare, chiar daca asistentii ar bate la portile spitalelor, atrasi de salarii, ar putea fi refuzati. „Acordarea majorarilor salariale din acest an si a sporurilor prevazute pentru asistenti reprezinta un mare efort financiar pentru spitale”, a explicat seful de resurse umane de la ASP. Asistentii incadrati sunt astfel nevoiti sa se ocupe de mult mai multi pacienti decat prevad normele. Calitatea actului medical sufera, oricat se incearca negarea acestei realitati. Scris de Doina Mincu, Elena Tintaru

      Firmele din Bacau prefera forta de munca „din afara”; / Strainii sunt mai muncitori si nu fac mofturi

        Dupa ce la inceputul acestui an a angajat 190 de persoane din Bangladesh, acum o firma de confectii din Bacau a solicitat la Serviciul de Imigrari Judetean alte 190 de vize de drept de munca. „Persoanele straine au venit deja in tara, lucreaza si deocamdata au vize de lucru pentru 90 de zile, a explicat subcomisarul Dumitru Tambris, seful Serviciul. Au timp in toata aceasta perioada sa obtina si permisul de sedere. Vor sta aici un an de zile”. La inceputul acestui an, firma a mai angajat alti 190 de muncitori. Sase dintre acestia au plecat insa acasa. Firma a incetat cu ei relatiile de munca intrucat nu au respectat conditiile de contract. aParticularitatea benefica a importului de muncitori ce provin din Republica Populara Bangladesh este data de faptul ca pe langa personalul direct productiv am adus si management pentru gestionarea productiei, resurselor umane si controlului de calitate”, explica un director de firma care a apelat la forta de lucru straina. Serviciul de Imigrari a mai inregistrat alte 400 de persoane straine, care lucreaza in constructii, ca zugravi, faiantari, dar si ca turnatori de betoane sau reparatii borduri. Muncitorii straini castiga circa 600 de lei pe luna, la care se vor adauga beneficii precum cazarea, masa, acces la telefon si altele. Ei nu lucreaza insa in baza unui contract de munca, ci au statut de delegati. „In consecinta ei nu afecteaza piata muncii locale, mai spune subcomisarul Tambris. Si asta pentru ca toate contractele lor de munca sunt inregistrate in tara de origine si nu la noi in tara. Atat salariile, cat si contributiile la stat sunt platite acolo”. In judetul nostru sunt inregistrati in acest moment circa 1.300 de straini. Cei mai multi sunt din Republica Moldova, din Bangladesh si China, dar si din Turcia, Irak, Pakistan sau Rusia. Sunt semnale, dupa cum mai spune subcomisarul Tambris, ca vor mai veni si alti straini care sa lucreze in Bacau, cu drept de sedere de peste 1 an, in constructii, tamplarie termopan, prestari servicii, confectii si agricultura. Scris de R. Neagu

        Provocare pe viata, viata pe cer

          Orice zbor incepe cu emotii, chiar daca e vorba de cel mai experimentat pilot. Numai lipsa de experienta da incredere firavei fapturi umane acolo in vazduh, unde nu-si are locul. Oamenii cerului stiu foarte bine ca niciodata ziua de maine nu poate fi precum cea de azi.

          Comandorului Catalin Bahneanu nu-i place sa vorbeasca prea mult despre sine. Prefera mai mult faptele decat vorbele. Raspunde scurt la intrebari, iar peste incidentele din cariera sa, care puteau sa-i fie fatale, trece rapid, cu un zambet sarmant in coltul gurii. aAm 1.100 de ore de zbor, cele mai multe pe MIG 21. Dar am zburat si pe IAK 52 si pe L 39. Nimic insa nu se compara cu supersonicul”, spune pilotul. Comandorul recunoaste ca de cate ori se urca la mansa MIG-ului nu scapa de emotii. aNici nu se poate altfel. Cine spune ca nu are o strangere de inima la fiecare zbor minte! In ce ma priveste, atunci cand inchide tehnicul si raman doar eu cu Dumnezeu, uit de toate cele lumesti”. Comandorul Bahneanu a trait destule emotii la mansa supersonicului sau drag si alege destul de greu un eveniment care putea sa se sfarseasca tragic. aAu fost mai multe, nu stiu ce sa zic!”, se fastaceste aviatorul. Cedeaza insa in fata insistentelor si povesteste evaziv despre un moment de rascruce in viata sa. aEram la inceputul carierei. In timpul unui zbor am constatat ca maneta de gaze nu mai revine din fortaj. Am incercat sa rezolv problema, am modificat regimul de zbor, zadarnic insa! Eram pregatit pentru catapultare, dar nu a mai fost nevoie. Maneta si-a revenit!”, povesteste pilotul. Despre alte incercari din cariera sa nu a mai vrut sa vorbeasca. A amintit doar in treacat ca pasarile sunt un dusman pentru piloti. aChiar zilele trecute am trecut printr-un stol de ciori. N-am atins insa niciuna. Am auzit ca sunt foarte ataria”, glumeste comandorul.Scris de Lili Adochitei

          Prizonere in viata / Doua surori, aceeasi soarta

            Ileana Galan are aproape 70 de ani. Mica, cu ochii tristi si mereu in lacrimi, ea ne-a cerut ajutorul. Nu mai are putere, in fiecare zi traieste cu frica in suflet ca se va stinge si fiicele ei, acum femei, nu o sa mai aiba niciun sprijin. Nu vrea sa se resemneze. Refuza sa creada ca speranta a murit. Medicii i-au spus ca boala fetelor este incurabila. Ca viata lor merge inspre… nicaieri. „Amandoua au fost diagnosticate cu distrofie musculara progresiva. In urma cu 30 de ani. Daniela, fiica cea mare, are acum 45 de ani, iar Cristina, 40. De 30 de ani ma chinui singura cu ele. Cand Cristina era la scoala, profesorii mi-au spus ca e lenesa, ca nu vrea sa alerge la orele de sport. Asa a inceput cosmarul. Apoi… a urmat Daniela. Era la serviciu si mi-a spus intr-o zi ca nu mai poate sa urce scarile. Ca o dor picioarele si abia se poate misca…”, ne-a spus cu lacrimi in ochi si in sufletul curat Ileana Galan.

            Viata a mers mai departe

            Cele doua surori s-au nascut fara probleme. Boala lor nu a aratat niciun semn, nimeni nu putea sa intuiasca drama care avea sa urmeze. Au facut scoala, liceul, s-au angajat. In paralel au mers din spital in spital, au facut recuperari, tratamente. Fara sa stie nimeni! Fara sa deranjeze pe nimeni! Fara sa le simta cineva prin ce trec! Amandoua lucreaza acum la Finante. Pe scaun, pentru ca nu le mai ajuta picioarele. Sunt ajutate de colegi si de prieteni. Nu s-au casatorit. Stau impreuna cu mama lor, intr-un apartament micut cu doua camere, undeva in zona de sud a Bacaului. Viata lor si-a continuat cursul, iar Daniela si Cristina nu s-au lasat. De patru ani sunt studente la Facultatea de Relatii Economice Internationale. Acum, peste cateva zile, isi vor sustine si licenta. In ciuda faptului ca sunt constiente de tragedia pe care o traiesc si de implicatiile pe care le are boala de care sufera, cele doua surori si-au pastrat mintea limpede si nu si-au pierdut speranta…

            Mai exista o speranta

            In urma cu cateva luni s-a ivit ocazia ca ambele fete sa fie operate in China. Sa faca un transplant cu celule stem. Programarea a fost deja facuta pentru sfarsitul lunii octombrie. La spitalul din Hang Zhou. Pentru acest transplant sunt necesari insa foarte multi bani. Doar pentru interventie si cele trei sau patru saptamani in care surorile vor fi internate acolo sunt necesari 51.300 de dolari. In afara de chetuielile de transport, cazare si mancare, de costurile pe care trebuie sa le suporte mama lor, care este obligata sa mearga cu ele, ca insotitor. Din cauza veniturilor foarte mici din care se descurca, banii acestia sunt imposibil de strans de una singura. Haideti sa le ajutam sa mearga din nou si sa traiasca!
            aSper din toata inima ca operatia din China sa fie o reusita. Astfel, suferinta noastra din toti acesti ani sa ia sfarsit, iar lacrimile de pe obrajii mei sa inceteze sa mai curga. Atat cat mi-a mai ramas de trait”, a mai adaugat sfarsita de durere mama. Scris de Roxana Neagu

            Pierderi de apa enorme

              Reteaua de distributie trebuie inlocuita in totalitate

              Peste 30 la suta din apa pompata in retea nu mai ajunge la consumatori. Cea mai mare cantitate de apa se pierde in reteaua de distributie a municipiului Bacau, care este ciuruita. Sunt, insa, si multe cazuri de furturi de apa din retea.

              Din cantitatea de apa care se distribuie populatiei Romaniei o mare parte se pierde. Practic, 40,9 la suta din ceea ce se pompeaza in retelele de distributie nu mai ajung la consumator. La nivelul municipiilor si oraselor, situatia este si mai ingrijoratoare. Pierderile se ridica la 44 la suta din cantitatea livrata. In ce priveste municipiul Bacau, nici aici lucrurile nu stau altfel. aSi la noi pierderile sunt foarte mari, se apropie de cele de la nivelul tarii, ne-a declarat Adrian Craiovan, directorul Regiei Autonome de Gospodarie Comunala (RAGC) Bacau. Pompam in retea 1.200.000 mc pe luna si abia vindem 840.000-850.000 mc”. Dar in ultimii ani, si consumul a scazut dramatic. Prin 1995, cand programul de furnizare in municipiul Bacau era fractionat, respectiv se livra apa dimineata si seara, cateva ore, iar facturarea era in sistem pausal, pentru ca distributia nu era contorizata, RAGC reusea sa vanda 2.400.000 mc pe luna. Numai Fabrica de Bere consuma lunar 140.000-150.000 mc. aIntre timp au disparut multe unitati, altele si-au facut sursa proprie de apa, astfel ca am ajuns sa nu mai avem cui sa-i furnizam, ne spune directorul RAGC. Pe de alta parte, sunt multe familii necajite, care fac economie la sange. Se spala in aceeasi apa in cada si cate trei persoane dupa care o folosesc pentru WC”.

              Toate conductele sunt ciuruite

              Cauzele pierderii unei insemnate cantitati de apa din cea livrata nu sunt greu de ghicit. La baza acestei situatii sta uzura avansata a conductelor si instalatiilor de apa rece. In municipiul Bacau, daca reteaua nu ar fi veche, colmatata, un astfel de fenomen nu ar fi posibil. Bacaul are 180 de kilometri de retea, cu diametre intre 150 si 800 de milimetri. Din aceasta 48 kilometri o reprezinta conducta de aductiune de la Poiana Uzului, restul de peste 130 kilometri fiind, de fapt, reteaua propriu-zisa a orasului. Cea mai mare parte din aceasta are o vechime de peste 45 de ani, este corodata, astfel ca a devenit un veritabil ciur prin care apa se infiltreaza in pamant. Inlocuirea conductei de aductiune este prevazuta si se va realiza prin finantare BERD, in cadrul unui program ISPA mai amplu initiat si derulat de RAGC. Raman, insa, de schimbat peste 130 de kilometri din reteaua de distributie a municipiului. Din aceasta s-au inlocuit portiuni extrem de reduse doar atunci cand a aparut o avarie ori s-a construit sau reabilitat o strada. aCeea ce se face sunt strazi mici, mai spune directorul RAGC Bacau. Ar trebui inlocuiti macar 10 kilometri de conducta pe an de la bugetul local. Practic, trebuie schimbati toti cei 180 de kilometri de conducta”.

              Furtul de apa este in floare

              Dar in pierderile mari de apa se regasesc si furturile. Nu putine la numar sunt cazurile de racord clandestin la reteaua de apa, depistate de catre RAGC. aSunt multe bransamente ilegale, sustine directorul RAGC. Am gasit la case din cartierele Izvoare, Letea, CFR, Serbanesti, Gheraiesti, Republicii si altele. Am depistat oameni cu greutate, care au piscina si care declarau ca ei au sursa proprie de apa, dar, in realitate, o luau din retea. Si la blocuri avem multe cazuri de frauda. Unii inseala cu magneti pusi la apometre, cu montarea invers a acestora pentru a putea sa dea indexul inapoi, cu racorduri flexibile la masina de spalat. Toata cantitatea pe care ei o sustrag astfel inregistrarii, este suportata de locatarii corecti”. Cei depistati cu asemenea matrapazlacuri erau obligati inainte sa plateasca de zece ori consumul pe anul respectiv. Acum ei risca dosar penal sau amenzi, dar aplicarea acestora este mult mai complicata. RAGC trebuie sa probeze cu martori din partea primariei localitatii respective si a politiei.
              Scris de Elena Tintaru

              Dosariada pune pe drumuri sute de pensionari

                In cele sase luni si jumatate care au trecut de la intrarea in vigoare a legii privind ajutorul de sot supravietuitor, la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau s-au inregistrat 7.756 cereri pentru acordarea acestuia. Din acestea, 7.181 au fost admise si deja pensionarii indreptatiti au inceput sa primeasca ajutorul, de pe urma sotului decedat. Dintre cele 589 de persoane a caror cerere a fost respinsa, cele mai multe nu au putut face dovada ca in momentul decesului sotul lor avea calitatea de pensionar ori indeplinea conditiile de a fi pensionat. aIn cazul acestora, din pacate, nici in arhiva Casei de Pensii nu mai exista actele doveditoare necesare, ne-a spus Iulia Radu, director adjunct al CJP Bacau. Or, daca persoana in cauza nu depune actele prevazute de lege, nu avem cum sa-i acordam dreptul”. Cele mai multe persoane a caror cerere a fost respinsa au avut soti, pensionari de boala. Acestia au decedat de foarte multa vreme, astfel ca supravietuitorul nu mai are ultimul cupon de pensie sau alt act care sa ateste ca sotul mort nu s-a mai angajat in timpul vietii si a fost pensionar de invaliditate pana la data mortii. Normal, ar putea dovedi aceasta cu fisa de plata a pensiei, care ar trebui sa existe in arhiva CJP Bacau, dar nu este. aNu am gasit fisele nici din anii „93-„94, daramite din „77”, a mai spus directorul adjunct al CJP. In aceste conditii, supravietuitorul mai poate spera ca prin hartiile ramase de la sotul decedat sa fi pastrat macar decizia de la ultima revizuire a capacitatii de munca la comisia de expertiza medicala. Daca nu o are nici pe aceasta, va trebui sa-si ia adio de la ajutor. aCazuri de acestea sunt multe in intreaga tara, ne-a declarat Liviu Cretu, directorul CJP Bacau. Noi le-am semnalat Casei Nationale de Pensii si am solicitat sa ni se precizeze care este solutia. Deocamdata, nu am primit niciun raspuns”.Scris de Elena Tintaru

                Garsoniera distrusa de vecin

                  Unele asociatii sunt sate fara caini

                  Ploile din ultimele zile au facut de nelocuit doua garsoniere din blocul 19, de pe strada Martir Horia, din Bacau. Floarea Iorga, pensionara care locuieste la etajul al treilea, la numarul 16, marturiseste plangand ca a vrut sa se arunce pe geam. „Ploua pe pereti ca afara. La inceput am pus castroane peste tot. Apoi am adus balia. Cand am vazut ca nu se opreste apa am chemat pe cineva sa intrerupa curentul. Curgea si pe la lustre, si prin prize”. In casa miroase deja a mucegai. Femeia plange si spune ca nu gaseste sprijin la nimeni. Tot necazul a pornit de la vecinul de sus, de la etajul IV. Acesta a cumparat garsoniera de curand si a facut unele modificari. Printre acestea, desfiintarea gheului si a conductei care colecta apa de ploaie de pe acoperis. „Pe bloc apa era pana la genunchi, povesteste o alta locatara. Sigur ca s-a infiltrat in apartamente. Primul inundat a fost cel de la patru, al carui proprietar a astupat scurgerea si a stricat instalatia comuna.” Floarea Iorga nu are bani sa repare stricaciunile si a cerut sprijinul presedintelui Asociatiei de proprietari 60, Constantin Petreanu. Acesta pare depasit de situatie. Nu stie daca instalatia a fost distrusa de actualul proprietar al garsonierei de la etajul IV sau de cel dinainte. Solutia sa este ca Floarea Iorga sa se inteleaga cu vecinul sau. De fapt, presedintele este obligat prin lege sa se implice in situatii de acest gen. In primul rand, el trebuie sa ii puna in fata locatarului vinovat de modificarea instalatiei Legea 230/2007. Aceasta prevede clar ca intalatiile comune ale blocurilor nu pot fi modificate fara autorizatie de constructie si acordul celorlalti proprietari. Cei care se abat de aceasta prevedere risca amenzi intre 2.500 si 3.000 lei. De asemenea, proprietarii sau chiriasii care provoaca daune vecinilor sunt obligati sa suporte cheltuielile pentru lucrarile de reparatii. In caz contrar, amenda este intre 500 si 3.000 lei. Cel care trebuie sa se ingrijeasca de aplicarea legii intr-o asociatie de proprietari este chiar presedintele acesteia. La Asociatia 60, presedintele nu pare sa aiba autoritate, lucru evident pe scara B a blocului 19.
                  Ca urmare a infiltratiilor, plafonul de pe casa scarii este mucegait si ameninta sa cada. Desi are la dispozitie legea pentru a-i obliga pe proprietari sa participe la cheltuielile de reparatii, presedintele ridica din umeri. In ciuda faptului ca si conducerea asociatiei este pasibila de amenda in cazul in care nu ia masuri pentru intretinerea in buna stare a blocurilor.

                  Scris de Doina Mincu

                  Accident de circulatie grav in cartierul Tache

                    Vinovat: un sofer incepator

                    Cartierul Tache a fost scena unui accident de circulatie deosebit de grav. La intersectia strazilor Bucegi cu Teiului, din zona de sud a orasului, un tanar a intrat in plin cu autoturismul sau intr-o masina stationata regulamentar la indicatorul „STOP”. Din primele cercetari efectuate de lucratorii Serviciului Politiei Rutiere s-a constatat ca accidentul s-a produs pe fondul neatentiei in condus si a lipsei de experienta. Soferul vinovat avea permis de conducere de numai o luna. Accidentul rutier a avut loc, miercuri seara, in jur de ora 21.30. Un pusti de numai 18 ani, Constantin Z., care conducea o Dacia 1310, nu a acordat prioritate in intersectie si a intrat in plin intr-un alt autovehicul, Fiat, oprit la semnul „STOP”. Impactul dur a facut ca ambele masini sa fie avariate in proportie de 80 la suta. In urma accidentului doua persoane, Gheorghe P. (57 de ani) si sotia lui Teodora P. (56 de ani), ambii pasageri in autoturismul Fiat, au fost transportate la spital in stare foarte grava, fiind diagnosticate cu multiple fracturi si traumatisme. La fata locului accidentului s-a deplasat un echipaj de la Descarcerare, pentru scoaterea eventualelor victime incarcerate. Traficul in zona insa a fost oprit, dar dupa ce au ajuns in zona agentii de la Politia Rutiera circulatia a fost redirijata. Mai bine de o ora insa, zona a fost aproape paralizata. In cauza s-a deschis o ancheta pentru stabilirea cu exactitate a circumstantelor in care s-a produs coliziunea in lant si cine se face vinovat de acesta. Din primele cercetari efectuate de Politie se pare ca la mijloc a fost vorba de neantentia in condus, neacordarea de prioritate in intersectie, viteza si lipsa de experienta. Soferul care a produs accidentul a suferit doar usoare escoriatii, in schimb s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. In plus, s-a luat si masura retinerii permisului de conducere a acestuia, pana la definitivarea cercetarilor. Solutia finala va fi data prin Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, in functie de numarul zilelor de ingrijiri medicale de care vor avea nevoie cele doua victime.
                    Scris de Roxana Neagu

                    Cadere in gol de la etajul II

                      A confundat usa cu geamul

                      Un batran de 82 de ani a facut o confuzie care era sa-l coste viata. Acesta a vrut sa iasa in parc la o plimbare, numai ca in loc sa foloseasa usa, a deschis geamul dormitorului si a cazut in gol. Acum barbatul este internat in spital, cu multiple leziuni.

                      Un bacauan de 82 de ani se afla internat in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta, dupa ce, joi dimineata in jurul orei 06.30, a cazut de la etajul II al unui imobil din zona Alecu Russo, unde locuia. Batranul a vrut sa iasa la plimbarea pe care obisnuia sa o faca in fiecare dimineata, numai ca de aceasta data a confundat usa apartamentului cu geamul de la dormitor. In doar cateva fractiuni de secunda batranul s-a prabusit in gol, ajungand in gardul viu din fata blocului. Rudele sale spun ca acesta a mai avut scapari de memorie, dar nu inteleg totusi cum de s-a intamplat asa ceva. Vecinii au fost cei care asu auzit strigatele de ajutor ale batranului. „A cazut acolo, langa bloc, a explicat Mihai Rofer, vecin. L-am vazut pe scari. Era in fund si striga dupa ajutor. Probabil ca a reusit sa se ridice. Era putin cam confuz”. Au sarit imediat si alti locatari sa-l ajute. „L-am ridicat si am anuntat imediat Salvarea. Incerca sa se ridice pe picioarele lui, probabil ca era cazut de mai mult timp”, ne-a declarat si Monica Croitoru, o alta vecina. Dupa ce a sosit Ambulanta, barbatul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. „Pacientul era intr-o stare relativ buna. Era constient, dar prezenta o fractura la mana si un traumatism de sold. A fost imobilizat si transportat in conditii bune pe targa”, a precizat Alina Banu, asistent medical la Serviciul de Ambulanta. Lucratorii de Politie au fost chemati la imobilul unde s-a petrecut evenimentul, insa nu au putut decat sa constate ca accidentul s-a produs din cauza neatentiei batranului.”Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte penale, a declarat cms. Valerica Manole, reprezentantul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Echipa operativa efectueaza cercetari la fata locului pentru stabilirea cu exactitate in care s-a produs incidentul”. Chiar daca a scapat cu viata, batranul ghinionist se afla sub atenta observatie a medicilor.Scris de Roxana Neagu

                      Liceele particulare sunt in faliment / Doar sapte elevi s-au inscris pana acum

                        Aparitia liceelor particulare in municipiul Bacau a fost vazuta ca o alternativa moderna la invatamantul de stat intr-un moment in care erau obligatorii doar opt clase. Taxele de scolarizare nu foarte mari si perspectiva neplacuta a ramanerii pe dinafara a odraslelor sau a repartizarii acestora la un liceu considerat „de mana a II-a”, ii determina pe parinti sa aleaga varianta liceului privat. Reaparitia invatamantului obligatoriu de zece ani a fost inceputul sfarsitului. Acum, liceele particulare din Bacau de abia isi mai trag sufletul.

                        Oficial, in scriptele Inspectoratului Scolar exista trei licee particulare care functioneaza in municipiul Bacau: aGrigore Tabacarua, aGrigore Moisila si aConstantin Brancoveanua. Functioneaza este, insa, doar un fel de a spune, pentru ca, in realitate, acestea sunt pe marginea prapastiei. Numarul absolventilor de gimnaziu care au trecut pragul scolilor de acest gen a scazut drastic dupa generalizarea invatamantului de zece ani si intocmirea unui plan de scolarizare mai mult decat generos la liceele de stat si scolile de arte si meserii. Anul acesta este, insa, de-a dreptul catastrofal pentru cele trei licee particulare din Bacau. Grupul Scolar „Grigore Mosil” nu are, pana acum, niciun absolvent de gimnaziu inscris in clasa a IX-a, invatamant de zi. „Au venit doi copii sa se intereseze de conditiile de la noi. Parintii acestora chiar s-au declarat multumiti de taxa de scolarizare, care la noi nu depaseste 11,7 milioane de lei vechi pe an, dar nu poti sa faci o clasa cu doi copii. In aceste conditii vom merge in lichidare”, ne-a marturisit profesoara Danuta Galatanu, unul dintre patronii liceului. Cat priveste cauzele care au dus la prabusirea liceelor particulare, ea a pus pe primele locuri situatia economica precara a familiilor din care provin potentialii elevi de la „particular”, dar si surplusul de locuri din scolile de stat. Grupul Scolar „Constantin Brancoveanu” apare in scriptele Inspectoratului Scolar cu o clasa de „turism-servicii”, dar, practic, aceasta nu a functionat niciodata. De altfel, Carmen Silitra, patroana scolii, si-a luat deja gandul de la invatamantul liceal. „Intentia noastra a fost sa oferim o specializare cautata, dar, din pacate, cererile au intarziat sa apara. De altfel, cu exceptia gradinitelor poate, invatamantul particular in judetul Bacau nu mai exista”, ne-a declarat profesoara Carmen Silitra, care s-a reorientat, ca solutie de avarie, spre cursurile de reconversie profesionala si cele de perfectionare de scurta durata. Tot la un subterfugiu de supravietuire a apelat si conducerea Grupului Scolar „Grigore Tabacaru”. Pentru a-i putea atrage pe absolventii de gimnaziu, dar si pentru a putea pastra clasele de la invatamantul cu frecventa redusa, cei de la „Tabacaru” au facut o clasa de-a IX-a fara taxa. O gaselnita care s-a dovedit, insa, destul de putin eficienta in conditiile in care, ieri dimineata, numarul elevilor inscrisi nu depasea cifra sapte.
                        Scris de Eduard Cucu

                        Tenis / CE 16 ani

                        Ionescu si Stoica au fost confirmati in lotul pentru aeuropene”

                        SCM Bacau conteaza pe doua prezente in lotul national al Romaniei pentru „europenele” de tenis. In concursul individual, care debuteaza pe 21 iulie la Moscova, figureaza Sebastian Ionescu (SCM-Venus Braila), campion national la 16 ani. Ionescu va participa apoi si la competitia pe echipe, Summer Cup, programata in Italia (29 iulie – 3 august). Tot la Summer Cup merge si Ilinca Stoica (SCM), in aceeasi perioada, dar in Polonia. Stoica este vicecampioana la simplu si castigatoare la dublu pe plan national, categoria 16 ani. De-a lungul timpului, Sport Club Municipal Bacau a fost reprezentat la „europene” de Mihaela Vulpe, Ramona Husaru si Delia Sescioreanu.

                        Scris de Dana P.

                        Bordeanu, de la extaz la agonie

                        Fostul portar al Bacaului a ramas fara echipa dupa ce Messina nu s-a inscris in campionat!

                        Vara de neuitat pentru fostul portar al FCM Bacau, Georgian Bordeanu. Cu bune, dar mai ales cu rele. Jucatorul de 25 de ani a semnat un contract de 100.000 euro pe an cu divizionara B italiana Messina, insa visul s-a transformat in urma cu cateva zile intr-un cosmar. Ramasa fara bani, conducerea Messinei nu a inscris echipa in campionat. „Forta noastra financiara nu este compatibila cu cerintele Seriei B. Am asteptat si alti investitori, insa nimeni nu a venit alaturi de noi. Nu mai putem continua la acest nivel”, a sunat motivatia patronului Pietro Franza, care preluase clubul in urma cu sase ani. Singura salvare ar fi o injectie de capital, care sa asigure Messinei inscrierea in C2, liga a patra. Altfel, sicilienii vor fi retrogradati intr-unul din campionatele de amatori. Acolo unde, mai mult ca sigur, vor evolua cu jucatorii formatiei de tineret. Ce se va intampla insa cu ceilalti fotbalisti? Dupa toate probabilitatile, trebuie sa-si caute alte echipe. Bordeanu ar putea ajunge la Lanciano. Retrogradata in C2, echipa la care joaca si croatul Drazen Bolic (ex-Salernitana, Ancona si Vicenza) are sanse mari de a reveni in C1 la masa verde, in locul lui La Spezia, si ea cu probleme financiare. Interesul lui Lanciano pentru Bordeanu este ceva mai vechi. La inceput, „ros-negrii” vizau un imprumut, mai ales ca stateau intr-un singur portar, si acela lipsit de experienta: Rosellini (22 de ani), venit de la Padova. Acum, Lanciano ar putea sa-l ia definitiv pe Bordeanu. Evident, oferindu-i un contract mult sub cel oferit de Messina.Scris de Dan Sion

                        FCM Bacau a plecat in cantonamentul de la Slanic Moldova

                        Pun bateriile la incarcat

                        O noua etapa in ciclul de pregatire al FCM Bacau. Dupa doua saptamani de antrenamente efectuate acasa, „galben-albastrii” au schimbat macazul. Si localitatea. De ieri, bacauanii isi incarca bateriile la Slanic Moldova. Noua lor casa pentru o perioada de zece zile. Ieri la pranz, Manea si compania au plecat spre Slanic, iar aseara au efectuat primele reprize de alergari usoare pe carari de munte. De azi, insa, incepe greul. „Intr-adevar, urmeaza o perioada mai dificila. O cunosc foarte bine, doar am fost si eu jucator”, a declarat antrenorul Cristi Popovici. „Le-am explicat baietilor ce vreau de la ei si am incercat sa-i fac sa inteleaga ca daca acum le va fi ceva mai greu, in schimb in campionat le va fi mai usor”, a adaugat tehnicianul bacauan. Programul din cantonamentul montan este unul specific acestei perioade de pregatire. Doua antrenamente pe zi. Dimineata se lucreaza fizic, iar dupa-amiaza cu mingea. Orarul e mereu acelasi, 10.30, respectiv 17.30, exceptie facand ziua de azi, cand bacauanii isi vor devansa sedintele de pregatire cu aproximativ o ora si jumatate. In fine, duminica va fi…duminica si in cantonament. Adica se va renunta la antrenamente. Nu se va sta insa chiar degeaba. Dimineata, de la 10.30 se va juca un amical la Onesti, in compania Inter-ului, din localitate. Un meci de pregatire-maraton, cu doua reprize a cate o ora, de-a lungul carora antrenorul Popovici va rula tot lotul de jucatori. Urmatoarea partida test a FCM-ului se va disputa la Moinesti, pe 26 iulie. Atunci cand se va incheia stagiului de pregatire centralizata. Si chinul.
                        Scris de Dan Sion

                        Doar doi absenti

                        In stagiul de la Slanic Moldova, FCM Bacau nu va putea conta pe doi jucatori: capitanul Daniel Alex David si mijlocasul Tiberiu Beceru, ambii cu probleme de ordin medical. David va pleca la sfarsitul saptamanii in Germania, unde va suferi o interventie chirurgicala la spate, in timp ce Beceru a suferit o leziune musculara, medicul recomandandu-i repaos total timp de trei saptamani. In aceste conditii, ambii jucatori vor rata startul campionatului. De pe lista fotbalistilor deplasati la Slanic nu lipseste in schimb Dan Spiridon. Fostul international de tineret nu s-a putut pregati in ultimele zile din cauza unor probleme stomacale, insa se spera ca de maine, el sa intre in ritmul normal de antrenamente al echipei.Scris de D. Sion

                        Test de fidelitate PNL- PD-L / Stavarache – partener de incredere?

                          Alianta semnata in iunie de liberalii si democrat-liberalii bacauani nu a expirat dupa alegerile locale, chiar daca ea este total invers decat cea de la Bucuresti, unde liberalii au devenit partenerii PSD. PD-L-istii bacauani spun ca alianta lor va fi valabila si la alegerile generale din judet, dar asta nu inseamna ca cele doua partide nu vor avea candidati separati, care sa se bata pentru aceleasi locuri. „Protocolul s-a nascut in Bacau cu un obiectiv clar: crearea unei majoritati comune in Consiliul Judetean, unde presedinte este un reprezentant PSD. Din punctul nostru de vedere, alianta din Bacau ramane in vigoare si la alegerile generale, dar asta nu inseamna ca fiecare dintre cele doua partide nu vor avea candidati reprezentativi care sa se bata pentru fiecare dintre cele 14 mandate. Noi, atata vreme cat facem parte din aceasta alianta vom avea o atitudine corecta. Din partea noastra, protocolul nu va fi incalcat”, a declarat intr-o conferinta de presa Neculai Olaru, presedintele PD-L Bacau. Democrat liberalii asteapta aceeasi atitudine si din parte liberalilor, un prim test de fidelitate al acestora fiind impartirea judetului pe colegii. „Noi am facut o varianta de impartire pentru judetul Bacau, pe care am transmis-o aliatilor nostri de la PNL. Vrem sa fim parteneri loiali si asteptam acelasi lucru de la ei. Vom vedea acest lucru atunci cand vom vedea impartirea colegiilor, daca vor tine cont si de propunerea noastra. Vrem sa scapam judetul de PSD”, a declarat la intalnirea cu ziaristii senatorul Cristian Cucuianu. O explicatie cum poate fi posibila in Bacau o alianta PNL-PD-L, in timp ce de la Bucuresti sunt transmise semnalele unei aliante a liberalilor cu social democratii, a oferit-o deputatul Liviu Miroseanu. „E greu de crezut ca Romeo Stavarache va fi de acord sa faca o alianta aici cu PSD-ul pentru ca toata campania lui electorala s-a bazat doar pe atacuri directe la acest partid”, a spus deputatul. Si presedintele PD-L, Neculai Olaru, sustine ca in Bacau este imposibila a viitoare alianta, asa cum se creioneaza ea in capitala. „Nu cred ca PNL-ul in judetul Bacau va putea face alianta cu PSD. Nu-i poate cere nimeni de la Bucuresti lui Romeo Stavarache sa faca un asemenea pact, in conditiile in care el este al doilea lider pe tara care a adus voturi cu nemiluita in cosul PNL. Protocolul, asa cum se intrevede el la Bucuresti, nu poate fi valabil in toate judetele din tara. Mai mult decat atat, semnalele unei astfel de aliante sunt date doar de anumiti membri de-ai PNL si de anumiti membri ai PSD”, a adaugat Olaru. Optimismul democrat liberalilor bacauani fata de loialitatea partenerilor de alianta va fi probat pe 21 iulie, cand sunt asteptate rezultatele impartirii judetului in colegii electorale. Atunci se va vedea daca propunerile PD-L au fost sau nu bagate in seama de PNL. O urma de indoiala in declaratiile facute in conferinta de presa a reprezentantilor PD-L s-a strecurat, totusi, atunci cand deputatul Liviu Miroseanu a declarata ca „avem informatii ca PNL-ul s-a intalnit cu PSD-ul pentru negocierea acestor decupaje a colegiilor. Pana la urma, marul discordiei nu este delimitarea colegiilor, ci distribuirea mandatelor”.
                          Scris de Cezara Duta

                          PD-L vrea schimbarea regulamentului Camerei Deputatilor / Democrat-liberalii vor sa-i vada judecati pe Nastase si Mitrea

                            Deputatul PD-L Liviu Miroseanu a anuntat ca partidul care l-a trimis in Parlament se pregateste ca de la 1 septembrie sa inainteze un proiect de lege care sa modifice unul dintre articolele regulamantului Camerei Deputatilor. Este vorba despre articolul 155, care prevede ca fostii ministri ajunsi deputati, nu pot fi pusi sub ancheta Justitiei, pe timpul mandatului, decat cu votul a doua treimi din numarul deputatilor. „Este o prevedere neconstitutionala, pentru ca in Constitutie se stabileste ca in astfel de cazuri sunt suficiente doar voturile a jumatate dintre deputati. In regulamentul Senatului, de exemplu, nu exista aceasta neconstitutionalitate. Modificarea a fost ceruta de PD-L spre aprobare intr-o sedinta extraordinara, dar conducerea Camerei Deputatilor nu a dorit acest lucru”, a declarat deputatul Liviu Miroseanu. Parlamentarul democrat liberal nu a ascuns motivul pentru care partidul sau doreste sa initieze din septembrie un proiect de lege care sa schimbe regulamentul Camerei. „A sosit momentul ca Adrian Nastase si Miron Mitrea sa vina in fata Justitiei si sa dovedeasca daca sunt vinovati sau nu. E o chestiune morala, iar PD-L va merge pana la capat pe acest subiect”, a mai spus deputatul Miroseanu.
                            Scris de Cezara Duta

                            Tariceanu promite, sindicalistii se gandesc

                              Salariul minim se face mare

                              Salariul minim pe economie ar putea creste din octombrie la 540 de lei. Propunerea a fost facuta de premierul Calin Popescu Tariceanu, la discutia cu sindicalistii. Mai mult, salariul minim se va majora, din nou, an ianuarie, la 600 de lei. Ar urma, mai apoi, o crestere graduala de 100 de lei pe an. aAvand an vedere ca an aceasta luna au crescut preturile la gaze si an urmatoarea perioada ne asteptam la un pulseu inflationist, va propunem sa acceptati un ragaz de doua luni, iar salariul minim sa fie majorat la 540 lei de la 1 octombrie”, a declarat Tariceanu, citat de Mediafax. Potrivit ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, salariul minim ar urma sa ajunga 1.325 de lei an anul 2014, crescand cu 3% pe an. La antalnirile cu sindicalistii, de acum o saptamana, Tariceanu spunea despre solicitarea acestora ca este una legitima, dar ca hotararea de guvern de la sfarsitul anului trecut precizeaza ca salariul minim nu poate fi majorat la 540 de lei decat de la 1 iulie si numai an baza evolutiei productivitatii muncii, inflatiei si cresterii economice. Pemierul declara ca aceasta majorare trebuie bine gandita si intens analizata. an urma discutiilor, sindicatele si-au luat un ragaz de o saptamana, pentru a se discuta la nivelul tuturor confederatiilor despre propunerea Guvernului. aE prima oara cand guvernul Tariceanu asi asuma o discutie foarte serioasa cu privire la obligatia pe care guvernele din Romania o au, aceea de a creste salariul minim astfel ancat sa reprezinte cel putin 60% din salariul mediu. Sustinem cresterea salariului minim pe orizontul stabilit, 2014, dar este un document ce trebuie asumat de antreaga clasa politica din Romania, pentru ca tine de un obiectiv pe termen lung, care are ca scop sa puna capat migratiei fortei de munca”, a declarat Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical. Scris de (Antena3.ro)

                              Primaria aproba mutilarea orasului / Bloc de 8 etaje in curtea Muzeului de Arta

                                Micuta curte a Muzeului de Arta din Bacau se va transforma cat de curand intr-un adevarat santier. Masuratorile au fost facute si mai umeaza ca muncitorii sa dea drumul lucrarii. Este vorba despre o noua cladire de 8 etaje, care va lua fata institutiei de cultura aflata in subordinea Consiliului Judetean. Pamantul a fost revendicat de catre proprietar in baza legii 10/2001.

                                Povestea terenului este veche, insa a fost readusa din in atentie in momentul in care stupefiate, Silvia Iacobescu, directorul Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacau si directorul Sectiei de Arta, Geta Barbu, asistau neputincioase la delimitarea spatiului, care va fi instrainat. „Nu putem face nimic. Spatiul a fost a Consiliului Judetean, insa proprietarul si-a cerut drepturile. E mare pacat sa pierdem acest teren, insa nu putem interveni. Era bine ca acesta curte sa fie pastrata, deoarece se puteau expune in continuare lucrari de arta valoroase”, a precizat Silvia Iacobescu.

                                L-a luat pentru a-l vinde mai departe

                                Conform spuselor Mihaelei Grosu, purtatoarul de cuvant al Primariei, spatiul a revendicat de catre Marcel Schvartz acum aproximatv 7 ani, insa abia in 2007 acesta a fost pus in drepturi de catre Consiliul Judetean, dupa lungi dispute. Si pentru ca a fost exclusa initiativa de a cumpara terenul de la proprietar de catre Consiliu cu scopul a pastra spatiul verde al Muzeului din Bacau, Dumitru Popa (n.r., nu este vorba despre fostul secretar al municipiului, ci doar o coincidenta de nume) a devenit noul proprietar printr-un act de vanzare-cumparare. In consecinta, pentru ca legea ii da voie si a obtinut toate autorizatiile, el va ridica pe acest pamant un bloc de 8 etaje. „Primaria a emis autorizatia 250 in data de 6/06/2008 in baza unui certificat de urbanism eliberat in toamna anului 2007. Solicitantul, Dumitru Popa, a devenit propietar cu drepturi legale dupa ce a cumparat terenul de la Marcel Schvartz. A avut toate avizele necesare si prin urmare i s-a apropbat constructia unui bloc P+8”, a mentionat Mihaela Grosu.

                                Avize date cu ochii larg… inchisi

                                Directia de Cultura Bacau si-a dat avizul in favoarea constructiei. „Dosarul a ajuns la noi, dupa care a primit accept din partea comisiei zonale. In urma acestei decizii, noi am dat un avizul pentru demararea constructiei, intrucat nu va afecta celalalte cladiri istorice”,s a spus Petru Cimpoesu, directorul Directiei de Cultura Bacau. Agentia Judeteana pentru Protectia Mediului a dat de asemenea, aviz favorabil dupa ce a constatat ca Primaria e eliberat certificatul de urbanism, mentionand ca pe terenul respectiv se poate construi. aA fost o comisie tehnica mixta de avizare, din partea mai multor institutii. S-a respectat procedura legala, iar institutia noastra a dat decizie favorabila, pentru ca in certificatul de urbanism de la Primarie respectivul teren nu era mentionat ca spatiu verde, ci era teren construibil, intr-o curte. Stiu ca au fost probleme legate de regimul de inaltime a noii constructii, insa s-au rezolvat la Primarie. Agentia de Mediu are in vedere numai efectele pe care le-ar putea avea cladirea asupra factorilor de mediu si nu da avize pe terenuri specificate ca spatii verzi. Insa, Primaria emite certificatul de urbanism pe baza caruia analizam situatia si in care este mentionat regimul terenului”, a precizat Mariana Micu, sefa Seriviciului Implementare Politici de Mediu din cadrul Agentiei Judetene pentru Protectia Mediului.

                                Interes zero pentru cultura

                                Nicio institutie nu a contestat decizia lui Dumitru Popa de a construi pe un spatiu verde, totusi! Cei mai dezamagiti raman ca intotdeauna artistii, ce au fost inca o data dati la o parte. „Este o dovada clara a faptului ca Primariei nu-i pasa de ce se intampla pe plan cultural si a faptului ca se tine prea putin cont de arhitectura orasului. Ce se va intampla cu lucrarile lui Gheorghe Zarnescu care se afla in curtea respectiva? Unde vor fi mutate? Putin le pasa!”, a mentionat maestrul Ilie Boca. Parere sutinuta si de Gheorghe Zarnescu, care a declarat: „cei care au dat un asemenea aviz sunt buni de puscarie. Exista o lege prin care trebuie respectata o anumita distanta la construirea unui alt imobil langa o institutie de cultura. Cum se poate asa ceva? Mi-au promis ca imi vor muta lucrarile in viitorul parc de langa Catedrala. Vom vedea. Imi pare rau pentru spatiul respectiv, putea fi valorificat altfel”.

                                Scris de Daniela Pilat, Codrin Pop

                                Ziceri de vacanta

                                  Sunt la tara. Vacanta.. Petre e omul locului. Ma avertizeaza: aSa nu ma iei cu nene, mosule, domnule. Am an spate trei revolutii si doua razboaie. Ma apropii de piscul sutei. Petre, asa sa-mi zici”. Si tot zice…
                                  Vacanta, ziceai? Ce-i aia vacanta?… Explic… Aha, zice. Si-i bine-n vacanta?… Explic iar… Aha, pricep. Multumesc lui Dumnezeu ca n-am avut parte de nicio vacanta. E pacat sa fii an putere si sa trandavesti. Eu n-am fost niciodata puturos.
                                  Ce faci? Gimnastica? Dar te plateste cineva pentru asta?… Rad… Hai cu mine la coasa. Faci gimnastica de pe lume, te platesc, ati dau mancare ecologica si nici nu te mai uiti noaptea la luna, de nesomn. E pacat sa dai aiurea din picioare si maini, sa te scalambaiesti (?) pe degeaba.
                                  Stii care e cea mai buna muiere de pe lume?… ???… Muierea mea. E ecologica: nu bea, nu fumeaza, nu pune botul pe drog, nu se duce cu alti barbati. Ha, ha, ha! De ecologica asta, cu barbatii, numai Dumnezeu stie. Si ea. Dar amandoi as secretosi rau…
                                  Vine preotul la mine si zice: aSingur, Petre, singur? Ti-au plecat ficiorii prin lume…” Ba, raspund eu, nu mi-s singur. as mereu cu Dumnezeu… De ce nu mai dai pe la biserica, Petre?, antreaba popa. Eu: aAs veni, parinte, dar cum sa-l las singur pe Dumnezeu? Nu se face…”
                                  La alegeri au venit binevoitorii la mine… Petre, sa-ti aducem urna mobila acasa?… M-am suparat. Apai, eu am si mintea, si picioarele mobile. Oi vota acolo, la Sfat. S-oi vota cu hotul al mai mic dintre toti hotii. Asa le-am zis. Dar stii ce-am patit? Mai mare rusinea. O iesit hotul al mai mare. Dar eu le-am zis-o la toti, ca sa stie: aAista nu-i hotul meu! ai banditul vostru”. Cand ai niste ani, adevarul nu-ti mai poate face niciun rau.
                                  Petre, dar la femei ai mai fost?… Cum sa nu? Chiar acu” m-am antors de la una… Si cum a fost?… Rade… Fain de tot. Au angropat-o cu doi pochi. Da” unul, sa ma ierti, era cam gangav, tusea bicisnic dupa fiecare Doamne miluieste. Era mai sanatoasa moarta decat el, ca eu doar nu umblu dupa orice femei, ha, ha, ha…
                                  Ziceai, Petre, ziceai ca nu trandavesti. Te-am vazut ieri, mult timp, cum stateai degeaba… Ba nu, nu stateam degeaba. Lucram. Ma gandeam cum sa repar timpul, ca tare s-o mai stricat timpul ista. Daca reusesc sa aflu cum pot repara timpul, asta-i lucrarea vietii mele, pentru ca m-oi duce iar la femei, dar nu numai ca sa le conduc la groapa, ha, ha, ha… Scris de Ion Fercu

                                  ULTIMELE ȘTIRI