Interviu cu prof. dr. Viorel Cruceanu, profesor de istorie la Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau
– Domnule profesor, din 1900 incoace, care credeti ca a fost cea mai mare mistificare a istoriei României?
Este greu de dat un verdict, pentru ca fiecare guvernare incearca sa-si cosmetizeze imaginea si sa-si proiecteze in timp o imagine favorabila. Probabil ca cea mai grosolana mistificare s-a produs sub regimul comunist, pentru ca liderii comunisti au fost interesati sa-si faca o istorie proprie, favorabila, extrem de selectiva in acelasi timp, ca in aproape toate tarile din blocul rasaritean. Ca om care am trait si in acea perioada, m-am format atunci, trebuie sa spun ca in perioada anilor ’70-’80 se simtea un parfum de libertate, profesorii nostri discutau altfel cu studentii. Cred ca noi ne-am format in paradigme corecte, adevarate. Am devenit specialisti cu valoare intrinseca. Spuneam ca am trait si am invatat si inainte de 1990, insa sunt tentat sa cred ca o mare mistificare a istoriei României s-a produs si dupa 1990. Cei care au venit la putere atunci au clamat ca a venit vremea adevarului in istorie, sa ne eliberam de angoasele trecutului, dar au procedat taman invers si, constat eu, ei insisi sunt tentati sa vehiculeze o istorie care sa le fie favorabila. Sunt curente care sustin demitizarea si demistificarea istoriei românilor. Au devenit o moda. Demistificarea era intr- adevar necesara, dar demitizarea… Miturile tin de ethos-ul unui popor. Renuntarea la miturile fondatoare ar reprezenta o negare a valorilor perene! Maretia, demnitatea, constiinta de sine a unui popor isi trag seva dintr-o forma de mitologie. As privi aceasta mitologie in maniera kantiana, ca o conditie apriorica. Haideti sa privim la «marile istorii» (istoria marilor popoare) si vom constata o prezenta coplesitoare a varietatilor mitologice. Aceasta este pozitia istoricului.
– Dar pozitia profesorului la catedra care este?
– La catedra se spune ca noi, profesorii, nu avem voie sa facem politica. Eu sunt un om neangajat politic, imi fac meseria cu foarte multa pasiune si din aceasta cauza imi arog si o anumita libertate de exprimare. Incerc sa le induc elevilor valori autentice ale istoriei nationale si istoriei universale. Noi studiem istoria românilor numai in clasa a XII-a, dar si acolo este amalgamata cu istoria universala. In momentul in care predau Istoria Românilor exista câte un hiatus, câte o trecere de la o perioada la alta, fara nicio legatura, dispar chiar si mii de ani. Incerc sa fiu onest cu mine si cu elevii mei si atunci procedez la o prezentare comparativa a evolutiei societatii românesti, pe epoci istorice.
– Ati folosit un termen si apoi ati revenit. Exista o istorie a României si o istorie a românilor?
– Moda aceasta s-a introdus dupa 1990, când s-a spus ca nu este corect sa vorbim despre Istoria României, pentru ca ar insemna sa o restrângem la granitele actuale, or noi avem români care traiesc si in vecinatate, in Republica Moldova, avem românii din Ungaria, din Serbia, Bulgaria etc. si românii din diaspora. S-au facut eforturi in ultimii ani si acum apar in manuale si referiri la românii care traiesc intre alte granite. Asadar, este corect Istoria românilor.
– Vorbiti si despre România Mare? Eu la scoala nu am invatat nimic despre acest subiect.
– Este in manual o tema cu acest subiect. Ea se intituleaza “Infaptuirea statului român modern, de la proiect politic la realizarea României Mari”. Este o intreaga discutie si eu ca specialist nu sunt de acord cu aceasta terminologie. Obsesia acestui cuvânt Mare o intâlnim si la vecinii nostri, maghiarii vor o Ungarie Mare, bulgarii vor o Bulgarie Mare si in momentul când spunem si noi „România Mare” este ca si cum am vrea si noi o Românie Mare. O asemenea formulare ar putea sugera ca in constientul nostru colectiv avem o obsesie freudiana de refacere a granitelor etnice ale statului român. Eu as propune alta sintagma, care se potriveste mai bine. Decât sa folosim termenul de „România Mare”, care poate da frisoane vecinilor, mai corect ar fi „România reintregita”. Asta o spun si elevilor. Atunci, in 1918, a fost o Românie reintregita.
– Istoria ca disciplina este o stiinta?
– Da, este o stiinta.
– Atunci ce cauta politicul in istorie, dupa cum ati afirmat mai inainte?
– Este o intrebare interesanta. Haideti sa ne raportam la zilele noastre, la viata politica pe care o traim, cu toate contradictiile ei. Mâine va deveni istorie. Cei care vor veni dupa noi, dupa 20-30-50 de ani, cu metodele adecvate stiintei istorice pot face o analiza pertinenta a acestei perioade. Noi nu o putem face, nici eu, as fi subiectiv, pot face erori de interperetare si de analiza. Noi cum facem analiza istoriei vechi, chiar de acum 5000 de ani? Analizam cu Carbon 14, se fac teste de laborator, se procedeaza cât se poate de stiintific. Mi-a placut foarte mult academicianul David Prodan de la Cluj, o minte stralucita a istoriografiei românesti, care spunea: Ce este acea istorie obiectiva, bazata pe C14, pe documente, pe date statistice, atunci este contabilitate, nu mai este istorie, istoria adevarata este in momentul in care si specialistul vine cu propriile lui trairi. Deci, istoria nu poate fi pe deplin obiectiva, deoarece eu ca specialist voi pune ceva din sufletul meu, din spiritul meu, voi introduce o doza de subiectivitate.
– Domnule profesor, se vorbeste de mai multe scoli de Istorie, una la Bucuresti, alta la Cluj, alta la Iasi. Nu vorbim despre aceeasi istorie?
– S-ar putea sa fie diferente, care s-au accentuat, mai ales dupa 1990. Eu am facut Facultatea la Iasi si vreau sa va spun ca in perioada aceea ne divinizam profesorii si credeam ca cea mai buna scoala este cea de la Iasi. Scoala de la Cluj este extraordinara, eu am acolo un model, este vorba de academicianul Camil Muresanu, un om de mare spirit, o mare valoare a istoriei contemporane românesti. Dupa ce am terminat facultatea, am primit repartitie in Muntenia si definitivatul l-am dat la Bucuresti, mi-a placut foarte mult Scoala de la Bucuresti si m-am si inscris la doctorat la Universitatea din Bucuresti. Au fost unele personalitati care s-au impus, au format scoli, cum a fost acad. Stefan Pascu, acad. Camil Muresanu, la Cluj, apoi Constantin Cihodaru, Ioan Toderascu, acad. Gheorghe Platon de la Iasi. La Bucuresti nume mari, foarte mari: Andrei Otetea, Gheorghe Stefan etc. Nu putem intra in amanunte, nu avem timp si nici spatiu. Cert este ca exista diferentieri, insa acestea dau personalitate si originalitate unei scoli.
– Imi spuneati ca nu toate visurile vi le-ati indeplinit. Dar ce nu ati realizat?
– A fost un moment când as fi dorit o cariera universitara. Când am terminat facultatea, in 1983, am avut recomandare pentru invatamântul superior, asa erau vremurile atunci, insa toate posturile in marile orase erau blocate, nu am putut sa iau repartitie nici in Bacau, am luat in Dâmbovita. De ani buni incerc sa fac performanta la liceu, am satisfactiii extraordinare, nu mai regret ca nu am ajuns in invatamântul universitar. Si mai este o neimplinire, care intr-un timp era chiar o obsesie: dorinta mea cea mare a fost sa lucrez in diplomatie, fiind pasionat de istoria Africii, mi-as fi dorit un post diplomatic in Africa. Nici aceasta nu a fost sa fie…
– Spuneati ca nu sunteti angajat politic.
– Da, asa este. Apartenenta politica era si este o conditie pentru a ajunge in diplomatie. Acest lucru m-a deranjat foarte mult, mai ales ca la inceputul anilor ’90 eu am avut simpatii liberale, datorita a ceea ce a insemnat Partidul National Liberal in istoria românilor. Am facut parte din organizatia de tineret din Bacau, insa in istoria locala a PNL au intervenit situatii pe care eu nu le-am acceptat, au devenit chiar dizgratioase si am renuntat pentru totdeauna la afinitati si implicari politice. Consider ca este mult mai bine sa fii propriul tau stapân.
– Bacaul a avut reprezentanti de seama in perioada interbelica in conducerea PNL, in Guvern…
– Da, insa nu se potriveste absolut deloc liberalismul de dupa 1990, cu liberalismul clasic sau cu liberalismul interbelic. Vedeti, comunismul, asupra caruia nu mai sunt asa vehement, au trecut 20 de ani si privesc cu o anumita relaxare ce a fost, a distrus matricea culturala a poporului român si a incercat sa creeze o alta matrice si vedeti ce-a iesit, el se perpetueaza pâna astazi. Si oamenii din diferitele partide de astazi nu sunt decât niste prelungiri ale diferitelor sectiuni ale partidului comunist.
– O sa mai revenim asupra acestor aspecte, acum as vrea sa va intreb ce loc mai ocupa materia Istorie in scoala?
– Depinde. Eu, spre exemplu, care lucrez intr-un liceu cu profil umanist sunt foarte multumit, avem chiar clase de specialitate, istoria este la locul ei, este frumos, imi place, nu simt ca am fi marginalizati. Are un statut firesc, eu am sansa sa gasesc periodic copii pasionati de istorie si facem lucruri foarte frumoase la Colegiul National „Vasile Alecsandri”. Poate altii se plâng, nu au sansa pe care o am eu. Este posibil ca la gimnaziu, la liceele industriale sa fie altfel, insa cum exista mai multe Românii in România de astazi, din punct de vedere social, economic, cultural, la fel exista mai multe sisteme in cadrul megasistemului de invatamânt. Mi se pare ridicol când vin ministri noi, fiecare se vede un Spiru Haret, vor sa faca reforma, insa sunt total straini, nu cunosc sistemul, nu stiu nimic de ceea ce se intâmpla in mediul rural, in orasele mai mici. Si inca un aspect, eu cred ca trebuie sa incepem cu o reforma in educatie, suntem deficitari cu educatia, sa ajungem sa ne reeducam, sa cream un popor educat si in momentul acela poti sa faci si o reforma in invatamânt. Nu poti sa incepi o constructie de la acoperis. Ne lipseste un fundament trainic.
– Ce se invata acum in liceu despre perioada comunista?
– La clasa a XII-a sunt doua teme, cu mai multe lectii. Una cuprinde evolutia regimului comunist, cu fazele sale: stalinism si national-comunism, a doua se refera la România si Razboiul Rece, cumulat cu o parte a politicii externe din acea vreme.
– Noi suntem subiectivi, spuneti, când vine vorba de istoria recenta, sunt totusi 50 de ani din viata acestui popor, buni-rai nu-i putem sterge cu buretele.
– Nu-i stergem, sper ca peste ani istoricii sa priveasca analitic, critic acesti ani. Altfel spus, “sine ira et studio”, adica “fara ura si partinire”. Este o problema pe care si eu o mai dezbat cu elevii mei. Se pare ca avem o reactie negativista, noi repetam pe undeva greselile pe care le-au facut si altii. Sa va dau un exemplu. Când au luat bolsevicii puterea in Uniunea Sovietica au vrut sa distruga tot ce a insemnat vechiul regim, au ajuns pâna acolo de au scos si reteaua de cai ferate, deoarece a fost creata pe timpul tarului. Dupa un timp si-au dat seama de enormitatea deciziei si au pus caile ferate la loc. In unele domenii asa s-a intâmplat si la noi… Nu poti pune intre paranteze, nega, nu poti sterge o intreaga epoca istorica, 50 de ani de istorie. Aici, am impresia ca interfereaza tot factorul politic. Clasa politica actuala provine tot din vechile structuri ale PCR, nu s-a primenit, oamenii acestia care isi tradeaza vechile idealuri, pentru ca s-a schimbat roata lumii, vor dintr-o data sa se spele de pacate si devin radicali, devin cei mai vehementi contestatari a ceea ce au servit mai inainte. Istoria nu a fost mereu comoda, insa ea este construita din fapte, iar istoricul are datoria sa le analizeze, sa le interpreteze stiintific.
– Sunteti profesor de istorie, doctor in istorie, sunteti zilnic la catedra, ce alte preocupari mai are dascalul Viorel Cruceanu?
– Eu sunt pasionat de Istoria Africii. Ar putea fi considerata in specialitate, dar nu este. In România nu a facut nimeni istoria Africii, este pasiunea mea din copilarie. Eu fac cercetare, dar numai in timpul meu liber. Am scos patru carti pâna acum despre Africa si am publicat peste 80 de articole in revistele nationale de istorie, cu diferite aspecte ale istoriei continentului negru. Sunt singurul bacauan care a publicat in asemenea reviste, ca Historia, Dosarele istoriei, Revista de Istorie, Istorie si civilizatie. Ma bucur când imi sunt solicitate opiniile, cunostintele mele despre Africa. Este pacat ca in Bacau nu mai functioneaza Filiala Societatii Nationale de Istorie, era un cadru unde aveai posibilitatea sa te exprimi.In Bacau sunt multi colegi de calitate, profesori cu doctorat in Istorie, cercetatori, muzeografi, sunt si câteva prestigioase reviste, cum este Carpica, Zargidava sau revista Variante a Inspectoratului Scolar. Sunt apoi cercurile de Istorie din scoli, conduse de profesori cu talent si daruire. Se pot face multe, exista potential, insa lipseste cadrul, initiativa, motivatia de altadata.
– De ce Africa, domnule profesor?
– Este o poveste frumoasa, o poveste de dragoste, o poveste din copilarie, din 1972, când am citit din biblioteca parintilor mei o carte despre o personalitate remarcabila din Ghana, parintele independentei acestei tari: Kwame Nkrumah. Aveam 12 ani, si dupa ce am citit acea carte am vrut sa aflu cât mai mult despre Africa. Din 1972 m-am abonat la revista Lumea si citeam numai despre tarile africane, mi-am dezvoltat aceasta pasiune. La anul implinesc 40 de ani de când traiesc aceasta idila superba.
– Ati fost in Africa?
– Nu am fost niciodata, dar lucrez la un proiect extraordinar, acest prim volum din Istoria decolonizarii Africii, pe care il aveti acum in mâna, care se refera la decolonizarea fostelor posesiuni engleze si franceze, care este si teza mea de doctorat, pe care am reluat-o si perfectionat-o. In acest moment lucrez la volumul al II-lea, care se refera la fostele colonii belgiene, italiene, spaniole, portugheze si germane. Cu acest volum inchei istoria Africii Negre. Al III-lea volum va cuprinde istoria colonizarii si decolonizarii Africii de Nord, la care se adauga cele patru volume (dintre care unul scos la Editura DESTEPTAREA), deja publicate. Eu eram pornit sa fac Politehnica la sugestia parintilor, insa Africa m-a acaparat si mi-a schimbat destinul. Africa ma devora si am renuntat la Politehnica pentru Istorie. M-ati intrebat ce fac in timpul liber. Citesc, imi place foarte mult sa citesc… Sunt si un pasionat de literatura, de marea literatura a lumii. Lumea a treia a dat si ea condeie sclipitoare: Léopold Sédar Senghor (Senegal), Wole Soyinka si Chinua Achebe (Nigeria), Neguib Mahfuz (Egipt), Aime Cesaire (Martinica), Gibran Kahlil Gibran (Liban) s.a.
– Mai sunt istorici in familie?
– Nu. Am doua fete, cea mare a terminat Electronica si Telecomunicatii, lucreaza in Bucuresti la o firma multinationala, cea mica a dat anul acesta examen la Bucuresti si a intrat la Informatica. Sunt foarte fericit, copiii mei au o orientare spre stiintele exacte, eu am fost un idealist, de aceea am si ramas profesor, pentru mine banii nu au avut valoare, pentru mine au avut valoare idealurile. Si acum sunt un idealist incorigibil, chiar daca la vârsta mea nu se cade. In viata am avut doua devize, ca specialist revin mereu la vechea formulare socratica “Stiu ca nu stiu nimic”, iar ca om mi-am apropiat o expresie a unui scriitor belgian, Maurice Maeterlinck, extraordinar de frumoasa: “Un act de bunatate este in primul rând un act de fericire”.
– Se poate trai din idealuri, din pasiuni?
– Da, se poate, aveti un exemplu in fata dumneavoastra. Ma bucur ca fiicele mele au ales alte meserii, deoarece conditia de profesor este mai mult decât modesta si, ma gândesc, cu facultati din acestea aristocratice, cum sunt Informatica, Telecomunicatiile, sper sa aiba un standard de viata mai bun, sa nu indure privatiunile de care am avut eu parte.
– Sa inteleg ca, daca ar fi sa o luati de la inceput, ati alege Informatica?
– Nu. Eu ramân un patimas indragostit de istorie, de Africa, de locul meu de munca, de nobila mea profesie ce creeaza destine, de elevii mei.
Gheorghe Baltatescu
