Pentru siguranța celor care au ales să își petreacă minivacanța în zona montană, jandarmii vor fi prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice și în zonele de agrement, pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, jandarmii montani desfășoară permanent activități de informare și îndrumare a turiștilor și proprietarilor de pensiuni/hoteluri de pe raza stațiunilor cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte într-o situație în care este constatată prezența unui animal sălbatic, starea traseelor turistice, despre echipamentul necesar pentru practicarea drumeţiilor, precum şi cu privire la alte pericole la care se pot expune.
Având în vedere că unii cetățeni doresc să-și petreacă 1 MAI în aer liber, jandarmii recomandă respectarea prevederilor legale privind desfășurarea activităților de picnic, cu scopul prevenirii, reducerii și eliminării impactului negativ asupra mediului, generat de practicarea inadecvată a activităților de picnic. Vă recomandăm să nu aprindeți focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii și nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător.
Pentru siguranța dumneavoastră și pentru prevenirea situațiilor nedorite, jandarmii montani băcăuani vă recomandă:
-în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
-să vă echipați corespunzător zonei montane;
-să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
-să nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor.
Dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Jandarmii montani sunt alături de turiști de 1 MAI
Un accident rutier a provocat întreruperea circulației feroviare în județul Bacău
Circulația feroviară a fost blocată între haltele Palanca și Simbrea, în județul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată, marți după-amiază.
Conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, traficul feroviar a fost temporar suspendat pe secția de circulație Adjud – Ghimeș, din cauza acestui incident.
Reluarea traficului feroviar între haltele Palanca și Simbrea a avut loc după finalizarea investigațiilor desfășurate de autoritățile competente la fața locului și după înlăturarea camionului din gabaritul căii ferate.
Trenul de călători IR 1543 (Brașov – Iași) fusese afectat, fiind oprit temporar în stația Palanca. Acesta a fost repus în circulație după intervenția echipei de intervenție și finalizarea operațiunilor în zona accidentului, a declarat Brânzan.
O noua linie electrică va lega Bacăul de Republica Moldova
La Chișinău s-a semnat memorandum de înțelegere între Ministerul Energiei și USAID pentru construcția unei noi linii de înaltă tensiune care va lega Moldova de România.
Linia electrică, ce va avea o capacitate de 400 de kilovolți și o lungime de 190 de kilometri, va lega stația electrică din Strășeni, Republica Moldova, cu cea din Gutinaș, județul Bacău, România. Acest proiect reprezintă o investiție masivă în infrastructura energetică regională și va contribui semnificativ la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.
Beneficiile acestui proiect nu se limitează doar la asigurarea unei alimentări stabile cu energie electrică, ci vor avea un impact pozitiv și asupra integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană. Interconectarea cu rețeaua electrică europeană va deschide noi oportunități de colaborare și va consolida poziția țării în cadrul pieței energetice europene.
Autoritățile responsabile cu implementarea proiectului subliniază importanța acestuia în contextul unei securități energetice tot mai presante și a necesității de diversificare a surselor de energie. Prin creșterea capacitații de interconectare și diversificarea surselor de alimentare cu energie electrică, Republica Moldova va deveni mai rezistentă în fața potențialelor perturbări ale aprovizionării cu energie.
Băcăuani cu care ne mândrim: Angela Tamaș-Alupei
În lumea sportului, există povești care transcend trecerea timpului și devin legende vii. Una dintre aceste povești este cea a Angelinei Tamaș-Alupei, o fostă canotoare română care a cucerit inimile a milioane de oameni prin performanțele sale remarcabile. Născută la 1 mai 1972, în orașul Bacău din România, Angela a urmat un traseu sportiv de excepție, marcând istoria canotajului românesc și mondial.
De la primii pași în lumea canotajului la Clubul Sportiv Dinamo București, Angela și-a dedicat tinerețea și talentul acestei discipline. Prin eforturi susținute și determinare, a devenit un nume cunoscut în rândul pasionaților de sport din întreaga țară. Debutul său internațional în 1991, la Regata de la Moscova, a fost doar începutul unei călătorii pline de realizări și triumfuri.
Într-o carieră marcată de multiple participări la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, Angela Tamaș-Alupei a demonstrat constant că este o sportivă desăvârșită. Medalia de aur cucerită la proba de patru vâsle în 1991 a fost doar un aperitiv pentru ceea ce avea să urmeze. Cu partenera sa, Constanța Burcică, a alcătuit o echipă de neînvins în proba feminină ușoară de dublu vâsle.
Momentul suprem al carierei sale a venit la Jocurile Olimpice de vară din 2000 de la Sydney, Australia. În fața celor mai buni canotatori din lume, Angela și Constanța au dominat cursa, aducând acasă medalia de aur și bucurie nemărginită poporului român. Succesul lor nu a fost o simplă întâmplare, ci rezultatul unei munci susținute și a unui devotament absolut față de sportul pe apă.
Repetând performanța de la Sydney, echipajul românesc condus de Angela Tamaș-Alupei și Constanța Burcică a cucerit din nou aurul olimpic la Jocurile de vară din 2004 de la Atena, Grecia. Acest succes a confirmat nu doar talentul lor incontestabil, ci și determinarea de fier și spiritul de echipă care i-au propulsat în vârful piramidei canotajului mondial.
În palmaresul său impresionant se regăsesc și alte rezultate notabile, precum medalii la Campionatele Mondiale în diferite categorii și locuri de frunte în competițiile internaționale. Recunoașterea meritelor sale nu s-a lăsat așteptată, Angela Tamaș-Alupei fiind distinsă cu titlul de Maestru Emerit al Sportului și decorată cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de comandor.
Astfel, Angela Tamaș-Alupei rămâne un simbol al excelenței sportive și al perseverenței, inspirând generații întregi de sportivi să își urmeze visurile cu pasiune și determinare. Performanțele sale strălucite au scris pagini de aur în istoria canotajului românesc și rămân vii în memoria celor ce au avut privilegiul să le urmărească.
„Vânătoare de ouă” la Letea Veche
„Vânătoarea de ouă”- o activitate prin care copiii au fost încurajați să-și folosească spiritul de observație pentru a descoperi ouăle de ciocolată, o activitate educațională în natură. Am creat o activitate inedită, unde anumite ouă conțineau și o provocare pe care cei mici trebuiau să o realizeze.
La final putem spune că a fost o activitate de succes, o activitate unde au participat peste o sută de copii din comună, o activitate pe care noi învățătorii școlii – Ciudin Dorina, Mihăilă Daniela Mihaela, Anghel Elena Marina, Pradaiș Alina Elena, Humă Elena și Stanciu Ancuța; (Scoala Gimnaziala Letea Veche) nu am fi putut-o realiza fără sprijinul și maxima implicare a părintelui paroh Palur Alexandru care și de această dată a îmbrățișat cu drag ideea și împreună am adus bucuria pe chipurile copiilor noștri. Fiecare participant a plecat acasă cu „recolta”, dar și cu o diplomă de participare.
Mulțumim tuturor celor care au pus umărul alături de noi și bineînțeles domnului primar Petru Dochiei. Sărbători binecuvântate tuturor și mii de mulțumiri participanților!
Polițiștii băcăuani vă doresc „Sărbători în siguranță”, în contextul evenimentelor asociate Sfintelor Sărbători Pascale și Zilei Internaționale a Muncii
Ieri, 30 aprilie a.c., polițiști Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Bacău împreună cu polițiști de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Bacău și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău au fost prezenți în mai multe zone din municipiu, ocazie cu care au desfășurat mai multe activități de informare.
Cetățenii aflați în parcările centrelor comerciale sau în parcuri au primit materiale informativ-preventive pe diferite segmente de criminalitate, dar și informații pentru siguranță, adaptate specificului fiecărei vârste.
În cadrul interacțiunii cu cetățenii, polițiștii le-au reamintit cum să se protejeze pentru a nu cădea victime infracțiunilor de furt din locuințe, din buzunare, tâlhăriilor sau infracțiunilor de înșelăciune, dar și pentru respectarea normelor rutiere.
Agitația și aglomerația zilnică, specifică perioadei sărbătorilor sunt speculate de infractori. Aceștia profită de neatenția cetățenilor, grăbiți să își facă cumpărăturile și sustrag bunurile de valoare lăsate nesupragheveate.
Deoarece internetul reprezintă o componentă importantă în viața noastră, polițiștii au recomandat cetățenilor ca, în situația în care primesc email-uri nesolicitate, să nu răspundă, să nu acceseze eventualele link-uri sau atașamente și să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau on-line pe portalul de petiții al Poliției Române.
De asemenea, polițiștii le-au transmis copiilor, părinților și bunicilor cu care au interacționat, recomandări utile pentru siguranța lor și pentru o vacanță lipsită de griji. Părinții au fost sfătuiți cum să își ferească copiii de victimizare, au fost informați cu privire la potențialele pericole și despre situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.
Polițiștii de prevenire alături de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău au informat conducătorii auto cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan cât și despre prevederile Legii nr. 213/2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Polițiștii vor fi la datorie pentru siguranța dumneavoastră și vă urează sărbători fericite!
Bărbat reținut și arestat preventiv pentru tâlhărie. A jefuit o femeie de 74 de ani
La data de 29 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale, au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat în vârstă de 45 de ani, în municipiul Bacău. Acțiunea a avut loc în urma unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Bacău, iar bărbatul era bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Infracțiunea a avut loc la data de 14 aprilie a.c., când o femeie în vârstă de 74 de ani, în timp ce se întorcea spre domiciliu, a fost atacată de către o persoană necunoscută și deposedată de o geantă ce conținea documente, un telefon mobil și o sumă de bani, prin acte de violență.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat bărbatul de 45 de ani drept principalul suspect în acest caz. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt în curs de desfășurare în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Autoritățile continuă să analizeze probele și să adune informații pentru a aduce cazul în fața justiției în mod complet și corect.
Poliția a reținut un bărbat bănuit de furt și tentativă de furt în comuna Agăș
La data de 29 aprilie a.c., polițiștii Postului de Poliție Agăș au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău în urma probatoriului administrat.
Potrivit informațiilor furnizate de poliție, din cercetările efectuate a reieșit că în noaptea de 24/25 aprilie a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras mai multe bunuri din curtea unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Agăș. Ulterior, acesta ar fi încercat să sustragă un atelaj hipo din fața locuinței unui alt bărbat din aceeași localitate.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au decis reținerea bărbatului pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Autoritățile își continuă investigațiile pentru stabilirea întregii situații și pentru aducerea bănuitului în fața justiției.
1 Mai nu este despre vacanță, concedii și ieșiri la iarbă verde
Într-o lume în care mulți salariați au ajuns să accepte ca liderii corporațiilor să le dicteze până și modul în care să gândească, să vorbească sau să voteze, pare paradoxal să sărbătorim revolta lucrătorilor care au cerut drepturi și condiții mai bune de muncă. Însă tocmai în această contradicție se ascunde importanța și actualitatea semnificației Zilei Internaționale a Muncii.
În era corporațiilor gigant, unde profitul și eficiența sunt priorități, lucrătorii sunt adesea văzuți mai mult ca simpli angajați decât ca oameni cu drepturi și voci. Ideea că cineva ar putea să își ridice vocea împotriva condițiilor de muncă injuste sau că ar putea să își revendice drepturile pare uneori străină pentru mulți. Acest lucru se datorează în parte unei culturi corporatiste care valorizează conformismul și subordonarea în detrimentul autonomiei și demnității lucrătorilor.
Însă, Însă, ziua de 1 Mai trebuie să ne amintească de capacitatea lucrătorilor de a se uni și de a lupta pentru drepturile lor. capacității lucrătorilor de a se uni și de a lupta pentru drepturile lor. Revoltele și grevele din trecut ne reamintesc că munca nu ar trebui să fie doar o relație de subordonare, ci și una de respect reciproc și negociere. Astfel, sărbătorind 1 Mai, ne reamintim că drepturile lucrătorilor sunt fundamentale și că lupta pentru ele trebuie să continue.
Într-un peisaj economic și social în care puterea corporațiilor pare uneori copleșitoare, Ziua Internațională a Muncii ne reamintește că lucrătorii sunt cei care își aduc contribuția la prosperitatea unei companii și că merită respect și recunoaștere pentru aceasta. Mai mult decât atât, ne amintește că drepturile nu sunt date de bunăvoie, ci câștigate prin luptă și solidaritate.
Este un paradox amar că mulți dintre noi uităm de adevărata semnificație a acestei zile, considerând-o doar ca pe un pretext pentru o escapadă la iarbă verde sau pentru o zi liberă bine meritată.
Dar, în esență, 1 Mai nu este doar o simplă zi de vacanță. Ea reprezintă un simbol al luptei muncitorilor din întreaga lume pentru drepturile lor fundamentale. Această zi marchează evenimentele de la Haymarket din Chicago din 1886, când muncitorii americani s-au ridicat împotriva condițiilor de muncă grele și pentru a revendica o zi de lucru de 8 ore. Sacrificiile și revendicările acestora au fost fundamentale pentru stabilirea standardelor de muncă și drepturile lucrătorilor, care sunt adesea considerate acum drept garantate.
Acțiuni ale poliției pentru prevenirea accidentelor rutiere în județul Bacău
În perioada 27 – 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei de ordine publică, au desfășurat acțiuni intensive în județul Bacău, având ca scop prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acestor acțiuni, desfășurate în intervale orare diferite, au fost legitimate peste 500 de persoane și au fost controlate 400 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 400 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea încălcărilor normelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 406 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 270.000 de lei. Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere.
În urma acțiunilor, au fost reținute 61 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Autoritățile au subliniat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare și au făcut apel către toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să conducă cu prudență pentru siguranța tuturor participanților la traficul rutier.
Peste 3,5 tone de îngrășăminte chimice, depozitate fără respectarea condițiilor legale
La data de 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind utilizarea produselor de protecție a plantelor în județ.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au descoperit într-o societate comercială din comuna Glăvănești un stoc de 3.600 de kilograme de îngrășăminte chimice, depozitate fără respectarea condițiilor legale privind protecția mediului.
În urma verificărilor, a fost dispusă măsura depozitării de urgență conform prevederilor legale pentru întreaga cantitate de îngrășăminte chimice descoperite.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.
Autoritățile subliniază importanța respectării regulilor și normelor privind gestionarea și depozitarea substanțelor periculoase, având în vedere impactul asupra mediului și sănătatea publică.
Poliția a reținut un bărbat din comuna Livezi după ce acesta a tras un foc de armă
La data de 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Livezi, bănuit de comiterea unor infracțiuni grave, printre care contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și amenințare. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Conform informațiilor furnizate de poliție, la aceeași dată, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au fost alertați de către un tânăr de 29 de ani despre faptul că ar fi fost amenințat cu o armă de către același bărbat de 49 de ani.
Echipajele poliției s-au deplasat la fața locului și au constatat că tânărul, în timp ce se afla în extravilanul comunei Livezi cu animalele la păscut, ar fi fost amenințat cu o armă de către bărbatul în cauză, care a efectuat un foc în plan vertical.
În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit și ridicat o armă letală, un cartuș cu alice și un tub de cartuș, iar din investigațiile ulterioare a reieșit că arma și muniția ar fi fost aduse în țară din Belgia de către bărbatul de 49 de ani.
În continuare, poliția efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și amenințare.
Reținerea bărbatului pentru 24 de ore a fost dispusă de polițiști după administrarea probatoriului, iar acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău în vederea continuării investigațiilor.
Pensionarii din Bacău vor primi pensiile pe 2 mai
Casa Județeană de Pensii Bacău anunță că pensionarii care își primesc pensiile în cont bancar vor avea conturile alimentate în data de 2 mai 2024. Transferurile de fonduri au fost efectuate în data de 30 aprilie 2024, prin intermediul Trezoreriei Bacău.
În acest sens, beneficiarii de drepturi de pensie/indemnizații prevăzute de legi speciale sunt rugați să verifice conturile lor în cursul după-amiezii de joi, 2 mai 2024, deoarece instituțiile bancare vor alimenta conturile în această perioadă.
Această măsură vine ca parte a eforturilor de eficientizare a procesului de distribuire a pensiilor și asigurarea unei bune gestionări a fondurilor destinate pensionarilor din județul Bacău.
Pentru informații suplimentare, pensionarii sunt îndemnați să contacteze Casa Județeană de Pensii Bacău.
Sfaturi pentru a petrece Sărbătorile în siguranță
Inspectoratul de Jandarmi Județean ” Stefan Cel Mare ” Bacău va asigura măsurile de ordine publică la evenimentele ce vor avea loc în minivacanța de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale, iar prin măsurile ce le-am pregătit vom avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă perioada sărbătorilor în condiții de siguranță.
Jandarmi băcăuani vor acționa zilnic în perioada 01-06 mai a.c., la nivelul județului Bacău, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Pentru desfășurarea unui climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, jandarmii, împreună cu celelalte forțe angrenate în asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică vor fi prezenți în municipiul Bacău, Onești, Tg.Ocna, Slănic Moldova, Moinești, Comănești, Buhuși, Podu Turcului și Răchitoasa.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău recomandă pelerinilor :
• Să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
• Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente;
• Să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje).
Va fi acordată o atenție deosebită și zonei montane unde vom avea o prezența activă, cu rol preventiv, în zonele de agrement și pe traseele turistice din zona de responsabilitate a posturilor de jandarmi Slănic Moldova și Tg.Ocna pentru informarea şi îndrumarea turiștilor și menținerea ordinii publice.
Jandarmii montani sfătuiesc turiştii care aleg să petreacă acest sfârşit de săptămână la munte, să se informeze cu privire la itinerariul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale, să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să urmeze traseele marcate, iar în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, să solicite ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Inspectoratul de Jandarmi Județean ” Stefan Cel Mare ” Bacău vă urează sărbători binecuvântate, în siguranță!
Pompierii băcăuani, la datorie în minivacanța de Paște și 1 Mai
În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii și a Paștelui Ortodox, peste 100 de pompieri vor fi zilnic la datorie pentru a răspunde solicitărilor venite din partea cetățenilor, asigurând un răspuns prompt în cazul producerii unor situații de urgență.
În vederea diminuării posibilităților de producere a unor evenimente nedorite, ISU Bacău a luat măsuri menite să asigure un nivel ridicat de protecție a cetățenilor prin dispunerea unor măsuri instituționale
preventive și proactive.
Premergător acestei perioade, dar și pe timpul sărbătorilor, specialiștii Inspecției de Prevenire efectuează controale și acțiuni de informare preventivă la unitățile turistice și lăcașurile de cult din zona de competență, în scopul identificării și înlăturării cauzelor potențiale de incendiu și a altor nereguli specifice.
Pe timpul verificărilor, sunt urmărite aspecte privind dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, precum și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranţii exteriori.
Având în vedere că, în această perioadă, mulți dintre cetățeni vor alege să-și petreacă timpul liber prin ieșiri la iarbă verde, în zonele de agrement sau lângă pădure, reamintim necesitatea respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Pentru evitarea producerii unor evenimente negative, focul trebuie făcut doar în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea acestuia la construcţii, culturi agricole, păduri sau vecinătăţi. Înainte de plecare, jarul trebuie stins cu apă și cenușa acoperită cu pământ.
În Noaptea de Înviere, în apropierea lăcașurilor de cult unde se preconizează un aflux mare de credincioși, vor fi dislocate
echipaje operative cu autospeciale de intervenție, pentru a asigura o reacție promptă, în cazul producerii unor situații de urgență.
Pentru a vă bucura de săbători liniștite, vă recomandăm să respectați câteva reguli simple, însă foarte importante.
Manifestați prudență la utilizarea lumânărilor aprinse.
Acestea trebuie ținute la distanță față de haine și păr, evitând apropierea de icoane sau obiecte de decor care ar putea lua foc.
La întoarcerea acasă, este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil și să nu fie amplasate în apropierea hainelor, perdelelor sau a altor textile.
De asemenea, lumânările sau candelele aprinse nu vor fi lăsate nesupravegheate și se va evita deplasarea cu acestea în autovehicule.
Parcarea autovehiculelor în apropierea bisericilor, se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces și să nu fie împiedicat accesul la hidranții exteriori de incendiu.
Asigurarea climatului de securitate pentru cetățeni și furnizarea serviciilor de calitate la solicitările de sprijin primite din partea celor aflați în dificultate rămân obiectivele prioritare ale pompierilor băcăuani.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, manifestați un comportament preventiv și accesați sursele oficiale de informare! Fiți prevăzători și consultați măsurile și modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență!
Urmăriți recomandările noastre, accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația de mobil DSU.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău vă urează sărbători fericite și liniștite și, mai ales, în siguranță!
Jandarmii sărbătoresc prin muncă. Recomandări pentru 1 Mai și Paște
În perioada 1 – 6 mai a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va desfășura acțiuni specifice în zona de responsabilitate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea ordinii si siguranţei publice în minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii și Sărbătorile Pascale.
În toată această perioadă vom acționa în zonele din competența teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, având ca prioritate siguranța tuturor persoanelor prezente în spațiul public, precum și respectarea normelor legale în vigoare.
Echipaje de jandarmi vor fi prezente și la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, unde vor acționa în vederea asigurării securității persoanelor care folosesc transportul aerian în această perioadă.
În noaptea de Înviere, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău, împreună cu colegii din celelalte structuri cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine si siguranță publică la manifestările religioase la 27 de lăcașuri de cult din municipiul Bacău și de pe raza județelor Galați, Neamț, Vrancea și Botoșani.
Vor fi prezenți în zonele de afluire și defluire a participanților la slujbele religioase și în proximitatea cimitirelor și parcărilor, având ca obiectiv prioritar siguranța persoanelor și protecția bunurilor publice și private.
Pentru ca manifestările religioase din noaptea de Înviere să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toate persoanele prezente în spațiul public, vă facem următoarele recomandări:
– acordați o atenție deosebită copiilor care vă însoțesc, se pot pierde în mulțime!
– manifestați responsabilitate în manipularea lumânărilor aprinse, pentru a evita producerea unor incidente nedorite;
– acordați atenție bunurilor personale pe care le aveți asupra dumneavoastră sau pe care le lăsați în mașină;
– respectați îndrumările forțelor de ordine prezente în zonă cu privire la staționarea și circulația pietonilor pe partea carosabilă, acolo unde nu a fost oprită sau restricționată circulația rutieră, pentru a evita producerea de accidente, precum și la parcarea autovehiculelor.
Dacă sunteți victima sau martorul unei fapte antisociale, adresați-vă cu încredere celei mai apropiate patrule de jandarmi sau apelați Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Personalul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, transmite tuturor Sărbători în liniște, cu pace si bucurie sufletească!
Românii au ajuns, din nou, să mai pună câte o haină pe ei. De data asta din cauza facturilor
În timpul ultimilor ani ai regimului comunist, romanii au cunoscut suferința și lipsurile cauzate de politica guvernamentală de a economisi la orice cost pentru a plăti datoria națională. Frigul pătrunzător s-a instalat în casele lor, iar îndemnul autorităților de a purta mai multe straturi de haine pentru a face economie a fost întâmpinat cu furie și dezamăgire. Guvernul de atunci a fost aspru criticat pentru aceste politici care păreau să ignore bunăstarea cetățenilor în favoarea priorităților financiare.
Acum, peste 35 de ani mai târziu, istoria pare să se repete. Frigul s-a întors în viețile românilor, nu datorită politicii unui regim comunist, ci din cauza prețului la energie. Într-o societate modernă, în care confortul termic ar trebui să fie un drept fundamental, mulți oameni se văd din nou în situația de a se lupta cu frigul și de a încerca să găsească soluții creative pentru a-și menține căldura în case.
Într-un studiu recent realizat pentru platforma despre-energie.ro, susținut de companiile E.ON și Delgaz Grid, s-a descoperit că o treime dintre români adoptă strategia de a încălzi doar camerele în care petrec cel mai mult timp pentru a evita facturile impovărătoare. Izolarea termică a locuinței și înlocuirea sistemului de încălzire sunt doar câteva dintre măsurile frecvent menționate pentru a eficientiza consumul de energie.
Deși aproximativ 66% dintre respondenți consideră că cea mai bună opțiune este să ai căldură în toată casa, circa 34% optează pentru încălzirea doar a încăperilor frecvent folosite. Specialiștii în energie atrag atenția asupra faptului că menținerea unei temperaturi confortabile în încăperi neîncălzite necesită un consum mai mare de energie, în timp ce fiecare grad în minus setat la termostat poate aduce o reducere semnificativă la factura de energie.
Provocările întâmpinate în menținerea unei temperaturi optime în casă sunt diverse, dar costurile cu energia reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru aproape 41% dintre respondenți. Aproximativ 37% au menționat compromisul între confort și controlul costurilor ca pe o altă problemă majoră.
În ceea ce privește măsurile de economisire a energiei, aproximativ 45% dintre participanți au indicat că au luat deja anumite inițiative, cum ar fi folosirea iluminatului economic sau scăderea temperaturii din locuință. Cu toate acestea, 42% încă se află în căutarea celor mai potrivite soluții pentru a reduce consumul de energie.
Izolarea pereților, înlocuirea ferestrelor și schimbarea sistemului de încălzire cu unul mai eficient energetic sunt printre măsurile de creștere a confortului termic și de reducere a consumului de energie cel mai des indicate de respondenți.
Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON și Delgaz Grid, în perioada 10-18.01.2024, pe un eșantion de 1.053 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/-3%, fiind considerat reprezentativ pentru populația adultă a României, dar asumând limitările din derularea online.
Ziua Independenței Naționale a României la Centrul de Cultură „George Apostu”
Pentru a celebra un moment semnificativ din istoria națională a României, Centrul de Cultură „George Apostu” va organiza în data 10 mai 2024, începând cu ora 17.00, Ziua Independenței Naționale a României, prilej de sărbătoare și recunoștință pentru independența și suveranitatea țării noastre.
Făcând o reverență adâncă istoriei și moștenirii naționale, vom celebra ziua de 10 mai cu „Spectacolul cărții” reunind universitari din Iași și Baia Mare pentru a aduce un tribut uneia dintre personalitățile marcante ale culturii și educației românești, prin prezentarea volumului „Gheorghe Asachi – un spirit enciclopedic”, coordonat cu măiestrie de profesor univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și una dintre cele mai implicate și apreciate figuri ale Politehnicii ieșene.
Gheorghe Asachi (1788-1869) a fost o personalitate complexă a secolului al XIX-lea, deschizător de drumuri în literatură, arte, științe, presă, activitate tipografică. Este întemeietorul Academiei Mihăilene și al primei gazete românești din Moldova – „Albina românească”.
Prezentarea volumului colectiv „Gheorghe Asachi – un spirit enciclopedic”, în care au semnat membri din întreaga comunitate academică a Iașului universitar va fi realizată de Nicolae Suciu, profesor universitar doctor la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, și prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorector Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, care va explora aspecte esențiale ale vieții și operei lui Gheorghe Asachi în prelegerea intitulată „Gheorghe Asachi – plasticianul social, creator al artei și culturii moderne din România”.
Organizatorii promit o seară memorabilă, programul continuând cu Recitalul extraordinar Viola Voyage, avându-i protagoniști pe doi muzicieni valoroşi cu un palmares impresionant: Lucian Moraru – violă și Viniciu Moroianu – pian. Sonoritatea caldă a violei se va împleti cu robustețea pianului într-un stil de interpretare unic, plin de emoție și virtuozitate. Programul recitalului cuprinde o selecție rafinată de lucrări muzicale:
Franz Schubert – Sonata „Arpeggione”, partea a I-a
Lucian Moraru – Improvizație pe o temă de Erik Satie
Giulio Caccini / Arr. Lucian Moraru – Ave Maria
Lucian Moraru – Borșa (Romanian Folk Suite from Maramures Transylvania)
Carlos Gardel / Arr. Lucian Moraru – Por una Cabeza
Ciprian Porumbescu / Arr. Lucian Moraru – Balada
George Enescu – Piesă de concert (Konzertstück)
Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.
Pensii mai mari pentru cei care au lucrat în CAP-uri și reducerea vârstei pentru femeile care au născut și crescut copii
Legea pensiilor, adoptată la finalul anului trecut, ar putea să fie supusă unor noi modificări înainte de a intra în totalitate în vigoare, în contextul în care două inițiative legislative au fost depuse la Parlament.
Un grup de parlamentari propune mărirea pensiilor pentru persoanele care au muncit în cadrul fostelor cooperative agricole de producție (C.A.P). Această inițiativă vine la peste 35 de ani de la Revoluție și este considerată o mișcare tardivă, dar necesară pentru a asigura un trai decent acestor pensionari.
Argumentând că foștii lucrători din agricultură trăiesc cu pensii foarte mici care nu le asigură un trai decent, propunerea sa vizează majorarea punctajului anual de pensie pentru aceștia, de la 0,57255 puncte la 1 punct. Această măsură ar reflecta mai bine contribuția acestor persoane la economia țării și ar asigura o creștere semnificativă a pensiilor.
Statisticile arată că majoritatea pensionarilor din agricultură sunt femei, care, pe lângă munca în CAP-uri, au avut responsabilități suplimentare în gospodărie și în creșterea copiilor. Propunerea își propune să corecteze această inechitate socială și să ofere un sprijin real acestor femei în vârstă, care se confruntă cu dificultăți financiare.
În paralel, un alt grup de parlamentari propune modificări pentru reducerea vârstei standard de pensionare a mamelor.
Această inițiativă vizează acordarea unor beneficii suplimentare pentru femeile care au născut și crescut copii, eliminând condiția realizării unui stagiu complet de cotizare contributiv.
Propunerea este concepută pentru a oferi oportunitatea de pensionare mai devreme pentru aceste femei, recunoscând contribuția lor la creșterea populației și a societății.
Autostrada Brașov-Bacău primește un nou început: S-a desemnat câștigătorul pentru Studiul de Fezabilitate
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat astăzi un important pas înainte pentru proiectul Autostrăzii Brașov-Bacău, declarând un „restart” pentru acest proiect vital de infrastructură. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al acestei noi autostrăzi.
Valoarea contractului este de 81,2 milioane de lei (fără TVA) și va fi realizat de CONSITRANS SRL, câștigătorul licitației. Termenul de finalizare a acestui contract este de maximum 24 de luni.
„Acest contract va putea fi semnat după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestații și după soluționarea acestora dacă va fi cazul”, a precizat ministrul Grindeanu.
Autostrada Brașov-Bacău este o inițiativă crucială pentru conexiunea dintre Moldova și Transilvania, estimându-se că va avea o lungime de aproximativ 164 km. Această autostradă va facilita nu doar transportul de persoane, ci și dezvoltarea economică a regiunilor traversate.































