luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 490

Ediție aniversară a Festivalului de blues de la Dărmănești!

În decorul sublim de la poalele munților ,,Nemira”, din orașul Dărmănești, va avea loc, între 23 – 25 august, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional ,,Open Air Blues in the Garden Festival”, eveniment organizat de Asociația ,,Sunetul Munților”, în parteneriat cu Primăria Dărmănești.

Va fi o ediție aniversară, care se dorește una de excepție, prin experiența muzicală de neuitat oferită iubitorilor de blues de pretutindeni.

Cu un program bogat și divers, care prezintă artiști români și invitați din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și bineînțeles, România, festivalul promite să aducă o varietate de stiluri și interpretări, de la blues-ul clasic la rock blues-ul modern, dar și câteva secvențe de funk sau soul, care vă vor duce într-o călătorie muzicală de neuitat (vezi afișul atașat).

Fiecare zi a festivalului se va desfășura pe stadionul ,,Uzul” din localitate și va începe la ora 19:00. Programul va include patru concerte extraordinare, oferind publicului o experiență muzicală captivantă, pe durata întregii seri, alături de activitățile extra muzicale pe care organizatorii se pregătesc să le ofere pe toată durata evenimentului.

Printre momentele inedite al festivalului se va număra și lansarea volumului ,,Povestea unui festival”, semnat de profesorul și scriitorul Marius Manta, de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău. ,,Nu vreau să lungesc nici prefața, nici amintirile mele. Numai câteva cuvinte despre dialogurile realizate de Marius Manta. Dincolo de ușurința cu care se mișcă în universul acesta minunat al blues-ului, are talentul și ușurința de a răscoli în sufletele invitaților și a scoate destăinuiri de excepție. Și încă ceva pentru cititori! Această carte se va putea răsfoi chiar și în nopțile de povești de după spectacolele din august 2024. Și poate să schimbăm impresii despre ceea ce am citit. Să știți că între `Keep blues alive` și `Facem frumos la Dărmănești` (două devize ale organizatorilor), totul este posibil! Chiar și visul sub clar de lună!”, a scris în prefața cărții, Alexandru Rusu.

,,Anul acesta, `Open Air Blues in the Garden Festival` împlinește 5 ani. Pentru noi va fi o bornă importantă, care ne va arăta unde suntem după cinci ani și care va fi drumul de urmat în continuare. Încercăm să pregătim o ediție pe măsură, cu nume și lucruri interesante, care să bucure sufletul Familiei `Blues in the Garden Festival`. Așadar, trei zile și trei nopți magice, cu alte nume noi, care vin pentru prima dată în România, în Dărmănești, Bacău! Vă așteptăm!”, a spus Marius Diaconescu, inițiatorul și sufletul acestui grandios eveniment.

Presa și media sunt invitate să participe și să acopere acest eveniment, oferind o expunere valoroasă pentru artiștii prezenți și pentru atmosfera vibrantă a festivalului. Acreditările de presă se obțin pe pagina web a festivalului.

Pentru informații suplimentare și procurarea de bilete/abonamente, puteți accesa site-ul https://blues-in-the-garden-festival.ro/, pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/BluesInTheGarden/, https://iabilet.ro/, bit.ly/44G5UKT,

telefon: +40 723 573 419.

Romulus-Dan BUSNEA

 

Ziua Internațională a Libertății Presei, aniversare sau comemorare?

Jurnalistul Cornel Cepariu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști, filiala Bacău a acceptat invitația la un dialog pe tema libertății presei în actualul context economic și politic international. Gazda sa este redactorul-șef al ziarului Deșteptarea, Răzvan Bibire.

Amenzi de 70.000 de lei, date de polițiștii rutieri

    Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei de ordine publică au desfășurat o acțiune în județ, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare.

                  Polițiștii au aplicat 142 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la regimul circulației rutiere, în valoare totală de 70.000 de lei, 63 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

                  De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere, din care 13 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

                  Totodată, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare, au efectuat 80 de testări cu aparatele din dotare și au constatat 7 infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere.

    Atenție la motocicliști!

      În fiecare an, o dată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul motocicletelor sau bicicletelor aflate în trafic, prin urmare este necesară şi o perioadă de „acomodare” cu noii participanţi la trafic. Unii conducători auto nu sunt obişnuiţi încă să vadă în trafic motocicletele, nu apreciază corect distanţa la care se află acestea sau viteza lor de deplasare, ori, în cele mai nefericite cazuri, nu le observă. 

      Atenţie şoferi! 

      Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, polițiștii vă recomandă:

       

      Înainte de a deschide portierele, asiguraţi-vă că din spate nu trece o motocicletă, acest lucru fiind valabil şi pentru pasagerii din vehiculul condus de dumneavoastră!

      Atenţie sporită la schimbarea direcţiei de mers. Oricând din spate sau din faţă poate apărea un motociclist!

      La plecarea de pe loc, asiguraţi-vă că nu puneţi în pericol siguranţa deplasării unui motociclist!

      Atunci când sunteţi depăşit, nu măriţi viteza de deplasare şi circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta drumului.

       

       

      Atenţie motociclişti!

       

      Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, Poliţia recomandă motocicliştilor:

       

      Evitaţi accelerările excesive şi nu depăşiţi limitele legale de viteză!

      Evitaţi deplasarea între benzile de circulaţie!

      Purtaţi atât dumneavoastră cât şi pasagerul care vă însoţeşte căşti de protecţie omologate!

      Nu conduceţi în timp ce va aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice!

      Nu faceţi „slalom” printre autovehiculele aflate în mişcare!

      Asiguraţi-vă că dispuneţi de spaţiu de frânare suficient!

      Păstraţi permanent contactul ambelor roţi cu suprafaţa carosabilului!

       

      Doi ani de închisoare pentru că a condus beat și nu a vrut să fie testat

        La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Onești, în urma activităților investigativ-operative desfășurate au depistat în municipiu, un bărbat de 44 de ani, urmărit la nivel național.

        Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Onești, fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

        Cel în cauză a fost condus de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău.

        Ziua Internațională a Libertății Presei: O rememorare esențială a rolului vital al jurnalismului

          Pe 3 mai, în fiecare an, lumea sărbătorește Ziua Internațională a Libertății Presei, un moment de prima importanță pentru a reflecta asupra importanței presei libere în societatea noastră. Această zi reprezintă nu doar o celebrare a valorilor fundamentale ale libertății de exprimare și a libertății presei, ci și o oportunitate de a evidenția amenințările și presiunile cu care se confruntă jurnaliștii în întreaga lume.

          Libertatea presei este un pilon al democrației și unul dintre cei mai puternici gardieni ai drepturilor omului. Ea își are rădăcinile în iluminism și în credința că o societate informată este esențială pentru progres și pentru protejarea drepturilor individuale. Jurnaliștii joacă un rol crucial în această ecuație, acționând ca purtători de cuvânt pentru public și ca gardieni ai transparenței și responsabilității guvernelor și instituțiilor puterii.

          Cu toate acestea, în ciuda importanței lor vitale, jurnaliștii se confruntă cu numeroase amenințări în exercitarea profesiei lor. Atacuri fizice, intimidare, detenții ilegale și chiar uciderea sunt doar câteva dintre riscurile pe care mulți jurnaliști le iau în fiecare zi pentru a-și face munca. În plus, presiunile economice și politice pot submina independența și obiectivitatea presei, punând în pericol calitatea și credibilitatea informațiilor furnizate publicului.

          În acest context, Ziua Internațională a Libertății Presei devine un moment crucial pentru a sublinia necesitatea protejării jurnaliștilor și a libertății presei în întreaga lume. Este un moment pentru a reaminti guvernelor și instituțiilor puterii responsabilitatea lor de a respecta libertatea de exprimare și de a asigura un mediu sigur și favorabil pentru jurnalism independent.

          De asemenea, este important să recunoaștem contribuția jurnaliștilor și a organizațiilor media care lucrează în condiții dificile pentru a furniza informații de încredere și pentru a aduce în atenție problemele și abuzurile.

          Ziua Internațională a Libertății Presei ne reamintește că libertatea presei nu trebuie să fie considerată drept un dat, ci ca pe o valoare fragilă care trebuie protejată și cultivată în fiecare zi. Este un moment pentru a ne reafirma angajamentul față de principiile libertății de exprimare și pentru a ne uni în susținerea jurnaliștilor și a valorilor fundamentale ale democrației și drepturilor omului.

          Derby-ul Bacăului în Liga 3: FC Bacău vs. CSM Bacău în play-off-ul Seriei 1

          Emoțiile cresc în Bacău în anticiparea derby-ului de fotbal din Liga 3 dintre FC Bacău și CSM Bacău, programat pentru vineri, 3 mai, la ora 17:00, pe Stadionul FC Bacău din Ruși-Ciutea.

          Istoria recentă a confruntărilor directe dintre cele două echipe băcăuane a fost marcată de victorii în deplasare, cu CSM Bacău reușind să se impună cu 3-0 la Ruși-Ciutea, iar FC Bacău obținând două victorii consecutive cu scorul de 2-0 pe teren propriu, pe stadionul „Letea”. Aceste rezultate îi conferă avantajul moral echipei lui Costel Enache, antrenorul FC Bacău, care este considerată favorită la victorie. Cu toate acestea, CSM Bacău se bucură de un atac puternic și de un antrenor experimentat, Cristi Popovici, ceea ce îi conferă capacitatea de a produce surprize.

          În contextul luptei strânse pentru pozițiile din clasament și pentru locurile de baraj, acest meci, împreună cu celălalt al etapei dintre Bucovina Rădăuți și Știința Miroslava, ar putea avea un impact semnificativ asupra evoluției echipei în clasament. Până în prezent, play-off-ul Seriei 1 a fost marcat de un număr mare de egaluri, opt din zece meciuri disputate, ceea ce indică o echilibrare a forțelor în competiție.

          Cu toate că o remiză este posibilă în derby-ul băcăuan, la Rădăuți situația se anunță mai tensionată, mai ales că echipa Miroslava se prezintă fără antrenorul Tibor Selymes, destituit după rezultatul fără goluri din săptămâna trecută cu FC Bacău. Cu toate acestea, în fotbal, surprizele sunt mereu posibile, iar șocul pozitiv pentru ieșeni nu poate fi exclus.

          Fanii pasionați de fotbal din Bacău sunt așteptați să susțină echipa lor preferată într-un meci ce promite să ofere o atmosferă incendiară și momente de mare spectacol pe teren.

          Infracțiuni rutiere constatate de polițiști în trafic

          La data de 01 mai a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant delict, un tânăr de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                        Din cercetări a reieșit că, autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia de către tatăl său.

                    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

          *

          La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cleja fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                        Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

          *

          La data de 02 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au depistat un tânăr de 25 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din municipiu.

                        Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                    Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

           

          Fascinația Keno: o privire asupra variantelor internaționale

           

          Keno este un joc de noroc popular în întreaga lume, cu o istorie care se întinde pe mii de ani. Jocul este simplu, dar captivant, și este cunoscut pentru posibilitățile sale vaste de câștig. În acest articol, vom explora variantele Keno din șase țări diferite: Cehia, Polonia, Franța, Slovacia, Grecia și Finlanda.

          Keno Ceh

          Keno este un joc extrem de popular în Cehia, unde este cunoscut sub numele de „Sazka Keno”. În acest joc, jucătorii aleg între 1 și 10 numere dintr-un set de 80. Apoi, 20 de numere sunt extrase la întâmplare, iar jucătorii câștigă în funcție de câte numere au nimerit corect. Premiile pot varia de la câteva coroane cehice până la milioane, în funcție de câte numere au fost alese și câte dintre ele au fost ghicite corect. Dă clic aici și află mai multe despre Keno Ceh.

          Keno Polonez

          În Polonia, Keno este operat de operatorul de loterie național, Totalizator Sportowy. Jocul funcționează în mod similar cu versiunea cehă, cu jucătorii care aleg până la 10 numere dintr-un set de 80. Extragerile au loc de două ori pe zi, iar premiile pot ajunge până la 1 milion de zloți.

          Keno Francez

          Franța este țara în care Keno a fost introdus pentru prima dată în Europa, așa că nu este surprinzător faptul că jocul este în continuare extrem de popular aici. În Franța, Keno este operat de Franțaise des Jeux și are două extrageri zilnice. Jucătorii pot alege între 2 și 10 numere dintr-un set de 70.

          Keno Slovac

          În Slovacia, Keno (https://lottopark.com/ro/joaca/slovak-keno/) este cunoscut sub numele de „Tipos Keno”. Acest joc oferă jucătorilor oportunitatea de a alege între 1 și 10 numere dintr-un set de 80. Extragerile au loc de patru ori pe zi, ceea ce oferă jucătorilor multe șanse de a câștiga.

          Keno Grec

          În Grecia, Keno este operat de OPAP și este cunoscut local sub numele de „Proto”. Extragerile au loc la fiecare cinci minute, ceea ce face ca jocul să fie extrem de dinamic. Jucătorii pot alege între 1 și 12 numere dintr-un set de 80.

          Keno Finlandez

          În Finlanda, Keno este unul dintre cele mai populare jocuri de noroc, operat de Veikkaus, operatorul de loterie național. Jocul finlandez Keno are o particularitate unica: jucătorii pot alege între 2 și 10 numere dintr-un set de 70, dar pot și selecta nivelul de risc al jocului lor, ceea ce influențează atât probabilitatea de câștig, cât și valoarea premiului.

          Concluzie

          Keno este un joc cu o istorie lungă și o prezență globală. Fiecare țară are propria sa variantă a jocului, cu reguli și caracteristici unice. Cu toate acestea, în ciuda varietăților, esența jocului rămâne aceeași: un joc simplu, dar captivant, care oferă șanse de câștig și aduce emoție în viața jucătorilor.

          Persoană dispărută găsită de salvamontiști cu câinele

            O echipă formată dintr-o unitate canină de căutare în avalanșă și mediu natural și nouă salvatori montani din cadrul SPJPTCA Salvamont Bacău au participat la o operațiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Pralea, Căiuți.

            Bărbatul, cu probleme medicale cunoscute, a plecat cu un ATV și nu se mai știa nimic de el. Operațiunea de căutare s-a încheiat cu succes, după ce persoana dispărută a fost găsită în stare de hipotermie, cu traumatisme minore și escoriații.

            Salvatorii montani au acordat primul ajutor și l-au predat echipajului de pe ambulanță pentru îngrijiri suplimentare. Este un alt exemplu al eficacității intervenției prompte a echipei Salvamont Bacău în situații de urgență în mediul natural.

            Caterina-Alexia Cioineag, de la CN Ferdinand I, va participa la Olimpiada Internațională de Limba Germană Modernă

            Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău anunță că eleva Caterina-Alexia Cioineag, din clasa a XI-a E, a fost selectată pentru a reprezenta instituția la Olimpiada Internațională de Limba Germană Modernă, care va avea loc la Gottingen în perioada 15-22 iulie 2024. Caterina-Alexia a fost aleasă în urma selecției finale din cadrul lotului lărgit.

            În urma desfășurării etapei naționale a Olimpiadei de Limba Germană Modernă, eleva Caterina Alexia Cioineag, din clasa a XI-a E de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, a obținut Premiul II la proba de creație și Premiul III la proba de proiect.

            Colegiul și-a exprimat bucuria și mândria pentru acest rezultat de excepție, felicitând-o pe elevă și pe familia sa pentru sprijinul acordat. De asemenea, au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în formarea și pregătirea Caterinei.

            În urma acestui anunț, eleva Caterina-Alexia este urmărită cu interes și încurajată să reprezinte instituția și țara la nivel internațional. Colegiul îi urează mult succes și inspirație la etapa internațională.

            Noapte albă din dragoste de tango, la Bacău

              La o lună de la prima întâlnire din acest an a iubitorilor de tango, la Bacău, a avut loc, vineri, 26 aprilie, ,,Milonga Florilor”, mult așteptata petrecere în care se dansează tango argentinian.

              Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul a fost organizat de ,,Tango Bacău” și ,,Tango Social Club Bacău”, gazda fiind același ,,Dom Bistro & Lounge”, locație deja consacrată pentru milongile lunare din Bacău, ca și pentru alte petreceri cu genuri muzicale diverse.

              Noutatea acestei noi petreceri dansante a fost Claudiu Grosaru, dansator, instructor de tango și Tango DJ din Brașov, care a adus comunității de tango argentinian din Bacău, un important aport de informații ca instructor invitat, cu o vastă experiență în domeniu, prin sesiunile de cursuri pe care le organizează în diferite localități din țară.

              Și vineri seara, Claudiu Grosaru  a făcut dovada priceperii sale ca DJ de tango, pe toată durata milongii, ronda (ringul de dans) fiind plină de perechile de dansatori. Împreună cu membri ai comunității de tango din Bacău, dansatori de tango argentinian din Piatra-Neamț și Suceava s-au bucurat până dimineață de tande (înșiruiri de patru sau trei melodii, pe care dansează o pereche).

              Printre cei implicați în acest eveniment cu totul special, care a devenit deja unul de tradiție în Bacău, s-au mai numărat Petre Dămoc, cel care a  reinițiat activitatea comunității prin organizarea unor practici de tango sub directa sa îndrumare; instructorul de dans, Cătălin-Mihail Chelaru, cu ale sale frumoase povești despre tango și implicarea lui continuă în a pune Bacăul pe harta tangoului; Lucia Pădurariu, ale cărei creații florale dau o frumusețe aparte spațiilor amenajate cu ocazia diverselor evenimente, unele organizate chiar de către aceasta; Ramona Luiza, gazdă și organizatoare a evenimentelor ,,Latino & More for Bacău” și ,,Milonga & Latino Party”; dansatorii de tango din cele două cluburi băcăuane, care prin participarea lor la cursuri și la astfel de evenimente fac posibilă existența tangolui și în Bacău; alte persoane dragi de la ,,Tango Conect” din Piatra-Neamț, ,,Tango Expression Dance Club” și ,,Tango Bucovina” din Suceava, susținători constanți ai milongilor organizate la Bacău.

               

              Vineri, 31 mai, comunitatea de tango din Bacău vă așteaptă la următoarea Milonga!

              Romulus-Dan BUSNEA

              Ioan Măric, la Salonul Internațional de Artă Naivă din Bulgaria 2024

              Cunoscutul pictor de artă naivă băcăuan, Ioan Măric, este unul dintre invitații celui de al treilea Salon Internațional de Artă Naivă din Bulgaria, organizat la Sofia în perioada 11-23 iunie de NOva Art Space.

              Lucrările lui Bădița Ioan Măric vor fi expuse alături de cele ale lui Salvo Caramagno –, pictor din orașul sicilian Catania și ale artiștilor bulgari Stena Stefanova, Giorgi Georgiev, Lyubov Toteva și Svetozlar Stoyanov, ale franțuzoaicei Eve Chat Hibou Chouet sau ale croaților Drazen Tetec, Branko Lovak și Ivan Rabuzin și ale altor artiști. 

              Pagina de Facebook a Salonului Internațional prezintă, în avanpremieră, trei dintre lucrările lui Ioan Măric și câteva din datele sale biografice: „Bădița Ioan Măric s-a născut în 1945 în satul Luncani, România. Profesia sa principală este de tehnician în agricultură. După ce s-a pensionat a primit o diplomă în artă. Ioan are 200 de expoziții personale și peste 3.000 de participări la evenimente colective în 33 de țări de pe toate continentele. Lucrările sale se află în colecții private și instituționale din 25 de țări. A fost premiat la numeroase evenimente din România”. 

              A treia ediție a expoziției internaționale de artă naivă și intuitivă anunță participarea a peste 70 de artiști din 17 țări.

               Un spectacol încântător despre puterea binelui

              Din „blânda, așezata, nobila Moldovă”, care a dăruit culturii române atâtea genii, vin mereu vești bune de pe tărâmul artei, unde mereu nasc oameni, vorba cronicarului, cu multe talente. Dar trebuie să fi învățat la școală, să fi deschis cărți, citindu-le (căci nu există mai „dulce zăbavă” decât aceasta) ca să ai idee despre ce a însemnat spiritul și sensibilitatea moldovenească în cultură. Altminteri, te declari jignit (cum a făcut un politician de vremuri noi, un „recent”) dacă ți se spune că ești moldovean. Că, vorba ceea, unii se nasc, oricum, vexați.

              N-am găsit introducere mai bună, asta e! la ce voi spune despre premiera de la Teatrul Municipal „Bacovia”- Secția de Animație, cu „Fata babei și a moșneagului” după Ion Creangă, dramaturgia fiind semnată de Vasilica Bălăiță. Ea citește cu o privire foarte proaspătă cunoscuta poveste și, mai cu seamă, dintr-un punct de vedere critic, incitant, cu substrat polemic și accent (rezonabil) feminist. Pentru că lectura marelui humuleștean, una care-ți oferă mari delicii prin jovialitatea stenică, umorul sănătos, hâtru, nu este și ușoară, fiind nevoie de un glosar pentru înțelegerea arhaismelor și regionalismelor, Vasilica Bălăiță aduce limbajul poveștii în zilele noastre, făcându-l accesibil. Este o operațiune necesară, care a fost admirabil dusă la bun sfârșit, astfel că dramatizarea sună fluent, limpede și își conservă intacte oralitatea (marca stilistică inconfundabilă a lui Creangă) hazul, savoarea. Sunt interesante întrebările pe care și le pune Vasilica Bălăiță adaptând povestea, văzută ca o expresie a condiției femeii. Pentru că fetele, considerate multă vreme „pietre în casă”, un balast, așadar, de care trebuia să scapi cât mai repede și mai avantajos, printr-o căsătorie aranjată, au o altfel de viață acum (în societatea contemporană, democratică), liberă, lipsită de prejudecăți. Fetele își pot alege singure calea pe care vor s-o urmeze, își pot hotărî destinul. Și reușesc să o facă, mai ales dacă au valori morale, cum sunt cumințenia (echilibru, moderație, bun-simț), hărnicia și bunătatea inimii. Valori pe care le întruchipează Fata Moșneagului, așa cum apare clar în poveste, în versiunea ei modernizată și în spectacolul pus în scenă de Aurelian Bălăiță. Care este o adevărată bijuterie, o declar fără nicio rezervă. O echipă frumos închegată a lucrat cu multă bucurie (se simte acest lucru!), cu totală dăruire la spectacol, pe fiecare componentă a lui. În primul rând, scenografa Alina-Dincă Pușcașu, în mare formă, inventivă, inspirată, creând decoruri (impresionantă este pădurea și „loziile pletoase”, totul învăluit de sugestivul lighting design al lui Adrian Buliga), costume ochioase, fanteziste, care îmbracă personajele potrivit firii lor, și păpuși expresive. Am privit cu multă plăcere dezlănțuirea aceasta de imaginație, alături de publicul de la premieră, care a aplaudat îndelung spectacolul, cu actori la vedere (unii cunoscuți, din trupa băcăuană, alții încă studenți) și păpuși mânuite.

               Cu o înfățișare excentrică, Ilinca Istrate este o Babă rea, acră, plină de hachițe, etern cârtitoare, hrăpăreață, și Sfânta Duminică, două roluri total opuse, interpretate creativ, cu vervă, inteligență, substanță. Un nimerit portret al Moșneagului, un „gură-cască”, moale, dominat de Babă (acolo, în bătătură, cântă găina), creionează Tiberiu Gabor Bitere, care reușește să transmită și indecizia, părerea de rău, remușcările tatălui care-și alungă fiica de acasă sub influența nefastă a unei matracuci. Ținând totuși cu fata, în adâncul inimii lui de bărbat slab. Întru totul lăudabilă este evoluția foarte tinerei actriței Bianca Pascaru în Fata Babei, hărnicia, modestia, bunătatea ei fiind creionate în note calde, delicate, care te cuceresc. Cățelul, Vulpea și Bufnița sunt animate tot de ea. Foarte buni sunt încă studenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Adelina Bălteanu, Fata Moșneagului (ea este, totodată, Părul, Șarpele, Fântâna) și Cezar Ichim (Ciocănitoarea, Cățelul, Lupii, Cocoșul, Cuptorul). Adelina Bălteanu este Fata Moșneagului cea leneșă (interpreta are o pernă lipită de spate), țâfnoasă, îngâmfată, lacomă, portretizată exact. Un moment comic reușit este cel în care cântă și dansează pe ritmuri de hip-hop. Cezar Ichim are o remarcabilă plasticitatea a mișcării, Lupii lui fiind foarte interesant redați. De altfel, bine mișcat este întreg spectacolul meritul fiind al coregrafei Alice Veliche, o admirabilă profesionistă, cu idei, cu personalitate ferm conturată. Merit împărțit cu autorul muzicii, Mihăiță Cornea, care a combinat foarte potrivit, sugestiv, muzica tradițională cu cea electronică și cu Cristian Bortoș, realizator al video-designului.

              „Fata babei și fata moșneagului”, gândit cu justă măsură, cu empatie de regizorul Aurelian Bălăiță, care a gândit un întreg armonios, distribuind și câteva accente cu înțelesuri foarte actuale, este un spectacol încântător pentru toate vârstele. Și pilduitor, fiindcă vorbește despre curajul (într-o lume strâmbă, în care banul dictează totul) de a fi cinstit, bun la inimă, iubitor de dreptate, pentru că „ea îl poartă zilnic pe om mai departe”. Fata Moșneagului este „îndemnată și nu alungată”, puterea stă în sufletul ei generos, iar drumul ei inițiatic e un model despre cum „viața te învață să faci bine și acasă, și în lume”, un model de urmat pentru cei mici, aflați în perioada de formare.

              Pe 9 sau pe 10 mai?

              În fiecare an, calendarul ne aduce aminte de momente importante din istoria națională, dar și de schimbări subtile în modul în care aceste zile sunt sărbătorite sau, mai degrabă, ignorate de către oficialități.

              Tocmai am trecut de 1 Mai, o dată care, în ciuda semnificației sale pentru mișcările muncitorești, a fost tratată cu indiferență. Acum, ne apropiem de 9 Mai, o dată care, înainte, marca Ziua Independenței României, alături de alte evenimente semnificative, precum Ziua Victoriei sau Ziua Europei.

              Dar, acum câțiva ani, politicienii noștri au decis să mute sărbătorirea Zilei Independenței de pe 9 pe 10 Mai. Motivul? Cică, pe 10 a promulgat domnitorul Carol I independența votată de Parlament pe 9. După logica asta ar trebui să sărbătorim Ziua Națională pe 14 decembrie, nu pe 1 când s-a votat Unirea Transilvaniei la Alba Iulia, pentru că pe 14 a promulgat-o regele Ferdinand.

              Deși pare că că acest gest ar putea fi doar o mișcare politicoasă pentru a da impresia de loialitate față de Casa Regală, care și-a cam pierdut relevanța în societatea modernă și ar trebui să fie lăsată să doarmă în arhivele istoriei, în realitate, schimbarea din calendar ascunde altceva: o încercare subtilă de a alinia România cu alte țări europene care au ales să evite sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva fascismului pe 9 Mai, din considerente legate de relațiile cu Rusia.

              Este o schimbare care pare să fie impusă mai mult de considerente geopolitice decât de respect pentru propria istorie și pentru sacrificiile făcute în timpul războiului.

              Și aici apar mai multe probleme. În primul rând, marginalizarea Rusiei, o țară care a suferit pierderi uriașe în al Doilea Război Mondial și a avut un rol crucial în înfrângerea fascismului, este profund regretabilă. Dar, să zicem că asta e strict problema Rusiei.

              În al doilea rând, decizia țărilor occidentale de a uita repede de fascism și de nazism, de a ignora lecțiile dure învățate acum 80 de ani, este îngrijorătoare. Această amnezie colectivă este periculoasă și ne poartă pe un drum periculos. Să uităm istoria înseamnă să fim condamnați să o repetăm.

              Un motiv evident pentru această dorință a Occidentului de a uita de nazism este legat de implicarea sa în propagarea și încurajarea acestuia în anumite momente ale istoriei. Înainte ca războiul să escaladeze în Europa, multe țări occidentale, preocupate de consolidarea puterii lor și de contrabalansarea influenței Rusiei, au privit cu ochi buni spre ascensiunea regimului nazist și au fost chiar complice în susținerea sa. Iar astăzi, acolo unde are nevoie, Occidentul încurajează, din nou, nazismul. Nici nu are rost să mai intru în amănunte.

              Acum să vedem dacă autoritățile își amintesc de Ziua Independenței. Pe 9 sau pe 10 mai.

              Bărbat în vârstă agresat, au intervenit jandarmii băcăuani

              În această după-amiază, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, aflat într-o misiune de ordine publică în Buhuși, a observat comportamentul agresiv al unui bărbat de 30 de ani la adresa unui bărbat de 64 și a intervenit prompt, imobilizându-l pe agresor în incinta locului de joacă pentru copii de pe strada Tineretului.

              Până la intervenţia jandarmilor, agresorul i-a aplicat bărbatului mai în vârstă câteva lovituri în zona feței, provocându-i acestuia leziuni.

              Agresorul se afla sub influența băuturilor alcoolice și le-a spus jandarmilor că nici el nu știe ce l-a determinat să sară la bătaie, întrucât nu îl cunoaște pe bărbatul pe care l-a lovit și cel mai probabil l-a confundat cu altcineva, deși nu își amintește cu cine.

              În urma verificărilor efectuate în baza de date, prin intermediul noii aplicații informatice E-DAC, lansată cu ocazia aderării la Schengen, jandarmii băcăuani au descoperit că bărbatul avea mențiuni operative și era căutat în vederea participării la o procedura judiciară.

              Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, care vor fi înaintate în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

              Jandarmii băcăuani vor fi permanent la datorie în minivacanța de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru a se asigura că cetățenii vor fi în siguranță.

              Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează tratamente SPA pentru cetățenii români

                Image by freepik

                Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că cetățenii români pot acum să acceseze anumite servicii de SPA care sunt decontate, începând din această lună. Tratamentele balneare, cunoscute pentru beneficiile lor în domenii precum reumatologie cronică, ortopedie, neurologie și boli vasculare, au fost adăugate pe lista serviciilor decontate de către CNAS.

                Pentru a beneficia de aceste tratamente, pacienții trebuie să primească o rețetă de la un medic autorizat și să completeze o fișă de tratament conform reglementărilor. Deși apele termale și spa-urile interne sunt adesea asociate cu turismul și relaxarea, ele devin din ce în ce mai importante în contextul medical. Este important de menționat că doar un medic specialist poate prescrie aceste tratamente medicale disponibile în sistemul de asigurări de sănătate.

                Printre serviciile care pot fi acoperite de CNAS se numără băile galvanice, băile cu parafină, dușurile subacvale, băile minerale, împachetările cu nămol și altele. Tariful pentru aceste proceduri este de 28 de lei pentru 4 proceduri pe zi, iar un pensionar poate achiziționa un singur bilet. Totuși, este important de subliniat că CNAS nu acoperă serviciile de medicină fizică și de reabilitare în situații care privesc corecții de natură estetică sau de întreținere, cum ar fi vergeturile, sindromul tropostatic sau activitățile de fitness și body-building.

                Această decizie vine în contextul în care Ministerul Sănătății a anunțat și alte beneficii pentru români în domeniul sănătății, precum noi medicamente gratuite și compensate începând din 1 mai. Lista completă a tratamentelor care vor fi decontate de CNAS este disponibilă pentru consultare.

                Jandarmii nu au găsit iepurașul dar s-au întâlnit cu o căprioară

                  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a anunțat că va continua misiunile sale în timpul minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și Sărbătorile Pascale, în scopul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și contravențional.

                  Eforturile depuse de jandarmi în aceste misiuni sunt susținute de ore lungi de planificare, patrulare și supraveghere. Obiectivul acțiunilor lor este de a descuraja încălcările legale și de a proteja bunurile publice și private, contribuind la crearea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii.

                  În unele situații, locurile de desfășurare a misiunilor oferă jandarmilor ocazia să se bucure de peisaje naturale uimitoare și să fie martorii unor evenimente neașteptate, precum întâlnirea cu animale sălbatice în mediul lor natural.

                  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău reafirmă angajamentul său de a fi la datorie în fiecare zi, asigurând siguranța comunității. În final, transmite un mesaj de liniște și urări de Sărbători Pascale pline de pace și bucurie sufletească pentru toți cetățenii.

                   

                  Paștele-i aproape, piața „geme” de… de toate

                  1 Mai muncitoresc a avut acoperire în… muncă, mai ales în Piața Centrală acolo unde a fost o aglomerație de nedescris. Se spune că lumea a plecat în minivacanță. Dar de unde? În parcarea din fața modulelor din Piața Centrală s-a parcat pe trei rânduri de parcă se dă de pomană, nu pe bani.

                  Dincolo de pestrițul oamenilor și al culorilor vii de pe tarabe, atmosfera este una pozitivă. Oamenii glumesc. Unii vând, alții cumpără. Cei din urmă se plâng că prețurile sunt prea mari. Iar vânzătorii dau din umeri și spun că este prețul corect. Și dacă vorbim de prețuri, să trecem în revistă câteva „scoruri” ale produselor de sezon.

                  Așadar, ceapa verde e la 1 – 2 lei legătura, în funcție de câte fire sunt în mănunchi. Ridichile 2 lei legătura. Le fel și salata verde. Și verdețurile sunt la 1 – 2 lei legătura, în funcție de cât de stufoase sunt.

                  Spanacul e la 6 lei kilogramul și nu poți să nu te uiți și pe alături: cartofi noi 4,5 – 5 lei kilogramul sau roșii românești (cel puțin așa scrie pe carton-n.r.) la 17 lei kilogramul. Piața e plină și de fructe, iar pe lângă cele autohtone, trenează pe tarabe și pepeni tăiați felii sau citrice sau fructe exotice. Și nu poți să treci nepăsător pe lângă căpșunele frumos parfumate care sunt la doar 9 lei kilogramul.

                  Nu puteam să ratăm hala de brânzeturi, mai ales că în această perioadă cașul e vedetă și ar trebui să fie nelipsit de pe masa de Paște. Prețuri: caș oaie – 40 de lei kilogramul, urdă 40 de lei, brânză de vaci și caș de vaci 35 de lei. Iar clienții dau târcoale tarabelor, degustă de colo și de colo.

                  Mai strâmbă din nas dar până la urmă tot cumpără. Și la miei băcăuanii strâmbă din nas. Evident, din cauza prețului. În acest caz, prețul e de 50 de lei pe kilogram. Se uită, îi câtărește din privirii…

                  Unii au venit doar în prospectare de piață și spun că vor cumpăra cu o zi înainte de Paște. „Până atunci poate mai lasă din preț”, spune un nene care oftează maxim la prețurile afișate. „De unde să iau atâția bani?”, se întrabă omul și pleacă în liniște cu fața în pământ. De cealaltă parte, și negustorii se plâng că nu e ușor să îi crești și că întâmpină diverse dificultăți. Mda! Nimic nu e ușor pe lumea asta.

                  Dar trebuie să închei exact cu cuvinte lui tanti Anica, o mai veche cunoștință care vinde cartofi în piață de…nici nu mai știu de câți ani: „bine că nu-i război!”.

                  Jandarmii montani sunt alături de turiști de 1 MAI

                    Pentru siguranța celor care au ales să își petreacă minivacanța în zona montană, jandarmii vor fi prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice și în zonele de agrement, pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.
                    De asemenea, jandarmii montani desfășoară permanent activități de informare și îndrumare a turiștilor și proprietarilor de pensiuni/hoteluri de pe raza stațiunilor cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte într-o situație în care este constatată prezența unui animal sălbatic, starea traseelor turistice, despre echipamentul necesar pentru practicarea drumeţiilor, precum şi cu privire la alte pericole la care se pot expune.
                    Având în vedere că unii cetățeni doresc să-și petreacă 1 MAI în aer liber, jandarmii recomandă respectarea prevederilor legale privind desfășurarea activităților de picnic, cu scopul prevenirii, reducerii și eliminării impactului negativ asupra mediului, generat de practicarea inadecvată a activităților de picnic. Vă recomandăm să nu aprindeți focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii și nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător.
                    Pentru siguranța dumneavoastră și pentru prevenirea situațiilor nedorite, jandarmii montani băcăuani vă recomandă:
                    -în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
                    -să vă echipați corespunzător zonei montane;
                    -să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
                    -să nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor.
                    Dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.