Dintotdeauna mi-au placut sarbatorile, fie ca eram copil sau adult. La noi in sat, cea mai importanta sarbatoare era pe 15 august, de Sfânta Maria, socotita si hramul bisericii. Mama facea sarmale si cozonac, noi, copiii, ne imbracam frumos si mergeam la iarmaroc, in centrul satului. Iujuri mici si mari, calusei, inghetata, vata de zahar, mingii si clopotei, ciubucuri. Harmalae, miros de colacei copti in ulei, carute, animale, galagie, muzici, trompete. Gaseai de toate in târg. Pâna seara toate jucariile dispareau sub copitele cailor: toate se stricau, insa ne bucuram ca le-am tinut in mâini câteva ore. Parintii mei, rudele apropiate ieseau spre seara, ghiftuiti si putin euforici. Mergeau la hora sau la bal. Era sarbatoarea copilariei noastre, insa cea mai mare bucurie mi-a facut-o tata când mi-a spus ca la noapte plecam la Bacau, la iarmarocul de Sfântul Petru. Aveam 11 ani si nu voi niciodata calatoria aceea. Am mers cu caruta toata noaptea, iar la rasaritul Soarelui eram in târg. Tata ducea la vânzare ciubere, cazi, butoaie, alte obiecte facute din lemn. Nu tin minte acum decât ca am capatat o minge din cauciuc negru, pe care, la intoarcere, tata mi-a spart-o la un popas, si un Hopa-Mitica, pe care il am si acum. Am fost la iarmaroc, in Bacau!

Distractie si comert
Nicu Enea – Iarmaroc in Oborul de cereale – Muzeul de Arta Bacau

Orice cercetator al istoriei Bacaului, dar si cei care doresc sa afle câte ceva din trecutul orasului, nu poate ocoli doua carti si doi autori de mare prestigiu, talent si notorietate: Costache Radu, fost primar al Bacaului (1889-1890 si 1894-1895), avocat, ziarist, dramaturg, director de teatru, deputat, autor al savuroasei monografii “Bacaul de la 1850 la 1900”, aparuta in 1906, la Tipografia “Margulius”, dar si Grigore Grigorovici, cu “Bacaul din trecut si pâna azi”, Editura Primariei Municipiului Bacau -1933. Pentru cei care ar parea surprinsi, Bacaul a fost declarat municipiu pe 7 decembrie 1929, Decret publicat in MO nr. 274, din 9 decembrie, acelasi an. De ce fac trimitere la aceste personalitati ale Bacaului? In scrierile lor aflam primele amanunte despre târgurile, iarmaroacele, gradinile publice, despre obiceiurile vremii, dar mai ales despre sarbatoarea de la 29 iunie, ziua in care il praznuim pe Sfântul Petru, devenit peste ani, impreuna cu Sfântul Pavel, patronii spirituali si religiosi ai Bacaului, mai precis Hramul Bacaului. Din pacate, nu s-a pastrat hrisovul prin care s-a stabilit hramul si zilele de târg saptamânale in orasul Bacau, dupa cum afirma muzeograful Feodosia Rotaru, in revista Conexiuni, nr. 1, 2002. “In iarmarocul cel mare de la Sf. Petru (29 iunie), iarmaroc de vite, se vindeau mii de vite si nu erau scumpe: o pereche de boi buni 3 sau 4 galbeni, o vaca 4 irmilici, o pereche de cai, nu rusesti nici unguresti, ci moldovenesti, câte 200-300 de lei; cei mai buni si frumosi câte 500-800 de lei” (Costache Radu, Bacaul de la 1850 la 1900, Editura Egal -2008, Bacau, editie ingrijita si note de Lucian Serban, versiunea a doua, pag. 52). De la Grigore Grigorovici aflam ca “Oborul comunal de vite si marfuri era situat in partea de nord-vest a municipiului. In fiecare saptamâna, joia era zi de târg, iar bâciurile anuale se tin la 23 aprilie (Sf. Gheorghe), 29 iunie (Sf. Petru), 29 august (Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul – exista inca de la 1863), si 26 octombrie (Sf. Dumitru). Atât in zilele de târg cât si la bâlciurile anuale, cele mai importante tranzactii sunt cu vite de munca si de taiere” (Grigore Grigorovici, Bacaul din trecut si de azi – 1933). Parantezele din text apartin autorului articolului.

Mahmudele, parale si irmirlici

Pentru a intelege nivelul comertului, dar si al preturilor – evident ca pe piata circulau mai multe monede, de valori diferite (galbeni = 37 lei), lescai, puisorul, carboava, irmilicul, lire turcesti, mahmudele, parale, lei, bislicul, sfantul, sorcovatul rusesc etc.) -, redam câteva dintre ele: o pereche de opinci – 24 parale, o caciula – 64 de parale sau 2 lei, oca de vin nou 12 parale, de vin vechi – 24 de parale, oca de zahar – 60 de parale, cea de cas – 24 de parale. Când dupa 1860 a disparut oca si s-a introdus kilogramul, preturile “s-au indoit si marfa mai putina la kilogram, iar azi preturile sunt incincite” (Costache Radu). Comerciantii erau evrei, slovaci, lipoveni, români. “Si taranii cu nevestele lor veneau in zi de târg si la sarbatori la oras cu câte ceva de vânzare. Ei vindeau pe mai multe piete, caci pe atunci erau mai multe, nu una ca astazi: oua, smântâna, lapte dulce, pui, gaini, porci, gâste” (ibidem, pag. 52). Aceste manifestari cu caracter comercial s-au mentinut si in perioada interbelica, consemneaza Feodosia Rotaru in aceeasi revista, insa dupa al doilea Razboi Mondial, din cauza situatiei economice si sociale, rolul iarmaroacelor a scazut, in scurt timp ramânând doar joi zi de târg si iarmarocul de la Sf. Petru, care nu a fost ales intâmplator patronul iarmarocului. In perioada solstitiului de vara, taranii se limitau la un numar mic de sarbatori, fiind perioada de lucru intens pe câmp, iar calendaristic este o perioada scurta de renovare a timpului, deschis de Sânzâiene (24 iunie) si inchisa de Sânpetru – 29 iunie.

Sfântul Petru a pierdut cheile Raiului

La 29 iunie, biserica crestina praznuieste Sfintii Petru si Pavel. Sf. Petru, in greceste “piatra”, este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, iar Pavel (“mic”, “neinsemnat”) este apostolul nemuritor, despre care traditia spune ca la strapungerea cu sabia a gâtului sau a curs lapte in loc de sânge. Prin contopirea celor doi sfinti, poporul a creat unul singur, de esenta pagâna: Sânpetru, venerat ca pastrator al cheilor Raiului si al camarilor ceresti. Credinta ca Sânpetru este si patronul lupilor vine de la faptul ca el a fost mai intâi cioban, dar si aparatorul agricultorilor. Atunci când vrea sa pedepseasca pe oameni el da cu piatra. Lui Sânpetru i se atribuie si intâmplari hazlii. El pierde cheile Railului si joaca cu oamenii de rând la cârciuma. “Având in vedere caracteristicile ce i se atribuie, oamenii au facut din el un sfânt apropiat sufletului lor, poate de aceea, la celebrarea acestui sfânt, in multe localitati din spatiul românesc se organizau iarmaroace. Aceste zile erau asteptate cu nerabdare, iarmarocul era o imbinare a negotului cu traditiile populare , dar si cu lumea fascinanta a circului si teatrului popular cu papusi.” (Fodosia Rotaru – Conexiuni, nr. 1 / 2002.)

Hram la Biserica din Parcul Cancicov

Crestinii ortodocsi se pregatesc cu mult inainte de marea praznuire a Sfintilor Petru si Pavel, de celebrarea a parintilor spirituali ai orasului. “In perioada de dinaintea sarbatorii, biserica a rânduit pentru cei doi apostoli post si rugaciune, pe o perioada care depinde de cum cade Sarbatoarea Pastelui, de trei saptamâni sau, cum a fost intr-un an de doar doua zile. Se spovedesc, postesc si fac milostenii. Seara vin la rugaciune, ziua participa la slujba. Dupa Slujba, mergem la casa Praznicala unde pomenim pe cei vii, care isi serbeaza onomastica si apoi pe cei morti. Fiind Hramul Bisericii, credinciosii primesc un colac, o placinta cu mere si un pahar de vin, dupa care merg in familie, cu rudele si prietenii pentru a sarbatori impreuna”, ne spune preotul paroh Emil Grosu, de la Biserica Sfintii Petru si Pavel din Bacau, singura din municipiu care poarta acest hram. Este vorba de Biserica din Parcul Cancicov, de lânga Spitalul Municipal, construita in anul 1934, de Ana si Pavel Cristea, Costica si Elpilada Burchi, administratori ai Spitalului, cu sprijinul personalului medical si al enoriasilor. Biserica a fost inchisa dupa anul 1949 si redeschisa, refacuta dupa Revolutie. Este o mica bijuterie arhitectonica, pictata de Jan Dumitrescu.

Liturghie Solemna cu fanfara

Si crestinii romano-catolici din Parohia Sfintii Petru si Paul din Bacau intâmpina marea sarbatoare, participând inainte cu trei zile la Sfânta Liturghie (trei pe zi), unde se roaga pentru ca patronii bisericii sa-i ajute sa se pregateasca spiritual. “Este un program de Spovada, in vederea primirii Sacramentului Impartasaniei. In Ziua Sfintilor, de la ora 11, se desfasoara Sfânta Liturghie Solemna a hramului, la care participa, pe lânga preotii din Parohie si preoti invitati din alte parohii, preoti fii ai orasului. In acest an, la Sfânta Liturghie va participa si Fanfara Aviatiei din Bacau, care va sustine, dupa slujba, un mic spectacol in fata Catedralei”, ne-a spus parintele Marius Dumea, vicar al Parohiei Catolice “Sf. Nicolae” din Bacau.

Din Lunca Bistritei la Sala Sporturilor

In Bacau, iarmarocul, bâlciul, târgul de Sf. Petru se desfasurau in Lunca Bistritei, pe Câmpul Postei, ca apoi, multi ani, sa fie organizat la marginea Cartierului Serbanesti, pe locul unde este acum Târgul de masini. Totul incepea cu o saptamâna inainte, se punea in miscare tot târgul, comediantii traversau orasul anuntând marele eveniment, pe strazi erau scoase custi cu animale, carute cu decoruri. Din iarmaroc puteai cumpara orice, de la incaltaminte pâna la vin, alimente, animale, butoaie, lemn de foc si de constructii, mere murate, halvita, covrigi cu susan, vata de zahar, bucuria copiilor, care se infiintau primii la iarmaoc. Orasenii, dimpreuna cu târgovetii beau bere, braga, iar pe gratare sfârâiau cârnati prospeti de porc, halci de carne. Distractia era asigurata de trageri cu pusca, aruncarea cercului, incercatul puterii cu barosul, plimbarile cu calusei, trasul cu barcile. Dar ce-i iarmarocul fara teatru de papusi, unde eroi erau Vasilache si Marioara, iar dupa primul Razboi Mondial au aparut iluzionistii, care inghiteau sabii, scoteau porumbei din joben, batiste din urechi etc. Curajul era pus la incercare când te dadeai cu iujul. Erau mici si mari, colorate, luminate, care se invârteau ametitor toata ziua. Veneau oameni din toate comunele din apropiere, din intreg judetul, dar si din judetele invecinate, care mergeau intâi la masa, la cunoscuti, la rude, prieteni, dupa care umpleau iarmarocul. Muzici peste muzici, era angajata de Primarie o fanfara, insa veneau si foarte multe grupuri de tigani lautari. Mult asteptat era “Taraful lui Angheluta”, fara de care orice petrecere, din iarmaroc sau de pe terase era de neconceput. Bacauanii deveneau liberi la punga, iar comerciantii, “artistii”, mesterii populari si le umpleau, sa le ajunga pâna la urmatorul iarmaroc, din alt colt de judet sau de tara. 29 iunie devenea cea mai lunga zi a anului, cea mai frumoasa, care iti ramânea in amintire prin ce cumparai sau prin intâmplarile la care ai luat parte: de Sf. Petru m-am logodit, de Sf. Petru mi-am gasit mireasa, mi-am cumparat o vaca sau am zburat pentru prima data cu iujul.

Traditie interzisa

Istoria si traditiile unui popor cunosc si sincope, ciudatenii, chiar drame. Dupa 1980, iarmarocul din Bacau a fost interzis. De aceasta decizie aberanta nu au scapat nici alte asemenea manifestari populare, cu traditie indelungata in viata locuitorilor. Erau singurele zile, singurele clipe in care inima si sufletul lor, talentul si dorinta de viata se manifestau in toata spelndoarea lor, fara oprelisti, in care viata economica pulsa alaturi de bucuria de a-si etala costumele populare, traditiile milenare, de a trai impreuna in mirajul unei sarbatori religioase si a uneia profund spirituale. Capete tari au decis ca oamenii ar trebui sa mearga la munca câmpului, la prasit si cosit, la secerat si sa mai lase sarbatorile.
“Chiar daca iarmarocul a fost interzis, ne spune Petrica Vlase, directorul Ansamblului “Busuiocul”, Comitetul de Cultura, Centrul de Creatie au continuat sa organizeze in luna iunie, intre Sânzâiene si Sf. Petru, mari manifestari culturale si artistice, dedicate acestei sarbatori a bacauanilor. Din Serbanesti locul a fost stabilit lânga fostul Teatru de Papusi, apoi in Parcul Trandafirilor. Aduceam in Bacau, cu mari eforturi, formatii artistice renumite din judet, interperti de muzica populara, dar si creatori si mesteri populari. Nu mai aveau farmecul si parfumul de altadata, insa ne-am straduit ca traditiile noastre sa nu dispara.”

Patronul viorii si patronii orasului – sarbatoriti impreuna

Dupa Revolutie, s-a incercat timid de a reinvia traditia, insa cu rezultate nesemnificative. Abia din 1992, intra din nou in scena Ansamblul “Busuiocul”, care organizeaza in premiera Festivalul de Folclor “Ion Dragoi”, la inceput in iulie, apoi, cum era normal, in iunie, in preajma sau chiar in ziua Hramului Bacaului. “Am mers pe traditie, pe specific local, am prezentat bacauanilor formatii si interpreti de mare valoare, din tara si de peste hotare, astfel ca Festivalul «Ion Dragoi» a devenit unul dintre cele mai apreciate din tara, preluat de Televiziunea Româna. L-am adus in centrul Bacaului, am venit noi la spectatori, i-am facut partasi la multe evenimente emotionante, de mare valoare artistica, pentru a celebra impreuna pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, dar si pe marele nostru artist Ion Dragoi”, ne-a mai spus Petre Vlase. De-a lungul ultimilor 15 ani, bacauanii au avut parte, prin grija acestui mare specialist si iubitor de folclor Petre Vlase, de bucurii de neuitat, de adevarate regale folclorice, radacini adânci in spiritualitatea noastra.
Minunea n-a tinut mai mult de câtiva ani. S-a renuntat la traditie, la valoare, la specificul local si s-a optat pentru spectacole uneori de o calitate indoielnica. Oricine poate intelege transformarile care au loc in multe domenii ale vietii noastre, chiar si cele din domeniul cultural, pot fi intelese si diversificarea gusturilor, trendul si moda, insa de aici si pâna la ceea ce se petrece astazi in Bacau de ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este de neinteles. Uitati-va pe programele din ultimii patru-cinci ani si observati nivelul calitativ al celor invitati la aceste manifestari. Cu foarte mici exceptii, vorbesc aici de rarele prezente ale unor artisti de valoare din muzica populara bacauana, restul sunt… restul. Se confunda – eroare de neiertat – Hramul Bacaului, o manifestare traditionala, cu adânci radacini in trecutul nostru cultural, material si spiritual, dupa cum ne-am straduit sa aratam in rândurile de mai sus, cu unele tuse ingrosate de la Zilele Bacaului.

Reintoarcerea la traditie

Publicul bacauan este unul select, cunoscator al fenomenului si a sanctionat si sanctioneaza asemenea imitatii de prost gust. Tot de vreo patru ani, Hramul Bacaului are loc intr-un perimetru insalubru, plin de gropi, pietroaie si tufisuri, care dau o lumina si impresie proaste, in raport cu semnificatia acestei mari sarbatori.
Revin mereu la inaintasii nostri, la cei care s-au straduit sa ne daruiasca, cu dragoste si maestrie, dar prin adevar, prin scris, ceea ce avem de valoare, ce am mostenit si ar trebui sa ducem mai departe. “Eu cred ca din vechime chiar, târgovetii bacauani erau oameni ce-si cunosteau drepturile lor, neobisnuiti la incovoiere, nu sufereau impilarea si isi iubeau orasul si tara. Ajuns la sfârsitul povestirii mele si ajuns la amurgul vietii mele, doresc generatiei de fata si celor viitoare sa tina minte zicatoarea: Si-a gasit Bacaul!” Sunt cuvintele unui mare patriot, ale unui stralucit gazetar, om politic, primar al Bacaului in doua rânduri, scriitor de mare talent. Este vorba de Costache Radu. “Ramâne de vazut daca in timp vom intelege ca valoarea o dam noi, redescoperind, salvând ceea ce avem si imbogatind cu imaginatia noastra proverbiala locurile in care traim…” (prof. dr. Carletta Elena Brebu, 28 septembrie 2008 – in Post Scriptum la editia a doua a cartii lui Costache Radu, ingrijita de Lucian Serban).
Gheorghe Baltatescu