20 aprilie 2024
SportFotbal, Liga a II-a / Se continua cu 13

Fotbal, Liga a II-a / Se continua cu 13

FCM Bacau este a doua echipa care se retrage din Seria I

FCM Bacau a instiintat in cursul acestei saptamâni Federatia Româna de Fotbal ca nu poate organiza partida de sâmbata, de pe teren propriu, contra Chindiei Târgoviste. Fiind la a doua neprezentare din acest sezon, FCM Bacau va fi exclusa din campionat, urmând sa fie retrogradata in liga a treia. In aceste conditii, Seria I a competitiei cadete va continua cu numai 13 formatii, Callatis Mangalia retragându-se si ea cu patru zile inainte de startul sezonului. Este foarte posibil insa ca pâna la finalul sezonului, numarul abandonurilor sa fie si mai mare, tot mai multe echipe anuntând ca intentioneaza sa se retraga din competitie din cauza crizei financiare. “Am trimis o adresa catre Federatie, prin care am adus la cunostiinta faptul ca, din ratiuni financiare, nu putem organiza jocul de sâmbata, cu Chindia”, a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie, care a adaugat: “E o situatie neplacuta, dar cât se poate de previzibila. Forfaitul nostru era anuntat inca dinaintea inceperii campionatului, mai ales ca am ramas si fara jucatori, dar si fara sprijin economic, ca urmare a retragerii finantatorului Dumitru Sechelariu si a neimplicarii factorilor locali in preluarea echipei. Problemele financiare cu care ne confruntam au fost acutizate de taraganarea punerii in aplicare a deciziei celor de la TAS in litigiul nostru cu Steaua referitor la jucatorul Eugen Baciu. Am instiintat Federatia ca nu putem organiza meciul de sâmbata, pentru a nu-i pune in mod inutil pe drumuri pe cei de la Chindia, pe arbitri si pe observatori. N-avea niciun rost ca acestia sa bata de pomana drumul pâna in Bacau”.
Programul etapei a doua din Seria I (sâmbata, 7 septembrie, ora 11.00): CF Braila – Unirea Slobozia, Sageata Navodari – CS Buftea, Sportul Studentesc – Dinamo, CS Otopeni – Farul Constanta, Delta Tulcea – Dunarea Galati, FC Botosani – Rapid Suceava. FCM Bacau – Chindia Târgoviste nu se disputa. Callatis Mangalia s-a retras din campionat.

Clasament



1. Sageata 1 1 0 0 3-0 3 (+3)
2. ACS Buftea 1 1 0 0 3-0 3 (0)
3. CF Braila 1 1 0 0 4-2 3 (+3)
4-5. CS Otopeni 1 1 0 0 2-0 3 (+3)
Sportul 1 1 0 0 2-0 3 (+3)
6. Delta Tulcea 1 1 0 0 3-2 3 (+3)
7-8. FC Botosani 0 0 0 0 0-0 0 (0)
Unirea Slobozia 0 0 0 0 0-0 0 (0)
9. Rapid CFR 1 0 0 1 2-3 0 (-3)
10. Chindia 1 0 0 1 2-4 0 (-3)
11-12. Dunarea 1 0 0 1 0-2 0 (-3)
Farul 1 0 0 1 0-2 0 (-3)
13. FCM Bacau 1 0 0 1 0-3 0 (0)
14. Dinamo II 1 0 0 1 0-3 0 (-3)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri