Acasă Blog Pagina 4540

Bricolaje: Prostia activa

In lumea asta strâmba, prost croita, plina de suferinta si de nedreptati, se spune ca exista, totusi, un lucru bine impartit. Si anume, prostia. Dupa cum afirma André Glucksmann, autorul unei carti intitulate chiar asa, Prostia, de favorurile acesteia nu scapa nimeni, ea revarsându-se din ecranul televizorului odata cu stirile de ultima ora, putând fi regasita in personajele lui Molière, ca si in cele mai profunde introspectii psihanalitice. Asa este, din pacate, prostia e nemuritoare si e primejdioasa. Cât despre fudulia ei, ce sa mai vorbim? Sunt atâtea exemple vestite in acest sens, iar noi avem un proverb care e foarte expresiv, acela cu „prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”. Pentru mine, doua sunt dovezile cele mai evidente ale absentei inteligentei, sa incurci lucrurile, adica sa confunzi punctele de vedere (e o definitie celebra a lui Ralea, care spunea asta) si sa nu intelegi de gluma. Si vad atâtia indivizi obtuzi care se dedau la cele mai rurale polemici, lipsa lor de cultura si de spirit fiind absolute, incât ma ingrozesc! Eu am un principiu clar, preluat de la Caragiale, la o gluma se raspunde cu o alta mai buna. Daca esti in stare, normal. Daca nu, te superi ca prostul si mai si tii mânia, pâna te otravesti de-a binelea. Ca tot Nenea Iancu ne avertiza ca de gluma nu stiu decât oamenii sanatosi, veseli din fire, nu posaci. Si destepti, musai cu spiritul treaz, neadormit, carevasazica. Se pare insa ca lumea e tot mai bolnava, din moment ce s-au inmultit atâta suparaciosii. Unii spun ca am ajuns sa traim intr-o epoca a acestora, spiritualul domn Toader Paleologu având o carte care se cheama „Era suparaciosilor”. Dar cel mai rau este ca tâmpenia naste ura, ca devine sufocanta, nemailasând loc niciunui firicel de judecata normala. Din nefericire, prostia nu ucide, ba dimpotriva, ea prolifereaza, infloreste sub ochii nostri, e incapatânata, deosebit de activa, propunându-si sa ne convinga de aberatiile ei. Cea mai periculoasa acum mi se pare prostia politica, baricadarea unora in niste idei fixe sau in ideologii deteriorate cu care monologheaza la nesfârsit.

Bani pentru bibliotecile cu idei

    Cele peste 1.500 de biblioteci publice din tara, incluse in programul Biblionet, au sanse sa câstige bani in schimburi unor idei sclipitoare. In perioada 1-30 septembrie acestea pot aplica pentru granturi de 4.000 si respectiv 15.000 de lei in cadrul programului „Idei de mii de lei” sustinut la rândul sau de proiectul Biblionet.

    Ideile si proiectele trebuie sa raspunda nevoilor specifice comunitatii si sa vizeze teme precum educatia, comunicarea cu rudele din strainătate, legislatie, turism, gasirea de locuri de munca, agricultura, servicii bancare, sanatate, comert pe internet sau evenimente culturale. Initiatorii si-au propus sa sprijine dezvoltarea durabila a bibliotecilor publice din România. Acestea pot aplica individual pentru ”Idei de 4000 de lei” sau în parteneriat cu altele pentru ”Idei de 15.000 de lei”. Selectia aplicatiilor se va face în luna octombrie iar câstigatorii vor fi anuntati pe data de 1 noiembrie 2012. ”Pe lânga echipamente si formare, programul Biblionet vine si cu aceasta componenta de granturi, menita sa impulsioneze bibliotecarii sa dezvolte idei noi, solutii, propuneri si proiecte si totodată, sa-i sprijine pentru a le si pune în practica. Sunt trei etape de finantare anul acesta si fiecare ofera sase granturi de pâna la 1.500 de dolari si patru de câte 5.000 de dolari. Sunt în total 87.000 de dolari pe care programul Biblionet îi investeste în initiativele si ideile bibliotecarilor pentru comunitatile lor”, a declarat Paul-Andre Baran, director al programului Biblionet.

    Bibliotecile din Bacau, asteptate cu idei

    Printre ideile câstigatoare din luna iunie a acestui an se numara înfiintarea unui birou unic de informatii pentru comunitate, organizarea unor întâlniri de educatie sexuala între adolescenti si psihologi sau campanii de informare pentru prevenirea cancerului de sân. Evident ca la aceasta runda, care urmeaza, sunt asteptate sa participe si bliblioteci din Bacau. Biblionet este o initiativa a Fundatiei Bill & Melinda Gates în valoare totala de 26,9 milioane de dolari pe o durata de 5 ani si îsi propune facilitarea accesului la informatie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Pâna acum, peste 1.500 de biblioteci au fost dotate cu 6.460 de calculatoare si echipamente aferente.

    Si vara la scoala…

      In aceasta vara fierbinte, elevii din Poduri si-au petrecut vacanta intr-un mod inedit. La initiativa Primariei si a Scolii s-a organizat ,,Scoala de vara” pentru a oferi copiilor orfani si celor ai caror parinti sunt salariati sau plecati in strainatate un program in care au alternat activitati instructive, educative, de divertisment si turism.
      Totul s-a desfasurat prin aportul de voluntariat al profesorilor pensionari, al invatatorilor si profesorilor activi, al studentilor si elevilor de clasa a XII-a. A fost un prilej de comunicare agreabila intre generatii, un transfer de eruditie si maniere elegante, creativitate si voie buna.
      In zilele de luni, sub indrumarea doamnei bibliotecare Narcisa Popa, s-au organizat, in cadrul Bibliotecii Comunale, intâlniri cu creatorii de literatura din localitate: prof. Luminita Sandulache, autor a peste 30 de carti, membru al Uniunii Scriitorilor; invatatorul Vasile Iscu-Lacatusu, autor a 12 carti didactice si de literatura pentru copii; prof. Gheorghe-Jan Iscu, autorul unui interesant roman autobiografic; prof. Elena Grigoras, coautor al unei bogate monografii a localitatilor de pe Valea Tazlaului.
      Zilele de marti au fost dedicate stiintei: doamna prof. Ofelia Bujor i-a delectat pe copii cu matematici distractive; doamna prof. Lorena Lazarica a prezentat expuneri bogat ilustrate prin proiectii despre igiena corpului uman, despre tipuri de habitaturi pentru pasari si animale; prof. Gheorghe Bibiri a prezentat repere importante din istoria localitatii, iar doamna prof. Elena Zaharia i-a convins pe copii despre rolul apei in viata planetei si despre raspunderea ocrotirii mediului. Alaturi de profesori au fost studenti la medicina, politehnica, biologie, istorie: Madalina Iscu, Iustina Gaman, Lidia Iscu, Iuliana Buftea, Mihaela Sova.
      In zilele de miercuri, talentatele educatoare si invatatoare Liuta Starparu, Cristina Popa, Mioara Nistoreanu, Cristina Popa-Sandu si doamnele profesoare Elena Simionescu, Roxana Ciubotaru au indrumat copiii in executarea de picturi in acuarela, ulei, icoane pe sticla. Prezenta elevelor Negura Andreea, Noemi Buruiana, Iuliana Iscu a creat o atmosfera de prietenie si buna colaborare.
      Seful Politiei Comunitare, Ionut Iftimie, si Matei Adrian au transmis copiilor sfaturi despre respectarea legilor si a regulilor de convietuire, intr-o maniera autoritara, dar si agreabila.
      In zilele de joi profesoarele de limba româna Cornelia Lupes, Elena Simionescu, Anca Sova, Gheorghe Iscu, Roxana Grecu au organizat expuneri, exercitii despre exprimarea corecta, invatarea normelor ortografice si de punctuatie, indrumând lectura si creativitatea. Studentele la Litere Anca Popa, Simona Hagima si Daniela Marcu au organizat concursuri, recitari, scenete etc.
      In zilele de vineri s-au organizat activitati sportive si de turism. Prof. Ciubotaru Constantin si studentii Costel Starparu, Nicu Starparu, Sergiu Busuioc, Ioana Stoica au oferit lectii de tenis si de dans. Pe 16 august s-au vizitat santierul arheologic si Biserica ,,Sfintii Voievozi Mihail si Gavril”, monument istoric. Parintele paroh Vasile Popa a vorbit copiilor despre istoricul asezamântului, le-a proiectat un film cu date esentiale, le-a aratat muzeul si biblioteca Bisericii, oferindu-le carti de rugaciuni si dulciuri.
      Programul de vara s-a incheiat cu o vizita la Asezamântul Cultural ,,George Enescu” de la Tescani, unde copiii au vizitat muzeul si au asistat la un concert in care au ascultat, cu emotie, nocturne si valsuri ale lui F. Chopin, interpretate de un celebru pianist din Spania.
      Proiectul s-a dovedit a fi un demers didactic de succes, intrucât au venit la scoala peste 60 de copii cu bucurie si deschidere spre cunoastere, iar educatorii si studentii le-au oferit momente de placere intelectuala.
      Doamna educatoare Liuta Starparu, un adevarat director al acestei perioade, a oferit permanenta si spatiu in frumoasa sala de gradinita, iar doamna viceprimar Diana Albu si domnul primar Gheorghe Iscu au daruit copiilor materiale pentru desen, autobuz pentru excursie, permanent sprijin si incurajare.
      Scoala de vara din anul 2012 poate fi un bun inceput pentru proiectele urmatoare, in care pot colabora cu succes toti factorii educationali din comuna: scoala, primarie, biblioteca, biserica, politie.

      Prof. Cornelia Lupes

      Bursa locurilor de munca pentru absolventi

      Absolventii care au intrat in rândul somerilor, pentru ca nu isi continua studiile si nu si-au gasit un job, vor avea la sfârsitul acestei luni sanse mai mari de a se angaja. In data de 28 septembrie 2012, ora 9.00, special pentru ei, va fi deschisa o bursa a locurilor de munca, intrata, de altfel, in traditie, de multi ani. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” si este organizat de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Conducerea AJOFM mizeaza pe o participare numeroasa atât a somerilor cât si a agentilor economici dornici sa recruteze forta de munca dintre absolventi. Si angajatorii au de unde alege in acest an. In perioada iunie-august 2012 in evidentele AJOFM Bacau s-au inscris nu mai putin de 1.812 absolventi care si-au terminat studiile in acest an. Peste 1.000 dintre ei au urmat cursurile unui liceu de specialitate, cei mai multi având un certificat de competenta intr-o anumita meserie. Alti aproximativ 300 au absolvit o facultate. Restul au terminat o scoala profesionala, postliceala sau o alta forma de invatamânt. Anul trecut, la finele lunii august, in evidenta AJOFM Bacau erau aproape 1.700 de absolventi. Dar, din pacate, mai putin de jumatate dintre ei au participat la bursa destinata lor si organizata in data de 23 septembrie 2011. Mai exact, atunci au fost prezenti 820 someri, dintre care absolventi erau 670. In schimb, cei 80 de agenti economici participanti au venit cu 840 de oferte de munca. Si este de asteptat ca si anul acesta sa fie un interes crescut din partea angajatorilor fata de bursa pentru absolventi. Mai ales ca Legea somajului prevede si unele masuri de incurajare a incadrarii absolventilor. Cei care angajeaza absolventi primesc lunar, o perioada de un an, pentru fiecare, o suma de 500 lei. Agentii economici care angajeaza absolventi cu handicap beneficiaza pe o perioada de un an si jumatate de 750 lei de fiecare incadrare. Dar angajatorii sunt obligati sa-i mentina in munca pe absolventi minimum trei ani.

      Inca o facilitate la plata taxelor si impozitelor, pentru saraci

      Familiile care, din cauza datoriilor la taxele si impozitele locale pe anul 2011, au ramas in 2012 fara prestatiile sociale (ajutor, alocatie de sustinere si indemnizatie de crestere a copilului) de care au beneficiat anterior vor fi repuse in aceste drepturi. Conducerea Ministerului Muncii pregateste un nou act normativ prin care datornicilor li se va acorda inca o inlesnire la plata. Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, va inainta Parlamentului României un proiect de lege prin care se preconizeaza ca familiile nevoiase care au restante la plata impozitelor si taxelor locale sa aiba la dispozitie o perioada de gratie de sase luni pentru a-si achita debitul. Dar, chiar si cu aceasta inlesnire, vor fi multe familii care se vor inregistra in continuare cu datorii la bugetul local, pentru ca suma pe care o au de dat este foarte mare, ea fiind acumulata in decursul multor ani. La mijlocul lunii februarie 2012, in judetul Bacau dintre cei peste 30.000 de beneficiari de ajutor social, alocatie de sustinere sau indemnizatie de crestere a copilului, 2.570 erau restantieri la plata taxelor si impozitelor. Toti acestia au ramas atunci fara prestatia sociala pe care o luau, deoarece, potrivit reglementarilor, le-a fost suspendata plata pâna la stingerea totala a debitului. In martie, numarul suspendarilor s-a redus la 1.086, dintre cei 2.570 restantieri aproape 1.500 reusind sa isi achite datoria. La inceputul primaverii acestui an, din cele 93 de primarii din judet 40 i-au comunicat Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Bacau un numar mai mare ori mai mic de suspendari la plata alocatiei de sustinere familiala, motivat de debitul inregistrat de catre cei in cauza la impozitele si taxele locale pe anul 2011. Cât priveste ajutorul social, 28 de primarii au decis atunci suspendarea acestuia pentru mai multe ori mai putine familii indreptatite. Intre timp numarul datornicilor a mai scazut, dar tot mai sunt câteva sute. Si aceasta, desi s-au bucurat de o alta facilitate. Potrivit Codului Fiscal, primariile pot aproba esalonarea platii datoriilor la bugetul local, inregistrate de catre persoanele singure si familiile sarace, daca solicitarea este temeinic justificata. Lucru pe care administratiile publice locale din judet l-au si facut. Esalonarea la plata a datoriilor a fost discutata si aprobata in consiliile locale, dar unii datornici nu au cum sa reuseasca sa plateasca toate ratele, deoarece au restante de mii de lei, pentru ca de ani buni nu au mai dat un ban din taxele si impozitele datorate.

      Pe urmele sculptorului George Apostu

      Timp de 10 zile, in perioada 24 august – 2 septembrie, comuna Stanisesti, locul de nastere al sculptorului bacauan George Apostu, a fost centrul de sculptura al Moldovei. Asociatia de Prietenie Româno-Franceza – Filiala Bacau, impreuna cu Consiliul Judetean, in parteneriat cu Primaria Stanisesti a organizat prima editie a Scolii de vara de arta plastica “Impreuna cu George Apostu, la el acasa”, la care au luat parte profesori universitari si sculptori cu reputatie din tara. Scoala de vara a debutat cu simpozionul “Intre amintire si actualitate” si a fost inchisa prin vernisajul expozitiei “Prin arta, mai aproape de Tatal si Fiu”. In cadrul scolii, trei sculptori, Ana Maria Negara, Asandei Simion si Titus Ivan de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iasi, sub indrumarea conferentiarului universitar dr. Ilie Bostan au realizat lucrari din lemn de stejar. Acestea au fost amplasate in gradina casei memoriale “George Apostu” din Stanisesti, loc in care marele artist s-a nascut si a creat în timpul vietii. De altfel, artistii aub fost cazati in casa în care a locuit Apostu pe toata durata scolii de vara si tot aici, in aer liber, au studiat si sculptat.
      “La acest eveniment au participat peste 80 de persoane, care au luat contact cu opera si locul in care a trait George Apostu. Totodata, ne-am bucurat de prezenta vicepresedintelui Consiliului Judetean Bacau, Dumitru Braneanu, care a finantat mare parte din proiect dar si de artisti renumiti precum George Zarnescu sau Craita Mândra”, a precizat Dinu Apostu, nepotul sculptorului bacauan, si presedintele Asociatiei de Prietenie Româno-Franceza.
      Autoritatile din comuna Stanisesti vor sprijini scoala de vara si la urmatoarele editii, pentru ca acest eveniment cultural sa ia o amploare si mai mare. “Aceasta scoala de vara dedicata marelui sculptor George Apostu va deveni o traditie in comuna noastra. Avem datoria de a promova valorile culturale românesti si numele acestui mare artist care s-a nascut si a creat in comuna noastra”, a spus Bogdan Popa, primarul comunei.

      Curtea de Apel il trimite pe baronul taxiurilor in bratele executorilor

        Judecatorii au respins recursul formulat de Neculai „Marcel” Nechita in dosarul privind falimentul Taxi Trans

        Consilierul local Neculai Nechita (PNL) e numai bun de executat, dupa ce Curtea de Apel Bacau a decis – pe 4 septembrie – sa respinga recursul formulat de acesta in dosarul falimentului Taxi Trans Bacau (TTB). Judecatorii au considerat drept „nefondat” recursul declarat de Nechita si de societatea sa, Transtaxi Nic. Alesul local, cunoscut drept un protejat al primarului Romeo Stavarache, va fi obligat sa returneze falimentarei TTB un numar de 39 de masini, instrainate incepând cu 2009 – la preturi subevaluate – catre Transtaxi Nic SRL. Prejudiciul total pe care statul trebuie sa-l recupereze de la politicianul penelist se ridica la peste 7,7 miliarde lei vechi. Numele lui Nechita apare, de asemenea, intr-un dosar de evaziune fiscala aflat in cercetari la Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bacau. Paradoxal, dupa mai bine de jumatate de an de cercetari, politistii nu par sa fi ajuns la o solutie cu privire la infractiunile comise de Nechita in calitate de administrator al Transtaxi Nic, firma care a practicat taximetrie la negru, pentru o perioada indelungata de timp.

           

        Curtea de Apel Bacau a decis pe 4 septembrie sa respinga recursul formulat de Neculai Nechita & Transtaxi Nic in dosarul privind falimentul TTB. Completul, format din judecatorii Claudia Popescu, Vasilica Pintea si Gabriela Ciopraga, a decis ca recursul este nefondat, trimitându-l pe Nechita in bratele executorului judecatoresc.
        Conform datelor existente in dosarul privind falimentul TTB, lichidatorul judiciar Expert BC trebuie sa recupereze 39 de autoturisme (sau contravaloarea acestora, stabilita de expertiza din dosar). Incepând cu 2009, masinile au fost instrainate de TTB-ul administrat de Nechita, la preturi mult subevaluate, catre o alta firma detinuta de acesta, Transtaxi Nic. Prejudiciul contabilizat in urma expertizei tehnice s-a ridicat la aproximativ 300.000 lei.
        Decizia Curtii de Apel il lasa fara iesire pe protejatul primarului Romeo Stavarache. Conform lichidatorului, societatea lui Nechita – Transtaxi Nic – are doua variante la dispozitie. „Fie pune in executare, de buna voie, hotarârea judecatorului sindic in caz contrar punerea in executare urmând a fi facuta, la cererea lichidatorului, de un executor judecatoresc. Cheltuielile de executare, in cea de-a doua situatie, vor fi suportate de Transtaxi Nic”, a declarat expertul lichidator Toader Barbu (Expert BC).

        S-a baricadat sub fustele „mamicutei” Stavarache

        Neculai Nechita este un politician a carui cariera face casa buna cu controversa. Penelistul s-a baricadat pe lista USL cu care Romeo Stavarache a candidat la functia de primar, obtinând mult-râvnita pozitie de consilier local.
        In plina campanie electorala, alesul a folosit taxiurile inscriptionate TTB pentru a promova imaginea uselistului Stavarache, dar si pentru a infesta municipiul Bacau cu zvonuri murdare despre contracandidatii acestuia.
        Marea cumpana a lui Nechita este, insa, un dosar penal de evaziune fiscala aflat pe masa SIF de mai bine de jumatate de an, fara ca politistii sa fie capabili sa pronunte o solutie pâna in prezent.
        Dosarul vizeaza mai multe infractiuni economice facute de Nechita, ca administrator al Transtaxi Nic, societate care a practicat taximetria fara a avea fiscalizate casele de marcat instalate pe autoturisme. Taximetria la negru practicata de protejatul lui Stavarache l-ar putea costa pe acesta chiar libertatea, daca organele de urmarire penala si-ar face datoria in conformitate cu prevederile legale si nu cu ordine politice.
        „Dosarul este inca in lucru la SIF. Se efectueaza, in continuare, cercetari. Din ce am aflat de la colegi, se administreaza probe in vederea clarificarii tuturor aspectelor sesizate in dosar”, a afirmat agentul Raluca Ciobanu, purtator de cuvânt al IPJ Bacau.

        33 de autoturisme la negru

        Intr-un material publicat in aprilie 2012 (n.r. – „Tovarasii lui Stavarache fac evaziune fiscala din taximetrie”), cotidianul Desteptarea dezvaluia ca, incepând cu 2009, Transtaxi Nic a practicat taximetria la negru cu un numar de 33 de masini. Acestea aveau casele de marcat nefiscalizate. Autoturismele au mers la negru timp de 2-3 ani, fiind descoperite intr-un târziu de taximetristii independenti.
        In primavara, conducerea IPJ declara ca in dosar urmeaza sa se realizeze o expertiza pentru a se stabili valoarea exacta a prejudiciului. „Dosarul se afla in cercetari. Avem de facut o expertiza pentru a stabili valoarea exacta a prejudiciului. In functie de dimensiunea prejudiciului vom vedea daca dosarul e de competenta Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau. Este vorba despre niste masini care au facut taximetrie fara a fi inregistrate fiscal”, declara in aprilie comisarul sef Vasile Oprisan. Expertiza, dupa câte se pare, nu a fost realizata nici pâna astazi. Politistii, in schimb, au fost foc si para in campania electorala pentru locale. Excesul de zel, cumulat cu activitatea politica a Politiei Locale, au transformat municipiul Bacau intr-un veritabil Kosovo.

        Pe unde a trecut a facut prapad
        24 de miliarde lei vechi, gaura oficiala descoperita la TTB

        Pe rolul Tribunalului Bacau s-a format, recent, un alt dosar in care apare numele lui Nechita. Dosarul vizeaza angajarea raspunderii lui Nechita, fostul administrator al TTB, dar si al sotiei acestuia, Natalia Nechita. Conform informatiilor prezente in dosar, lichidatorul judiciar al TTB ar fi descoperit o „gaura” de 24 miliarde lei vechi in societate, statul urmând sa recupereze doar 7,75 miliarde lei vechi. O parte din creanta va fi recuperata prin „recuperarea” celor 39 de autoturisme de la Transtaxi Nic, urmând ca diferenta sa fie „trasa” de la sotii Nechita.

        Relatia cu primarul il protejeaza de bratul lung al legii?

        Neculai Nechita a cunoscut o ascensiune fulminanta in ultimii 4 ani, raportat la pregatirea pe care o are si competentele administrative dovedite. Om de baza in garnitura lui Stavarache din CL, legislatura 2008 – 2012, Nechita figureaza drept membru in AGA de la „Sport Club Bacau” SA. Consilierul a fost presedintele comisiei Sport care a aprobat sponsorizarile pe Legea 350, dirijând milioane de euro catre asociatii sportive controlate de membri ai PNL si care nu inregimentau niciun sportiv. Relatia cu primarul Stavarache pare sa-l fereasca, pe moment, pe Nechita de implicatiile penale ale actiunilor sale. Ramâne de vazut daca organele abilitate ale statului vor reusi sa-si dovedeasca independenta si sa-si faca datoria in cazul de evaziune fiscala in care este cercetat alesul PNL.

        Copilul magnetic

          Eduard este vedeta familiei sale si o curiozitate pentru vecini si cunostinte. Dupa ce a urmarit o emisiune de divertisment la televizor, baietelul din Letea Veche l-a imitat pe unul dintre protagonistii acesteia. Si-a lipit in joaca lingura de nas si a vazut ca acolo ramâne. A incercat apoi acelasi experiment pe frunte, chiar si pe urechi. Si-a chemat bunica si i-a aratat minunea. Au venit pe rând rudele toate. „Am ramas blocat la inceput, povesteste Catalin Taralunga, unchiul baiatului. Nu-mi venea sa cred cât de multe linguri tinea pe el. Ma gândeam ce-o fi cu el, unde sa-l ducem, la ce medic.” Eduard si-a perfectionat in timp tehnica. Daca se concentreaza, poate sa-si umple pieptul cu obiecte metalice si chiar sa alerge cu ele prin curte. „Imi place sa fac asta. Nu inteleg ce-i cu mine, de ce reusesc, dar imi place. Cica am magnet, un fel de forta. Abia astept sa le spun si sa le arat copiilor când o sa merg la scoala.” Eduard nu este numai un copil plin de energie, care nu are astâmpar o clipa, ci si un elev silitor. La scoala a luat premiul intâi, iar in vacanta a invatat singur limba italiana citind o carte groasa despre zodii. Intr-o seara si-a incercat puterile si altfel. „Pe bunicul il durea capul si i-am tinut mâna pe frunte. I-a trecut durerea si mi-a multumit. Si tata suferea intr-o zi din cazuza durerilor de spate si de la un picior. L-am atins, m-am gândit sa-i iau durerea cu mâna si dupa un timp mi-a spus ca i-a trecut si ca parca am forta de om mare.” Familia lui Eduard intentioneaza sa-l duca pe baiat la un medic, pentru un examen medical, dar si sa contacteze alte persoane cu proprietati magnetice, in speranta ca prin antrenament si diverse tehnici, baiatul isi va spori „puterile magice”.

          Criza de microbuze scolare in judet

            Peste 400 de elevi nu stiu cu ce vor merge la scoala

            La ora actuala, acesti copii au la dispozitie doua variante. Fie fac naveta pe jos, fie merg in singurul microbuz arondat localitatii dar ca sardelele. Sunt comune unde circa 150 de elevi trebuie sa fie transportati cu un microbuz.

            Inceputul de an scolar bate la usa, iar la aceasta ora nu se stie cum vor fi transportati la cursuri peste 450 de elevi care, in aceasta vara, au fost mutati la alte scoli din comuna. Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a solicitat 27 de microbuze noi pentru tot atâtea localitati din judet, dar, cel putin pentru primari, pare imposibil ca masinile sa ajunga pâna la 17 septembrie. „In prezent avem in functionare 80 de microbuze in judetul Bacau. Avem cereri pentru inca 27. Aceste microbuze sunt necesare pentru transportul a circa 400-450 de copii. Speram ca se vor primi in perioada imediat urmatoare, pentru ca demersurile au fost deja facute si poate ca, pâna la inceputul anului scolar sau in decursul semestrului I, sa le si avem. Ce a tinut de inspectoratul scolar a fost facut si insistat de foarte multe ori. Microbuzele pe care le avem nu sunt suficiente”, spune Camelia Stamate, inspector general adjunct al ISJ Bacau.

            150 de elevi si profesori cu un microbuz

            De cealalta parte, primarii comunelor care au nevoie urgenta de inca un microbuz nu cred ca acestea vor veni prea curând si, spun ei, nu au nici prea multe variante la indemâna. In comuna Horgesti, zeci de copii vor trebui sa se inghesuie intr-un singur microbuz pentru a ajunge la timp la cursuri. „Avem doua clase de elevi pe care sa-i ducem de la Sohodol la Horgesti, iar de la Recea la Racatau trebuie sa transportam o grupa de gradinita si doua clase de elevi. Directorul de la scoala spune ca el se descurca, ca a vorbit la inspectorat si se rezolva. Varianta de rezerva nu este. Este acest microbuz si o sa-i transportam asa ca nu avem ce face”, ne-a spus edilul Ionel Turcan. In comuna Vultureni nevoia este si mai mare. Aici sunt in jur de 150 de elevi si profesori care trebuie sa imparta o singura masina. Primarul, Octavian Turcanu, a luat in calcul si posibilitatea utilizarii unui singur microbuz si „cel mai probabil prima cursa va pleca de la ora 6.00 dimineata ca pâna la ora 8.00, când inceput cursurile, totii copiii sa ajunga la scoala. Mai este o saptamâna pâna incepe anul si cred ca e vreo sansa sa vina al doilea microbuz. Este comuna mare si avem curse de 5-6 kilometri pâna la institutia de invatamânt unde au fost repartizati”, a spus edilul. La Magura, elevii din doua sate vor trebui sa se trezeasca mai devreme pentru a ajunge la cursuri la scoala din comuna. Sunt 70 de copii care, si ei, au la dispozitie tot un microbuz. „Alta varianta nu am. Daca ii inghesuim, Doamne fereste de un accident ce facem? Drumurile sunt cum sunt, se poate intâmpla. Eu cred ca ar trebui sa se gândeasca real si nu politic. Al doilea mijloc de transport trebuie numaidecât”, a precizat Constantin Traistaru, primarul din Magura.

            Si anul trecut s-au cerut si nu s-au primit

            In fiecare an Inspectorarul Scolar Judetean Bacau a solicitat de la Ministerul Educatiei suplimentarea numarului de microbuze scolare, având in vedere ca in fiecare an s-au comasat mai multe scoli, s-au desfiintat clase si a crescut numarul copiilor navetisti. Si anul trecut a cerut 24 de microbuze scolare si cinci autobuze. S-au primit, lunile trecute, doar trei microbuze. Atât. Aceiasi primari care au cerut acum noi mijloace de transport au cerut si atunci. Asa ca, daca in doi ani au venit doar 3 masini, pare greu de crezut ca vor veni 27 intr-o saptamâna.
            Cele 27 de localitati care au nevoie de microbuze

            Zemes, Magura, Magura Casin, Strugari, Vultureni, Rachitoasa, Corbasca, Centrul Scolar de Educatie Incluziva nr. 2 Comanesti, Ardeoani, Berzunti, Buhoci, Solont, Motoseni, Letea Veche, Beresti Tazlau, Parincea, Pâncesti, Orbeni, Târgu Ocna, Tatarasti, Traian, Filipeni, Gioseni, Caiuti, Horgesti, Onesti si Sanduleni.

            Darul vederii pentru un pacient fara speranta

              Operatie in premiera realizata de dr. Cristian Postolache

              Maria Andronic spune, cu incântarea unui copil, ca a descoperit lumea la 40 de ani. Pâna la aceasta vârsta, tot ce o inconjura era cenusiu, incert si straniu. Dupa o interventie chirurgicala realizata in premiera in Bacau, a vazut ce culoare au ochii fetelor ei si cât de senin poate fi cerul diminetii, când pleaca la munca. „Credeam ca voi orbi in câteva luni si imi pierdusem orice speranta ca voi gasi un doctor care sa ma ajute”, ne-a marturisit Maria Andronic.

              Pâna la 40 de ani, Maria Andronic a trait intr-o lume neclara, in culori mohorâte. Vederea bolnava i-a facut viata grea de mica. Primele amintiri dureroase sunt de pe bancile scolii. „Imi placea tare mult sa invat, dar nu reuseam sa citesc. Nu vedeam bine literele, dar nimeni nu ma baga in seama. Am crescut la tara, la Orbeni, unde lumea era prea ocupata si necajita ca sa-mi dea atentie.” Avea deja 10 ani când invatatoarea a chemat-o pe asistenta de la dispensar sa o examineze. A fost trimisa la oftalmolog, de unde a plecat cu diagnosticul de miopie forte si astigmatism. „Am purtat nenumarate perechi de ochelari si, cum boala mea se agrava, am ajuns la lentile ca fundul borcanului. Când am crescut imi era rusine sa-i mai port. Cu timpul am ajuns sa vad tot mai slab.”

              Fiecare zi era un chin

              Visul ei din copilarie a fost sa lucreze intr-un spital. Boala si situatia grea din familie nu i-au permis sa urmeze o scoala sanitara. A reusit, totusi, sa se angajeze ca infirmiera in sectia Chirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta. De 22 de ani lucreaza aici, dar deficienta de vedere ii ingreuna tot mai mult munca, viata. „Imi era foarte dificil sa-mi indeplinesc indatoririle. Trebuia sa am mare grija cu maturatul si spalatul prin saloane. Colegele ma intelegeau si ma ajutau. Si acasa era tare greu cu treburile. Chiar si mersul pe strada devenise un chin.” Fetita ei de 12 ani povesteste ca „mama se impiedica mereu, pe trotuar, pe scari, prin casa, nu vedea sa-mi verifice temele, nu-si gasea nici ochelarii”. Disperata de perspectiva orbirii, mai apropiata cu fiecare zi, a incercat sa gaseasca salvarea. A consultat mai multi oftalmologi din Bacau si din Iasi. „Unii mi-au spus ca nu am nicio sansa de vindecare, altii m-au dus cu vorba. Am stat internata in clinica la Iasi, unde in fiecare zi eram aratata rezi­dentilor ca o curiozitate si atât. Mi se puneau picaturi in ochi, de nu mai vedeam chiar nimic si eram trimisa in salon. Intr-o zi am plecat din spital. Ma saturasem.”

              Cel mai luminos noiembrie

              „Intr-o zi eram intr-o farmacie. O doamna in vârsta se uita la mine cum tin reteta sub nas, incercând sa deslusesc ceva pe ea. Mi-a spus, cu tristete, ca sunt inca o femeie tânara si ca e pacat sa ma chinui asa. M-a intrebat unde lucrez si s-a mirat ca nu am fost inca la domnul doctor Postolache, chiar in spitalul in care muncesc.” Maria Andronic spune ca ziua ei norocoasa a fost 5 mai 2011, la prima consultatie. Medicul Cristian Postolache i-a spus ca trebuie intervenit urgent. Chiar si asa, pacienta nu s-a decis pâna in noiembrie. „Pe 24 noiembrie am fost operata la ochiul stâng. Nu mi-a fost frica. Eram doar nerabdatoare sa vad. Atât de nerabdatoare incât la câteva ore dupa operatie am ridicat coltul pansamentului. Am putut citi graficul de curatenie de pe usa salonului. Pâna atunci abia vedeam sa semnez pe el in sectia mea.” Dupa patru zile a fost operat si ochiul drept. „Am ajuns acasa si le-am vazut si eu fetelor mele culoarea adevarata a ochilor.” Sotul si fiicele au mereu tendinta sa o duca de mâna pe strada, cum au facut atâtia ani, dar acum este doar un gest de tandrete.

              Dr. Postolache a acceptat provocarea

              Medicul Cristian Postolache este incântat de pacienta sa, o luptatoare adevarata. „M-a impresionat din prima clipa. Este o femeie muncitoare, care are de crescut doi copii, de ingrijit o familie. Au fost destule dificultati pentru a realiza interventia, dar le-am depasit, fiindca am gasit intelegere la toata lumea, de la managerul spitalului, Dan Stoica, la colaboratori.” Maria Andronic poate fi considerata un caz rar, cu diagnosticul colobom cristalinian si miopie forte, pe fondul unui sindrom care se manifesta prin tesut conjunctiv slabit. „Din cauza conditiilor locale dificile, operatia a fost delicata. I-am realizat facoemulsificarea cristalinului. I-am montat in locul cristalinului afectat de boala un altul, pe care a trebuit sa-l decupez pentru a se potrivi. A fost o idee de moment si ne bucuram ca a reusit.” Cazul acestei paciente a fost prezentat in luna mai la Congresul National de Oftalmologie care a avut loc la Iasi. „Ne putem mândri ca am realizat aceasta interventie in Bacau, spune dr. Cristian Postolache. Pentru mine, realizarea acestei interventii a fost o provocare. Pentru pacientii nostri, mai ales pentru cei cu venituri obisnuite, este mare lucru sa fie tratati cât mai aproape de casa.”

              23 de reusiti la Bac dupa contestatii

                Candidatii la bacalaureatul de toamna, care au contestat notele aflate duminica, 2 septembrie, au primit, ieri, rezultatele finale. In total, la nivelul judetului Bacau s-au depus peste 700 de contestatii. Tezele lor au fost reevaluate, iar in urma recorectarii 23 au fost declarati reusiti, procentul de promovabilitate pentru aceasta sesiune urcând de la 18,62 la suta la 19,56 la suta. Oficialii de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau cred ca rezultatele slabe la Bacalaureatul de toamna se datoreaza lipsei de interes al elevilor pentru carte. „Prima cauza la care ne gândim este slaba pregatire a candidatilor. Dar de ce se intâmpla asta, ne duce, prima data, cu gândul la faptul ca la aceste tipuri de bacalaureat, de august-septembrie, se prezinta candidati respinsi in seriile anterioare si corigentii claselor a XII-a. Mai mult decât atât, liceele au organizat pe timpul vacantei cursuri de pregatire pentru bacalaureat, cursuri la care s-au prezentat foarte putini candidati. Sunt convinsa ca cei care nu au promovat examenul se gasesc printre cei care au lipsit masiv la aceste cursuri”, ne-a spus prof. Camelia Stamate, inspector general adjunct la ISJ Bacau. Acestia mai sunt de parere ca, daca picatii de la prima sesiune ar fi fost prezenti la meditatiile de vara cu siguranta altele ar fi fost notele de acum. „O nota de 4, de exemplu, la sesiunea de iulie a bacalaureatului putea fi ridicata la 6 daca acesti candidati ar fi fost prezenti la cursurile de pregatire, daca ar fi facut si ei un minim efort”, a mai spus Stamate. La sesiunea de toamna a bacalaureatului, in judetul Bacau au fost prezenti 2.385 de candidati, din care, acum, dupa contestatii, au fost declarati reusiti 467. Nu a fost nicio nota de 9 si nici de 10, iar intre 8 si 9 au fost doar 5 note.

                Powerlifting / Campionatul National de Seniori: Frumoase, dar periculoase!

                Totul intr-o zi

                La finalul acestei saptamâni, Bacaul va gazdui Campionatul National de Seniori la powerlifting. Calendarul competitiei ce se va desfasura in Sala de Atletism a fost comprimat intr-o singura zi: cea de sâmbata. La ora 10.00 va avea loc proba cântarului, cele doua reuniuni urmând sa se desfasoare in cursul dupa-amiezii. La ora 13.00 vor intra in concurs fetele, pentru ca de la ora 16.00 sa inceapa sesiunea masculina, care reuneste la start 37 de participanti legitimati la cele mai importante cluburi de profil din tara.

                Debut pe podium?

                Printre cele reprezentante ale sexului frumos care isi vor disputa suprematia la categoria lor de concurs se numara si o debutanta. Este vorba de halterofila Loredana Metehau, care va reprezenta clubul gazda, CS Bronx Bacau. „Am ales sa concurez si la powerlifting deoarece m-au atras antrenamentele de la acest sport. In plus, CS Bronx este o forta in powerliftingul national. Personal, fiind la debut, mi-am propus sa urc pe podium”, a declarat Loredana, care a explicat si care este, in opinia sa, diferenta majora intre haltere si powerlifting: „In haltere, tehnica e de baza. Dincoace, ai nevoie in special de forta”.

                Nu-s gazde bune!

                Antrenorul CS Bonx, Daniel Zodian se mândreste cu sportivele sale: „Toate sunt frumoase si valoroase; i-ar putea face oricând sa plânga pe baieti in sala de forta. Imi pun sperante in ele, mai ales ca vor alcatui grosul participantelor la aceasta editie a Nationalelor”. Zodian nu vrea sa fie o gazda buna la competitia din acest weekend, avertizându-si de pe acum adversarii: „Obiectivul nostru este cât se poate de clar! Ne-am propus sa câstigam titlul national absolut atât la feminin, cât si la masculin”.

                Agricultorii vor sa ajunga la Putere

                La alegerile parlamentare din acest an, un nou partid va intra in cursa pentru a câstiga increderea românilor. A fost infiintat de agricultori si vrea sa intre la guvernare. De fapt, partidul e mai vechi, insa liderii si obiectivele sunt noi. Producatorii au preluat structura Partidului Popular, infiintat in 2005, pe care l-au reorganizat si relansat. Fermierii bacauani au intâmpinat cu incredere vestea infiintarii unui partid al agricultorilor: „Eu chiar sunt optimist, cred ca este o initiativa buna, a declarat Constantin Teodorescu, «Ceravis» Itesti. Avem asociatii profesionale, sindicate, dar cred ca un partid care ajunge in Parlament poate fi o voce mai puternica in apararea intereselor noastre. E o initiativa fericita si sper sa fie dusa pâna la capat. Trebuie sa porneasca de la problemele din teren si sa le transforme in programe si politici agricole. E nevoie si de partide mai apropiate de concret, de viata reala, cum sunt Partidul Ecologist sau Partidul Verde. Eu asa vad lucrurile.” La Congresul National al PP, care este programat la sfârsitul acestei luni, se va propune si schimbarea numelui formatiunii in Partidul Popular Agrar. Tot la congres vor fi stabilite structura si programul PP in vederea alegerilor.

                Fara aliante politice!

                Initiatorii miscarii – Costel Caras, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Vaci Holstein-Ro, si Viorel Matei, presedintele Grupului „Legume-Fructe Matca” – si-au propus sa strânga in jurul lor cel putin 10.000 de membri si sa intre in Parlamentul României, cu 7-8 la suta, fara a face aliante politice. Numai agricultorii inregistrati la APIA si familiile lor inseamna 1.100.000 de persoane, dar PP se va baza si pe oraseni, care sunt clientii agricultorilor. „Nu avem de gând sa mergem la alegerile din toamna facând aliante, a afirmat Caras. Ne vom bate pentru intrarea in Parlament cu candidati proprii, in jur de 470, iar eu voi raspunde cu capul de echidistanta acestui partid. Nu vom face jocurile nimanui, nu vom fi remorca nimanui, iar scopul scopul final este sa câstigam macar Ministerul Agriculturii, in noul Guvern, daca nu si pe cel al Mediului.” Una dintre regulile stabilite prima adunare generala a PP este ca nicio persoana care a facut parte din partidele active, azi, pe scena politica, la putere sau in opozitie, nu va putea intra in PP daca nu va demonstra ca este agricultor si ca se distanta in mod evident de trecutul sau politic. Programul partidului va fi elaborat in baza propunerilor venite din judete, intre obiectivele vizate fiind stimularea productiei proprii, refacerea sistemului de irigatii, introducerea unui sistem de distributie care sa elimine intermediarii si sa permita produselor autohtone sa ajunga direct la consumatori.

                Tenis / Cupa DJST – SCM Bacau: Punct si de la capat

                Mai putini, dar mai buni

                Editia din acest an a Cupei DJST -SCM Bacau a ajuns la final. Dupa ce marti la prânz au urcat pe podium primii laureati ai competitiei, ieri a fost rândul categoriilor 12, 16 si 18 ani masculin sa-si premieze invingatorii. Tot ieri au fost recompensate si primele trei perechi clasate in proba de dublu. „Un turneu reusit, nu neaparat ca numar de participanti, ci mai ales ca spectaculozitate a meciurilor. Probabil ca daca am fi «tras» turneul ceva mai devreme ca data calendaristica, am fi avut mai multi tenismeni prezenti, dar cred ca s-ar fi pierdut din calitatea jocurilor. Ne bucuram ca totul a decurs bine si speram ca la anul participantii sa fie la fel de multumiti de organizare”, a pus punctul pe i directorul turneului, Mihai Ciuntea.

                Un câstigator cam… uituc!

                Festivitatea de premiere a fost deschisa de categoria 12 ani masculin, „categoria cu cei mai multi spectatori”, asa cum a definit-o Mihai Ciuntea. Locul intâi a revenit lui Bogdan Manole (SCM Bacau), invingator cu 6-2, 6-3 in finala disputata in compania colegului sau de club, Razvan Olaru, in timp ce locul 3 a fost ocupat, de asemenea, de un bacauan: Catalin Nita. Adversari in finala, Manole si Olaru au facut pereche in proba de dublu, pe care au incheiat-o cu un onorant loc 3. „La simplu nu a fost deloc… simplu; chiar daca scorurile au fost mici, eu m-am batut de fiecare data cu adversarii. Cel mai greu meci? Cu Olaru Razvan”, a declarat Bogdan Manole, care a recunoscut, la modul cel mai simpatic, ca era cât pe ce sa rateze premierea de la dublu: „Fiind practic la debut, uitasem ca trebuie sa urc pe podium si la dublu”.

                Berdila, aproape de bis

                Finala de la 16 ani, ce a tras practic cortina peste turneul bacauan, a fost revendicata de Flavian Butnaru, in tie-break, in fata pietreanului Nicolae Baciu. Pe locul trei la aceasta categorie s-a plasat Stefan Casuneanu (CSM Onesti), in timp ce pozitia a patra a fost adjudecata de Sabin Saveluc (SCM Bacau). La 18 ani, unde s-a desfasurat un turneu in sah, invingator a fost Tudor Diaconu (SCM Bacau), urmat, in ordine, de colegii sai de club: Tudor Burghelea, Vlad Draghici si Stefan Vasilache. In fine, la dublu, perechea Andrei Serbanescu – Stefan Casuneanu a câstigat cu 6-3, 6-2 finala disputata in fata lui Petru Berdila si Stefan Costea. In felul acesta, Petru Berdila a ratat posibilitatea unui bis simplu-dublu. „La dublu, am condus la inceput, insa adversarii au intors apoi rezultatul. Pacat, pentru ca mi-as fi dorit sa câstig ambele finale”, a spus Berdila.

                Racheta, la fel ca si condeiul?

                Aceasta editie a Cupei DSJT – SCM Bacau, turneu de categoria a doua, pune punct competitiilor tenisistice de anvergura organizate in 2012 de orasul nostru. Dar, vorba cântecului, sfârsitul nu-i aici deoarece turneele bacauane din 2012 isi vor gasi un apendice in Cupa Presei la tenis. „E un turneu de traditie, la care nu numai ca nu vrem sa renuntam, dar incercam sa-l imbunatatim de la un sezon la altul. Suntem convinsi ca si editia din acest an a Cupei Presei va fi la inaltime, iar ziaristii vor demonstra ca mânuiesc racheta cel putin la fel de bine ca si condeiul”, a sunat provocarea pe care antrenorul SCM Bacau, Mihai Ciuntea, a lansat-o inca de pe acum jurnalistilor bacauani.

                Se prabuseste strada Toamnei

                  Locuitorii de pe str. Toamnei sunt suparati foc. Necazul lor e ca asfaltul se surpa, iar autoritatile se fac ca nu stiu. Totul a plecat de la modernizarea retelei de termoficare. „Halal modernizare!”, spun oamenii. Constructorul a spart strada, a inlocuit conducta, a turnat pamânt si a plecat in graba. In urma lui, strada a crapat si au aparut cratere.

                  Chiar daca stau pe strada Toamnei, locuitorii blocului 37 nu sunt deloc fericiti ca se apropie ploile. Dimpotriva, sunt plini de nervi. De când s-a modernizat reteaua de termoficare, strada se surpa bucata cu bucata. Intâi un tronson, apoi altul, pâna când orice interventie va fi inutila. Vinovati de aceasta situatie sunt constructorii, primaria si CET-ul, care administreaza sistemul de termoficare: „Nu s-a facut reparatia drumului din fata blocului 37 de catre cei care au inlocuit conductele de termoficare! Se prabuseste asftaltul, e praf, nu mai avem trotuar! Aici, exista trotuar pâna in caminul de gaze. Nu l-au mai facut. Trec masini foarte multe, pe strada noastra, si exista riscul sa ramâna soferii fara roti, prabusindu-se asfaltul”, arata Mircea Dascalu. S-au facut sesizari, dar fara efect: „Constructorul a venit si a reparat intr-un loc, pentru ca era in fata unei firmei private, dar la noi, nu! Noi nu suntem «privati», noi suntem simpli cetateni!” Firma de constructii a sapat un sant pe mijlocul strazii, a scos conducta veche, a montat-o pe cea noua, dar nu a mai refacut strada. A lucrat in graba si cu economie, acuza oamenii. A turnat pamânt si nisip, dar nu peste tot, si nu l-a presat. Apoi a tras un strat de asfalt, pe deasupra, si a disparut: „Efectul nu a aparut imediat, dar i-am anuntat, explica Valeriu Apreotesei. Noroc ca nu ploua, daca ploua era gaura aici! Ar trebuie sa se implice, sa vina cineva din partea primariei. Am dat nu stiu câte telefoane! Acolo, a fost o teava sparta si am dat telefon la CET. Cine plateste? Tot noi platim!”

                  „Ne-am saturat, e dezastru!”

                  In vara asta, terenul s-a lasat si in celalalt capat, spre Cornisa Bistritei, paralel cu sensul de mers si perpendicular, in zona in care strada era traversata de vechea conducta. Intâi au aparut crapaturi, apoi gauri. Cetatenii aduc tot felul de materiale ca sa astupe gropile: prundis, bucati de beton, caramizi. Au anuntat autoritatile de nenumarate ori, le-au implorat sa vina, au chemat si presa, iar aceasta a tras un semnal de alarma. Zadarnic insa, nimic nu s-a schimbat! Constructorul a provocat si alte neajunsuri: a darâmat zidul ghenei, a distrus copacii si gardul viu. Totusi, cel mai grav e faptul ca nu exista trotuar si se lasa asfaltul. Din cauza asta, atunci când vremea e uscata, inghit tone de praf, iar când ploua, calca prin balti si se umplu de noroi. In asemenea situatie, enervarea locatarilor impotriva constructorului nu are limite. „Sunt plini de nervi! M-am saturat de situatia asta, se surpa tot. Au venit, au spart si au lasat asa. Nu au facut lucrari de calitate! Ne-am saturat, e dezastru! Când incep plolie, trebuie sa mergem la biserica in cizme”, sustine Neculai Gurlui. Primaria Bacau are obligatia sa-l notifice pe constructor, cerându-i sa remedieze neajunsurile. In caz contrar, sa retina garantia, sa-l oblige sa restituie banii incasati si sa apeleze la alta firma, mai serioasa. Locuitorii bl. 37 trag un semnal de alarma si avertizeaza autoritatile ca strada se va surpa de la un capat la altul, de-a lungul retelei si, odata cu ea, si conducta de termoficare.

                  Discriminare cu voie de la minister

                    Actualul ministru al Invatamântului a trimis la Senat spre aprobare Bacul “profesional”, cea mai mare aiureala pe care am putut sa o aud. Elevii sunt împartiti înca de la intrarea în liceu în destepti si mai putin destepti. Elevul trebuie sa se hotarasca înca din clasa a IX-a la care tip de bacalaureat se înscrie, cel national sau cel profesional. Cel din urma nu ofera posibilitatea de a accede la structurile de învatamânt superior, dupa afirmatiile ministrului acestia pot sa “acceseze” doar în strainatate, la munca pe santier. La nivel european se va raporta ca toata lumea scolara are bacalaureat si vom urca voios în statistici. Din start, universitatile vor ramâne fara candidati (nu asta s-a dorit?), iar eu elev nevârstnic, fara toata mintea acasa, în conditiile în care îmi revin si vreau sa fac o facultate mai târziu, la 30, 40 sau 70 de ani, nu mai pot. O asemenea masura nu a fost îndeajuns de pritocita, dezbaterea la nivel de elevi, parinti, profesori, psihologi, sociologi, bunici a fost brutal întreupta. Nimeni nu a facut simulari, nimeni nu are finalizata o cercetare profesionala, stiintifica, a caror rezultate sa ne ofere minimum de informatii privind eventualele consecinte, în plan organizatoric, structural, mental, psihologic, consecinte pe termen mediu si mai lung. Acum, toata lumea este multumita, subiectele la BAC vor fi mult mai usoare (atunci nu vad de ce se mai da acest examen), chiar mai usoare decât dificultatea lor la orele de curs. Am mai scris, o mai spun, învatamântul nostru trebuie restructurat de jos: am distrus scolile profesionale, am distrus liceele industriale. Ce am pus în loc? Un BAC profesional, care este egal cu zero.

                    O noua medalie pentru Eduard Carol Novak la Jocurile Paralimpice

                    Eduard Carol Novak a câştigat medalia de argint la contratimp individual în cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Londra, aducând a doua medalie pentru România după aurul de la urmărire. Novak a fost devansat de cehul Jiri Jezek, locul trei revenind unui alt sportiv din Cehia, Jiri Bouska.
                    Sâmbătă, Eduard Carol Novak a adus prima medalie de aur pentru România în istoria Jocurilor Paralimpice, după ce s-a impus în cursa de urmărire pe velodrom. Eduard Novak, în vârstă de 36 de ani, este vicecampion olimpic în 2008 la Beijing, în proba de contratimp şi dublu campion mondial atât pe şosea, cât şi la contratimp, iar la Londra a purtat pentru a doua oară în carieră drapelul la ceremonia de deschidere. Obiectivul României la această ediţie a Jocurilor Paralimpice este obţinerea a două medalii.
                    Sursa: Gandul.info

                    Liviu Dragnea, chemat la DNA in dosarul fraudarii referendumului

                      Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost citat mâine la DNA în dosarul privund fraudarea referendumului. Potrivit postului public de televiziune Dragnea a fost chemat de procurori pentru a da explicaţii în legătură cu organizarea referendumului în judeţele din sudul ţării.
                      Pe 22 august Liviu Dragnea a declarat că se va prezenta la DNA dacă va fi solicitat de procurori. „Dacă trebuie să fiu chemat la DNA că am mers la vot, sigur, o să-mi asum lucrul ăsta, dar pentru altceva nu văd de ce să fiu chemat”, a spus secretarul general al PSD pe 22 august. Liviu Dragnea nu a răspuns astăzi solicitărilor gândul de a confirma dacă a fost citat pentru joi 6 septembrie la DNA.
                      Sursa: Gandul.info

                      A crescut numarul somerilor

                      Potrivit informatiilor furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau, in august numarul somerilor din baza de date a acestei institutii a crescut de la 12.918 la 13.040 de persoane. Altfel spus, in august au intrat in evidenta AJOFM 2.109 fosti angajati si au iesit 1.987 de someri, deoarece au epuizat perioada de acordare a indemnizatiei, si-au gasit o slujba ori au terminat cele sase luni in care au avut dreptul la consiliere si mediere pe piata muncii. Aceasta situatie a influentat nesemnificativ evolutia ratei somajului. Astfel, daca in iulie la nivelul judetului Bacau s-au inregistrat 5,71 someri la 100 de persoane ocupate, la finele lui august au fost 5,76. Ca si in perioada anterioara, ponderea in rândul somerilor o detin barbatii, cu 7.534 de persoane. Dar si mai ingrijorator este ca din ce in ce mai putini someri indeplinesc conditiile legale, adica au lucrat cu contract de munca 12 luni inainte de disponibilizare, pentru a primi ajutorul de somaj. In consecinta, la sfârsitul lunii august numai 3.839 de someri beneficiau de indemnizatie. Restul de 9.201 persoane nu au niciun venit.

                      De azi se deschide Târgul de imbracaminte

                      Central Plaza va gazdui incepând de astazi si pâna pe 9 septembrie Târgul de imbracaminte si incaltaminte si pe cel de produse alimentare. Vor participa circa 70 de comercianti din toate colturile tarii, cu produse de toate tipurile, de la confectii de sezon, incaltaminte, confectii din piele si blana, pâna la lenjerie, jucarii, cosmetice, bijuterii, artizanat. Nu vor lipsi de la acest târg produsele alimentare. Accesul este gratuit, programul de vizitare fiind intre orele 10-20.

                      ULTIMELE ȘTIRI