vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 452

60 de ani de la catastrofa aviatică din pădurea dintre Chetriș și Coteni

    Joi, 13 iunie 2024, la ora 7.15, se împlinesc 60 de ani de la tragicul accident aviatic în care o aeronavă TAROM de tip LI-2P s-a prăbușit în pădurea dintre Chetriș și Coteni, la doar câțiva kilometri de Aeroportul Bacău. Acest eveniment a marcat profund comunitatea locală și istoria aviației românești, lăsând în urmă amintiri dureroase și un monument care să cinstească memoria celor pierduți.

    Detaliile accidentului

    În acea dimineață fatidică, avionul s-a izbit de un stejar secular, rupt în bucăți de impactul violent. Printre victime s-au numărat oameni tineri, inclusiv o mamă care a murit cu copilul ei de sub un an în brațe, încercarea de a-l proteja fiind zadarnică. Singura persoană care a scăpat a fost un pasager care a pierdut cursa.

    Martorii din Coteni, sat vecin cu locul tragediei, au relatat că avionul a făcut un zgomot ciudat cu câteva minute înainte de prăbușire și că a atins cu elicea un copac de pe vârful unui deal, continuându-și apoi drumul haotic până la impact.

    Eforturile de recuperare

    Zona fiind la acea vreme greu accesibilă, transportul cadavrelor și al epavei s-a realizat cu ajutorul căruțelor localnicilor, pe parcursul a două zile. Trupurile neînsuflețite și resturile avionului au fost duse la București, iar la locul accidentului a fost ridicat un monument din beton, cu o placă de marmură inscripționată cu numele celor decedați și data prăbușirii. Monumentul includea și o cruce de stejar înaltă de 2 metri și o pală de elice.

    Comemorarea și reconstruirea monumentului

    În 2011, Silviu Iacobeanu, din Buhoci, a descoperit locul accidentului și rămășițele vechiului monument. Inspirat de ceea ce a găsit, a decis să afle mai multe despre tragedie și să refacă memorialul. După trei ani de căutări prin arhive și la diverse autorități, a apelat în 2015 la ziarul Deșteptarea pentru a atrage atenția publicului.

    În urma articolului, Gabriel Niculescu, pilot TAROM și nepotul maiorului Constantin Niculescu, una dintre victimele zborului, a luat legătura cu Iacobeanu. Împreună, au vizitat locul tragediei și au devenit prieteni. Gabriel i-a furnizat primele fotografii cu avionul prăbușit și întreg, și l-a ajutat să localizeze mormintele echipajului la cimitirul Bellu.

    Eforturile recente

    Cu toate informațiile adunate, Silviu Iacobeanu a dorit să reconstruiască monumentul, dar s-a lovit de obstacole birocratice și lipsă de fonduri. În luna mai 2023, l-a cunoscut pe Adi Ciobanu, care s-a arătat dispus să strângă bani pentru a putea realiza noul monument.

    Astfel, eforturile lor comune au dus la inițierea unui proiect de refacere a memorialului, cu scopul de a păstra vie amintirea celor 26 de victime ale catastrofei aviatice din 1964.

    Monumentul a fost gata în 2022. Acum, Silviu Iacobeanu a făcut rost de o roată a unui avion de același tip cu cel care s-a prăbușit în 1964 și vrea să o integreze în monument.

    Astăzi, la 60 de ani de la acel tragic eveniment, comunitatea își amintește de cei care și-au pierdut viața și de eforturile depuse pentru a le onora memoria. Monumentul reprezintă nu doar o amintire a tragediei, ci și un simbol al solidarității și al respectului față de cei care nu mai sunt printre noi.

    Bulibășeală la completarea proceselor verbale: voturi mutate de la un candidat la altul. Biroul Electoral a intervenit

    Biroul Electoral al Municipiului Bacău a emis mai multe decizii de corectare a proceselor verbale de constatare a rezultatelor voturilor în urma descoperirii unor neconcordanțe. Erorile identificate au vizat numărul buletinelor de vot, voturile candidaților, și voturile nule, determinate de decalări sau omisiuni de rânduri și de erori de transcriere.

    La secția 67 din Bacău, au fost descoperite discrepanțe semnificative în raportarea voturilor:

    • SOS România a avut 53 de voturi, dar în procesul verbal au fost trecute doar 32.
    • PUSL a avut 32 de voturi, dar în acte au fost trecute 58.
    • PER a primit 58 de voturi, dar procesul verbal a înregistrat doar 22.
    • SENS a avut 19 voturi, însă au fost raportate 22.
    • Dorin Chirilescu a primit 10 voturi, dar i-au fost trecute zero.
    • Clara Luncanu a obținut 8 voturi, dar a fost creditată cu zero, această eroare fiind atribuită unei greșeli de transcriere.

    La secția 71, au fost raportate următoarele neconcordanțe:

    • Gelu Mărgina (AUR) a fost creditat cu 165 de voturi, deși primise doar 82.
    • Cristina Breahnă Pravăț (PSD) a fost creditată cu doar 48 de voturi, deși obținuse 165.
    • Alexandru Dârlea (AUR) a fost recunoscut cu doar 16 voturi, deși primise 48.
    • Viorel Grigoroaia (REPER) a primit 110 voturi, deși obținuse doar 16.
    • Ion Melinte (PUSL) a obținut 110 voturi, dar nu i s-a înscris nici unul în procesul verbal.

    Pentru voturile la Consiliul Județean (CJ) la aceeași secție, au fost identificate următoarele erori:

    • AUR a primit 150 de voturi, deși obținuse doar 70.
    • PSD a primit 40 de voturi în loc de 150.
    • SOS a obținut 30 de voturi în loc de 40.
    • REPER a fost creditat cu 93 de voturi în loc de 30.
    • USR a primit doar 5 voturi în loc de 93.
    • PUSL a primit 65 de voturi, deși obținuse doar 5.
    • PER a fost înregistrat cu 0 voturi, deși primise 65.

    La alte secții, au fost raportate și alte erori:

    • La secția 101, Ion Melinte a primit 3 voturi în plus din cauza unei „erori la transcrierea ciornei”.
    • La secția 42, Dorin Chirilescu a primit doar 12 voturi în loc de 13, din cauza unei erori de transcriere.
    • La secția 77, PUSL a primit 30 de voturi în loc de 7, iar PER 13 în loc de 30, erori atribuite decalării rândurilor.
    • La secția 9, Adrian Gazdaru a primit cu 6 voturi mai puțin din cauza unei „erori materiale”.

    Biroul Electoral al Municipiului Bacău a precizat că toate aceste erori au fost corectate, asigurând astfel reflectarea corectă a voinței alegătorilor.

    Nu știm câte alte erori mai sunt și cât de grave ar putea fi acestea; cert este că asupra alegerilor de duminică plutesc bănuieli serioase care trebuie clarificate rapid!

    Profiluri decorative și ancadramente, soluții accesibile care îmbunătățesc estetica locuinței

    Îți dorești să transformi locuința într-un loc de poveste? Știi că fiecare detaliu contează, iar toate elementele utilizate au impact vizual puternic ce influențează decorul final.

    Dacă ești în căutarea unor soluții accesibile, ușor de implementat, care să aducă accente distincte și rafinament, atunci trebuie să cunoști mai multe despre profile decorative de interior și despre ancadramente.

    Profile decorative interior – eleganță în fiecare colț al camerei

    Alegând să incluzi profile decorative interior versatile creezi un decor elegant, cu personalitate. De la cornișe la baghete decorative sau brâuri ornamentale, aceste elemente aduc farmec aparte oricărui decor.

    Unul dintre principalele avantaje ale profilelor decorative este versatilitatea lor. Acestea pot fi utilizate pentru a evidenția tavanul, pentru a contura uși și ferestre sau pentru a crea efecte vizuale interesante pe pereți. Mai mult decât atât, instalarea lor este surprinzător de simplă și rapidă, iar rezultatul final este de durată. Cu materiale moderne, tehnici adecvate și colecții variate din care să alegi, ai certitudinea că vei crea un design unic, autentic, excepțional.

    Ancadramente – finisaje autentice

    În ceea ce privește ancadramentele, acestea sunt elegante și evidențiază frumos ușile și ferestrele. Cu ancadramente bine alese se poate transforma complet aspectul unui spațiu.

    Beneficiile ancadramentelor decorative sunt multiple. Pe lângă aspectul estetic plăcut, acestea asigură protecție suplimentară împotriva deteriorării marginilor ferestrelor și ușilor. Ancadramentele pot fi personalizate în funcție de preferințe, oferindu-ți posibilitatea de a crea un design unic și original pentru clădire.

    Echilibrul între estetică și funcționalitate este esențial în orice proiect de design interior sau exterior, iar profilele decorative și ancadramentele reușesc să-l atingă în mod remarcabil. Cu acestea nu doar că vei îmbunătăți aspectul vizual al locuinței, dar vei proteja și evidenția elementele arhitecturale.

    Cum alegi elemente decorative pentru interior și ancadramente?

    Dacă ai decis să utilizezi astfel de elemente decorative, atunci nu îți rămâne de făcut decât să analizezi câteva aspecte care să ofere garanția că faci alegerea corectă.

    În cazul profilelor decorative:

    Identifică stilul general al decorului și alege profile decorative care se potrivesc cu acesta. De exemplu, pentru un decor clasic, cornișele și baghetele decorative pot fi minunate, iar pentru un proiect modern, poți opta pentru produse cu detalii simple.

    Măsoară dimensiunile și proporțiile camerei sau a spațiului în care dorești să instalezi profilele decorative. Alege dimensiuni care să se potrivească armonios cu aceasta și să nu domine sau să pară neîncadrate.

    Profilele decorative pot fi realizate polimer dur, polimer dur grafitat, poliuretan sau polistiren. Alege un material durabil și ușor de întreținut care să se potrivească cu nevoile și preferințele tale.

    Stabilește un buget clar pentru achiziționarea și instalarea profilelor decorative. Alege opțiuni care să ofere o bună calitate la un preț accesibil și care să se încadreze în bugetul disponibil.

    În cazul ancadramentelor:

    Alege elemente realizate din materiale durabile și rezistente la intemperii, cum ar fi PVC-ul sau poliuretanul. Asigură-te că acestea sunt tratate și pot rezista la umiditate, la radiația solară și la alte condiții meteorologice extreme.

    Ancadramentele trebuie să se potrivească cu stilul arhitectural al casei tale și să îmbunătățească aspectul exterior al acesteia. Poți alege pentru modele clasice sau moderne, în funcție de preferințele tale personale.

    Măsoară cu atenție dimensiunile ferestrelor și ușilor pentru a alege ancadramentele potrivite. Asigură-te că acestea sunt proporționale cu dimensiunile elementelor pe care le vor înconjura și că se potrivesc armonios cu designul exterior al casei.

    Includerea de profile decorative interior și ancadramente este o modalitate eficientă de a îmbunătăți estetica locuinței. Aceste elemente sunt și accesibile. Cu o gamă largă de opțiuni disponibile și cu beneficii pe măsură, aceste elemente decorative sunt ideale pentru oricine își dorește să aducă un strop de eleganță în propria locuință.

     

    Echipamente de sonorizare portabile – soluții pentru petreceri în aer liber

    Dacă ești pasionat de muzică sau de organizarea petrecerilor în aer liber, atunci trebuie să ai în dotare echipamente de sonorizare portabile – mixere audio și boxe. Acestea sunt niște elemente de bază și vor asigura succesul evenimentului.

    Când vine vorba de evenimente în aer liber mixerul audio și un sistem de boxe active fac diferența între o experiență sonoră de excepție și una mediocră. Iată ce ar trebui să verifici când ești în căutare de echipamente de sonorizare.

    Mixer audio cu versatilitate crescută

    Un mixer audio bun este prevăzut cu un număr mare de canale de intrare. Așa te vei asigura ca vei putea conecta mai multe surse audio – microfoane, instrumente muzicale, playere de muzică. Alege un mixer cu funcții de reglare și egalizare a efectelor sonore, acestea îți vor permite să ajustezi muzica în funcție de particularitățile evenimentului.

    Portabilitate ridicată

    Petrecerile în aer liber pot fi disturbate de ploi, vânt puternic, furtuni de praf sau nisip. Toate acestea pot afecta functionalitatea echipamentului, dacă calitatea acestuia este îndoielnică. Chiar și cu protecție suplimentară condițiile climatice pot pune anumite probleme, dacă vrei să nu existe urmări neplăcute, în astfel de contexte, alege un mixer audio compact și ușor de transportat. Analizează toate informațiile producatorului, alege un sistem confecționat din materiale rezistente cu construcție solidă.

    Ce caracteristici ar trebui să aibă cele mai eficiente boxe active

    Boxele portabile active sunt și ele componente importante ale sistemului de sonorizare pentru petreceri. Iată ce caracteristici ar trebui să cauți atunci când achiziționezi boxe pasive pentru petreceri.

    Putere și claritate sonoră

    Printre cele mai importante caracteristici ale boxelor active sunt puterea nominală și unghiul de acoperire care asigură claritatea sunetului. E important ai în dotare boxe cu putere mare, cu ele te vei asigura că muzica va fi vibrantă iar participanții se vor bucura de ea.

    Design compact

    Petrecerile în aer liber presupun o atmosferă vibrantă. Crearea ambientului necesită deplasarea echipamentului de la un loc la altul, de aceea este recomandat ca boxele să fie compacte, ușoare și să nu pună probleme legate de transportat. Modelele de boxe active portabile cu design ergonomic, prevăzute cu mânere integrate au numeroase avantaje, deci merită să le acorzi un plus de atenție.

    Desigur sunt şi alte caracteristici pe care trebuie să le analizezi, dacă îți dorești să beneficiezi de sisteme eficiente, care să te ajute să creezi atmosfera şi să îţi pună în valoare talentele muzicale. Poți analiza onine caracteristicile individuale ale produselor vizate, poți citi recenziile cumparatorilor sau poți merge în magazinele de specialitate unde poți solicita persoanelor avizate mai multe informații.

    Echipamente de sonorizare pentru petreceri – distracție asigurată

    Când organizezi petreceri în aer liber, echipamentele de sonorizare portabile sunt elementele must have, pentru ca ele asigură experiențe sonore de excepție. Deci prezența unor sisteme ce includ mixere audio și boxe active este necesară. Ține cont de particularitățile locațiilor, caracteristicile echipamentelor și creează atmosfera dinamică la care toata lumea visează!

     

     

    Bacăul, tărâm al eroilor. Brand de județ pierdut printre coroane și jerbe funerare

    În fiecare an, cu ocazia marilor sărbători dedicate Eroilor, asociațiile de profil și pasionații de istorie se întâlnesc pentru a-i omagia pe toți cei care și-au dat viața în timpul marilor bătălii prilejuite de cele două conflagrații mondiale. Este cunoscut faptul că teritoriul județului Bacău adăpostește osemintele a aproximativ 100.000 de ostași români, germani, austrieci, unguri și ruși, care și-au găsit sfârșitul aici între anii 1916 și 1917.

    Cu astfel de ocazii, obișnuim să rememorăm faptele de glorie ale soldaților români, să analizăm parcursul și contribuția unor regimente/divizii militare, să rescriem biografia unor personalități cu un destin remarcabil. Totul, într-un cerc restrâns, fără un impact public semnificativ și fără urmări palpabile în plan educațional și cultural pentru tânăra generație. Este insuficient, este mult sub potențialul acestui județ.

    În mod eronat și profund nedrept, în memoria colectivă, participarea României la campaniile militare din cadrul Primului Război Mondial este preponderent asociată cu marea bătălie de la Mărășești. Dincolo de numărul mare al efectivelor implicate în acele operațiuni militare și al zecilor de mii de victime, luptele de la Mărășești reușesc să se mențină vii în conștiința contemporanilor prin monumentalul ansamblu omagial ridicat la inițiativa Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România – Mausoleul Eroilor.

    Ei bine, în legătură cu participarea României la Războiul de Întregire Națională, prin faptele de glorie, prin rezistența soldaților mobilizați, prin numărul foarte mare de victime, prin durata și intensitatea luptelor, județul Bacău și „capitala” acestuia ar merita să ocupe în memoria colectivă cel puțin un loc egal cu cel al Mărășeștiului.

    Acest statut a fost câștigat pe câmpul de luptă și ar trebui cunoscut, promovat și asumat ca atare de băcăuani. Victoriile de la Mărăști (repurtată de „băcăuanul” Al. Averescu), Oituz, Cașin, Târgu Ocna, Cireșoaia și din toate celelalte puncte fierbinți ale bătăliilor din județul Bacău – toate coordonate de către strategii militari din cadrul comandamentului Armatei a II-a din orașul Bacău – constituie adevărate „momente astrale” ale istoriei locale și naționale.

    În foarte mare măsură, supraviețuirea statului român și reconfigurarea României Mari în jurul Moldovei sunt adevăruri istorice care nu ar fi fost posibile fără epopeea eroică a Armatei române din județul Bacău. Din punct de vedere militar şi strategic, în intervalul 1916-1917, Bacăul a fost unul dintre cele mai importante centre de pe harta ţării, aici fiind amplasat comandamentul Armatei a II-a (general Al. Averescu), după ce, în anul 1916, în orașul Bacău a funcționat comandamentul Armatei de Nord (general C. Prezan).

    Ambele comandamente au funcţionat în „casa inginer Anania” – azi, o simplă clădire scoasă la vânzare, între zidurile căreia se află un patrimoniu istoric național inestimabil. La nivelul anului 1917, din această locaţie au fost coordonate toate diviziile de luptă pe întregul front al Armatei a II-a iar multe dintre personalităţile militare ale timpului au trecut măcar o dată pe aici: Al. Averescu, C. Prezan, Arthur Văitoianu, Eremia Grigorescu, Gh. Văleanu, Ernest Broşteanu ş.a. Fiecare dintre personalitățile militare amintite au adus o importantă contribuție la conservarea statalității românești de-a lungul anului 1917 și, ulterior, au sprijinit efectiv procesul unionist ce va duce la făurirea României Mari.

    Oituz, Târgu Ocna, Măgura Cașinului, Valea Cașinului, Dealul Coșna, Dealul Ştiborului, Dealul Albert, Dealul Sticlăriei, Dealul Chioşurile, Slănic Moldova, Dealul Cireșoaia, Cerdac, Valea Uzului, Vârful Pietrei ș.a. sunt spații geografice și istorice în care s-au confruntat interesele celor mai mari blocuri politico-militare europene, transformând județul Bacău într-un veritabil osuar european din Primul Război Mondial. În anul 1917, aceste puncte fierbinți ale Frontului Răsăritean au fost ultimile redute de apărare ale fiinţei statului român, locuri în care vitejia soldaților români a salvat o națiune și a fortificat încrederea în virtuțile ei.

    La nivel național, judeţul Bacău, teatru de război între anii 1916-1917, este pe locul trei după criteriul numărului de monumente și însemne memoriale (peste 125), după judeţele Prahova (peste 150) şi Argeș (peste 135), dar este pe primul loc după criteriul numărului de cimitire militare de importanță națională/internațională dedicate eroilor din Primul Război Mondial. Au fost identificate 12 cimitire ale eroilor (Cireșoaia, Manastirea Cașin, Onești, Comănești, Bogdănești, Valea Uzului, Oituz, Târgu Ocna, Poieni, Poiana Sărată, Municipiul Bacău – două cimitire), și două cimitire militare internaționale (Poiana Sărată, Slănic-Moldova). Au fost reconstituite două cimitire ale eroilor cu cruci de mesteacăn, Cireșoaia și Curița.

    Având atât de multe argumente istorice și un patrimoniu material/istoric unic la nivel național, orice călătorie prin județul Bacău ar trebui să fie o invitație la cunoaștere, o adevărată lecție de istorie prin intermediul căreia tânăra generație ar putea să identifice exemple clare de demnitate, curaj și patriotism, cu scopul de a ranforsa identitatea locală/națională, de a da prezentului un sens mai înalt, prin recursul la trecut, la istoria locală. Nu putem pretinde, așa, în abstract, că suntem buni români, că avem o solidă identitate națională, dacă rădăcinile fiecăruia dintre noi nu-și trag seva prezentului din „apa vie” a tradițiilor, a valorilor și a istoriei locale. Până la urmă, identitățile naționale se construiesc plecând de la asumarea conștientă a unor viguroase identități locale.
    Bacăul este cu adevărat un Tărâm al Eroilor.

    Avem sub ochii noștri o poveste ce se poate transforma în legendă, un spațiu ce a condensat la un moment dat istoria unui întreg continent, un județ ticsit cu văi și culmi ce amintesc de măreția unor bătălii precum cea de la Termopile. De ce nu suntem capabili să construim un brand de județ în jurul acestui Adevăr?

    Din ce motive majoritatea turiștilor care tranzitează acest județ nu pleacă de aici cu povestea eroismului și a rezistenței armatei române? De ce instituțiile abilitate nu reușesc să se adune în jurul acestui proiect, ce are un uriaș potențial turistic, cultural și educațional? Ar fi atât de simplu: trebuie să redescoperim și să rostim Povestea din spatele coroanelor funerare.

    Șofer arestat după ce a condus din nou autoturismul fără numere de înmatriculare, băut și fără permis

    Polițiștii Compartimentului de Ordine Publică Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au administrat probatoriul și au dispus măsura reținerii unui bărbat de 37 ani, pentru 24 de ore, după ce ar fi fost depistat de două ori conducând un autoturism cu alcoolemii de peste 1 la mie și cu persmisul de conducere suspendat. Cel în cauză a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile.

    Polițiștii Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea în localitatea Nicolae Bălcescu un autoturism fără numere de înmatriculare și sub influența alcoolului.

    Cel în cauză a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Totodată, din verificările efectuate în baza de date a Poliției Române a rezultat că, acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, iar autoturismul condus are certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numere de înmatriculare retrase.

    De asemenea, bărbatul a fost depistat de polițiști la data de 03 iunie a.c., conducând acelasi autoturism având certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numere de înmatriculare retrase și cu o alcoolemie de 1,33 mg/l, la acel moment fiindu-i reținut permisul de conducere și întocmindu-i-se dosar penal.

    După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentu 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

    Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

    Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având plăcuțele de înmatriculare retrase, cu dreptul de a conduce suspendat și sub influența alcoolului.

    Festival Istoric în Târgu-Ocna

      În perioada 15-16 iunie 2024, Parcul Măgura din Târgu-Ocna va găzdui Festivalul Istoric „Războiul carpilor liberi cu romanii la Cetatea Utidava”. Evenimentul este organizat de Primăria orașului Târgu-Ocna în colaborare cu Acum TV KIT, Asociația Veteres Milites Sibiu și Asociația Dacomed Carpi Liberi.

      Festivalul își propune să promoveze tradițiile și istoria strămoșilor noștri printr-o serie de activități și reconstituiri istorice.

      Participanții vor avea ocazia să asiste la diverse demonstrații de lupte, expoziții și prezentări legate de perioada antică.

      Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 15 iunie 2024, la ora 11:00, iar organizatorii invită locuitorii și turiștii să participe în număr cât mai mare.

      Festivalul promite să fie o ocazie unică de a redescoperi și celebra istoria locală, oferind atât educație, cât și divertisment pentru toate vârstele.

      Primarul Viziteu merge să o sprijine pe Clotilde Armand

      Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, și-a exprimat public sprijinul față de colegii săi, Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Într-o declarație fermă, Viziteu a subliniat importanța numărării corecte a fiecărui vot și a garantării că rezultatele alegerilor reflectă cu adevărat voința cetățenilor.

      „Susțin eforturile pe care le depun colegii mei Clotilde Armand și Radu Mihaiu de a se asigura că fiecare vot exprimat de români este numărat corect, că procesul alegerilor a fost unul neviciat și că sectoarele 1 și 2 din capitală vor avea primarii legitimi, de drept, pe care i-au dorit cetățenii, nu aceia pe care încearcă să-i scoată din pix reprezentanții partidelor,” a declarat Viziteu.

      Primarul Bacăului a avertizat asupra pericolului alterării voinței populare prin manipularea voturilor, accentuând că acest lucru afectează stabilitatea socială și politică a comunităților. „Românii trebuie să știe că atunci când voturile lor sunt furate, cineva dorește, abuziv, cu de la sine putere, să altereze voința populară, punând sub semnul întrebării legitimitatea celor aleși și afectând profund stabilitatea socială și politică a comunităților noastre.”

      „Lupta colegilor noștri Radu Mihaiu și Clotilde Armand nu este pentru funcții, ci pentru dreptate și justiție. Că lupta lor ne privește pe toți cei care putem fi potențiale victime ale abuzurilor din partea celor care dețin puterea și cred că pot face orice cu ea. USR nu va tolera ca votul cetățenilor să fie batjocorit.”

      Primarul a invitat cetățenii să se alăture unui protest pașnic pentru a susține integritatea votului. „Vă invit să vă arătați susținerea față de colegii noștri și să pichetăm împreună azi la ora 13:00 sediul Biroului Electoral Sector 2 din str. Cremenița nr. 13-15 pentru a ne asigura că toate voturile corect și liber exprimate sunt numărate la candidatul de drept!”

       

      Sfaturi și trucuri: Cum să-ți dai seama dacă un casino online este de încredere

        În ultimele decenii cazinourile au ajuns să fie atât de răspândite, că este aproape imposibil să nu găsești o locație în orice oraș din lume. Sigur, vorbim despre zonele în care legislația există și se poate funcționa în baza unor reglementări. Însă cu atât mai mult vorbim despre o răspândire la nivel global de când cu inovația tehnologică ce a adus și emigrarea în online, ocazie cu care acum cazinourile există și operează în mediul digital.

         

        Problema apare pentru că existând atât de multe platforme din care să alegi, munca de cercetare poate fi cât se poate de copleșitoare, că este destul de dificil să urmărești unii factori care se pot dovedi cât se poate de complicați. Legalitatea unui cazinou online este primul lucru pe care ar trebui să îl verifici înainte de a deschide un cont pe o platformă de jocuri de noroc.

         

        În plus, acesta trebuie să adere la politicile de joc responsabil, joc autorizat și protecția confidențialității datelor transmise prin intermediul paginii. Însă nu totul este atât de simplu, așa că vrem să îți spunem exact care sunt detaliile la care să fii atent și de ce toate acestea contează atât de mult. În primul rând, pentru că înainte de orice promoții și oferte ademenitoare, cum ar fi rotiri gratuite, bonusuri fără rulaj, bonus la depunere, contează ca datele să iți fie protejate și să nu fii supus unui risc de a pierde banii.

        Ce sunt cazinourile online

         

        Așa cum este de la sine înțeles, un casino online este o alternativă la locațiile fizice unde se pot practica jocurile de noroc. Aici vorbim despre o platformă sau despre o aplicație care permite utilizatorilor să facă pariuri prin intermediul unui site, printr-un device care este conectat la internet. Da, este nevoie să ai un cont activ, mai trebuie să îți validezi identitatea cu documente, însă totul este atât de rapid și de ușor, că nu prea contează alte detalii.

         

        Pe scurt, cazinourile online sunt viitorul unei industrii care a făcut o migrare ușoară și cumva naturală, așteptată, îmbrățișând tehnologia pusă la dispoziție în secolul vitezei. Conceptul rivalizează cu obținerea atmosferei cazinourilor tradiționale, însă cel mai important factor este accesibilitatea fără restricții și confortul care vine la pachet. Mai mult decât atât, cazinourile online atrag și rețin jucătorii prin bonusuri, promoții și diverse stimulente.

        Ce aspecte trebuie să ai în vedere pentru a-ți da seama dacă este sau nu de încredere

         

        Înainte de a merge mai departe, este vital să înțelegi elementele de bază ale cazinourilor online, acest lucru fiind esențial atât pentru nou-veniți, cât și pentru jucătorii experimentați, deoarece acesta permite o abordare sigură a peisajului jocurilor de noroc virtuale. Printre aspectele la care să fii atent, amintim despre câteva dintre cele mai importante:

         

        • informează-te despre ce fel de reputație are platforma accesată, începând prin a urmări și citi recenziile lăsate de alti utilizatori, care deja au luat contact cu serviciile site-ului
        • asigură-te, făcând verificările care se impun, despre funcționarea legitimă a site-ului pentru că sunt extrem de multe site-uri care nu activează în legalitate și de aici pot surveni multe probleme cu securitatea contului și protejarea datelor personale
        • vezi dacă site-ul este sigur, începând cu faptul dacă adresa online pe care o vizitezi este una safe: dacă link-ul nu începe cu https, atunci nu este considerat a fi de încredere, pentru că datele nu sunt criptate și prin urmare vulnerabile
        • diversitatea metodelor de plată este esențială, tocmai pentru a se acoperi mai multe opțiuni, însă contează la fel de mult ca totul să fie transparent. Începe, deci, prin a urmări care sunt condițiile, ce fel de termeni se impun și ce presupune o depunere, o retragere și orice ține de tranzacționare
        • ai în vedere să existe serviciul de customer support, pentru a putea lua legătura cu cineva care să te asiste în orice probleme întâmpini și să se poată veni cu soluții sau cu răspunsuri la orice ai nevoie
        • site-ul ar trebui să se încarce rapid, să poată fi accesat de pe orice device și în principiu să aibă o interfață prietenoasă, funcțională și care răspunde comenzilor, deci nu trebuie să fie ceva sofisticat și complicat
        • dacă îți place varietatea, ai în vedere ca pe site să existe mai multe jocuri puse la dispoziție, tocmai ca să ai de unde alege, să poți experimenta mai mult și ca să găsești ce anume ți se potrivește cel mai bine
        • vezi dacă se acordă sau nu bonusuri și dacă da, în ce condiții, acestea sunt alte întrebări pe care trebuie să ți le pui și la care nu trebuie să faci compromis

         

        Top 3 greșeli pe care să le eviți atunci când alegi un casino online

         

        Când vine vorba despre jocurile de noroc făcute în mediul digital, adică la un cazino online, poți face inconștient mai multe erori, unele dintre ele dovedindu-se cât se poate de dramatice, dacă nu ești puțin atent. Pe lângă detaliile pe care le-am menționat anterior, privind lucrurile la care să fii atent, mai sunt câteva aspecte care nu trebuie neglijate. Și acestea sunt general valabile, atât pentru profesioniști, cât și pentru începători. Și nu ne referim aici la ideea de a-ți stabili un buget, despre a nu depăși o anumită perioadă joc sau despre a evita să-ți recuperezi pierderile sau că nu iei pauză.

         

        Dac-ar fi să facem un top al celor mai mari greșeli aici am numi faptul că nu ai citit cu atenție tot ce înseamnă Termeni și Condiții, pentru absolut ce înseamnă activitatea întreprinsă cu contul tău. Aici se pot găsi informații esențiale despre regulile de joc, instrucțiuni și condiții despre plăți, regulile de bonusare, politica de casă etc. La fel de important este să fii conștient despre faptul că nu toate site-urile operează la fel, așa că nu presupune că dacă ceva a fost într-un anume fel undeva, trebuie să arate la fel pe o altă platformă – fiecare site operează cu propriile reguli.

         

        Și poate cel mai important aspect ar fi să crezi că poți juca ceva, fără să te fi interesat despre reguli și mai ales să le fi înțeles. Să nu faci niciodată asta. Necunoașterea complexitatilor jocului, a combinațiilor de tabele de plăți și a profilurilor de risc pot duce rapid la epuizarea fondurilor, așa că asigură-te că înțelegi caracteristicile speciale, mecanismul de funcționare, valorile și în principiu orice înainte de a plasa pariuri cu bani reali.

        Concluzie

         

        Dacă ții cont de sfaturile pe care le-am oferit aici ai deja cea mai importantă parte din ce ține de phishing acoperită, adică ești foarte puțin predispus la orice potențiale tentative de hacking, furt de date și informații bancare. Totul începe cu deciziile pe care le iei, de cât de atent ești la ceea ce faci și mai ales de modul cum alegi să joci. Nu pierde din vedere niciodată că dincolo de câștiguri, de distracție, contează foarte mult să faci totul responsabil.

         

        PUSL a cerut renumărarea voturilor pe motiv că tușul de la ștampila aplicată pe partid s-a imprimat pe cealaltă parte a foii

          În data de 10 iunie 2024, Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bacău a înregistrat o sesizare transmisă de Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), sub numărul 604. În această sesizare, PUSL solicita renumărarea voturilor din toate secțiile de votare din Municipiul Bacău, invocând posibilitatea ca ștampila de vot să fi fost aplicată pe buletinele de vot ale PUSL și să se fi imprimat pe partidul de pe cealaltă parte a buletinului, astfel încât voturile pentru PUSL să fi fost contabilizate la alt partid.

          Motivele respingerii contestației

          Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bacău a respins contestația PUSL, considerând-o nefondată pe baza următoarelor argumente:

          1. Lipsa indiciilor de încălcare a legii: Verificările proceselor verbale de la secțiile de votare nr. 111, 112 și 121 nu au relevat indicii privind încălcarea Legii nr. 115/2015 în procedura de votare și în stabilirea rezultatului alegerilor, care nu a fost încă validat.
          2. Lipsa dovezilor: Cererea PUSL nu a fost însoțită de dovezile necesare, conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 115/2015. Toate procesele verbale pentru Primar și Consiliul Local Bacău au fost semnate de membrii secțiilor de votare.
          3. Necesitatea probelor concrete: Legislația în vigoare prevede că nu este suficientă doar formularea unei cereri de renumărare a voturilor; este necesară prezentarea unor probe concrete care să indice posibile erori sau neconcordanțe în procesele verbale.
          4. Posibilitatea de contestare a operațiunilor electorale: Reprezentanții, observatorii și candidații competitorilor electorali aveau dreptul să formuleze întâmpinări în timpul operațiunilor de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor, conform art. 95 din Legea nr. 115/2015.
          5. Validitatea buletinelor de vot: Membrii secțiilor de votare au confirmat că buletinele de vot sunt valide și că ștampila nu s-a imprimat pe verso-ul buletinului.

          Decizia Biroului Electoral

          În urma analizării contestației, Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bacău a respins solicitarea PUSL cu unanimitate de voturi. Decizia a fost pronunțată în data de 10 iunie 2024 și a fost adusă la cunoștința publicului prin afișare la sediul Biroului Electoral și pe portalul Primăriei Municipiului Bacău, secțiunea Alegeri 2024 – Hotărâri ale BECM Bacău. Decizia a fost, de asemenea, comunicată părților interesate.

          Intervențiile pompierilor, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice

            În ultimele 24 de ore, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, echipajele operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au intervenit în patru misiuni, pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea, după cum urmează:

            • intervenție pentru degajarea unui arbore căzut pe carosabil, în orașul Comănești;
            • intervenție pentru evacuarea apei dintr-o curte, în municipiul Onești;
            • intervenție pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, în comuna Glăvănești, sat Muncelu;
            • intervenție pentru evacuarea apei dintr-o curte, în comuna Corbasca, sat Bacioiu.

            În ceea ce privește avertizarea populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise trei mesajele RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție.

            În  continuare, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.

            Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor să adopte un comportament preventiv și să respecte următoarele recomandări:

            • Evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice;
            • În situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să  asigure protecţia;
            • Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi;
            • Decuplați întrerupătorul general de energie electrică. Scoateți aparatele electrice din priză;

            BACALAUREAT 2024: candidați înscriși și calendar oficial

              Pentru sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2024, în județul Bacău s-au înscris 3.662 de candidați. Dintre aceștia, 3.362 sunt absolvenți ai promoției curente (3.322 de clasa a XII-a și 40 de clasa a XIII-a), iar 300 sunt absolvenți din promoțiile anterioare (257 care au finalizat cursurile liceale la zi și 43, la seral sau frecvență redusă).

              Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie 2024:
              * 17-19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
              * 19-20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
              * 19-21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale;
              * 25-27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
              * 1 iulie 2024: Limba și literatura română (proba scrisă);
              * 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului (proba scrisă);
              * 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării (proba scrisă);
              * 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă (proba scrisă);
              * 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul (orar 12.00 -18.00);
              * 9-11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor;
              * 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale.

              La nivelul județului s-au stabilit, pentru această sesiune, 14 centre de examen (9 în municipiul Bacău, 3 în Onești, 1 în Moinești și 1 în Comănești) și un centru zonal de evaluare, cu 7 puncte de lucru.

              Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.

              Toate probele scrise încep la ora 9.00, timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor. Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion. Pentru probele scrise la disciplinele Matematică şi Geografie, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen. Toate probele sunt monitorizate audio-video.

              Candidații eliminați de la o probă nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

              Evaluarea lucrărilor se va face digitalizat. În acest sens, lucrările candidaților care susțin probele scrise ale examenului național de bacalaureat vor fi scanate, la sfârșitul fiecărei probei, în sala de examen și în prezența candidaților, apoi sunt încărcate pe o platformă dedicată pentru a fi evaluate, iar secretizarea lucrării se va face automat, în momentul încărcării. De pe această platformă, lucrările vor fi putea fi astfel repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori, printr-un click.

              Următoarea sesiune a examenului de bacalaureat 2024 va avea loc în luna august, după ce în perioada 15-25 iulie 2024 are loc înscrierea candidaților, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, cea de a doua sesiune a Bacalaureatului 2024 va începe pe 8 august, cu evaluarea competențelor lingvistice și digitale, va continua cu probele scrise, în perioada 19-22 august, primele rezultate vor fi afișate pe 26 august, iar cele finale, pe 30 august.

              Costa Popovici (CSM Bacău)- accidentat, dar pe podium

              În ciuda problemelor medicale care l-au împiedicat să concureze în runda finală a etapei de la Boston, campionul en-titre World Series a rămas pe locul 3 în ierarhia generală, cu 22 de puncte. RMN-ul efectuat în Statele Unite a exclus leziuni grave la genunchi, dar sportivul antrenat de Adrian Gavriliu va efectua noi investigații medicale pentru a ști când poate reintra în circuitul competițional

              Telegrafic, o veste rea și una bună. Vestea rea este că deținătorul titlului Red Bull Cliff Diving World Series, Constantin Popovici s-a accidentat în cadrul celei de-a doua etape a competiției, derulată weekendul trecut, la Boston, în Statele Unite ale Americii la care s-a plasat, cu o evoluție incompletă, pe locul 11.

              Vestea bună este că, în ciuda faptului că problemele medicale l-au împiedicat să-și ducă la bun sfârșit seria săriturilor, sportivul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău a rămas pe podiumul ierarhiei generale. Pe larg, acum. Costa Popovici s-a prezentat la Boston pe cai mari.

              Avea de partea sa nu doar încrederea pe care ți-statutul de campion en-titre, ci și moralul insuflat de câștigarea primei etape Red Bull 2024, cea de la Atena. În plus, „CSMeul” știa cum se poate câștiga la Boston.

              O făcuse în 2023, atunci când săriturile sale de pe platforma de 27 de metri înălțime situată pe acoperișul Institutului de Artă Contemporană l-au plasat în fruntea clasamentului încă de la bun început. Scenariul s-a repetat și acum.

              Din păcate, doar parțial. După primele două sărituri, Costa avea cel mai bun punctaj. Iar pentru a-și păstra poziția de lider și după seria a treia, săritorul în vârstă de 35 de ani avea nevoie de o notă de 7,9. Motiv pentru care a forțat o săritură nouă, iar coordonarea imperfectă din aer a dus la o accidentare la genunchi în momentul intrării în apă.

              Impactul a fost unul dur, Popovici fiind scos pe brațe din apă de echipajul de securitate și transportat la spital pentru investigații amănunțite. Din fericire, RMN-ul efectuat a exclus leziuni grave la genunchi. „La săritura a treia, în momentul intrării în apă, genunchiul s-a dus în hiperextensie și a fost foarte dureros. Am ajuns la spital, iar după primele verificări, situația nu arată așa de rău. Accidentarea m-a făcut însă să ratez finala”, a declarat Constantin Popovici.

              Așa cum aminteam, chiar și fără prezența în seria finală a etapei de la Boston, Costa nu a părăsit podiumul la general, el ocupând locul 3, cu 22 de puncte, grație reușitei din Grecia, dar și a punctajului de 268,80 înregistrat în evoluția part-time din Statele Unite. În clasamentul general după primele două etape (din totalul de opt al sezonului 2024 din Red Bull Cliff Diving World Series), Popovici este devansat de americanul James Lichtenstein, cu 30 puncte și de britanicul Aidan Heslop, cu 27.

              Accidentat și el la Boston, în cadrul sesiunilor de încălzire premergătoare celei de-a patra sărituri, celălalt român prezent în competiție, Cătălin Pascal Preda a încheiat etapa pe locul 10, iar la general ocupă poziția a cincea, cu 14 puncte.

              Runda a treia a Red Bull Cliff Diving este programată să înceapă pe 30 iunie, la Polignano a Mare, în Italia. Deocamdată, prezența lui Costa Popovici în Italia este incertă. Revenit din Statele Unite, Costa s-a deplasat în Austria, pentru un consult medical suplimentar, care va stabili când va putea reintra în circuitul internațional. „Eu sper să fie un come-back cât mai rapid”, a spus campionul CSM Bacău. Prin urmare, suntem în așteptare de vești. Bune, în niciun caz rele!

               

                O nouă invitație la drumeție, în zona montană a județului Bacău

                Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), invită pasionații de drumeții pe un alt traseu montan, recent amenajat, marcat și omologat.

                Este vorba despre unul dintre cele treisprezece noi trasee montane, toate aflate pe raza teritorială a comunei Asău, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului.

                De data aceasta, este vorba despre un traseu mai dificil (din Munții Tarcău-Goșmanu), care pleacă din incinta Mănăstirii Stirigoi (comuna Zemeș), marcat cu bandă galbenă, cu o lungime de aproximativ 29,5 km, ce străbate culmile munților și ajunge la sosire, în centrul comunei Asău. Timpul de parcurs este de 9-10 ore, altitudinea maximă de 1.197 m, traseul fiind accesibil în toate anotimpurile. De asemenea, acesta este pretabil a fi folosit și cu bicicleta de tip  MTB (Mountain Bike).

                Principalele atracții sunt comuna Asău, Culmea Runcu Stânelor, Mănăstirea Stirigoi.

                ,,La întâlnirea munţilor Neamţului cu cei ai Bacăului, la o altitudine de peste 1.250 de metri, într-un loc în care petrolul e mai uşor de găsit decât apa, fiinţează un loc al lui Dumnezeu. După planta otrăvitoare ce creşte doar aici, numită stirigoaie, localnicii au numit şi mănăstirea – Stirigoi. Aşa a fost cunoscută încă de la începuturi. Se vorbeşte despre această aşezare din secolul al XIX-lea, dar acest loc a fost o adevărată vatră sihăstrească din timpuri pe care nici istoria nu şi le mai aminteşte. Afirmaţia este întărită de existenţa, până astăzi, a trei chilii călugăreşti săpate în munte”, se arată pe site-ul ,,doxologia.ro”, în articolul ,,Mănăstirea dintre sonde – Înălţarea Domnului, Stirigoi”, autor Nicolae Pintilie.

                Drumețiile în acești munți necesită condiție fizică generală bună, traseul fiind unul dificil datorită lungimii lui, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).

                Punctul de întâlnire pentru intrarea în traseu va fi în centrul comunei Asău, miercuri, 19 iunie 2024, ora 8.00.

                Locurile sunt limitate, iar cei ce se înscriu trebuie să aibă experiența montană necesară.

                Pentru informații suplimentare și programare, persoana de contact va fi Olivian Darie – inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău.

                Informații tehnice despre toate cele douăzeci și două de trasee din zona montană a județului Bacău, pot fi accesate pe site-ul SPJPTCAS Bacău www.turism-bacau.ro, la https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/, https://turism-bacau.ro/muntii-ciucului/, https://turism-bacau.ro/trasee-montane/. De asemenea, acestea se regăsesc și pe pagina de Facebook a SPJPTCAS Bacău, la https://www.facebook.com/turismbacau2016, cât și pe aplicația Visit Bacău.

                Romulus-Dan BUSNEA

                Foto: Olivian DARIE

                 

                Încep „Zilele Culturii Călinesciene 2024”, la Onești

                Ediția a LII-a a manifestărilor „Zilele Culturii Călinesciene” este pregătită de a fi deschisă, în organizarea Primăriei, a Fundației Naționale G. Călinescu și a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Manifestările vor avea loc pe 14 și pe 15 iunie 2024.

                Prezenta ediție – ne-au anunțat organizatorii – reia seria colocviilor anuale după o pauză impusă de pandemie și de alți factori obiectivi, cu speranța că va fi un nou început.

                Vineri, 14 iunie, de la ora 10,00, la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” se va derula „Ștafeta cărților”, cu scriitori și critici literari de prestigiu din București, Iași și Bacău, precum Șerban Axinte, Ștefania Mihalache, Adrian Jicu, Florina Pîrjol și alții. De asemenea, directori de publicații și redactori vor prezenta revistele de cultură „Ateneu” (Carmen Mihalache și Ștefan Radu), „Plumb” (Dumitru Brăneanu), „13 Plus” (Petre Isachi) și revista liceenilor „Divanul. Foaia de Literatură Luminile Locului”.

                Vineri seara, de la ora 17,00, va avea loc deschiderea oficială a manifestărilor, în aula Bibliotecii „Radu Rosetti”. După salutul Primăriei Onești, vor deschide evenimentul prof. dr. Emilia Boghiu – președinta Fundației Naționale „G. Călinescu” și Ionuț Tenie – directorul Bibliotecii „Radu Rosetti”. Se va acorda, apoi, un premiu pentru întreaga carieră poetului, profesorului și promotorului cultural C. Th. Ciobanu, care a înființat Fundația Călinescu și care a poziționat Oneștiul în fruntea listei de evenimente culturale din România. La acest moment, profesorul Gabriel Fornica-Livada va susține o Laudatio.

                Tot în prima zi se va marca împlinirea a 125 de ani de la nașterea lui G. Călinescu, prin alocuțiunile prof. univ. dr. Nicolae Mecu, prof. univ. dr. Lucian Chișu – directorul Institutului „G. Călinescu” din București, conf. univ. dr. Ioan Dănilă și cercetător științific Angelica-Helena Marinescu.

                De asemenea, prof. dr. Bogdan Romandaș va prezenta un scurt istoric al Zilelor Culturii Călinesciene. Apoi va urma vernisajul expoziției „In memoriam Vlad Ciobanu”, organizată de sculptorii Ion Ciobanu și Alexandru Ciobanu, apoi concertul cameral de vioară și pian susținut de Raluca Dobre și Edit Arva.

                Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 10,00, tot în aula Bibliotecii Municipale se va desfășura Colocviul cu tema „Călinescu recitit”. Va urma tradiționalul recital liric „Poetul în cetate”, iar manifestările se vor încheia cu o provocare a publicului pentru a se marca comemorarea a 135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

                Colaboratorii organizatorilor sunt Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București și Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, parteneri media Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău și revistele „Ateneu” și „Plumb” iar sponsorul manifestărilor este Societatea „Croco”, din Onești.

                Preferințele turistice în județul Bacău: Unde aleg românii și străinii să se cazeze?

                SURSA: DJS Bacău

                În primele trei luni ale anului 2024, turiștii români care au vizitat județul Bacău au preferat în mod clar hotelurile, pensiunile turistice urbane și apartamentele, în timp ce turiștii străini au preferat tot hotelurile, urmate de bungalouri și apartamente.

                Durata medie a șederii a fost mai mare pentru turiștii străini, aceștia preferând în mod special vilele turistice pentru sejururi mai lungi.

                Turiștii români, în schimb, au avut tendința de a petrece sejururi mai scurte, dar și-au distribuit preferințele pe o gamă mai variată de unități de cazare.

                În perioada 01.01.-31.03.2024, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost în judeţul Bacău de 37.162 persoane, din care 92,3% turişti rezidenţi în România şi 7,7% turişti nerezidenţi.

                Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023, numărul acestora a crescut cu 3.063 sosiri pe total (+9,0%), ca urmare a creșterii numărului de sosiri a turiştilor rezidenţi cu 2.532 (+8,0%), în timp ce numărul sosirilor celor nerezidenţi a crescut cu 531 (+22,9%).

                Numărul de sosiri

                Turistii Români:

                • Hoteluri: Hotelurile au fost preferate de majoritatea turiștilor români, înregistrând 20.466 de sosiri (89,6% din totalul sosirilor la hoteluri).
                • Pensiuni turistice urbane: Acestea au înregistrat 5.521 de sosiri, adică 98% din totalul sosirilor în această categorie.
                • Apartamente: Apartamentele au atras 2.258 de turiști români, reprezentând 96,6% din totalul sosirilor în apartamente.

                Turistii Străini:

                • Hoteluri: Hotelurile au fost de asemenea preferate de turiștii străini, cu 2.369 de sosiri, adică 10,4% din totalul sosirilor la hoteluri.
                • Bungalouri: Acestea au înregistrat un procent semnificativ de turiști străini (14,7%), cu un total de 80 de sosiri.
                • Apartamente: Apartamentele au fost preferate de 80 de turiști străini, reprezentând 3,4% din totalul sosirilor în apartamente.

                Durata sejurului (înnoptări)

                Turistii Români:

                • Hoteluri: Românii au avut 32.944 de înnoptări în hoteluri, ceea ce reprezintă 83,2% din totalul înnoptărilor în hoteluri.
                • Pensiuni turistice urbane: Au înregistrat 9.390 de înnoptări, adică 98,4% din totalul înnoptărilor în această categorie.
                • Vile turistice: Românii au avut 6.245 de înnoptări în vile turistice, reprezentând 92,3% din totalul înnoptărilor în vile turistice.

                Turistii Străini:

                • Hoteluri: Turiștii străini au avut 6.645 de înnoptări în hoteluri, adică 16,8% din totalul înnoptărilor în hoteluri.
                • Vile turistice: Străinii au petrecut 521 de nopți în vile turistice, reprezentând 7,7% din totalul înnoptărilor în această categorie.
                • Apartamente: Au avut 186 de înnoptări în apartamente, adică 4,6% din totalul înnoptărilor în apartamente.

                Durata medie a șederii

                Turistii Români:

                • Vile turistice: Românii au avut o durată medie a șederii de 2,3 zile.
                • Bungalouri: Românii au avut o durată medie a șederii de 2,4 zile.
                • Hosteluri: Durata medie a șederii pentru români în hosteluri a fost de 2,1 zile.

                Turistii Străini:

                • Vile turistice: Străinii au avut o durată medie a șederii de 3,7 zile.
                • Hoteluri: Durata medie a șederii pentru străini în hoteluri a fost de 2,8 zile.
                • Hosteluri: Durata medie a șederii pentru străini în hosteluri a fost de 2,3 zile.

                Copiii sunt moştenitorii tradiţiilor

                  În pragul Sfintei sărbători a Înălţării Domnului, preșcolarii grupelor de program normal, mare și mijlocie, de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23 din Bacău au mers la Centrul de zi Clubul Pensionarilor din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău.

                  Bunicile harnice din cadrul Centrului i-au învățat pe copii să vopseasca ouă, să le decoreze prin diferite tehnici păstrate şi transmise din generaţie în generaţie: cu frunze sau cu ceară, să pregătească lichidul pentru colorarea ouălor.

                  Tot împreună, au modelat aluatul în timp ce bunica le povestea de Înălţarea Domnului apoi au gustat din bunătățile pregatite. Activitatea s-a incheiat cu jocuri populare româneşti, ca în orice zi de sărbătoare.

                  Coordonatori proiect:
                  Prof. Hongu Aurora Elena; Prof. Iftime Alina; Șef de Centru: Costea Mioara

                  Elevi băcăuani premiați

                    Premierea elevilor selectați în acest an școlar la Centrul de excelență nr 2 Bacău, dar și a cadrelor didactice voluntare care au lucrat cu aceștia, în Amfiteatrul „Radu Beligan” de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, a avut loc zilele trecute. În acest an au participat la cursurile organizate în cadrul Centrului de excelență nr. 2 de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău aproximativ 150 de elevi (două grupe de limba și literatura română la clasa a IV-a, două grupe de matematică la clasa a IV-a și câte o grupă de de limba și literatura română și matematică la clasa a III-a).

                    Cursurile au fost susținute de către 24 cadre didactice voluntare (câte patru la fiecare grupă) din școlile din care au fost selectați și majoritatea elevilor (Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău și Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău) și s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute. Au participat la cursuri și elevi din mediul rural, de la Școala Gimnazială „Grigore Tabacaru” Hemeiuș.

                    „Și în acest an școlar am avut sprijinul direcțiunii cu implicarea personalului de întreținere al unității pentru a ne putea desfășura activitatea, iar premierea se datorează câtorva persoane care știu să aprecieze atât elevii implicați, preocupați de studiu, progres, cât și dăruirea, devotamentul cadrelor didactice”, au precizat organizatorii.

                    Sărăcia cu sclipici

                    Atunci când părinții noștri ne povesteau despre sărăcia de după război, imaginile descrise erau în alb-negru. Nu era mâncare suficientă, de jucării nici vorbă, fugăreau o minge făcută din cârpe, la școală mergeau desculți, dar mergeau, pentru că știau că era singura șansă de a scăpa de sărăcia cumplită. Viața mergea înainte, dar lumea știa că e săracă și că trebuie să tragă tare pentru a o scoate la capăt.

                    În zilele noastre, sărăcia nu a dispărut, ci a căpătat o nouă față, una mascată de un strat superficial de strălucire. Sărăcia cu sclipici este fenomenul contemporan în care aparențele înșelătoare ascund o realitate dureroasă.

                    Copiii de astăzi merg la școală încălțați și îmbrăcați în haine lucioase, fabricate din materiale ieftine, dar cu sigle de firmă. Imaginea exterioră a unei prosperități false este întreținută de obiecte de consum de calitate inferioară, dar ambalate frumos. Mancarea, deși disponibilă din abundență în supermarketuri cu vitrine atrăgătoare, este adesea nesănătoasă și plină de aditivi. Jucării ieftine se găsesc la tot pasul, iar părinții care nu au bani își fac credite pentru a cumpăra telefoane scumpe, să-și facă poze de familie și să petreacă timp pe rețelele sociale.

                    Această saracie modernă este mai subtilă, dar în esență mai dureroasă. În anii ’50, sărăcia era vizibilă și recunoscută de toți. Existau speranțe și promisiuni pentru un viitor mai bun, iar educația era văzută ca o cale sigură de a ieși din sărăcie. Astăzi, însă, realitatea este diferită. Școala nu mai garantează evadarea din sărăcie; este mai degrabă un loc în care părinții își țin copiii în siguranță în timp ce ei muncesc.

                    Când copiii de azi termină școala, deseori singura opțiune viabilă este să-și facă valiza și să plece spre Occident în căutarea unui loc de muncă. Emigrarea a devenit un traseu comun, nu pentru a-și îndeplini visele, ci pentru a supraviețui și a-și ajuta familiile rămase acasă. În timpul concediilor, revin cu brațele încărcate de „sclipici”, simbolizând un succes aparent care maschează realitatea muncii grele și a sacrificiilor făcute.

                    Această disimulare a sărăciei printr-o fațadă strălucitoare este mai periculoasă decât sărăcia evidentă din trecut. În loc să confruntăm realitatea și să lucrăm pentru a o îmbunătăți, ne ascundem în spatele unei iluzii de prosperitate. Sclipiciul modern nu este altceva decât o distragere de la nevoile fundamentale nesatisfăcute și de la lipsa unei perspective reale de viitor.

                    Eu aș putea propune câteva soluții, dar dacă le spun, mă leagă. Suntem atât de blocați în paradigma actuală încât orice idee de redistribuire a bogăției pare o erezie care trebuie combatută. Nici măcar cei săraci nu-și dau seama care sunt cauzele sărăciei. Așadar, ce putem face pentru a schimba această realitate?

                    În primul rând, este necesar un efort concertat de educare și conștientizare. Oamenii trebuie să înțeleagă nu doar simptomele sărăciei, ci și cauzele sale structurale. Acest lucru presupune un sistem educațional care să promoveze gândirea critică și să ofere cunoștințe despre economia politică, inegalitate și drepturile sociale. Educația nu trebuie să se limiteze doar la transmiterea de informații, ci să încurajeze și să dezvolte capacitatea de a înțelege și contesta status quo-ul.

                    În al doilea rând, sunt necesare politici economice și sociale care să asigure redistribuirea justă a bogăției prin taxarea diferențiată, salarizarea decentă, accesul la servicii publice publice de calitate (sănătate, educație, locuințe). Astăzi suntem în plin Capitalism Sălbatic, în care ideea ca statul sa construiască locuințe este considerată periculoasă iar accesul la Sănătate fără taxe și șpăgi este o adevărată crimă de Lèse-majesté.

                    Evident, trebuie combătută cultura consumismului și a superficialității, care alimentează sărăcia cu sclipici. Trebuie promovate valori precum solidaritatea și responsabilitatea socială.

                    Aceste măsuri pot părea radicale. Dar sunt doar începutul a ceea ce ar fi necesar pentru a schimba societatea.

                     

                    Teză de abilitare în domeniul Filologie, susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                      Școala de Studii Doctorale din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit în data de 11.06.2024, ora 10:30, în Aula Universității, susținerea publică a tezei de abilitare intitulată „Identitate lingvistică reflectată prin practici socioculturale, onomastice și culinare”, în domeniul Filologie, elaborată de Conf. univ. dr. Luminița DRUGĂ de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                      Comisia de abilitare a fost formată din: Prof. univ. dr. habil. Adrian CHIRCU – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Rodica-Mărioara NAGY – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Prof. univ. dr. habil. Oliviu FELECAN – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.

                      Acest eveniment deschide seria abilitărilor în domeniul Filologie și consolidează domeniul de doctorat Filologie din cadrul Școlii de Studii Doctorale a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, încurajând tinerii cercetători și doctoranzi să abordeze teme de actualitate în domeniul lingvisticii.