O lectie sublima de viata
Desi in cei 80 de ani de viata a trecut prin multe necazuri, o batrâna are puterea sa spuna ca „am trait foarte bine, multumesc lui Dumnezeu”. Femeia este cea mai mare dintre cele 7 fiice ale unui sef de politie din Bacau, din anii ’40. Toate cele sapte au facut un liceu si s-au casatorit cu oameni invatati. Octogenara a ramas vaduva la 43 de ani si si-a crescut singura copiii.
La cei 80 de ani, impliniti in 28 iunie, Maria Enea Chiriac inca imprastie in jurul ei o buna dispozitie debordanta. Desi viata i-a harazit multe necazuri, batrâna nu si-a pierdut optimismul. Le-a primit si le primeste pe toate resemnata. Când a vazut ca picioarele incep sa nu o mai asculte si ca nu mai poate sa se ocupe de toate treburile gospodaresti, singura a luat decizia, acum un an si jumatate, sa mearga la Caminul de Batrâni. „Am doi copii casatoriti, la casele lor, dar nu vreau sa fiu o povara pe capul lor. Fiecare are problemele lui, ce sa-i mai incarc si cu ale mele. Mie imi este bine la camin. La anii mei nu-mi trebuie mai mult”, ne marturiseste, multumita. Se considera o fiinta norocoasa. Chiar daca acasa, la parinti, au fost foarte multi copii, nu se plânge de nimic. „Multumesc lui Dumnezeu, am trait foarte bine in viata”, conchide, surprinzator, dupa ce si-a depanat amintirile, multe dintre ele, extrem de dureroase.
In loc de baiat, parintii s-au ales cu sapte fete
Este cea mai mare dintre cele sapte fete aduse pe lume de catre parintii ei. Ambii si-au dorit cu ardoare sa aiba macar un baiat, dar parca i-a urmarit blestemul. „Primul copil nascut a fost baiat, dar a murit la vârsta de un an, apoi am venit eu, isi aminteste Maria Enea. Si au tot incercat. Al patrulea a fost tot baiat, dar si el s-a stins la numai un an. Dupa aceea, când au vazut ca tot nu au noroc s-au oprit la a saptea fata. Fiecare sora de-a mea a venit pe lume la doi ani dupa cea de dinainte”. Locuiau cu totii intr-o casa de la marginea Bacaului, in cartierul Serbanesti. Vremurile erau grele, dar parintii s-au descurcat. Au reusit sa le asigure fetelor o copilarie fericita. „Tata era seful politiei din Bacau la vremea aceea. A iesit la pensie din aceasta functie. Noi nu am dus lipsa de nimic pe atunci. Aveam curte, livada mare si o gradina de vis. Mama era croitoreasa, lucra acasa, ea ne facea toata imbracamintea. Bunicii locuiau la Oncesti, erau si ei oameni gospodari, instariti. Bunica mea dinspre mama era vaduva de razboi si, desi avea gospodarie mare, i-a mai dat statul o casa si teren pentru ca i-a murit sotul pe front, in primul razboi. Nu traiau asa de rau oamenii pe atunci, asa cum se spune. E drept, nu erau mijloace de transport. Mergeam pe jos pâna la Oncesti, plecam dimineata si ajungeam seara, dar asa facea toata lumea”.
Vaduva, la doar 43 de ani
Si acum, la cei peste 80 de ani, când vorbeste despre parintii ei ochii i se umplu de lacrimi. Le este profund recunoscatoare pentru ca s-au straduit ca toate fetele sa invete carte. Si parintii au trait sa-si vada acest vis implinit. „Toate fetele am terminat un liceu si apoi ne-am intemeiat o familie, mai spune Maria Enea. Eu am facut liceul teoretic de fete de la „Alecsandri”. Una dintre surorile mele s-a casatorit cu arhitectul Bacaului din anii ’60. Toate blocurile turn sunt proiectate de el. Baiatul lui ii calca pe urme.” La rândul ei si Mariei destinul i-a harazit tot un sot de vaza. Dupa cum ne-a povestit, in 1953, la vârsta de 21 de ani, s-a casatorit cu Cornel Enea Chiriac, violonist al Filarmonicii „Mihail Jora”. Sotul ei era plecat mai tot timpul in turneu prin tara si strainatate, dar a dus cu el o viata frumoasa, fara griji. Din nefericire, insa, soarta i l-a luat de lânga ea prea de timpuriu, tocmai atunci când avea mai mare nevoie de sprijinul lui. „Era in octombrie 1974, povesteste cu glasul stins batrâna. Se intorsese dintr-un turneu din America. Dintr-odata s-a imbolnavit si in câteva luni a murit. Nu a fost bolnav niciodata pâna atunci. Am suferit un soc. Atunci baiatul intrase la facultate iar fata era in clasa a X-a. Eu am lucrat la Confectia vreo opt ani, am fost contabil sef, dar când au venit copiii pe lume, am intrerupt activitatea, ca sa ma ocup de ei. Am inceput sa lucrez, din nou, dar nu cu contract. Aveam ceva bani, pentru ca m-a ajutat si statul, dar am avut si noroc ca baiatul mi-a invatat foarte bine. In toti anii de facultate a avut bursa. Si fata s-a descurcat bine la scoala.”
„Nu-mi doresc decât sa fie liniste in tara”
Când vorbeste despre cei doi copii ai ei ochii i se lumineaza. Ei sunt cea mai mare realizare a vietii ei. Fiica a terminat un liceu, s-a casatorit si are un baiat de 21 de ani. Toata viata ei a muncit si nici acum nu se lasa. De mai multi ani lucreaza in Italia. Baiatul, dupa ce a terminat facultatea, a lucrat ca inginer si profesor in Bacau, dar nu pentru multa vreme, deoarece s-a facut remarcat repede in meseria lui si nemtii l-au invitat la ei. Batrâna isi aminteste: „A fost de câteva ori prin anii ’80 in Germania Democrata, dupa care a plecat acolo definitiv. L-au luat nemtii sa predea cursuri la o universitate. Au vazut ca este un specialist bun si, pe deasupra, cunoaste foarte bine germana, engleza si franceza. A ramas acolo. Are 30 de ani de când este in Germania. Era casatorit când a plecat, o avea si pe nepoata mea. Sotia lui a primit viza pentru a merge la el abia dupa 7 ani. Ea este cu el in Germania, dar nepoata mea a ramas in Bucuresti, pentru ca asa a vrut. A facut si ea o facultate, s-a casatorit si are o fetita. De sase ani sunt si strabunica. Copiii mei, nepotii si stranepoata sunt toata averea mea.” „Printesa” de sase ani, cum ii place sa o alinte strabunica, o suna destul de des la telefon si o intreaba de sanatate. Dar nici nepoata nu a uitat-o pe bunica. O viziteaza din când in când si in fiecare luna ii trimite bani. Si baiatul din Germania isi face timp sa vina sa o vada pe batrâna la o anumita perioada. Dar luna de luna si el o sustine financiar. „Eu am o pensie de urmas de 539 lei, cu tot cu indemnizatia de vaduva de veteran de razboi, mai spune Maria Enea. Nu-mi ajunge nici sa platesc caminul. Dar cu ce primesc de la ei, slava Domnului, ma descurc. Am adunat ceva bani la un ceare, la Tecuci, asa ca atunci când o sa mor, au cu ce sa ma inmormânteze. La vârsta mea, moartea poate veni oricând, asa ca este bine sa fii pregatit in orice moment. Dar pentru cât mi-a mai ramas de trait, nu-mi doresc decât sa fie liniste in tara”.
