miercuri, 7 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 4114

Valori culturale interetnice

Uniunea Armenilor din Bacau invita bacauanii, vineri, 6 septembrie 2013, la Sala Ateneu, de la ora 17,30, la traditionala seara a “Valorilor culturale interetnice”.

In deschidere, deputatul Varujan Pambuccian va sustine conferinta: “Puzzle – Directiile tehnologice majore din lumea de astazi”, urmata de un bogat program artistic, in care vor evolua ansamblul de dansuri traditionale armene Vartavar, din Bucuresti, Grupul folcloric din Buda, al maghiarilor ceangai din Moldova, cât si ansamblul Baxtali – Norocosii, format din elevi apartinând comunitatii rrome, dar si formatii artistice românesti.

Partenerii intregii manifestari sunt Consiliul Judetean, Primaria Bacau, Institutia Prefectului, Asociatia Maghiarilor Ceangai din Moldova, Partida Romilor Pro-Europa Bacau, sponsori si simpatizanti ai armenilor din Bacau.

Peste o suta de postasi pleaca in somaj

    O suta zece postasi din judet pleaca au intrat de ieri in somaj, ca urmare a programului de restructurare a Postei Române sI reducere a pierderilor. La nivelul intregii tari este vorba despre 3.650 de salariati, dintr-un total de aproape 33.000 de angajati.

    Majoritatea celor peste o suta de postasi bacauani au cerut de buna voie sa paraseasca sistemul, iar restul au fost alesi dupa o serie de testari ale abilitatilor profesionale. Toti acestia urmeaza sa primeasca salarii compensatorii.

    Totodata, mai multe oficii postale din mediul rural isi vor reduce activitatea la numai doua ore pe zi. Oficiile postale din municipiul Bacau vor ramâne deschise, in ciuda intentiei initiale de a se renunta la majoritatea dintre ele.

    Multe comune au ramas insa fara nici un postas de teren, astfel ca oamenii trebuie sa bata drumul la ghisee pentru a-si ridica facturile, pensiile sau corespondenta. Sorin Sova, liderul sindical din cadrul Directiei Regionale de Posta Bacau, spune ca situatiile de acest gen se vor rezolva prin concursuri de angajare pe post.

    Se sisteaza apa in mai multe cartiere

      Compania Regionala de Apa va sista alimentarea cu apa in mai multe zone ale municipiului Bacau, din cauza unor lucrari de investitii efectuate de Primarie la intersectia strazilor I.L.Caragiale cu Cronicar Neculce.

      Astazi, 5 septembrie, intre orele 5-22 se va intrerupe furnizarea apei potabile catre consumatorii din cartierele Gheraiesti, Stefan cel Mare, Bistrita Lac si Cremenea.

      Principalele strazi afectate de sistare sunt: Calea Moldovei, Stefan cel Mare, 9 Mai (intre Piata Centrala si BCR), Vadu Bistritei, B-dul Unirii (tronsonul dintre intersectia 9 Mai inspre Serbanesti, Calea Romanului, Calea Bârladului, Calea Tecuciului, I.L.Caragiale, Stadionului (numar fara sot), Cronicar Neculce, Banu Maracine.

      Alaturi de copiii in suferinta

      In fiecare an, in ultima saptamâna a lunii august, curtea de la Luncani a Hospice Casa Albert, apartinând Asociatiei „Lumina” din Comanesti, se umple de viata si de tinerete. La „Clubul de vacanta” ajung de fiecare data copii si adolescenti din tot judetul, suferinzi de o boala incurabila. Anul acesta, au ajuns, aproape 20 de beneficiari. Lor li s-au alaturat voluntari din România si, in premiera, si din Marea Britanie. Oaspetii straini au putut sa invete limba româna pentru a inlatura barierele de comunicare care apar in astfel de situatii.

      Zilnic, copii si tineri ajung la Luncani si participa la actiunile desfasurate in aceasta tabara de vara. Sunt copii cu distrofii musculare Duchenne, boala care efectiv ii imobilizeaza pe micuti in carucioare inca de la vârste extrem de fragede, dar si micuti care au suferit diverse interventii chirugicale pentru inlaturarea unor tumori si care se lupta din rasputeri pentru a inlatura efectele extrem de invazive ale tratamentelor cu citostatice.

      „Marea majoritate a copiilor veniti aici sunt pacienti carora doctorii le-au dat sanse extrem de limitate de viata. Si, in ciuda acestui fapt, ei aleg sa isi petreaca timpul aici, la noi. Or, noi asta dorim sa facem pentru ei, sa adaugam viata zilelor ramase”, a declarat Mara Matei, Asociatia „Lumina” din Comanesti.

      De la Budimex la Luncani

      Pe scarile adapostului de la Luncani, o mama isi mângâia tandru odorul ei bolnavior, in timp ce privea spre copiii care se jucau in iarba. Ar fi vrut sa l-i se poata alatura si baietelul ei. Din pacate, de la nastere, micutul este tintuit intr-un scaun cu rotile. In plus, din cauza bolii, i-a fost afectata iremediabil si vederea. Sunt din Bacau si vin la Luncani inca din toamna trecuta. A aflat de la niste cunostinte despre acest loc plin de liniste si de relaxare. Pâna atunci, tânara mama strabatea sute de kilometri, la fiecare trei luni, la Spitalul Budimex din Bucuresti.

      „Pentru mine este o evadare si imi pot dedica ziua in totalitate copilului meu. Acasa iti gasesti aproape tot timpul altceva de facut: ba mâncare, ba curatenie sau altceva. Or, aici, perioada de dimineata pâna undeva spre prânz o ofer numai copilului meu”. Alaturi, un cerc de copii si voluntari se jucau pe o pânza multicolora, aplaudând la fiecare reusita a unui micut. Vizavi, un baietel sarea de zor pe o trambulina elastica care-l facea sa se creada aproape de cer. E Alin, un copil vioi, aproape inconstient de boala de care sufera, care se misca de colo-colo printre voluntari, ajungând ba printre copii, ba in fata calculatorului.

      E detasat, nu are emotii ca in jurul lui sunt tot felul de oameni maturi care par sa se concentreze cu totii pe ceva anume, extreeeem de serios. Mi s-a spus, in soapta, ca sufera de o boala – non-Hodkin – despre care am aflat, mai târziu, ca ar fi plasata de specialisti pe locul trei in categoria cancerelor si ca, de regula, apare la cei foarte batrâni, extrem de slabiti, nicidecum la copiii de vârsta lui Alin. Imi spune ca vrea sa se faca avocat.

      Stie despre meseria asta de când omul in roba i-a ajutat familia, dupa ce tatal lui, decedat, avusese un accident de masina. Lânga el, un alt prichidel, de doar 10 ani, si el suferind de o boala, genetica, insa, mânuieste tacticos mouse-ul calculatorului. El e Octavian, venit tocmai de la Nicolae Balcescu. Recunoaste ca nu prea ii place cartea. De aia si vrea sa se faca simplu tractorist. Ca tatal lui, despre care isi aminteste ca ii lua, pe el si pe fratiorul lui, in cabina tractorului când lucra pe „bucata”. A stat mai mult prin spital, motiv pentru care prefera joaca la „Clubul de vacanta”.

      Educati sa fie filantropi

      Activitatile cu micutii beneficiari ai „Clubului de vacanta” se deruleaza cu ajutorul voluntarilor. In total, sunt 20 de tineri, români si straini. Sase dintre ei sunt din Marea Britanie. Au primit ca sarcina de la scoala de a face voluntariat in alta tara. Sunt la Luncani de când a inceput vara. Lor li s-au alaturat, in fiecare saptamâna, alti 6-8 noi colegi care soseseau lunea, isi petreceau timpul o saptamâna cu beneficiarii de la „Lumina”, dupa care se intorceau la casele lor.

      Strainii sunt voluntari convinsi de Fundatia „Crying in the dark”, condusa de inimosul Steve Cooper, un filantrop britanic, cel care, de fapt, a si initiat si a sustinut infiintarea Asociatiei „Lumina” din Comanesti. Interesant este ca tinerii britanici gasesc de fiecare data resurse pentru a-si achita drumul si sederea in România si, pe deasupra, de a mai face si donatii catre Asociatie. „Occidentalii, in general, au fost educati sa fie filantropi, donatiile lor fiind, in cele mai dese cazuri, de unu sau cinci dolari ori lire sterline.

      Insa fenomenul este la scara foarte mare si de aici rezulta, de fapt, sumele extrem de importante care se colecteaza de catre astfel de organizatii”, explica Mara Matei, reprezentanta Asociatiei „Lumina”. Killy Healy este o tânara voluntara venita din Marea Britanie pentru actiuni de voluntariat. Are 26 de ani si preda la o scoala din Ashford, comitatul Kent. Am vazut in ea acea englezoaica blonda, extrem de dinamica, si mai ales fericita sa ajute semeni aflati in suferinta care nu au avut norocul sa se nasca si sa traiasca in normalitate.

      A ales România pentru ca profesoara ei din timpul colegiului este o adepta a caritatii si a dorit ca si Kitty sa incerce acest sentiment intr-o alta tara. „Lui Steve si colegei lui, Beth, cei doi filantropi de la «Crying in the dark» le pasa atât de mult de copii si, nu doar atât, ci au facut extrem de mult pentru ei. Asa ca am fost suprinsa sa vad cât de fericiti sunt acesti micuti sa ne vada in jurul lor, sa ne jucam cu ei, sa le dam atentie”, ne-a destainuit Kitty. Ar vrea sa mai vina, insa, pentru asta, va trebui sa economiseasca bani pentru transport si restul cheltuielilor. rabdarea unui om nascut intr-un sistem cu care stie ca trebuie sa coopereze, nu sa se opuna.

      „Marea majoritate a copiilor veniti aici sunt pacienti carora doctorii le-au dat sanse extrem de limitate de viata. Si, in ciuda acestui fapt, ei aleg sa isi petreaca timpul aici, la noi. Or, noi asta dorim sa facem pentru ei, sa adaugam viata zilelor ramase” – spune Mara Matei, Asociatia „Lumina” din Comanesti.

      Cand vor fi vacantele in anul scolar 2013-2014

        Noutatile introduse de Ministerul de Educatie vizeaza impartirea aproximativ egala a celor doua semestre si acordarea unei zile libere in plus, de Paste, pe 22 aprilie 2014. Cu exceptia acestor modificari, structura anului scolar ramâne neschimbata.

        Primul semestru va incepe pe 16 septembrie 2013 si se incheie pe 31 ianuarie 2014. De mentionat este ca elevii din clasele primare si din invatamântul prescolar vor avea vacanta in perioada 2 – 10 noiembrie 2013. Vacanta de iarna va fi intre 21 decembrie si 5 ianuarie iar cea intersemestriala in perioada 1- 9 februarie 2014.

        In ceea ce priveste cel de-al doilea semestru, acesta incepe pe 10 februarie 2014 si se incheie pe 20 iunie 2014. Saptamâna “Scoala altfel” se va desfasura si in acest an inaintea vacantei de Paste, intre 7 si 11 aprilie.

        Scolarii se vor putea bucura de vacanta de primavara in perioada 12 – 22 aprilie 2014. Exceptie de la acest program fac fac elevii aflati in clasa a opta, a caror an scolar se incheie pe 13 iunie 2014, si liceeni din clasa a doisprezecea care termina cursurile pe 30 mai 2014.

        Pentru marea majoritate a elevilor, anul scolar este format din 36 de saptamâni de cursuri, adica 176 de zile lucratoare.

        Madalina Gheta

        Secuieni: Baza sportiva invadata de buruieni

          In mandatul trecut, in vecinatatea Primariei Secuieni a inceput construirea unei baze sportive care urma sa fie folosita de elevi, dar si de cetatenii iubitori de fotbal sau alte sporturi de echipa. Fostul primar, Margareta Luncanu, a dorit sa realizeze acest proiect pe Masura 322, dar nu a obtinut finantare. Motivul?

          „Mi-au cerut sa trec de la PSD la UNPR si am refuzat”, acuza primarita. Cladirea a fost ridicata, dar nu a fost finalizata deoarece Guvernul nu a alocat bani. Ce s-a facut s-a platit din bugetul local. Nici dupa ce la putere a venit USL, comuna nu a primit fonduri.

          „Sala e sport e construita, dar e nevoie de finisaje, vestiare, bai, apa curenta, canalizare si nu in ultimul rând de amenajarea terenului de sport”, afirma primarul Corneliu Huiban, PNL. Deocamdata, terenul de sport e un maidan invadat de buruieni. Pentru a finaliza investitia sunt necesare cel putin sapte de miliarde de lei vechi. „Totul depinde de Guvern”, afirma edilul, dând din umeri, resemnat.

          „E vorba de o sala de sport aprobata prin OG 7. Toate investitiile prinse pe OG 7 au fost preluate de OG 28, aparuta la jumatatea anului 2013, pentru care bugetarea se va face in 2014. Anul acesta au fost platite arieratele si au fost finantate investitiile aflate intr-un stadiu avansat. Din pacate, Baza Sportiva Secuieni e realizata 25 la suta” – spune Viorica Marcu, PNL, deputat in Colegiul 5.

          Evaluari din doi in doi ani in scoli

            Din noul an scolar, elevii vor fi testati o data la doi ani. Decizia apartine Ministerului Educatiei care a anuntat ca primele examene vor fi la sfârsitul clasei a II-a, iar ulterior la finele clasei a IV-a si a VI-a.

            S-a decis. Ministerul Educatiei a anuntat ca din anul scolar 2013-2014 se introduc evaluarile din doi in doi ani si la invatamântul primar si la cel gimnazial. Asta in conditiile in care, pâna acum, primul examen al elevilor era abia la sfârsitul clasei a VIII-a. Se doreste ca prin aceste testari sa se stabileasca nivelul de pregatire al elevilor pentru a nu exista situatii surprinzatoare la admiterea in licee, asa cum s-a intâmplat in anul scolar trecut, 2012 – 2013, când 25 la suta dintre candidati de la Evaluarea Nationala (organizata la finalul studiilor gimnaziale) au obtinut note sub 5.

            „Sistemul de evaluare periodica este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educatiei. Este o idee pe care institutiile specializate in stiintele educatiei din tara si din strainatate o studiaza de ani de zile”, a preciat ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

            Programul de evaluare al elevilor din doi in doi ani a fost aplicat deja intr-un program pilot in intreaga tara, dar si in Bacau, anul scolar trecut. Au fost alese aleator 200 de unitati de invatamânt din România, iar 10 dintre ele au fost din judetul nostru – pe clasa a II-a au fost doua scoli din Pirjol si Comanesti, pe clasa a IV-a – alte 6 scoli din Brusturoasa, Palanca, Ghimes – Faget, Horgesti, Moinesti si Darmanesti si inca doua pe clasa a VI-a, in unitati de invatamânt din Itesti si Moinesti.

            Rezultatele acestor teste nu au fost facute publice, insa au fost analizate de catre Centrul National de Evaluare si Examinare. La clasa a II-a elevii au fost testati la competentele de receptare-producere a mesajelor si la matematica, la clasa a IV-a evaluarea a cuprins limba româna, limba materna, pentru elevii care studiaza in limbile minoritatilor nationale, si matematica, iar la clasa a VI-a testele au continut doua sectiuni corespunzatoare probelor transdisciplinare evaluate: limba si comunicare, respectiv matematica si stiinte. Notele obtinute la aceste lucrari nu au fost trecute in catalog.

            „Aceste evaluari-pilot au fost stabilite inca din toamna anului trecut. Au fost testari organizate dupa metodologiile stabilite de Ministerul Educatiei, pentru evaluarea finala a elevilor” – spune prof. Camelia Stamate, inspector scolar general adjunct ISJ Bacau.

            Aceste evaluari sunt organizate si administrate conform prevederilor din Legea Educatiei Nationale. Detaliile privind metodologia de examen pe fiecare nivel de studiu si calendarul acestor testari vor fi stabilite in decursul acestui an.

            S-au schimbat directorii in mai multe scoli din judet

              Noul an scolar vine si cu o conducere noua pentru multe institutii de invatamânt, din judetul Bacau. „Au fost schimbati 5-6 directori din municipiul Bacau si pâna in 30 la nivelul judetului. Motivele, in majoritatea cazurilor, au fost personale. Unii au iesit la pensie, altii au cerut detasare sau au refuzat functia pentru ca banii sunt prea putini, dar a contat si managementul lor”, a declarat prof. Ion Balcan, insp. gen adj. la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.

              Asadar, la Scoala nr. 10 din Bacau, in locul directorului Nicoleta Neagu a fost numita prof. Luminita Boca, iar la Scoala „Mihail Sadoveanu” locul prof. Danisia Dumea a fost luat de prof. Lora Vrajotis. Schimbari sunt si la Colegiul Economic „Ion Ghica”, unde prof. Ovidiu Cojocaru a revenit pe functie, iar fostul director prof. Dana Enache va fi adjunct, dar si la Colegiul „Grigore Antipa” care anul acesta scolar nu va mai fi condus de prof. Mircea Larger ci de prof. Iulian Vrânceanu, numit in l. La Colegiul „Anghel Saligny” din Bacau a fost numit un nou adjunct.

              La acestea se mai adauga schimbarile deja cunoscute de la Colegiul Ferdinand I, unde fostul directorul prof. Gigliola Ceunas a renuntat la functie, in locul sau fiind numita prof. Mirela Berza dar si de la Colegiul „Vasile Alecsandri” care, dupa iesirea la pensie a prof. Vasile Cautis, va fi condus de prof. Liliana Aflorei si prof. Loredana Ghelasa de pe postul de director adjunct.

              Tone de hârtii pentru angajarea femeii de serviciu

                Ca sa fie sigur ca primariile nu vor face angajari „nesustenabile”, pentru ca apoi sa ceara bani de salarii de la buget, Liviu Dragnea, ministrul Administratiei Publice, a emis un act care sa le taie pofta de angajari. Ordinul nr. 2.338/1.454 publicat pe 3 septembrie in Monitorul Oficial stabileste procedurile de elaborare si avizare a solicitarilor de ocupare a posturilor la nivelul ordonatorilor principali de credite si completeaza OG 77 cu privire la reducerea cheltuielilor autoritatilor publice. Procedura „este o nebunie” sustin unii edili, adaugând ca nu au salariati nici pentru treburile mai importante.

                „O tona de hârtii ca sa o angajez pe tanti Ana? Cine sa le faca?” Concret, primariile si consiliile judetene au obligatia sa intocmeasca o macheta care sa cuprinda toate posturile din toate serviciile si institutiile din subordine si cheltuielile aferente salarizarii lor. Daca, de exemplu, CJ Bacau vrea sa angajeze un muncitor sau un expert, nu are importanta, va trebui sa intocmeasca situatii cu salariatii tututor institutiilor din subordine, inclusiv a Spitalului Judetean de Urgenta, si cu bugetul de personal, apoi sa le transmita Ministerului Finantelor spre avizare.

                Daca obtine avizul, toata documentatia e trimisa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Acesta va centraliza datele la nivelul tarii, va aviza (sau nu!) memoriile si le va trimite Guvernului. In fine, daca acesta aproba solicitarile, mai trebuie obtinut si avizul ANFP. Abia atunci, institutia o poate angaja pe tanti Ana ca femeie de serviciu sau muncitor necalificat. Asta se va intâmpla de câte ori un post va fi scos la concurs.

                „Eu cred ca ar trebui ca aspirantul sa depuna odata si cererea de angajare, si cererea de pensionare pentru ca atât va dura pâna va veni raspunsul. E tipic românesc! Unii spun ca intâi a fost inventata roata, altii ca batul de bagat in roata. Noi sunt experti in fabricarea betelor!” – spune Viorel Miron, primarul orasului Comanesti.

                „Consider ca este o procedura greoaie, dar probabil ca Ministerul Dezvoltarii si Administratiei a vrut sa-si ia masuri suplimentare de precautie si sa implice mai mult Ministerul Finantelor, care va face un control mai riguros cu privire la posibilitatea finantarii posturilor vacante” – e de parere si
                Angela Bogea, director Resurse Umane – CJ Bacau.

                Mai multi bacauani si-ar dori sa adopte bebelusul abandonat pe câmp

                  Copilul care in urma cu o saptamâna a fost abandonat intr-un lan de floarea-soarelui, din comuna Letea Veche, ar putea avea parte de o viata frumoasa intr-o familie. Mai multe persoane au sunat la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau pentru a se interesa de soarta lui iar unii isi doresc chiar sa-l infieze.

                  „Au fost care au sunat pentru ca vor sa-l adopte, altii au vrut sa vina numai sa-l viziteze, dar la Maternitate si mai ales in sectia unde este internat bebelusul nu se primesc vizite ca in alte sectii. In ceea ce priveste adoptia, le-am explicat ca nu la noi trebuie sa se adrese, pentru ca el este doar internat aici”, a spus Mirela Romanet, purt. cuv. la SJU Bacau.

                  Asadar, daca sunt bacauani cu adevarat doritori sa schimbe destinul acestui copil pot solicita adoptia sa la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, insa trebuie sa indeplineasca niste conditii.

                  „Chiar daca a fost un caz mediatizat, procedura de adoptie este aceeasi pentru orice copil. Noi asteptam persoanele care doresc acest lucru sa se adreseze institutiei noastre unde vor primi toate informatiile necesare”, a declarat Alina Iftode, purt. cuv. al DGASPC Bacau.

                  In paralel, politistii fac cercetari pentru depistarea mamei care l-a nascut si lasat pe câmp. A avut insa norocul sa fie gasit de doi muncitori care l-au adus la spital si, astfel, viata i-a fost salvata.

                  Lobby pentru monumentele din Colonesti: „Nicio reparatie, intr-o suta de ani!”

                    Comuna Colonesti se poate lauda cu mai multe cladiri vechi, unele inscrise pe lista monumentelor istorice, care trebuie conservate. Cele mai importante sunt Biserica „Sfântu Dumitru”, construita in 1672, si Biserica „Sfântu Neculai”, 1809.

                    „Aceste obiective, care reprezinta istoria comunitatii si sunt o emblema a comunei, trebuie protejate. Noi, cei din administratia locala, impreuna cu locuitorii, am incearcat sa le mentinem intr-o stare de conservare cât mai buna desi lipsa de fonduri a fost mereu o problema”, a explicat Valentin Mirzac, primarul comunei. Cea mai veche este Biserica „Sf. Nicolae”, care a apartinut unui schit. Desi in exterior are alta infatisare din cauza reparatiilor succesive, in interior a pastrat multe elemente originale: pictura catapetesmei, usile diaconesti sculptate in volute, strana arhiereasca sprijinita pe doi balaruri si multe icoane de valoare. Biserica de lemn „Sf. Dumitru” a fost construita in 1672 de boierul Vasile Vidrascu. Al doilea ctitor e boierul Gh. Apostoleanu, proprietarul mosiei Colonesti, care a daruit bisericii, in 1894, un clopot fabricat de Barbulescu-Galati.

                    Alte scoli „Spiru Haret” s-au prabusit!

                    O alta cladire declarata monument istoric este Scoala cu clasele I-IV, construita in 1902, care gazduieste, astazi, Gradinita Colonesti. „In mandatul premierului Tariceanu, mai exact in 2008, am primit 1,5 miliarde de lei vechi prin hotarâre de guvern, ca sa o renovam. Dupa aceea, scoala a fost transferata Centrului Bugetar. Când s-a organizat licitatia pentru proiectare, de la 10.000 de euro s-a ajuns la 30.000 de euro si s-au pierdut banii”, arata primarul. Autoritatile locale ar vrea sa realizeze investitia din fonduri proprii, dar nu au fondurile necesare. Alte scoli „tip Spiru Haret” din judet s-au prabusit, sustine edilul.

                    Pentru ca imobilul din Colonesti sa nu aiba aceeasi soarta trebuie sa se actioneze acum, nu peste un an, nu peste zece! „Nu e suficient ca primaria sa ceara, ar trebui sa se implice si oamenii de cultura si sa faca un pic de lobby, explica Valentin Mirzac, suparat. Cladirea are mare nevoie de interventie. Nu a beneficiat de nici-o reparatie, intr-o suta de ani! Nu s-au facut decât mici cârpeli si varuieli.”

                    Ajutorul de somaj, colacul de salvare al tinerilor

                      Aproape 2.000 de absolventi s-au inscris la somaj. Desi primesc o indemnizatie de numai 250 lei, se bucura de ea. Multi nu au nicio speranta ca vor gasi de lucru in meseria lor. Vor, totusi, sa se recalifice.

                      N-au nicio idee despre cum va arata viitorul lor. Anii de liceu au devenit o amintire, multi dintre ei au ratat si a doua sesiune de la bac si acum s-au trezit ca nu stiu incotro sa o ia. Asa ca, deocamdata, drumul cel mai sigur este cel spre agentia de forta de munca. Pentru ei, momentan, ajutorul de somaj este singura speranta de care se pot agata ca de un colac de salvare. „250 lei nu sunt mare lucru, dar macar acestia sunt banii nostri.

                      Pentru noi conteaza, pentru ca nu avem alta sursa de venit”, ne-au marturisit toti absolventii pe care i-am intervievat ieri, 3 septembrie, pe holurile Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau. De la inceputul verii, zilnic, holurile acestei institutii sunt pline de absolventi de liceu. Nu aspira sa urmeze cu orice pret o facultate, desi sunt convinsi ca in meseria pe care o au nu-si vor gasi un loc de munca. Se multumesc, pentru moment, cu indemnizatia de somaj si, daca va fi nevoie, se vor reprofila, dar nu in orice profesie, chiar daca le-ar da sanse mult mai mari de angajare. Totusi, este de apreciat dorinta lor de a munci.

                      „Eu am absolvit Colegiul „Henri Coanda”, specialitatea stiintele naturii, si sunt constienta ca nu am nicio perspectiva de a lucra in acest domeniu, ne spune Madalina Mihaela Tataru. Accept orice, numai sa am de lucru, totusi, nu in industria confectiilor. Initial, am vrut sa fac un curs de lucrator in comert, dar cred ca, pâna la urma, voi opta pentru meseria de ospatar.” Nici Anca Tolontan nu este convinsa ca va avea norocul sa profeseze ceea ce a invatat in liceu:

                      „Eu am absolvit Colegiul Tehnic Letea si sunt tehnician in industria alimentara. Dar orice mi se va oferi de la agentia de forta de munca, nu voi refuza.” Altii, insa, nu au luat inca o hotarâre. „Eu am terminat filologia la Colegiul Pedagogic <>, ne-a declarat Dan Silviu Oprita. Am dat in sesiunea a II-a bac-ul si l-am luat. Ma gândesc sa ma inscriu la facultate, dar inca nu m-am decis.”

                      14 la suta din totalul somerilor

                      Ieri, in baza de date a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau se aflau nu mai putin de 1.957 absolventi ai promotiei 2012-2013. Ei reprezinta 14 la suta din totalul somerilor (14.011persoane). Pentru a veni in ajutorul lor, in ziua de 27 septembrie, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, AJOFM Bacau va organiza o bursa a locurilor de munca destinata special absolventilor. „Pentru aceasta bursa vom contacta peste 500 de agenti economici si estimam ca vor fi ofertate intre 800 si 1.000 de locuri de munca.

                      Oferta va fi comunicata tuturor agentiilor si punctelor de lucru din teritoriu, astfel ca somerii se pot prezenta la cel mai apropiat pentru a vedea ce locuri de munca sunt disponibile”, ne-a spus Octavian Ticau, sef serviciu in cadrul AJOFM Bacau. Dar aceasta institutie nu asigura numai servicii de consiliere si mediere pe piata muncii a somerilor aflati in evidenta ei. Le da posibilitate acestora sa se califice, recalifice, perfectioneze ori specializeze. AJOFM este autorizata sa organizeze cursuri de formare profesionala in 17 meserii. Pentru toti somerii inscrisi in baza ei de date, cursurile sunt gratuite.

                      Visând la masina cu motor pe apa

                      Tare as vrea sa-i inteleg (a se citi „sa-i accept”) pe cei care, de fiecare data când se intâmpla ceva prin lume, se tavalesc prin praf ca vai de ei, zicând ca-i musai sa scumpeasca nus’ce produs. Trece uraganul prin America, hopa si ei cu scumpirea. Se dezbraca la bust Putin, gata!, saltam preturile. Divorteaza un premier al vreunui stat, mai trecem in plus o unitate la pret.

                      E mai mult decât ciudat. E chiar enervant. Ca si cum n-ar fi fost suficient nivelul nesimtit de ridicat la care au ajuns preturile carburantilor numai in acest an. Acum, benzinarii s-au si grabit sa faca scumpiri la pompa, motivând ca, in Siria, lucrurile ar incepe sa se imputa. De iei la rând benzinariile, vezi afisate, pe linie, preturi ce depasesc lejer 6 lei pe litru. La toate sortimentele. N-a mai contat ca va mai trece cel putin o luna pâna sa ajunga la rafinare petrolul cumparat azi.

                      Fiindca, sa fim seriosi, pe teava este titeiul achizitionat prin vara, evident, la alte preturi, mult mai mici. Mi-l amintesc pe Dinu Patriciu, in urma cu vreo cinci ani, pe când detinea inca Rompetrol, anuntând profetic o crestere a pretului benzinei peste nivelul psihologic de 5 lei. Intreaga mass-media a vuit zile in sir, pentru ca la doar o jumatate de an, la pompe, se se petreaca profetia magnatului. Românul de rând a injurat, a tras un sut portierei, iar, pe alocuri, a incercat sa se revolte cumva, alimentând la pompa de doar 10 lei si platind cu punga doldora de maruntis de câte 5 bani.

                      Apoi, si-a umplut mai departe rezervorul, asteptând macar de la autoritati un semn ca le-ar pasa de popor. Naivii chiar au crezut ca se va intâmpla ceva in sensul asta. S-au vazut, pe undeva, razbunati de decizia de anul trecut a Consiliul Concurentei de a amenda companiile petroliere cu o suma record de 880 de milioane de lei. Numai ca bietii de ei nu si-au inchipuit nicicum ca asta se va reflecta tot in buzunarele lor, prin pretul pe care-l vor achita la fiecare plin de rezervor.

                      Pentru ca atât timp cât piata le va permite, ei vor ridica preturile nestingheriti. Personal, scumpirea carburantilor o vad mai mult ca pe un gest al lacomiei benzinarilor care, si-asa câstiga enorm din afacerea asta. La fel si statul, copartas la toata povestea, stiut fiind faptul ca mai mult de jumatate din pretul carburantilor pleaca la bugetul national, sub forma de impozite si taxe. Mai ramâne doar sa reflectam la proverbul „Lacomia curma viata”, asteptând sa-i vedem pe toti petrolierii dând faliment, dupa ce se vor fi inventat masinile care merg cu apa.

                      Cum rezolvam problema câinilor?

                      Ca si când nu ar exista probleme mai presante in tara, politicianii au confiscat, dupa subiectul „Rosia Montana” si subiectul câinilor fara stapân. Nu ca nu ar fi o problema importanta, insa faptul ca problema a intrat in dezbaterea politica si nu in dezbaterea publica nu inseamna decât ca problema nu va fi rezolvata ci va fi transformata intr-un instrument de santaj.

                      Cu toate acestea, este necesara rezolvarea ei. Doar ca, atâta vreme cât unii scot bani frumosi sterilizând câinii pe banda rulanta, va fi greu sa se ajunga la o solutie care sa protejeze oamenii.

                      Pentru ca, in mod cu totul ciudat, in România omul este pus mereu pe ultimul loc. De fiecare data apare câte un grupulet, câte un ONG care face scandal mare, infuleca niste fonduri de la buget, de la UE sau de la alti donatori si care reuseste sa impuna o lege care sa protejeze orice mai putin omul.

                      Probabil, ca si in cazul etnobotanicelor, problema se va rezolva atunci când banii se vor imputina pentru ca vor fi prea multi la care vor trebui sa se imparta.

                      Volei feminin/ Stiinta isi incepe seria testelor de verificare la Blaj si le continua in Serbia

                      Gata cu antrenamentele! Pentru campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau a venit timpul meciurilor de verificare. Cu o luna inainte de startul Diviziei A1, studentele vor sustine primele jocuri-test din inter-sezon. Astfel, de vineri si pâna duminica, Stiinta va participa la „Cupa Blajului”, care le va mai reuni pe gazdele de la Volei Alba Blaj, Unic Piatra Neamt si Medicina Târgu-Mures.

                      „Cupa Blajului” se va desfasura in sistem campionat, câstigatoare urmând sa fie desemnata echipa cu cel mai bun punctaj. In prima zi a turneului, de la ora 19.00, bacauancele isi vor masura fortele cu Unicul, sâmbata, de la ora 17.00, o vor intâlni pe Medicina, pentru ca duminica, de la ora 11.00, sa joace contra Blajului.

                      Fara Sosa si Gaido

                      „Este un turneu de pregatire care reuneste practic o treime din Divizia A1. Avem prilejul de a vedea in ce punct ne aflam cu pregatirile si, totodata, cum se prezinta adversarele noastre din campionat”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care va deplasa la Blaj un lot din care fac parte noile achizitii Aylin Pereyra, Monika Potokar si Marina Vujovic, dar din care lipsesc, in schimb, argentiniencele Mimi Sosa si Lucia Gaido.

                      Sosa si Gaido vor reveni in Bacau tocmai pe 21 octombrie, dupa ultimul turneu de calificare la Mondiale cu nationala tarii lor. „Practic, Sosa si Gaido vor rata primele doua meciuri din Liga Campionilor, insa nu avem ce face”, a precizat Florin Grapa.

                      O dau pe sârba

                      Pentru a pregati cât mai bine parcursul din Liga Campionilor, unde va fi colega de grupa cu campioana Rusiei, Dinamo Kazan, vice-campioana Poloniei, Tauron MKS Dabrowa Gornicza si câstigatoarea titlului din Elvetia, Volero Zurich, echipa bacauana va „servi” un aperitiv international intre 21 si 24 septembrie. In aceasta perioada, Stiinta se va deplasa la Belgrad, unde va evolua la un turneu la care participa primele trei clasate din campionatul Serbiei: Steaua Rosie, Partizan Vizura si Subotica.

                      O saptamâna mai târziu, Stiinta va organiza, la rândul sau un turneu, la care au fost invitate CSM Bucuresti, Unic Piatra Neamt, Volei Alba Blaj si Vizura, noua echipa a lui Darko Zakoc, fostul antrenor al Tomisului.

                      Fotbal, Liga a ll-a/ Conducerea Sport Clubului spera intr-un numar cât mai mare de spectatori la meciul cu Clinceniul

                      Numai mâine nu-i poimâine! Conducerea Sport Clubului se pregateste intens pentru debutul in liga secunda. Printre preocuparile „matricolei” bacauane figureaza si prezenta unui numar cât mai mare de spectatori la meciul cu FC Clinceni, programat sâmbata, de la ora 11.00, pe stadionul „Aerostar”.

                      Din acest motiv, accesul la jocul cu echipa pregatita de Vali Badoi va fi liber. Presedintele SC-ului, Liviu Goian si-a facut public si modelul pe care-l are in materie de galerie: „Imi plac fanii Petrolului Ploiesti! I-am admirat cum si-au incurajat favoritii si in finala Cupei României si in jocul- retur din play-off-ul Europa League, cu Swansea. Asemenea suporteri ne-am dori si noi lânga echipa”. Goian nu se multumeste doar cu o prezenta numeroasa in tribune; vrea fani educati in spiritul fair-play-ului! „Imi doresc mai multa civilizatie din partea publicului bacauan. Sa nu mai existe huiduieli si injuraturi si sa predomine fair-play-ul”, a punctat conducatorul Sport Clubului.

                      Unul dintre cei mai reprezentativi lideri de galerie bacauani, Robert Olandezul a replicat: „Echipa aceasta, care este finantata din bani publici, trebuie sa faca in asa fel incât sa-si merite suporterii. Mai ales ca, atunci când a fost infiintata, acest lucru s-a facut impotriva vointei generale! Noi suntem iubitori de fotbal, intelegem ca aceasta echipa a ramas singura din Bacau care evolueaza intr-o liga superioara, dar daca tot au nevoie de public, cum se face ca atâta amar de vreme nu au organizat nicio intâlnire cu suporterii? Si daca tot au adus jucatori de la FCM Bacau, lucru pe care-l salutam, trebuia luat si palmaresul FCM-ului. Traditia trebuie respectata, asta daca tot s-a vorbit despre galeria Petrolului, care este una dintre gruparile de traditie din fotbalul românesc”.

                      In alta ordine de idei, cei care nu iau drumul stadionului „Aerostar” pot vedea Sport Clubul la TV. Insa doar de la urmatorul meci de acasa al bacauanilor, programat pe 18 septembrie, contra Farului. Pe lânga jocul cu Farul, TVR va transmite alte noua partide ale SC-ului, televiziunea publica urmând sa plateasca pentru asta bacauanilor, conform ofsaid.ro, suma de 30.000 euro.

                      Handbal feminin / Doua victorii intr-una

                      O partida de verificare, doua victorii. Se poate? Ba bine ca nu! Miercuri, handbalistele Stiintei Bacau s-au deplasat la Galati, unde au intâlnit echipa gazda, Danubius, recent retrogradata din Liga Nationala. Bacauancele pregatite de Costel Oprea si Giani Hornea s-au impus la limita, cu 31-30, dupa ce gazdele au condus la un moment dat si cu sapte goluri dfiferenta.

                      La finalul partidei, cele doua formatii au jucat inca o repriza de 20 de minute, câstigata tot de Stiinta, cu 11-10. „Am convenit sa jucam si a treia repriza pentru ca fetele care au evoluat mai putin sa bifeze, la rândul lor, un numar acceptabil de minute”, a declarat antrenorul Stiintei, Costel Oprea, care s-a declarat multumit de prestatia echipei sale. Saptamâna viitoare, Stiinta va sustine inca o „dubla” de pregatire, cel mai probabil contra colegei de serie, HM Buzau.

                      Tot miercuri, bacauancele si-au aflat si ordinea adversarelor din campionat. Astfel, studentele vor incepe turul Diviziei A pe 21 septembrie, cu un meci pe teren propriu contra Universitatii Târgoviste, pentru ca in runda a doua sa se deplaseze la Piatra Neamt. De remarcat si „duma” data de site-ul FRH, care a „botezat-o” pe CS Handbal Municipal Buzau cu denumirea de CS Handbal Municipal….Bacau!

                      Unde se transmite meciul de fotbal Romania – Ungaria

                      Reprezentativa României a intrat in linia dreapta a pregatirilor pentru „dubla” cu Ungaria si Turcia din preliminariile Campionatului Mondial 2014.

                      Vineri, de la ora 21.00 (in direct pe Antena1) „tricolorii” primesc vizita Ungariei in „meciul anului” programat pe „National Arena”.

                      Pe lânga cele trei puncte, vitale in ecuatia calificarii, elevii lui Victor Piturca trebuie sa fie atenti si la un alt gen de calcul in jocul cu selectionata maghiara: orice cartonas galben luat de Rat, Chiriches, Bourceanu si Marica inseamna suspendarea jucatorului respectiv la partida urmatoare, cea de luni, cu Turcia.

                      Cei patru „tricolori” au câte un avertisment la activ in aceste preliminarii, iar un nou „galben” atrage in mod automat suspendarea pentru urmatorul joc.

                      Tenis/ Instirig Cup U18: Diaconu da, Manole nu

                      Tudor Diaconu (SCM Bacau) s-a calificat in turul secund al turneului international de la Bals, Instirig Cup, dupa ce l-a invins ieri cu 6-1, 7-5 pe favoritul nr. 7, britanicul Troy Dixon.

                      Pentru accederea in „sferturi”, Diaconu se va bate cu invingatorul dintre Vasile si Maru.

                      Celalalt bacauan prezent pe tabloul principal al Instirig Cup, Alexandru Manole a cedat cu 6-4, 6-0 confruntarea din turul inaugural cu favoritul nr. 5, Marius Frosa.

                      Tenis / Cupa DSJ-SCM Bacau, la final

                      A cazut cortina peste cea de-a patra editie a Cupei DSJ- SCM Bacau la tenis. Categoria 16 ani fete a fost câstigata de pietreanca Theona Hanu (Kym Star), care a fost urmata in clasament de Miruna Cartas (Micul As Iasi) si de Teodora Munteanu (SCM Bacau).

                      La 16 ani baieti, clasamentul final a fost urmatorul: 1) Marian Prajescu (Atletic Roman), 2) Cosmin Dragan (Coreco Iasi), 3) Petru Berdila (SCM Bacau), 4) Andrei Serbanescu (SCM Bacau). In ceea ce priveste turneele de dublu, ambele au avut câstigatori din rândul gazdelor.

                      Astfel, la 12 ani, locul intâi a revenit cuplului de la SCM Bacau, Gabriel Ungureanu/ Dan Marinescu, cu trei victorii din tot atâtea jocuri, in timp ce la 14 ani, s-a impus perechea Rares Serban (SCM Bacau)/ Dan Nanu (Atletic Roman), secondata de Serbanescu/ Balint (ambii SCM Bacau).