Acasă Blog Pagina 4062

Fara straini, ne manânca fiarele

    Vânatorii straini si pasionatii de fructe de padure aduc sute de mii de euro la Directia Silvica

    In fiecare an, strainii aduc sute de mii de euro in vistieria Directiei Silvice Bacau. Astfel, sume importante de bani sunt atrase de la pasionatii de vânatoare, dispusi sa plateasca sume cu multe zerouri in coada, doar pentru placerea de a trage cu arma dupa lighioanele din padurile noastre. Bilantul pe anul trecut al Directiei Silvice Bacau indica in jur de 80.000 de euro incasati din acest tip de activitate.

    Fiecare foc este taxat, chiar daca nu si-a atins tinta

    De altfel, numai tariful de organizare a unei astfel de partide este de 50 – 100 de euro pentru fiecare vânator (tarif ca include si serviciul de asistenta tehnica acordat de un specialist in vânatoare si transportul in cadrul terenului unde este organizata actiunea). In schimb, pentru un cerb comun, in functie de exemplarul impuscat, vânatorii platesc de la 1.500 de euro pâna la aproape 9.000 de euro.

    Chiar si animalele ranite si nerecuperate sunt tarifate de silvicultori – 800 de euro, in cazul cerbului, 1.000 de euro, la urs, dar si focurile de arma. Fiecare vânator este punctat si taxat, indiferent daca a nimerit sau nu tinta, tariful pentru fiecare foc gresit fiind de 5 euro, la ciuta sau tineretul de pâna la un an, si chiar 150 de euro, in cazul cerbului comun. S-a intâmplat, in cazul unui grup de vânatori care, anul trecut, la o partida, au tras in jur de 50 de focuri, iar, la final de zi, au plecat acasa doar cu doi mistreti.

    [HIDEPOST]

    “In afara de vânatorii straini, nu am avut solicitari care sa vina si de la pasionatii români, pentru ca nu mai au bani. De altfel, din 2008, se constata o descrestere constanta a numarului de vânatori români. Si asta desi tarifele au scazut semnificativ, cum ar fi la urs, de la 5.000 de euro la 3.000 de euro, cel mai ieftin. Cu toate acestea, in toamna, nu am avut niciun vânator român care sa solicite organizarea unei activitati de acest fel.”
    Adrian Titianu, specialistul in vânatoare de la Directia Silvica Bacau.

    Peste 100.000 de euro din fructe de padure

    Alte sume, de data aceasta mai mici, au intrat in vistieria silvicultorilor si din valorificarea fructelor de padure, extrem de apreciate mai ales de consumatorii straini. De altfel, intreaga cantitate de fructe de padure recoltata anul trecut la nivel de judet a ajuns la export, beneficiarii fiind din Germania, Franta si Austria. Astfel, in 2013, pentru cele cele 161 de tone de fructe de padure trimise la export s-au incasat circa 115.000 de euro.

    In aceasta cantitate, au intrat 482,2 tone de catina, 105,2 tone de macese si alte 7,7 tone de zmeura.

    “Cert este ca strainii apreciaza extrem de mult aceste produse din care prepara, de regula, sucuri naturale sau piureuri destinate in special copiilor. O mica parte, insa, se intoarce in România, fiind vândute in magazinele de produse eco, intrucât fructele exportate de noi sunt certificate in acest sens”, au subliniat silvicultorii bacauani.

    Insa, suma cea mai mare, de circa 2,5 milioane de euro, provine din masa lemnoasa vânduta la licitatie inclusiv firmelor cu capital strain din judet. Astfel, mai mult de 70 la suta din lemnul exploatat din padurile bacauane este licitat de intreprinzatorii straini care au afaceri la noi, iar, ulterior, este exportat, de regula, sub forma de cherestea ori mobilier.
    [/HIDEPOST]

    Analizele toxicologice vor stabili cauza exacta a mortii copilului intoxicat

      Medicii legisti au efectuat necropsia baietelului, in vârsta de trei ani, din satul Oniscani, comuna Filipesti, care a murit dupa ce s-a intoxicat cu otrava pentru sobolani. In urma autopsiei s-a constatat ca organele interne i-au fost serios afectate.

      „Aceste substante pe baza de organo-fosforate fac multe probleme organelor interne, iar in cazul lui erau afectate ficatul, rinichii. Ramâne sa trimitem probe si la toxicologie”, a spus dr. Marcel Badara, medic legist in cadrul Serviciului de Medicina Legala Bacau.

      Aceste analize suplimentare vor stabili cauza exacta a mortii copilului. Raportul medico-legal va fi inaintat apoi anchetatorilor care fac cercetari in acest caz.

      Reamintim ca, minorul a intrat in coma dupa ce s-a intoxicat cu fosfit de aluminiu, o substanta folosita pentru uciderea rozatoarelor. Pastilele au fost aduse acasa de tatal sau si puse in camera unde locuiau pentru a scapa de soareci. Si cei trei frati ai lui au fost intoxicati, dar ei sunt in afara oricarui pericol.

      Minorii fura din masini si nu raspund pentru faptele lor

        Mai multi proprietari de masini din cartierul Milcov, municipiul Bacau, se plâng de faptul ca masinile le-au fost sparte in repetate rânduri de copii romi, iar autorii nu au fost trasi la raspundere.

        „Mie mi-au spart masina in plina zi. Vreo doi tiganasi m-au urmarit prin târg, iar in timp ce acestia ma filau, alti doi mi-au spart masina si au plecat cu trusa cu scule. I-a zarit de la distanta un barbat, insa, a fost prea târziu sa actioneze, ca baietii au luat-o la fuga si nu s-a putut tine de ei. Probabil au crezut ca am cupru in portbagaj, stiind ca eu mai repar motoare de mici dimensiuni”, declara Vasile Buftea.

        Barbatul spune ca a mai fost victima hotilor in repetate rânduri si de fiecare data a facut plângere la politie. „Ultima data au venit doi politisti, au stat de vorba cu mine si mi-au spus ca nu au ce sa le faca tiganilor ca sunt prea mici”, adauga barbatul pagubit. Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Bacau il contrazic.

        „La orice infractiune sesizata se intocmeste dosar penal si se fac cercetari. Daca autorul are pâna in 14 ani, se considera ca la aceasta vârsta, el nu poate raspunde penal”, declara inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la IPJ Bacau. Un alt sofer reclama faptul ca hotii i-au furat bateria auto in doua rânduri, iar un altul se plânge ca a ramas fara trusa de scule.

        “Am facut plângere la politie si m-am lovit de aceeasi problema, respectiv, ca autorii sunt prea mici ca vârsta si nu pot raspunde penal. Ma consolez la gândul ca intr-o zi vor raspunde pentru faptele lor, ca odata ce s-au apucat de furtisaguri la vârste fragede, astia nu se pot opri, iar mai devreme sau mai târziu vor putea sa raspunda penal pentru faptele lor.”
        Mitica Popa

        Pagubitii spun ca sunt slabe sanse sa-si recupereze acumulatorii auto, insa, pentru trusele cu scule vor merge in târg, poate le vor recunoaste si le vor recupera cu ajutorul politistilor.

        FOTO: Slujba arhiereasca la Hramul Bisericii Sfântul Ion

        Sarbatoare mare la Biserica Sf. Ioan din Bacau. Lacasul de cult a fost ieri neincapator pentru sutele de enoriasi care au tinut sa participe la slujba oficiata cu ocazia marii sarbatori a Sfântului Ioan Botezatorul. A fost si hramul bisericii iar Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a acceptat invitatia de a oficia slujba arhiereasca alaturi de preotul paroh Marius Popescu, numit in aceasta functie la inceputul acestui an, si de un sobor de preoti.

        PS Ioachim a avut parte de o primire care „sincer, m-a bucurat”, a spus episcopul vicar. Mai multi copii l-au intâmpinat cu pâine si sare si cu zeci de flori. Cu totii au intrat apoi in biserica pentru a lua parte la slujba.

        „Am avut impresia, astazi, venind la Bacau pentru sfânta liturghie, ca florile au inflorit mai devreme. Va multumesc si cu toata dragostea am apreciat organizarea de inceput a acestei sarbatori si cred ca din continutul ei liturgic veti sorbi fiecare daca veti fi receptivi si va veti deschide sufletele ca florile.”
        PS Ioachim Bacauanul

        Sfântul Ioan Botezatorul este sarbatorit de biserica ortodoxa a doua zi dupa Botezul Domnului. Mai este numit si „Inaintemergatorul” pentru ca a anuntat venirea lui Hristos, fiind considerat cel mai mare dintre profeti, cel care l-a botezat pe Iisus in Iordan. Chiar si dupa moartea sa ca martir, dupa ce Irod l-a decapitat, el a continuat sa fie pentru credinciosi un model de infrânare, pocainta si curatire.

        Biserica Sf. Ioan, lacas cu istorie

        Monografiile si scrierile mai vechi arata ca biserica Sf. Ioan din Bacau a fost zidita între anii 1803-1813 de ctitorii Ioan Mocanu si preotul iconom Ioan Moisa. Despre cele petrecute de-a lungul unui secol, nu se stie mai nimic, dar apare in inscrisuri ca 1924 a fost închisa pentru a fi reparata radical. Pictura sa interioara reprezinta stilul bizantin.

        Biserica „Sfântul Ioan” este primul lacas de cult în care fetele si baietii din Bacau au deprins taina slovelor românesti. Pâna la 1800 elevii citeau cuvinte scrise cu caractere chirilice, dar preotii de la aceasta biserica s-au preocupat sa-i învete pe elevi cum sa transcrie cuvinte din chirilica în alfabet românesc.

        Incepe sezonul oficial al reducerilor!

          Pe 15 ianuarie incepe, oficial, perioada reducerilor in marile magazine de imbracaminte si incaltaminte. Potrivit Ordonantei de Guvern 99/2000, comerciantii trebuie sa notifice in scris primaria despre intentia lor de a practica actiuni de soldare cu 15 zile inaintea datei de debut. Perioada stabilita de lege este intre 15 ianuarie si 15 aprilie pentru marfurile de sezon, respectiv colectiile toamna-iarna.

          Comerciantii isi pot stabili perioade de soldare de maximum 45 de zile. Dar, unii dintre ei au furat deja startul inca din luna decembrie când au inceput cu reduceri timide de 10-15 la suta, la unele produse de sezon, pentru a-i incuraja pe bacauani sa cumpere cadouri pentru cei dragi. Cei care nu au cheltuit chiar tot bugetul pe mâncarea si distractia de sarbatori pot scoate banii pentru reduceri ceva mai consistente. In aceasta perioada, marile firme care au magazine si in orasul nostru au afisat preturi pe etichete si cu 40-50 la suta mai mici la imbracaminte, incaltaminte, bijuterii si articole de bricolaj. Acestora li se adauga si super sau hipermarketurile care taie din preturi la numeroase produse, de la imbracaminte la produse alimentare.

          Intreprinzatorii care nu respecta dispozitiile legale privind vânzarile de soldare pot fi amendati cu sume cuprinse intre 2.000 si 10.000 de lei si se pot astepta la controale din partea autoritatilor, in special a comisarilor de la Protectia Consumatorului. Acestia atrag atentia clientilor sa calculeze foarte bine procentele de reducere, sa se fereasca de falsele promotii, sa pastreze bonurile si daca au nemultumiri sau intrebari sa se adreseze autoritatilor. (L.G.)

          Notele din timpul liceului nu vor mai fi luate in considerare la admiterea la facultate

            Decizia apartine ministrului delegat pentru Invatamântul Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu. Acesta a precizat ca ordinul privind cadrul general de admitere in invatamântul superior pentru licenta, master si doctorat este aprobat, si ca au fost eliminate astfel din calculul mediei generale de admitere in facultati a notelor din timpul anilor de studiu din liceu.

            La examenul de masterat, pot fi luate in considerare probele de bacalaureat, alaturi de media de bacalaureat si media de licenta. Pentru licenta insa este vorba doar de media de la bacalaureat si notele de la probele de bacalaureat, confirma reprezentantii Ministerului Educatiei.

            Potrivit acestora, universitatile au obligativitatea de a-si stabili propriile metodologii, dar au si raspunderea publica pentru organizarea concursului, in functie de ce fel de criterii doresc, pe care si le asuma prin decizia senatelor si a consiliilor de administratie. Aceste precizari apar intr-un ordin general de ministru, ce va fi publicat zilele viitoare in Monitorul Oficial.

            Regia a preluat totul. Pasi spre redresarea Aeroportului Bacau

              Toate raspunderile privind functionarea Aeroportului International „George Enescu” revin, de la 1 ianuarie, Regiei Autonome. Aceasta a solicitat Consiliului Judetean (CJ) sa-i incredinteze „serviciul de interes economic general”, urmare a faptului ca a fost reziliat contractul de concesiune incheiat cu Blue Air in 2010.

              Preluarea presupune desfasurarea, in urmatorii 5 ani, a activitatilor de intretinere, reparare si construire a infrastructurii (pista, cai de rulare, terminale, turn de control etc.), achizitionare de echipamente, organizarea fluxului de pasageri, asigurarea utilitatilor pentru Biroul Vamal, SRI, Politia de Frontiera si Politia de Transport, a instalatiilor iluminare si balizaj pentru aeronave. Toate acestea se realizeaza conform normelor nationale si ale UE cu privire la siguranta aeroportuara.

              Ajutor de stat pentru securitate aeriana

              Pentru indeplinirea acestor obligatii, Regia are dreptul la compensatii sub forma unui ajutor de stat care sa acopere costurile nete, plus un profit rezonabil. In plus, odata cu incredintarea, „sunt indeplinite conditiile pentru ca CJ Bacau sa aloce fonduri pentru continuarea investitiilor de la Aeroport”, a explica Oana Chelaru, directorul regiei. Inainte de a vota incredintarea, alesii au cerut date suplimentare.
              [HIDEPOST]
              „Noi, cei care ridicam mâna, vrem sa vedem perspectiva. Problema e a celor 200 ha arondate Aeroportului, daca mai sunt inca discutii sau nu, caci ma tem sa nu avem probleme cu viitorii investitori”, a spus Mihai Ichim. Oana Chelaru a explicat ca liberalul „isi aminteste de terenurile de la Romatsa”, or nu e cazul sa se ingrijoreze caci „terminalul se construieste pe vechea pista si nu va fi obstructionat de hangarul Aerostar.”

              In plus, cei care revendica terenuri in vecinatatea Aeroportului nu au sanse sa le obtina. Acestea fiind lamurite, alesii au fost de acord cu incredintarea.

              Sunt asteptati noi parteneri

              Aeroportul Bacau a avut in anul care s-a incheiat 306.000 de pasageri, semnificativ mai putin decât in 2012, când s-a apropiat de 400.000. Cauzele au fost criza care s-au confruntat unele firme, in special Blue Air, compania lui Nelu Iordache, care a gestionat activitatea aeroportuara dar si modernizarea obiectivului, si cele legate de vreme, ceata afectând puternic zborurile din ultimele doua luni. Semnele pentru 2014 sunt, insa, incurajatoare.

              “Noii proprietari ai Blue Air intentioneaza sa innoiasca flota prin achizitia de aeronave si sa aduca muntele la Mahomed, mai exact, sa incheie relatii de colaborare cu firmele de transport rutier pentru a-i culege pe pasageri din localitatile de domiciliu si a-i aduce la Aeroport.”
              Oana Chelaru – director RA Aeroportul International Bacau

              Alaturi de Blue Air, Carpatair va opera, in continuare, pe Aeroportul Bacau. Un nou partener ar putea fi Wizz Air, companie care a fost interesata si in trecut de zona noastra, dar care pare mai decisa, in prezent, in a cuceri aceasta piata.

              [/HIDEPOST]

              Bacauani, liberi la munca in UE!

                De la 1 ianuarie, bacauanii, la fel ca toti românii, au dreptul sa circule liber si sa munceasca in Uniunea Europeana (UE). Asta nu este, insa, destul. “Eliminarea restrictiilor impuse românilor de unele state membre trebuie sa fie insotita de masuri concrete pentru combaterea discriminarii si exploatarii acestora”, arata eurodeputatul Minodora Cliveti, membra a Comisiei pentru ocuparea fortei de munca din PE.

                Ea considera ca recentele luari de pozitii ale unor politicieni din UE sunt daunatoare, venind in contradictie cu principiile pe care UE a fost construita si vrea sa functioneze.

                “In situatia in care ar aparea probleme generate de fluxuri mari de lucratori, statele membre pot apela la Fondul Social European, care ofera 10 miliarde euro anual, din care 20 la suta trebuie cheltuite pentru incluziune sociala si combaterea saraciei.”
                Minodora Cliveti

                Dreptul la munca al românilor deriva din calitatea acestora de cetateni europeni, mobilitatea fiind un instrument concret de crestere economica si coeziune. (S. P.)

                Nou an, noi investitii

                Pentru ca nu-mi plac locurile comune si ma plictisesc repede, cel mai mult mi-as dori, în acest nou an, sa aud si altceva despre România decât ca este o tara cu locuri si peisaje frumoase, cu oameni primitori, dar bântuita de saracie si de tot lungul cortegiu de urmari nefericite ale acestei stari, decaderea moravurilor, coruptie pâna la cel mai înalt nivel, infractionalitate, masiva migratie economica. Sa nu mai aud ca avem o clasa politica mediocra, incompetenta, lacoma de privilegii, interesata doar de propasire la nivel individual, de interese meschine, combinatii de culise, rafuieli, lupte intestine, ca avem o guvernare ineficienta.

                Ca nu suntem capabili sa absorbim multimea de fonduri europene disponibile etc. As vrea sa putem vorbi si despre altceva, despre identitatea noastra spirituala, specific si valori nationale, sa ne recapatam încrederea în noi însine, sa fim mai patrioti, sa nu ne mai autoponegrim, sa ne redescoperim demnitatea.

                Ca sa nu mai fim perceputi în lume asa cum am însirat mai sus (si nu am amintit toate neajunsurile, nu am pomenit de prostitutie, hotie, de tigani, etc.) cred ca trebuie sa cerem mai mult de la noi însine, în primul rând. Sa ne schimbam atitudinea, lasând deoparte defetismul, suspiciunea, fatalismul, lamentarile, invidia, tranzactionismul, prejudecatile, pasivitatea si neimplicarea.

                Si, din pacate, mai sunt si alte metehne autohtone, dar nu mi-am propus sa fac un inventar complet al acestora. Tocmai pentru ca as vrea sa le depasim, sa le învingem pe cele mai grave. Iar unul dintre cele mai grave lucruri este ca vedem în aproapele nostru un potential dusman, si ca traim cu frica si sub asaltul banuielilor cele mai negre, otravindu-ne singuri viata. Asa ca, investitile cele mai rentabile pentru noul an ar fi încrederea în fortele noastre, în demnitate, atitudine responsabila, activism civic, patriotism.

                Atitudinea demna si credinta într-un vis românesc, asta cred eu ca ar schimba cu adevarat lucrurile la noi. Îi las pe altii sa se ocupe de horoscoape si previziuni astrale, eu atât m-am priceput sa spun.

                Copilul nu invata doar la scoala

                Exista in societatea noastra insamântata ideea ca scoala e singura institutie care educa si, ca urmare, profesorii trebuie sa bombardeze elevii cu teme, lecturi suplimentare, referate, proiecte si alte munci pe care copiii sa le faca acasa. Caci pedagogia româneasca se bazeaza pe principiul fuziunii nucleare: bombardeaza elevii cu informatie pâna când se produce explozia.

                Din pacate pentru cei care gândesc astfel, nu exista doi elevi care sa fie identici, deci efectul bombardamentului este diferit de la caz la caz. Iar, in general, efectul nu este cel sperat de pedagogi, ci, dimpotriva.

                Pentru ca un copil nu invata numai la ore sau când isi face mormanele de teme date de profesori. Un copil invata si când se joaca, si când se relaxeaza si când merge pe strada. Iar ceea ce invata interactionând cu alti copii este, poate, mai important decât tonele de formule sau versuri pe care este fortat sa le invete pe de rost.

                Or, ocupându-i tot timpul cu invatatul si cu temele pentru scoala, profesorii il impiedica pe elev sa acumuleze cunostinte si deprinderi despre lumea reala, despre interactiunile sociale, sa se dezvolte personal.

                Scoala româneasca produce, atunci când o face, robotei care stiu formule matematice, reactii chimice, proprietati fizice dar nu stiu la ce sa le foloseasca.

                Bacauanul care trebuia sa-i centreze lui Eusebio

                Fotbal/ La mijlocul anilor ’60, Sorin Avram a fost ofertat de Benfica, unde urma sa faca pereche cu „Perla Mozambicului”

                A jucat contra lui Eusebio. Nu o data, ci de trei ori in decurs de numai un an. Toate, meciuri inter-tari. Doua oficiale, unul amical. Si putea juca chiar alaturi de el! La Benfica. Nu un meci, doua, trei, ci câteva zeci. Da, da, alaturi de el, Eusebio da Silva Ferreira, „Legenda”, „Pantera Neagra”, „Perla Mozambicului”, cel mai bun fotbalist al Portugaliei din toate timpurile, care a parasit aceasta lume duminica, la 71 de ani.

                Era suficient sa spuna un simplu „da”. Numai ca Sorin Avram a spus un „nu” complicat, ratând astfel sansa de a deveni singurul român coechipier cu Eusebio.

                fond 2 sorin avram eusebio

                “In perioada aceea, vorbim de mijlocul anilor ’60, nu aveam cum sa plec legal din tara pentru a juca la un club din strainatate. Iar de a ramâne ilegal, nici n-am vrut sa aud, chiar daca tentatia de a juca la Benfica alaturi de Eusebio era mare.

                Aveam familie, aveam si grad militar si nu puteam sa-mi asum riscul de a fugi din tara”, marturiseste Sorin Avram, care nu spune nici astazi, la jumatate de secol distanta, daca regreta sau nu faptul ca nu a ramas in Portugalia, la Benfica.

                „Asa erau vremurile, asa a fost sa fie”, spune fosta extrema bacauana, dregându-si vocea. Sau poate ca ofteaza?

                Autograf pe abdomenul lui Dan Coe

                De data aceasta, chiar se aude un oftat: „Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Eusebio. A fost mare, mare de tot”. Cel mai mare? „Eu pe Pele nu l-am vazut decât la televizor, asa ca nu pot spune daca a fost mai mare el sau Eusebio.

                Cert este, insa, ca Eusebio a fost cel mai mare fotbalist contra caruia am jucat eu”, e de parere Sorin Avram. Adica omul care i-a avut ca adversari si pe Uwe Seller, si pe Beckenbauer, si pe Masopoust. Leat cu Eusebio (va implini 71 de ani in primavara), Sorin Avram enumera calitatile fostei „Perle a Mozambicului”: „Domnule, le avea pe toate! Era si un excelent dribleur, avea si un plasament remarcabil, era si un fin tehnician, cu glezne subtiri, ca de gazela.”

                “Inainte de toate, era insa un mare finalizator, cu un sut napraznic. Pai, tin minte ca la un meci din preliminariile Campionatului Mondial, a trimis un sut atât de puternic, incât modelul mingii a ramas imprimat pe abdomenul lui Coe Dan. Fara vrajeala! Il fotografiau astia pe Coe Dan, care se lauda ca i-a dat Eusebio autograf special pe abdomen”.
                Sorin Avram

                In schemele lui Otto Gloria

                Sorin Avram a dat gol Portugaliei lui Eusebio. Chiar la Lisabona, in ’65, la un meci pe care România l-a pierdut la limita, cu 2-1. Atunci, Otto Gloria, selectionerul Portugaliei, dar si antrenorul Benficai a pus ochii pe fotbalistul bacauan. „Pârcalab a trimis un balon in fata portii, iar eu am marcat din viteza”, rememoreaza fostul international român. Oferta a venit insa jumatate de an mai târziu.

                Tot dupa un Portugalia- România. De data aceasta, la Porto. „La banchet, Otto Gloria m-a abordat si mi-a spus franc ca ma vrea la Benfica. Ii placusem mult. Cel mai mult aprecia cum centram din alergare”, povesteste Sorin Avram, omul care, in schemele lui Gloria, trebuia sa centreze fie direct lui Eusebio, fie lui Torres, ce urma sa devieze pentru acelasi Eusebio: „Otto Gloria era prieten bun cu Pisti Covaci si cu Gica Popescu, fostul selectioner si presedinte al FRF. Când a aflat ca nu pot fi lasat sa plec legal din România, a inceput sa insiste pe lânga cei doi sa ma convinga ei sa ramân.

                Numai ca eu le-am taiat din prima macaroana. Mi-era frica, eram ofiter si as fi fost considerat dezertor. Se zvonea ca un rugbyst cu grad de maior, Penciu parca, fugise din tara si fusese apoi impuscat in strainatate de oamenii regimului comunist”.

                “Parca ii vad si acum pe toti”

                Finalul e tot cu Eusebio. Si cu ceilalti „nemuritori” ai Benficai, câstigatori ai Cupei Campionilor Europeni. „Vreo opt dintre ei erau la nationala. Parca ii vad si acum pe toti. Germano. Torres. Augusto. Coluna. Bineinteles, Eusebio”, spune Sorin Avram, care tine sa sublinieze si o alta mare calitate a „Perlei Mozambicului”.

                „I se putea citi pe chip bucuria de a juca fotbal. Niciodata nu l-am vazut incruntat pe Eusebio. Era un gentleman. Si pe teren, dar si in afara lui. O conduita ireprosabila. A fost mare si ca fotbalist, dar si ca om”.

                Statistica spune ca Eusebio a jucat 15 ani la Benfica, timp in care a jucat 301 de meciuri si a marcat 317 goluri. „Nea’ Sorine, chiar nu ti-e ciuda ca n-ai contribuit si matale la zestrea de goluri a lui Eusebio?”. Intrebarea pluteste o vreme in aer. Ca o minge centrata de Sorin Avram in cautarea lui Eusebio. Raspunsul vine cu 50 de ani mai târziu, dar vine: „Sigur ca-mi pare rau. As fi fost primul român la Benfica. Si probabil ca as fi ramas in memoria colectiva drept bacauanul care ii centra la goluri lui Eusebio”.

                Handbal masculin / Ultimele jocuri

                Reprezentativa de handbal masculin a României se pregateste pentru ultimele doua jocuri din grupa de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor care va avea loc in Qatar.

                Astazi, „tricolorii” vor intâlni Italia, pe teren propriu, pentru ca pe 11 ianuarie sa sustina partida din deplasare cu Slovacia, decisiva pentru accesul in play-off. Cu antrenorul Stiintei MD Bacau, Eliodor Voica pe banca si cu patru jucatori de la gruparea bacauana in lot (Cristi Ghita, Ionut Rotaru, Dragos Iancu si Cristian Fenici), România este neinvinsa in grupa, insa vine dupa un meci de toata pomina in deplasare, contra Ciprului, pe care l-a câstigat la limita, cu 31-30, gratie unui gol marcat cu 11 secunde inainte de final de Florea!

                „Sunt multe de spus dupa victoria rusinoasa din Cipru. Ar trebui sa invatam ce inseamna respect fata de noi, fata de adversari”, a declarat Eliodor Voica dupa jocul de la Nicosia. Interesant este ca impotriva Ciprului, Voica l-a titularizat intre buturi pe George Selaru, portar pe care l-a folosit printre picaturi la Stiinta, in perioada, scurta de altfel, petrecuta de sucevean la echipa bacauana!

                Handbal feminin / Turneu la Buzau

                Incep anul exact acolo unde l-au incheiat. La Buzau. Daca finalul lui 2013 le-a gasit invinse pe terenul HM-ului Buzau, in ultima runda a turului Diviziei A, in schimb inceputul lui 2014 le va gasi pe handbalistele Stiintei Bacau tot in Crâng, cu ocazia unui turneu organizat de clubul gazda la finalul saptamânii viitoare.

                Asta, in ceea ce priveste meciurile. Cât despre pregatiri, care au fost reluate luni, acestea se desfasoara fie in Sala de Atletism, fie in Sala Sporturilor. „Am inceput anul cu incredere ca vom continua si chiar vom imbunatati lucrurile pozitive pe care le-am aratat toamna trecuta.

                Turneul de la Buzau pica foarte bine inainte de reluarea campionatului”, a declarat antrenorul Stiintei, Costel Oprea, care, alaturi de „secundul” Giani Hornea, se bazeaza pe un lot alcatuit de 15 jucatoare.

                Un singur nume nou fata de lotul utilizat in turul campionatului: Adriana Chelaru, revenita la matca dupa jumatate de an de pelegrinari. Primul meci oficial al studentelor va fi cel din debutul returului, pe 25 ianuarie, pe terenul codasei Universitatea Târgoviste.

                Primul joc acasa, programat pe 1 februarie, impotriva celor de la HCF Piatra Neamt, va aduce si o modificare de orar fata de meciurile interne din tur: 13.30 in loc de 13.00.

                Programul actiunilor CAEx in 2014. De la “Nunta de Vis” la Agro Moldova

                Centrul de Afaceri si Expozitional (CAEx) Bacau va avea un program foarte bogat in 2014. Primul eveniment al acestui an va fi Expo „Nunta de Vis”, deschis de CAEx de Ziua Indragostitilor (14 februarie). In aceeasi luna, mai exact pe 21-23 februarie, va avea loc „Expo Ambient Design”.

                In martie sunt programate trei evenimente: Prezentare de Moda – Fashion CAEx (1 martie), Târgul de Turism „Vacanta Bacau” (7-9 martie) si Wellness & Fitness By CAEX (14-16 martie). Aprilie va veni cu doua târguri si o expozitie: Târgul de Paste (16-19 aprilie), Târgul de Pescuit si Vânatoare (aprilie-mai) si 2D Concept in Fashion – Spring (Constructeam).
                [HIDEPOST]
                In mai, se remarca Salonul Auto Regional Moldova si Campionatul European de Enduro. Vara incepe cu „Summer Fest”, iar toamna cu Târgul Bio (5-7 septembrie). De altfel, intreaga toamna e marcata de evenimente: Târgul stiintific si tehnologic (12-14 septembrie), Târgul de Joburi (19-21 septembrie), apoi Ziua Recoltei si Expo Agro Moldova (10-12 octombrie), 2D Concept in Fashion Fall (16-19 octombrie), Târgul Militar (24-26 octombrie), Bursa Vinului „VIN EST” (7-9 noiembrie) si Furniture& Objects (13-16 noiembrie).

                Anul expozitional se va incheia, fireste, cu Târgul de Craciun, organizat de CAEx Bacau in perioada 18-21 decembrie.
                [/HIDEPOST]

                Dezbatere publica pentru normele de venit

                  Consiliul Judetean (CJ) Bacau pune in dezbatere publica proiectul de hotarâre privind avizarea Normelor de venit pentru persoanele fizice care realizeaza venituri comerciale stabilite conform legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2014, impreuna cu propunerile inaintate de Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Bacau.

                  E vorba de normele aplicabile persoanelor care desfasoara activitati independente de prestari servicii (tinichigerie, service auto, zidarie, transport, morarit etc.), confectionare de obiecte, organizare de manifestari, comert etc.

                  Pe baza acestora, AJFP va stabili nivelul impozitelor. Bacauanii care doresc sa obtina informatii privind aceste norme si sa faca propuneri se pot adresa CJ Bacau.

                  De ce s-au inchis saloanele de pediatrie de la Spitalul Judetean

                    O mamica, cititoare a ziarului Desteptarea, ne-a trimis cateva fotografii realizate in saloanele de la sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Bacau, inainte de inchiderea lor, pentru igienizare, de catre Directia de Sanatate Publica.

                    Odata cu pozele, femeia ne-a trimis si cateva explicatii:

                    „In prima poza se vede cum arata cate o fata de perna, pe care trebuie sa doarma copiii bolnavi si chiar mamele insotitoare, care, de altfel, trebuie sa plateasca pentru asemenea mizerii.

                    Sunt fete de perna de 70×50 cm, dar fetele acestea de perna arata ca o foaie de 140x50cm si sunt prinse cu ce a mai ramas… un firisor firav de ata pe la colturi.

                    Pana in ziua cand a ajuns Antena3 in spital cel putin, asa aratau. In acea zi s-au gasit si asternuturi, si de toate.

                    Va trimit alaturat si tarifele practicate pentru cazare si masa, care (masa) se pare ca nu prea o ia nimeni in spital. Pentru a lua masa, mamele trebuie sa se duca undeva, la subsol sa manance…. oare in beci? oare cu sobolanii? nu am avut curiozitatea… si cu cine sa las copilul? cu hamul?

                    Nu se poate si nu are cine, fizic sa se ocupe de toti copiii ramasi singuri in spital. Astfel, ei sunt repartizati foarte strategic in camere cu mame cu copii, pentru ca acestea sa poata avea grija de ei. Mai pot sa va mai spun ca este pe tura doar o asistenta si o infirmiera, care nu au cum sa se ocupe, in mod responsabil de toti acesti copii… repet, e imposibil, chiar daca ar vrea.

                    f6

                    Mancarea, pana in ziua cand a venit televiziunea, a fost zilnic aceeasi, iar de cum a venit televiziunea, au schimbat zilnic, si pot sa spun ca parca s-ar fi schimbat bucataresele, ca, deodata, mancarea avea gust si chiar culoare.

                    Pana atunci, cica nu era cu ce (nu sunt fonduri) sa faca mancare buna. Va trimit si poza unui castronel cu mancare-orez fiert, cu o bataie de joc de sos deasupra si o parjoala, de care chiar si infirmierele si asistentele ziceau ca miroase ingrozitor (scarbos, a fost cuvantul exact).

                    Nu mai spun, ca la externare ni s-a spus ca nu sunt bune adeverintele (batea apropo-ul, ca sa scoata de la noi o mica atentie), si cand colega de salon le-a spus ca dupa ce platim asa tarife, cu toate ca suntem asigurate si dam in fiecare luna o multime de bani la CAS, doamna de la biroul de externari a inceput sa zica in mare greata, ca daca nu ne convine, sa ne ducem la ce spital vrem noi, ca nici ei nu ii convine, la ce bani ia sa stea la dispozitia noastra…

                    Ce sa mai, numai in spital sa nu ajungi. O sa vedeti o poza in care apare o fereastra, sub care s-a construit perete exterior din rigips. Camerele, se pare, au fost camere cu balcon. Aceste balcoane ar fi fost demolate, si s-au marit camerele, iar ideea geniala a fost construirea unui perete exterior din rigips.

                    In concluzie, daca 2 copii mai neastamparati s-ar juca si s-ar tranti mai cu putere in acel perete, cred ca ar plonja in gol. Ceea ce mi se pare mie, strigator la cer, nu e faptul ca un copil a fost legat cu hamul (lucru ce a fost spre binele lui, avand in vedere ca nu avea insotitor, iar el nu era imobilizat ci doar asigurat ) ci faptul ca acest perete este un pasaport sigur catre moarte.

                    Ne-au povestit asistentele dar si infirmierele ca in trecut, fara sa fie legat, un copil ar fi cazut din patut si si-ar fi fracturat mandibula (sau maxilarul…).

                    Va trimit, alaturi si poze cu patuturile, si veti vedea ca a fost chiar necesara legarea cu hamul”.

                    Un barbat beat a intrat intr-un magazin si i-a spart geamurile

                      La data de 07.01.2014, în jurul orei 03.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că, o persoană de sex masculin, a forţat uşa unei unități comerciale din Bacău şi a pătruns în interior.

                      Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit din cercetări că bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din municipiu, aflându-se sub influenţa alcoolului, a spart geamul uşii de acces şi a pătruns în interiorul magazinului, unde până la sosirea poliţiştilor, a distrus trei geamuri.

                      Din cauza stării avansate de ebrietate și agitație în care se afla, bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean Bacău.

                      În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la furt şi distrugere.

                      De ce a abandonat un sofer masina dupa ce a fost oprit de politisti

                        La data de 05.01.2014, în jurul orei 22.00, poliţiştii moineşteni au oprit în trafic, pe strada George Coşbuc din municipiu, un autoturism al cărui conducător auto s-a sustras controlului, abandonând autoturismul.

                        Conducătorul auto a fost depistat iar în interiorul autovehiculului, poliţiştii au identificat 290 de litri de produs petrolier în 12 recipiente din plastic.

                        În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 22 de ani, din Zemeş, a sustras întreaga cantitate de produs petrolier de la o sondă din localitate, în perioada 02-03.01.2014.

                        Cantitatea de ţiţei, în valoare de 800 de lei, a fost restituită părţii vătămate iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                        Trei raniti intr-un accident provocat de un sofer baut

                          La data de 06.01.2014, în jurul orei 06.00, în comuna Mărgineni, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

                          Din cercetarea la faţa locului, poliţiştii au constatat că în timp ce R. Petre, de 51 de ani, din comuna Cleja, conducea un autoturism, pe DJ 119 B, pe fondul consumului de alcool şi al vitezei neadaptate la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

                          În urma evenimentului rutier, trei pasageri din autoturism au fost conduşi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

                          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                          A condus sub influenţa alcoolului şi s-a ales cu dosar penal

                            La data de 07.01.2014, în jurul orei 06.00, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Bacău, l-au depistat în flagrant, pe strada Energiei, pe D. Daniel, de 32 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

                            ULTIMELE ȘTIRI