Dupa Revolutie, numerosi straini pasionati de vânatoare au inceput sa descopere cu incântare bogatia cinegetica existenta in fondurile de vânatoare din judetul nostru. An de an, Bacaul este, astfel, vizitat de diverse personalitati ale lumii, in special din Europa si din Orient, atrasi fiind de exemplarele de valoare existente prin padurile noastre. Directia Silvica Bacau gospodareste un numar de opt fonduri de vânatoare, cu vânat de extrema valoare, de la cel mic – iepure, si pâna la cel mare – cerb carpatin si urs.

“Exemplific, in acest sens, fondul de vânatoare Pralea si Manastirea Casin, un fond deosebit mai ales pentru exemplarele de cerb. De altfel, deloc intâmplator, Nicolae Ceausescu prefera acest fond. De aceea, este denumit de silvicultori «cercul de aur al cerbului carpatin», aici fiind impuscat in 1982 un cerb care a devenit record mondial la acea vreme, nedoborât pâna la inceputul anilor ’90 de un exemplar din Ungaria”, a declarat Viorel Ghelasa, directorul Directiei Silvice Bacau. Culmea este ca exemplarul din anii ’80 fusese impuscat de un inginer silvic local, si nu de “primul vânator al tarii”, fapt ce a dus imediat la interzicearea impuscarii de cerbi in tot arealul României.

Seici la concurenta cu printi mostenitori si proprietari de mine de diamante

Avantajul creat de existenta unui fond atât de valoros s-a reflectat in contractele extrem de avantajoase pe care Directia Silvica Bacau le-a incheiat in toti acesti ani. Astfel, institutia bacauana are epuizata cota de vânatoare repartizata pentru 2013-2014 inca din octombrie. Cert este ca, de la inceputul anului, in Bacau, au sosit pentru a participa la partide de vânatoare numerosi cetateni straini. In septembrie, au venit trei germani si un austriac, carora li s-au alaturat danezi celebri – unul de la Hunters Video, celebra firma profilata pe documentare despre vânatoare care au realizat cel de-al cincilea episod dintr-o serie despre mistreti “Wilbord fever” ce va aparea in preajma Craciunului.

Echipa a fost completata de Olivia Opre, printul mostenitor al Benelux-ului, patronul fabricii de arme Merkel, Germania, un director de la firma de echipamente de vânatoare Hard Kill si un patron de la fabrica de sisteme de ochire AIM Point. “Din discutiile purtate, am inteles ca se bucurau ca in sfârsit au gasit un loc mai frumos ca in Ungaria, ceea ce, desigur, m-a incântat extrem de mult. Plus ca in decembrie vor reveni la noi”, povesteste Adrian Titianu, specialistul in vânatoare de la Directia Silvica Bacau.

Unul dintre cei mai de seama oaspeti a fost un seic din zona araba care, in februarie, a sosit in Bacau cu un Boeing 707 cu o capacitate de peste 350 de persoane, dar in care erau imbarcate doar …sapte pasageri cu nu mai putin de 65 de valize. “Anul acesta a fost a treia oara la noi, prima data fiind insotit de fiul lui Gadhafi, Said. Au vânat un urs de 13.000 de euro. Avionul putea sa mai aterizeze doar la Bucuresti si la Kogalniceanu.

Cât a stat la cabana de vânatoare, garda personala a lui Said, o femeie, a dormit tot timpul la capatul patului, jos, la picioare, pe un pres. In plus, se vedea ca Said era un foarte bun tragator, impecabil, doborând 15 mistreti, semn ca omul mai trasese cu arme, poate mai sofisticate, de multe ori”, mai relateaza Adrian Titianu. Au mai poposit de-a lungul timpului si proprietari de mine de diamante, un var al printului Charles, prorietarul firmei Rigby, un vârstnic de vreo 80 de ani care folosea o arma de peste 100.000 de euro, si care au impuscat 30 de proci si doi ursi.

Judetul Bacau este pe locul al patrulea in tara la numarul de debransari de la sistemele centralizate de furnizare a agentului termic, din ultimii zece ani, fiind devansat de Brasov, Cluj si IasI, inaintea Bucurestiului.

Potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România, daca în 2002 (conform datelor recensamântului), 2,5 milioane de locuinte din toata tara foloseau ca sursa de apa calda si caldura CET-urile, în acest moment doar aproximativ 1,39 milioane de locuinte mai sunt bransate. In judetul Brasov, peste 78.000 de familii au renuntat la sistemul centralizat de încalzire, potrivit analizei.

In judetul Cluj sunt 68.000 de debransari din 2002 si pâna în prezent, iar la Iasi sunt peste 66.600. In judetul Bacau, din totalul de 75.150 locuinte, câte avea sistemul centralizat acum zece ani, circa 55.000 de locuinte s-au debransat, adica un procent de 74%.

Debransarile, dar si datorii vechi ale Termoelectrica au impins CET Bacau la limita falimentului. Societatea intra in reorganizare judiciara pentru datorii de circa 600 de miliarde de lei vechi. Dosarul privind insolventa CET Bacau a fost inregistrat la Tribunalul Bacau in data de 16 septembrie 2013. Administratorul judiciar este Sierra Quadrant SPRL. Un prim termen a avut loc pe 19 septembrie, iar pe 26 septembrie, instanta a admis cauza si a deschis procedura insolventei. Urmeaza sa inceapa judecata pe fond, iar urmatorul termen a fost fixat pentru 12 decembrie 2013.

Stefan Mardare e omul actiunii. Simte banii intr-o afacere cu mult timp inainte ca ea sa se contureze. Spirit antreprenorial, omul a trecut aproape prin toate. A fost brutar, geambas, docher, miner, comerciant, a vândut peste, haine second-hand, hârtie de ambalaj, a avut chiar si o alimentara.

Acum, e prins pâna peste cap de pasiunea trufelor – Tuber Uncinatum. Ideea afacerii cu trufe i s-a insamântat adânc in minte in urma cu aproape 20 de ani, când, asteptând sa ia un credit de la banca, vizonase un documentar pe un canal TV despre o ferma agroturistica unde o femeie testa capacitatea unor purcelusi de a gasi trufe.

„De acolo am aflat ca trufele erau duse intr-o piata unde veneau cumparatori si din Japonia dispusi sa plateasca pe un kilogram si 2.500 de dolari. Iti cam creste adrenalina când vezi asa ceva. Ma si vedeam iesit la pensie, colindând prin paduri cu câinele si facând bani, pe lânga relaxare. E ca si la pescuit ori vânatoare”, vorbeste omul, fixând cu privirea imaginea din viitor. A trebuit sa curga, insa, mai bine de doua decenii pâna sa treaca la fapte.

Ceausescu – pionierul trufarilor români

In tot acest timp, a tatonat, s-a documentat despre trufe, inclusiv despre cum se dreseaza câinii, colindând librariile, bibliotecile de afara (la noi nici nu aparuse, la acea data, ceva legat de trufe), la profesori universitari si cercetatori din Italia, Franta, Ungaria. A acumulat atâtea cunostinte in domeniul, incât esti tentat sa crezi ca a absolvit o facultate de specialitate, judecând dupa precizia cu care explica despre aceste ciuperci, diamantele pamântului, cum le mai zice.

„Abia cum aflu de la italieni, care sunt profesionisti 100 la 100, din tata-n fiu, ca, la Arad, de exemplu, Ceausescu incercase, prin anii ’80 sa realizeze cam ceea ce vreau eu sa dezvolt acum in toata tara: o plantatie de trufe, pentru ca zona permite asa ceva. Chiar si un cercetator ungur realizase in urma cu peste 100 de ani un soi de harta cu locurile din România cu pamânt calcaros unde poate demostra ca se gasesc acele trufe albe – Tuber Magnatum”, mai spune Stefan Mardare.

Zeci de mii de euro pe sezon

Abia in 2009, pe când se afla, ca multi români, la munca, prin Roma, a cunoscut un italian, fost pilot de elicopter la Politia forestiera si al carui unchi de 80 de ani era un cautator desavârsit de trufe. Batrânul reusea sa adune zilnic si 60 de kilgrame de ciuperci, folosind un simplu bat.

„L-am intrebat cu o face si am aflat ca el se ghida dupa mustele de trufe, arata normal, doar ca e putin mai alungita, ca o viespe. Ea, de fapt, isi depune ouale in zona trufelor si larvele se hranesc cu ce e acolo”, explica savant Mardare. cu care, de anul acesta, a inceput afacerea cu trufe.

Rocky, un superb setter englez, e primul câine special antrenat pentru gasirea trufelor care de trei ani face parte din familia lui Stefan, intre cei doi formându-se o legatura trainica, bazata pe incredere si respect, exact ceea ce lipseste, in cele mai multe cazuri, la oamenii de afaceri de pe la noi si de pe oriunde a mai mers. L-a cumparat tot atunci, din Italia, platind 100 de euro si, apoi, l-a antrenat singur, folosindu-se de lectiile din carti.

Tot din carti a invatat sa deosebeasca la trufe calitatile, in functie de perioada de rocoltare si de alte criterii: trufa de vara (scorzzone, cum o numesc italienii), trufa de iarna, trufa alba etc. Pretul corect al trufelor este dictat de la Roma, intrucât cei mai multi consumatori de ciuperci se gasesc in Italia.

Apreciate sunt trufele care au cele mai mari cantitati de hormoni naturali. In România, unde se apreciaza ca ar fi circa 2.000 de cautatori de trufe autohtoni, la care se alatura alte câteva sute de straini, se gaseste una dintre cele mai mari rezerve de ciuperci. Asta si pentru ca, la noi, consumul de trufe este aproape ca si inexistent.

Un cautator de trufe poate colecta intr-un sezon sute de kilograme, daca are si câini de valoare, suma ce ar putea fi strânsa depasind lejer 10.000 de euro. Numai in acest an, Mardare a recoltat, prin plimarile in zonele impadurite de la noi, circa 38-40 de kilograme de trufe. Bacauanul, insa, vine cu o alta idee, accesibila oricarui proprietar de teren. „Noi, putem sa le oferim in conditii contractuale avantajoase pentru ambele parti, puieti de arbori cu radacinile deja micorizate (pe care s-au «insamântat» sporii de trufe n.r.)”, sustine Mardare.

Ora exacta se da la Roma

La Spoleto, in Italia, tara unde se gasesc si cei mai multi consumatori, este un afacerist care controleaza 80 la suta din comertul mondial cu trufe si care fixeaza, de fapt, pretul acestor ciuperci.

Kilogramul de trufe negre pleaca de la 150 de euro, la prima mâna, si la 3.000 de euro pâna la 40.000 de euro kilogramul, tot la prima mâna, in cazul trufelor albe, mai rare si, evident, mai cautate. In plus, pretul creste si in functie de ciupercile care au cele mai mari cantitati de hormoni naturali.

In toti acesti ani, concurenta in domeniu a depasit orice asteptari, unii dintre cei implicati in aceste afaceri fiind dispusi la gesturi extreme pentru a inlatura concurenta. Mrdare povesteste cum, la Fundu Racaciunului, doi tineri dintr-un jeep au oprit brusc in fata lor, si s-au apropiat amenintator spre ei pretinzând ca de doi ani sunt in zona si ca nu sunt bineveniti acolo.

„Realitatea asta este. E concurenta acesrba. S-au invatat si românii nostri de la italieni, care sunt, pe undeva, pionierii acestei afaceri, meserie care se transmite de la tata in fiu. La ei chiar te si impuca pentru trufe. Pe unul l-a impuscat direct in inima, pretinzând ca a vrut sa traga in câine. Si la noi s-a intâmplat sa le distruga masinile sau sa le otraveasca animalele folosite la gasirea trufelor”, povesteste Mardare.

Toata cantitatea culeasa ajunge la export, in tari precum Austria sau Italia, care si dicteaza pretul. Din pacate, la noi, legislatia nu este deloc pusa la punct. „In Italia, de exemplu, sunt legi pe comune, districte. Nu ai voie sa iesi la cautat trufe inainte de ora rasarit si nu este permis sa intârzii deloc dupa apus. Dar, cei mai mari cautatori de trufe actioneaza mai ales noaptea. In plus, ca sa poti recolta trufe, ai nevoie de un permis, pentru care trebuie sa dai si anumite examene”, incheie Mardare.

Mama. Scumpa fiinta care da viata. Mama. Cea care isi vegheaza puiutii si ii ingrijeste cu o dragoste care depaseste orice limita. Mama. Cel mai drag om, cel mai iubit. Cel pe care te poti baza, in orice moment. Cea care iti indruma pasii, care te invata, care te mângâie, care iti sterge lacrimile. Mama. Ce nume sfânt!

Mama e si Maria. Maria Profir, din Holt, comuna Letea Veche. O tânara de numai 33 de ani, tintuita la pat de o boala nemiloasa – Takayasu. E paralizata de sase luni si tot de atunci nu mai vorbeste. „A avut un soc emotional. A fost data afara de la munca si, gata, atunci a cazut.

De atunci nu mai e om. Nu se mai misca, nu mai vorbeste, nu ne mai putem intelege cu ea”, imi explica repede, parca voind sa-si ascunda durerea din suflet, Elena Profir, mama Mariei. Si ea e tot mama. Mama pentru Maria, fiica ei, pe care o ingrijeste ca pe un copil, mama si pentru cele trei nepotele, fetele Mariei, care, la vârste crude, de 6, 10 si 12 ani, isi striga surd durerea – aceea de a nu mai putea vorbi cu mama lor.

Isi duc saracia cu demnitate

Mama. Mama Maria ne-a primit in camaruta ei modesta cu lacrimi in ochi. Fata ei cea mica, Ana, ii e la capatâi. Cea mijlocie, Cristina, isi ascunde timid privirea de noi si … plânge. „Copiii râd de ea la scoala de când s-a intâmplat nenorocirea cu maica-sa”, spune bunicul, Dan Profir. Tot de la el aflu ca Madalina, fata de 12 ani, e la bunica de pe tata, undeva in Prajesti. De tatal lor nu se mai stie nimic. „Au divortat acum trei ani. Nu se mai intelegeau. Asta e viata. Dar i-am luat pe toti la mine in curte. Ii tin pe toti aproape. Stam aici, la gramada, sunt copiii mei. Nu-i dau la nimeni. Suntem saraci, dar ne ducem saracia cu demnitate”, adauga bunicul.

Vor sa o auda din nou pe mama vorbind

Viata lor linistita a fost data peste cap dupa ce Maria s-a imbolnavit. Asa au inceput necazurile, spitale, tratamente, bani cheltuiti, probleme cu actele, datorii. Toate fetele sunt la scoala – cea mica e in clasa pregatitoare, cea mijlocie in clasa a IV-a, iar cea mare, in a VII-a. „Sunt premiante toate. Sunt frumoase si destepte. Le mai ajuta invatatoarele, profesorii. Ne descurcam cum putem, din alocatii.

Singura lor suferinta e mama. Faptul ca nu pot comunica cu ea, ca nu pot fi mângâiate, alintate, pieptanate de cea care le-a dat viata”, mi se mai spune. Maria ne asculta pe toti. Privirile ii tradeaza suferinta, iar lacrimile ii spala obrajii tineri. Intelege tot, dar nu poate scoate un sunet, iar corpul ii este inert sub plapuma rosie. Trebuie spalata, schimbata, hranita. Tatal ei abia a reusit sa-i cumpere un carucior special, din târg, la mâna a doua. Sta in pat, alaturi de fete. Dorm toate in aceeasi camera mica, greu incalzita de o soba veche. Nu au lemne, la lumina factura se aduna, iarna se apropie.

Copilarie nevinovata, batrânete chinuita

Ana, printesa familiei, curioasa din fire, pare mai vesela. Copil nevinovat. Imi sopteste ca isi doreste mult o rochitica. Atât. Si ca surioara ei, când a venit saptamâna trecuta pe la ea, i-a adus „pâine, un strudel si pulpe”. Apoi imi recita o poezie. Cristina se ascunde, dar privirile ei ne urmaresc mereu de dupa geamul usii ce da intr-un holisor rece. Acolo a stat si a plâns tot timpul.

„Nu accepta ideea ca mama ei nu mai e om. Si nu mai suporta copiii rai de la scoala”, imi reaminteste bunica. Lucreaza ca femeie de serviciu la o asociatie din Bacau, iar bunicul, pe unde apuca. „Fac orice, bat tabla, torn betoane, merg cu bicicleta si aduc lemne de foc de pe râu. Nu mi-a placut niciodata sa primesc de pomana. Am muncit pentru fiecare banut”, marturiseste barbatul. Are 54 de ani, la fel ca si sotia lui, dar greutatile i-au imbatrânit pe amândoi si le-au slabit puterile. Nu au incotro. Trist. Mult prea trist pentru toti.

Elena Bacauanu, ca despre ea este vorba, a demonstrat ca dragostea de mama poate fi mai puternica decât un sistem. Are 43 de ani si trei copii frumosi. Un baietel de 6 ani si 6 luni, un altul de 14 ani si o fata de 11 ani. Viata lor nu a fost cea mai usoara, dar de când i-a murit sotul, in urma cu cinci ani, greutatile au venit una dupa alta, ca un tavalug care distruge totul in cale. A culminat in primavara acestui an când cei doi baieti si fetita au fost luati intr-un centru de plasament.

Motivul: conditiile de acasa lipseau cu desavârsire. De fapt, nici nu era o casa. Era o anexa la micuta locuinta tatalui sau. O camera din chirpici care mai avea un pic si cadea peste ei. Reprezentantii institutiei de protectie a minorilor au venit intr-o zi si i-au luat. „Eu nici nu eram acasa când i-au luat. Niste vecini m-au reclamat. Este adevarat ca nu aveau conditii, ca era o camera care a fost inundata dar eu nu am vrut sa renunt la ei. Am venit acasa cu lacrimi in ochi dar ei nu mai erau. M-am urcat in autobuz si m-am dus la centru unde i-am gasit pe toti”, povesteste Elena.

A deschis proces

Din momentul in care si-a vazut copiii intr-un loc strain, inconjurati de straini a inceput sa se zbata pentru a-i recupera. „Ma duceam la ei si de doua ori pe zi sa-i vad. Nu mai puteam de dorul lor. Cineva cu carte m-a invatat sa ma duc in instanta si am deschis proces. I-am spus judecatorului ca-i vreau inapoi, am demonstrat ca am salariu, ca pe atunci lucram, i-a pus si pe copii sa vorbeasca si mi i-a dat inapoi. Am fost cea mai fericita atunci”, isi aminteste femeia. Calvarul a durat aproape patru luni.

A fost nevoita sa-si inchirieze o camera intr-o locuinta dintr-un cartier, sa demonstreze ca are cu ce sa-i creasca pe cei mici. Este o incapere de doar câtiva metri patrati, in care nu incape mai mult de un pat, o masa si o soba care scoate mai mult fum in casa decât pe horn. Asa am gasit-o acum pe Elena. Era acasa doar cu baiatul cel mic, Alexandru, cel mare fiind plecat la antrenament. Ii place sa joace fotbal si viseaza ca intr-o buna zi sa devina un mare fotbalist si sa aiba propria camera. „Asa ne chinuim. Dormim toti aici. Eu stau mai mult la picioarele lor. Fata doarme la tata. Are acolo un fotoliu pat pe care-l intinde seara”, mai spune Elena.

„Mama ma iubeste si fratii mei, la fel”

Intre timp si-a pierdut serviciul si ii este greu sa-si gaseasca un nou loc de munca. Din pensia de urmas vrea totusi sa cumpere materiale de constructie si sa ridice macar o camera in curtea tatalui sau. Sa se intoarca cu cei mici acolo. Sa le fie mai aproape scoala, sa nu mai fie nevoita sa plateasca chirie, sa nu mai stea cu teama ca-si va pierde iar copiii. Alexandru nici nu vrea sa mai auda de centru.

„Eu vreau sa stau cu mama. Acolo nu imi place. Mama ma iubeste si fratii mei, la fel”, spune baietelul. Toti fratii au prânzul asigurat la cantina de la Biserica Sf. Gheorghe. Cel mare era in clasa a IV-a, când a mâncat prima data aici, iar acum se pregateste sa intre la liceu. Antrenorul sau l-a inscris pe lista beneficiarilor. „Dânsul stia situatia noastra si l-a dus acolo iar apoi i-au primit si pe ceilalti. In timpul saptamânii nu-mi trebuie prea multi bani ca sa le iau mâncare. Le dau acolo de toate. In weekend trebuie sa le gatesc mai mult”, a mai completat femeia. Desi traiesc in conditii greu de inchipuit, nu si-au pierdut speranta si nici zâmbetul de pe chip. Inca mai cred ca intr-o buna zi viata lor se va schimba. Ca va fi mai buna, cu mai putine lipsuri, dar cu la fel de multa dragoste.

Javier Iglesias Faura, student la Universitatea Complutense din Madrid, a ales să petreacă unul din anii săi de studenţie la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău. Programul său de studiu cuprinde mai multe cursuri din domeniile economic şi informatic. Deocamdată se descurcă în engleză, dar Javier încearcă să valorifice timpul pe care îl va petrece în Bacău până în iulie, ca să înveţe şi limba română, mai ales interacţionând cu studenţi, profesori şi cu oameni din oraş.

Programul Erasmus permite tinerilor din universităţile Uniunii Europene să petreacă un an sau un semestru într-o altă universitate, iar acest lucru înseamnă şi posibilitatea de a afla mai multe despre o altă cultură, despre sistemul educaţional al respectivei ţări, dar şi o şansă de a-ţi face prieteni noi.

Sunt colega lui Javier la cursul de inteligenţă artificială de la specializarea Informatică, din cadrul Universităţii “Vasile Alecsandri” şi, într-o pauză am reusit sa-i iau un mic interviu.

De ce România, Javier?

Am aflat despre programul Erasmus de când aveam 15 ani şi dintotdeauna am vrut să beneficiez de el, chiar mi-am făcut un scop în viaţă din asta, până când am şi reuşit. Consider că am fost suficient de norocos în copilarie, încât am putut călători în alte ţări, precum Belgia și Italia. Apoi am ajuns la concluzia că a putea călători nu este doar o experienţă incredibilă, ci şi o oportunitate de a învăţa limbi străine, care este poate un lucru mai important decat facultatea. Programul Erasmus a fost o oportunitate pentru a atinge acest obiectiv, de a putea cunoaște locuri noi și a-mi lărgi orizonturile și am acceptat făra să mă gândesc de două ori. Am ales România, pentru că mereu mi-a atras atenția estul Europei, deși nu este o destinație típică pentru majoritatea oamenilor, dar mie mereu mi-a plăcut să fac contrariul. De asemenea persoana care m-a ajutat să aleg această destinație este o persoană care a fost pentru mine un exemplu de viață și vreau să-i transmit „¡un abrazo desde Rumanía Cuñao!”. Am cunoscut aceasta persoană în estul Europei, mai exact în Polonia. Acum pot spune că am doar avantaje în urma alegerii României. Spun România pentru că era singura opțiune din Europa de Est pe care o aveam printre destinațiile posibile (Portugalia, Franța, Italia și Belgia).

Alt avantaj pe care l-am găsit în a veni în România îl reprezintă “viața ieftină” despre care mi se tot spunea în Spania. Aveam nevoie de o destinație ieftină, pentru că nu aveam inițial prea multe fonduri și pentru că este mai ușor să călătorești când nu ai o destinație scumpă. Și, desigur, doream să știu dacă era adevărată faimoasa legendă conform căreia fetele din România sunt foarte frumoase și până acum acest lucru s-a confirmat.

Pe de altă parte, peisajele incredibile, munții, castelele și monumentele, pe care le-am văzut în poze, am vrut să le văd cu ochii mei, pentru că sunt un iubitor al naturii și culturii. Și vorbind despre cultură, cunoscând-o pe a voastră, înseamnă pentru mine o schimbare radicală, pentru că sunt multe diferențe față de Europa de Sud și un schimb de “obiceiuri culturale“ mereu va fi interesant și plin de satisfacții.

Ce-ți place mai mult din programul de studii pe care îl urmezi aici?

Îmi place foarte mult structura orelor din timpul săptămânii. Felul în care au fost împărțite seminarele și laboratoarele în săptămâni pare și impare este, în principiu destul de confuz pentru cine nu cunoaște sistemul, cum mi s-a întâmplat mie, și totuși cred că așa avem mai mult timp pentru a aprofunda mai bine cursurile și pentru a lucra pe cont propriu. Pe de altă parte, am observat o relație frumoasă între profesori și studenți, dar și între colegi. De fapt, cred că pentru un student este foarte important felul de a fi al unui profesor și, din câte am putut să văd din cursurile mele, profesorii sunt destul de diferiți între ei, dar cu toții sunt implicați și pasionați de ceea ce predau. Mă bucur de acest lucru. Cursurile sunt în română și, deși deocamdata, nu înțeleg 100%, încerc să fac față cerințelor, pentru că uneori mi se explică într-un mod accesibil sau în limba engleză. Sper să învăț repede limba română.

Ce părere ai despre sistemul de învățământ românesc, în comparație cu cel spaniol și care sunt diferențele?

Sistemul de învățământ românesc poate fi considerat mai “dur” decât cel spaniol, pentru că mi-am dat seama că munca individuală a studentului este mai importantă. Acesta este un aspect pozitiv și studentul va ști cum să se orienteze singur. Dar în Spania se evaluează mai mult și în mod constant activitățile de lucru în grup, pentru ca munca în echipă este un factor foarte important pentru sistemul de educație. Nu sunt persoana potrivită pentru a vorbi despre avantajele educației spaniole, totusi, cred că poți beneficia de concursuri studențești, proiecte, excursii culturale etc.

Ce carieră ai vrea să urmezi după ce termini facultatea?

Mi-ar plăcea să mă concentrez pe restul cursurilor mele de marketing, marketingul de rețea, relații internationale și altele. Dar ceva care sa fie focalizat si direct legat de mișcare și sociabilitate.
Încă analizez posibilitățile pe care le am, cu toate acestea, noile tehnologii sunt întotdeauna un posibil ajutor suplimentar pentru a alege viitorul meu, acesta este un instrument foarte versatil în toate domeniile de studiu.

Ce ai vizitat în România?

Recunosc faptul că nu am văzut decăt Bucureștiul, Bacăul și împrejurimile sale pitorești și orașul Piatra Neamț, dar îmi propun să ajung și la Iași, Brașov, Alba-Iulia și alte locuri frumoase din România.

Vei mai reveni in Romania? De ce?

Este prea devreme pentru aceasta intrebare, cu toate acestea, îndrăznesc să spun că da. Pentru că văd mult potențial care poate fi valorificat. Am senzația că, într-o oarecare măsura, potențialul României nu a fost pe deplin “descifrat”. Simt că România este blocată undeva între dezvoltare și atașamentul său față de Europa și aici este într-adevăr potențialul despre care vorbesc. Aș vrea să revin și sper să mă primiți la fel de bine cum ati făcut-o și prima dată. Stați că încă nu am plecat și am de gând ca data viitoare să mă descurc mai bine în limba română. Multumesc!

Interviu realizat de Eliza Lăiu,
studentă la specializarea Informatică,
Facultatea de Științe, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Cele mai importante investitii pentru primarii din mediul rural sunt cele care se fac in drumuri. Iar daca nu se fac, devin cea mai mare durere a lor. Un drum asfaltat dar plin de gropi strica masinile, iar unul de pamânt e un cosmar si pentru masini, si pentru pietoni atunci când vin ploile si il transforma intr-un fluviu de noroi. Primarul Gh. Andries din Plopana si viceprimarul Costel Holtea din Lipova au afirmat ca sunt ultimii pe lista Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) la capitolul investitii.

Gh.Andries, PDL, sustine ca motivele ar fi „culoarea politica” si „izolarea geografica”. Valentin Palea, directorul SPJD Bacau, il contrazice: „DJ 241 C Lipova – Satu Nou a fost reparat in toamna asta, iar Plopana – Lipova este asfaltat pe 3 km. Doar pe un kilometru mai sunt ceva probleme.” Un drum care „e praf si pubere”, spun locuitorii, este DJ 119, Gura Vaii – Dumbrava – Parava, care are 10 km si nu a fost reparat de 20 de ani. E asfaltat, dar asfaltul s-a cam dus si au ramas gropile. „DJ 119 imi sta pe suflet, afirma Palea. Anul acesta, am asfaltat un kilometru in mod experimental. Am gasit o solutie mai ieftina, dar vrem sa vedem cum se comporta.”

S-a terminat cu fondurile europene!

Pentru drumul Filipeni – Secuieni, care asteapta de ani buni sa fie asfaltat, primarul Vasile Banu a facute zeci de scrisori si sesizari. E vorba de 14 km care ar costa 200 de miliarde de lei vechi. „E un drum care nu ne face cinste, dar gânditi-va ca SPJD administreaza 900 km de drumuri si banii sunt din ce in ce mai putini, avertizeaza Valentin Palea. S-a terminat cu fondurile europene. Pâna anul viitor, când vor aparea ghidurile de finantare pentru 2014-2020, nu mai putem accesa nimic. Noi am cheltuit tot ce am avut pe POR, 30 de milioane de euro, si am asfaltat 80 km.”

Seful SPJD adauga ca, la Filipeni, a trimis un autogreder care a nivelat balastul. Un alt drum care era cosmarul locuitorilor si transportatorilor e cel din Viforeni, care ne-au sesizat, apoi ne-am multumit, anuntându-ne ca „utilajele SPJD umbla ca furnicutele” in zona. „S-a facut reprofilare, adaos de balast si rigole pentru scurgerea apei”, explica Valentin Palea.

Parincea si Tatarasti mai asteapta

Si de la Stanisesti am primit sesizari. Acolo exista o portiune de 3-4 km atât de degradata incât asfaltul trebuie ras pentru ca reabilitarea sa fie inceputa de la zero. Se va face când vor fi bani, spune ing. Palea. Daca la Plopana chiar vorbim despre covor asfaltic in 2014, drumul Parincea – Nastaseni – Vultureni (DJ 243 B), care inseamna circa 15 km, nu se afla pe lista prioritatilor anului viitor.

„L-am nivelat si l-am pregatit pentru iarna ca sa ne fie mai usor sa intervenim. Vrem sa-l facem pâna la Motoseni, dar sigur nu in 2014.” Un drum inecat in noroi trei sferturi de an este DJ 252 C Tatarasti – Corbasca – Pâncesti (20 km). A fost balastat in toamna asta, dupa ce locuitorii au trimis o scrisoare deschisa autoritatilor, dar nu are sanse sa fie asfaltat, asa cum au cerut oamenii, deoarece ar costa foarte mult.

„Pe Plopana nu s-a facut nimic, doar pe Lipova s-a facut. E strict politic! Unde se termina comuna, gata, nu mai intra utilajele. Pe DJ Plopana – Valea Caselor sunt niste cratere! Doar se poate vedea! Am pus, noi, niste balast.”
Gheorghe Andries, primarul comunei Plopana

„S-a facut putin. Au bagat câteva masini de piatra si un autogreder, dar mai sunt ravene transversale chiar in panta. Mai trebuie pus balast si facute santuri. E drum de-a dreptul si ar trebui reparat ca lumea, nu doar strictul necesar.”
Guta Stiuca, primarul comunei Parincea

„Pentru noi orice drum judetean e important, dar e normal sa existe un clasament in functie de trafic. Toate aceste drumuri vor fi in atentia noastra in 2014, unele pe lucrari de intretinere, altele pe investitii.”
Valentin Palea, director SPJD Bacau

Locuitorii din Frumoasa, comuna Balcani, si nu numai, ci si cei din zonele limitrofe, beneficiaza de un cabinet stomatologic nou, performant. Meritul ii apartine dr. Iulia Stefanescu care a reusit, in timp record, sa asigure in zona un serviciu medical specializat de calitate.

Dr. Iulia Stefanescu este medic primar in stomatologie generala, doctor in Medicina, sef de lucrari la Universitatea „Apolonia” Iasi, dar si medic – coordonator la Clinica Psident Bacau, printre primele deschise in zona Moldovei (in anul 1991), unde s-a implicat permanet atât profesional cât si managerial. Gratie ajutorului primit de la Primaria Balcani, prin primar Vasile Rata, care i-a asigurat spatiul necesar, dr. Iulia Stefanescu a transformat complet cabinetul din localitate (care functioneaza acolo de 12 ani), l-a reabilitat complet, l-a modernizat si l-a dotat cu toata aparatura folosita in acest domeniu.

Aici vor fi asigurate interventii medicale de specialitate atât pentru adulti, cât si pentru copii, dar vor fi derulate si programe de profilaxie si de dispensarizare pentru micutii care sufera de anomalii dentare, dar si pentru persoanele vârstnice.

Inaugurarea cabinetului din Frumoasa – Balcani va avea loc marti, 3 decembrie, de la ora 13.00. Sunt asteptati sa participe reprezentanti ai Consiliului Judetean, oficialitatile locale, directori de scoli din comuna, medici, farmacisti, dar si oaspeti speciali. Cabinetul va avea program zilnic, iar medicul care va desfasura acolo intreaga activitate este dr. Dan Tiberiu Stefanescu, fiul dr. Iulia Stefanescu.