Acasă Blog Pagina 3949

Se dau bursele scolare. Vedeti cand va vine randul

    Vineri, 4 aprilie, debutează o nouă etapă de acordare a burselor școlare pentru elevii băcăuani care au înregistrat rezultate deosebite la învățătură în primul semestru al anului școlar 2013–2014.

    Pentru întreg anul 2014, efortul financiar este de circa 3,6 milioane de lei, în această etapă fiind acordate burse în valoare de circa 1,8 milioane de lei, celor peste 3.000 de performeri ai sistemului educaţional băcăuan.

    Bursele şcolare acordate prin programul “Cine are carte, are parte” au fost iniţiate în anul 2007 de către primarul Romeo Stavarache, pentru încurajarea performanţei la învăţătură. Bursele se acordă semestrial şi sunt împărţite în trei categorii:

    – bursa de excelenţă, în valoare de 100 lei, lunar,
    – bursa de performanţă, în valoare de 75 lei, lunar,
    – bursa de merit, în valoare de 50 lei, lunar.

    burse

    Universitati din Danemarca testeaza studentii romani pe 9 aprilie

      Danemarca este o destinatie de studiu care atrage tot mai multi studenti internationali. Printre cele mai bine cotate in topurile globale, sistemul educational scandinav este absolut gratuit pentru studentii originari din UE, adica si pentru romani. Materiile si subiectele sunt concepute de catre firme si companii, de catre potentialii anagajatori, astfel incat studentul sa aiba sanse sporite de angajare dupa absolvire.

      In acest an, universitatile daneze vin in sprijinul studentilor romani si organizeaza in parteneriat cu IEC – International Education Center Romania sesiuni de admitere ce vor include testari la limba engleza pe 9 aprilie, ora 13.00 in 3 orase din Romania: Iasi, Cluj si Bucuresti. Asadar tinerii romani interesati de studiile in strainatate, care nu detin un certificat de limba engleza, pot sustine aceasta testare in unul din cele 3 orase mentionate mai sus. Inscrieri si mai multe informatii pe adresa info@iec.ro

      IEC – International Education Center Romania este o organizatie cu experienta de peste 10 ani in consultanta educationala, abilitata sa ii sprijine pe studentii romani in procedura de aplicatie. Din portofoliul IEC fac parte reputate universitati daneze precum Aalborg University, Aarhus University, AU Herning, Business Academy Aarhus, DANIA Academy, University Northern Denmark (UCN), University of Southern Denmark, VIA University College, ZIBAT etc. cu variate programe de licenta si master.

      Buhusenii au strategie de dezvoltare

        Dupa ce au supus-o dezbaterii publice, consilierii buhuseni au aprobat strategia de dezvoltare a localitatii, pentru perioada 2014-2020. Cel putin doua dintre dezbateriau fost destul de ,,aprinse”, unul dintre consilieri, ing. Cristian Cojocaru, precizând ca a aprobat strategia de dezvoltare ,,doar pentru ca existenta acesteia este o conditie pentru accesarea fondurilor europene”.

        Fata de forma sa initiala, strategia finala are doua modificari importante. A fost inclusa necesitatea schimbarii sectiei Contagioase a spitalului Buhusi, ,,din buricul târgului” (str. Al. Davila), intr-un sediu periferic.

        S-a renuntat la mutarea bibliotecii ,,George Bacovia” din actualul sediu (str. Republicii), in imobilul fostului cinematograf ,,Victoria”. Totusi, daca administratia locala va dori cândva sa initieze proiecte care nu sunt pevazute in aceasta strategie, cu acordul consilierilor, va putea realiza asa ceva. Inclusiv schimbarea sediului bibliotecii…

        Auchan, la marea inaugurare

          Hipermarketul Auchan Bacau isi deschide portile pentru publicul larg, astazi, la ora 10 si ii asteapta pe cumparatori cu o gama foarte larga de oferte si 55.000 de produse la preturi atractive. Magazinul a luat locul fostului Real, de la Hello Shopping Park, care a fost rebrenduit intr-un timp record de numai zece zile si o investitie de doua milioane de euro.

          La prezentarea oficiala a hipermarketului, de ieri, Tiberiu Danetiu, directorul de marketing Auchan România, a precizat ca este cel de-al zecelea fost magazin Real rebrenduit sub marca Auchan in acest an, urmând ca la finalul procesului, in toata tara sa existe 31 de magazine. “Am venit aici pentru toata viata, nu doar pentru un an. Deviza noastra este «Suta la suta clienti multumiti»”, a spus directorul Danetiu.

          “Avem multe oferte si solutii pentru protejarea puterii de cumparare. Printre acestea se numara discounturile, vânzarea de produse vrac si multe altele. Magazinul este primitor, cald, cu oferta particularizata pentru aceasta zona. Transformarea magazinului a presupus modificari tehnice, comerciale si al echipei”, a spus si Ioana Tosa, director regional Auchan, pentru regiunea de nord. Ender Gazi, directorul magazinului Auchan Bacau, a precizat, la rândul sau, ca au aparut 87 de noi locuri de munca, pe lânga cele existente deja si preluate din echipa Real.

          “Oferim calitate si preturi mici, game largi de produse, game destinate familiei si alte oferte. Avem produse bio, circa 2.500 de produse sub marca proprie, dintre care pâna la finele anului vor fi 800 de produse exclusiv românesti. Avem deja peste 230 de parteneri si ne vom concentra pe colaborarea cu producatori locali si regionali. De asemenea, avem circa 400 de sotimente de produse care se vând vrac, astfel ca orice client isi poate cumpara cât doreste si isi poate gestiona eficient bugetul propriu”, a spus directorul Ender Gazi.

          Tot ieri a fost taiata si panglica inaugurala, la care municipalitatea a fost reprezentata de viceprimarul Vasile Tescaru, care a catalogat sosirea Auchan la Bacau ca fiind un eveniment economic foarte important pentru oras.

          Auchan pune la dispozitia clientilor sai microbuze proprii, iar transportul calatorilor din oras la Auchan si retur este, de asemenea, asigurat de autobuzele SC Transport Public SA, pe urmatoarele trasee: 18B, 22B si 17B, de luni pâna duminica, si traseul 3B, in zilele de sâmbata si duminica.

          VIDEO: Premiera mondiala la “Borcea”

          O expozitie inedita, cu lucrari unicat in lume, a fost deschisa la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii “Ion Borcea” Bacau. Titulatura, “Natura metalo-ceramica”, nu este cea mai fericita, insa lucrurile au fost lamurite la vernisaj de managerul Complexului, dr. Gabriela Gurau: “Expozitia cuprinde creatii artistice inedite executate de artistul Oleg Fulga din Galati. Tehnica folosita este imbinarea artistica a metalului topit cu cermica dentara, din care au reiesit pandative extrem de valoaroase, in diferite culori, dar si aplicatii a unor ornamente ceramice pe dinti, asa cum vedeti in expozitie.”

          Sunt expuse 60 de piese, reprezentari ale unor forme din natura, mitologie, istorie, simbolistica, relizate printr-o tehnica unica in lume, rodul unor cercetari, experimente si aplicatii indelungi. Cea mai valoroasa lucrare “Fluture pe dinti”, a primit Premiul II la Congresul international “Zilele tehnicii dentare” de la Sinaia. Premiul I a fost obtinut de artistul român si la Concursul International de creatii artisitice din ceramica “Live Interactive Veneering Arts” din Germania, cu lucrarea “Crin in ceramica”.

          “Este o bucurie pentru mine sa vin in Bacau pentru a expune o parte din lucrarile mele. Am incercat sa trec de la lucrarile cotidiene de tehnica dentara la arta, sa combin ceramica cu metalul. Am descoperit singur tehnica si tehnologia, deoarece nimeni in lume nu a mai facut asa ceva. Am inceput cu pandativele, se deseneaza, se fac formele din ceara dentara, iar metalul topit se toarna, picatura cu picatura, in forme, urmeaza prelucrarea fina apoi se aplica pe ceramica. In timp am trecut si la aplicatii ale unor forme stilizate pe dinti, cum sunt fluturi sau flori.”
          Oleg Fulga – artist

          expozitie inedita 2

          La deschiderea expozitie au fost prezenti tehnicieni dentari, medici stomatologi, artisti plastici, interesati de aceasta tehnica, dar si un numeros public, mai ales din partea sexului frumos, care a privit indelung la pandativele din vitrine, cu regretul ca nu le pot achizitiona, deoarece expozitia nu este cu vânzare.

          Expozitia este deschisa, in Bacau, in lunile aprilie, mai si iunie.

          Copiii de la „Delfinul” au sarbatorit la teatru

            Asociatia Betania, prin Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism, a marcat la teatru Ziua Internationala a Autismului. Activitatea face parte din proiectul „Toti copiii merg la gradinita” si presupune participarea activa a copiilor din Centrul „Delfinul”, la activitati educative desfasurate cu gradinite partenere.

            „Aceasta zi este menita sa ajute la informarea societatii despre ceea ce inseamna autismul si mai ales, asupra importantei diagnosticarii si interventiei timpurii”, a declarat Camelia Cosa, coordonator la Centrul „Delfinul”. Ieri, 15 copii de la Centrul „Delfinul” si alti 17 copii de la Gradinita „Crai Nou” au vizionat la Teatrul Municipal „Bacovia” spectacolul „Aladin”. Sala de spectacol s-a umplut de prichindei si, in acest mediu, nimeni nu a mai facut diferenta intre copiii cu autism si ceilalti prescolari.

            „Astfel de activitati desfasuram periodic, la teatru sau in spatii de joaca. Incercam pe cât posibil, impreuna cu terapeutii nostri, sa-i integram pe copii in mediile propice vârstei lor. Cel mai important este sa intervenim la timp atunci când sunt descoperite primele semne ale autismului. Am avut copii in terapie si de la 1,3 ani, chiar daca se spune ca autismul se manifesta in jurul vârstei de doi ani. O alta mama a observat inca de la opt luni ca ceva nu este in regula cu copilul ei si ne-a cerut ajutorul.

            Faptul ca am descoperit la timp aceasta problema, l-a ajutat foarte mult pe copil. Asa se face ca pâna la trei ani, copilul a fost integrat in invatamântul de masa”, a spus Camelia Cosa. Dupa spectacol, terapeutii de la Centrul „Delfinul” s-au deplasat in municipiul Roman, unde au participat, alaturi de colegii lor, la un flash mob dedicat Zilei Internationale a Autismului.

            Ecaterina Lupu, un debut în teatru promitator

            Este extraordinar sa-i vezi pe adolescenti cum se exprima când sunt neconstânsi de rigorile mediului educational, cât de liber, de entuziast se manifesta. Si cât de creativ, pentru ca aici se afla miza cea mai importanta. Cine a fost în sala teatrului luni dupa-amiaza, la spectacolul intitulat „Circular”, a putut fi martorul unui eveniment dintre cele mai placute, vazând niste liceeni care se simteau în largul lor pe scena, exprimând idei, trairi, emotii.

            Erau elevi de la Colegiile „Gh. Vranceanu”, „Ferdinand I” si „V. Alecsandri”, care fac parte din trupa de teatru „In the Spot”, si care jucau în piesa „Circular”, creatie a colegei lor Ecaterina Lupu. Stiam despre ea ca are preocupari literare, ca scrie poezie, pentru ca am publicat-o, acum ceva vreme, în revista „Ateneu”.

            Iar acum am redescoperit-o într-o alta ipostaza, foarte îndrazneata, ea semnând un spectacol de autor. Pentru ca scenariul, regia si scenografia de la „Circular” îi apartin. Aflu ca totul a pornit de la un proiect si ca, pe tema data, a circului, Ecaterina a compus o lucrare asupra careia a revenit apoi, rezultatul fiind un poem dramatic.

            Putin cam stufos, cam complicat, dar plin de imaginatie, de idei, de sensibilitate si avânt liric. Pentru ca e multa poezie, ambiguitate, mister voit în acest text, si mai putin conflict dramatic. E o poveste de dragoste, întortocheata, care se petrece la Circul „Picasso”, si sunt multe formulari aforistice si un simpatic teribilism adolescentin. Ecaterina Lupu da semne de real talent în încercarea ei de a surprinde lumea circului, cu specificul ei, cu dramele si tragediile din culise, de dincolo de luminile orbitoare, de culorile si sclipiciul care iau ochii în arena. Desigur, metafora vizata este cea a lumii ca teatru, spectacol, circ, unde suntem cu totii actori, performeri.

            Iar ideea predominanta este aceea ca fiecare trebuie sa ia viata pe cont propriu, sa aiba încredere în sine si curaj, sa înfrunte riscuri, sa învinga prejudecati si sa depaseasca limitele impuse de ipocrizia sociala. Mi-a placut cum a creionat Ecaterina relatiile dintre personaje, si cum a tinut în mâna spectacolul, unul destul de dificil, cu o distributie numeroasa, cu multa lume în scena, pentru ca sunt si câteva numere de dans. si cu câta daruire a interpretat-o pe Elisa. În mod cert, Ecaterina Lupu are talent, iar acest debut în dramaturgie si în teatru este unul notabil. Dar talentati si total daruiti spectacolului pe care l-au însufletit sunt toti liceenii din distributie: Codrin Mândru, Bianca Marcoci, Emanuel Varga, George Maftei, Bianca Andries, Teodora Brînzac, Iuliana Berzuntanu, Remus Stanescu, Mara Cojocaru, Vlad Goranda, Diana Tudosa, Cristian Gradinaru.

            Generosi (pentru ca strâng bani, cei câstigati din vânzarea biletelor, ca sa-i doneze în scopuri caritabile), comunicativi, expansivi, interpretii s-au asezat pe marginea scenei la sfârsitul reprezentatiei, dornici de a intra în dialog cu publicul. Care umpluse sala pâna la refuz. S-au pus întrebari, inteligente, amuzante, iar interventia, din final, a tatalui Ecaterinei, a fost aplaudata. Neculai Lupu, cunoscut profesor universitar, detinator, în anii trecuti, a unor importante demnitati publice, a spus ca, de-acum înainte, rolurile s-au inversat: daca pâna acum se vorbea despre fata lui Lupu, de acum înainte el va fi cunoscut ca tatal Ecaterinei, o autoare de teatru de succes. Frumos gest, plin de dragoste paterna si de sensibilitate.

            Dans Sportiv. Bacauanii, maestri la Dance Masters

            Week-end-ul trecut, România a gazduit un eveniment de talie internationala la dans sportiv: Dance Masters 2014 .Competitia s-a intins pe durata a 3 zile si a continut intreceri interne si internationale, show-uri de dans sportiv sustinute de campioni mondiali si competitii pentru amatori.

            Gazda evenimentului a fost Sala Polivalenta din Capitala, iar in postura de organizatori s-au aflat cluburile Phoenix si Pas in Doi , Bogdan Paun si Federatia Româna de Dans Sportiv. Au participat aproximativ 2000 de sportivi din 15 tari, jurizarea fiind asigurata, pe lânga arbitrii români, si de arbitri reprezentând cele mai importante natiuni din dansul sportiv.

            Cluburile bacauane nu puteau lipsi de la Dance Masters 2014, cel mai important rezultat obtinut fiind cel al perechii Mihai Paraschiv- Diandra Illes de la Clubul Authentic Dance Sport 2007.

            Confirmându-si clasa internationala, Mihai si Diandra s-au clasat pe locul 1 la categoria Youth Open Latin (tineret 16-18 ani), iar in compettia Standard, la aceeasi categorie de vârsta, au ocupat pozitia a treia.

            Totodata, trebuie mentionat locul 4 la clasa E16-35 ani obtinut de perechea Marian Haidau – Bianca Arseni de la Clubul de Dans Sportiv Adamas Bacau, care, in urma punctajului de la aceasta competitie, a promovat intr-o clasa superioara.

            Evolutie buna si pentru perechea Mateo Ipate –Madalina Ciuche, tot de la Adamas, prezenti in finala clasei D 6-11ani, unde si-au trecut in cont un onorant loc 6. Pe parchetul Dance Masters au pasit si alte perechi bacauane, care au reusit sa acumuleze puncte importante ce conteaza in clasamentele Federatiei Române de Dans Sportiv. Urmatoarea competitie in calendarul FRDS este Cupa Magic Dance pe 5 si 6 aprilie la Bucuresti.

            Qwan-Ki-Do/ CN Copii: Incalzire pentru Europenele din Franta

            La finalul saptamânii trecute, Brasovul a gazduit cea de-a 24-a editie a Campionatelor Nationale de Qwan-Ki-Do pentru copii, care a reunit peste 200 de sportivi pâna in 12 ani, legitimati la 22 de cluburi din 15 orase ale tarii. La competitie a participat si clubul BAO Bacau, care a urcat in mai multe rânduri pe podium.

            George Mihai Doba-Munteanu a cucerit aurul la proba tehnica, in timp la proba de lupta, locul 1 a revenit Denisei Ciobanu, Teodorei Anchidin si Mirunei Filimon. Adelina Stoica a obtinut argintul atât la proba de lupta, cât si la cea tehnica.

            Matei Rusu si Evelin Rosu au cucerit, la rândul lor, titlul de vice-campioni nationali la proba tehnica, respectiv proba de lupta, bilantul sportivilor de la BAO fiind completat cu bronzul Mirunei Filimon la proba tehnica.

            Delegatia celor de la BAO a fost alcatuita din antrenorul clubului si arbitrul national si international Valerica Diumea, arbitrul national Vlad Ciubotariu si antrenoarele Iuliana Dobrin si Simona Chiriches. Peste doua saptamâni, BAO va participa cu 18 sportivi la Campionatul European de Qwan-Ki-Do pentru Copii si Juniori ce va avea loc in Franta, la Saint-Memmie.

            Ciobanu sau Jitaru?

            Box/ Astazi va fi definitivat lotul cu care România va participa la Mondialele de Tineret

            România isi va definitiva astazi lotul national de box cu care va participa la Campionatul Mondial de Tineret programat luna aceasta in capitala Bulgariei, Sofia. Practic, sub semnul intrebarii se afla doar participantul categoriei 56 kg.

            Acesta va fi desemnat dintre Nicusor Ciobanu (SCM Bacau) si Robert Jitaru (CSM Braila), in urma unui meci de baraj ce se va desfasura azi, la Bucuresti. Un balotaj exista si la 60 kg, insa situatia s-a clarificat fara a mai fi nevoie de un meci de departajare.

            „La 60 kg, il avem pe Mustafa Arsen. Contracandidatul sau nu a facut categoria, asa ca viarianta a picat. Ramne de vazut cine se va impune la 56 dintre Ciobanu si Jitaru”, a declarat antrenorul lotului national de tineret, Relu Auras, care a marturisit ca vizeaza „cel putin o medalie la aceasta editie a Mondialelor de Tineret”. Pugilistii români vor face deplasarea la Mondiale pe data de 10 aprilie.

            video: De la Institutul Francez Iasi in Bacau. Oaspete francez la „Alecsandri”

            Colegiul National „Vasile Alecsandri” a primit ieri vizita atasatului pe cooperare educativa de la Institutul Francez Iasi si reprezentantul Ambasadei Frantei la Bucuresti. Invitatia apartine profesorului de limba franceza Angela Sterpu.

            Rafhaël Bruchet – reprezentantul Ambasadei Frantei la Bucuresti si atasatul pe cooperare educativa in cadrul Institutului Francez din Iasi s-a aflat ieri intr-o vizita de lucru in Bacau. Prima oprire a fost la Colegiul National „Vasile Alecsandri” unde s-a intâlnit cu profesorii de limba franceza, dar si cu elevii, pentru ca apoi sa viziteze si Universitatea „Vasile Alecsandri”.

            „Rafhaël Bruchet ne-a onorat cu prezenta sa aici si speram ca in viitor sa devenim si noi parteneri in proiecte comune”, a explicat prof. Angela Sterpu de la Colegiul National „V.Alecsandri”.

            Parteneriate multiple

            Aflat pentru prima oara in Bacau, Rafhaël Bruchet se va implica in educatie, dar si in viata culturala din orasul nostru si va propune organizarea unor activitati comune in care sa implice pe de o parte elevi, profesori si studenti, iar pe de alta parte intreaga comunitate locala.

            Practic, oaspetele francez, care este la primul sau mandat in România, intentioneaza sa dezvolte in Bacau o adevarata Sectie de francofonie, sa introduca invatamântul precoce de limba franceza la grupe de vrsta 4-6 ani, sa organizeze invatamântul bilingv si chiar plurilingv, sa sustina Departamentul de limba franceza universitar pentru formarea continua a profesorilor, sa introduca invatamântul digital pe studiul limbii franceze si sa inceapa o serie de parteneriate comune. Toate aceste intentii au fost prezentate, la finalul zilei, si reprezentantilor Primariei Bacau.

            „Intentionam sa incheiem contracte de parteneriate cu institutiile scolare, dar si cu institutiile publice, pentru derularea impreuna a mai multor activitati atât educative, cât si culturale. Daca in educatie dorim consolidarea limbii franceze si sustinerea de activitati comune francofone, in domeniul culturii vrem sa colaboram prin expozitii itinerante, schimburi de experienta, spectacole cu trupe de teatru, festivaluri de film francofon, vizite la centrele de cultura franceza, organizarea de ateliere de lucru. Este doar un prim pas in cooperarea noastra. Voi reveni in Bacau pentru dezvoltarea acestor idei.”
            Rafhaël Bruchet – Ambasadei Frantei si Institutul Francez Iasi


            Institutul Francez are in prezent patru filiale in toata tara – Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti. Pe partea de cooperare educativa mai exista si patru aliante franceze, centre culturale francofone si institutii afiliate.

            Rafhaël Bruchet a mai lucrat in acest domeniu, pe un mandat de trei ani, si in Spania si si-a dorit sa-si continue cariera in România „pentru ca am citit foarte mult ca este un adevarat teritoriu al francofoniei si francofiliei. Iar cele 8 luni petrecute deja aici mi-au confirmat acest lucru”, dupa cum a declarat.

            Mobilier din Scotia la Gradinita „Dumbrava Minunata”

              Trei scotieni au donat mobilier adecvat invatamântului prescolar la Gradinita „Dumbrava Minunata”, structura a Scolii „Octavian Voicu”. Ajutorul este binevenit, mai ales ca in spate are si o poveste frumoasa.

              „In 1990 a inceput o frumoasa prietenie cu scotianca Irene Scott bazata pe dragostea fata de munca cu copiii, pe sinceritate, altruism si devotament. Sufletul ei plin de dragoste a sprijinit pasii in educatie a prescolarilor din Bacau.

              Prietenia a dainuit in timp, chiar daca Irene s-a stins. Apucase sa povesteasca de noi unei bune familii prietena, Agnes si George Seath, care, la rândul lor, au vorbit despre Bacau cu Karl Stuart. Ei sunt cei trei sustinatori ai nostri si ai copiilor din gradinita noastra”, a explicat educator Luminita Nicoleta Gora.

              Prin ei, cei 24 de micuti ai acestei grupe au acum la dispozitie 26 de scaunele, 12 masute si o catedra, lucrate de un profesionist care respecta particularitatile de vârsta ale copiilor. „Prietenia ce ma leaga de Scotia de 23 de ani este raspunsul, feedback-ul la ceea ce am ales sa devin: educatoare!”, a mai spus Nicoleta Gora.

              5 ani de voluntariat si educatie cu „Albinuta Vesela”

                In cadrul momentului aniversar „5 ani de la infiintarea Asociatiei «Albinuta Vesela»”, in parteneriat cu Gradinita cu Program Prelungit Nr. 24 Bacau si Scoala Gimnaziala „Dr. Al.Safran” s-a organizat simpozionul „Voluntariat si Educatie”.

                Tot cu acest prilej, a avut loc si lansarea proiectului educational „Natura conteaza pe tine!”, cu finantare nerambursabila prin Primaria si Consiliul Local Bacau. Generoasa tema a simpozionului s-a dovedit o adevarata provocare de a a valorifica practicile de succes cu privire la rolul activitatilor educative de voluntariat, cele mai actuale demersuri care vizeaza educatia formala si nonformala, didactica moderna, educatia ca un domeniu de interes public.

                S-au alaturat actiunii inspectorul scolar prof. Camelia Râncu, prof.dr. Laura Gavriliu, Ana Maria Chirita – presedinte Asociatia „Da mai departe”, Marioara Maxinas de la SPAS Bacau, Andrei Andone, Liga Studenteasca a Universitatii „V.Alecsandri”, cadre didactice, alti membri ai organizatiilor neguvernamentale.

                Simpozionul a oferit prilejul unor dezbateri si impartasirea unor experiente in activitatile de voluntariat, promovând rolul dascalilor, al gradinitei si scolii in formarea deprinderilor si obisnuintelor de participare activa in cadrul comunitatii si necesitatea voluntariatului eficient, atât in gradinita, scoala, cât si in afara ei, prin exemple de buna practica.

                Activitate cu elevi la Centrul „American Corner”

                  Centrul „American Corner Bacau”, structura a Casei Corpului Didactic, a încheiat seria de manifestari dedicate Lunii Internationale a Femeii cu activitatea „Sound of wings – Life of Amelia Earhart.” („Sunetul aripilor – viata Ameliei Earhart”), la care au participat liceeni de la Colegiul Tehnic „Letea”, coordonati de prof. Razvan Tomulescu si de prof. Ioana Izabela Danila.

                  Acestia au vizionat un film documentar, referitor la viata si activitatea Ameliei Earhart (1897 – 1937), prima femeie aviator care a zburat peste Oceanul Atlantic.

                  Elevii au aflat astfel ca, de-a lungul scurtei sale vieti, Amelia Earhart a stabilit multe recorduri în aviatie, a scris carti best-seller despre experientele sale de zbor si a fondat organizatia „The Ninety-Nines”, pentru femei pilot – organizatie activa si în prezent. În 1937, în timpul unei încercari de a face ocolul globului cu avionul, Earhart a disparut deasupra Oceanului Pacific, lânga Insula Howland.

                  Fascinatia fata de viata, de cariera si de disparitia sa continua si astazi. In perioada urmatoare Centrul va primi vizita unor diplomati americani de la Bucuresti si Budapesta (Marjorie A. Stern, atasatul cultural al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti si George M. Chinnery, diplomat al Ambasadei S.U.A. la Budapesta), care doresc sa intre în contact nemijlocit cu publicul bacauan, elevi, studenti si profesori, care participa la activitatile organizate aici.

                  Protectia Consumatorilor, de veghe in perioada Pastelui

                    În perioada premergatoare sarbatorilor pascale, inspectorii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau vor întreprinde actiuni de control menite sa asigure un climat corespunzator la comercializarea produselor alimentare si nealimentare. Astfel, se vor desfasura actiuni tematice pentru anumite grupe de produse specifice sarbatorilor pascale (tematici ANPC, dar si tematici proprii ale C JPC Bacau), precum si actiuni operative în colaborare cu alte institutii.

                    „Se vor avea în vedere, în principal, locatii cu o concentratie maxima de consumatori, cum ar fi pietele si zonele adiacente, supermarketurile, dar si reteaua comerciala si distribuitori. Se va urmari atât starea ambalajelor (integritatea, etanseitatea etc), cât si caracteristicile organoleptice prin verificarea directa. In caz de suspiciune, se vor preleva esantioanele care vor fi analizate în laboratoarele autorizate”, a precizat Alin Nastasa, seful CJPC Bacau.

                    Vor fi vizate insa si produsele nealimentare destinate consumatorilor persoane fizice (jucarii, imitatii de alimente, bunuri de larg consum si bunuri de folosinta îndelungata).

                    Bacau: S-a deschis singurul depozit OMV de carburanti din Moldova

                    Compania OMV Petrom a anuntat finalizarea lucrarilor de modernizare a depozitului de carburanti din Bacau. Investitia s-a ridicat la circa 18 milioane de euro, obiectivul din Bacau fiind al patrulea depozit modern de carburanti finalizat în ultimii 5 ani de OMW Petrom, cu o capaciatte de 19.000 mc. Investitia a fost facuta in cadrul unui program de modernizare a infrastructurii de depozitare, care vizeaza construirea a trei depozite noi si modernizarea unui numar de trei depozite. Obiectivul din Bacau va asigura aprovizionarea zonei de nord-est a României.

                    „O retea moderna de depozite ne va ajuta, pe de-o parte, sa reducem costurile si sa crestem eficienta activitatilor noastre, dar si sa asiguram în continuare clientilor nostri produse la cele mai înalte standarde europene. Pâna acum, am investit in total circa 100 milioane de euro pentru constructia a trei depozite noi, la Jilava, Brazi si Isalnita, si modernizarea celui din Bacau” – Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatile de Rafinare si Marketing

                    Compania a renuntat la depozitele din Iasi si din Piatra Neamt, cel din Bacau fiind singurul care va asigura carburantii clientilor din regiunea Moldovei. Produsele petroliere din depozitul din Bacau sunt stocate în rezervoare supraterane, prevazute cu sisteme automate de masurare a volumului si temperaturii, sistem automat de protectie pentru supra-alimentare si sistem fix de stingere a incendiilor. Rezervoarele au pereti din otel si sunt conectate la sistemul automat de detectie a scurgerilor si fisurilor.

                    Încarcarea produselor în autocisterne este complet automatizata si controlata printr-un sistem automatizat. Depozitul Bacau este prevazut cu unitati de recuperare a vaporilor pentru a minimiza emisiile de hidrocarburi, sistem de colectare a apei uzate, sistem de protectie împotriva incendiilor prevazut cu dispozitive automate de alarmare si avertizare în caz de incendiu precum si un sistem de control automat si administrare a procesului tehnologic si a întregii activitati din depozit. OMV Petrom este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV.

                    0404

                      p1

                      Afacerile Dedeman: peste 600 de milioane de euro in 2013

                      Afacerile Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România, cu 37 de magazine la nivel national, au depasit pragul de 600 milioane de euro in 2013, in crestere cu 12%, depasind estimarile initiale de evolutie.

                      Compania miza in cursul anului trecut pe o o crestere a business-ului de 8%. “Am incheiat anul 2013 cu o cifra de afaceri de 2,679 miliarde lei, ceea ce inseamna aproximativ 606 milioane euro. Ne-am atins si chiar depasit obiectivul, in 2012 având o cifra de afaceri de 541 milioane de euro”, a declarat, pentru publicatia electronica wall-street.ro, Dragos Paval, presedinte si CEO al Dedeman. Dedeman a fost inclusa de curând in topul celor mai mari retaileri in bricolaj din Europa Centrala si de Est de catre compania de cercetare PMR.

                      Cu vânzari care la nivelul anului 2012 au depasit pragul de jumatate de miliard de euro, Dedeman a reusit sa ia fata unor mari jucatori internationali din regiune, precum Leroy Merlin sau Castorama, cât si nemtii de la OBI sI se claseaza pe locul cinci.

                      Dedeman a deschis in cursul anului trecut si segmentul de vânzari online, iar pentru acest an tinteste vânzari de 4 milioane de euro.

                      “Magazinul online este activ deja in toata România. Speram ca intr-un interval nu prea indepartat vânzarile online sa reprezinte procente importante din cifra noastra de afaceri.

                      Strict pentru 2014 estimam vânzari in jur de 4 milioane de euro”, a mai precizat Dragos Paval.

                      Tarile UE ne trimit infractorii acasa

                        In ultimele luni, la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau ajung tot mai multe solicitari de transfer in România a bacauanilor condamnati in diferite state europene pentru infractiuni comise acolo si care trebuie sa-si execute pedeapsa intr-un penitenciar de aici. Aceste cereri pot veni din partea tarii respective sau chiar a condamnatilor.

                        „De regula, când solicitarea vine din partea lor este motivata de faptul ca au aici familia si vor sa fie mai aproapte. Anul acesta am primit 14 solicitari de transfer pentru executarea pedepsei in tara si au fost din Italia, cele mai multe, Spania, Austria, Germania, Danemarca sau Marea Britanie”, a declarat pr. Camelia Elisei, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau.

                        Esential pentru realizarea transferului este consimtamântul condamnatului, asta daca nu cumva statul de condamnare i-a aplicat masura expulzarii. Cererile din partea condamnatilor sunt insa mai rare. Este cunoscut faptul ca in majoritatea tarilor dezvoltate inchisorile ofera conditii de hotel, mâncarea este mult mai buna, spatiile sunt aerisite, curate si au parte de multe alte facilitati, prin urmare nu au motiv sa-si doreasca sa plece de acolo. Primii „stranieri” care au savârsit infractiuni acolo si au primit o pedeapsa pentru asta au ajuns deja acasa.

                        „Penitenciarul Bacau are la acest moment 31 de detinuti extradati din tarile Uniunii Europene, respectiv Italia, Spania, Anglia sau Portugalia, în vederea continuarii executarii pedepsei privative de libertate”,
                        -inspector principal Adrian Novac, purtator de cuvânt Penitenciarul Bacau

                        Penitenciarul Bacau, modernizat cu fonduri din Norvegia

                        Anul trecut, in Penitenciarul Bacau nu s-au facut investitii la spatiile de cazare ale detinutilor, insa in urmatorii doi ani unitatea va fi modernizata cu multi bani oferiti de statul norvegian.

                        „În prezent se afla în derulare un program finantat de catre Guvernul Norvegian, în valoare totala de 3,1 mil euro, cu durata de implementare de 24 luni, program structurat pe trei componente. Modernizarea completa a unui pavilon de detinere si aducerea acestuia la standarde europene în ceea ce priveste cazarea detinutilor, reintegrarea sociala a tinerilor si minorilor condamnati si formarea profesionala a persoanelor care desfasoara activitati în mod direct cu acestia”, a mai spus Adrian Novac.

                        Asadar, daca lucrurile decurg potrivit calendarului, in 2016, unitatea de detentie din Bacau ar trebui sa dispuna de un corp de cladire complet modernizat.

                        Un bacauan lupta in instanta pentru pensie

                          Doborât de boala, un bacauan se lupta in instanta pentru drepturile sale. Dupa ce a muncit o viata in constructii, Mihai Ghiurcusor, de 58 de ani, s-a imbolnavit, iar acum vrea sa se pensioneze pe caz de boala.

                          Dupa numeroase internari si evaluari facute de diferite comisii de specialitate, Mihai Ghiurcusor a ajuns in postura de a se adresa instantei. Desi a fost diagnosticat cu insuficienta mitrala gradul II – III, hipertensiune arteriala, aritmie extrasistolica si hepatita cronica activa, trei medici i-au spus ca este apt de munca, cu recomandarea sa evite eforturile prin munci grele, in conditii necorespunzatoare.

                          „Ma simt din ce in ce mai rau si nu mai pot sa muncesc. Am fost internat iar la cardiologie, iar diagnosticul nu este deloc imbucurator. Vreau sa ma pensionez pe caz de boala pentru ca am acest drept. Acum, trebuie sa anulez in instanta decizia medicala data de cei trei medici asupra capacitatii de munca, pentru ca sa ma pot duce din nou la comisie cu diagnosticul pus de medicul cardiolog”, declara Mihai Ghiurcusor.

                          Barbatul spune ca nu a avut bani sa angajeze un avocat, asa ca va primi unul din oficiu. „Vin pentru prima data in instanta si nu stiu exact cum functioneaza lucrurile. Astept sa-mi aud numele si sa intru in sala de judecata. Ma supara foarte tare faptul ca sunt purtat pe drumuri de oameni care stau la birou si dau foarte usor verdicte.

                          La Casa de Pensii au rasfoit putin dosarul si mi-au spus din start ca nu ma incadrez pentru pensie de boala. E usor sa pui etichete. Numai doctorii care mi-au stat la capatâi de atâtea ori stiu cu adevarat cât de bolnav sunt. Dar asa se intâmpla la noi. Pâna obtii drepturile care ti se cuvin, mori pe bancile instantelor”, a adaugat Mihai Ghiurcusor.

                          ULTIMELE ȘTIRI