Box/ Campionatul Mondial de Tineret: Arsen Mustafa, argint mondial!

Sport

24 aprilie 2014

România are un finalist la Campionatele Mondiale de box pentru Tineret din Bulgaria! Este vorba de constanteanul Arsen Mustafa, care a cucerit argintul categoriei de 60 de kilograme in urma finalei pierdute, joi, in compania lui Ablaihan Jusupov, din Kazahstan.

Pugilistul legitimat la Farul este, de altfel, singurul medaliat din delegatia deplasata de România la Sofia, din care au facut parte si bacauanii Iulian Ivanov si Nicusor Ciobanu. Ivanov a fost eliminat in „saisprezecimile” categoriei 75 kg, in timp ce coechipierul sau de la SCM a fost invins in optimile de finala.

In ceea ce-l priveste pe Arsen Mustafa, acesta s-a calificat in finala de la Sofia dupa ce in semifinale a obtinut o victorie super-rapida contra japonezului Goh Hosaka. Meciul dintre Mustafa si Hosaka a durat doar un minut si jumatate, timp in care, japonezul a fost numarat in mai multe rânduri. „Mustafa a boxat excelent in semifinale, urmându-mi cu exactitate sfaturile. Directa de stânga, urmata de croseul de dreapta s-au dovedit naucitoare pentru japonez.

Rezultatul lui Mustafa este unul deosebit si subliniaza revenirea României in lumea buna a boxului”, a declarat antrenorul coordonator al lotului national de tineret, Relu Auras. Reusita lui Arsen Mustafa ii garanteaza acestuia calificarea pentru cea de-a doua editie a Jocurilor Olimpice de Tineret ce vor avea loc in perioada 16-28 august, in China, la Nanjing.

Volei feminin/ Finala Diviziei A1 : Uite-le! Uite campioanele!

Sport

Dan Sion

24 aprilie 2014

Dinamo Bucuresti – Stiinta Bacau (sâmbata si duminica, ora 12.00/ Digisport)

Acum sau… altadata! Altadata insemnând miercuri, 30 aprilie. Titlul de campioana a României la volei feminin se va decide, deci, in scurt timp. Pâna, cel târziu, la finalul lunii. Si-l disputa aceleasi finaliste de anul trecut: Stiinta Bacau si Dinamo Bucuresti. Si cum si-l mai disputa! Cu dintii si cu unghiile, cu declaratii acide, dar si cu stratageme ieftine, cum a fost cea folosita de Dinamo in turul de la Bacau, când a amenintat, la comanda managerului Marian Stefan, zis „Piticul”, cu retragerea de pe teren!

O fi fost ea ieftina, dar, pâna la urma, stratagema a facut toti banii, Dinamo revenind de la 1-2, câstigând cu 3-2 si egalând astfel situatia la general. Prin urmare, returul, programat sâmbata si duminica, in Bucuresti, la ora…supei (12.00) incepe de la 1-1. La prima vedere, avantaj… Dinamo, care evolueaza pe teren propriu. Antrenorul Stiintei, Florin Grapa, considera, insa, ca sansele ramând egale, 50 -50. Argumentatia? Simpla: „Acum, presiunea se muta pe Dinamo”. Tehnicianul bacauan isi respecta adversara („e o echipa buna, capabila oricând sa revina”), dar asteapta mult mai mult de la jucatoarele sale in perspectiva returului din Capitala.

Mai ales la preluarea din serviciu: „Constructia jocului a suferit si ca urmare a preluarii defectuoase. Sper ca la Bucuresti sa servim mult mai bine, dar si sa preluam mult mai bine”. Grapa poate conta pe efectivul complet, inclusiv pe Katya Zakreuskaya, refacuta dupa accidentarea la umarul stâng care i-a conditionat serios evolutia in cel de-al doilea joc al mansei tur de la Bacau. In cazul in care egalitatea dinte Dinamo si Stiinta va persista si dupa cele doua jocuri din Capitala, soarta campioanei va fi hotarâta in partida de pe 30 aprilie, de la Bacau.

„E foarte frumos sa cuceresti titlul in fata propriului public. Am trait acest sentiment anul trecut. Va spun insa cu toata sinceritatea ca ne dorim foarte mult sa câstigam ambele partide de la Bucuresti, astfel incât sa ne pastram titlul fara a mai fi nevoie de meciul cu numarul 5, de pe teren propriu”, a precizat tehnicianul Stiintei. Prin urmare, acum sau miercuri! Dar am prefera acum! Hai Stiinta!

Unde evadam in week-end

Cultură

Deșteptarea

24 aprilie 2014

Vineri:

Daca vreti sa va bucurati de tinerete si libertate, atunci petrecerea „Young and free”, organizata de „Caffe White”, e cea mai buna varianta.

In „Pub Republic”, de la ora 22.00, se danseaza la „J&B start a Party” pe mixurile lui Dj Rudy si Tibix.

In „Pub S”, de la ora 22.00, puteti asculta un concert marca S.E.C.N.A. Kult’ura va lansa, de asemnea, mixtape-ul „ABCDAR”.

Dj Matteo va propune sa incepeti vara mai devreme cu petrecerea „Start the Summer”, organizata de „Sara Lounge”.

„Valhalla Pub” va invita la karaoke. Razvan, de la trupa Feelings, si Cristina vor da startul petrecerii. Se acorda premii pentru „Vedeta serii” si pentru „Afonul serii”.

Sâmbata:
Fanii trupei Iris sunt asteptati la concertul din aceasta seara, de la ora 20.00, la „Pub S”. Pretul unui bilet cumparat in avans costa 25 de lei, in timp ce pretul unui bilet cumparat in seara spectacolului costa 30 de lei.

In „The Stage”, Sagage si Nimeni Altu’ lanseaza „Pilde”. Andu Toader este invitatul special care ii va sustine la tobe, de la ora 21.00. Intrarea costa 20 lei.

La „Sara Lounge”, bacauanii sunt invitati sa defileze cu ochelarii din dotare la „Glass Party”, de la ora 22.30. Intrarea este libera.

In „Bourbon Cocktails & Coffe”, incepând cu ora 23.00, Claudiu Sandulescu si Marius Cojocaru vor inalta muzica „Trance” la loc de cinste.

Duminica:
Daca va era dor de Doru Octavian Dumitru, il puteti urmari in aceasta seara, in „Pub S”, de la ora 20.00.

Pretul unui bilet cumparat in avans costa 20 de lei, iar pretul unui bilet cumparat de la intrare este 25 de lei.

Pe scena Teatrului „Bacovia”, de la ora 19.00, bacauanii pot urmari piesa „Vârciorova. Carantina, in regia lui Alexandru Dabija.

La Teatrul „Bacovia”, copiii pot urmari, de la ora 11.00, spectacolul „Fata babei si fata mosneagului”, scrisa de Ion Creanga si regizata de Valentin Dobrescu.

Cinefilii pot viziona, in acest weekend, in premiera, la „Cinema City”, urmatoarele productii:

Zona de pericol
Regia: Camille Delamarre Gen: Actiune, Crima, Drama
Cu: Paul Walker, David Belle, RZA
În Detroit casele abadonate adapostesc cei mai periculosi criminali. E cartierul cu case sociale locuite acum de cei mai rai dintre cei rai, Brick Mansions. Incapabile sa tina sub control violentele, autoritatile au închis cartierul cu un zid, sub pretextul ca ar proteja restul orasului de locuitorii din Brick Mansions, degenerati care îsi fac singuri legea. În aceasta comunitate dura din interiorul zidurilor, seful e Tremaine, baronul drogurilor, interpretat de RZA. Dupa un ultim jaf, drumurile lui se întretaie cu cele ale politistului sub acoperire Damien Collier, intrerpretat de Paul Walker.

Transcendence: Viata dupa moarte
Regia: Wally Pfister Gen: Drama, Mister, SF
Cu: Johnny Depp, Rebecca Hall, Paul Bettany
Doctorul Will Caster (Johnny Depp) este cel mai apreciat cercetator din domeniul inteligentei artificiale, cautând solutia de a reuni într-o singura masinarie constiinta colectiva, cu informatii din toate domeniile stiintei si emotia umana. Experimentele sale controversate l-au facut celebru, însa au atras în acelasi timp si antipatia extremistilor anti-tehnologie. În urma unei violente încercari de a-l opri, activistii nu au facut altceva decât sa îl aduca mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima constiinta uploadata într-un sistem informatic, care cauta încontinuu sa obtina controlul si puterea suprema.

Madalina Gheta

Bricolaje / Un captivant manual de întâmplări cu personaje reale

Cultură

Carmen Mihalache

24 aprilie 2014

Recent, Ştefan Agopian (cel cu „Manualul întâmplărilor” şi romanele sale de mare succes „Tache de catifea” şi „Tobit”) a publicat o carte de amintiri sub titlul ”Scriitor în comunism”. E un volumaş care se citeşte pe nerăsuflate, graţie unui stil direct şi fluent, fără inutile zorzoane. Agopian povesteşte cu umor prin câte peripeţii a trecut ca să-şi împlinească visul, acela de a deveni scriitor, trasând şi câteva portrete ale oamenilor importanţi pe care i-a cunoscut, personalităţi influente în epocă.

Şi o face fără menajamente, dezvăluind aspecte deloc flatante pentru cei portretizaţi. Îşi spune, astfel, tranşant părerea despre Alexandru Paleologu, care i-a întârziat nepermis de mult debutul, din comoditate, lene (era redactor de carte la editura unde Agopian îşi depusese manuscrisul), despre Nicolae Manolescu, criticul cel mai temut din acele vremi, care „te făcea scriitor”, despre rivalul acestuia, Eugen Simion, George Ivaşcu, Paul Georgescu, Eugen Negrici şi alţii. Apropo de rivalitatea dintre cei doi critici literari, îi place să citeze o vorbă de duh a unui mai tânăr critic, Mircea Scarlat, dispărut prematur, la doar 36 de ani.

Formula, celebră pe atunci suna aşa: ”Eugen Simion e cel mai mare critic din vremea lui Manolescu”. Genul acesta de formulări maliţioase, reflectând eterna zâzanie dintre scriitori, sunt numeroase în carte, făcând deliciul unui cititor curios să afle bârfele care circulau în mediul literar. Pentru că, o perioadă, Ştefan Agopian a lucrat, ca tehnoredactor, la revista „România literară”, toţi membrii redacţiei, dar şi cei din cercul de colaboratori sunt caracterizaţi succint, prin câteva trăsături sigure de condei.

Câteva pagini îi sunt consacrate lui Marin Preda (şi morţii acestuia), altele lui Radu Tudoran, dar cele mai consistente rânduri le scrie despre Nichita Stănescu, de care l-a legat o frumoasă prietenie. Întreţinută de lungi taclale, taifasuri şi interminabile chefuri. De altfel, în timpul dictaturii comuniste, alcoolul era un tovarăş de nedespărţit al multor scriitori, făcând destule victime în rândul acestora. Motive pentru a bea se găseau din belşug, iar scriitorii, se ştie, nu duc lipsă de imaginaţie. Alcoolul era un stimulent, dar şi un inhibitor de spaime, un partener de nepreţuit. Calma anxietatea şi groaza, dar putea fi şi un catalizator magic al fanteziei şi euforiei, după cum spunea în cartea sa „Beznă vizibilă.

Amintiri despre nebunie”, scriitorul american William Styron, devenit faimos după ce a publicat romanul „Alegerea Sofiei”. Iar Nichita, în a cărui casă era un du-te-vino, mai ceva ca în Gara de Nord, stătea cu toţi vizitatorii la nesfârşite libaţii, abuzând de acest „catalizator magic”, distructiv, în fond. Ago, aşa îi spunea Nichita lui Agopian, vorbeşte acum cu nostalgie şi multă tandreţe despre prietenia lor, neocolind însă adevărul, aşa încât portretul pe care i-l trasează poetului este unul deosebit de complex, plin de contraste, de lumini şi umbre. Dar nu-i neagă nici o clipă strălucirea intelectuală şi verbală, de neegalat.

Savuroase sunt paginile în care sunt surprinse exemplare din roiul de femei care se agitau în jurul lui Nichita, „ca nişte musculiţe beţive”. Deşi poetul, bărbat frumos dar neîngrijit, cu dinţii stricaţi şi mirosind, deseori, a usturoi, „ca o tuslama”, nu era ceea ce se cheamă un Don Juan. Nu alerga după femei, ele, în schimb, nu-i rezistau nici câteva minute, şi toate picau îndrăgostite de geniul lui. Pentru bogăţia de informaţii, sinceritatea tonului, pentru amănuntele savuroase, „Scriitor în comunism” merită citită, fiind o carte ataşantă, caldă, colcăind de viaţă, de personaje reale, care mai de care mai interesante.

Papura Voda, un nedreptatit al istoriei

Cultură

Ion Fercu

24 aprilie 2014

Fiu al domnitorului Vasile Lupu si al Ecaterinei Doamna, Stefanita Lupu a domnit in Moldova, intre 1659 si 1661. Se zice ca pruncul domnesc a fost rasfatatul familiei si doicelor. Uneori, cei din jur il lasau sa-i incalece ca pe cai si il plimbau de parca ar fi fost pe hipodrom. La 12 ani, coconul domnesc s-a trezit vaduvit de rasfat.

Cei care gestionau pe atunci virtutile democratiei din zona, turcii, l-au intemnitat in fortareata Buciulesti-Bistrita, impreuna cu mama si sora Ruxandra, dupa ce logofatul Gheorghe Stefan l-a detronat pe tatal sau. Dupa mai multi ani de captivitate, Poarta Otomana l-a eliberat si l-a numit domnitor. Fireste, Vasile Lupu, tatal, aflat la Constantinopol, a tras binisor sforile pentru urcarea pe tron a vlastarului sau. Vasile Lupu, care se bucura de ospitalitatea turcilor in inchisoarea Edi Kule, a trimis marelui vizir 300 de pungi doldora cu reali, dar si multe giuvaiere si blanuri scumpe. Pentru a nu-si dezminti statutul de gazde ospitaliere, turcii, acesti mari iubitori ai moldovenilor din acele vremuri, l-au pastrat pe Vasile Lupu, ca zalog, tot dupa gratii.

Avea 16 ani Sefanita, atunci când a urcat pe tron. Istoricii spun ca era firav la trup, dar avea o minte agera. Bântuita de o mare seceta, de foame, Moldova avea nevoie de o strategie a evadarii din impas. Facând haz de necaz, unii spun ca in Moldova era, pe la 1660, atâta foamete si degringolada a firii, incât chiar si un genocid ar fi trecut neobservat. Un cronicar zice ca, nemaifiind nimic de mâncat prin tara, oamenii mâncau papură uscată în loc de pâine, măcinând-o uscată. ,,Şi de aceia foamete porecliia şi pre Ştefăniţă Vodă, de-i dziceau Papură Vodă“, citim în cronica.

E drept ca nu doar seceta a fost de vina. Colacul peste toate pupezele l-au pus pradaciunile tatarilor, alţi iubitori de moldoveni, si o invazie de lacuste, dar si pohta lui Constantin Serban, din Tara Româneasca, pofticios care, sprijinit de turci si tatari, ii tot infiltra pretendenti la tron. Apoi, Moldova a fost vizitata si de ciuma. Mai zice un alt cronicar ca Stefanita Voda si-a dat obstescul sfârsit, la doar 20 de ani, in urma campaniei de la Nistru, in 1661, pe când s-a imbolnavit de tifos. Altii spun ca si boierii, in cunoscutul stil mioritic, i-ar fi grabit sfârsitul. Unii vorbesc despre folosirea jungherului, altii fac trimitere la otrava, un medicament celebru folosit în doză necorespunzătoare. Cert este ca lui Stefanita nu prea i-au mâncat câinii din traista. Spatarul Nicolae Milescu, de pilda, nu prea-l avea la inima, intrucât, alaturându-se rivalului la tron, Gheorghe Stefan, a fost lasat fara nas de catre milostivul Stefanita Voda.

Stefanita poarta totusi pe nedrept eticheta de Papura Voda, punându-i-se in cârca domniei mai ales niste nenorociri pe care le-a gasit in viata, atunci când ploconul l-a adus pe tron. El s-a dovedit a fi un bun gospodar, a aparat interesele Moldovei, a intarit relatiile cu vecinii – mai ales cu Tara Româneasca – a dezvoltat comertul si i-a scutit pe tarani de biruri. Când a fost urcat pe tron, zice-se ca mamele isi vindeau pruncii, ca sa nu moara de foame in batatura lor. Preturile la alimente o luasera razna, ca pe vremea lui PontaCrinBocBase.

Boierii, profitând ca si pontacrinbocbasistii, au cumparat mosii imense la preturi de Nana. Altfel spus, Stefanita a gasit dezastru atunci când a fost inscaunat. Imediat dupa ce a preluat sceptrul gestionat de turci, domnitorul a inceput sa puna ordine in tara. Se pare ca, de dupa gratii, Vasile Lupu ii mai soptea câte ceva din strategie. Primul pas: i-a rechemat acasa pe cei bejeniti de fostul domnitor. Pentru ca unele sate erau depopulate, pamânturile ramânând de izbeliste, le-a repopulat cu straini. Dusmanii familiei sale s-au bucurat de toleranta, fiind reprimiti in Divan. Asta nu inseamna ca toleranta a fost zero, pentru ca boierul Vasile Gealaul, care in 1661 a trecut de partea lui Constantin Serban, rivalul lui Stefanita, a fost iute descapatânat.

Daca stam strâmb si judecam fara patima, Stefanita Voda este un nedreptatit al istoriei noastre. Etichetând vremurile pontacrinbocbasisteetc, zicem mereu ca acestea sunt trase la indigo dupa vremea lui Papura Voda, sugerând dezmatul foamei unei mari parţi a populatiei, dezmatul coruptiei si preturilor, dar si haosul din tara. E drept ca Stefanita Voda a gasit asa ceva la urcarea pe tron, dar pâna la intâlnirea cu jungherul/otrava/tifosul a avut onestitatea de a le haitui pe toate acestea. Ceea ce nu e cazul cu… Stiti dumneavoastra ce vreau sa spun…

VIDEO: Comoara nestiuta de la Colegiul National „Ferdinand I”

Cultură

24 aprilie 2014

Colegiul National „Ferdinand I” ascunde o adevarata nestemata: un tezaur impresionat de carte, de 40.500 de exemplare. Biblioteca liceului este una din cele mai vechi biblioteci din judetul Bacau, in privinta colectiilor pe care le detine, si una dintre cele mai vechi din tara. Aici este istorie, patrimoniu, stiinta, literatura de calitate. Biblioteca contine o colectie de documente, cu caracter enciclopedic, adecvate nivelului si profilului unitatii de invatamânt in care functioneaza, parte integranta a procesului de instruire, formare si educare.

Inceputurile bibliotecii dateaza din 1892, când se serbează aniversarea a 25 de ani a gimnaziului din Bacău. Cu această ocazie, Alteta Sa Regală Principele Ferdinand daruieste bibliotecii 46 volume cu continut stiintific si literar. A fost pusa atunci prima piatra de temelie a impresionantei colectii de carte de azi. In anul 1903, Academia Româna doneaza 154 volume, carti de mare valoare, cele mai multe de istorie şi anale, iar la 1908 se pun cu adevarat bazele bibliotecii liceului, când Gheorghe Sturdza daruieste un important fond de carte, motivându-si astfel gestul: „Daruind Liceului «Principele Ferdinand» din orasul Bacau biblioteca me pentru amintirea parintelui meu Beizade C. Sturza in folosu instructiei scolarilor cari urmez si vor urma la acest lyceu”.

„Biblioteca noastra a indeplinit multi ani si functiile unei biblioteci publice, ce a functionat in paralel cu biblioteca Primariei. In ziua de 23 mai 1911, la propunerea directorului de atunci al liceului, Ioan Manolescu, care spunea «…sa punem in stare de functionare o biblioteca deschisa publicului sub conducerea unui profesor de liceu», se unifica cele doua biblioteci prin transferarea intregului fond de carte al lui Gheorghe Sturdza la biblioteca liceului. Aceste carti au ramas in biblioteca de aici, pâna in 1960, când au fost transferate la Biblioteca Regională. La sarbatorirea centenarul Liceului «George Bacovia» de atunci, Colegiul National «Ferdinand I» de acum, un numar de 350 de carti au fost returnate bibliotecii liceului, iar acestea se gasesc si azi aici, in fondul de carte veche si rara a bibliotecii.”
bibliotecar Gabriela Saveluc – CN „Ferdinand I” Bacau

In anul 1916, biblioteca liceului avea un bibliotecar în persoana profesorului de limba franceza, C. S. Codreanu, primul cu norma intreaga, preocupat, in special, de tiparirea unui catalog de biblioteca. Nu se stie daca acest proiect s-a materializat, deoarece acel catalog nu s-a mai pastrat.

Cartea cea mai veche este din 1755

Cea mai veche carte din aceasta biblioteca dateaza din 1755, Dictionar de Drept si Practica, donat de Solomon Rosenberg, elev al liceului. De altfel, particularitatea acestei biblioteci este data tocmai de aceste colectii speciale, cele 1700 de volume, documente istorice, carte veche, carte rara, tiparituri deosebite prin vechime, ornamentatie, legaturile si materialele folosite, cu autografele unor personalitaţi care le-au detinut.

Aici sunt donatiile Altetei Sale Regale Principele Ferdinand, donatiile familiei Sturdza, donatiile lui G. Gavrilescu, directorul liceului între anii 1914-1918 si 1931-1938, donatiile elevului Mircea Cancicov, donatiile elevilor Ion Luca, Alexandru Piru, Paul Anghel, Calistrat Costin, dar si donatii mai recente, ale renumitului academician Solomon Marcus, Marius Mircu – fratele sau, Ovidiu Genaru, George Balaita sau Eugen Uricaru.

Pentru cunoasterea istoriei scolii, cea mai importanta donatie o constituie „Monografia liceului «Principele Ferdinand» (1867-1906)”, scrisa de profesorul Lascar Veniamin, sub forma de manuscris. Toate aceste perle ale bibliotecii poarta semnatura, amprenta si o parte din sufletul celor care le-au atins, le-au apartinut, le-au citit si apoi le-au donat bibliotecii.

Un spatiu modern

In prezent, biblioteca Colegiului National „Ferdinand I” se afla amplasata intr-o cladire noua, spatioasa, luminoasa si care, inca de la prima vedere, isi dezvaluie multifunctionalitatea sa, având sala de lectura si de imprumut de carte, depozitul pentru colectiile uzuale si depozitul pentru colectiile speciale.

Fondul de carte este repartizat pe domenii – filosofie, religie, stiinte sociale, politica, economie, educatie, stiinte aplicate – medicina, tehnica, arta, lingvistica, literatura, geografie, istorie. Biblioteca colegiului poseda si un numar impresionant de documente de referinta, care sintetizeaza date din anumite domenii ale stiintei, tehnicii sau culturii, aproximativ 2.000 de dictionare, enciclopedii, albume, enciclopedii generale, albume de arta, tratate, atlase de istorie, geografice, zoologice, botanice, anatomice.

Deschisa tuturor

Biblioteca împrumuta gratuit publicatii si alte categorii de documente atât în timpul anului scolar, cât si în timpul vacantelor scolare. Pentru folosirea colectiilor de publicatii la domiciliu sau la sala de lectura, cititorii trebuie sa fie înscrisi la biblioteca.

„Oferta informationala variata, numarul documentelor din fondul bibliotecii, climatul favorabil din sala de lectura, serviciile oferite, precum si disponibilitatea mea de participare la formarea deprinderilor de lectura ale elevilor, a competentelor de comunicare, a dezvoltarii interesului pentru lectura, constituie motive ca numarul utilizatorilor bibliotecii sa creasca si sa se diversifice. Biblioteca are deschidere deosebita in primul rând pentru elevi si cadre didactice, dar si pentru alte categorii de personal din invatamânt.”
bibliotecar Gabriela Saveluc – CN „Ferdinand I” Bacau

Pe lânga bogata biblioteca, Gheorghe Sturdza a mai daruit liceului si portretul tatatui sau, printul Costache Sturdza: „am socotit de datoria me, se ofer Lyceului, pentru a fi asedat in localul Bibliotecei, portretu celui caruia se datoreste acest dar, asa dar odata cu aceasta, am onore a ve depune Portretu lui Beizade C. Sturza pentru a’l asaza in sala Bibliotecei.” Acest portret nu a mai fost insa gasit. Se pare ca s-a pierdut fara urma.

Acum, din intregul volum de carte, ponderea cea mai mare este din domeniul literatura româna (35 la suta), apoi literatura straina (25 la suta), urmat de domeniul matematica si stiinte (20 la suta), geografie si istorie (10 la suta), arta, arhitectura, muzica, sport (5 la suta), iar diferenta de 5 la suta o reprezintă celelalte domenii.

Elevii Colegiului National „Ferdinand I” – Mihnea Capat (clasa a IX-a E), Alexandra Murgu (clasa a IX-a E) si Octavian Taranu (clasa a XI-a C) au realizat si ei un film de prezentare a acestui tezaur, intr-o maniera proprie, inedita, ce a concurat si intr-o competitie de talie nationala intitulata „Biblioteca anului”.

Ioan Niculae, in vizita-fulger la Amurco

Economie

Ovidiu Pauliuc

24 aprilie 2014

Miliardarul Ioan Niculae, patronul grupului Interagro, a efectuat o vizita fulger la Combinatul Chimic Amurco din Bacau, alaturi de o delegatie formata din oameni de afaceri rusi. Surse apropiate firmei bacauane patronata de Niculae spun ca a fost vorba despre rusi care derulau tranzactii in Ucraina, unde insa nu isi mai pot dezvolta afacerile din cauza situatiei tensionate dintre cele doua tari.

Prin urmare, rusii ar cauta acum noi piete de desfacere pentru gazul pe care il vând, iar Grupul Interagro, din care fac parte sase combinate chimice, ar putea fi un cumparator important si o buna oportunitate pentru rusi ca sa isi vânda gazul. Niculae ar putea astfel sa reporneasca instalatiile si sa recheme la munca angajatii, trimisi in somaj din luna ianuarie, dar si sa obtina gaz fara implicarea statului român, de la care a asteptat degeaba, in ultimul an, subventii. Intr-un final, productia ar putea reporni, produsele ar ajunge pe pietele externe la preturi competitive, iar profitul s-ar putea regasi inclusiv in stabilitatea locurilor de munca.

Aceleasi surse spun ca Niculae si delegatia de rusi au vizitat combinatul cu maxima discretie, la o ora când nu mai erau prea multi salariati prin preajma. Niculae a mai fost la Amurco in luna mai 2013, când a sosit cu elicopterul personal si a anuntat vremuri grele pentru combinat si oamenii de acolo.

Restante salariale din februarie

La Amurco mai sunt angajati circa 400 de oameni, care nu au permanent de lucru, intrucât instalatiile, oprite la inceputul lui martie, nu functioneaza, dupa cum spune liderul sindical Gheorghe David. Ocupatiile lor sunt legate de incarcarea de produse in trenuri, de mentenanta instalatiilor sau de paza. Alti circa 400 de angajati au fost trimisi in somaj in luna ianuarie. Problema cea mai mare a celor aflati inca la munca sunt restantele salariale. „Inca nu s-au achitat in totalitate salarile pe luna februarie. Exista restante si la platile compensatorii ale celor trimisi in somaj. Zilele acestea se mai achita din salarii. Speram sa se rezolve pâna la inceputul lunii mai”, spune liderul sindical.

Singurii care si-au incasat la zi salariile sunt cei sapte oameni care luna trecuta au facut greva foamei in fata pavilionului administrativ si care au primit banii „ca sa li se inchida gura”, dupa cum spun unii angajati.

Disperarea angajatilor

Ritmul aleatoriu in care isi primesc banii, dar mai ales lipsa acestora i-a adus in pragul disperarii pe multi angajati. Ei se plâng ca nu mai au cu ce sa isi intretina familiile, cum sa isi achite facturile sau nu au avut ce pune pe masa de Pasti.

„Sunt unul din cei 400 de angajati ai SC AMURCO SRL Bacau, patronat de cel mai bogat om din România Vreau sa va anunt ca muncitorii din AMURCO nu si-au primit salariile din luna februarie. Pastele poate fi fericit pentru el si trupa lui, dar pentru noi este ingrozitor când nu ai cum sa fii in rând cu lumea din cauza ca acest om face ce vrea el in România. Apelez la ajutorul dumneavoastra cu speranta ca vom fi auziti”, spune un salariat al combinatului, intr-o scrisoare trimisa la redactia noastra.

VIDEO: Invitati de onoare la Zilele Centrului de Cultura “George Apostu”

Cultură

Gheorghe Bălțătescu

24 aprilie 2014

Editia a XIX – a „Zilelor Centrului de Cultura «George Apostu»”, care au debutat miercuri, 23 aprilie, si se desfasoara in acest an sub genericul “Apostu 80. Centrul Apostu si invitatii sai de onoare”, eveniment cultural prilejuit de praznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtatorul de Biruinta.

A fost o adevarata sarbatoare a culturii nationale, la care a participat un numeros si select public din municipiul si judetul Bacau, cât si din alte orase ale tarii, dar si din diaspora. “Incercam, incepând cu acest an, sa recream un pod de legatura intre România si diaspora, sa recream drumul reintoarcerii catre tara a lui George Apostu prin aceste personalitati, care vor fi prezente la centrul nostru pe tot parcursul anului. O premiera este ca aceste zile se desfasoara pe parcursul unei saptamâni, reinventând programul „Spectacolul cartii – lecturi publice”, impreuna cu invitatul nostru de onoare la aceasta deschidere a Zilelor, prozatorul Catalin Dorian Florescu, scriitor de origine româna si de expresie germana, unul dintre cei mai importanti exponenti ai romanului european in momentul de fata”, ne-a spus Geo Popa, director al Centrului de Cultura „George Apostu”.

Programul a fost extrem de dens si divers, la Muzeul de Arta Contemporana s-a vernisat o inedita expozitie de sculptura si desene – Trepte, semnata de artistul bacauan Gheorghe Zarnescu, despre care a vorbit, in termeni specifici si elogiosi criticul Pavel Susara. “La Gheorghe Zarnescu vedem un tip de expozitie care trebuie privita dinauntru si nu dinafara, obiectele, unele de o mare incarcatura ideatica, nu trebuie privite doar trecând pe lânga ele, ci intrând in labirintul lor, in asezarea lor in spatiu, extragându-le din functionarea lor singulara si asezându-le in mecanismul dorit de autor. Sunt lucrari care descopera un destin artistic, o cariera, nu sunt lucruri, ci opere de arta.”

A fost lansat si prezentat Albumul TREPTE al sculptorului, de introducerea lui in memoria publicului ocupându-se poetul Val Manescu. Partea a doua a manifestarilor s-au desfasurat in sala de marmura sub genericul „Spectacolul cartii. Lecturi publice”, care i-a avut ca protagonisti de Pavel Susara, al carui volum de poezii „Zizi” a fost prezentat de profesorul Gheorghi Iorga, Geo Popa oferind asistentei o apreciata interpretare artistica a unei poezii din volum.

Momentul cel mai asteptat, decernarea Diplomei de Excelenta al Centrului „George Apostu”, a fost prefatat de Adrian Jicu, redactor al revistei ATENEU, care a adus in fata publicului biografia literara a romancierului de origine româna si expresie germana Catalin Dorian Florescu, cel care, a spus criticul, “merita din plin Diploma de Excelenta, pentru prodigioasa activitate literara si promovarea culturii si imaginii României in lume”. Cinci dintre cele mai cunoscute romane ale scriitorului: „Jacob se hotaraste sa iubeasca”, Drumul scurt spre casa”, „Vremea minunilor”, „Maseurul orb” si „Zaira”, au stat la dispozitia celor care vor sa intre in universul literar, poematic si ideatic al celui mai titrat scriitor european al momentului.

“Nu este de ajuns talentul pentru a povesti asa cum o face Catalin Dorian Florescu, trebuie, de asemenea, sa fie crescut printre povestitori, intr-un spatiu unde istoriile de tot felul, credibile sau fantastice, sunt transmise din om in om.”
Frankfurter Allegemeine Zeitung.

Organizatorii si autorii au oferit cartile si albumele lor unui grup de elevi de la Colegiul National „Costache Negri” Tg. Ocna, prezenti la Zilele Centrului, profesorilor indrumatori, cât si invitatilor speciali din Botosani, Sângeorz Bai, Bucuresti, Iasi si Bacau, un gest care se inscrie in „Spectacolul Cartii”, care continua in zilele urmatoare la Tg. Ocna, Monesti – cu ocazia Zilelor DADA, Bârlad si Piatra Neamt. In incheierea primei zile de manifestari, Corul Barbatesc „Laudamus” al Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman, condus de prof. Gheorghe Gozar, a sustinut un recital specific sarbatorilor de Paste.

Program pentru Sanatatea Copiilor. Se vindeca de dependenta prin teatru

Silvia Patrascanu

24 aprilie 2014

Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP) Bacau deruleaza proiectul de art-terapie „Da culoare vietii tale”, ce are ca beneficiari copii cu vârste intre 15-18 ani care au experimentat consumul de alcool/substante psihoactive.

Proiectul e finantat de Fundatia pentru Comunitate si MOL România prin „Programul pentru Sanatatea Copiilor”. Programul le ofera dependentilor un mediu sigur, atractiv in care se pot exprima, se elibereaza de tensiuni, comunica si invata sa recupereze abilitatile sociale deteriorate pe masura ce dependenta ucide sinele interior.

Activitatile terapeutice sunt sustinute atât de programul de initiere a copiilor in tainele artei teatrale, cât si de grupul de suport. „Exista deja o traditie, in multe tari din lume a teatrului in educatie. Din punct de vedere al dezvoltarii individuale, teatrul intareste increderea, disciplina si abilitatea de a lucra in echipa.

Sa faci un astfel de proiect este mai mult decât sa lucrezi alaturi de copii, inseamna cautare, timp, resurse, inseamna sa daruiesti din ceea ce stii, din ceea ce simti si vezi, inseamna sa faci o «fundatie» pentru omul de mâine.” Carla Popa, manager de proiect

Bacau: un singur candidat eligibil. A inceput campania electorala

Silvia Patrascanu

24 aprilie 2014

Cu 30 de zile inainte de alegerile europarlamentare, se da startul campaniei electorale. Calendarul aprobat de Guvern prevede ca alegerile pentru Parlamentul European au loc pe 25 mai, prin urmare, astazi, 25 aprilie, incepe campania. Tot astazi este termenul limita pâna la care primarii pot sa transmita catre Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) copiile cererilor de inscriere in listele electorale speciale, dar si termenul pâna la care primarii aveau obligatia sa anunte delimitarea si numerotarea sectiilor de votare.

Joi, 24 aprilie, a fost ultima zi in care autoritatile puteau stabili locurile pentru afisajul electoral din fiecare localitate. Pâna pe 9 mai, partidele sunt obligate sa comunice numele celor care ii vor reprezenta in BEJ, iar pâna pe 10 mai trebuie sa fie realizata macheta buletinului de vot. Ziua de 12 mai e ultima in care partidele, aliantele si organizatiile minoritatilor mai pot depune contestatii privind modul de completare a birourilor judetene. La ora asta, Biroul Electoral Judetean nr. 4 Bacau este alcatuit din judecatorii Alina Ramona Arhip, – presedinte, Petronela – Maria Mateis, loctiitor, Daniela Rusu – Donighevici, membru, si directorul AEP – Filiala Nord-Est, Constantin Chiriac, membru.

Campania electorala se incheie pe 24 mai, data pâna la care candidatii, partidele si cetatenii au dreptul sa-si exprime liber parerile si intentiile in cadrul emisiunilor radio si TV, in presa scrisa, in mitinguri, conferinte si adunari. Este interzisa organizarea actiunilor de campanie in unitatile militare, precum si in scoli, dar numai in perioada cursurilor. Legea 33/2007 interzice, de asemenea, lipirea afiselor in alte locuri decât cele aprobate si distribuirea de bauturi alcoolice in timpul intâlnirilor cu electoratul. Astfel de fapte sunt sanctionate cu amenzi intre 4.500 si 10.000 de lei.

Dintre politicienii judetului Bacau, in cursa pentru PE vor intra Damian Draghici, locul 6 pe lista PSD-PC-UNPR, singurul cu sanse reale de a câstiga, Romeo Stavarache (9) – PNL, Gabriel Berca (9) – PMP, Valerian Vreme (13) – PMP, Gelu Ionut Panfil (14) – Forta Civica, Constantin Negru (17) – PNTCD si Cristinel Aioanei (30) – PPDD.

VIDEO: Avem subprefect! Toma Constantin a fost investit in functie

Silvia Patrascanu

24 aprilie 2014

Sala mare a Palatului Administrativ a gazduit, ieri, ceremonia de investire in functie a noului subprefect al judetului. E vorba de Toma Constantin, membru al Partidului Conservator (PC), fost viceprimar al orasului Darmanesti.

Au fost prezenti Dorian Pocovnicu, prefect de Bacau, Dragos Benea, presedintele CJ, Constantin Avram, deputat PC, Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, inspectori sefi si directori ai institutiilor publice, mai multi consilieri judeteni si aparatul Prefecturii. Ceremonia a fost condusa de Dorian Pocovnicu, care a citit hotarârea de numire prin detasare, semnata de premierul Victor Ponta si de Gabriel Oprea, ministrul MAI.

A urmat momentul solemn al rostirii juramântului de credinta. Invitatii s-au ridicat in picioare, iar Constantin a promis in fata lor ca va respecta legile tarii si va lucra in interesul cetatenilor. Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, a vorbit despre colaborarea sa cu Toma Constantin, despre experienta in administratie a noului subprefect si l-a felicitat in numele tuturor locuitorilor de pe Valea Tazlaului. Si deputatul Constantin Avram, presedintele PC Bacau, a tinut sa-l felicite si sa-i ureze un mandat usor. Ceremonia s-a incheiat cu discursul noului subprefect, care a declarat, vadit emotionat, ca spera sa lucreze foarte bine cu echipa de profesionisti din cadrul Prefecturii Bacau, intr-un an marcat de doua rânduri de alegeri.

“In toata activitatea mea din admistratia locala am urmarit câteva principii: in primul rând, promptitudine in rezolvarea problemelor cetatenesti, in al doilea rând, eficienta si nu in ultimul rând, transparenta. Sunt lucruri de care voi tine cont si in perioada care urmeaza”.
Toma Constantin, subprefectul judetului Bacau.

Republica ViataMoarte

Opinii
Editorial

Ion Fercu

24 aprilie 2014

Un interesant documentar de pe Viasat History reflecta viata economico-sociala a britanicilor in perioada celei de-a doua conflagratii mondiale. Intre altele, aflam si care era meniul zilnic al unui britanic in aceste vremuri in care economia tarii era centrata cu prioritate pe nevoile frontului.

40 % dintre români (cel putin!) nu au nici astazi acces la un asa meniu! Le sugerez putinilor nostri politicieni care mai au bunul simt in dotare sa evalueze aceasta realitate.

In preajma Pastelui, CAR-urile si unele banci au fost luate cu asalt pentru acordarea de credite necesare cumpararii bucatelor specifice acestei perioade.

In România, o mare parte a populatiei nu traieste, ci supravietuieste. Traim in Republica ViataMoarte, in care multi compatrioti nici nu traiesc, dar nici nu mor.

Un recent si serios studiu arata ca in România se poate trai doar o jumatate de luna cu un salariu mediu pe economie (nu cu un salariu minim!).

Românii isi pot asigura doar 16 cosuri zilnice dintr-un salariu mediu net lunar (395 de euro), vreme in care polonezii cumpara cu salariul lor mediu 25 de cosuri, iar britanicii 50.

Mai rau decât noi stau bulgarii, care n-au acces decât la 13 cosuri zilnice lunare cu salariul lor mediu.

Ati observat ca vorbim doar despre alimente. Hainele, incaltamintea, protectia sanatatii, nevoile spirituale si de timp liber, asigurarea utilitatilor (energie, apa…), plata taxelor si impozitelor catre imoralul stat hraparet, celelalte dimensiuni ale fiintarii autentice nu fac parte din strategia de asigurare a supravietuirii in Republica ViataMoarte.

Statul hraparet? Mai curând ticalos, monstrous, as zice. In Polonia, cetatenii platesc doar 5% TVA pentru carne si produsele din carne; noi, 25%. Ticalosul (stat) ne fura un sfert din cosul zilnic, care nu este alocat dezvoltarii durabile, ci coruptiei durabile.

Institutul National de Statistica ne spune ca intre 2008 si 2013 cresterea veniturilor noastre a fost de 13,1 %, vreme in care media preturilor a crescut cu 24,3%. Parlamentarii au intrat intr-o noua vacanta, dupa atâta osteneala samariteana intru fericirea fiecarui cetatean.

Vor veni iar in ,,teritoriu”; acum, pentru milogeala europarlamentara. Au mai fost pe-aici, la ultimele alegeri. Acum, ne vor spune ce fericit ne va fi viitorul in Republica ViataMoarte. Si, ca buni crestini ce suntem, ii vom crede din nou, nu-i asa?…

ACCENTE: Nonconformistul fatalist

Z
Top Story

Ioan Bîșcă

24 aprilie 2014

De ce ACCENTE ? Pentru ca se pot pune. Catalin Petre Rang foloseste accentul. Noroc ca in scriptica noastra vorbire nu se folosesc. Le regasim obligatoriu in intonatii sau pronuntii silabice, retorice. Vorbirea curenta le resimte, mutate incet – incet spre engleza.

Intonatii cu sens de folosire, dar fara inteles pentru batrânii de la tara, din care glas parca li s-a furat ceva. Nea Tuti iti graieste in limbajul invatat de mic, impanat cu sâuri, tâuri si iâuri in loc de intrebare. Nu regasesti niciun cuvânt « pervertit ». Si stie multe limbi straine. Gestica, mimica si mustacitul « domnule », abunda de intonatii.

Cum poti pune accentul pe un om? Grea misie. In cazul paginilor de fata, sa consideram ACCENTE… iarasi o metafora. Acum sunt puse pe litera R – de la Rang. Mustaciosul bunic ma lasa sa-i descos povestile. Trairi traite. M-a acceptat greu, apoi m-a primit ca o calimara, asteptând tocul. O penita care sa zgârâie, sa lase urme.

Sunt povesti despre Omul Catalin Petre Rang. Sa nu ma repet. Experienta primei intâlniri cu domnul profesor nu va mai fi narata. A aparut in Desteptarea din 13 februarie, 2014, pagina Mondonatura).

Copilaria

Fotografie de familie: 1944, dupa bombardamentul din 4 aprilie.

Intre mine si parinti a fost un respect deosebit. Eu i-am sarutat mâna lui tata pâna a murit. De mama nici nu mai zic. Eram prieteni. Nu ma ispiteau, dar nici eu nu faceam confidente. Imi amintesc de una din chestiile care m-a apasat si pe care as vrea s-o vada toti parintii. Eram prin clasa I- a. Nu stiu ce prostie am facut, pe strada, tot cu prastia… cu ceva. Un tip care m-o vazut a venit la mine si m-o luat: «Bai! Cum te cheama?» Si eu la care-i spun : sunt baiatul la doamna Rang. O ajuns la ea in câteva zile si i-o spus. Ca sa vezi ce diplomatie a avut mama. M-a chemat si-mi zice: Mai! Tu stii cum te cheama pe tine? Da! Ma cheama Rang Catalin Petre. A… deci nu te cheama Baiatul lui doamna Rang. In clipa aia mi-am dat seama ca ala m-o turnat. Nu mai stiu ce-am facut. Si-mi spune: Mai, când faci ceva, prezinta-te tu, ca tu raspunzi… Pot sa raspund eu pentru faptele tale ? Aveam sase ani când mi-a facut chestia asta, si mi-a ramas toata viata.

Alta acum. Eram mai mare. Parintii aveau incredere in mine. La noua ani, pentru ca m-au facut pioner, matusile mi-au luat permis de pescuit, si undita, si tot. Plecam singur. Stateam pe Strada Garii, pe lânga Clubul CFR. De acolo o luam, dar nu mergeam pe Bistrita, ma duceam la Holt, pe Siret. Damblaua mea era fie cleanul, fie obletul. Ei, când tragea obletul, o zi intreaga umblam dupa muste. Lasam geamul deschis si prindeam. Umpleam o cutie – doua de chibrituri si a doua zi eram la pescuit. Cam la doua muste prindeam trei obleti. Ma lasau sa umblu singur. Plecam dimineata cu un sandvis in buzunar si veneam seara. Aveam o punga de pânza pe care o tineam de gât in care puneam pestele. De multe ori jumate il aruncam, ca ala de la fund se strica pâna ajungeam acasa.

Din cauza ca umblam asa mult, am invatat apele. Treceam prin vaduri Bistrita, treceam Siretul, dar nu stiu sa inot. Am prins eu multe smecherii. In liceu când eram, era perioada aia cu morala proletara, faceam trasnai. Dar niciodata de doua ori aceleasi. Dar boacane din alea, care se lasau de regula cu exmatriculari, eliminari pe nu stiu câte zile. Când faceam una nu eram singur, mai agatam 2-3 dupa mine. Se afla. De regula se facea careu in pauza de la ora zece si directoarea cam banuia vinovatul. Prima data se tinea o prelegere despre conduita utemistului.

Când sa treaca la problema propriu-zisa, cu trasnaia, eu ridicam mâna. Vreau sa va spun ceva. Ce? Uitati-va, eu acum imi dau seama si recunosc. Chestia aia am facut-o eu. Acuma imi dau seama cât de mult am gresit. Si-mi iau angajamentul ca nu mai fac niciodata. Erau innebunite profesoarele. Ii spuneau mamei. Uite ce ne-a facut nebunul asta. A iesit de fata cu toata lumea si a spus ca-si ia angajamentul. Era o chestie de scapare a pielii teribila. Ce puteau sa-mi mai faca ?

Evolutia

De la stanga la dreapta: prof. C. rang, alaturi de fiul Iulian si tatal sau (1971 – 1972)

Eu datorez evolutia mea acestor doua persoane, Sova si sotia. Pe Sova l-am cunoscut când eram printr-a zecea, era profesor suplinitor de ALA (Aparare Locala Antiaeriana). Era obiect de studiu obligatoriu. Atunci el lucra de fapt la Muzeu. Cum eram mare vânator cu prastia, m-am dus cu niste pasari, cum le-am prins eu. Avea el acolo un asa-zis preparator care nu stia sa faca nimic. Asta m-a determinat sa cumpar cartea lui Handrea ”Muzeul scolar” aparuta prin cincizeci si sapte. Acolo am citit cum se procedeaza. M-am luat dupa carte.

Asa am invatat sa fac preparare eu. Datorita lui Sova am avut o evolutie teribila. In primul rând m-a adus la el intr-un cerc de elevi, intr-un fel de Cerc al muzeului, colegi toti de la Alecsandri lânga care veneau prietenii nostri de la Bacovia.

Câtiva ani de zile ieseam cu el in teren. Colectam, cât ne pricepeam noi, insecte si alte minuni. El abia terminase Facultatea de Biologie. Pentru ca lucram si adunam material pentru colectia muzeului, a gasit o forma sa ne plateasca. Erau santierele arheologice care foloseau muncitori necalificati. Ei ne pontau la Santier, dar niciodata nu ne-au dat banii in mâna.

De ce? Strângea banii si ne organiza excursii cu scoala. Inchiria un vagon din ala compartimentat, si ne ducea cu vagonul prin toata tara. Pe la muzee. Am facut Fagarasii, am facut Bucegii, Ceahlaul. Ne asigura din banii aia cazare si masa. Avea un talent sa se descurce. Mâncam pe la cantine muncitoresti. Dormeam pe la camine, internate.

Plus, când nu aveam unde, dormeam in vagon. Puneam scânduri si improvizam paturi. Ne atasa la diverse trenuri, personale, marfare. Nu conta. Mergea la seful de gara si-i spunea ca trebuie sa ajunga cu elevii in cutare localitate, ca participa la nu stiu ce actiune. Câte o luna de zile am umblat prin tara, doi ani la rând, in cincizeci si noua si saizeci.

Sportivul

Nasa Julieta (matusa) – 1944

Când eram intr-a unspea deja jucam handbal la Dinamo Bacau. L-am avut antrenor pe Lascar Pana. Când s-a facut prima echipa de handbal in sapte la Bacau eram sase elevi de la Alecsandri si câtiva muncitori de la URA. Pana era si antrenor si jucator. Inca nu aduceau militari. Sâmbata, uneori dupa antrenament, in trening ne duceam direct la Bal la Proletarul.

Asa cum eram. De atunci incepuse nonconformismul. Eu nu stiu daca am pus pe mine costum si cravata de vreo suta cincizeci de ori in viata mea. Si mai târziu, când ma vedeau studentii imbracat asa, insemna ca era o treaba foarte serioasa. Dar sa revin.

Taica-meu, cum era ofiter, avea niste chestii. Sa-ti respecti cuvântul, sa fii punctual, din astea. Ca la vremea lui fusese si el trasnit. Ma intreba: la ce ora vii. La doua. Nicio problema. Pe vremea aia nu prea mergeau elevii la Bal, dar fiind sportivi eram iubiti de toti. Si m-am intors la doua jumatate. Taica-meu nu dorme. Mai, da la ce ora ai spus ca te-ntorci? Pai tata, sa vezi ca nu stiu ce, nu stiu cum?.

Mai tata intelege odata. Ce vrei, sa vin sa te caut? Acolo mereu iese scandal. Sa umblu pe la spital sa vad daca esti batut, mort sau ca te-au dus la militie pentru cine stie ce prostie? Ai spus o ora la ora aia vii. A doua oara, a treia oara am venit la unu jumate. Bai, da la cât ai spus ca vii? Pai tata da… Mai! Ai tras o bataie, ii? Numai ca eu nu ma bateam. Alta trasnaie. Niciodata n-am dat o palma cuiva. De ce?

In al doilea an de Divizia A la handbal, 1962 cu antrenorul Lascar Pana.

Aveam prastia in buzunar domnule. Mai aveam un coleg, Dumnezeu sa-l ierte, Nicusor Buceschi, eram tovarasi. Si la bal ne dadeam dupa câte-un stâlp si-ntrebam, alai de-a nostru? nu-i de-a nostru… si pleasc. Aia se alegeau cu tot felul de roseti la fund, unele mai si dureau, da nu stiau ce i-a lovit. Astea-s trasnai. Nu mi-e rusine cu ele. Dar in principiu, pastram regula, nu de doua ori aceasi boacana.

Gelu Cociorva

Apa mica si mamaliga. Sa stii locul. Monturi fine. Adevaruri cu daca si parca plimbati intr-o barca. Greu de ales când Gelu glumeste sau vorbeste serios. In amintirile copilariei Tuti Rang este partenerul cu prastia. Mai târziu, colegul de liceu.

“Ne stim de mici. Pe vremea aia, prin anii cincizeci si, se bateau gastile cartierelor. Aveam arcuri, sulite, pusti de soc cu câlti. Când am crescut mai marisori faceam concursuri cu prastia ca sa vedem care suntem cei mai buni tragatori. Asta prin saizeci si ceva. Trageam la sticle, la vrabii, la ciori. Cautam sa avem cele mai tari prastii.

Umblam dupa elastice, le ziceam noi «gume de lapticum», pe la URA, la cei care faceau aeromodele. Ma cataram dupa o cracana perfecta prin toti copacii. Aprovizionarea cu proiectile o faceam de la Fabrica de Suruburi. Adunam de unde aruncau aia, pentru retopire, stantele de suruburi. Cu alea trageam. Câte vrabii a fript bunica! Eram recunoscuti ca cei mai buni trei tragatori cu prastia din Bacau.

Mircea Mardare, acum sta mai mult prin America, Tuti si Gelu Cociorva. Mai târziu, in tinerete, imi aduc aminte ca aveam pusca cu aer comprimat. Eu aveam un Shultz cu incarcator de cinci alice si Rang avea o pusca scurta, tot cu alice.

Era un tragator cu pusca extraordinar. Mergeam in câmp, punea cutia de conserva pe vârful pustii, arunca in sus si o nimerea. Multe, multe de povestit. De una imi aduc aminte exact. In saptezeci. Aveam un setter irlandez, o catelusa. Singura din Moldova. El avea un setter englezesc. Umblam impreuna, cu amândoi câinii, prin Lunca Siretului.

Cercetam zona pentru locurile cele mai bune. Când simteam ca merge, scoteam undita si ramâneam pe mal. Se ducea dupa zburatoare. La intoarcere faceam trocul. Ii dadeam somotei si-mi dadea lisite. Nu mai zic de broaste. In perioada aia ceausista câti mâncau broaste? Azi sunt delicatese. Da… auzi?

Ia sa-l intrebi tu cum mânca el o râma pentru cinci lei, prin liceu. Nu stii de la mine. Mare prinzator de broaste. Fiecare cu metoda lui. Eu foloseam ancora cu ata rosie. El folosea piele de broasca intoarsa, fara cârlig. Ei… Asa povestim o saptamâna”.

Armata

1964

Discutam cu baietii mei. Trecusera de facultate si se gândeau la câte obligatii sunt. Eu am fost stilul care nu a facut nimic excesiv, dar ce am facut, am facut cu pasiune. De asta ma mai certa nevasta-mea. Mai! Eu am facut toata viata mea numai ce-am vrut. Cum adica? ma-ntreaba. Uite-asa, bine! Inclusiv in armata, când am fost pedepsit sa spal latrinele. Am transformat chestia intr-o distractie. Mai eram cu un nebun. Dupa ce descopeream noi acolo, intuiam ce-au mâncat aia domnule! Iti poti imagina lucrul asta. Si-am facut o distractie. Stai ma sa-ti arat la mine. Vino tu aici… Spalam cu galetile prostia. Faceam haz de necaz sa depasim situatia.

Scoala

Ca sa vezi cum mi-a influentat Sova profesia. Taica-meu credea ca ma fac inginer, maica-mea ca ma duc la medicina. Voia ea. Eram un elev bun in scoala, nu eram sclipitor. Faceam si sport, jucam handbal la Dinamo. M-am dus si am dat la Biologie la Bucuresti in saizeci si unu. La examen pentru primul an acolo am avut o chestiune socanta.

Eram opt, noua pe un loc. Si am intrat primul, cap de lista la teza, cu opt cinzeci. La oral, la chimie. Facusem in liceu cu profesorul Zavati. N-am avut nevoie de pregatire. I-am facut examinatorului o tabla intreaga de formule. Si ala ma pune sa sterg si sa scriu din nou. O fi banuit c-am copiat. O scriu iar. Ma intreaba cu cine am facut.

Profesor la o facultate in Zair

Ii spun. Auzise de el. Imi zice: Bai baiete… eu iti dau cinci. Normal, revoltat ii spun, dom’ profesor, dar n-am gresit nimic. Vino incoace un pic lânga mine. Si mi-a aratat lista cu note. Acolo era cu plus si cu minus. In prima serie, cu plus, intrau numai fii de muncitori. Eu la minus, ca tata a fost si inainte de… ofiter.

Intre timp trebuia sa vin la Clubul Stiinta Bucuresti, transferat de la Dinamo Bacau, ca handbalist. M-am dus la antrenor : domnule uite ce se intâmpla. Si asta imi da mai târziu telefon la matusi, unde stateam, si-mi spune : Ma, nu dai in sesiunea asta ca acum intra fiii muncitorilor, dai in sesiunea a doua. Ori pe mine abia ma astepta Pana, bucuros sa nu iau.

In anul ala s-a infiintat Institutul Pedagogic de trei ani la Bacau. Maica-mea m-a inscris. Eu am continuat. Dar acelasi lucru s-a intâmplat la toate examenele. Din patru-cinci nu m-au scos. Degeaba le aratam ca stiu. Si asa am ajuns la Institut in Bacau. Si-a fost bine.

Relatia cu Sova a continuat. A venit in timpul studentiei, tot suplinitor, si a predat ceva tehnici de laborator. Când am terminat facultatea omul ne-a facut loc la sase care absolvisem Institutul, la muzeul care abia se infiinta. Inca nu primise cladirea. A intervenit la Virgil Filimon, care era vicepresedinte la Raion, sa ne anuleze repartitiile ministeriale.

Tot lui Sova trebuie sa-i multumesc. M-a obligat sa continui studiile superioare. Si-am continuat la Iasi, la FF. Eram mai multi din Bacau. N-aveam bani. Ne dadea in ziua examenului camionul muzeului si mergeam toti. In intervalul asta a intervenit si pentru locuinta de la stat, la bloc. Apartament nou. N-aveam ce pune-n casa.

Dupa facultate, tot datorita lui am evoluat, m-a obligat sa ma inscriu la doctorat. Omul asta pentru mine a fost ceva deosebit, in evolutia mea. Am lucrat o perioada si cu ginerele lui, Leonard Padureanu, când era seful Serviciului de protectie a padurilor. Este un meserias si un foarte bun diplomat.

Sotia

Paralel cu ce faceam, cum eram eu de smucit cu vânatoarea, cu sportul, cu nu stiu ce, numai nevasta-mea putea sa ma dirijeze. Ea imi organiza timpul. Ma lasa, imi lasa un soi de libertate. N-a fost numai o dragoste intre noi, se vede si dupa fotografie.

Noi eram prieteni. Intre mine si Violeta a existat o pasiune teribila si o prietenie. Discutam toate lucrurile pe sleau, ne sfatuiam. Având mintea si mâna pe care-o avea, m-a impins sa fac bine. Incetisor, ma lua cu una cu alta. M-a acompaniat in tot ce am facut. Imi dactilografia lucrarile, imi facea schitele, imi facea graficele, hartile.

Noi eram o echipa. Pâna acum trei ani când s-a prapadit saraca. Ne-am cunoscut sub zodia cifrei opt. Opt martie. Cerere in casatorie opt septembrie. Nunta opt decembrie. Nas ne-a fost Iulian Antonescu. Nunta? Când m-am casatorit, desi educatia mea era deja formata, am primit de la tatal meu o hârtie. Pe ea era scrisa o poezie a lui Rudyard Kipling, „Daca”.

Toata este scrisa in stilul… nu iese nimic daca nu faci altceva. Daca izbutesti sa treci prin toate abia atunci esti cu adevarat barbat. Nu o mai retin bine toata dar ce-mi ura el se potrivea cu ultimele versuri : «Daca ajungi sa umpli minutul trecator/ Cu saizeci de clipe de vesnicii, / Mereu vei fi pe-ntreg Pamântul deplin stapânitor/ Si, mai presus de toate, un Om copilul meu !» De aici ideile mele despre fatalism, nonconformism.

Trasul la poarta si trasul la tinta

Eu deja când am intrat in facultate, jucam handbal la Dinamo, in Divizia A. Când s-a infiintat echipa, Bacaul il avea ca antrenor pe vestitul Lascar Pana. Erau câtiva muncitori de la URA, un inginer constructor, Savin il chema, si mai eram sase elevi de la Alecsandri, care jucam dintr-a unspea, de la saisprezece ani.

Dupa aia a evoluat echipa. Asa ca le-aveam cu trasu’ la poarta dar si la tinta. Am spus eu, prima data de mic cu prastia, apoi la iarmaroace cu pusca cu are comprimat. Ma mai luau si parintii la trageri in poligon, amândoi faceau tir sportiv, tata fiind ofiter de aviatie. Când am trecut in anul doi de facultate, matusile din Bucuresti, care tineau foarte mult la mine, au pus niste bani deoparte. Aveau niste salarii modeste. Mi-au zis domnule: acum esti un domn student, nu se cade, ia o mie de lei de la noi si cumpara-ti un palton, nu mai umbla in geaca. Bine ca si-acum ma simt bine tot in geaca. Bizara urmare. Intâmplarea face ca in vacanta, tot tragând prin iarmaroc, le ciuruiam la aia tintele, vine unu la mine si ma ia de-o parte.

Bai! vad ca-ti plac armele. Am si eu una cu aer comprimat de vânzare. Am vazut-o. Nu prea ma pricepeam. Patul era taiat si facut in loc un mâner, ceva gen pistol, teava si aia scurtata iar seria stearsa. Tragea bine. Voia 200 de lei. Mai aveam eu ceva strâns, i-am cerut si tatei da’ nu i-am zis pentru ce. Am cumparat-o. Dar si-atunci, ca si acum, iti trebuia permis de port-arma. Noroc ca eram coleg, tot la Dinamo, cu Nicusor Vatafu. Si-i spun ce prostie am facut. Bai nebunule, n-ai alta sansa, tre’ sa te faci vânator.

Era bun prieten cu aia doi care raspundeau de arme si m-au trimis la Filiala Vânatorilor. Da’ eu de când imi doream asta. Si-acolo am avut noroc. Presedinte era director la intreprinderea unde lucra mama. Mi-a facut imediat permisul.

Astia de la militie mi-au dat si ei avizul pentru arma, dupa ce-am dat o declaratie si-am spus exact cum am intrat in posesia ei. Mi-au trecut-o asa, fara serie. Si asa am devenit vânator. Aveam banii pentru palton dar am aflat c-au venit pusti noi la magazin. Adusesera ZB-uri Cehoslovace, calibru saispe.

Costa unul peste o mie de lei. Imi mai trebuia o suta. M-am dus iar la tata sa-i cer. I-am explicat eu ce si cum. N-a spus nimic. Le-a sunat pe matusi. Mai, nebunul asta isi cumpara pusca, nu-si cumpara palton. Ei… cum o vrea el. Si-am cumparat-o.

Nou nouta, in vaselina. Era in saizeci si doi. Atunci nu se dadea examen. Si primul iepure pe care l-am vânat a fost tot in anul ala, pe patru noiembrie. Undeva in Lunca Siretului, la Traian. In atâtia ani am schimbat armele ca ciorapii. Si-am vânat. Si cu binoclul si cu aparatul de fotografiat. Numai cerb n-am impuscat. Dupa nouazeci m-au ales Presedinte Onorific la AJVPS Bacau. Sunt si in prezent.

Florin Filioreanu

Eram corespondent Radio Iaşi pentru judeţul Bacău şi în 1978, spre toamnă, realizatorii unei emisiuni duminicale, Vasile Arhire şi Theodor Colţ, mi-au solicitat să realizez un interviu cu profesorul Cătălin Rang, proaspăt revenit în ţară după o călătorie de studii în Republica Democratică Congo. Zis şi făcut.

Iau legătura cu domnul profesor şi stabilesc întâlnirea la casa mea părintească din Cartierul CFR. În după amiaza programată în faţa microfonului magnetofonului UHER, a început povestea aventurii trăite în Congo. Alături de părinţii şi sora mea nu ne mai săturam de descrierea locurilor exotice şi a aventurilor trăite. Preţ de două ore am fost fascinaţi iar bucuria a venit de la Radio Iaşi, acolo unde realizatorii au avut material radiofonic pentru mai bine de trei luni, talentul oratoric al domnului profesor fiind întregit cu poveştile reale petrecute la pescuit şi vânătoare.

Anii au trecut şi în 2010, Radio România Actualităţi, al cărui corespondent pentru judeţul Bacău eram, a organizat întâlnirea anuală a corespondenţilor la Sibiu. Aici, în cadrul programului turistic am fost la Muzeul de Etnografie Universala Franz Binder şi am vizionat expoziţia „Itinerarii africane”, ce cuprinde o selecţie de 40 de piese din colecţia congoleză Violeta şi Cătălin Rang.

Este constituită prin achiziţii şi donaţii, incluzând şi un inedit material fotografic, constând din aproximativ 80 de imagini. Au fost realizate în anii ’70, cu ocazia unei călătorii de cercetare pe vastul teritoriu al R.D. Congo. Vizionând această expoziţie am descoperit diferite tipuri de arme, instrumente muzicale, măşti antropomorfe, dar si imagini spectaculoase surprinse in timpul unor expediţii de vânătoare. In plus, m-am familiarizat cu arta si cultura central-africană, cu oamenii din această parte a lumii şi m-am bucurat că îl cunosc pe respectatul profesor Cătălin Rang.

Leonard Padureanu

Ecosistemul este optim daca nu e deranjat de om. Am lucrat o scurta perioada de timp, cam doi ani, de prin nouazeci si trei, ca inginer silvic la Protectia Padurii. Se initia atunci ideea de a introduce impotriva daunatorilor metode de combatere biologica. Asa ne-am intersectat noi. Primiseram ordin sa nu mai folosim acele substante chimice, gen HCH, DECIS, care lasau dezastru in urma. Nu distrugeau numai daunatorii dar afectau tot mediul.

Una din metodele soft era introducerea pasarilor, care erau dusmanii naturali ale insectelor defoliatoare. Era un doctor venit de la Chisinau, Ciuhri, bun prieten cu domnul Rang. Facuse studii la Institutul Unional care functiona de pe vremea Rusilor, pentru studierea metodelor neinvazive, de protectie.

El avea niste preparate virale. Stropea populatia de larve cu un anumit virus, care imbolnavea doar acel tip de daunatori pentru care era preparat. Asa a inceput colaborarea cu domnul profesor. Am apelat la o fabrica de cherestea sa confectionam cuiburi pentru pasari. In padurile foarte tinere, pasarile nu-si gasesc loc de cuibarit, asa ca am intervenit noi si le-am montat in zonele de impact.

Il invitam pe domnul Tuti Rang sa verificam daca au impact. Faceam astfel de vizite dupa care faceam rapoarte la Regia Padurilor. Aici am reusit, aici nu, pentru ca erau zone unde nu veneau pasarile, doar pentru ca voiam noi.

Vad pasarile dar unde-i padurea?

Imi amintesc de un episod foarte dragut. Atacurile daunatorilor nu erau la speciile viguroase. Mai predispusi erau ulmii, stejarii, rasinoasele plantate in afara arealului lor. Ca asa aparuse moda, sa ai pin si molid in Lunca Siretului, unde nu e locul lor.

Am mers in zona gorunului de Heltiu, pe Valea Trotusului, la Ocolul Silvic Caiuti. Gorunul de Heltiu este o specie deosebita. Creste acolo pe un strat litologic de prundis care nu-i specific lui dar s-a adaptat. De asta spuneam ca e o zona mai sensibila. Acolo am montat si mai multe cuiburi din lemn. Am luat padurarul care raspundea de ea si ne-am apropiat de padure.

Am vazut noi ca nu i-a picat bine vizita. Stia ceva si nu voia sa ne transmita. Ne-am lamurit repede despre cei vorba. Când am trecut de deal, era sfârsitul lui mai, in loc sa fie verde, padurea era neagra, ca iarna. Nu mai avea o frunza. Pasari ce sa mai vorbim. Nu numai cuiburile noastre erau ocupate. Foarte multe. La atâtea omizi, normal ca aveau hrana. Era foarte grav. Pe vremea lui Ceausescu s-a intâmplat asa la o padure de molizi.

Au intrat specialistii la puscarie ca nu au luat masurile necesare. Ne-a prins si pe noi nepregatiti pentru ca ocolul nu raportase nimic. Domnul Rang era super de incântat. «Uite domnule… ce de-a pasaret!» Da-da zic eu, da unde-i padurea? Ne cadeau omizile in cap. Hai sa vedem ce daunator este.

Am confundat specia. Era de fapt o viespe, nemaicunoscuta in literatura de specialitate ca ar face defoliere. Mai târziu, prin nouazeci si opt, doctorul Popa avea sa-si dea doctoratul cu aceasta gâza.

Toata lumea il stie pe Nea Tuti de mare vânator. Dar un vânator care isi asuma responsabilitatea, fiind si un foarte bun biolog. Câtiva ani, dupa nouazeci, s-a mers pe ideea protejarii. Erau dezbateri pe tema cotelor de vânat la anumite specii. Câte caprioare ar trebui sa impuscam ca sa ramâna populatia optima. Câti ursi sa fie la mia de hectare. Câti cerbi. In zona Darmanesti, Agas, se inmultisera ursii, de nu mai puteau iesi aia cu oile.

Si domnul Rang asta ne spunea: «Nu fiti ipocriti, sunteti oameni de meserie. Ecosistemul si asa este dat peste cap de când a intrat omul in el. Noi trebuie sa mentinem populatiile la nivel optim.» Mai avea el o vorba si pentru adeptii yoga, in special pentru vegetarieni. El mânca orice. «Uitati-va la dentitia voastra si vedeti cum e configurata. Atunci sa-mi spuneti mie pentru ce ati fost programati.» Am avut o colaborare frumoasa si la catedra. Si-a atras simpatia si respectul colegilor si a multor generatii de studenti. Depasea totdeauna granita celor opt ore de serviciu.

Zaireza

In perioada aceea, saptezeci si patru, a fost o plecare foarte bizara. Era perioada in care se trimeteau in invatamânt persoane cu studii superioare, care lucrau in diferite domenii. Se dadeau examene. Era un fel de schimb de experienta si cu tarile cu care aveam schimburi economice.

Rezervatia Garamba, 1976

Cu vreo câtiva ani inainte se facuse o expeditie. O transafricana. Avea o tenta de biologie, un studiu, dar nu exista decât un singur biolog, profesorul Botnariuc. Restul se chemau asistenti. Era reclama pentru microbuzele si gazurile românesti. Le-au spus ei ARO.

Unul a cumparat filme, altul aparat de filmat. La prima halta s-au certat. N-au filmat si n-au fotografiat nimic. Iar saracul Botnariuc n-a avut loc unde sa puna o planta si ce-a mai adunat el, pentru simplu motiv ca toate masinile erau pline cu piese de schimb. La muzeu aveam deja o colectie de trei mii de pasari impaiate.

Hai sa mergem sa facem noi o expeditie in Africa. Eram un colectiv cu initiativa. Dar cine sa ne dea noua bani de la muzeu ? Am mers la minister. Ni s-a respins proiectul. Intâmplare. La intoarcere, in tren, intr-un compartiment, aveam locuri lânga un negru. Rupea ceva româneste. Era student.

Vezi soarta, fatalitatea. Câte compartimente nu sunt. Am intrat noi in vorba, si, din intâmplare, am pomenit de treaba asta. S-a luminat ala la fata. Pai s-ar putea sa va ajut, a zis. Avea un frate secretar la ambasada. Dar nu stiam nici macar ce tara. Nu trece mult si apare la noi ca sunt patru posturi pentru Zair.

Eu facusem in scoala germana si rusa. Astea erau in general tari vorbitoare de limba franceza. Ne-am dus la ambasada. Ma cheama la interviu. Hai s-o iau golaneste. Cum intru incep sa vorbesc in nemteste. Ma opreste ala. Eu ma fofilez. Stiti, am avut un grup de nemti pe care i-am plimbat prin tara doua saptamâni, de am uitat sa… in ce limba sa… Ambasadorul, negru, stia bine româneste. L-am vazut ca râde.
Domnule! Vrei sa mergi? Da !!! Las’ ca-nveti dumneata acolo.

Si asa am ajuns intr-un an de la saizeci si, la o suta opt kilograme. Mi-au crescut si mustata, si pletele. Plus ca nu am scapat de malarie. Cu sotia acasa, doi copii, fara ajutorul meu banesc doi ani la rând. Da. A fost o perioada in care am dus o viata extrem de agitata, care insa mi-a deschis noi orizonturi.

In ciuda a ceea ce s-a spus la vremea aceea, albii nu aveau dreptul sa poarte arme. Singurii care aveau erau bastinasii, insa nu stiau sa le foloseasca. Acolo am trait o experienta unica, când am putut fotografia de aproape elefantii de padure, o specie foarte periculoasa, care atacau omul fara crutare. Tot acolo am vazut si vestita antilopa derby si am avut ocazia sa manânc… orice, de la maimuta si pâna la hipopotam.

Doru

Pentru mine el era trecut drept orgolios. Retine treaba asta. Era la inceputuri cu vânatoarea, si-am zis sa-l ducem prima data la rate. Bineinteles ca fiind vânator nou, simteam datoria sa-i spun: domnule, fii atent! Uite cum trebuie sa tragi, cum trebuie sa ochesti. Nu-i spune ca-i orgolios, se supara, ma atentionau astia. Am tacut din gura. Cunoscând eu locul si insirând oamenii le-am zis.

Matale stai aici, matale aici, matale vino cu mine. Si dupa aceea am ramas cu el. Ti se pare ca-i foarte simplu, dar fa asa, asa, asa. Intre timp un stol de rate s-o dus undeva intr-un capat de gârla si-i zic: ma duc sa impusc de acolo un ratoi. Ei da! Face el. Bine! Sezi oleaca.

Aici ii locul unde o sa stai matale la pânda. Ma duc pâna unde stiam eu, zboara stolul, pac trag un foc, impusc ratoiul, mi-l aduce câinele. O ramas asa, a! Stam acolo, venea noaptea. Urma pasajul. Zic, uite aicea este loc bun, adapostit. Nu trage când le vezi ca se ridica si vin spre tine. Lasa sa plece. Ai vazut c-o plecat, numa intinzi pusca. Si când o vezi deasupra dai drumul la foc, ca sa nu faci nicio corectie. Ma duc si eu mai incolo, pe partea cealalta a baltii.

La un moment dat, el avea automata, aud: pac-pac-pac-pac, iar pac-pac-pac-pac. Zic valeu, asta trage acuma de nu impusca nimic. Trece un timp si aud : pac un foc, pac un foc. Zic gata, si-o adus aminte ce i-am spus. Bineinteles, m-am dus la el. Dom’le ce-ati facut? Domnule am vreo cinci. Asta era in ianurie, prima iarna dupa ce iesise primar in nouazeci si sase.

Era zapada. Eu nici n-am tras, ca toate au trecut pe la mine ca sa ajunga la el. Pai asta-i oaspete, ce Dumnezeu, il lasi sa se uite la tine. Una am vazut-o eu unde a cazut, una o aduce din apa cateaua. Zice: mi-o mai cazut una acolo. Se duce cateaua. Nu acolo domnule, nu acolo unde se duce câinele. Aia s-o dus. Vine din stuf cu rata in gura la o suta de metri de cum aratase el. Ooo ! Unde a gasit-o? O aripase numai si a planat.

Intr-adevar a doborât cinci rate. Si dupa aia mi-a povestit. Dom’le, pai eu zic ca la inceput n-ai impuscat nimica. Pai da, zice. Noroc c-am avut cartuse. La inceput, pac-pac-pac, nimic. Pac-pac-pac, nimic. Si dupa aia mi-am adus aminte ce mi-ai spus. Cum treceau… dupa ele… pac. Dar treceau jos.

Ei, mai nene… de-a nostru esti, gata. Ei aici voiam sa ajung, la reactia lui. Fiind in masina, intram si se vedea orasul frumos. Deja era iluminat, ca pâna la el n-a fost. Veneam dinspre Cleja. Si-i zic: domnule eu o singura chestie as face aicea, care cred ca mi se pare foarte importanta. El, care?

Domnule zic, oamenii n-au toalete in oras. Te duci dupa un gard, alea care sunt nu-s toalete. N-o durat o jumate de an pâna o avut Bacaul toaletele astea ecologice peste tot. Dom’le, a percutat pe loc. N-a spus nimic, dar a facut. Asa m-a impresionat de placut chestia asta, fantastic. Bai, e orgolios… dar daca era… ma sictirea, du-te ba de-aici, imi dai tu sfaturi. Judeca si avea un simt practic deosebit. De asta am ramas cu o stima deosebita pentru el si pentru ce a facut.

Prohibitia

Prohibitia este corecta, dar… Tineti minte ca existau inainte rapoartele din agricultura, când erau lucrarile de primavara si cum se desfasurau. Zona intâi, zona a doua, a treia. Asta inseamna ciclu de clima. Ciclu fenologic. Eu am prasila a doua in Suceava când in Baragan se culege deja. Asa se intâmpla cu toate animalele, cu toata vegetatia. In clipa când eu dau o prohibitie de doua luni pe toata tara e o tâmpenie.

De ce e o tâmpenie. Anul asta sa zicem ca va fi aproximativ bine. Dar daca incep ploi, carasul, ciprinidele vor incepe o depunere la sfârsitul lui iunie. Ori eu atunci deschid pescuitul. Nu e mai simplu daca un creier… dac-ar avea creier, ar face : portiunea asta are o perioada de prohibitie, zona asta alta. Si in conditiile astea prohibitia o fac degeaba. Dar aici sunt afaceri, alte interese. Plus ca in mod normal ea ar trebui sa functioneze o luna, dar in functie de zona. Dau si reversul medaliei. A fost propunerea mea inainte de ’90, mult inainte.

Ca pentru perioada de prohibitie, pescarul cu permis de pescuit vizat, cu o undita in mâna, sa poata pescui. Cât prinde cu un cârlig ? Bineinteles ca s-au ofuscat astia. Am fost contrat intr-un congres de cei de la Neamt. De ce am astfel de idei? Dar eu in timpul prohibitiei si când se respecta chestia asta eu m-am dus sa-mi fac observatiile mele despre pasari. Si-am luat digul asta de la Letea Veche care merge si iese aproape de CIC la pod. Domnule! Domnul inginer, pai daca-i inginer are studii superioare, nu ? Era cu 12 lansete cu câte 4 cârlige in Siret la loc de crap. Ca are permisul vizat. De la o undita cu 1-2 cârlige la 12 asta e… ?! Adevarat, avem probleme cu braconajul, mai ales cu setcile astea monofilament. Dar mai e ceva.

Acum doi ani in toamna am picat pe un pasaj la lacul de la Beresti, spre Racaciuni, de erau peste cincizeci de mii de cormorani. Numaratoarea este exacta. Daca pui macar jumatate de kg de fiecare, pai aia de când au ajuns la Racaciuni si pâna a doua zi aveau 25 tone de peste mâncat. Cormoranul n-are glanda cu grasime care sa-i usuce penele. Ca sa poata plonja i se uda penele. Dupa ce termina cu pescuitul iese la mal si se urca pe crengi, bolovani, sa-l bata vântul. Stau ca rufele la uscat. Si-atunci venim cu intrebarea, ce facem ? Este solutie. Tragi doua focuri de arma si i-ai alungat. Nu se poate domnule! E arie protejata! Nu se poate.

Vânatoare

Daca nu manânci nu trebuie sa impusti. Faptul ca intri intr-o padure si iesi de acolo viu, e un mare noroc. Asa in joaca dupa un week-end la padure. Nu zic de urs, lup sau vipera. O planta otravitoare, un burete, o insecta si alte o mie de chestii pe care nici nu le vezi.

Vanatoare la Izvorul Berheciului, 2013

Nu mai avem nici imunitatea si cunostintele stramosilor. Daca iesi viu de acolo, e un mare noroc. Eu sunt vânator pe dibuite, nu-mi place sa stau la stand. La peste la fel, la blinckerit, muscarit. Dar trebuie sa fie soare si sa nu bata vântul.

Am avut doi profesori de vânatoare, dar de natura, care nu-ti spuneau ba faci asa. Când vezi urma aia ca intretaie asta asa… Si facea legaturile… Când ploua si daca se intâmpla nu stiu ce. Si daca bate vântul, de unde. Deci, toate se legau in functie de. Nu spunea… in situatia aia faci asa! Nu! Toate se legau intre ele. Batrânul asta al meu, Lajos Borbath, secui, fost “braconir” sub ocupatia ungurilor, e cel mai mare profesor al meu despre natura.

Un padurar de vânatoare cu patru clase. De pe Valea Uzului, la Oclos. Asta m-a invatat pe mine munte. Timp de zece ani am fost aproape nedespartiti. Avea o tehnica…! Niciodata nu mi-a facut vreo observatie. Eu eram smucit. Aveam douzaeci si ceva de ani, si mi-a trebuit aproape un an pâna l-am invatat. Vânam… sau mergeam la observatii, chestii din astea. Faceam eu ceva gresit. Nu spunea nimic.

De regula, dupa sase luni sau un an de zile se apuca si imi spunea: Uita-te! In locul asta, un vânator sau un om, a facut cutare lucru. Si venea vânatul, veneau mistretii pe acolo, dar el a facut asa. Dar daca ar fi facut nu stiu ce…? Veneau pe dincolo! Mi-a trebuit aproape un an sa invat ca de fapt eu facusem chestia. Trebuia sa ma duc pe partea ailalta. Si când incepea… il opream. Gata! Când am facut-o? Ce subtil era.

Niciodata nu mi-a spus „Fa asa!” Si-am mai avut un maestru, pentru padurile colinare si zonele de ses, Toma Haralambie. Fusese in tineretea lui jandarm si era magazioner la Spitalul TBC, un pasionat, bun cunoscator al naturii.

Alcoolul

Bei o tuica buna ? Am o tuica de Hateg, foarte buna. Una din fostele mele studente, lucreaza la Medicina legala, e biolog, Doina Moares. Si-a dat doctoratul cu treburile astea. A studiat efectele alcoolului. Si, printre altele, a analizat tuica. Pentru ca una din greselile mari pe care o fac cei care produc, se lauda ca beau fruntea, ceea ce e o tâmpenie fantastica. Aia este tot alcoolul metilic, este primul care se evapora.

Ea a facut analize la tuicile care se beau la noi. M-a intrebat daca am si i-am dat vreo cinci-sase sorturi, pe care le-am primit si eu. Sanatate! E tuica de tuica, nu? Am mai avut una de la Panciu. Analizata. Era tuica perfecta, din tescovina.

Mai e chestia cu sâmburii. La visinata, dupa ce s-a lasat zeama, se scoate din damigeana. De ce? Daca o lesi de pe un an pe altul, cu tot cu sâmburi si alcool, când o bei, dupa aia simti cum te arde stomacul.

Sâmburii aia dezvolta niste saruri prin fermentatie, saruri de acid cianhidric, care sunt relativ toxice. Nu a murit nimeni pâna acum din cauza asta, dar inconveniente sunt. Visinata e de fapt o tinctura.

Concentrarea substantelor in alcool. Coarnele nu au aceasta problema. Eu fac din toate. Asta de cinci litri e din struguri parfumati de ananas. Sta de vreo cinci luni la macerat. Eu sunt de principiul ca orice fruct care este putin parfumat, nu trebuie sa fie dulce, ca-l indulcesti, merita sa fie facut lichior din el.

Regula e sa-l tii sa se roada bine câteva luni, si sa nu pui tuica de casa. Alcool rafinat. Regula e de trei la unu. Nu trebuie sa iasa tare. Isi pierde si gustul. Mie imi place tuica mai moale. Bine, beau si palinca, dar exista o tehnica. Pun intâi sticla in congelator. Nu ingheata. Bei o cescuta. Se duce pe gât fara nicio problema. Dar simti cum stomacul iti ia foc, si te prinde asa.. o caldura.

Eu am o regula. La vânatoare nu se bea inainte. Am totdeauna in ranita o sticla cu tuica. Dupa… merge o dusca. Beleaua e ca mai totdeauna sunt la volan. Am primit de la niste nemti o butelcuta din aia de metal, cu doua paharele. Mai am una, am primit-o de la un evreu. O avea de la tata lui din Bucovina. Niste oameni deosebiti. De ce nu beau la vânatoare? E vorba de o sutime de secunda când apesi pe tragaci.

Eu când ridic arma, in acelasi timp fac si corectia si am si tras. Exact ca si starea psihica, daca esti nervos, suparat, mai bine te lasi ziua aceea pagubas. Dispare puterea de concentrare. Mergeam cu gasca si am facut un experiment. Se spune ca la munte bei un rom mic ca sa urci mai usor. De unde, dupa zece minute simti ca se moaie picioarele. Si-am zis, hai sa facem asa. Eu nu beau. Tu bei o tuica mica. Tu bei un pahar cu vin. Tu bei un sprit. Hai la deal. Daca faceam traseul ala des, bineinteles ca ne dadeam fiecare seama cum se simte si cât a obosit.

Doina Bejan Blum (Moales)

Un om lejer. Nu-ti creaza emotii decât placute. Ce a plantat el in sufletele noastre, ca un taran care pune o samânta, nu dispare. Ne-a impus cultura modului de studiu. Zâmbind avea capacitatea de a ne tine seriosi. La examene nu-ti permiteai sa nu stii, sa te faci de râs in fata lui.

In anul intai am mers in prima practica de studiu la Valea Uzului. Prin iunie. Eram cazati sus la cabana de la baraj. Domnul profesor ne ducea dimineata la ora patru, in padure, sa simtim cum se trezeste natura. Faceam pânda. Cum ne culcam târziu, somnorosi, mai bodoganeam. Nu miscam, nu vorbeam, nu fumam. Amorteam acolo. El ne spunea pe soptite, auziti? Acum se trezeste nu stiu ce pasare, acum incepe sa adie vântul, acum nu stiu ce.

Aveam carnetele in care trebuia sa notam totul. Când a cazut o frunza, ce frunza. Aparent ni se parea o banalitate si o pierdere de vreme. Ce, n-am mai auzit noi cucul, ciocârlia? Dupa ce ne-am obisnuit sa observam si sa notam in carnetele, am realizat ca dimineata, in padure, se intâmpla o multitudine de lucruri.

In mod normal, in viata cotidiana, nu ai cum sa le percepi. Dar stând acolo ghemuit dupa o tufa, doua-trei ore, studiind fiecare gândacel, furnica, fluture, percepi altfel lucrurile. Apoi am fost in drumetii pe Nemira. Domnul Rang cunoaste zona ca pe palmele sale.

Despre orice piatra, orice copac mai batrân, avea ce sa ne povesteasca. Intr-o zi am plecat cu alt profesor, domnul Barabas, sa studiem plantele. Ne-a alergat pe dealurile alea toata ziua. Ne-a facut praf. Eram frânti. Nu mâncaseram nimic toata ziua. Când am ajuns in tabara era cinci dupa-amiaza. Mâncare ioc. Se simtea insa un miros.

Domnul Catalin Rang pregatea in spatele cabanei un berbec. Eram multi. Ne-a trimis sa culegem plante aromatice, cimbrisor, rozmarin si i-am adus. Se facuse ora opt seara. A gatit o tocana. In viata vietilor mele n-am mâncat ceva asa de gustos.

Alcoolul domnului profesor

Dupa master, când m-am inscris la doctorat, am apelat iar la domnul profesor. Am ales si o tema de cercetare mai putin abordata: Contributii la cercetarea chimico-toxicologica a alcoolului metilic. Mai pe scurt, ce influenta are alcoolul asupra tesuturilor vii, in functie de concentratie.

Imi trebuiau probe din fiecare tip de alcool care se produce in gospdariile individulale, din toate zonele tarii. L-am intrebat pe domnul Rang daca nu are. Stiam ca mai primea de la prietenii lui vânatori.

Mi-a dat mai multe sortimente. Ma mai intâlneam apoi cu dumnealui prin oras si, ca sa nu ma intrebe direct cum merge studiul, glumea. «Zi-i fata, e buna palinca aia a mea? Ca sa stiu si eu daca mai apuc s-o beau.» Aveam nevoie de probe biologice pentru a studia cum se comporta tesutul dupa o intoxicatie.

Testarile se fac in general pe soareci, dar acestia au un ciclu scurt de viata. Si iar mi-am amintit de domnul profesor. I-am cerut sfatul. Se preteaza. Cel mai bun animalut pentru acest gen de studiu poate fi iepurele.

Am revenit la cursurile din primii ani de facultate. Acum realizam cât erau de complete, de sintetizate informatiile. Particularitati, crestere, fiziologie. Lucrarea s-a bucurat de succes. Nu as fi realizat acest studiu asa pertinent, daca domnul profesor Catalin Rang nu ar fi deschis acea cale, care sa faca sa-mi placa acest obiect, zoologia.

Doru Tanase

Domnule profesor, eu nu le am cu vânatoarea, cu pescuitul. Haide vin-o cu mine. Sa vezi ce frumos e. Vin dar numai daca stau in spatele dumneavoastra. Imi chem si “fratii”, adica pe Dutu, prietenii. Dumneavoastra prindeti si noi cântam. Ii plac alamurile. Il apreciez ca are o vârsta si e plin de energie. Mai are multe de spus. Ma mir pentru ca nu e genul care sa dea interviuri. Greu se deschide. Inainte de al cunoaste vedeam lucrurile dintr-un unghi altfel, vizavi de minoritati. M-a facut sa-mi schimb parerea. Nu exista limite intre noi.

A fost omul care mi-a spus prin fapte ca oamenii se deosebesc intre ei doar prin ceea ce fac. Imi pare rau ca nu l-am cunoscut mai devreme. Am fost ambitios. Sotie, doi copii, servici, cursuri la zi. Mi-era rusine sa ma prezint nepregatit la examene. Stateam pâna dimineata, pâna la patru-cinci, sa invat. Sa nu ma duc nepregatit. Aveam emotii… “Doru, nu fi emotiv. Dac-ai invatat treci, daca nu, nu.” Ma incalzeam si mai tare. Dar mai avea el o vorba: “Prima conditie e sa te prezinti”.

La el totul e stiinta. Nu preda. Cursurile aveau logica. Ca student trebuia sa fii tot timpul atent. Te acapara. Se uita in ochii tai si te citea. Dupa ce am terminat Biologia si am luat Licenta, am pastrat legatura. Omul Rang mi-a deschis o cale in viata. Erau momente când nu mai puteam. Nu mai faceam fata. Nu stiam la ce sa renunt. “Tu trebuie sa continui. Nu renunti la nimic. Sa ai grija de familie, sa te tii de serviciu. Tu trebuie sa termini facultatea”. M-a incurajat tot timpul. Dupa facultate simteam ca-mi lipseste.

Il sunam saptamânal. Acum nu trece o luna fara sa vorbim. Când era la Iasi, se pregatea de operatie, mi-am sunat colegii de acolo. S-au dus baietii incarcati la ora de vizita. Ma suna: “Ba! Da esti fenomenal. Esti nebun la cap. Astia mi-au adus mâncare pentru o luna. Sunt diabolici. Ei cred ca eu stau o luna in spital?” I-am cerut sfatul si când mama s-a imbolnavit cu plamânii. “Hai la mine sa-ti dau un borcan cu bursuc. Sa puna o lingurita pe o bucatica de pâine, si sa manânce dimineata”. Am aflat ca era untura de bursuc. Acum iar apelez la bunavointa dumnealui. Poate ma ajuta sa facem o expozitie de fotografie. Are multe imagini vechi, legate de etnia noastra.

Si m-a mai invatat ceva. Sa-i indrum si pe altii sa urmeze aceasta cale, biologia. Un obiect asa frumos când intelegi ca bio inseamna viata.

Rang si vinul

Alta zi, alta tentatie. “Hai sa te servesc cu ceva rar.” Tine in mâna o sticla pe care, cu marker negru, sta scris peste eticheta de la alt vin, mare si rar, Aligote.

“Dupa vinul asta umblu de vreo douazeci de ani. Prima data l-am gasit pe curat, la Niculitel. Acolo-i zona. Am baut cu un padurar si derectorul de acolo trei zile. Acum un prieten de-al meu face, Stefan Lupascu, fost sef la Ocolul Focsani. A venit cu niste Otonel la o inchidere de vânatoare. Ramasesem vreo cinci.

Trei de la Bacau si doi de la ei. A venit cu patru bidoane din alea mari si dimineata mai era unul plin. Anul asta a iesit mai dulce… dar nu s-a facut mult. Am cumparat Otonel. Iti dai seama?! Cinci lei litrul. Si-l intreb de Aligote, unde s-ar mai gasi. Asta-i rar. Si aflu ca tot el face, dar nu are de vânzare. Mi-a dat un bidon. Mi-a spus si smecheria… cum il pastreaza. Are butoaie de cincizeci de deca. Pune treizeci-patruzeci de litri inauntru si baga prin gaura cepului fitilul de sulf. Dupa ce a ars, cât a ars, umple cu celalalt vin, si-l inchide. Lucreaza singur. Asta-i tratamentul. Atât. Hai coane sa-ti arat! Ia, ia si gusta.” Ihi!

Incerc s-o fac si eu pe somelierul. Miros, clatesc cerul gurii. Putin uleios, parfumat. Nu ma arunc in afirmatii ca nu prea le am cu vinul. Constat doar. Buun! Pai asta-i de vorba lunga. Dar nu merge sec. “Te grabesti undeva?” Ma uit la sticla si dau din cap.

Impaiatul

“Vin cunoscutii cu tot felul. Când e iarna cu zapada mare se gasesc foarte multe animale din astea inghetate. Si ei mi le aduc. Daca se poate lucra le lucrez, daca nu, nu.’’ O bufnita cu pantalonasi de puf si volane, ca a Coanei Chirita, ma priveste ca pe un soricel. In alt colt, prins in bolduri si clame, un gânsac falos pare ca-si asteapta mireasa.

De câte ori am venit in casa maestrului am vazut alte piese, cum le numeste el pâna se termina procesul de conservare. Isi iau zborul pe cine stie ce vitrina, ca trofeu, prin diferite colectii particulare sau muzee. L-am fotografiat zâmbind, lânga câteva exemplare, ca pe un Frankenstein care le ofera, contrar naturii, o a doua viata. Toti biologii care lucreaza la muzeu mi-au fost studenti.

Iar eu fiind crescut de fapt in acest muzeu, bineinteles, când am ocazia colaborez cu ei. Mai nou, ma cheama la tot felul de festivitati, inaugurari, si le-am explicat, mai unii vin cu popii, altii vin cu moastele la expozitie.

Marcel Badara

Unul dintre cei mai vechi prieten si tovaras, mai ales intr-ale vânatorii, este medicul legist Marcel Badara. “Ma cunosc cu Tuti de prin saptezeci, când eram tânar medic legist si obisnuiam sa mergem impreuna la vânatoare prin judet. Eu, ca haitas, el, ca vânator. Amintiri sunt multe si doar vreo câteva imi vin acum in minte. Pe la sfârsitul lui saptezeci am fost la o astfel de partida. Eram impreuna cu Tuti, Bela Karoly si Costica Rusu de la Montana, care pe atunci era primar la Colonesti. Stateam la o cabana de vânatoare, undeva… mai la munte. A fost o zi cum sunt multe. Nu prea cazuse nimic in tolba. Se facuse seara.

Atunci Tuti a pus problema: « Noi nu mâncam nimic… vânat?» Si le-a venit ideea. Gainile din ograda. Prindeam una si o aruncam in sus. Ei incepeau sa traga. Unele au cazut de alice, altele, pentru ca erau prea grele si nu puteau zbura. A iesit de-o cina festiva pentru toti câti eram la cabana.

Cu alta ocazie, ma intorceam noaptea cu el de la o vânatoare facuta la Rachitoasa. Eram cu Renault-ul meu vechi pe la Izvoru Berheciului, in deal, când am auzit deodata «bum!». M-am uitat in sus si am vazut stelele. Ce se intâmplase? Tuti lasase arma incarcata si rezemata intre noi doi, in fata, si nu stiu cum s-a descarcat. Luasem vreun hop. Alicele au facut o gaura mare in cupola, de se vedea luna. Ne-am dus la Racaciuni, la militie, cum era pe atunci. Am spus ca ne-a cazut o caramida pe masina. Seful de post s-a uitat la noi cu subinteles: «eu stiam ca o caramida cade de sus in jos, nu invers?!» Pâna la urma nu s-a intâmplat nimic.

A existat si un moment destul de delicat, la o vânatoare, la Asau. Eram tot haitas. Am dat peste un urs si am luat-o la fuga. Tuti a venit imediat la mine si mi-a spus: «Marcele! Acu’ nu stiu cum a fost de fapt. Tu te-ai speriat de urs sau ursul de tine, ca l-am vazut si pe el ca fugea de mânca pamântul». Asa am intrat si eu in rândul vânatorilor.”

Vânatoarea m-a ajutat sa inteleg natura

Intr-o vacanta, când am venit din Africa, prin saptezeci si cinci, paream o pasare rara, asa. Daca-i observat, eu folosesc cuvintele românesti. Nu prea utilizez neologisme. Si cum ma vedeau rar, m-au invitat aia de atunci la o vânatoare de protocol.

1963. Poligonul de la garleni

Erau multi. Primul secretar, toata militia, unu mare de la partid, Istrate, foarte bun vânator. Asta o aflat de fapt c-am venit si m-a invitat. S-a vânat mult atunci. Când era masa festiva, colonelul Schiopu, pe care-l stiam de la alte iesiri, n-are ce face si se ia de mine, asa, in gluma. Eu imi lasasem parul mare. Aveam mustata si purtam plete. Mai Cataline, te-ai cosmopolit deja. Da de ce tovarase colonel? Pai nu vezi ce par lung ai? Domnule, eu vreau sa va zic o chestie.

Daca va uitati in toate tablourile, frescele, vedeti ca plaiesii lui Stefan cel Mare si muntenii, aia de la munte, purtau parul lung in plete. Cum sunteti tuns dumneavoastra, ala-i cosmopolit, care s-a luat dupa moda nemteasca. La care primul secretar Rosu, o inceput sa râda. Lasa-l mai ca are dreptate. Era un tip deosebit Rosu.

Cred c-a fost singurul prim secretar civilizat. M-am nimerit lânga el la stand, la tragerea la sorti. Venea un iepure spre mine si n-am tras. L-am lasat ca se ducea spre el. Trage doua focuri si nu-l nimereste. Se intoarce spre mine. Bai tovule, da’ de ce n-ai tras? Asa-i mai bine ca l-am scapat?

Compot de iepure

Dupa ce ai jupuit iepurele, cu atentie, ca sa nu aiba par pe el, se sterge cu o cârpa umeda. Daca e nevoie. Nu se spala! Scoti maruntaiele fara sa spargi matele. Urmeaza sa-l sectionezi in doua, in patru, si-l bagi intr-o oala de douaspe kile, cam asa ceva. Oala se umple cam doua treimi cu apa. Se da la foc. Eu pun de toate in ea. Prima data sare.

Dupa aia morcov doi-trei, patrunjel la fel. O telina din aia medie. O varza cât ai tine-o in causul palmelor. Trei-patru cepe. Merg mirodenii care se folosesc si la friptura. Uneori bag si-o gutuie. Bag si doua mere. Bag si-o patlagica daca gasesc.

Daca n-am patlagica pun o rosie rosie curata. Toate astea fierb impreuna. Atentie! Nu se scoate spuma. Obligatoriu. Adevarat ca zeama iese mai neagra. Da gustu? Dupa ce fierbe un pic eu mai pun sapte-opt cartofi. Si lasat sa fiarba, la foc domol, pâna incepe sa se desprinda carnea de pe oase. Atunci se pun câteva linguri de otet. Zeama se albeste.

Nu le pui deodata. Gusti cu lingura sa nu simti otet. Cam ce fac lipovenii cu ciorba de peste in Delta. Ei indulcesc ciorba cu otet. Nu pun foarte mult. In timpul cât toata traba asta fierbe, doua-trei ore, daca iepurele-i batrân fierbe mai mult, nu stai. Iei trei-patru radacini de hrean.

Curatate le dai prin razatoarea mica. Cam migalos. Când s-au dus toate fibrele le dai prin razatoarea mica. Pui intr-un borcan si oparesti cu zeama din ciorba. Dupa acea se scoate totul. Zarzavatul, morcovul, telina… si se pun toate pe un platou mare. Se manânca cu hrean iar zeama acrita se bea cu cana. Chestiunea-i alta. De regula nu ajunge un litru de cap, mai ales daca ai alaturi un vin hibrid.

Merge bine alaturi o mamaliga vârtoasa. Având in fata aburind varza, cartofi si cele spuse, prima care se manânca e varza. Toata lumea se repede la varza. Iese atât de gustoasa. Carnea ramâne ultima. Merge si cu mujdei de usturoi dar hreanul e ceva aparte.

Dupa aia vinul nobil nu mai merge. Trebuie sa-l bei decât sprit. Mai bine o fraguta rubinie, un nohan. Boierimea nu prea bea ca are mult tanin. Dar daca nu ai iepure, iarna, pe frig, mai bun decât o bucata de mamaliga rece, cu o ceapa, dar zdrobita ceapa… si-o cana de jumate de litru de nohan, bine facut?! Jumate…? Am zis eu, asa, elegant. Nu exista mâncare mai buna.

Desert cu brânza.

Un kil de brânza de vaca. Un sfert de kil de telemea data prin razatoarea mare. Opt linguri de gris. Opt oua. Opt linguri de zahar. O jumatate de pachet de margarina sau unt. Sase-opt linguri de smântâna. Oleaca de esenta de rom. O lingurita mica doar… cât un vârf de cutit cu scortisoara. Totul se amesteca cu mixerul, ca sa se uniformizeze. Intr-o tava din aia obisnuita. Eu pun hârtie din aia de copt. Rastorn toata spuma si o bag la cuptor. La flacara medie, jumatate spre mic. Dupa aia se urmareste la vedere. Dureaza cam o ora jumate-doua. L-a sfârsit presari oleaca de zahar pudra… si gata. Poate sa faca orice barbat placinta asta.

Marinata de peste crud

La ce spun eu, cel mai bine merge obletul, beldita. Daca n-ai din astea inlocuiesti cu bucati de peste. Sa nu fie peste gras. Cel mai bun la inlocuit este sângerul, asta care se gaseste in comert. Daca ai stiuca, salau, merg perfect. Mai ales ca stiuca are oase multe. Astea-s mai scumpe. Ramânem la oblete. Iei o caldarusa. Pui un strat de sare. Pui un strat de peste. Un strat de sare groasa, un strat de peste. Ii lasi acolo doua-trei zile, dar ii mai intorci. Stiu ei câta sare sa-si ia. El se intareste si se face ca o scândura. Atunci il pui la desarat. In apa, la robinet. Muscând din el simti cam cât s-a dus sarea. Separat pregatesti solutia de marinat. De regula este din otet si ulei. Daca vrei sa manânci imediat o faci din doua parti. Doua ulei, una otet. Daca vrei sa tina mai mult, jumi-juma. Acuma vii si pui ceapa, taiata feliute subtiri. Doua-trei foi de dafin. Merge oleaca mai mult coriandru pentru ca da un parfum bun. Poti sa adaugi si câteva rondele subtiri de morcov. Le pui in zeama aia. Dupa aceea bagi pestele desarat si scurs in zeama. Nu torni zeama peste el… (lectia de la chimie cu acidul sulfuric si apa, sa nu sara stropi care se topesc in gura, e total inversa. Pestele nu-i acid.). Totul e sa-i cuprinda zeama. Eu de regula ii pun intr-o cratita si dupa aia in borcan. Nu rezista doua saptamâni in camara. Tot manânci, doi- trei, doi-trei. Nu se strica… nu nimic! Ocupi locul in frigider degeaba. Si vara. Ce se intâmpla? Otetul moaie oasele. De asta zic ca stiuca merge teribil. Carasul se marineaza greu. E mai gras. Idealul este obletele. Manânci cu totul. Si-ti fac o sete…!

România si legile europene

Cei care gândesc in sistem european gândesc exact ca unii dintr-ai nostri. Regula este urmatoarea.Noi patimim prin existenta celor care vor sa protejeze natura dar vor natura ca la ei acasa. Deci daca la mine acasa trebuie sters praful nici in natura nu trebuie sa fie praf, nu trebuie sa fie nu stiu ce, si asa mai departe. Chestiunea e urmatoarea. Noi trebuie sa intelegem regulile dupa care se organizeaza natura si sa incercam sa le respectam.

Asta-i cu totul altceva. Dar dupa gândirea astora, daca vrem sa supravietuiasca natura, hai sa disparem toti oamenii. Numai ca civilizatia noastra e un produs al naturii. Este un nivel al speciei noastre. Cine stie ce-o sa fie peste o suta, un milion de ani. Uite, un mare specialist vrea sa aduca curcanul salbatic in România. Mai mare dobitocie… sa introduci specii straine intr-un mediu care nu-i al lui. De ce ? Ca se vâneaza. Fazanul, o alta catastrofa adevarata. Este euro-asiatic si-a fost introdus la noi tot pentru vânatoare.

Ala este un concurent pentru potârniche. In Delta vor vedea cum dispar o multitudine de specii, mai ales din cele mici. Fazanul manânca orice, ca gaina. Gaina manânca un carabus, gaina manânca un soricel, gaina manânca o sopârla. Asa face si fazanul domnule. Si e constatat. In zonele unde au introdus fazanul aproape au disparut potârnichile. Iar din punctul meu de vedere, carnea de potârniche nici nu se compara cu cea de fazan. Asa mititica. Alea 250 de grame… carne ca aia nu exista.

Conferentiar Universitar Doctor, Catalin Petre Rang

Cred ca nu s-a prezentat niciodata in formula aceasta. Prietenii, apropiatii, il stiu de Nenea Tuti. Apelativul uzitat este de Dom’, Domn, Domnule Profesor. Indiferent de pronuntie eu vad in fata mea un om simplu, direct, glumet. Rar sarcastic dar nu acid. Intelept in a nu se supara daca este intrerupt din discursul logic, exprimat coerent. Atunci privirea lui iti comunica ceva de genul, userel domle, te grabesti ca fata mare la maritat. Calitatea pe care o apreciez cel mai mult, rara in ziua de astazi, este aceea de a-ti spune direct, in fata, exact ce gândeste. Franc si deschis. Barbateste. Fin psiholog. Plin de energie. Activ. Incerc sa recuperez timpul in care nu l-am cunoscut. Avem de la cine invata multe. La fel gândesc si cei care il cunosc si-l apreciaza. Sa ne traiti Domnule Profesor! Si… ceva in tolba!

Protectia Consumatorilor se muta in sediu nou

Economie

Florentin Radu

24 aprilie 2014

Dupa mai bine de un an, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau revine la sediul initial din strada Erou Gh. Nechita, nr. 2. Pâna acum, institutia a functionat intr-un sediu provizoriu inchiriat la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (in cladirea fostului Trust de Constructii).

Mutarea a fost dictata de conditiile improprii in care se afla vechea cladire din strada Gh. Nechita ca urmare a intemperiilor din anii precedenti. Astfel, cladirea unde functioneaza si Directia de Metrologie Bacau, a fost serios avariat de din cauza puternicelor infiltratii aparute in tavanul cladirii de la precipitatiile abundente din toamna si iarna lui 2012.

„Începând cu 28 Aprilie 2014, Comisariatul din Bacau se va muta in sediul initial din strada Erou Gh. Nechita, nr. 2. Programul institutiei cu publicul nu este afectat de aceasta mutare. Cei care vor sa depuna reclamatii o pot face de luni pâna joi între orele 08:00 si 16:30 si vineri intre orele 08:00 si 14:00, pe adresa de mail reclamatii.bacau@opc.ro sau la numarul de telefon si fax 0234.511.273”,
Alin Nastase, seful CJPC Bacau

Pe perioada cât a functionat in sediul inchiriat, cladirea veche a fost remediata aproape in totalitate, fiindu-i inlocuit acoperisul, instalatia electrica, iremediabil distrusa de apa pluviala, precum si cea de incalzire.

Izvorul Tămăduirii

Cultură

Deșteptarea

24 aprilie 2014

Vinerea săptămânii numită de tradiţia creştină, datorită luminii revărsate asupra întregii creaţii de Învierea Domnului, „Săptămâna luminată”, este dedicată de Biserica Ortodoxă, încă din secolul al V-lea după Hristos, praznicului împărătesc al Izvorului Tămăduirii, praznic prin care o celebrăm pe Maica Domnului, ce s-a făcut, prin naşterea Mântuitorului, izvor al dumnezeirii, izvor al Celui ce revarsă neîncetat asupra noastră harul cel tămăduitor şi mântuitor.

Originea acestei sărbători, ce subliniază o dată în plus rolul Fecioarei Maria în lucrarea de mântuire a oamenilor, este legată de o serie de minuni ce s-au petrecut la un izvor din apropierea Constantinopolului încă din timpul credinciosului împărat bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi.

Acest bătrân, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Se spune că cei doi, adânciţi în discuţiile lor teologice s-au rătăcit în acea pădure şi căutau un izvor să bea apă. În acel moment un glas din cer a fost auzit zicând:

„Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu”. După ce şi-a potolit setea, Leon a atins cu apă ochii orbului şi acesta a început să vadă şi a strigat: „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, iar Leon a denumit acel loc Izvorul Tămăduirii, fântâna dătătoare de sănătate. Apoi bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că nu după multă vreme va ajunge împărat, iar când aceasta s-a întâmplat, prima grijă a acestuia a fost să ridice o biserică în acel loc, în cinstea Maicii Domnului.

Aceasta nu este singura minune care s-a petrecut de-a lungul timpului acolo: Împăratul Iustinian al Bizanţului, grav bolnav, s-a vindecat şi el bând apă de la acest izvor, fapt pentru care a ridicat o nouă biserică impunătoare în locul celei vechi, în secolul al VI-lea, refăcută şi înzestrată ulterior de către Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.

Dar dincolo de semnificaţia istorică a acestei sărbători, mai adâncă este semnificaţia ei teologică, semnificaţie ce este magistral sintetizată în cântările bisericeşti specifice acestei sărbători dedicate Maicii Domnului. Astfel, la începutul cântării a 6-a de la Utrenie auzim: „Cuvintele cântării te laudă pe tine, curată, ca pe ceea ce eşti cu adevărat izvor; că ai născut mai presus de cuvânt pe Adâncul înţelepciunii, pe Cel Ce a spânzurat norii în văzduh şi pământul pe ape.”, iar condacul sărbătorii spune: „Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea curgerile harului tău mai presus de cuvânt.

Ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!”. Iată aşadar de unde provine adâncimea prăznuirii de astăzi! Din acest statut de Biserică-Izvor al Tămăduirii pe care-l împlineşte până-n veacul veacului Maica Domnului, cea care a născut pe Tămăduitorul. Tocmai datorită acestui rol special al Fecioarei Maria în iconomia mântuirii, Sfinţii Părinţi considerau că, dacă rugăciunea către Mântuitorul este direct mântuitoare, îndumnezeitoare, rugăciunea spre Maica Sa, Pururea Fecioară Maria, este ducătoare la îndumnezeire, ne îndreaptă către dumnezeire.

Astăzi, prăznuind Biserica şi Maica, căpătăm, o dată în plus, bucuria sorbirii din Izvorul Tămăduirilor, şi fiecare credincios are şansa de a primi din agheasma ce se sfinţeşte în sfintele biserici la sfârşitul liturghiei, cu care fiind stropit sau gustând, să învingă, cu puterea lui Hristos, Dătătorul Tămăduirilor, orice boală şi orice neputinţă.

Hristos a Înviat !
Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Credinţa în Cristos cel înviat

Cultură

Deșteptarea

24 aprilie 2014

Sărbătoarea Paştelui nu se epuizează într-o singură duminică, pentru că realitatea Paştelui nu se epuizează în decursul secolelor; ea îmbracă întreaga existenţă umană şi întreaga istorie a lumii. Cristos înviat din morţi nu mai moare. Isus Cristos este „Domn”, ieri, astăzi şi totdeauna. De aceea, repetând tradiţia veche, sărbătoarea Paştelui este prelungită în duminicile următoare, până la Rusalii; aceasta pentru a imprima profund în sufletul nostru o conştiinţă vie şi permanentă a misterului Paştelui, ca fundal interpretativ pentru întreaga viaţă şi pentru toată istoria.

Lecturile propuse la sfânta Liturghie în cea de-a doua duminică a Paştelui ne oferă o mare bogăţie şi diversitate de tematici pentru reflecţia noastră. De aceea, nu putem avea pretenţia „să le explicăm” pe toate suficient şi adecvat. Este vorba de a alege, dintre multele realităţi care s-ar putea spune astăzi, pe acelea care apar mai oportune şi mai utile în raport cu fiecare adunare. Aici ne limităm să propunem câteva puncte şi posibile dezvoltări şi elaborări diferite.

Am putea sintetiza o temă generală prezentă în lecturile celei de-a doua duminici a Paştelui printr-o formulă de acest gen: credinţa A bucuria a comunitatea creştină (adică Biserica). Nu în sensul că această „formulă” intenţionează să exprime întregul mister al Bisericii – pentru că, în acest caz, cel puţin ar trebui să vorbim şi de Duhul Sfânt, despre cuvântul lui Dumnezeu, despre sacramente etc. – ci în sensul că acest lanţ de realităţi (credinţă, bucurie şi comuniune) ar trebui să caracterizeze în mod obişnuit fizionomia oricărei comunităţi creştine.

Este greu de conceput că eşti bine intenţionat şi amabil faţă de aproapele, dacă nu ai şi un pic de bucurie în inimă. Şi este greu ca, în anumite momente ale vieţii, să menţii ceva seninătate în inimă, dacă nu ai nici o speranţă dincolo de resursele umane şi pământeşti. Căci credinţa sinceră în Cristos cel înviat poate să dea seninătate şi bucurie chiar şi atunci când suntem mâhniţi din cauza unor încercări. Şi, dacă ne punem bucuria proprie în Cristos, atunci nu mai suntem prizonierii neliniştii de a poseda şi devenim capabili de a împărţi bunurile noastre cu cei lipsiţi.

Bucuria şi capacitatea de comuniune sunt dovada unei credinţe adevărate, mature şi puternice. Însă cu siguranţă că nu este vorba despre o credinţă facilă. „L-am văzut pe Domnul!” „Dacă nu văd în mâinile sale semnul cuielor…”.

Să nu gândim rău despre apostolul Toma. Mai degrabă să-i mulţumim că nu a crezut în prea mare grabă, pentru că în felul acesta avem o garanţie în plus pentru credinţa noastră. Apostolul Toma era o persoană cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ; nu era dispus să creadă chiar orice i s-ar fi povestit. Cu atât mai puţin despre o realitate atât de importantă şi mare ca aceasta: că Isus ar fi înviat cu adevărat din morţi. Este clar că în acest caz nu avea dreptate…

Dar dacă chiar şi prudenţa, dubiul şi scepticismul apostolului Toma au devenit credinţă („Domnul meu şi Dumnezeul meu!”), putem să avem încredere în mărturia apostolilor despre adevărul lui Cristos înviat: „Fericiţi sunt cei care, deşi nu au văzut, au crezut”.

Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Admiterea la facultate: cu examen, cu dosar sau cu mediile anilor de liceu?

Z
Contrasens

Răzvan Bibire

24 aprilie 2014

Ne aflam foarte aproape de un nou final de an scolar, care inseamn, evident, o noua sesiune nationala de Bacalaureat. Si o noua admitere in invatamântul superior. De prea multa vreme, insa, adminterea in universitati este o simpla formalitate ce are la baza principii economice si nu didactice.Asadar, inaintea unei noi sesiuni de admitere, ne punem intrebarea: cu examen, cu dosar sau cu mediile anilor de liceu?

Raspunsul este simplu: depinde cine intreaba. Pentru institutiile de invatamânt superior este clar ca solutia cea mai buna este cea care le aduce cât mai multi studenti platitori de taxe. Deci, cu cât procesul de admitere este mai usor, cu atât mai multumite vor fi universitatile. Iar situatia este de tipul win-win cu viitorii studenti si familiile acestora, care vor fi bucurosi sa poata intra cât mai simplu in invatamântul superior, chit ca in liceu au calcat apa si n-au facut mare brânza.

Pare ca toata lumea câstiga, nu-i asa? Nu e. Universitatile câstiga bani, candidatii isi indeplinesc usor visul de a avea o diploma, dar, per ansamblu, societatea pierde. Pentru ca se vor aloca resurse materiale si umane care vor scoate prosti pe banda rulanta.

Daca va intrebati de ce exista atâtia absolventi de liceu care pica Bacalaureatul cu mare succes, explicatia este simpla: sunt elevii absolventilor invatamântului superior fara examene de admitere. S-ar parea ca solutia cea mai la indemâna ar fi reintroducerea examenelor.

Poate da, poate nu. Examenele pot fi fraudate, exista intotdeauna pile si relatii care vor fi puse in functiune. In plus, examenul, de unul singur, nu garanteaza decât ca sita va fi mai deasa, dar nu influenteaza si pregatirea candidatilor. Pentru ca solutia, desigur, pe termen lung, este restructurarea invatamântului preuniversitar.

Pe cele doua laturi: motivarea resursei umane si a elevilor. Mai clar: cresterea salariilor la un nivel care sa permita atragerea de cadre didactice bune si redefinirea programelor scolare astfel incât elevul sa vina cu placere la scoala si sa invete lucruri folositoare.

Sambata se lucreaza la Permise

Ramona Ionescu

24 aprilie 2014

Veste buna pentru soferi! Sambata, 26 aprilie 2014, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau este deschis publicului intre orele 8.30 – 16.30.

”Se lucreaza in week-end pentru ca la nivel national s-a decis ca si ziua de 2 mai sa fie declarata zi nelucratoare. Astfel ca la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a luat hotararea ca aceasta zi sa fie recuperata pe 26 aprilie”, a declarat Florentina Emilia Avram, director la Cancelaria prefectului.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor asigură aplicarea legislatiei in vigoare in domeniul regimului permiselor de conducere, al certificatelor de inmatriculare a autovehiculelor si al placilor cu numere de inmatriculare.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau este in subordinea Institutiei Prefectului – judetul Bacău, iar Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bucuresti asigura coordonarea, sprijinul, indrumarea si controlul pe linie profesionala.

Depistat la scurt timp după ce a sustras portofelul unei consătence

Deșteptarea

24 aprilie 2014

Polițiștii din comuna Asău au fost sesizați la data de 23.04.2014, în jurul orei 15.00, de către o localnică de 69 de ani, despre faptul că i-a fost sustras, un portofel, în timp ce se afla în curtea unei biserici din localitate.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat în apropierea bisericii în cauză doi localnici de 37 de ani şi 44 de ani.

S-a procedat la efectuarea controlului corporal asupra celor doi, portofelul sustras, în care se afla suma de 100 de lei, fiind găsit asupra bărbatului de 37 de ani.

Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Cinci adolescenti au jefuit o batrana in propria casa

Deșteptarea

24 aprilie 2014

Cinci adolescenti cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani au intrat cu forta in casa unei batrane de 68 de ani si au fortat-o, prin amenintari si lovituri, sa le dea toti banii din casa: 400 de lei.

Polițiștii din comuna bacauana Nicolae Bălcescu au fost sesizați, de către o localnică de 68 de ani, cu privire la faptul că, în noaptea de 22/23 aprilie, persoane necunoscute au pătruns în locuinta sa și prin amenințări și acte de violență i-au sustras 400 de lei, pe care îi avea asupra sa.

În urma investigațiilor efectuate de către echipa operativă deplasată la fața locului, s-a stabilit că în noaptea respectiva, cinci minori cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, două fete și trei băieți, au mers la locuința mătușii unuia dintre ei.

Trei dintre minori au pătruns prin efracție în locuința femeii și prin amenințare și acte de violență au deposedat victima de suma de 400 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, banii sustrași fiind restituiți batranei.

Victima a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Bacău, în vederea examinării medico-legale.

În cauză s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

1...3.8513.8523.853...5.796 Pagina 3.852 din 5.796

Deșteptarea

Deșteptarea

Deșteptarea

Deșteptarea

Box/ Campionatul Mondial de Tineret: Arsen Mustafa, argint mondial!

Volei feminin/ Finala Diviziei A1 : Uite-le! Uite campioanele!

Unde evadam in week-end

Bricolaje / Un captivant manual de întâmplări cu personaje reale

Papura Voda, un nedreptatit al istoriei

VIDEO: Comoara nestiuta de la Colegiul National „Ferdinand I”

Ioan Niculae, in vizita-fulger la Amurco

VIDEO: Invitati de onoare la Zilele Centrului de Cultura “George Apostu”

Program pentru Sanatatea Copiilor. Se vindeca de dependenta prin teatru

Bacau: un singur candidat eligibil. A inceput campania electorala

VIDEO: Avem subprefect! Toma Constantin a fost investit in functie

Republica ViataMoarte

ACCENTE: Nonconformistul fatalist

Protectia Consumatorilor se muta in sediu nou

Izvorul Tămăduirii

Credinţa în Cristos cel înviat

Admiterea la facultate: cu examen, cu dosar sau cu mediile anilor de liceu?

Sambata se lucreaza la Permise

Depistat la scurt timp după ce a sustras portofelul unei consătence

Cinci adolescenti au jefuit o batrana in propria casa

ULTIMELE ȘTIRI

„Tot mai citesc măiastra-ți carte…” – Ziua Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău,...

SLANiK Winter Rendezvous – un eveniment reușit care a atras participanți...

pag1

slanik7

slanik1