Intrarea anglicismelor în limba română nu e nici din anii ’70 sau ’80 – când a prins curaj învăţarea limbilor străine în general –, nici din anii ’90 – adică din etapa postdecembristă –, ci mult mai veche. La mijlocul secolului al XIX-lea, Costache Negruzzi publică o scriere devenită antologică: Au mai păţit-o şi alţii… În a doua frază (e drept, de cinci rânduri), ne întâmpină două împrumuturi lexicale, unul (primul, /′ki:pseik/, anglicism „sălbatic”, pentru „suvenir”) mai neobişnuit decât altul (foarte aproape de /di′beit/-ul nostru de azi, ca „dezbatere”): „… dacă numele i-a fost tipărit la coada vrunor versurele dintr-un keepsake sau în foiletonul jurnalului de Débats, ferice de el!” Aşadar, un anglicism şi un franţuzism (din debate-ul de peste Canalul Mânecii) vorbesc despre ospitalitatea vocabularului românesc încă din vremea „Daciei literare” (care, se ştie, milita în acel 1840 pentru promovarea specificului autohton).

În cele ce urmează voi face cunoscută o experienţă unică – de preşedinte al comisiei de licenţă pentru specializarea Limba şi literatura engleză de la Literele băcăuane –, care mi-a demonstrat integrarea perfectă a societăţii româneşti în mediul euroatlantic, sub raport lingvistic. Timp de şase ore – cât a durat proba orală – şi apoi încă patru ore – susţinerea temei din lucrarea de licenţă –, s-a vorbit exclusiv în limba engleză, cu extrem de rare corecţii din partea comisiei.

S-a conversat, s-a argumentat şi s-a concluzionat că totul e în ordine. Un bilet de examen avea în general următoarea structură (enunţurile erau, desigur, în engleză): „1. Realizaţi comentariul literar al textului următor, referindu-vă la una dintre perspectivele de analiză studiate; 2. Identificaţi tipul propoziţiei subliniate (simplă, compusă, complexă).

Marcaţi limitele elementelor care compun o frază şi numiţi-le. Analizaţi secvenţa X, menţionând părţile de propoziţie, timpul, aspectul şi diateza verbului”. Am ascultat cu competenţele mele de latinist (şi nu de anglist) toate mesajele verbale care au circulat şi am notat termeni la modă în antropologie, stilistică, teoria literaturii, lingvistică: analysis, fragment, sentence „sentinţă”, dar şi „propoziţie/frază” (în română, enunţ), constituent, pattern „model, şablon”, performance „îndeplinire” (cf. perform „a îndeplini”), dar şi „spectacol”, clause „clauză”, dar şi „propoziţie (dintr-o frază)”, syntactical, morphological (adjective) ş.a. Am recunoscut obişnuinţe de lucru specifice limbii române (însuşite în anii I şi II la limba română contemporană): marcarea predicatului şi a subiectului, chiar dacă nu se cerea aceasta (Ionuţ D.); comentariul ideatic al textului, urmat de cel formal (Andra P.); redactarea, pe ciornă, a 2-3 fraze de început, urmate de un punctaj de chestiuni; identificarea modificărilor, care fac trecerea de la pre-text la post-text; complementul direct, bază a construcţiei infinitivale relative obiective (CIRO) din română („N-am ce face”) ş.a.

Ce mi s-a părut original (ca să nu spun ciudat): anexa lucrării de licenţă se numeşte appendix (cu pluralul appendices), pe când în română e mai mult decât atât; se conservă ordinea clasică a cazurilor (N, G, D, Ac. …), iar accusative, cel mai bogat, e foarte aproape de etimon: lat. accusativus; înaintea lui etc. se pune sau nu se pune virgulă? (În română, Andrei Bantaş, cunoscutul anglist, nu o foloseşte în astfel de cazuri.)

Am (re)învăţat ceva: după ce primeşte biletul şi ciorna, candidatul se aşază în faţa textului şi-l citeşte „în gând” (vorba vine, pentru că e aproape o lectură în şoaptă). Am găsit recomandarea în „Limba engleză în conversaţie”, de Georgiana Gălăţeanu-Fârnoagă şi Doina Sachelarie-Lecca (Buc., E.Ş.E., 1982): analiza se face doar „după o citire atentă, în gând, a fiecărui text” (p.6). Numai aşa o candidată (Iuliana M.) a putut sesiza cel mai bine expresivitatea fragmentului, iar o alta (Iacinta R., şefa de promoţie), a descris impecabil câmpul ideatic. Şi încă ceva: glumind, un coleg a găsit de ce Cătălina B. a fost desemnată secretara comisiei – caligrafia Domniei Sale stârneşte admiraţie.

Evanghelia duminicii a XXIII-a de peste an ar putea să ne apară destul de misterioasă; ne este greu să ne imaginăm cum se poate pune în practică această învăţătură în comunităţile sau societatea noastră. În schimb, primii cititori ai Evangheliei după sfântul Matei găseau în aceste cuvinte o regulă practică de comportament în raporturile reciproce din cadrul comunităţii creştine. Şi dacă se întâmpla că cineva nu se comporta bine, ceilalţi erau invitaţi să-i aducă la cunoştinţă comportamentul incorect, cu multă politeţe. Ideea era aceea a ajutorului reciproc în căutarea de a fi fideli Evangheliei. Numai acela care ar fi refuzat orice observaţie şi ar fi ajuns în contrast cu ceea ce întreaga comunitate creştină considera corect şi bun, de abia atunci era exclus din viaţa comunităţii, din cauza incompatibilităţii ideilor şi comportamentului faţă de comunitatea creştină.
Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate. În societatea noastră, toţi suntem foarte susceptibili în ceea ce priveşte libertatea personală. Trăim într-o cultură „pluralistă”, cum se spune, unde fiecare este liber să gândească şi să facă ceea ce vrea, fără a privi la alţii. Apoi, în general, atunci când se vorbeşte despre libertate, aceasta este înţeleasă mai ales în sens negativ: a nu fi obligat la ceva, a nu fi constrâns sau împiedicat de la ceva anume. Pe scurt, libertatea e înţeleasă în termeni individualişti şi egoişti: „Fac cum mi se pare şi-mi place; alţii să facă ce vor”. Însă, de fapt, toţi suntem condiţionaţi unii de ceilalţi, fie că ne place sau nu. Astfel, „ceilalţi” apar adesea ca un obstacol sau o piedică adusă libertăţii noastre. Adesea, libertatea fiecăruia se confruntă cu libertatea unuia sau altuia. Şi, până la urmă, suntem constrânşi să recunoaştem că libertatea pe care noi am dori-o este un vis irealizabil în această lume.
Pentru a ieşi din acest cerc, trebuie să punem altfel problema libertăţii. De fapt, privind cu atenţie, libertatea înseamnă responsabilitate. Suntem liberi, adică responsabili de ceea ce facem.
Nu există libertate fără responsabilitate. În societatea noastră poate că se vorbeşte prea mult despre libertate şi drepturi, dar prea puţin despre responsabilitate şi datorii, în timp ce spaţiul de libertate al tuturor se lărgeşte cu cât se exercită mai concret sensul responsabilităţii fiecăruia. Şi tocmai în această direcţie ne invită să ne îndreptăm Evanghelia: lărgind sensul nostru de responsabilitate unii faţă de ceilalţi.
Ca şi creştini, nu putem spune niciodată: „Sunt responsabil de mine însumi. Mă gândesc la mine, ceilalţi îi priveşte”. Şi aceasta tocmai pentru că Evanghelia ne învaţă: dacă observi că fratele tău greşeşte, spune-i şi ajută-l să se îndrepte. Nu este vorba de a o face pe moraliştii cu orice preţ. Este vorba mai degrabă de a depăşi egoismul indiferenţei şi de a avea unii faţă de ceilalţi acea grijă şi acel simţământ de responsabilitate care se nasc din iubirea reciprocă.
În loc de a visa o libertate iluzorie, înţeleasă ca o fugă de orice angajament şi responsabilitate, Evanghelia ne invită să găsim o libertate interioară mai înaltă în atenţia şi ajutorarea reciprocă.

Pr. Gabriel-Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Pe Mântuitorul Iisus astăzi îl întâlnim la Sf. Liturghie vorbind cu Nicodim, un fariseu de frunte şi unul din membrii Sinedriului. Acesta adresează Domnului o întrebare pe care cu siguranță ne-am pus-o fiecare dintre noi :” Cum se poate naşte cineva din nou”? Iisus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou’….” (Ioan 3:3-7). Nicodim avea o nevoie reală. El simţea necesitatea unei schimbări a inimii sale, o transformare spirituală.
Naşterea din nou, fiind o a doua naştere, este un act al lui Dumnezeu prin care viaţa veşnică este atribuită persoanei credincioase. Şi cum are loc această naştere din nou? Sfântul Pavel spune la Efeseni II,8-9: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Atunci când o persoană este „mântuită,” este născută din nou, fiind o persoană înoită spiritual, şi este din acel moment un fiu al lui Dumnezeu ca urmare a naşterii din nou. Credinţa în Iisus Hristos, Cel care a plătit pedeapsa păcatelor noastre când a murit pe cruce, înseamnă de fapt “naşterea din nou” din punct de vedere spiritual. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă…”(II Corinteni V,17…).
Departe de a fi o abolire a persoanei şi a voinţei umane,naşterea ”din apă şi din Duh”,este învierea la o viaţă nouă.Pe acele persoane ”născute din nou”,Duhul Sfânt le întăreşte şi le împlineşte, le desăvârşeşte spre o deplină afirmare după modelul Sfintei Treimi. Prin înţelegerea şi cunoştinţa primite de la Sfântul Duh, nu poate veni decât unitate şi unire, finalitatea supremă fiind Sfânta Treime.
Nicodim întelege acum că ”Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan I,12-13).
”Naşterea din Duh”este tainică, n-o poţi vedea cu ochii fireşti, se sustrage legilor fizice.
”Duhul” însă dă naştere unei realităţi noi ,spirituale , aflată deasupra legilor naturale. Aceasta se produce prin credinţă şi prin puterea lui Dumnezeu. Nimic nu este cu adevărat important în această viaţă. Nici apartenenţa la un grup de oameni mai speciali, nici cea la un popor mai dezvoltat. Ci a fi o creaţie nouă. Creatorul nostru ne dă o nouă şansă, să deveninm o creaţie nouă, după voia Lui.Sf.Pavel scrie lui Tit :” El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt.”(Tit III,5). Omul vechi, născut din Adam nu poate face nimic pentru mântuirea lui. Este nevoie de intervenţia lui Dumnezeu. În îndurarea Sa, Creatorul nostru are o acţiune supranaturală asupra noastră. Duhul Sfânt are o acţiune de curăţire şi înoire a fiinţei umane. Aceste acţiuni sunt procese spirituale şi ele au un efect totalitar în viaţa creştinului. Această transformare se numeşte naşterea din nou.
Omul născut din nou nu are nimic cu carnea şi sângele ci este o creaţie în exclusivitate a lui Dumnezeu. Nicodim a primit acest răspuns, a rămas îngândurat descoperind o realitate superioară a existenţei, un adevăr care îl va ridica şi pe el şi pe noi cei ce credem în Dumnezeu la o nouă stare : cea de bucurie şi fericire veşnică !

Pr.Liviu Burlacu
Centrul ”Izvorul tămăduirii”-Bacău

Când Nae Ionescu a spus ca ,,omul este singurul animal care se poate rata”, l-am suspectat de cautarea cu lumânarea a unui efect metaforic. Acum, dupa ce-am aflat despre drama unui trib, incep sa cred din ce in ce mai mult in zisa lui Nae Ionescu. Omul, repetau obsesiv anticii, este o fiinta in cautarea intelesului. Din pacate, omul nu a ajuns, nici in secolul al XXI-lea, la intelegerea sensului propriei sale esente. Cucerit minunat de felurite tinte generoase (existenta vietii pe alte planete, descoperirea de remedii pentru bolile incurabile etc), acaparat alteori de autodistrugere (razboaie, droguri etc), omul se imbrânceste de multe ori in iuman, isi anuleaza virtutile care i-au fost daruite la zamislirea sa…

…In insulele Andaman, din Golful Bengal, intre India si Myanmar, traiesc vreo 400 de membri ai tribului Jarawa. Se crede ca membrii acestui trib sunt descendenti ai primilor oameni care au parasit Africa. Ei au trait, pâna nu demult, intr-o splendida izolare, ducând o viata simpla, având propriile lor principii despre bunastare, fericire etc. Potrivit legilor din India, tara de care apartin cele mai multe dintre insulele amintite, triburile stravechi trebuie protejate, fotografierea si intrarea in contact cu vreunul dintre membrii sai fiind considerate ilegale. De aproape doua zeci de ani insa, viata acestui trib a inceput sa fie serios bulversata. Operatorii de turism, sub pretextul vizitarii unor pesteri din zona, au dat buzna si in viata lor. Si nu oricum, ci ca niste nenorociti uzurpatori de civilizatie. Acum, operatorii de turism organizeaza safari si ii folosesc pe bastinasi pentru a-i atrage si distra pe turisti, potrivit The Guardian. Turistii bogati ii platesc pe politisti pentru a le inlesni participarea la spectacole in care femeile bastinase danseaza goale. Sunt consemnate si cazuri de prostitutie si abuzuri sexuale. Mai multe femei din tribul Jarawa au dat nastere la copii conceputi cu turisti. Nefiind acceptati de comunitate, acesti prunci nevinovati au fost ucisi.

Numarul turistilor este in permanenta crestere. Cei din tribul Jarawa sunt tratati ca sI cum ar fi niste animale in gradina zoologica. Multi dintre ei s-au imbolnavit. Politistii care ar trebui sa-i protejeze au inceput sa-i oblige sa cerseasca, le iau banii si le ofera doar tutun si ceva mâncare. Mai multe organizatii care militeaza pentru apararea drepturilor omului au luat atitudine, potrivit Yahoo News. Stephen Corry, lidera organizatiei Survival International, a spus indignata: ,,Cei din tribul Jarawa nu ar trebui sa fie obligati sa danseze la cererea cuiva ca si cum ar fi niste ponei de circ”. Organizatia amintita a acuzat, fara mari efecte pozitive, opt companii indiene care organizeaza excursii cu scopul fotografierii bastinasillor si asigurarii amuzamentului.

Revin asupra esentei umane, aducându-mi aminte de vorbele lui Giovani Pico della Mirandola (Despre demnitatea omului): ,,…Preabunul creator (…) a conceput omul ca pe o lucrare cu un aspect care nu il diferentiaza si asezându-l in centrul Universului, i-a vorbit astfel: ,,O, Adame, nu ti-am dat niciun loc sigur, nici o infatisare proprie, nici vreo favoare deosebita, pentru ca acel loc, acea infatisare, acele ingaduinte pe care tu insuti le vei dori, tocmai pe acelea sa le dobândesti si sa le stapânesti dupa vointa si hotarârea ta (…) Nu te-am facut nici ceresc, nici pamântean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur sa te infatisezi in forma pe care tu insuti o preferi ca si cum prin voia ta ai fi propriu-ti sculptor si plasmuitor de cinste. Vei putea sa decazi in cele de jos ce sunt lipsite de inteligenta; vei putea, prin hotarârea spiritului tau, sa renasti in cele de sus ce sunt divine”.

Omul contemporan, prin multe dintre gesturile sale, incepe sa decada in cele de jos, se comporta ca o fiinta atinsa cronic de ticalosie.

Sectia de Animatie a Teatrului Municipal „Bacovia” va invita duminica, 7 septembrie, ora 11.00, la premiera spectacolului „Prâslea cel voinic… la minte”, dupa Petre Ispirescu, în regia lui Cornelius Pavaloi. Regia: Cornelius Pavaloi. Scenografia: Edi si Liliana Lasoc. Muzica: Ciprian Manta.Distribuţie: Marian Puiu Gheorghiu, Laurentiu Budau, Adina Iftime, Tiberiu Gabor Bitere, Alina Neagu, Ion Cosa, Andreea Sandu, Mihai Chihaia, Mihaela Popa, Adrian Costras.

Teatrul Municipal „Bacovia” va ofera în deschidere de stagiune o savuroasa comedie cu personaje contemporane, scrisa de vecinul lui Amza Pellea: „Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Gazdaru.Premiera spectacolului va avea loc duminica, 7 septembrie, ora 19.00.Distributia: Viorel Baltag, Marlene Duduman, Bogdan Buzdugan, Valentin Braniste, Nela Zare, Dumitru Rusu, Alina Simionescu, Corina Goranda,
Bogdan Matei. Regia artistica: Adrian Gazdaru. Scenografia: Gelu Rîsca. Ilustratia muzicala: Mirel Vrînceanu. Regizor tehnic: Nicu Pascu.

Petreceri

Vineri 5 septembrie Club Marinarul organizeaza o petrecere de exceptie,invitata speciala a evenimentului fiind Delia.
Luxury Club va invita vineri la Insomnia PARTY. Only Clubbing Music by Dj Darkon.
SI tot vineri, 5 septembrie se deschide sezonul serilor cu muzica live in Police Pub. De la ora 23.00 program cu formatia Mega Music.
Pub S va invita sâmbata 6 septembrie de la ora 21.00 la un altfel de party.
Host: KULT’URA (SECNA). Intrarea este libera.

Cinefilii au parte de doua premiere noi la Cinema City:

Captiv (The Captive –titlul original). In rolurile principale: Rosario Dawson, Ryan Reynolds , regia: Atom Egoyan. Opt ani au trecut de la disparitia Cassandrei si iata ca noi si tulburatoare indicii apar, sugerând ca ea este înca în viaţa. Politia, parintii fetei si chiar Cassandra vor face tot posibilul pentru a descoperi misterul disparitiei ei. Filmul lui Atom Egoyan a fost inclus în selectia celei mai recente editii a festivalului de la Cannes.

Darul lui Jonas (The Giver –titlul origina) . Filmul este bazat pe romanul „The Giver” al lui Lois Lowry , care a fost câștigatorul „Newbery Medal 1994” care s-a vândut in peste 10 milioane de exemplare în întreaga lume. In rolurile principale: Jeff Bridges, Brenton Thwaites, Alexander Skarsgård, Taylor Swift, Meryl Streep, Odeya Rush, Cameron Monaghan, Katie Holmes, Emma Tremblay. Regia: Phillip Noyce. Actiunea are loc într-o societate distopica si terna a viitorului, în care oamenii au fost ltsaţi fara nici un fel de amintiri, astfel încât acestia nu mai manifesta nici un fel de sentiment sau emotie, fiind asemenea unor roboti ale caror îndatoriri/meserii sunt prestabilite. Când un baiat de 12 ani este desemnat drept Receptor al Amintirilor (The Giver), descopera ca lucrurile nu sunt atât de frumoase si de perfecte precum îsi imagina.