sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3638

Cele mai importante descoperiri și inovații din domeniu anunțate în octombrie

    Inovația tehnologică este un proces continuu, care funcționează ca un motor al societății umane. An de an, sunt prezentate noi și noi descoperiri și inovații tehnologice, unele de pionierat în domenii noi, altele menite să perfecționeze și să eficientizeze activitatea în domenii existente. Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri și inovații tehnologice anunțate în cursul lunii octombrie.

    Reactorul de fuziune nucleară

    Compania americană Lockheed Martin a anunțat că peste 10 ani va dispune de un reactor de fuziune nucleară fezabil. Fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active.

    Proiectul de reactor de fuziune de la Lockheed folosește drept combustibil de fuziune un gaz format din două tipuri de atomi de hidrogen — deuteriu și tritiu. Acest gaz este injectat într-o incintă specială.

    Apoi se adaugă energie pentru a desprinde electronii de pe orbitele lor atomice, formând o plasmă ionică. Această plasmă este extrem de fierbinte și are nevoie de un puternic câmp magnetic care să o mențină în interiorul incintei (dacă ar atinge suprafața interioară a incintei ar topi-o).

    Compania Lockheed susține că a reușit să dezvolte o nouă modalitate de a constrânge plasma în respectiva incintă, folosind ceea ce a primit numele de reactor de fuziune compact (compact fusion reactor — CFR), cu un câmp magnetic interior cu o formă specifică care se autoreglează în funcție de volumul plasmei.

    După o perioadă, ionii se vor recombina și vor fuziona unii cu alții. Atunci când ionii de hidrogen fuzionează, ei emit energie care este captată sub formă de căldură și care poate acționa turbinele unor generatoare, producând electricitate.

    Un dispozitiv CFR poate genera de 10 ori mai multă energie decât dispozitivele experimentale existente folosite pentru fuziune și poate fi de zece ori mai mic decât un astfel de reactor.

    Experimentele inițiale au demonstrat fezabilitatea construirii unui reactor cu capacitatea de 100 de megawați și dimensiunile de 2 metri/3 metri

    Calcai scos la imprimanta

    Sursa foto
    Sursa foto

    O echipă de medici din Australia a utilizat o imprimantă 3D, într-o procedură în premieră mondială, pentru a înlocui călcâiul distrus de cancer al unui pacient cu unul confecționat din titan. Un bărbat în vârstă de 71 de ani, al cărui picior drept era afectat de cancer, crezuse că singura sa opțiune posibilă este amputarea, însă după o intervenție chirurgicală de succes el își poate folosi din nou picioarele.

    Echipa condusă de profesorul Peter Choong de la Spitalul St. Vincent din Melbourne a scanat piciorul stâng al pacientului și a creat o imagine 3D, pe care a folosit-o apoi pentru a construi o replică a călcâiului confecționată din titan.

    Compania de biotehnologie „Anatomics” împreună cu Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO) au participat la efortul comun de a imprima 3D porțiunea de os care lipsea pentru un nou călcâi complet.

    Robot pentru operatii pe creier

    Prototipul unui robot, dezvoltat în cadrul unui proiect de mai bine de 5 ani, la Universitatea Vanderbilt, din Nashville, Tennessee poate opera intervenții chirurgicale pe creier, pentru bolnavii de epilepsie, într-o modalitate foarte puțin invazivă, pacienții având nevoie de o perioadă mult mai mică de timp pentru recuperare.

    Regiunea cerebrală implicată în cazul crizelor de epilepsie este hipocampul, localizat în partea inferioară a creierului. Noul robot, conceput de inginerul David Comber și de profesorul Eric Barth, pătrunde de dedesubt în zona vizată a creierului, pornind de la o incizie făcută în obrazul pacientului, profitând de spațiile dintre oasele feței. Această abordare oferă cel mai scurt drum către zona vizată și evită complet necesitatea penetrării oaselor craniului.

    Acul folosit este fabricat din nichel titan (nitinol), un aliaj care dispune de memoria formei inițiale și este non-feromagnetic, fiind astfel compatibil cu dispozitivele RMN (în care sunt generate câmpuri magnetice puternice).

    Ecrane inteligente, in loc de hublouri

    Avioanele cu care vom zbura peste 10 ani nu vor mai avea hublouri, acestea fiind înlocuite cu ecrane inteligente OLED amplasate pe interiorul fuselajului, care vor reda imaginile din exterior preluate de un sistem de camere video panoramice.

    Acest concept al unui avion fără hublouri, bazat pe o tehnologie împrumutată de la telefoanele mobile și de la televizoarele smart, a fost lansat de Centre for Process Innovation (CPI), o organizație din nord-estul Angliei care colaborează cu alte companii în domeniul inovației și al dezvoltării de noi produse.

    În afară de spectaculozitatea acestui concept, principala miză este reprezentată de reducerea greutății aeronavelor, care la rândul ei înseamnă un consum mai mic, o poluare mai redusă și bilete mai ieftine pentru călători.

    Conform calculelor făcute de specialiștii de la CPI, la o scădere cu 1% a greutății aparatului de zbor corespunde o economie de combustibil de 0,75%.

    Particula care se comporta si ca materie si ca antimaterie

    După zeci de ani de căutări și studii în domeniul fizicii cuantice, o echipă de fizicieni de la Universitatea Princeton a anunțat descoperirea unei particule bizare care se comportă deopotrivă ca materie și ca antimaterie.

    Fizicianul italian Ettore Majorana a fost primul om de știință care a emis, în 1937, ipoteza că ar putea exista o particulă — ce a primit denumirea de fermionul lui Majorana — care să fie propria sa antiparticulă.

    Proprietățile observate ale fermionului lui Majorana îl transformă într-un excelent candidat pentru obținerea unor biți cuantici pentru sistemele de calcul ultraperformante ale viitorului.

    Ceasul intelige3nt de la Microsoft

    Compania Microsoft va lansa până la sfârșitul anului un ceas inteligent, mai devreme decât iWatch de la Apple (ce va fi lansat anul viitor) și va pătrunde astfel pe o piață dominată până în prezent doar de produsele din seria Android Wear.

    Ceasul va include numeroși senzori care vor transmite diferite informații, printre care și un monitor de ritm cardiac, un accelerometru, un GPS și un giroscop.

    Prin intermediul tehnologiei Bluetooth, ceasul se va putea conecta la dispozitive mobile sau PC-uri care rulează pe platformele Windows, Android sau Apple, dar și la consola de jocuri Xbox Onel.

    Interfața de utilizare a ceasului ar putea fi similară cu cea bazată pe iconițe, împrumutată de la sistemul de operare Windows.

    Autonomia bateriei ceasului va depăși două zile de utilizare normală.

    AGERPRES

    Un tanar fara permis a accidentat un pieton

      Pe strada Toporaşi din Bacău, poliţiştii de la Biroul Rutier Bacău au cercetat la data de 27 octombrie a.c. un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a fost rănită iar conducătorul auto a plecat de la locul faptei.

      Astfel, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce un tânăr de 26 de ani, din localitate conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat un bărbat de 30 de ani, care se afla pe partea carosabilă.

      După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor iar victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

      Din verificări, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

      În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere fără permis.

      Onesti: Barbat de 54 de ani, lovit de o masina in timp ce traversa strada

        La data de 27.10.2014, în jurul orei 20.30, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi despre faptul că pe Bulevardul Oituz din municipiu, s-a produs un accident de circulaţie.

        La faţa locului poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 57 de ani, din judeţul Iaşi, conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o o persoană de sex masculin, de 54 de ani care era angajat regulamentar în traversarea străzii.

        Acesta a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

        Rezultatul testării conducătorul auto cu aparatul etilotest a fost negativ şi de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

        În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Un bucurestean s-a rasturnat cu masina la Buhoci

          În seara zilei de 27 octombrie a.c., pe DN 2F, în afara localităţii Buhoci, a avut loc un accident grav de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

          Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 64 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

          În urma evenimentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.

          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

          Pagina 1

            pagina1

            Avarii la CET, frig in scoli si apartamente

              O mare parte dintre elevii de la Scoala „Georgeta Mircea Cancicov”, din zona de nord a orasului, tremura de frig in clase. Sunt peste 500 de toti, majoritatea mici, din clasele pregatitoare, I, a II-a si a III-a.

              Numai ei ingheata de frig, pentru ca cei mai mari, culmea!, au caldura, intrucât in restul cladirii caloriferele sunt fierbiti. Motivul? O avarie la CET, care a paralizat o conducta ce transporta agentul termic spre o parte din scoala. Parintii ameninta cu revolta in strada.

              Mai bine de 15 parinti ne-au sunat ieri pentru a-i sustine in demersul lor de a aduce caldura in scoala in care le ingheata proprii copii.

              „Nu se mai poate. Am crezut ca e o gluma, dar fata mi-a venit acasa aproape plângând ca nu mai poate sa scrie. Stau imbracati ca afara in clase, abia se pot misca. Am adus de acasa radiatoare si calorifere electrice, dar se topesc prizele, nu fac fata. V-am solicitat ajutorul pentru ca numai asa putem rezolva lucrurile in tara asta”, ne-a declarat revoltat Valentin Oprea.

              „Vorbim in numele tuturor parintilor. Cu totii suntem revoltati. Am dat bani grei in scoala asta, pentru ca era dezastru aici, am pus parchet de 2.500 lei noi, mobila de 3.000 de lei, calculator, videoproiector, dar noua ne ingheata copiii la ore! Caldura ajunge pâna la poarta scolii, dar avaria e in interior, in curte. Ni s-a spus ca trebuie vreo 40.000 lei si ca nu sunt bani. Nu se poate asa ceva”, a adaugat si Andreea Puscasu.

              Cu totii stiau ca cei din conducerea scolii a facut adrese catre Primaria Bacau si nu intelegeau de ce situatia nu a fost rezolvata pâna la instalarea frigului.

              O problema mai veche

              Avaria este doar la Scoala „G.M.Cancicov”, structura, din acest an scolar, a Scolii „Mihai Dragan”. De aici am aflat, prin prof. Didi Alistar, ca acolo invata peste 700 de prescolari si scolari, din care 50 la Gradinita 4, situata intr-o cladire alaturata scolii.

              Clasele primare din „Dragan” au fost mutate la „Cancicov” pentru ca toti copiii sa invete numai in program de dimineata, parintii au fost de acord, au investit si bani in conditii, dar acum sustin ca li s-a ascuns problema cu asigurarea caldurii.

              „Am inteles ca problema este mai veche. Au spus-o parintii care au mai avut copii aici si in alti ani. Noua de ce nu ni s-a spus?”, ne-a precizat si Liliana Covrig, mama unui elev din clasa I C. „Din cauza frigului din scoala, am stat doua luni in concediu medical anul trecut”, s-a plâns si invatatorul Stelian Ojog, de la clasa pregatitoare B.

              „Sunt din 1971 in sistemul de invatamânt, am lucrat si in mediul rural, dar asa ceva nu am mai vazut. Sunt cinci grade in clasa”, a aratat si invatatorul Nicolae Ioan, de la a III-a B. „La mine in clasa doi copii au deja pneumonie. Colega mea, de la clasa alaturata, a intepenit de spate. Incercam si noi sa desfasuram activitati mai dinamice sa incalzim copiii”, ne-a declarat si prof. Carmen Buta, de la I C.

              In luna ianuarie a acestui an Desteptarea a scris de o situatie asemanatoare, la aceeasi Scoala „G.M.Cancicov”, când prescolarii din cele trei grupe de gradinita si elevii au tremurat in clase zile in sir. Chiar si cadrele didactice se plângeau ca s-au saturat de reparatiile repetate care mereu creaza numai probleme. Si atunci motivul era tot teava, aceeasi teava!, care acum a cedat iar. Scoala a avut pâna anul trecut si o centrala termica proprie, dar pentru ca necesita investitii suplimentare, Primaria Bacau a decis ca institutia sa fie trecuta din nou pe reteaua de termoficare de la CET.

              Prof. Nicoleta Olaru, directorul scolii, sustine ca a semnalat situatia actuala la Primaria Bacau, ca s-au facut adrese si a solicitat interventia unei echipe in teren, insa viceprimarul Iulian Stoian o contrazice.

              „A fost o lipsa de comunicare. Se stia de aceasta problema din primavara, dar nimeni nu a trecut in bugetul din vara si aceasta remediere. Trebuie facut un traseu nou acolo pentru agentul termic. S-a constatat avaria, s-a facut evaluare, in maximum o saptamâna se va rezolva problema. Repet, daca exista comunicare nu se ajungea aici.”
              Iulian Stoican, viceprimarul municipiului Bacau

              gradinita 24

              Si la Gradinita 24, din cartierul Aviatori, o avarie a transformat in congelator intreaga cladire. Aici sunt 180 de prescolari, dar ieri erau prezenti doar 140. Restul lipseau pentru ca parintii au refuzat sa-si lase copiii in salile reci. „Este o avarie chiar in fata gradinitei. A fost descoperita vinerea trecuta, sâmbata deja s-a sapat in zona, ar trebuie ca azi – mâine sa avem caldura. Sunt retele vechi, din 1972, de când a fost construita gradinita. In fiecare an avem astfel de probleme”, a precizat prof. Marioara Zatu, coordonator Gradinita 24 Bacau.

              Aseara, inainte de inchiderea editiei, a sunat la redactie si o locatara de pe strada Letea 32 care ne-a semnalat aceeasi problema: lipsa caldurii de la CET.

              „Am proiecte mari in comuna, pe care Guvernul Ponta le sustine. Ne-a ajutat si ne va ajuta in continuare. Cred ca Victor Ponta poate schimba România.”

                – spune Gioni Craciun – primarul comunei Livezi

                Primarul Gioni Craciun, aflat deja la al doilea mandat, conduce o comuna cu peste 5.300 de locuitori, impartiti pe sase sate – Livezi, Orasa, Prajoaia, Scariga, Poiana si Balaneasa, o comuna mare, situata la 18 km de Onesti si 35 km de Bacau.

                Cum ati gasit comuna atunci când ati fost ales, prima data, in 2008, ca primar?

                Am gasit-o cu destul de multe probleme la nivelul anilor de atunci. In jurul nostru, prin comunele vecine, erau multe proiecte in derulare, proiecte ambitioase, in folosul cetatenilor, iar la noi nu se facea nimic. Sunt nascut in comuna Livezi si mi se rupea sufletul când vedeam ca noi nu inaintam deloc. De aceea am si decis sa candidez la primarie. Am vrut sa schimb ceva, sa aduc comuna macar la nivelul celor din jur si apoi sa o ridic. Sunt proiecte incepute inca de atunci, din urma cu opt ani, care continua si acum.

                primarul Craciun Livezi (13)

                Am primit finantari si de la Guvernul României, pe care actualul premier, Victor Ponta, le sustine in continuare. Vorbim de infrastructura, de renovare de scoli. In 2008, când am venit eu la primarie, era doar un proiect de aductiune de apa, dar si acela incert. Eu l-am reluat, am reusit sa obtin finantarea si l-am finalizat in 2012. Imediat am inceput si proiectul pentru infiintarea unei baze sportive in comuna, care va fi finalizat in primavara anului urmator, tot cu ajutorul Guvenului Ponta. Va fi situata in spatele primariei, unde inainte era o mare groapa plina de gunoaie. Au mai fost multe alte proiecte de dezvoltare a comunei, dar cel mai important, poate, a fost proiectul pe masura 3.2.2 prin care am reusit sa asfaltez 10 km de drumuri. Tot pe mandatul meu au facut o primarie noua. Când am venit aici, cladirea asta arata ca dupa bombardament. Am recompartimentat-o, am creat servicii noi, am schimbat total aspectul.

                ROXANA LIVEZI primarul Craciun Livezi (15)

                Au fost proiecte incepute in primul mandat. Au mai urmat si altele, in cel de al doilea?

                Am demarat un proiect de alimentare cu gaze naturale, am adus masina de pompieri pentru serviciul de voluntariat, incercam sa promovam traditiile, sa ridicam tinerele talente ale comunei, organizam festivaluri. Practic, dorim sa finalizam tot ce am inceput. Am trecut cu Ordonanta 55 la PSD. Aici ma regasesc. Sunt un sustinator al candidatului Victor Ponta si cred ca el poate schimba România. Guvernul Ponta ne-a ajutat si ne va ajuta in continuare.

                Sunt investitii mari pentru care avem nevoie si de sustinere. Altfel, nu se poate. Am obtinut deja finantare de 3 milioane de lei, pentru continuarea asfaltarii cu inca 2.5 km, prin Programul National de Dezvoltare Locala, dar si alte 1,2 miloane de lei pentru construirea unui camin cultural, prin Compania Nationala de Investitii.

                POZA 1 serviciul voluntar de pompieri Livezi (13)

                Ce face primarul Gioni Craciun atunci când nu este primar?

                (Râde, n.r) Incerc sa imbin utilul cu placutul in activitati care imi ajuta familia. Am doi baieti mari, care trebuie sa fie indrumati. Sunt si vânator autorizat, si pescar de ocazie, dar si agricultor. Sunt asociat intr-o asociatie cu profil agricol, iar când e nevoie urc si pe tractor. Fac de toate, orice este necesar. Mai ales ca am vârsta la care pot sa ma implic in toate. Si inca ceva. Gioni Craciun nu este primar doar opt ore la primarie. Este primar tot timpul, pentru toti cei peste 5.300 de locuitori ai comunei.

                Angajare pe post de paznic al cerului

                Din noianul de anunturi de angajare care apar in Bacau zi de zi, dintre care cele mai multe sunt de vânzatori la covrigarii sau spalatori auto, se distinge zilele acestea unul, in mod special. Anuntul vizeaza oameni care pot fi usor incadrati in grupul elitelor, pentru ca trebuie sa aiba capacitati deosebite fata de noi, ceilalti.

                Este vorba despre controlorii de trafic, meserie pentru care se cauta 45 de oameni, pentru 14 aeroporturi din tara, printre care si Bacaul. Oameni care, din turnul de control, vegheaza traficul aerian, au grija ca aeronavele, atât cele care opereaza la Bacau sau sunt doar in tranzit pe aici, sa ajunga cu bine la destinatie. E o activitate care necesita o precizie si o responsabilitate carora putini le-ar face fata.

                Dintre cei care deja lucreaza in turnul de control de la Bacau se distinge, cel putin prin tinerete, o controloare de trafic care, la numai 29 de ani, are deja o experienta profesionala impresionanta. Nu isi dezvaluie identitatea si nici multe dintre amanuntele meseriei, pentru ca sefii sai de la Romatsa (autoritatea aeriana) nu prea dau aprobari pentru aceste lucruri. Ar putea fi un model pentru cel ce va ocupa postul scos la concurs.

                Este absolventa a Facultatii de Automatica si Calculatoare, a muncit la gigantul tehnologic IBM, pentru filialele din Cehia si Franta. A considerat insa ca lânga familie, in tara, s-ar simti cel mai bine, astfel ca a dat examen la Romatsa si a devenit controlor de trafic aerian.

                Dintre multe aeroporturi unde ar fi putut lucra, a ales Bacaul pentru ca a atras-o mai mult si orasul, dar si conditiile de lucru. Are un caracter puternic si calitati asisderea: atentie distributiva, este capabila de lucru in echipa, punctuala, deschisa si sociabila. Spune ca presiunea responsabilitatilor de serviciu este mare, dar reuseste sa echilibreze cu pasiuni extraprofesionale precum calatoriile sau activitatile de voluntariat.

                Aspirantii la un astfel de post trebuie sa indeplineasca cerinte stricte cerute de Romatsa: sa aiba caracter puternic si rezistenta la stres, orientare si vedere în spatiu foarte buna, memorie buna, gândire rapida, abilitati de a lua rapid decizii corecte, abilitati de a îndeplini simultan mai multe sarcini, sa lucreze bine cu cifre, spirit de lucru în echipa si sa poata lucra în schimburi (ture zi, de noapte, lucru în perioada sarbatorilor legale, etc); sa aiba capacitate mare de adaptare la situatii complexe, acuitate vizuala si auditiva foarte buna, sa nu utilizeze substante psihoactive care ar putea sa-i afecteze capacitatea de lucru, sa nu fie dependent de alcool.

                Prima faza e examenului e verificarea medicala, apoi testul de limba engleza, apoi testul Eurocontrol (evaluarea calitatilor native cerute la angajare), iar in final interviul, la care ajung doar cei declarati admisi la probele anterioare. Iar ulterior, munca propriu-zisa, de paznic al cerului.

                Swimathon 2014 – un regal al filantropiei

                  Organizatorii evenimentului au dat detalii despre program / foto: Liviu Maftei

                  Aproape 100 de bacauani vor participa activ la cea de-a doua editie a actiunii filantropice Swimathon 2014.

                  Programata sa se desfasoare joi, 30 octombrie, incepand cu ora 17.00, la Bazinul Olimpic din localitate, in organizarea Fundatiei Comunitare Bacau, actiunea va implica social nu mai putin de 11 ONG-uri si firme care vor avea de sustinut tot atâtea cauze de importanta pentru comunitatile locale.

                  „Este o editie dubla fata de cea de anul trecut. Avem 11 cauze pentru care vor concura inotatori si companii. Prima serie o vom organiza ca o competitie pe cauze intre ONG-uri si echipele lor, iar a doua serie va fi o competitie intre companii, ambele având loc in aceeasi zi”, a precizat Mihai Caprioara, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Bacau.

                  17 echipe de inotatori vor intra, la propriu, la apa, pentru a sustine intr-un mod original initiative nobile, printre care amintim „Clubul de vacanta – Asociatia Lumina, „Salvati fotbalul bacauan” – Fotbal Club Bacau, „Fondul Ferdinand” – Colegiul National „Ferdinand I”, „Concert pentru suflet” – Asociatia „Salonul de piane”, „Camera de fizioterapie pentru copii de la Scoala Speciala «Maria Montessori»” – Inner Wheel, „Indiferenta ucide vise” – Asociatia Activ Moinesti si OMW Petrom, etc.

                  „Vom sustine o familie din Moinesti, aflata in dificultate, cu doi copii bolnaviori, având vârste de 5 si 7 ani, care mai au o sora de 24 ani, studenta eminenta ce a obtinut o bursa Erasmus. Parintii au facut tot posibilul sa le asigure micutilor tratamentul necesar, inclusiv sa sustina fata la facultate, vânzând aproape tot din casa pentru a face rost de bani”, a declarat Luminita Banasu, busines officer la OMW Petrom.

                  O participare inedita la editia din acest an a Swimathon va fi cea a legendei fotbalului românesc din anii ´80, Miodrag Belodedici, care va sustine cauza initiata de Fotbal Club Bacau de infiintare a unei academii de fotbal pentru copii de peste 8 ani.

                  La nivel national, Swimathon a debutat in urma cu sase ani, reusind, prin fundatiile comunitare locale, sa finanteze pâna acum peste 300 de proiecte cu 800.000 de lei. Anul trecut, in Bacau, actiunea a beneficiat de prezenta a 1.000 de sustinatori care i-au incurajat pe cei 68 inotatori ce au concurat pentru 8 cauze sociale, la final reusindu-se colectarea a peste 84.000 de lei. In acest an, Swimathon va avea loc, simultan, in sapte orase din tara: Alba Iulia, Bacau, Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Oradea si Ploiesti.

                  “Licurici” nu a ajuns la capatul tunelului! Fostul Teatru de Papusi, intre interese si legalitate

                  Imobilul in care a functionat Teatrul de Animatie a ajuns o ruina / Foto: Ioan Bâsca

                  De mai multi ani, cladirea unde a functionat Teatrul de Animatie “Licurici”, iar mai târziu – “Vasile Alecsandri”, a fost inchisa si a inceput procesul de degradare.

                  Cândva una din atractiile orasului, asaltata de mii de copii, care in fiecare duminica isi scoteau parintii si bunicii din casa pentru a-i duce la Teatrul de Papusi, astazi este o ruina, o pata neagra pe fata orasului.

                  Situata in centrul orasului, la marginea Parcului Catedralei Ortodoxe, toata lumea se intreaba cui apartine cladirea – ruina si de ce nu intra in reparatii, nu capata o destinatie utila sau, in caz ca nu mai prezinta interes, de ce nu este dezafectata.

                  Imobilul a fost construit in anii ’20, de evreii negustori din Bacau, iar dupa 1948 a fost confiscata, primind diferite utilitati, inclusiv ca sediu al Teatrului de Papusi.

                  Dupa 1990 a fost revendicata, iar acum este în proprietatea Fundatiei ”Caritatea” Bucuresti, infiintata de Federatia Comunitatilor Evreiesti din România (FCER) si Organizatia Mondiala Evreiasca pentru Restituirea Bunurilor. Initial, FCER intentiona sa vânda cladirea, insa, intre timp, a intervenit un litigiu intre Fundatie si Primaria Bacau, pe un drept de servitute (de acces).

                  Raspunsul Fundatiei „Caritatea”

                  Ne-am adresat Fundatiei „Caritatea” din Bucuresti cu mai multe intrebari privind soarta acestui imobil.

                  “Din cunostintele noastre imobilul nu este inclus pe Lista Monumentelor Istorice si va spunem de la inceput ca Fundatia are intentia de a reabilita aceasta cladire! Dar lucrurile nu sunt asa de simple. Dupa retrocedarea imobilului am constatat ca Primaria Bacau ne-a restituit un teren fara niciun acces la drumul public (servitute)!

                  Desigur nu poti reabilita (eventual vinde) o constructie la care nu ai nicio cale de acces! Aceasta situatie contravine legislatiei in vigoare si ne-am adresat Primariei Municipiului Bacau (domnului primar Romeo Stavarache) care ne-a solicitat sa demolam constructia, situatie care, desigur, ne-ar fi provocat grave prejudicii materiale.

                  In lipsa unei intelegeri din partea Primariei ne-am adresat, in 2012, Judecatoriei Bacau, care pe data 31.10.2013 s-a pronuntat si a dispus constituirea in favoarea Fundatiei a dreptului de servitute asupra unei suprafete de teren.

                  Aceasta Hotarâre a fost atacata de catre Primarie la Tribunalul Bacau care, la rândul lui, in data de 05.05.2014 a respins apelul ca nefondat si a mentinut hotarârea Judecatoriei de a acorda servitutea necesara.

                  Am sperat ca aceasta a doua hotarâre va convinge Primaria sa renunte la pozitia sa nedreapta si ilegala mai ales ca primarul care a dorit demolarea constructiei nu mai este in functie. Am fost astfel surprinsi când, pe 24 septembrie 2014, Primaria a atacat din nou hotarârile instantei, depunând recurs la Curtea de Apel. Nu stim cine sunt persoanele interesate ca aceasta cladire sa dispara.”
                  Samuel Izsak, director general al Fundatiei „Caritatea”

                  De asemenea, Fundatia ne mai comunica faptul ca procedura de vânzare nu este momentan de actualitate. Nu se poate, din punct de vedere juridic, se afirma, sa vinzi un imobil fara cale de acces si se asteapta ca Primaria sa adopte o conduita de respect fata de aceasta cladire, retragându-si astfel noua actiune.

                  Primaria: „A fost o neintelegere”

                  Când lucrurile pareau simple, ele se complica, de aceea am solicitat si pozitia Primariei Bacau, având in vedere interesul bacauanilor pentru situatia acestei cladiri. Astfel, din informatiile primite (dosarul fiind in posesia avocatului, care reprezinta interesele Primariei), aflam ca, intr-adevar, exista o hotarâre definitiva, dar nu irevocabila, a Tribunalului Bacau, de acordare a dreptului de servitute, in suprafata ceruta, vechiul acces dinspre strada “Lucretiu Patrascanu”.

                  Fundatia “Caritatea” poate dispune asadar de acces la imobil, recursul fiind o procedura legala, impusa institutiilor de stat, care trebuie sa apere interesele comunitatii. “Nu s-a pus problema sa nu acordam dreptul de servitute, a fost o neintelegere, insa noi trebuie sa respectam cadrul legal in care ne desfasuram activitatea”, afirma un reprezentant al Primariei Bacau.

                  Cum recursul este pe rol, normal, Fundatia “Caritatea”, afirma directorul general Samuel Izsak, nu poate demara lucrarile de reabilitare, pâna la o hotarâre definitiva si irevocabila. “Nu putem investi, nu putem lua decizii doar pe vorbe, pacat ca s-a tergiversat atâtia ani o speta, care se putea rezolva in interesul tuturor partilor mult mai rapid”.

                  Nu-i singurul caz din Bacau (a se vedea situatia imobilului in care a functionat Hotelul “Central”, devenit pericol public, cât si Casa Alecsandri) in care, tergiversându-se situatia juridica, prin trecerea de la un proprietar la altul, cladirile ajung in stadiul de ruina, in loc ca acest patrimoniu (ca de patrimoniu arhitectural, cultural si istoric vorbim) sa fie valorificat in interesul comunitatii.

                  Încalzire a vremii, dupa 30 octombrie

                    Regimul termic prognozat de meteorologi pentru urmatoarele doua saptamâni va fi caracterizat de o încalzire a vremii la nivelul întregii tari, cu preponderenta din data de 30 octombrie.

                    În Moldova, pâna în jurul datei de 2 noiembrie, vremea se va mentine mult mai rece decât în mod obisnuit în aceasta perioada din an.

                    Apoi, încalzirea treptata va aduce temperaturile chiar usor peste cele climatologic specifice pentru prima decada de noiembrie, cu minime de 3 – 6 grade si maxime de 12 – 14 grade.

                    În prima saptamâna de prognoza, vor fi posibile doar burnite pe spatii restrânse, iar în ultimele zile va creste probabilitatea de ploaie.

                    Tentativa de omor la Nicolae Balcescu

                      Suspectul a fost ridicat de anchetatori si dus la audieri

                      Un tânar de 30 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, a fost lovit cu o sticla in cap, in fata unui bar din satul Valea Seaca. In urma agresiunii, acesta a cazut cu capul de asfalt si s-a umplut de sânge. Fratele sau, care il insotea, a sunat imediat la Salvare, iar un echipaj a pornit catre fata locului de unde l-a preluat si transportat la spital.

                      A fost internat cu fractura temporo-parietala dreapta, otoragie si hematom la cap si a ramas sub supravegherea medicilor. Altercatia a ajuns in atentia politistilor care au descins in comuna, coordonati de un procuror de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.

                      Agresorul, un tânar de 24 de ani, a fost ridicat de acasa si dus la audieri. „Suspectul a recunoscut fapta si l-am adus la audieri pentru a se stabili imprejurarile exacte in care s-a produs evenimentul”, a declarat procurorul de caz Cristinel Ciocânta.

                      Risca ani grei de puscarie

                      Se pare ca in acest caz a fost vorba de o razbunare. In vara acestui an, fratele victimei l-ar fi agresat pe suspect si acesta n-ar fi uitat. Duminica seara a intrat in bar si nu l-a pierdut din priviri cât timp a stat acolo.

                      Când a iesit sa plece acasa l-a urmarit in strada si l-a lovit din spate. „A venit prin spate si i-a dat una in cap. A cazut jos, se si vede pata de sânge aici, si noroc ca era celalalt baiat cu el de a sunat la ambulanta, ca aici ramânea.

                      Am vorbit la spital si il mai tin sa vada cum se simte”, spunea Mihai Tancau, tatal tânarului batut. Victima lucreaza de mai multi ani in Italia si s-a intors recent acasa. Tot in Italia ar fi fost si agresorul si chiar ar fi impartit locuinta in care stateau cu chirie, dar si acolo ar fi avut unele divergente. El este acum cercetat pentru infractiunea de tentativa de omor si daca va fi gasit vinovat risca sa stea multi ani dupa gratii.

                      Articol din Codul de procedura penala, declarat neconstitutional

                        Dispozitiile din Codul de procedura penala care stabilesc ca judecatorul de camera preliminara se poate pronunta asupra plângerii fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor au fost declarate neconstitutionale.

                        Practic, prin decizia Curtii Constitutionale a României (CCR), solutionarea plângerilor impotriva masurilor si actelor de urmarire penala se va face de acum inainte cu participarea partilor.

                        Exceptia de neconstitutionalitate a fost invocata de Savin Marcel, intr-un dosar al Curtii de Apel Bacau, si de Mihai Leu, intr-un dosar al Judecatoriei Avrig. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat CCR.

                        Pentru ca decizia CCR sa produca efecte, este necesar sa fie publicata in Monitorul Oficial.

                        Potrivit legii, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare declarate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei CCR daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

                        Pe durata acestui termen, dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate de drept.

                        FC Bacau, primele roade

                        Fotbal/ Patru victorii si o infrângere pentru scoala de fotbal finantata de Cristi Ciocoiu in cadrul turneului „Grapes Cup” de la Odobesti

                        Gheorghe Poenaru obisnuieste sa spuna ca „nu poti planta astazi vita de vie, iar mâine sa culegi struguri”. Consilierul tehnic al FC Bacau are dreptate: o echipa luata de la zero are nevoie de timp pentru a obtine rezultate. Uneori, insa, strugurii ajung sa creasca si peste noapte. Mai ales daca sunt ingrijiti cu pasiune.

                        Si cu atât mai mult daca sunt de vita nobila! Iar FC Bacau este descendenta- prin palmares- a unui club care a facut parte dintre structurile nobile ale fotbalului românesc: FCM Bacau. Infiintata in aceasta toamna, scoala de fotbal finantata de Cristi Ciocoiu culege deja primele roade. Astfel, la primul sau turneu, grupa de vârsta 2006, antrenata de Vasile Jercalau s-a clasat pe locul 5 din 12 la turneul „Grapes Cup” organizat la Odobesti si câstigat de o alta grupare bacauana, Sporting, pregatita de Gica Ganea.

                        „Pentru o echipa alcatuita din copii de opt ani, care nu au decât trei saptamâni de antrenamente, rezultatele au depasit asteptarile”, a marturisit antrenorul FC Bacau, Vasile Jercalau.

                        Succes international

                        Bilantul FC Bacau la „Grapes Cup” este, intr-adevar, peste asteptari. La Odobesti, „alb-rosii” au pierdut un singur meci, primul, cu 4-1 in fata bucurestenilor de la Sparta, care aveau sa joace, de altfel, si finala cu Sporting Bacau. In rest, elevii lui Jercalau au obtinut victorii pe linie: 3-0 cu Junior Galati si 2-1 cu Farul Constanta, in grupa si 3-0 cu Zimbrul Chisinau si 1-0 cu Metalosport Galati. in turneul pentru locurile 5-8.

                        „Satisfactia pe care au simtit-o copiii la finalul turneului este cel mai important câstig. Ca sa nu mai vorbim despre cât de bucurosi erau dupa victoria cu 3-0 impotriva Zimbrului Chisinau, la primul meci international din viata lor”, a subliniat Jercalau, care a utilizat urmatorul lot: Dragos Cristian Mireanu (portar), Tudor Belciu, Petru Denis Floristeanu, Razvan Florin Mihaila, Stefan Andries, Daniele Dumitru, David Paval si Matei Afemei. Golgheterul bacauanilor a fost Mihaila (6 goluri), urmat de Dumitru (3 reusite) si Andries (un gol).

                        Belodedici, alaturi de Ciocoiu

                        „Turneul a fost o reusita, iar noi ne-am comportat onorabil. Ma bucur ca am facut pasul acesta deoarece copiii au nevoie de competitie”, a declarat presedintele FC Bacau, Cristi Ciocoiu, care are in vizor participarea la un nou turneu, peste doua saptamâni, la Iasi.

                        Pâna la turneul din Copou, FC Bacau isi continua programul de antrenamente, dar si pe cel de inscrieri la baza „Green Club” din Serbanesti. In plus, FC Bacau va participa si la Swimathon-ul programat pe 30 octombrie, la Bazinul Olimpic de Inot. Este foarte probabil ca scoala de fotbal a lui Cristi Ciocoiu sa-l aiba ca reprezentant la Swimathon pe fostul mare international Miodrag Belodedici.

                        Coechipier cu Ciociou la Steaua la finalul anilor ’90, Belo si-a dat acordul de principiu de a inota in numele FC Bacau la evenimentul caritabil de joi, care va sustine cauze sociale locale. Belodedici va milita pentru o cauza la fel de nobila precum podgoriile din sud-estul Spaniei: „Salvati fotbalul bacauan!”. Ar cam fi timpul sa dispara mana! Iar smecherii sa-si ia, in sfirsit, mâna ce umbreste de ani buni fotbalul local!

                        Domo s-a vândut din nou

                        Magazinele Domo au trecut intr-o noua proprietate. (foto: blog domo.ro)

                        Lantul de retail pentru electronice si electrocasnice Domo (Domo Retail), prezent si in Bacau, a fost preluat de omul de afaceri Eugen Petrov, fost presedinte al consiliului de administratie al companiei, cetatean austriac.

                        Anul trecut, un fond de investitii din Lichtenstein, care detine si magazinele Tehnomarket din Bulgaria, a fost interest de retailer-ul Domo si l-a preluat.

                        Celalalt actionar la Domo era societatea K and K Electronics EAD, inregistrata in Bulgaria, dar care avea numai o singura actiune Domo Retail.

                        In judetul Bacau, Domo are magazine in Hello Shopping Park si in Galeria Cora, din Bacau, si in Onesti.

                        Karate / Cupa „Dan Botezatu”, o reusita

                        Editia a doua a Cupei „Dan Botezatu” la karate a intrat in arhiva. Desfasurata sâmbata, la Sala de Atletism din Bacau si organizata de antrenoarea Liliana Adochitei, cu sprijinul Consiliului Local Bacau, DJTS, CS Arena si CS Oblio, competitia dedicata memoriei celui care a fost Dan Botezatu s-a dovedit o reusita.

                        Ea a reunit la start peste o suta de sportivi de la cluburile bacauane „CS Dan Botezatu”, Kanku-Dai, Dinamo, Ka-Ryu, CS Arena/ Oblio si de la Pamhil Center Botosani si Shoto-Team Sfântu-Gheorghe. Daca in editia de ieri a cotidianului „Desteptarea” v-am prezentat laureatii gruparii cu cele mai multe prezente pe podium, CS Arena/ CS Oblio (35 de medalii), in numarul de astazi publicam numele celorlalti medaliati de la gruparile bacauane participante:

                        Kanku- Dai (antrenor Octavian Adam). Aur, kata individual: Andrei Olariu, Georgiana Lais, Lorenzo Agache. Aur, kata, categoria speciala: Lia Irodia, Vlad Ioan Popa. Aur, kumite: Denis Corodeanu. Argint, kumite: Cristian Botezatu, Timeea Ungureanu. Argint, kata echipe feminin: Georgiana Lais, Timeea Ungureanu, Flavia Agheorghitoaie. Argint, kata echipe masculin: Victor Botezatu, George Codreanu, Denis Corodeanu. Bronz, kata: Denis Corodeanu, Octav Ungureanu. Bronz, kumite: Victor Botezatu, Marco Ciubotaru.

                        CS „Dan Botezatu (antrenor Ionut Caseru). Aur, kata individual: Darius Lungu Robu. Argint, kumite: Razvan Baisan, Diana Budescu, Serena Ciobanu. Argint, kata: Andreea Margas. Bronz, kumite: Cristian Tugui, Andreea Margas, Ana Maria Rusu.

                        Dinamo Bacau (antrenori Florin Ciofu, Razvan Birgu). Bronz, kumite: Carina Vadavoiu, Diana Moraru, Andrei Tudor. Bronz, kata: Andrei Ifrim.

                        ONG bacauan la evaluare, in Irlanda

                          Liderii Asociatiei "Un Zâmbet" Bacau, la evaluarea din Irlanda

                          Reprezentantii asociatiilor „Romanian Youth Movement for Democracy” (RYMD) si „Un Zâmbet” Bacau au fost prezenti in luna octombrie la Letterkenny, Regiunea Donegal, Irlanda, la o vizita de lucru, parte a proiectului „Democracy Builders”.

                          In cadrul mesei rotunde, ei au prezentat ghidul „Participatory Democracy Tools & Skills” si cercetarea „Youth Participation in Bacau (Romania) and Donegal (Irlanda). Similaritities and differences between youth participation”, materiale rezultate in urma seminarului care a avut loc in Bacau, in iulie.

                          In cadrul vizitei, partenerii au stabilit misiunea si viziunea Participatory Democracy Hub, reteaua de ong-uri de tineret de la nivel european care isi propune sa faciliteze contactul dintre asociatiile din domeniul democratiei.

                          Vizita a fost un bun prilej si pentru transferul de know-how din partea organizatiei gazda, Donegal Youth Council, catre promotorii români. Acestia au discutat despre importanta lucratorului de tineret in dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor si despre suportul pe care statul irlandez il ofera institutiilor de tineret prin elaborarea de programe privind sanatatea mentala, educatie rutiera, reducerea abandonului scolar etc.

                          „Democracy Builders” e un proiect implementat in perioada februarie-octombrie de catre Asociatia „Romanian Youth Movement for Democracy” (RYMD) in parteneriat cu „Un Zâmbet” din Bacau, Donegal Youth Council si Letterkenny Youth Information Center, Irlanda. Proiectul e finantat de Comisia Europeana prin programul „Tineret in Actiune”, Proiecte pentru Democratie Participativa.

                          Benzina, sub 5,70 lei litrul

                          Incepând de luni, 25 octombrie, OMV Petrom, compania cu cea mai raspândita retea de statii de carburanti din tara a redus din nou preturile la benzina si motorina. Masura intervine ca urmare a scaderii cotatiilor la produsele petroliere.

                          Ieftinirea este de patru bani pe litru. Astfel, de la inceputul acestei saptamâni, la statia Petrom de pe strada Alecu Russo, de exemplu, benzina de 95 costa 5,70 lei pe litru, iar benzina extra 99 se vinde cu 6,19 lei pe litru.

                          Motorina standard costa 5,96 lei pe litru, iar cea extra 6,19 lei/litrul. Insa, cei mai ieftini carburanti Petrom din tara se vând in Roman, unde un litru de benzina standard costa 5,67 lei, iar cel din sortimentul extra 6,15 lei.

                          Motorinele costa 5,88, respectiv 6,17 lei pe litru. Celelalte companii de pe piata au urmat acelasi curs descrescator la pompa.

                          In Bacau, Lukoil, de pilda, vinde benzina standard cu 5,69 lei/litru si benzina de 99 cu 6,50 lei/litru. Motorinele au preturi de 5,85 lei/litru – cea normala si 6,41 lei/litru – cea extra.

                          Socar, lantul de benzinarii azer destul de târziu intrat in piata din România afiseaza preturi de 5,74 lei /litru la benzina obisnuita si 6,79 lei/ litru la cea de 98. Motorinele se vând cu 5,92 lei/litru (normala) si 6,79 lei/litru (super).

                          Monica Macovei si-a prezentat proiectele de posibil presedinte, in fata bacauanilor

                            Monica Macovei s-a intâlnit cu simpatizantii bacauani / foto: Ovidiu Pauliuc

                            Candidatul la presedintie Monica Macovei a fost, luni seara, in vizita in Bacau, unde s-a intâlnit cu simpatizantii si cu presa locala. Discutiile cu publicul au fost foarte animate si au atins problemele actuale, cele mai arzatoare ale societatii românesti.

                            Candidatul a ales sa duca o campanie cu mesaj constructiv si nu axata pe denigrarea contracandidatilor. Iar principalul mesaj al Monicai Macovei, referitor la obiectivele prioritare in cazul in care va fi aleasa in functia de presedinte, este recuperarea banilor furati din fondurile publice. Concret, acest lucru va realizabil prin depolitizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, unde ar trebui sa se regaseasca specialisti in locul celor numiti politic.

                            De altfel, sloganul sau de campanie este „Banii furati se intorc la tine”. „Banca Mondiala a calculat ca evaziunea fiscala in România este de 50 de miliarde de euro anual.

                            Daca am recupera macar jumatate din acesti bani, am putea construi 800 de kilometri de autostrazi, am putea face sute de scoli, am putea mari alocatiile copiilor cel putin timp de un an, nu ar fi fost necesara introducerea accizei pe benzina, am putea ridica salariile medicilor la un nivel european, astfel incât ei sa nu mai trebuiasca sa plece in Occident dupa ce statul român a investit in educatia lor, iar cei care doresc sa se intoarca in tara sa revina fara frica de saracie.

                            Am putea mânca mai bine, copiii nostri ar avea manuale si multe altele”, a declarat Monica Macovei. Candidatul a mai spus ca se adreseaza intregului electorat, indiferent de simpatiile politice, si a apreciat ca in România exista suficienti bani pentru rezolvarea tuturor problemelor, de la infrastructura la cele sociale, probleme care nu sunt de stânga sau de dreapta. „Saracia nu este un accident. Este strâns legata de furtul din banii publici”, a spus Macovei.

                            „Sa iesim la vot”

                            Candidatul a spus ca sondajele electorale nu sunt de incredere, iar din informatiile sale, o cercetare facuta la comanda PSD arata ca Macovei s-ar situa pe locul trei in topul preferintelor, cu 11%, in timp ce un alt sondaj o crediteaza cu 15%.

                            „Eu cresc in sondaje, ei scad. Este necesar sa iesim la vot. Cu cât iesim mai multi la vot, cu atât vom reduce frauda electorala. Daca iesim la vot 6-7 milioane, putem chiar si sa schimbam clasa politica, aceeasi de 25 de ani incoace. Sa iesim la vot si in numai câteva minute ne putem decide viitorul”, a spus Macovei.

                            Referitor la politica externa, unul dintre atributele presedintelui, Monica Macovei intentioneaza sa mentina România pe directia Vest, iar in contextul politic mondial actual, cu prioritate pe SUA si NATO, iar abia apoi pe Uniunea Europeana.

                            Campania sa electorala se concentreaza in principal pe mediul urban, fiindca „la sate dureaza mai mult sa le scoti oamenilor minciunile din cap”. In cazul pierderii alegerilor, Macovei intentioneaza sa reuneasca mai multi simpatizanti intr-o miscare civica si nu exclude transformarea acesteia intr-un partid politic.

                            Procuror acuzat ca a deconspirat un flagrant

                              Fostul boxer Ciprian Ciocan (foto), cercetat intr-un dosar de contrabanda cu tigari, a adus in instanta martori in apararea lui.

                              Fratele si sotia lui Ciocan au dat declaratii cu referire la acuzatiile de santaj facute de sotii Iulian si Galina Andonache.

                              Acestia au povestit si cum flagrantul cerut de ei ar fi fost deconspirat chiar de un procuror de la DIICOT.

                              “Stiu ca sotii Andonache se ocupau cu tigari. Ea scotea pe piata si el o alimenta cu marfa. Nu stiu de unde aveau acele tigari. Nu cred ca Ciocan se cunostea cu aceste persoane. Eu am vorbit la telefon cu Iulian Andonache, dupa arestarea fratelui meu, in prima jumatate a lunii iulie.

                              Eu eram plecat din tara si sotia lui Ciocan mi-a spus ca a fost sunata de un vecin care i-a spus ca Andonache Iulian vrea o suma de bani ca sa-si retraga plângerea.

                              Ne-am dus la Politie si am facut o cerere de flagrant. A durat ceva timp si in final ni s-a dat unda verde si am fost anuntati ca telefonul sotiei lui Ciocan a fost pus sub urmarire si putem lua legatura cu Andonache.

                              Am vorbit cu el de pe telefonul cumnatei si l-am luat la intrebari si i-am reprosat ca fratele meu sta arestat pentru ca el a spus minciuni. L-am intrebat pentru ce ne cere 10.000 de euro.

                              Ca sa spuna adevarul? Mi-a spus ca stie ce vrem sa-i facem, o «cheie», adica flagrantul. Mi-a spus ca stie pentru ca a fost sunat de procurorul M. de la DIICOT care i-a spus ce vrem sa facem”, a povestit Ioan A., fratele lui Ciocan.

                              Sotia lui Ciocan a confirmat ca flagrantul nu a mai avut loc pentru ca cei vizati erau pusi in tema.

                              Instanta va cere Parchetului Judecatoriei Bacau sa transmita transcrierea convorbirilor interceptate dintre fratele lui Ciocan si Andonache.