Am adresat unor scriitori, poeti, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: ,,De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici măcar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Răspunsurile sunt minunate…

,,Nu am avut niciodata senzatia ca scrierile mele nu sunt citite”

Doru Ciucescu (foto), prof. univ. dr., scriitor: ,,Intrebarea pe care mi-ati pus-o si m-ati rugat sa va raspund, in cadrul unei cercetari pe care o faceti, «De ce mai scrieti, intr-o vreme in care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?», este deosebit de pertinenta si am auzit-o rostita de mai multe ori de confrati de la Uniunea Scriitorilor din România. Raspunsul meu la aceasta intrebare nu este complicat si voi încerca sa il dezvolt metodic. In primul rând, imi place sa scriu. In timpul carierei mele universitare de o viata am scris 19 carti tehnice ca unic autor sau prim autor. Timp de sase ani, cât am fost colaborator la «Ziarul de Bacau», nu am stat cu bratele încrucisate, am scris aproape 400 de articole. De asemenea, sunt autorul a peste doua mii de pagini de proza în cele noua carti beletristice. Totodata, mi-am tradus singur în limba franceza doua carti si o carte in engleza, ele fiind publicate sub egida unor edituri din Londra, Paris ori Tel Aviv. In prezent sunt autorul a unui total de 18 carti de proza si poezie.
In al doilea rând, deviza scrierilor mele este dintotdeauna «Instruieste si delecteaza», deviza care s-a dovedit relativ atractiva pentru cititori. Nu am avut niciodata senzatia ca scrierile mele nu sunt citite. De exemplu, articolele mele de presa au avut un numar foarte mare de accesari, au trezit reactii pozitive puternice, dar si negative violente, dar nu au ramas trecute cu vederea. Un alt exemplu il formeaza si primele mele patru carti de beletristica («Mâncatoarele de ruj de buze din Casablanca», «Peste Prut si mai departe…», «Straluciri diamantine in Israel» si «Grecia nabadaiosului înamorat, Zeus»), care au fost gasite atât de interesante, încât au fost tiparite si distribuite  pe cheltuiala unei edituri, lucru rar întâlnit în zilele noastre, în speta, a Editurii Didactice si Pedagogice din Bucuresti, iar din tirajul de o mie de exemplare al fiecareia au mai ramas doar câteva zeci de exemplare, lucru dovedit de statele de plata pe care le-am semnat. In al treilea rând, chiar daca am scris romanul anticomunist «Gulagul din umbra palmierilor», de 725 de pagini, cred ca mai am multe de spus, de luat pozitie, de demascat intr-o lume de parca nesfârsita tranzitie de la comunism la capitalism, ca a noastra, condusa, pe de o parte, de politicieni corupti, în marea lor majoritate, si, pe de alta parte, de numerosi fosti activisti de partid. In al patrulea rând, chiar daca am scris cartea antirusta «Scrisorile unui nistro-tisean», situatia mondiala creata după anexarea «manu militari» a Crimeii de catre Federatia Rusa ma obliga la o continuare si mai puternica a militantismului antirus, in ciuda unor opinii politicianiste antiamericane deosebit de vehemente, aparute in tara noastra, de parca aliatii de peste ocean ne-ar fi luat Basarabia si Bucovina de Nord, opinii care ascund, de fapt, dorinta de a scapa de dosarele de coruptie aparute ca urmare a luptei contra coruptiei, lupta sustinută de Washington si de Bruxelles.
Nu stiu daca raspunsul meu va este convingator sau nu, dar ceea ce stiu este ca voi milita in scris cu toata puterea mea pentru a apara valorile democratiei,  chiar daca ar fi sa-mi dau si viata pentru acest deziderat al scrierilor mele.”
Ion Fercu

M-am tot gândit, printre picaturi, la întrebarea lansata de prietenul si colegul meu într-ale gazetariei, Ion Fercu, privitoare la motivatia scrisului: De ce scrieti? Ieri, de pilda, recitesc o fraza a lui Paul Valéry, care marturisea: Scriu din slabiciune. Altii, dimpotriva, scriu pentru ca le place puterea, gloria, si aceia sunt antipatici, aroganti, emfatici. La întrebarea respectiva, îmi place raspunsul printesei Martha Bibescu, personalitate feminina foarte controversata, adorata, admirata sau desfiintata pur si simplu de detractorii sai. Ei bine, superba doamna spunea ca scrie „pentru a nu uita viata”. Iar viata ei a fost una atât de plina si de interesanta, ca ar fi fost pacat sa nu o povesteasca în pagini de carte, în file de jurnal, de memorialistica. Printesa Bibescu a fost confidenta unor oameni faimosi (stia sa asculte, era inteligenta si sensibila, astfel ca i se potrivea aceasta postura) si „martora privilegiata a unor momente decisive din istorie”. Despre care simt nevoia sa stiu mai mult, si de aceea citesc, de la un timp încoace, mai mult carti de memorialistica, jurnale. Printesa face risipa de mult spirit de observatie în opera ei, fiind atenta la nuante, la cel mai mic amanunt, astfel ca portretele trasate de ea sunt extrem de vii. A cunoscut o groaza de lume, regi, diplomati, oameni politici, artisti, savanti, scriitori, personalitati de exceptie. Am recitit recent „La bal cu Marcel Proust”, cel despre care printesa spunea ca „s-a interpus ca o umbra crescânda între viata mea stearpa si mine”. Desigur, exagera, viata ei nu era deloc stearpa, dimpotriva. Si parca îl am în fata ochilor pe Proust, înfrigurat, venit la acel bal învesmântat într-o blana prea larga, „împrastiind frigul, cum un vrajitor împrastia o vraja… cu fata lui secata de sânge si barba neagra, ca un Crist armean în mormânt”. Izbitoare imagine! Când sunt foarte trista, parca-l vad pe Proust (unul dintre scriitorii mei preferati) ratacit într-o sala de bal, ca într-o gara, „în palton de calatorie si cu gulerul ridicat”. Anuntând parca ora de plecare, o plecare pentru totdeauna.
Ma atrag multe lucruri la personalitatea magnetica a Marthei Bibescu, si, desi nu sunt printesa, îi înteleg foarte bine firea aristocratica, taria de caracter, nobletea. Înteleg cât de mult a suferit când a fost silita sa plece din tara, când nu si-a mai putut vedea cele mai dragi locuri, cele ale copilariei sale, apoi Palatul Mogosoaia. Dar cu câta demnitate a îndurat cumplitele încercari si marea nedreptate. „Ma simt ciudat de detasata, libera si puternica, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pamânt amenintat: cele doua case, cele doua gradini ale mele, câmpiile si padurile mostenite de la tatal meu, care tinea la ele. Secretul celor care sunt legati de pamânt, ca noi, e ca mosiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar daca le pierdem, ele ne ramân. Am în inima balta mea, cu apele ei adormite, fagii si muntii mei nu ma vor parasi niciodata”.
Acesta e si secretul celor care au avut mari pasiuni, trairi intense, experiente unice. Ele ramân înlauntrul fiintei lor. Sporind omenescul din ei. În ceea ce ma priveste, niciodata nu m-am legat de lucruri, de bunuri materiale, doar trairile, sentimentele, daruirea au contat pentru mine. Toate au fost ca niste risipiri care m-au îmbogatit sufleteste. Si care, atunci când ajung sa fie puse pe hârtie, sunt tocmai pentru a nu uita viata. Cu tot ce a fost unic, irepetabil si ti-a apartinut numai tie. Si care, oricum, niciodata, nu-ti poate fi luat.
Carmen Mihalache

Pe 7 mai 2015 s-au implinit 93 de ani de la nasterea dramaturgului, actorului, regizorului si profesorului de teatru Ion Ghelu Destelnica. In semn de omagiu, Biblioteca Comunala „Ion Ghelu Destelnica” din comuna Stelnica, judetul Ialomita (locul nasterii), cu sprijinul Primariei si Bibliotecii Judetene „Stefan Banulescu”, a organizat manifestarea „Biblioteca publica, de la traditie la modernitate.” Au participat primarul comunei Costel Brates, reprezentanti ai Bibliotecii judetene, elevi, localnici.
Cu aceasta ocazie, a avut loc o întâlnire cu scriitorii ialomiteni, în cadrul careia au fost lansate cartile: „Lumina de albastru” de Ilie Comanita, „In goana calului de lemn” de Constantin Gornea, „Între doua lumi” de Mircea Dumitrescu si „Cartea Secretelor” de Florin Ciocea, activitate moderata de Ionelia Serban, bibliotecara.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost vernisata o expozitie de caricatura si epigrame, a artistului Radu Munteanu, iar Radu Bogdan Ghelu, presedintele Fundatiei Interetnice pentru Cultura si Arta „Ion Ghelu Destelnica” a fost lansat oficial Site Web „Ion Ghelu Destelnica” (www.ghelu-destelnica.ro). „Artistul este ca un basm, sufletul este tinerete fara batrânete, iar Internetul este viata fara de moarte”, a spus Bogdan Ghelu, la prezentarea oficiala a site-ului. Anul trecut, la aceeasi biblioteca, a fost prezentata publicului cartea „Pacaliada-Teatru in versuri”, autor Ion Ghelu Destelnica, editie ingrijita de Radu Bogdan Ghelu.
Anul acesta, piesa „Când ai o soacra avara sta ca dracu’ pe comoara”, prima din ciclul Pacaliada, a fost pusa in scena la Teatrul Municipal „Bacovia”, in regia lui Radu Bogdan Ghelu, toate facând parte din stradaniile familiei si oficialitatilor locale pentru readucerea in prezent a operei si activitatii celui care, toata viata si-a dedicat-o teatrului, culturii, in general. Ion Ghelu Destelnica este Cetatean de Onoare al municipiului Bacau si al comunei Stelnica.
Gheorghe Baltatescu

Astăzi, după spectacolul „Angajare de clovn”, de la Teatrul Bacovia, am părăsit sala transformată într-un pachet de nervi și cu mâna plină până la cot de notițe deoarece cuvintele nu mai rezistau, simțeau nevoia să explodeze undeva.

Am fost la teatru, de ziua porților deschise, mi-am zis că merită să revăd niște spectacole și chiar am fost entuziasmată să văd sala plină ochi. Sper totuși că nu era atât de plină doar pentru nu se plăteau bilete la intrare…

Nu știu dacă oamenii mai au timp să învețe astăzi reguli de comportament în diferite medii sociale, dar Dumnezeule!, la teatru, în mijlocul piesei, dragi spectatori, nu se aplaudă!

O piesă de teatru nu este un număr de circ, nici un concert, nici un număr de „stand up comedy”, chiar dacă piesa jucată este comică!

Aplauzele își au locul doar după încheierea piesei, când publicul trebuie să se ridice în picioare, fără să fluiere ca le meci și să strige „Wooooooo”, cu mâna căuș în jurul gurii.

Teatrul este o instituție de cultură, nu de divertisment. Că tot veni vorba, am auzit zielele trecute că „Vai, ce m-am distrat la teatru!” Nu, teatrul nu este un spațiu de distracție și nici de recreere, ci este o hrană pentru suflet, pentru ochi, pentru urechi… La teatru nu ne distrăm, ci mai degrabă învățam și înțelegem. În fine, deja simt că vorbesc ca o învățătoare. Cu riscul acesta, o să-mi duc „Codul de bune maniere pentru teatru”, la bun sfârșit.

Din puțina mea experiență cu scena vă spun că vorbitul în timpul spectacolelor nu doar că deranjează, dar este ca o insultă. Acum le transmit ceva puștanilor de pe rândul din spate: Mă, dacă voi vă zbateți în fața mea să îmi tot spuneți un lucru și eu mă apuc să vorbesc cu altcineva, cum v-ați simți, fraților? Gata, deja nu mai sunt învățătoare.

Încă ceva, dacă intuiți replica personajului, vă rog, nu urlați să audă toata sala și actorii că voi știți replica… Nu e interesant, nici amuzant, nici nu veți fi mai populari și nici nu o sa păreți mai inteligenți.

Mă gândesc ca la intrarea în sala ar trebui să se dea aparate auditive pentru că sunt anumite persoane care nu aud vocea din difuzor care zice SĂ NE ÎNCHIDEM TELEFOANELE. Și fix în mijlocul spectacolului, când pătrunzi în lumea aceea de pe scenă, se aude vreun telefon cu o sonerie de aia enervantă: „Nu pune, nu pune, nu pune la suflet.” Îmi pare rău, dar pe asta am pus-o la suflet.

Stați, nu am terminat. Mai sunt blițarii ăia din față sau mămicile care fac două sute de poze, nu știu cu ce scop. Vă anunț că și pozele cu blitz și sunetul declanșatoarelor de la aparatele foto deranjează, atât pe actori, cât și pe spectatorii care chiar vor să vadă un spectacol.

Așadar, vă rog, respectați munca actorului, așa cum o respectați pe cea a bancherilor și a vedetelor în fața cărora v-ați și închina, căci are mai multă valoare. Iar omul de pe scenă, vă zic, nu muncește pentru lețcaie, ci pentru voi, publicul!

Vizionare plăcută!

Geo Barcan

Cei care au avut curiozitatea sa asculte lucrari de secol XX rezonate in vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702 n-au putut rata intâlnirea de miercuri seara.

Pe scena Salii „Ateneu”, Alexandru Tomescu si a sa Stradivarius, acompaniat de Eduard Kuntz la clapele unui pian cum putine se gasesc in lume, au readus muzica lui George Enescu la ea acasa, prin intermediul Turneului international „Enescu Experience”.

Si pentru ca numarul celor dornici de o „experienta Enescu” a depasit capacitatea salii de concerte, organizatorii au urcat publicul pe scena spre bucuria celor prezenti, mai putin a personalului firmei de paza insarcinata cu protectia instrumentului a carui valoare depaseste un milion de euro.

O data cu intrarea in scena a celor doi protagonisti, spectatorii au devenit partasi la un recital de exceptie. Timp de o ora si jumatate, Alexandru Tomescu si Eduard Kuntz l-au prezentat melomanilor bacauani pe George Enescu in toate etapele vietii sale artistice, de la copilaria baladelor la maturitatea sonatelor.

„Prin aceasta integrala a lucrarilor pentru vioara si pian compuse de George Enescu, urmarind modul in care muzica acestuia s-a transformat de-a lungul anilor, am putut experimenta metamorfoza prin care s-a modelat acest geniu muzical al secolului XX” a marturisit Alexandru Tomescu in pauzele dintre piese.

Finalul concertului a adus publicul in delir, virtuozii simtindu-se obligati sa sustina doua bis-uri. Dupa recital, cei doi instrumentisti au fost asaltati de spectatori pentru autografe si fotografii.

Echipa AVAN[t] din Bacău implementează în perioada 9 aprilie – 9 iulie 2015 în Bacău, proiectul „Little Free Library Bacău” și are ca scop promovarea lecturii ca pe un mod de a cunoaște lumea, în rândul tinerilor. Conceptul care stă la baza acestui proiect provine de la “Little Free Library” și susține accesul oamenilor la cultură în mod gratuit, prin intermediul cărților.

Inițiativa a pornit de la dorința de a aduce cărțile cât mai aproape de tineri, de aici și ambiția de a construi și de a instala cât mai multe biblioteci stradale prin parcurile, stațiile de autobuz din orașul Bacău. Prin aceasta, tinerii sunt încurajați să maximizeze timpul petrecut în aer liber prin intermediul bibliotecii stradale, care le va facilita accesul la o lumea a cunoașterii.

Bibliotecile stradale vor fi amplasate pe raza municipiul Bacău în locuri aglomerate, precum parcurile Cancicov, Trandafirilor Catedralei și Piața Tricolorului.

“De asemenea, atunci când un tânăr așteaptă autobuzul într-o stație, acesta poate profita de orice carte aflată în bibliotecă și o poate citi, ba chiar o poate împrumuta sau dacă dorește să susțină această inițiativă, să dăruiască o carte din biblioteca personală. Ne dorim ca prin intermediul acestui proiect să contribuim la promovarea lecturii în rândul băcăuanilor și să creștem gradul de implicare al acestora în sustenabilitatea proiectului”, a afirmat Dumitru Godina, manager de proiect.

Proiectul „Little Free Library Bacău” este finanțat prin programul YouthBank Bacău, coordonat de Fundația Comunitară Bacău, la nivel național acesta este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu BRD- Groupe Société Générale . Activitățile YouthBank România sunt incluse în „YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității”, proiect finanțat prin granturile SEE2009 –2014, în cadrul Fondului ONG în România .