miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3536

Casa din buricul târgului, vânduta cu numai 15.280 de lei

    O casa din plin centrul Bacaului a fost vânduta de Primarie catre persoana care locuieste acolo in chirie cu suma de numai 15.280 de lei, pret stabilit de o instanta de judecata, intr-o zona in care locuintele si terenurile au preturi de zeci de mii de euro.

    Imobilul este situat pe strada Mihail Kogalniceanu, lânga Parcul Trandafirilor, si face parte din categoria locuintelor nationalizate inca din 1954.

    Ulterior, a intrat in domeniul privat al municipalitatii, iar din 1991, in cele doua camere, ce totalizeaza aproape 70 mp impreuna cu celelalte incaperi, locuieste o chiriasa, cu acte in regula.

    Aceasta a facut de mai multe ori demersuri la Primarie pentru a-i fi vânduta locuinta, dar Consiliul Local i-a refuzat cererile in trei rânduri.

    In aceste conditii, femeia s-a adresat instantei si in final, la Tribunal, a primit decizie definitiva si irevocabila prin care i se recunoaste dreptul de a deveni proprietara.

    Tot instanta a stabilit si pretul, la 15.280 de lei, adica numai circa 218 lei/mp, infim fata de pretul real de vânzare al locuintelor si terenurilor din zona.

    De mentionat ca un teren din apropiere se vinde cu aproape 300 euro/mp, iar o casa veche din aceeasi zona se vinde tot cu circa 300 euro/mp.

    Vânzarea locuintei a fost parafata de Consiliul Local, in sedinta de vineri, 30 ianuarie, fara nici un fel de obiectie sau vot impotriva.

    Proprietari pe curtea Spitalului Judetean

      Casele de pe Calea Marasesti

      Pe Calea Marasesti, unde se afla acum Spitalul Judetean de Urgenta (SJU), erau case si gradini pe vremuri. Trei bacauani, Adrian Cichi, Gheorghe Bighescu si Vasile Nitescu Barba Neagra, s-au luptat 17 ani ca sa-si recupereze terenurile de pe care au fost indepartati fortat.

      Proprietatile, perpendiculare pe Calea Marasesti, sunt taiate la mijloc de gardul spitalului: jumatate sunt in curtea SJU, pe domeniul judetului, jumatate intre gardul SJU si strada, pe domeniul municipiului. CJ Bacau le-a restituit terenurile, Primaria Bacau, nu, motivând ca sunt “spatii verzi”, desi initial fusesera “curti constructii”. Astfel, municipalitatea i-a lipsit si de drumul de acces la partea retrocedata de CJ.

      Oamenii au platit impozitele timp de sapte ani, “impozite care nu sunt deloc mici in zona A”, arata Adrian Cichi, iar SJU a folosit terenul ca spatiu verde. “Avem niste insule de teren la care nu putem ajunge”, a explicat Cichi. Proprietarii au solicitat ca CJ Bacau sa cumpere terenul, chiar daca pentru ei nu este convenabil din cauza ca din 2007 preturile au scazut foarte mult. La ultima sedinta, consilierii au fost informati cu privire la aceasta solicitare.

      Vasile Cautis, PSD, a propus infiintarea unei comisii care sa analizeze daca e oportun sau nu sa fie cumparat/inchiriat terenul. Mariana Popa, avocatul petitionarilor, a afirmat ca infiintarea unei comisii nu va face decât sa lungeasca boala. “Toate cele 3 terenuri au ca vecin pe 3 laturi CJ Bacau si pe o latura CL Bacau, dar nu au drum de acces. Va rog sa vedeti cât era valoarea terenului in 2007. Acum a scazut foarte mult si nici macar nu suntem in situatia de a-l putea valorifica”, a mai spus avocatul.

      E nevoie de spatii verzi?

      Carmen Mârtz, PNL, nu a fost de acord nici cu infiintarea unei comisii, nici cu preluarea loturilor, afirmând ca CJ si SJU Bacau nu au nevoie de acele terenuri. “Când ne-au expropriat, aveau nevoie?” au intrebat petitionarii. De altfel, Cichi, Bighescu si Nitescu au detinut suprafete mult mai mari, dar restituirea a fost posibila doar pe terenul liber, fara constructii. “S-a facut caz intotdeauna ca Spitalul Judetean are nevoie de spatii verzi”, le-a amintit Silviu Bondor, PDL, adaugând ca e necesara o evaluare atenta a situatiei.

      “Am sustinut si in comisie sa acceptam oferta cât proprietarii mai sunt in viata. Nu putem amâna de la un mandat la altul”, a intervenit Constantin Marcu, PNL. “Sa gândim si in perspectiva. Amintiti-va cât ne-am zbatut ca sa gasim un teren pentru Spitalul Municipal. Aceste terenuri nu pot fi valorificate decât de SJU”, a mai precizat Marcu. “Intr-adevar, trebuie sa vedem lucrurile si in perspectiva, pentru momentul in care Spitalul Municipal va fi gata. Terenuri mai sunt in curtea Liceului Pedagogic si in Parcul Cancicov, altele nu mai sunt”, a declarat Dragos Benea.

      Petru Enasoae a propus sa se infiinteze o comisie care sa elaboreze un document si sa prezinte documentul in CJ. “Noi putem sa respingem solicitarea acestor oameni, iar peste zece ani sa-i cautam pe mostenitori”, a mai spus Dragos Benea.

      Si Adrian Popa, directorul SJU, a fost de parere ca trebuie infiintata o comisie. De acord, a spus Vasile Cautis, dar “una dintre piesele de baza pentru comisie va fi raportul de necesitate al SJU.”

      “Sunteti datori, v-am ales!”

      Proprietarii nu au fost multumiti de amânarea raspunsului. “Am sa vorbesc cu mama mea, care are 95 de ani, sa aranjeze cu Dumnezeu sa o mai tina in viata pâna când se hotarasc domnii consilieri,” a spus Adrian Cichi, suparat. A vorbit si Gh. Bighescu, 75 de ani, despre felul in care li se face dreptate. “Eu sunt un om simplu. Va rog doar sa va puneti in situatia mea: de luat s-a luat pamântul, a fost o gospodarie serioasa, era bun atunci, iar acum nu mai este bun”, a spus Bighescu, adaugând ca tatal sau, socat de vestea ca ii va fi demolata casa, a cazut jos si a murit.

      “De 25 de ani ne luptam pentru acest pamânt. Va rog foarte mult sa va puneti in situatia noastra, sunteti datori sa o faceti, v-am ales”, i-a implorat Gh. Bighescu. De partea lor a fost Dumitru Braneanu: “E foarte clar ca acesti oameni nu vor putea vinde nimanui acolo si ca nimeni nu va putea construi nimic, niciodata, in curtea spitalului. Nu e vina lor ca spitalul s-a construit pe proprietatea lor.”

      Carmen Mârtz a ramas “la parerea initiala”: nu trebuia sa li se reconstituie dreptul de proprietate acolo. Pentru petenti, lucrurile sunt simple: au acceptat pe vechiul amplasament, si nu la granita cu Sarata sau Buhoci deoarece acolo fusese casa lor, gradina lor si pentru ca nu aveau de unde sa stie ca Primaria Bacau le va refuza restituirea terenului si accesul spre SJU.

      In final, s-a decis ca fiecare partid sa nominalizeze un membru in viitoarea comisie, iar aceasta sa vina cu un punct de vedere pâna pe 20 februarie, când va avea loc viitoarea sedinta.

      Comisia care va analiza oportunitatea achizitionarii loturilor din curtea SJU Bacau este formata din Ana Marchis, PSD, Costica Marcu, PNL, Petrica Mihaila, PDL, Vasile Isvoran, UNPR, Vasile Humulescu, PC.

      Razboi declarat de locatari pentru „furtul” spatiului verde

        Locatarii blocului nr.5 de pe strada 22 Decembrie s-au trezit intr-o dimineata ca le-au disparut copacii din spatele blocului.

        Mica livada sadita si ingrijita de locatari timp de 30 de ani, fusese pusa la pamânt in doar câteva minute de o mâna de indivizi inarmati cu drujbe. Peste noapte, pe spatiul verde din spatele blocului a aparut o pancarta care anunta ca terenul este "proprietate privata" si pâna sa se dezmeticeasca lumea, a aparut noul proprietar care impreuna cu câtiva barbati au doborât copacii fructiferi de pe terenul respectiv.

        Revoltati de ceea ce se petrece chiar sub ochii lor, locatarii au iesit care mai de care sa vada ce se intâmpla. Luat la intrebari, proprietarul a batut in retragere, a adunat oamenii, s-a urcat in jeep si dus a fost. "Nu ne-a venit sa credem ce se intâmpla. Seara a aparut banner-ul, iar dimineata la prima ora au venit indivizii cu drujbele. Când i-am intrebat ce fac, unul dintre barbati mi-a spus ca el este proprietarul terenului si face igienizarea locului. L-am intrebat daca are autorizatie ca sa taie copacii si a dat in bâlbâiala. Când a vazut ca lumea se tot aduna si numarul oamenilor nemultumiti creste, s-a urcat in masina si a plecat. Cred ca la mijloc este vorba despre lucruri ilegale. Nesiguranta manifestata de proprietar mi-a dat de gândit, iar faptul ca a sters-o miseleste mi-a intarit banuielile", declara Vasile Tubucan, locatar.

        Locatarii vor sa stie cum a fost instrainat terenul

        Nemultumirea cea mai mare a locatarilor este legata de faptul ca noul proprietar al terenului vrea sa construiasca un bloc pe cei aproximativ 1000 de metri patrati. "Ne ia tot soarele si toata lumina. Se duce linistea noastra daca se ridica un bloc aici. Am inteles ca proprietarul terenului nici nu are autorizatie de constructie. Ma intreb daca nu cumva trebuia sa fim intrebati si noi daca suntem de acord cu ridicarea blocului?!? Eu m-am mutat aici tocmai pentru linistea din zona aceasta, pentru spatiul verde si m-am bucurat enorm ca am copaci in fata geamului. Acum au disparut toti, fara nicio urma de remuscare. Ma mir ca a ramas un nuc in picioare, insa am inteles ca exista o lege a nucului si n-ai voie sa-i tai oricum. Eu nu-mi doresc un bloc in fata geamului. Mi se pare ca aici se intâmpla lucruri necurate si o sa sesizez organele in drept", declara Ionut Rusu.

        Riveranii isi doreau parcare

        Prin anii '90 locatarii din blocul nr. 5 de pe strada 22 Decembrie si cei din blocul nr. 5 de pe strada Iosif Cocea facusera adresa catre Primaria Bacau ca isi doresc amenajarea unei parcari pe terenul respectiv.

        "La vremea aceea, cererea noastra a fost respinsa pe motiv ca nu exista cale de acces si ca in zona respectiva ar fi nu stiu ce rezervoare cu pacura care alimentau centrala termica din vecinatate.

        Iata ca acum au fost inlaturate toate obstacolele, terenul a fost adjudecat de o persoana si vândut ulterior alteia, iar noul proprietar se pare ca este pe cale sa obtina avizele necesare pentru a construi o cladire cu patru nivele exact la geamul meu. Eu sunt cel mai afectat de aceasta situatie pentru ca o constructie de patru etaje imi va lua toata lumina din casa. Cu putin noroc o sa mai vad soarele in zilele senine de vara când soarele se va ridica peste cladirea ce urmeaza sa se construiasca aici", declara Iulian Stan, locatar. Locatarii direct afectati de construirea noului bloc sunt hotarâti sa mearga pâna in pânzele albe ca sa desluseasca itele acestei tranzactii si misterul ce planeaza asupra noului proprietar al terenului.

        Volei feminin/ Divizia A1: Batuta moldoveneasca

        Stiinta Bacau – Dinamo Bucuresti 3-0 (20, 22, 26)

        Deja nu mai e o stire: Stiinta o bate pe Dinamo. Oricând si oriunde. „De trei campionate se tot chinuie Dinamo sa obtina o victorie contra noastra. Nu e loc, insa, decât pentru continuarea unui mit si asta ma bucura foarte mult”, a concluzionat antrenorul Stiintei, Florin Grapa dupa succesul obtinut sâmbata, pe teren propriu, cu 3-0, in etapa a 14-a a Diviziei A1. Un succes care a confirmat suprematia Stiintei si care l-a imbolnavit de icter pe conducatorul dinamovist, Marian Stefan, zis „Piticul”.

        „Arbitrii ne-au mâncat meciul”, a rabufnit „Piticul”, care, dupa ce i-a interzis antrenorului sau Branko Gajic sa acorde declaratii presei, s-a otarât in fata jurnalistilor si cameramanilor din Sala Sporturilor: „Plecati, ba, ca nu va mai dam niciun fel de vorbe! Cel mult, imi dau jos pantalonii, sa aveti ce filma”. N-a fost nimic de filmat pentru ca, imbracat sau nu, „Piticul” nu are nimic de aratat.

        Ca si echipa sa, de altfel. In afara spanioloaicei Milagros Collar si a unei aparari tenace, Dinamo nu a aratat mare lucru sâmbata, la Bacau. Stiinta a fost stapâna pe situatie chiar si atunci când tabela facea bezele oaspetelor.

        Victorioase in primul set cu 25-20, studentele au revenit in actul secund de la 18-20 la 25-22. Pentru a salva apoi partialul trei de la 22-24, in ciuda faptului ca arbitrajul i-a negat un as lui Denisa Rogojjinaru pentru ceea ce trebuia sa fie 25-24. Chiar si asa, insa, punctele trio-ului Baciu, Rogojinaru si Sobo au permis Stiintei sa faca 27-26, inainte ca rezerva Irina Radu sa-si confirme statutul de arma secreta. Nu mai e, in schimb, niciun secret faptul ca Stiinta este „bau-baul” lui Dinamo. Si lidera Diviziei A1, postura care trebuie aparata duminica, 8 februarie, de la ora 17.00, in etapa a 16-a, tot pe teren propriu, contra unei alte rivale bucurestene: CSM.

        Stiinta: Sabina Moisa 5 puncte (Olena Novgorodchenko), Denisa Rogojinaru 14, Anastasia Harelik 5 (Irina Radu 1, Tesca Andrew-Wasylik), Alexandra Sobo 14, Tatiana Lupu 5, Ioana Baciu 16, Mihaela Albu- libero 1.

        Dinamo: Dana Minca 2 (Alice Kapelovies 1), Milagros Collar 23, Mirela Corjeutanu (Ana Maria Stefan 2), Liana Badea 9 (Veronica Marin 1), Alida Marcovici 5, Bogdana Anisova 5 (Diana Carbuneanu 2), Nicoleta Manu- libero.

        Bacaul sarbatoreste Ziua Mondiala a Zonelor Umede

          Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Bacau sarbatoreste, luni, 2 februarie, Ziua Mondiala a Zonelor Umede, stabilita prin Conventia semnata în Iran în anul 1971, document ratificat si de România. Obiectivul declarat al Conventiei este conservarea zonelor umede care servesc ca habitat al florei si faunei acvatice si pentru ca acestea constituie resurse importante de valoare economica, naturala, stiintifica si recreativa, a caror pierdere ar fi ireparabila.

          Tema sub care au loc, în acest an, activitatile dedicate acestei zile este „Zone Umede pentru Viitorul Nostru”, cu sloganul „Alaturi de noi!”. Obiectivele cheie ale temei sunt îndemnul pentru o mai buna cunoastere a beneficiilor zonelor umede, cât si o implicare mai eficienta în efortul comun de protejare si exploatare durabila a resurselor acestora.

          Astfel, in perioada 29 ianuarie – 12 februarie, APM va desfasura în unitatile scolare din municipiul Bacau o campanie de informare dedicata zonelor umede, dupa cum urmeaza: intr-o serie de seminarii vor fi prezentate materiale informationale si vor fi dezbatute aspecte referitoare la zonele umede din judet si din tara; activitatea „Micii arhitecti” presupune proiectarea unei localitati în perimetrul adiacent unei zone umede, iar un concurs de fotografie pe tema zonelor umede va fi adresat tinerilor cu vârsta între 15 si 24 de ani, care îsi pot înscrie creatiile pe site-ul worldwetlandsay.org/en, în perioada 2 februarie – 2 martie.

          „Judetul Bacau are o retea hidrografica bine dezvoltata, fiind reprezentata de râurile Siret, Bistrita, Trotus si afluentii acestora. Lacurile din judetul Bacau au luat nastere ca urmare a amenajarilor antropice Poiana Uzului, Belci, Beresti, Racaciuni, Galbeni, Bacau, Lilieci, Gârleni si Racova. O mare parte din ariile naturale protejate din judet prezinta în componenta lor zone umede, având un regim special de ocrotire si conservare. Toate adapostesc specii de flora si fauna protejate si detin un rol foarte important în cadrul culoarului de migratie est – european.”
          Corina Neli Pricope, directoarea APM Bacau

          Un nou concurs pentru functia de manager al Teatrului “Bacovia”

          Pe 27 ianuarie 2015, ar fi trebuit sa se desfasoare concursul pentru ocuparea functiei de manager al Teatrului Municipal “Bacovia”, insa, din cauza retragerii unor membri ai comisiei de concurs, examenul a fost anulat.

          In aceste conditii, Consiliul Local Bacau a aprobat reluarea procedurii de desfasurare a unui nou concurs de management. Astfel, concursul de proiecte se va desfasura dupa urmatorul calendar: pe 20.02. 2015 se va aduce la cunostinta publica a conditiilor de participare, a caietului de sarcini de obiective, bibliografiei si regulamentului.

          In data de 13.03. 2015, candidatii vor depune proiectele de management, perioada 16 – 30 martie fiind alocata pentru analiza, de catre comisie, a proiectelor, urmând ca pe data de 31 martie 2015 sa aiba loc sustinerea proiectelor im cadrul unui interviu.
          De data aceasta, comisia de concurs va fi formata din sase membri, doi reprezentanti ai autoritatii locale si patru specialisti, fata de cinci cât a avut vechea comisie.

          Regulamentul de desfasurare, cât si alte detalii vor fi afisate la sediul autoritatii, la sediul institutiei, precum si pe pagina de internat a autoritatii.

          La primul concurs s-au inscris doi candidati, actorii Costel Cascaval si Radu Bogdan Ghelu.

          Dedeman si-a trecut in obiectul de activitate transporturile aeriene

          Compania Dedeman, din Bacau, si-a completat obiectul de activitate secundar cu doua coduri CAEN, respectiv „transporturi aeriene pasageri” si „activitati de închiriere si leasing cu masini si echipamente de transport aerian”.

          Decizia a fost luata de Adunarea Generala a Actionarilor si a fost publicata, saptamâna trecuta, în Monitorul Oficial al României. Masura vine in contextul in care, in vara anului trecut, a fost facuta publica intentia proprietarilor companiei de a achizitiona un avion Embraer Phenom 100, a carui valoare poate depasi trei milioane de dolari. Aeronava ar urma, insa, a fi folosita mai ales pentru scopuri de business.

          Embraer Phenom 100, de productie braziliana, are o greutate de 4,7 tone si poate transporta pâna la sapte pasageri. Este, practic, primul astfel de model adus pâna acum in România. De altfel, Dedeman a cerut Consiliului Judetean (CJ) aprobare pentru a concesiona o suprafata de circa 1.000 mp pentru a construi un hangar cu acces la pista Aeroportului International “George Enescu”, din Bacau.

          Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau, a opinat, atunci, ca cererea de concesionare este justificata si a solicitat un punct de vedere de la Regia Aeronautica Aeroportul International „George Enescu” Bacau, care a comunicat acordul sau pentru o asemenea concesiune.

          Bacauanii restituie masiv creditele bancare, economisesc mai mult si se imprumuta mai greu

          * acestea erau cu aproape 140 de milioane de lei mai mici fata de finalul anului 2013 * economiile au crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scazut cu 284 de milioane de lei

          Restantele la returnarea creditelor bancare ale bacauanilor au scazut cu 140 de milioane de lei anul trecut, fata de situatia de la finele anului 2013. Numai fata de luna noiembrie 2014, la 31 decembrie cuantumul acestora era mai mic cu 40 de milioane de lei – conform raportului facut public de Banca Nationala a României.

          Restantele au ajuns, astfel, la numai 375 de milioane de lei, in timp ce economiile in banci erau de peste 8,26 de milioane de lei (din care ale populatiei de peste 890 de milioane de lei), iar creditele contractate de 3,69 de milioane. De remarcat este ca, fata de anul trecut, in 2014 economiile in banci au crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scazut cu 284 de milioane de lei. Numai fata de luna noiembrie, in decembrie volumul creditelor a scazut cu 148 de milioane de lei.

          Bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste doua miliarde de lei, iar în valuta la echivalentul a 1,60 de miliarde de lei. Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de aproape 10 ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de peste 1,60 de miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 2,21 de milioane de lei.

          Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 370 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la peste 477 de milioane de lei. Volumul creditelor de consum este in scadere, in timp cel al creditelor pentru locuinte in crestere fata de toamna anului trecut.

          Dupa declansarea crizei generate de aprecierea francului elvetian, in ianuarie a acestui an, situatia restituirii creditelor bancare ar putea arata oarecum diferit fata de sfârsitul anului trecut. Discutiile pentru solutionarea crizei sunt, insa, inca pe rol.

          Una e Constitutia, alta, practica!

          Când spui democratie te gândesti la o societate in care iti sunt respectate dreptul la libera exprimare, accesul la actul de justitie, dreptul de proprietate etc. Asa scrie in Constitutie, dar una e Constitutia, alta, practica. In realitate, desi avem multe, chiar prea multe legi ale proprietatii nu putem spune ca lucrurile merg bine in acest domeniu.

          Doua cazuri concrete, pe care le-am cunoscut zilele trecute, arata care e atitudinea românilor fata de proprietate. Proprietatea altora. In primul e vorba despre trei bacauani care au avut casa si gradina in zona in care a fost construit Spitalul Judetean. O jumatate din teren se afla in curtea institutiei, cealalta intre gard si strada, fiind inregistrata in domeniul public al municipiului. Judetul le-a restituit terenurile din curtea spitalului, insa municipalitatea, nu. Primaria i-a refuzat pe motiv ca sunt “spatii verzi”.

          La ultima intâlnire a consilierilor judeteni, proprietarii au propus sa le fie cumparat terenul. De ce? Nu au drum de acces si nu-l pot folosi. Este doar in acte al lor, platesc impozite substantiale, dar in fapt e parte din curtea spitalului. Unii alesi i-au luat la rost: pentru ce motiv au acceptat vechiul amplasament?

          Pentru ca acolo a fost casa lor, caminul lor. In plus, nu stiau ca Primaria Bacau va refuza restituirea si nu vor avea cale de acces. Nu numai ca nu sunt despagubiti pentru durerea si umilinta la care au fost supusi de vechiul regim, dar sunt si certati. Felul in care abordam acest subiect arata ca suntem, cu mintea, tot in comunism. Un alt exemplu e ceea ce se intâmpla acum in estul judetului.

          O societate de exploatare cauta gaze naturale si a apelat la o firma. Aceasta si-a adus utilajele, a intins fire, cica ar folosi si explozibil, dar nu a cerut acordul taranilor de a intra pe terenurile lor.

          Oamenii reclama ca le-a fost distrus grâul semanat in toamna si spun ca nu au semnat nicio conventie cu intrusii. Eu nu stiu daca au fost distruse sau nu culturile, dar stiu ca nimeni nu ar trebuie sa intre pe un teren care nu-i apartine. Nu ai ce cauta in gradina mea! Punct.

          Aceste cazuri si altele, in care locuinte au fost distruse de explozii sau incendii, iar companiile intârzie sa acopere daunele demonstreaza ca dreptul de proprietate exista doar când e vorba de puternicii zilei, politicieni, agentii, companii, nu si de micii proprietari. In cazul lor, ba nu se cunosc cauzele, ba legea nu e foarte clara, ba trebuie facuta o comisie…

          Secretul Scarlatinei

          De câteva saptamâni bântuie prin judet un virus si, desi autoritatile sanitare stiu de existenta acestuia se cam fac ca ploua. Parintii copiilor imbolnaviti de scarlatina in gradinite si scolile din Bacau se intreaba de ce trebuie ca micutii sa sufere acum din cauza ca medicii nu au luat masuri la timp si nu au anuntat parintii sa-si tina o perioada copiii acasa pâna se stinge epidemia.

          Da, stiu, conform normativelor, nu este o epidemie pentru ca nu sunt suficienti bolnavi. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa se ia masuri. Sau ca informatiile trebuie tinute incuiate in birouri si date cu târâita atunci când te streseaza presa.

          Cei de la Directia Sanitara se apara si sustin ca nu prea au stiut ca sunt atâtea cazuri de scarlatina deoarece multi pacienti ar fi fost tratati in cabinetele particulare care nu ar fi comunicat, cum ar fi trebuit, faptul ca au tratat bolnavii. Din acest motiv, sustin autoritatile, nu s-ar fi luat masurile necesare decât foarte târziu.

          Daca asa stau lucrurile, atunci este grav. In primul rând pentru ca autoritatile sanitare par a nu avea controlul asupra a ceea ce se intâmpla in teritoriu, medicii din cabinetele particulare fiind, se pare, de capul lor. Ceea ce ne duce la a doua concluzie si anume ca, in eventualitatea unei adevarate epidemii cu vreun virus cu adevarat periculos, singurii care ar avea front de lucru ar fi preotii.

          Prin urmare, DSP ar trebui sa ia masuri si sa incerce sa aduca medicii la ascultare. Asta daca, intr-adevar, acesta a fost motivul pentru care reactia in privinta cazurilor de scarlatina a fost determinata de faptul ca aceste cazuri au fost ascunse. Dar mai avem, tot in judet, o seama de cazuri de hepatita A, inregistrate tot in colectivitatile scolare. Si aceste cazuri au fost ascunse de medici?

          Central Plaza este scos la vânzare pe olx.ro

          Complexul comercial Central Plaza, din Bacau, a fost scos din nou la vânzare, prin Eurobank Property Services, care a apelat si la platforma de anunturi olx.ro. Vânzatorul cere pe el nu mai putin de 4,6 milioane de euro, dar face precizarea ca acesta este negociabil. Suprafata totala construita este de peste 9.000 mp, din care pe 4.000 mp se afla parcarea, plasata sub magazine.

          Complexul comercial, cunoscut, in ultimii ani si prin cele câteva magazine si cafenele care au fost deschise acolo, intre care si Carrefour Market, dar si prin expozitiile si târgurile organizate de Camera de Comert, a fost inaugurat in aprilie 2009, dupa trei ani de la anuntarea proiectului. Investitorul a fost societatea Cip-Savin Com, din Câmpulung Moldovenesc.

          “Când lucrezi cu bani din credite bancare si nu cu fonduri venite dinafara – ne declara, la momentul lansarii proiectului, Ciprian Savin, administratorul firmei Cip-Savin – , este altceva. Mizam pe o investitie de cinci milioane de euro, initial, dar evolutiile ulterioare ne-au adus la opt”. Astfel, cu sprijinul administratiei locale, pe terenul proprietate al societatii Cip-Savin Com, din strada Erou Ciprian Pintea, lânga terenurile de tenis, a aparut supermarket-ul cu alura moderna si cu o organizare diferita de a oricarui supermagazin similar de atunci, când era prima unitate comerciala de astfel de dimensiuni din zona.

          Valoarea de piata a complexului a ajuns la peste 27 de milioane de lei, dar proprietarul s-a vazut in situatie de faliment in anul 2013, iar cladirea vânduta.

          Analistii pietei imobiliare sustin ca stocul de spatii comerciale moderne din Bacau a ajuns la peste 82.000 mp.

          Dospinescu si Rata au plecat de la Stiinta MD

          Vice-campioana României la handbal masculin, Stiinta Municipal Dedeman continua sa piarda jucatori. Dupa plecarea lui Alexandru Tarâta la CSM Ploiesti, alti doi handbalisti au decis sa paraseasca Bacaul in aceasta iarna.

          Astfel, extrema stânga Florin Dospinescu si-a reziliat contractul cu Stiinta MD, indreptându-se spre HC Resita, in timp ce pivotul „satelitului” bacauan, Bogdan Rata a batut palma cu Vasluiul. Tinut pe tusa in mod nejustificat si ostentativ de antrenorul Mateo Garralda, Dospinescu a vorbit despre ceea ce l-a determinat sa plece de la Stiinta MD:

          „M-am simtit foarte bine la Bacau pâna când a venit noul antrenor. Intentionam sa plec inca din decembrie, dar am decis sa mai astept o luna, poate-poate se va schimba ceva la echipa. Ei bine, nu s-a schimbat. De altfel, in ultima vreme nici nu mai eram o echipa deoarece antrenorul se purta intr-un fel cu protejatii sai si cu totul alt fel cu cei pe care nu-i avea la inima.

          Din a doua categorie am facut parte si eu. N-am primit niciodata explicatii din partea antrenorului pentru excluderea mea din echipa si nici eu nu am cerut vreo explicatie. De fapt, am vazut clar ca nu am cu cine discuta. Eu mi-am facut treaba, ca profesionist, si sunt convins ca publicul bacauan, caruia ii multumesc pentru sustinere, a apreciat asta”.

          Simulare de incendiu la Penitenciarul Bacau

            Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) al judetului Bacau au mers, vineri, la Penitenciarul Bacau unde au simulat o interventie la un incendiu iscat, potrivit scenariului, la Sectia 3 detentie minori.

            „Este vorba despre un exercitiu planificat de comun acord pentru anul 2015 si a fost coordonat de comandantul Detasamentului de Pompieri Bacau si directorul Penitenciarului Bacau”, a declarat cpt. Alexandru Balica, ofiter de relatii publice la ISU Bacau.

            Militarii au participat cu doua autospeciale de lucru cu apa si spuma, dar si cu o ambulanta Smurd.

            Astfel de exercitii sunt efectuate frecvent la institutiile publice si cladirile cu aglomerari de persoane, din judet, tocmai pentru ca pompierii sa fie cât mai bine pregatiti si sa cunoasca locatia in cazul in care ar fi nevoiti sa intervina la un incendiu.

            Aurel Stanciu a intrat in “Club 70”

            Fata de alte institutii de cultura din judetul Bacau, care isi numara existenta cu secolele, Centrul de Cultura si Arta “George Apostu” si-a luat certificatul de nastere si buna purtare culturala in anul 1990, implinind, deci, anul acesta, 25 de ani de activitate. Condus inca de la inceput, de chiar initiatorul acestui ambitios proiect, actorul, managerul si omul de cultura Geo Popa, “centrul” a reusit, prin amploarea, diversitatea, calitatea si deschiderea catre marea cultura a Europei, sa devina o emblema a judetului si a tarii. Aici si-au dat intâlnire artele plastice, muzica, teatrul, aici s-au zamislit idei, au conferentiat personalitati marcante ale culturii nationale si internationale, au expus mari artisti, fiind, in acelasi timp, promotorul unor genuri de arta mai putin cunoscute in Bacau, dansul contemporan, teatrul experimental, muzica contemporana. Aici, la “George Apostu”, in premiera, se organizeaza an de an Simpozionul National de Estetica, se editeaza revista Vitraliu.

            Pentru a marca cei 25 de ani de existenta si activitate, inca de la inceput de an a debutat seria de manifestari dintr-un proiect curajos si ambitios, care se va derula pe parcursul intregului an, sub genericul “„Centrul Apostu – 25 de ani de la înfiintare”.

            La Muzeul de Arta Contemporana din cadrul Centrului “George Apostu” a avut loc vernisajul expozitiei “Retrospectiva Aurel Stanciu – 70”. “Am inceput, nici ca se putea altfel, cu o aniversare, o aniversare a unui cetatean al Bacaului, un artist plastic cu idei si penel de exceptie, un profesor care a indrumat generatii intregi de elevi”, a spus Geo Popa, care, spre deosebire de alti ani, a vorbit scurt si concis, in functie “de banii primiti de la minister, care sunt intr-o scadere ingrijoratoare”.

            A vorbit despre creatia prof. dr. Aurel Stanciu” criticul Iulian Bucur, nu inainte de recitalul de pian la patru mâini, al artistelor Antoanela Leahu si Cornelia Erhan Zurita, dar oferit in onoarea sarbatoritului de conducerea institutiei.

            „Sfintii cu ochii scosi”, „Ferestre – Amintiri”, „Ferestre”, „Memoria timpului-Ferestre”, „Tainele ferestrei”, sunt tot atâtea etape din creatia pictorului Aurel Stanciu, “o impartasire cu si prin frumos”, a sintetizat criticul Iulian Bucur.

            A fost un prilej de dulci aduceri aminte, de rememorare a “unui timp al spontaneitatii, al tineretii, dar si al intelepciunii”, dupa cum s-a destainuit profesorul Aurel Stanciu. I-au fost alaturi colegi (mai putini decât ma asteptam), prieteni, foarte multi prieteni, care, impreuna s-au “impartasit, in final, cu un pahar de vin, adus de la Prisecani (confluenta Prutului cu Jijia), locul unde autorul a privit pentru prima data prin “ferestre”, catre lumea care l-a uimit si indemnat catre vrednicie.

            La multi ani!, domnule profesor.

            Handbal masculin, Liga Nationala / Inca o infrangere pentru Stiinta MD

            La cinci zile dupa ce a fost invinsa acasa de Dunarea Galati, vicecampioana Romaniei la handbal masculin, Stiinta Municipal Dedeman Bacau a pierdut si al doilea meci oficial din 2015.

            Duminica, studentii au cedat cu 28-24 (16-7) partida sustinuta pe terenul baimarenilor de la Minaur, in etapa a 17-a a Ligii Nationale.

            Minaur s-a distantat la 11-3 si dupa ce a intrat cu 16-7 la pauza, s-a distantat in partea secunda la 21-12.

            Cu un Raducu Tamas de senzatie intre buturi (a aparat trei lovituri de la 7 metri consecutive) si cu un foarte eficient Marius Bondar (9 goluri marcate), Stiinta a marcat de sapte ori la rand fara a primi gol.

            Revenirea bacauanilor nu s-a materializat pana la capat, de la 21-18 Minaur reluandu-si evolutia buna si impunandu-se in final cu 28-24.

            Campionatul se va intrerupe pana pe 14 februarie, atunci cand Stiinta MD va primi vizita antepenultimei clasate, Potaissa Turda. Si, speram noi, sa o primeasca avand pe banca un alt antrenor decat Mateo Garralda, spaniolul reusind contraperformanta de a tintui Stiinta pe locul 7, la doar trei puncte de iesirea din play-off.

            Cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter, în zona Vrancea

              Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 00:47:34, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

              Seismul a avut loc la o adâncime de 148 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost cele din județul Vrancea.

              În luna ianuarie, cel mai mare cutremur produs în România a fost înregistrat pe data de 24, tot în zona Vrancea, magnitudinea acestuia fiind de 4,6 grade pe scara Richter.

              Anul trecut, cel mai puternic seism din România a avut loc pe 22 noiembrie, în zona Vrancea, și a avut magnitudinea de 5,7 grade pe Richter.

              AGERPRES

              Concurs national de discurs public in limba engleza, la Scoala „Mihai Dragan”

                Asociatia „Uniunea Vorbitorilor de Limba Engleza – Romania” infiintata in anul 1996 este o organizatie non-guvernamentala, afiliata la organizatia internationala „The English Speaking Union – ESU” cu sediul la Londra. Infiintata in anul 1918, ESU a avut printre primii sai presedinti pe lordul Winston Churchill si este in prezent onorata de patronajul Reginei Elisabeta a II- a. Aceasta organizatie internationala, cu filiale in 53 de tari, are ca scop promovarea cooperarii si intelegerii internationale prin intermediul limbii engleze.

                In cadrul activitatilor caracteristice filialelor Uniunii Internationale a Vorbitorilor de Limba Engleza (ESU), se inscrie si organizarea anuala a unui Concurs de Discurs Public in Limba Engleza, la care participa elevi si studenti. Concursul se desfasoara in toate tarile reprezentate in cadrul ESU, cu o tema proprie pentru Concursurile Nationale, iar pentru Finala Internationala stabilindu-se o tema comuna. Finala Internationala se desfasoara la Londra, in luna mai a anului respectiv.

                Pana in prezent Asociatia „Uniunea Vorbitorilor de Limba Engleza – Romania” a participat la 20 asemenea finale internationale, reusind sa obtina prin reprezentantii sai rezultate foarte bune. Finala Nationala a concursului reprezinta un moment important, in cadrul concursului stabilindu-se cei mai merituosi trei participanti, inclusiv castigatorul Concursului National, care va participa la Finala Internationala de la Londra.
                Concursul se adreseaza elevilor si studentilor cu varste cuprinse intre 12 si 20 de ani. Concursul este impartit pe urmatoarele grupe de varsta :

                • 12 – 15 ani – participa la concurs pana la etapa judeteana
                • 16 – 20 ani – participa la toate etapele concursului.

                Tema nationala pentru editia a 21-a, 2015 a Concursului National de Discurs Public in Limba Engleza pentru categoria de varsta 12-15 ani a fost To Be Ignorant of the Past Is to Remain a Child

                Timpul alocat pentru sustinerea discursului variaza in functie de categoria de varsta a participantilor intre 2.30 minute minin , la 3.30 maxim pentru aceasta categorie.

                Insemnatatea concursului consta in faptul ca discursul public pune accent pe unicitatea si personalitatea fiecarui vorbitor, scopul final fiind acela de a transforma elevii în comunicatori puternici, percutanţi şi memorabili întrucât genul acesta de competitii antreneaza numeroase abilităţi şi solicită cunoştinţe din mai multe domenii precum: dicţie, comunicare nonverbală, elemente de psihologie a comunicării, tehnici teatrale, managementul timpului, tehnici de persuasiune și influențare.

                Vineri, 30 ianuarie 2015 Scoala Gimnaziala “Mihai Dragan” Bacau, a gazduit desfasurarea etapei judetene a concursului, la categoria de varsta 12 -15 ani. Un numar de 17 profesori de gimnaziu din Scolile Mihai Dragan, Scoala 10, Scoala Spiru Haret, Scoala Al. Ioan Cuza, Scoala Liviu Rebreanu Comanesti, Scoala “Stefan cel Mare” Buhusi, Scoala Nr. 1 Onesti, Scoala “Mihai Eminescu” Buhusi, Scoala Parava au fost implicati in organizarea si evaluarea concurentilor in cadrul acestei etape. Din 121 de concurenti din diferite scoli ale judetului, precum Onesti, Buhusi, Asau, Comanesti, Bacau, 11 elevi au obtinut maximul de 100 de puncte, 30 elevi intre 99-95 puncte, 48-intre 94 si 85, asigurandu-si astfel locurile I, II si III. Aceste binemeritate rezultate sunt o incununare a eforturilor lingvistice si de sustinere a unei argumentatii orale a elevilor care -si formeaza, in acest mod, deprinderi de oratorie si elocinta in limba engleza.

                Munca evaluatorilor nu a fost deloc usoara, deoarece elevii au fost foarte bine pregatiti si au demonstrat, nu numai cunostinte solide de limba engleza, ci si talent in prezentarea discursurilor pregatite, fluenta si o buna argumentare a raspunsurilor la intrebarile primite. In prezentarea discursului, participantii au trebuit sa isi puna in valoare intonatia vocii, sa recurga la gesturi ajutatoare si sa foloseasca cuvinte alese, prin care sa capteze atentia publicului. Concurentii au raspuns si la intrebarile venite din public, in mod spontan.

                Trebuie menţionat faptul că punctajul maxim este de 100 de puncte, discursul vorbitorului evaluându-se după următoarele criterii: exprimare şi prezentare, 35 de puncte. Alte criterii, precum argumentare, valorează 35 de puncte, structura discursului:15 puncte şi răspunsurile date la întrebări: 15 puncte.

                De remarcat este si faptul ca participarea la acest concurs, aflat in calendarul Ministerului Educatiei si Cercetarii, este gratuita, iar eforturile organizarii unui astfel de eveniment nu sunt de fel de neglijat, din toate punctele de vedere: a resurselor financiare, de timp, spatiu si concentrare, remarca d-na inspector de limba engleza Rafiroiu Anca, directorul Scolii “Mihai Dragan” Olaru Nicoleta si prof. Dragoi Alina implicata alaturi de colegele prof. Dorneanu Elena, prof. Bordeianu Lacramioara si prof. Ghiciusca Cristina in echipa de organizare a concursului.

                Comisia evaluatoare este formata, conform regulamentului, din 5 membri ( presedintele comisiei-cel care prezinta regulile si se asigura de buna desfasurare a competitiei, 3 jurati-cei care evaluaza propiu-zis si un “timekeeper”-cel care cronometreaza). La ceasta etapa s-au folosit elevi care sa cronometreze timpii dar si elevi ai scolii care au ajutat la o derulare eficienta a evenimentului.

                Alina Dragoi
                profesor de limba engleza, Scoala Gimnaziala”Mihai Dragan” Bacau

                Pagina 1

                  pagina1

                  Volei feminin, Divizia A1: Stiinta ramane „nasa” lui Dinamo

                  Campioana Romaniei la volei feminin, Stiinta Bacau, continua sa o bata pe Dinamo pe oriunde o prinde.

                  Sambata, studentele si-au inhatat din nou marea rivala invingand-o cu 3-0 pe teren propriu in returul Diviziei A1.

                  Dupa un prim set castigat destul de clar, la 20, au urmat doua acte electrizante in care echipa lui Flrin Grapa a dat dovada de un plus de stapanire de sine.

                  In setul doi, Stiinta s-a desprins de la 21 egal la 25-22, pentru ca in partialul trei sa revina nesperat de la 22-24 la 28-26, cu Irina Radu, autoarea punctului de set si de meci.

                  „A fost un meci istovitor pe care chiar ma bucur ca am reusit sa-l castigam. De trei campionate Dinamo se chinuie sa ma bata dar nu reuseste”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

                  De partea cealalta, antrenorul dinamovist Branka Gajic a primit interdictie sa discute cu presa din partea patronului sau, Marian Stefan, zis „Piticul”.

                  Dealtfel, „Piticul” nu s-a razboit doar cu jurnalistii ci, ca de obicei, furios din cauza infrangerii, a declarat razboi si arbitrilor: „Ne-ati mancat meciul!”

                  Stiinta revine in postura de lidera si se pregateste de un nou mare meci cu CSM Bucuresti.

                  [wonderplugin_gallery id=”157″]

                  Cum au prins politistii bacauani un sofer beat

                    Polițiștii rutieri au fost sesizați la data de 30 ianuarie a.c. despre producerea unui eveniment rutier la intersecția străzilor Calea Mărășești cu Erou Ciprian Pintea.

                    La faţa locului au fos identificați conducătorii celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier cu pagube materiale.

                    Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din Bacău în timp ce conducea un autoturism, a fost lovit din spate de un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani.

                    În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru tânărul de 25 de ani și 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 51 de ani.

                    Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal.