Cred că m-a amuzat, în prima instanta, dar apoi mi-a stârnit enervarea ceea ce sustinea criticul de arta Ion Frunzetti vorbind despre felul în care este receptata arta moderna: „Publicul e feminin si de aceea n-are cum scapa de regula generala a feminitatii, aceea de a iubi pe acela care-o bruftulueste cel mai tare”. Dar, pâna la urma, în ciuda starii mele de mica revolta, se pare ca Frunzetti, dar nu numai el, are dreptate.
Pentru ca, nu stiu cum se face, dar dintotdeauna, de cel mai mare succes la femei s-au bucurat bad boys, fluturasii, marii si micii seducatorii, golanasii simpatici, dar fara scrupule. Asta se întâmpla în mod curent în viata, iar literatura e plina si ea de astfel de exemple, de victime ale amorului, de femei înselate, disperate, etc. Le compatimesc, dar nu le prea înteleg. Nu vorbesc aici de violenta domestica, foarte raspândita la noi, din pacate, pentru ca acolo treburile sunt foarte complicate si femeile îndura multe, din cauza unor prejudecati, de frica, din motive materiale, pentru copii, etc.
Desi asta e cea mai mare prostie, de dragul copiilor, a educatiei lor si a sanatatii lor mintale, a echilibrului psihic fiind de nu stiu câte ori mai bine ca o mamă sa-i creasca singura. Sa-i fereasca de violenta, de proaste si periculoase exemple. Eu toata viata am fugit de barbatii care nu stiu sa se poarte cu femeile, si nu am nicio farâma de stima pentru indivizii agresivi. Stiu ca sunt oameni slabi, unii needucati, altii bolnavi de-a binelea. Mi-au placut, în schimb, si îmi plac si acum, sunt consecventa în asta, barbatii cavaleri, tot mai rari, e adevarat, pentru ca vremea cavalerismului a apus. Recunosc însa ca am avut noroc crescând într-o familie în care am fost foarte iubita, iar barbatii, mai ales, începând cu bunicii, apoi tata, care era un mare delicat, si unchii mei, cu totii m-au rasfatat. La fel au facut, mai târziu, si alti barbati din viata mea, cei cu care am avut puternice afinitati si am împartit aceeasi lume interioara, aceleasi valori.
În pofida faptului ca lucrurile s-au schimbat enorm, ca oamenii sunt foarte grabiti, ca multi dintre ei au uitat cu totul de ceea ce înseamna maniere elegante, curtoazia masculina, cavalerismul nu au murit inca. Si nu sunt ceva desuet. Desi sunt contrazisa în dese rânduri, desi mitocania, mârlania ocupa un teritoriu din ce în ce mai întins, eu nu capitulez în credinta mea. Mai sunt înca domni adevarati, cavaleri care stiu sa ocroteasca tandru o femeie, sa o fereasca de lucrurile grele, urâte, care sa-i aduca flori nu numai la ocazii, ci cât mai des cu putinta, fara un motiv anume, doar de dragul gestului frumos si de dragul feluritelor flori din fiecare anotimp.
Astea nu sunt clisee romantice, ci lucruri marunte dar extrem de importante, care ne fac viata placuta si mai usor de suportat. Dar cavaleri sunt si barbatii care ajuta o femeie, fiindu-i alaturi în tot ce are ea de rezolvat, începând cu micile treburi domestice, apoi cu cresterea si educarea copiilor. La care adaug grija ca ea, femeia, sa se poata exprima, sa-si faca o profesie, sa-i urmeze pasiunile, sa-si împlineasca visele. Eu întotdeauna am înteles asa dragostea adevarata si cavalerismul, ramânând ce-am fost, romantica.
