Acasă Blog Pagina 3030

La Buhusi isi face mendrele propaganda electorala prin s.m.s.

    La Buhusi, cetatenii se prezentaseră mai putini cu 500 la urne, fata de ultimele alegeri locale.

    In sectiile de votare, atmosfera era civilizata. Singura iesire ilegala din decor a stârnit apoi ceva valva. Muti buhuseni au primit, dimineata, un mesaj pe telefon: ,,Votati (…): dvs, familia si prietenii. Va multumesc,(….)”.

    Unul dintre mesajele pe care noi le-am capturat are ora 8,13, ziua fiind 11 decembrie a.c. Este precizat numele partidului pentru care se solicita votul. Cel care a trimis mesajul se semneaza.

    Si un salariat din staful primariei a spus că a primit acest mesaj, recunoscând si numarul de telefon al expeditorului. Am vorbit cu trei membri importanti ai partidului pentru care se solicitau voturi.

    Toti trei erau indignati de acest episod ilegal al alegerilor. Unul dintre aceștia mi-a spus că i-a cerut expeditorului mesajului să înceteze urgent demersul său (erau martori, la marturisire, si ceilalti doi membri importanti ai partidului…).

    P.S.D. a alertat staful judetean, a intreprins demersurile cuvenite pentru a sesiza Politia Buhusi, din perspectiva infractiunii electorale.

    Bacau: Prezenta slaba la vot la Scoala “Ion Creanga”

      – tusierele nu au suficienta cerneala, iar urmele stampilei “VOTAT” abia se vad

      Unitatea de invatamânt gazduieste Sectiile de votare nr.34, 35 si 36, insa, contrar asteptarilor, bacauanii cu drept de vot s-au prezentat in numar mic sa-si exercite optiunea.

      In fiecare sala de clasa, fie ca era destinata celor care locuiesc pe strada Bradului, strada Nordului sau strada Depoului, erau 2 – 3 votanti. Nu au fost reclamate nereguli, insa, ca o observatie, tusierele nu au cerneala.

      Atunci când aplici stampila “VOTAT” pe buletinele destinate Camerei Deputatilor si Senat, urmele stampilei abia se vad. Exista astfel riscul ca persoanele care aplica o noua stampila, pe acelasi buletin de vot, sa aiba surpriza ca votul sau sa fie anulat.

      “Prima data când am aplicat stampila pe unul din buletinele de vot am zis ca e o greseala si ca s-a uscat cerneala cât m-am uitat pe liste. Pentru al doilea buletin de vot am suflat in stampila sa o aburesc, ca sa devina mai vizibila, insa, fara success. Abia se vedea un V si foarte putin AT. I-am atras atentia presedintelui sectiei de votare, insa, mi-a spus ca asa au primit tusierele”, spune Ion Albu

      Membrii sectiilor de votare mizeaza pe faptul ca numarul alegatorilor va creste spre dupa amiaza.

      Solicitari pentru reinnoirea cartii de identitate in ziua alegerilor parlamentare

        foto arhivă

        – unii dintre bacauanii cu drept de vot si-au dat seama ca le-a expirat cartea de identitate in ziua alegerilor – acestia au fost redirectionati catre Directia Publica de Evidenta a Persoanelor Municipiului Bacau pentru a solicita o carte de identitate noua sau o carte de identitate provizorie

        Functionarii Directiei Publice de Evidenta a Persoanelor Municipiului Bacau sunt in activitate in ziua alegerilor. Ei stau la dispozitia bacauanilor cu drept de vot ale caror carti de identitate au expirat, iar pentru a putea vota pe 11 decembrie 2016 au nevoie de un nou document de identitate.

        Pentru a veni in sprijinul celor carora le expira cartea de identitate, in zilele de miercuri, joi si vineri, programul de lucru cu publicul s-a prelungit pâna la ora 18.30, sâmbata s-a lucrat intre orele 8 – 16, iar duminica, in ziua alegerilor, functionarii Directiei Publice de Evidenta a Persoanelor a municipiului Bacau sunt la ghisee intre orele 7.00 – 21.00. Duminica, in ziua alegerilor parlamentare, la Serviciul Buletine se prezinta aproximativ 4-5 persoane pe ora.

        “Sâmbata, 29 de persoane au depus cereri pentru eliberarea cartii de identitate. Tot sâmbata au fost eliberate 41 carti de identitate si 7 carti de identitate provizorii. Duminica pâna la prânz, s-au prezentat la serviciul nostru si au depus documentele necesare eliberarii cartii de identitate alte 15 persoane.

        Solicitarile erau pentru 14 carti de identitate si o carte de identitate provizorie. In aceeasi zi, au fost eliberate pâna la ora prânzului 21 carti de identitate si o carte de identitate provizorie”, declara cms. sef Ion Prisecaru, director executiv la Directia Publica de Evidenta a Persoanelor Municipiului Bacau

        Numarul eliberarilor creste dupa prânz, atunci când sunt programati sa se prezinte cei care au depus cerere pentru preschimbarea cartii de identitate. Cms.sef. Ion Prisecaru spune ca duminica a intâlnit cazuri in care unii bacauani au realizat abia la vot ca le-a expirat cartea de identitate.

        Membrii sectiei de votare respective le-a explicat ca nu pot vota având actul de identitate expirat si i-a indrumat catre Evidenta Persoanelor. Cei care solicita duminica eliberarea cartii de identitate provizorie trebuie sa aiba asupra lor si fotografii tip bulletin.

        Cum duminica exista putine sanse sa functioneze in oras studiouri foto, unele persoane risca sa nu poata vota. In schimb, cartea de identitate provizorie are valabilitate 1 an, timp suficient ca detinatorul ei sa poata intra in legalitate.

        Pasiuni electorale in Serbanesti. “Eu am votat cu doua inimi!”

          Constantin Furtuna a votat cu doua inimi
          Constantin Furtuna a votat cu doua inimi
          In Serbanesti, la sectiile de votare organizate in Scoala “Nicu Enea”, a inceput sa se aglomereze de la ora 10. Teodor Ariton, 76 de ani, zice ca nu a lipsit niciodata de la urne.

          Septuagenarul stie exact de ce a venit: “Votez cu cei mai buni pentru Senat si Camera Deputatilor! Eu m-am lamurit care sunt aceia. Am muncit 39 de ani in fabrica si nu mi-au dat grupa. Acu’ poate ne da ceva la pensie. Am 890 de lei si ma descurc greu!”

          Si doamna Livioara, vecina mea, a votat tot cu gândul la un trai mai bun: “Unii ne-au inteles pe noi, vârstnicii, altii, in schimb, si-au batut joc de noi. Sunt bolnava si iau un pumn de pastile, dar cui ii pasa? M-am dus la Urgente si m-au dat afara, m-au trimis la medicul de familie!”

          Cu ce speranta au venit la urne? “Cu nicio speranta! Oricine va veni tot asa va face. Chiar sa vrea nu poate sa schimbe nimic, nu-i posibil pentru ca sistemul e corupt. Ati vazut ca pe Ciolos l-au taiat, ieri, nu l-au lasat sa vorbeasca? Nu poti sa lupti cu sistemul!” spune, resemnat, un alegator de 82 de ani. Majoritatea locuitorilor au iesit din casa, duminica, din ratiuni economice. “Poate imi mai creste bugetul in 2017.

          Cine a taiat va mai taia, iar cine a dat va mai da”, spune convins Neculai Opincaru.

          Ecaterina Ciobanu face exceptie: “Eu vreau sa fie pace in tara. Cine are armata are si puterea, iar noi vrem ca acestia sa fie oameni seriosi. Fiul meu m-a lamurit sa vin la vot, eu nu prea as fi venit, ca ma doare un picior. El a votat la ora 7.”

          Constantin Furtuna, 87 de ani, a venit pe bicicleta la sectie. E vesel si plin de energie, desi e cardiac. “Eu am votat cu doua inimi, mai am una aici, in piept, declara mosul, amuzându-se, si imi arata locul in care medicii i-au montat un stimulator. Vreti sa stiti ce am ales? Va spun, eu nu ma feresc. Schimbare, vreau schimbare, cu amândoua inimile!”

          Moş Crãciun existã! A venit la Junior!

            Vin sarbatorile, vin sarbatorile… E iarna! Se simte deja mirosul de brad, de portocale, de cozonac cald. Gerul incepe sa ne muste obrajii ingramaditi in fulare groase, dar ne bucuram de fiecare fulg de nea ce cade din cer. E decembrie! E Luna cadourilor! Lumini, beculete multicolore, colinde, podoabe, stelute, globuri. Atmosfera de sarbatoare ne-a cuprins cu mult inainte de celebrarea propriu-zisa a Craciunului.

            E timpul povestilor. E momentul sa daruim, sa ne bucuram si sa petrecem clipe de neuitat impreuna cu ceilalti. Misterul acestor zile de decembrie tine de taina Craciunului si de entuziasmul unui nou început de an. Iubirea si armonia sunt cele mai frumoase cadouri pe care Mosu’ le poate aduce in sacul lui mare.

            E timpul sa fim copii. Sa devenim personaje de poveste, sa visam si sa ne bucuram. Orasul s-a umplut de lumina, in case e cald si magie de sarbatoare, peste tot sunt semne ca vin sarbatorile. Vin sarbatorile, vin mult-asteptatele sarbatori! E Luna cadourilor, iar vitrinele magazinelor par si ele desprinse din basme si spun parca povesti dintre cele mai spectaculoase de Craciun.

            Una dintre aceste frumoase povesti este creata in Centrul Comercial Junior, care impresioneaza inca de la intrare prin decorul fascinant al Sarbatorilor de iarna. Intri si spiritul Craciunului e cu tine. Te invaluie magia basmului, feeria clipei si bucuria de a fi in lumea lui Mos Craciun. Pentru ca, da, Mos Craciun a venit la Junior!  Il vezi? Ii auzi pasii molcomi? Mos Craciun exista! A poposit la Junior! Auzi cum te striga din fiece colt, cu celebrul de acum Ho, ho, ho….? Vin sarbatorile, vin sarbatorile… ! Miros de brad, cadouri, bucurii, emotie. Raioanele au fost si ele ornate ca in lumea Mosului. Beteala, globulete, ghirlande, crengute de brad, culoare.

            La etaj povestea e la ea acasa, in Laponia lui Mos Craciun. Aici a fost creat si un loc dedicat copiilor, unde parintii pot imortaliza un moment unic. Haideti cu prichindeii la fotografii cu Mosu’ si prietenii lui!  Pot face fotografii la un panou cu Mosul, imbracat in rosu si alb, cu barba lunga, asa cum il stim cu totii, dar si cu Omul de Zapada si un elf.

            Iar orice prichindel poate deveni elful lui Mos Craciun. Si se poate bucura de magia acestei povesti de Craciun. E timpul copilariei! Al frumosului si daruirii. E timpul sa uitam de grijile cotidiene si sa ne relaxam in casa lui Mos Craciun.

            Centrul Comercial Junior ofera o gama larga de produse, de la îmbracaminte si încaltaminte, pâna la accesorii vestimentare si de design interior. Toate, expuse in acelasi minunat basm cu Mosu’ si sania lui, cu lumini si culoare, cu fundite si beculete. Este locul preferat de Mos Craciun pentru a-si umple sacul cu daruri.

            Vin sarbatorile, vin sarbatorile…. E iarna. E decembrie. E Luna cadourilor! Ce ar fi Craciunul fara toata aceasta magie? Fara ghirlande, luminite, zapada, arome de mar copt si scortisoara, colinde si cadouri. Vino la Junior si vei putea aduce bucurie celor dragi! Vino sa vezi si sa intri in atmosfera specifica acestei perioade, cea mai frumoasa din an! Pentru ca Mosu’ indeplineste orice dorinta! Iar Junior – Centrul Comercial este partenerul de nadejde al lui Mos Craciun.

            E timpul sa crezi in povesti. Sa oferi bucurie, bunatate si dragoste. E timpul sa daruiesti si sa primesti. Sa simti multumirea celor din jurul tau si sa-ti umpli inima de fericire. Sa desfaci cu nerabdare cadourile de sub bradul impodobit! Sa redescoperi copilaria si sa traiesti cu adevarat in lumea de povesti a lui Mos Craciun, care a venit de departe, tocmai din Laponia, cu o sanie mare, trasa de reni. Au venit sarbatorile! Iar Mosu’, cu elfii sai sunt in Centrul Comercial Junior. Craciun Fericit! Au venit Sarbatorileee…. !

            Centrul Comercial Junior este situat în centrul Bacaului,
            str. Nicolae Balcescu, nr. 1.
            PROGRAM: de luni pâna vineri: 9.00- 19.00
            sâmbata: 9.00 – 15.00
            duminica: 9.00 – 13.00

            Cum va fi vremea in ziua alegerilor

              Regimul termic va fi unul deosebit de cald pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, în ziua alegerilor, pe 11 decembrie, valorile termice oscilând între 5 și 15 grade Celsius, a declarat, pentru AGERPRES, Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

              „În zona Capitalei, în ziua de alegerilor, pe 11 decembrie, vom avea o vreme splendidă. Cerul va fi variabil, chiar mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

              La orele amiezii se vor înregistra 11—12 grade Celsius, valori cu mult mai ridicate decât ceea ce în mod normal ar fi trebuir să se înregistreze în această perioadă a anului. La scara întregii țări, ziua de duminică se anunță una caldă pentru această dată din an. Pe parcursul zilei vom avea cer variabil.

              Înnorări vor fi îndeosebi în noaptea de duminică spre luni în partea de vest, de nord și de centru. Tot aici, pe arii restrânse, își vor face apariția precipitațiile slabe, mixte în zonele joase și sub formă de ninsoare la munte. Vântul se intensifică în zona montană, în cursul aceleași nopți, și doar izolat în rest. Ca temperaturi maxime, la orele amiezii se vor înregistra între 5 și 15 grade Celsius”, a menționat specialistul ANM.

              Conform hărții meteo, pe regiuni, temperaturile pe timpul zilei vor înregistra valori, după cum urmează: în Moldova — între 8 și 12 grade Celsius, în Dobrogea — între 8 și 11 grade, în Muntenia — între 9 și 15 grade, în Oltenia — între 12 și 15 grade, în Banat — între 7 și 11 grade, în Crișana — între 6 și 10 grade, în Maramureș — între 5 și 7 grade, iar în Transilvania între 5 și 9 grade Celsius, a subliniat Catrina.

              AGERPRES

              Peste 800 de politisti bacauani mobilizati pentru alegeri

                Poliţia Română a luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.

                Astăzi 10 decembrie a.c., structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău au misiunea de a asigura securitatea transporturilor către secțiile de votare a buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.

                Astfel, în intervalul orar 08.00-18.00, polițiști, jandarmi și lucrători ISU asigură protecția transportului buletinelor de vot de la puncetele de depozitare către cele 634 de secții de votare organizate în județul Bacău.

                Pe parcursul nopții, secțiile de votare rămân în paza efectivelor MAI.

                Mâine, 11 decembrie a.c., peste 230 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

                Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor 116 echipe operative, dintre care 106 formate din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și 10 echipe formate din jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.

                Spectacolul emotiilor, in alb, negru si henna

                Neincapatoare s-a dovedit a fi Sala „Nicu Enea” a Societatii de Investitii Financiare „Moldova” fata de numarul mare de vizitatori care au venit la intâlnirea cu fotografia artistului plastic bacauan Mihnea Baran. Acesta le-a oferit prietenilor sai finalitatea unui proiect pe care l-a derulat impreuna cu Georgiana Mavrichi, make-up si tattoo artist.

                Evenimentul ce s-a desfasurat vineri, 9 decembrie, de la ora 17, in cocheta sala de la etajul al noualea al „Casei Albastre” a purtat titlul „Just Emotions! Black and White!”. Expozitia a insumat o serie de lucrari fotografice ale caror modele etalau tatuaje dantelate realizate cu henna, amintind de traditiile orientale de nunta.

                Vizitatorii au putut observa in mod direct cum ia nastere aceasta forma de arta, altfel perisabila, prin demonstratia Georgianei facuta in timpul vernisajului. „In fata obiectivului foto al lui Mihnea Baran, emotia, sentimentul ca esti vazut, sentimentul ca nu trebuie sa ramâi acolo razbate, vine pâna la noi, cei care privim fotografiile” a subliniat criticul si istoricul de arta Iulian Bucur in prezentarea sa din timpul vernisajului.

                El a comparat modelele cu niste fresce de moschee pe care artista si-a etalat caligrafia, urmând ca apoi fotograful sa le puna in valoare intr-un joc al luminii si al umbrei. „De fapt, aici este vorba de un spectacol: un regizor, care sa prezinte subiectul, si un actor, care sa-si joace rolul, sa creeze imaginea” a concluzionat pictorul Aurel Stanciu, unul din mentorii lui Mihnea Baran.

                Finalul acestui regal cultural a apartinut muzicii, prin recitalul de muzica fado pe care Cristina Dascalescu l-a oferit celor prezenti, completând emotia imaginii cu cea a armoniilor sonore.

                Spirit civic si jucarii pentru copii

                  Câţiva prieteni din Bacău cu înclinaţii artistice și-au dat întâlnire pentru a doua oară anul acesta, sub acelaşi acoperiş timp de câteva zeci de minute, cu o chitară, o orgă şi un microfon, pentru a încerca să aducă un zâmbet în sufletul copiilor cu nevoi speciale din cadrul Centrului de Educație Incluzivă nr.1 Bacău.

                  Printre cei care au spus prezent invitației inițiatorului (Dorin Chirilescu – Spirit Civic), se numără membrii ai formațiilor cu renume din Bacău precum Valy Stoleru Band (VSB), Formația Artizan, Formația Playlist, Formația Volare, dar și prieteni artiști precum Seby Roman, George Grigoriu, Simona Gavril şi alţi invitaţi surpriză, ce au încercat timp de câteva zeci de minute să transmită un mesaj de solidaritate prin note muzicale comunității noastre.

                  Evenimentul a avut loc miercuri, 7 decembrie, începând cu orele 19:00 la Beraria Valhalla, iar intrarea a fost liberă, existând doar rugămintea ca fiecare dintre cei prezenți să vină cu o jucărie sau o pungă de dulciuri pentru aceşti copii.

                  img_0611

                  Ieri, cadourile donate au ajuns la copiii din Centrul de Educație Incluzivă nr.1, care au cântat alături de noi colinde și s-au bucurat de zâmbetele oferite de băcăuanii cu suflet.

                  Mulțumim pe rând:
                  Formației Playlist
                  Formației Volare
                  Formației Artizan
                  Formației Valy Stoleru Band (VSB)

                  și prietenilor care au fost alături de noi, cu speranța că acest eveniment va deveni o tradiție ce aduce sub același acoperiș artiști băcăuani pentru o cauză ce merită atenția tuturor.

                  De asemenea, mulțumim gazdei noastre, Valhalla, pentru deschiderea și ajutorul oferite și atât de necesare.

                  „Credem că doar printr-o implicare directă, societatea noastră poate evolua într-un sens pozitiv, astfel ajunși deja la a doua ediție anul acesta, putem spune că da, băcăuanilor le pasă și sunt sensibili la nevoile celor din jur. In urma ediției din aprilie am reușit să strângem jucării și dulciuri pentru peste 150 de copii, iar acum odată cu ediția a doua, am reușit să strângem aproape de două ori mai multe jucării și dulciuri.

                  Aș dori să precizez că o regulă de bază a acestui eveniment cu scop caritabil este că nu se adună bani, nu se promovează politicieni. Adunăm dulciuri şi jucarii pentru aproape 100 de copii cu nevoi speciale…”
                  Inițiator – Dorin Chirilescu – Spirit Civic

                  S-a dat cep la editia 2016 a Bursei Vinului VIN-EST, în Bacau

                  Viticultori, procesatori si comercianti de vinuri din judetul Bacau, dar si din toata tara si chiar din unele state apropiate României sunt prezenti, pentru trei zile, cu standuri sau cu produse, la cea de a patra editie a manifestarii promotionale „VIN-EST Bursa Vinului 2016”, organizata de Centrul de Afaceri si Expozitional in parteneriat cu Selgros Cash&Carry. Evenimentul a fost deschis vineri, 9 decembrie, si are loc pâna pe 11 decembrie inclusiv la Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”.

                  Prima zi a manifestarii a consemnat si primele demonstratii culinare, sustinute de chef Catalin Dumitru, de la Condor Resort Dulcesti (Neamt), dar si prelegerile sutinute de somelierii Sergiu Nedelea si Mihai Manolache, despre modul in care percem vinul in HoReCa si in retail si despre clasificarea si servirea vinului.

                  Astfel de actiuni vor avea loc si sâmbata, 10 decembrie, cu demonstratiile culinare ale chef Codrut Rusu, de la restaurantul Boema, din Bacau (intre orele 12,00 si 15,00) si cu expunerea somelierului Mihai Manolache pe tema „Influenta butoaielor de stejar asupra maturarii vinurilor” (de la ora 13,00).

                  Duminica, 11 decembrie, Silviu Panait va prezenta Beraria Valhalla, din Bacau (intre orele 11,00 si 13,00), iar somelierul Mihai Manolache va vorbi despre „Producerea si clasificarea spumantelor”, eveniment sustinut de Crama Cricova si Les Mousquetaires du Vin – grup de somelieri si comunicatori care ofera experiente complexe si de divertisment educational pentru mediul de business si comunitate.

                  Manifestarea VIN EST- Bursa Vinului este un eveniment national si international dedicat vinului din România. Expozantii sunt producatori, importatori si distribuitori de vinuri, producatori si distribuitori de echipamente si accesorii pentru industria viticola, restaurante, hoteluri, pensiuni, alti posibili contractanti, case de vinuri si crame renumite din tara si regiune.

                  Au loc prezentari si degustari de vinuri din Republica Moldova, Italia, Franta, America de Sud si din România. Printre vinurile care pot fi degustate se afla vinuri de masa seci, demiseci, dulci, demidulci albe, rose si rosii, din toate sortimentele.

                  De asemenea, aici are loc si „Expo Food – Târgul Produselor Traditionale”, astfel încât arta culinara sa se îmbine cu arta vinurilor alese.

                  VIN EST – Bursa Vinului este si un târg cu vânzare.

                  Catalina Elena Tampau si Andrei Fabiano Panaite, Miss si Mister Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”

                    Putin dupa ora 21.00, vineri seara, s-a terminat, dupa mai bine de patru ore de spectacol adevarat, Balul Bobocilor 2016 organizat de Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”.

                    Scena Teatrului de Vara „Radu Beligan” a fost locul in care eleganta, talentul, bucuria, dar si emotia au facut front comun si au oferit numerosului public prezent, care a invadat pur si simplu sala, un show care va ramâne o amintire frumoasa pentru toti. Si mai ales pentru cele 12 perechi de boboci care s-au luptat pentru marele titlu de Miss si Mister Boboc.

                    Organizatorii, elevi din clasele a XI-a si a XII-a, coordonati de prof. Sonia Berza, au reusit sa aduca in fata colegilor, profesorilor, sustinatorilor, invitatilor, parintilor, tuturor celor prezenti aseara la teatrul de vara, momente unice, frumoase, trupe de dans, copii talentati, intr-o combinatie perfecta pentru un bal reusit.

                    Nici concurentii nu s-au lasat mai prejos si cu ambitie, frumusete, talent, creativitate, inteligenta si spontaneitate au fost permanent dornici, in toate problele pe care le-au sustinut, sa arate juriului toate calitatile lor.

                    Printre invitati s-au numarat trupa de dans First Step, Team B, Clubul Sportiv de Karate, dar si Ansamblul Folcloric „Stejareii” din Bijghir, comuna Buhoci, care a ridicat intreaga sala in picioare.
                    In final, juriul a decis ca titlul de Miss si Mister Boboc sa le revina elevilor Catalina Elena Tampau si Andrei Fabiano Panaite, care impreuna au format perechea cu numarul 10.

                    Pe locul II s-au clasat Maria Costin (numarul 9 in concurs) si Cosmin Hârja (numarul 11), iar pe locul III, Elena Madalina Ilie (numarul 11) si Daniel Hanu (numarul 4).

                    Pe lânga alte premii oferite de sponsori, s-au mai acordat titlurile de Miss Popularitate, aceleiasi eleve Catalina Elena Tampau, si de Mister Popularitate, elevului Dan Sandu (numarul 2 in concurs), Miss Fotogenie – Denisa Dadut (numarul 5) si Mister Fotogenie – Sebastian Obreja (numarul 3) si Miss si Mister Eleganta, bobocilor Anca Paval (numarul 3) si Stefan Vita (numarul 7).

                    Toti participantii au primit de la organizatori si diplome de participare, dar si un imens tort de ciocolata, ce a fost devorat pur si simplu dupa spectacol impreuna cu prietenii, colegii si profesorii.

                    Spectacolul a fost prezentat de elevii Madalina Lacatusu si Florin Ficau.

                    Alte detalii si in editia de luni a cotidianului Desteptarea.

                    Un fals cersetor circula prin Bacau

                      Inspirat, se pare de celebra replica a marelui actor Gheorghe Dinica din filmul “Filantropica” – “Mâna intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana”, un batran a pornit sa bata Bacaul cu o poveste fabricata.

                      Ion Cerbu are 76 de ani, este din satul Bibiresti, comuna Ungureni si se da drept sinistrat.

                      Asa scrie si pe pancarta pe care o tine atârnata de el. Pe bucata de carton alba, trasa in tipla si legata cu steagul tricolor, scrie cu litere de-o schioapa: “SINISTRAT. MI-A ARS CASA SI SOTIA! VA ROG AJUTATI-MA”.

                      La prima vedere, mesajul bate la ochi. Este prea ingrijit, calculat si respecta aproape toate regulile gramaticale. In astfel de cazuri, rar iti este dat sa vezi atâta grija pentru scris. Trecând cu vederea aceste mici, dar semnificative aspecte, l-am abordat pe cersetor imediat ce a traversat trecerea de pietoni de la Piata Centrala. Afara se insera.

                      Barbatul se deplasa greoi, sprijinit in doua cârje si abia se incadreaza in secundele semaforului destinat pietonilor. Raspunde cu nonsalanta la intrebari, are un discurs bine studiat si reactiile scurte te fac sa-i dai crezare, daca faci abstractie de detaliile prezentate mai sus. In plus, invoca faptul ca i-au fost furate si niste terenuri.

                      cersetor-2

                      “Acum un an mi-a ars casa si sotia si am ramas pe drumuri. De atunci ratacesc sub cerul liber, iar lumea ma mai ajuta cu câte un banut. Dupa incendiu, pe sotia mea a luat-o SMURD-ul si a murit la spital dupa câteva zile. Vreau sa ajung la Maruta sa ma ajute si pe mine careva sa-mi refac casa, ca din comuna Ungureni nu are cine sa ma ajute”, declara Ion Cerbu, “sinistrat”

                      Pâna la proba contrarie, i-am dat crezare barbatului care spunea ca este sinistrat.

                      Ca sa-i verificam povestea l-am sunat pe Vasile Bibire, primarul comunei Ungureni.

                      “Omul acesta este un bufon care pacaleste lumea! Este un prefacut! Sotia lui traieste undeva prin Suceava si este despartita de el. Casa despre care vorbeste a luat foc intr-adevar acum vreo 2 ani, insa, in urma focului pus intentionat de el.

                      Era casa batrâneasca, a parintilor lui si i-a dat foc ca sa scape de pretentiile surorii sale si a cumnatului, ceea ce s-a si intâmplat Are o pensie frumusica, de vreo 1.400 de lei, iar in curtea casei i-a ramas o bucatarie in care are pat, masa, soba etc.

                      Are si copii, insa, apartinatorii nu prea mai dau prin sat. L-am reclamat la politie si a fost amendat pentru cersetorie atât in Bacau, cât si in Suceava”, declara Vasile Bibire, primarul comunei Ungureni

                      Ion Cerbu spune ca vrea sa ajunga la televiziune, ca oamenii de bine sa-si faca mila de el si sa-i construiasca eventual o noua casa. Se pare ca aceasta fixatie/idee ii este alimentata de cineva apropiat care l-a “echipat” cu un slogan ce merge la inimile oamenilor.

                      Ramâne ca dumneavoastra, cititorii, sa discerneti, iar data viitoare când bagati mâna in buzunar sa ajutati vreun cersetor, incercati sa-i aflati si povestea.

                      Bricolaje / Spiritul rebel al lui Don Quijote

                      Carmen Mihalache
                      Carmen Mihalache

                      Mai este oare loc pentru artisti pe lumea asta? Intr-o piesa argentiniana, „Familie de artisti”, jucata cu mare succes pe scena Teatrului Nottara se aud urmatoarele replici: Lumea a incaput pe mâna economistilor; Nu mai e respect pentru cultura. E o piesa trista, jucata intr-un registru hiperexpresionist, cu accente grotesti, in care niste artisi scapatati refuza sa renunte la micul lor univers de iluzii, alegând sa dispara definitiv. Sa moara, ca o forma de protest.

                      Pentru membrii excentricei familii, viata fara arta, visare, imaginatie, frumusete, placere, nu merita traita. Credinta lor absoluta in arta avea ceva donquijotesc, un aer de nebunie si o mare doza de ridicol, dar nu-ti venea sa râzi de ei, dimpotriva, ii priveai cu simpatie, cu o calda, induiosata compatimire, cu melancolie.

                      Când m-am intors de la Bucuresti, unde am vazut spectacolul la un festival, mi s-a facut dor, nu chiar din senin, ci pe o anumita stare, de cel mai frumos, sublim nebun din literatura universala, de Don Quijote.

                      Asta e terapia mea când vreau sa scap de urâtul din lumea reala, evadez in tarâmul fictiunii, unul compensator. M-am apucat sa recitesc lungi pasaje din carte, si mi-am revazut câteva note de lectura. Gasesc si niste fise pe care mi le-am facut rasfoind mai multe publicatii, de prin primavara, când in Spania, dar si in intreaga lume era omagiat Cervantes, la 400 de ani de la aparitia primei parti a celebrului sau roman avându-l drept erou pe nefericitul hidalgo din La Mancha, devenit un mit.

                      Imi place, de pilda, ce spune un mare scriitor contemporan, peruanul Mario Vargas Llosa, despre spiritul rebel si nesfârsita dragoste de libertate a lui Don Quijote. Ii admira acest spirit, vede in el un simptom de independenta, de „neacceptare cu ochii inchisi a lucrurilor care ti se impun”. inseamna sa judeci tu insuti, sa gândesti liber.

                      Don Quijote este un razvratit, a carui sminteala este „o forma de superioara intelepciune”, pentru ca el refuza o ordine gata facuta, afirmând categoric: „Pentru mine, realitatea trebuie sa fie asta. Si daca nu este, voi avea eu grija sa fie”.

                      Asta ne invata Cavalerul Tristei Figuri cu nobilele sale aiureli, sa nu renuntam, sa ne batem pentru ca lumea noastra sa fie aceea pe care ne-o dorim. Sa nu ne resemnam, lasându-ne coplesiti, invinsi de realitatile unui lamentabil prezent. Si ne mai da „curajul de care avem cea mai mare nevoie: acela de a infrunta ridicolul” (Miguel De Unamuno).

                      Cum sa ne lipsim atunci de Don Quijote? Când de la el am invatat sa fim generosi, altruisti, si sa credem ca e adevarat ceea ce e doar frumusete. Si oare nu avem nevoie mai departe de „oameni hotarâti sa nu se multumeasca cu realitatea” (Ortega y Gasset)? Ba da, de astfel de eroi are nevoie acum lumea dezvrajita in care traim, urâta, nedreapta, precara.

                      Limbii si simtirii estetice românesti, o superba declaratie de dragoste!

                      Doi buhuseni minunati (bucuresteni, acum): prof. Oana Siclovan (care a fost si redactor al ziarului nostru…) si ing. Mircea Lucian Siclovan; sot si sotie, trei copii de asezat in rama sufletului. Sunt spirite de succes în domeniile dumnealor, dar gestioneaza si un ONG, ,,Asociatia «Liber la Educatie, Cultura si Sport»”, aplaudat pe toate meridianele lumii, cu o prezenta remarcabila si in judetul Bacau (proiecte, donatii, sponsorizari).

                      Recent, cei doi au lansat un concurs de caligrafie. Ce idee! A scrie frumos, cuceritor, intr-o lume in care ilizibilul desantat a inceput sa faca legea! Concursul National de Caligrafie, devenit unul international, organizat in colaborare cu Ministerul Culturii România si Muzeul Contemporan al Caligrafiei, Moscova, a cucerit deja, dupa doua luni de la lansare, aplauze internationale. Au trimis lucrari impresionante români din… România (toate zonele), Italia, Belgia, Anglia, Spania, Japonia, Statele Unite etc. Deocamdata, desi inscrierile pentru competitie au ca termen ultim ziua de 16 decembrie, s-au inscris la concurs peste 200 de candidati.

                      Deja, privirea preliminara a juriului – învatatori, profesori, caligrafi profesionisti, arhitecti, critici de arta, reprezentanti ai Muzeului Contemporan al Caligrafiei din Moscova si ai Ministerului Culturii din România – a fost impresionata de calitatea multor lucrari. O românca din Japonia, de pilda, indrumata de un specialist japonez, a realizat o lucrare emotionanta (transcriere a poemului eminescian ,,Din strainatate”), nu doar din perspectiva estetica. Fireste, am putea prezenta si alte exemple minunate. Lista cu membrii juriului va fi afisata odata cu publicarea rezultatelor. Radio România, institutie impresionata de ineditul proiect, a si difuzat o emisiune speciala cu prof. Oana Siclovan.

                      Concurentii cuceriti de caligrafia minunata trebuie sa transcrie un citat, de 50-100 de cuvinte dintr-o opera apartinând literaturii române, având un mesaj impresionant si / sau un limbaj artistic deosebit. Tinta de suflet: promovarea scrisului de mâna românesc, încurajarea lecturii, cultivarea scrisului… arta. Nu exista limite de vârsta. Toata fiinta stiutoare de scris poate concura. Juriul va aplauda aspecte care vizeaza: originalitatea (personalitatea adusa literelor si scrisului în general; daca exista aspecte ornamentale suplimentare; creativitatea în alegerea textului; transmiterea unui mesaj prin textul ales, tehnica proprie sau specifica: pictura, grafica, decorativa, pentru cadrul paginii); estetica (forma estetica a literelor si, în final, a cuvântului/frazei/textului; proportia literelor; înclinarea literelor; paginatia, echilibrul dintre litere si insertia aspectelor grafice, culoarea); fluenta scrisului (cursivitatea; litere legate, fara spatiu, un singur fir; aspectul cât mai natural); ortografia si punctuatia (corectitudinea textului copiat; lipsa erorilor de ortografie si punctuatie); aspectul general (cum arata textul, ca un întreg). Pentru fiecare categorie de vârsta, în urma jurizarii, se vor acorda premii si trofee de excelenta. Lista câstigatorilor va fi afisata pe site-ul www.educatie.ong si pe pagina de Facebook Asociatia Liber la Educatie, Cultura si Sport, în maxim 60 de zile de la închiderea programului de înscriere. Adresele amintite includ toate detaliile regulamentului de concurs, inclusiv adresa de expediere a lucrarilor.

                      De ce n-a fost inclus si Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice in acest proiect? ,,Pentru ca, spune prof. Oana Siclovan, zâmbind optimist, incercam sa convingem acest minister ca sa includa Caligrafia in planul de invatamânt, cel putin ca disciplina optionala, pentru inceput. In multe tari, ca in Japonia, de pilda, Caligrafia nu este doar o disciplina de invatamânt; este privita ca o arta, ca un brand al fiintei nationale, ca o vedeta a spiritului”. Marturisesc gândul ca m-am indragostit de acest proiect. Este o mare declaratie de dragoste facuta limbii române, simtirii estetice romanesti. Vom reveni cu rezultatele lui.

                      Primaria Slanic a strâns doar 1 la suta din banii necesari pentru izvoare

                        La inceputul lunii noiembrie, Primaria Slanic Moldova a lansat colecta publica „Izvoarele sunt si ale tale”, pentru a intra in posesia celorlalte 25 de izvoare din localitate, dupa ce pe primele trei, 300 de scari, Sonda 2 si Izvorul 3, le-a câstigat la licitatie cu 79.000 de lei.

                        Desi progresul este incurajator, suma nu este nici pe departe suficienta. „Pâna la acest moment, am strâns aproximativ 18.000 de lei si multe promisiuni in special de la persoane juridice care si-au anuntat intentia de a ne sprijini”, a declarat primarul Gheorghe Baciu.

                        Acesta a spus ca pentru a populariza colecta, primaria organizeaza in weekend-uri evenimente de strângere de fonduri, s-au impartit afise si se fac campanii de câteva zile pentru a strânge bani, cum s-a intâmplat si la mall-ul din Bacau. Intre timp, pentru izvoarele preluate, Primaria Slanic a depus documentatia la Agentia pentru Resurse Minerale pentru exploatarea apelor minerale. „Avem promisiuni ca la momentul la care vom reusi sa achizitionam izvoarele niste firme se vor ocupa de amenajarea lor. Anul viitor vom porni si o caravana in acest scop”, a mai spus edilul-sef.

                        Asadar, toti bacauanii sunt incurajati, pe modelul „Cumintenia Pamântului” sa doneze o suma, oricât de mica pentru ca izvoarele sa devina proprietatea publica a primariei si sa nu mai fie la mâna unor privati.

                        Pentru a incuraja donarea, primaria pune la bataie si diplome de bronz, argint si aur, in functie de cuantumul donatiei – 100, 500 si 1000 de lei.

                        O tranzitie spre …nicaieri

                        Dupa 1990, in urma privatizarii, cele 28 de izvoare au fost preluate pentru exploatare de o societate comerciala. Licenta, intre timp, a expirat. Izvoarele nu pot fi instrainate, fiind proprietate a statului. Cu terenurile si aleile de acces au aparut problemele.

                        In 2015, societatea care le detinea a intregistrat datorii catre o societate terta care a intrat, intr-un final in posesia terenurilor. Aceasta a incercat anul trecut sa le inchida, desi nu are licenta de exploatare, ci doar instalatia de pompare se afla pe teritoriul sau, pretinzând chirie pentru intretinere. Conflictul s-a stins intr-un final anul acesta cu achizitionarea primelor trei izvoare si lansarea colectei.

                        Revitalizarea turismului reprezinta singura sansa a statiunii de a supravietui, in conditiile unei populatii imbatrânite si a unei economii care se bazeaza in special pe turismul medical si cel de agrement. Date despre contul in care se pot face donatii se gasesc pe site-ul primariei. Cei interesati pot da bani direct la casieria primariei, intr-un cont sau in punctele mobile care functioneaza la sfârsit de saptamâna.

                        „Ii incurajez atât pe cetatenii nostri, cât si societatile, operatorii de turism sa fie solidari cu primaria in acest scop.”
                        primarul Gheorghe Baciu

                        Indecizia

                        Intr-o societate normala, ziua alegerilor (duminica aceasta care urmeaza, in caz ca nu stiati), ar fi o zi de sarbatoare. O piatra de hotar, startul sau macar un impuls pe un drum de schimbari si progres. Am putea spera, de exemplu, la o autostrada, la salarii si pensii corecte, la un sistem medical decent, la birocratie redusa, la lipsa coruptiei, la eficienta din partea autoritatilor. Am vrea sa speram ca atât de mult trâmbitatele cresteri economice record in intreaga Uniune Europeana, cu care se lauda guvernele noastre, se vor simti si in buzunare. Pentru ca toate acestea sa devina realitate, ar trebui sa iesim la vot. A nu merge la vot inseamna sa il lasi pe altul sa isi impuna vointa prin votul sau, si poate ca astfel nu face tocmai cea mai buna alegere.

                        Insa, nu te intreba doar ce poate face tara pentru tine, intreaba-te si ce poti face tu pentru tara, dupa cum spunea Kennedy. Caci nu ajunge sa mergem la vot si dupa aceea sa stam la soare si sa asteptam bunastarea. Fiindca daca stam asa, lucrurile vor ramâne exact asa cum le avem de 27 de ani incoace. Iar baietii destepti isi vor vedea in continuare de furat, ca mai este inca de unde. Implicarea nu e vorba in vânt, iar ideea ca omul de rând are ceva de spus doar odata la patru ani, de alegeri, ar trebui sa dispara.

                        Insa dilemele privind votul sunt acum parca mai apasatoare ca niciodata. Chiar speram la ceva mai bun dupa alegeri? Stim cu adevarat unde sa punem stampila pe buletin? Schimbam ceva din mersul clasei politice? Foarte multi dintre noi nu au un raspuns inca, daca nu sumva sunt pesimisti de-a binelea. Cu adevarat decisi sunt, din pacate, cei care voteaza automat, fara sa isi foloseasca neuronul. Iar asta nu imi convine, asa ca am sa merg la vot, sa nu imi para rau dupa aceea.

                        Buhusi: Patru suspecti au fost retinuti in cazul tânarului batut si lasat in drum unde l-a calcat TIR-ul

                          Ancheta inceputa la Buhusi, dupa ce un tânar de 38 de ani, din localitate, a fost batut crunt si lasat pe drumul national, unde a fost calcat de un TIR, merge mai departe.

                          In urma audierilor, care au avut loc la sediul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau, numarul suspectilor retinuti de procurori a urcat la patru. Intre ei si victima s-ar fi iscat un conflict spontan in barul in care s-au intâlnit, dar se pare ca aveau de rezolvat si rafuieli din trecut.

                          „In urma consumului exagerat de bauturi alcoolice si se pare a unui conflict mai vechi care a degenerat, patru barbati, cu vârste cuprinse intre 22 si 37 de ani, din Buhusi sau din localitati din vecinatate, au agresat-o pe victima. I-au aplicat acesteia numeroase lovituri atât in interiorul barului cât si in afara acestuia, in drumul public, atât cu mâinile si picioarele cât si cu obiecte contondente si au lasat victima in zona mediana a drumului public, expusa masinilor aflate in trafic”, a declarat procurorul Felix Banila, prim-procuror la Parchetul Tribunalului Bacau.

                          Dupa doar câteva zeci de secunde, barbatul de 38 de ani, lasat pe drumul national, a fost acrosat de un TIR, care l-a târât pe carosabil aproape 30 de metri. Soferul a sesizat autoritatile, dar echipajele ajunse acolo nu au putut face altceva decât sa constate decesul.

                          Desi initial s-a crezut ca a fost un accident rutier, lucrurile s-au schimbat când au aparut informatii ca victima a fost implicata intr-un scandal cu putin timp inainte. O camera de supraveghere a surprins filmul atacului agresorilor, dar si momentul in care este lasat pe sosea si calcat de camion si asa s-a ajuns la acuzatia de omor. In orasul Buhusi, oamenii se feresc sa vorbeasca despre acest subiect. Toti cei implicati ar fi indivizi extrem de violenti si se tem de ei.

                          In seara altercatiei, suspectii ar fi petrecut ore bune in barul respectiv. Initial cu sotiile, apoi in compania unor prieteni. Inainte de ora 3.00 a aparut si barbatul de 38 de ani, insotit de varul a doi dintre agresori, care au oprit sa salute un prieten, in drumul lor spre Piatra Neamt. Atunci a inceput o sicana intre ei si pâna la loviturile cu bâte nu a mai fost decât un pas. Cei banuiti de comiterea faptei vor fi dusi in fata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

                          „Inculpatii sunt cercetati sub aspectul savârsirii infractiunii de omor in conditiile agravantei, prevazuta de art 77. lit. a din Codul penal, respectiv comiterea fapei de trei sau mai multe persoane si risca pedeapsa inchisorii de pâna la 22 de ani”, a mai spus prim-procurorul Banila.

                          Dictatura si dictatori

                          Răzvan Bibire

                          Este Siria o dictatura? Dupa normele occidentale este si, prin urmare, ar trebui sa fim de acord cu modul in care Occidentul trateaza cu regimul de la Damasc si cu sanctiunile care se pregatesc a fi impuse.

                          Dar, dupa aceleasi norme, Arabia Saudita este si ea o dictatura, inca si mai rea decât cea siriana, regimul executând atât dizidenti politici cât si cetateni acuzati de… vrajitorie. Si, totusi, Occidentul are relatii privilegiate cu Arabia Saudita, nu ii impune sanctiuni, ba chiar a desemnat aceasta tara sa vegheze la respectarea drepturilor omului in lume din partea ONU.

                          Daca vom compara cele doua tari vom observa ca, in vreme ce Siria acorda o libertate totala celorlalte religii, Arabia Saudita interzice orice altceva ce nu este Islam si chiar ce nu este Islam in versiune wahabita. In Siria triau in pace musulmani, crestini, kurzi si alte religii, femeile aveau drepturi egale cu barbatii, educatia era asigurata de stat. In Arabia Saudita femeile nu au voie nici sa conduca masini.

                          Desigur, cele doua tari sunt dictaturi insa vedem cu ochiul liber ca Occidentul le trateaza diferit. Arabia Saudita este capul de pod occidental in Orientul Mijlociu si executa fara sa discute ceea ce ii cer SUA. Siria, insa, cu Bashar al Assad presedinte, a refuzat cerintele americanilor si pentru asta s-a ales cu un razboi civil in tara.

                          Daca ne amintim bine si Saddam Hussein era un dictator bine vazut de Occident. Pâna in momentul in care nu a mai performat si a fost inlocuit. Muammar al-Gaddafi a fost prietenul Frantei pâna când Franta a vrut mai mult si Libia nu a vrut.

                          Razboiul din Siria a intrat intr-o faza in care se indreapta spre infrângerea asa-zisilor rebeli moderati, finantati de SUA.

                          Batalia se duce mai mult in mass-media si este cât se poate de evident ca presa mainstream occidentala are propria sa agenda, prezentând pe spatii largi asa-zisele bombardamente ale loialistilor contra spitalelor rebelilor si trecând sub tacere bombardarea de catre rebeli a spitalelor siriene si rusesti. Mai mult ca sigur, fortele guvernamentale siriene vor câstiga razboiul.

                          Din pacate pentru SUA, asta va insemna o intrare en-fanfare a Rusiei in Orientul Mijlociu. Iar asta ar insemna ca implicarea ruseasca ar putea ameninta interesele americane si in Yemen, unde Arabia Saudita lupta de luni de zile fara nici un rezultat.

                          Ilie Boca, un artist complet

                          Filiala Bacau a Uniunea Artistilor Plastici a incheiat anul expozitional cu cea mai mare retrospectiva de pictura, dedicata celui care si-a dedicat intreaga viata artei, artei frumosului, picturii, graficii. Venit din Botosana lui, judetul Suceava, Ilie Boca, patriarhul artistilor bacauani, este maestrul care prin tot ceea ce a creat s-a identificat cu ce are mai frumos acest tinut de pe vaile Bistritei, Trotusului si Siretului.

                          Numele lui este inscris ca membru fondator al Filialei UAP, al carei presedinte a fost mai bine de 20 de ani, a fost omul si artistul care a batut la multe usi pentru ca artistii plastici sa aiba atelierele lor de creatie, a fost si este promotorul unor importante tabere de creatie, a fost initiatorul celui mai longeviv festival al artei „Saloanele Moldovei”, dar si a primei facultati de arta din Bacau. Ilie Boca a devenit sinonim cu Bacaul, este, dupa cum afirma Dionis Puscuta, presedinte al Filialei artistilor bacauani, un brand al orasului, al judetului, caruia ii suntem datori si recunoscatori, deoarece – unanima apreciere – a dus numele Bacaului pe toate meridianele lumii, ca si inaintasii lui George Apostu si Nicu Enea.

                          Joi, 8 decembrie, la ora 17.00, la Muzeul de Arta, in prezenta a zeci de colegi de breasla, pictori, sculptori, graficieni, multi dintre ei elevi si studenti ai Maestrului, prieteni din tinerete si de peste vremi, a fost vernisata Retrospectiva ILIE BOCA, pe simeze fiind urcate peste 200 de lucrari ale artistului, din toate perioadele de creatie, maestru al culorii, peisajului si artei populare. Printre invitati a fost si Cosmin Necula, primarul municipiului Bacau, oameni de afaceri, politicieni. Gazda a fost Mariana Popa, director al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, care a vorbit despre omul si artistul Boca, despre extraordinarul rol asumat in societate, in mediul artistic, a vorbit despre prietenie, generozitate si altruism. Rolul de critic si prezentator si l-a asumat Carmen Mihalache, redactor sef al Revistei ATENEU, un fin cunoscator al artei lui Ilie Boca, autoare a unor extraordinare interviuri cu artistul, cât si al unui volum memorabil: Carte cu Ilie Boca.

                          ”Cum fiecare aparitie in public a artistului Ilie Boca este o sarbatoare si aceasta fabuloasa expozitie este o mare sarbatoare, aici este viata, viata unui om, a unui povestitor, el vine doar din tara povestilor, fiecare lucrare devine o frumoasa incursiune in lumea basmelor si obiceiurilor din satul sau natal. Ilie Boca este un generos, a lasat in jurul lui suficient spatiu si pentru altii mai tineri, Ilie Boca iubeste calatoriile, toata viata a cercetat, a cautat ineditul si inefabilul, misterul, el ne-a infrumusetat viata prin intreaga lui opera si de aceea ma bucur ca sunteti atât de multi aici, in aceasta seara si cred ca putem sa-i uram de pe acum multi ani si frumosi, deoarece la inceputul anului implineste o frumoasa vârsta”, a spus Carmen Mihalache.

                          Publicul prezent a avut surpriza sa vizioneze si un film-animatie, cu fotografii din colectia personala a maestrului Ilie Boca, realizat de Chromatique Photo Studio & Art Gallery.

                          Expozitii personale în tara si strainatate: Bacau, Botosani, Bucuresti, Cluj-Napoca, Roma, Kiel si Düsseldorf (Germania), Târgu Mures, Galati, Suceava, Bistrita, Arad, Timisoara, Zalau, Sibiu, Gura Humorului, Iasi, Falticeni, Corint (Grecia), Chisinau, Lugoj, Basel (Elvetia), Piatra Neamt, Geldrop (Olanda), Cairo, Oradea, New York, Dej, Tecuci, Cagliari (Italia), Bendorf, Essen (Germania), Timisoara, Budapesta etc.

                          Ilie Boca este câstigator a numeroase premii nationale si internationale, oferite de prestigioase saloane si institutii de arta. A primit “Steaua României în Grad de Ofiter”, este Cetatean de Onoare al municipiului si judetului Bacau, Cetatean de Onoare al localitatii Botosana, judetul Suceava. Ziarul DESTEPTAREA i-a acordat Premiul Special, in anul 1997.
                          Muzeul de Arta din Bacau detine în patrimoniu 75 de lucrari semnate de Ilie Boca.

                          “Ma atrag artele populare, obiectele artizanale, vechile mestesuguri. Artele populare disting un popor de altul, îi dau o autenticitate anume. Aici se gasesc proviziile de vitalitate ale unui neam. Caut o expresivitate anume a acestora, caut «nedescoperitul»… Dar totul este o rememorare, o sinteza inefabila. Exista o zona a rationalului în care îti propui niste obiective, urmaresti un gând, niste teme, îti conturezi un program. Dar peste toate astea vin o multime de aluviuni din straturi foarte adânci. Si drumul se face mergând.”

                          Ilie Boca, din Carte cu Ilie Boca, Carmen Mihalache, Editura „Corgal Press”, 2012

                          “Opera sa extrem de variata si de o bogatie rar întâlnita, atât în ceea ce priveste întinderea propriu-zisa cât si anvergura ei launtrica, s-a structurat de-a lungul a multe decenii în jurul unei viziuni perfect unitare si al câtorva coordonate mari. Pictorul si-a identificat spatiul de interes în zona de confluenta a unui anumit spirit popular, ingenuu si lipsit de orice crispare, cu un reflex religios generic. Ilie Boca traieste cultural în interiorul picturii asa cum organismele traiesc biologic în mediul lor vital.”

                          Pavel Susara, critic de arta – Un pictor homeric: Ilie Boca, în „România Literara”

                          “Ilie Boca este unic in felul sau, arta lui este un demers de-o viata, pastrându-si insa personalitatea, fie ca a facut peisaj sau arta traditionala, le-a interpretat si le-a dat o nota personala. Pictura lui Ilie Boca este inconfundabila, este un mare artist, poate cel mai mare pe care l-a dat aceasta parte de tara.”

                          Carmen Poenaru, artist plastic

                          “Este artistul complet. Nu este colorist mai bun in România. Avem de a face cu AMPRENTA Boca, in arta si in viata.”

                          Marius Craita Mândra, tânar artist plastic

                          Calificativ de „Foarte Bine” pentru inspectorul scolar general al ISJ Bacau, prof. Theodora Sotcan

                            Începând cu luna septembrie 2016, Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice a desfasurat procedura de evaluare a activitatii manageriale a inspectorului scolar general prof. Theodora Sotcan, în conformitate cu prevederile OMEN nr. 4315/11.08.2014.

                            Evaluarea a vizat competente legate de proiectarea si implementarea strategiei educationale si a politicilor educationale ale Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, aferente perioadei 1 septembrie 2015 – 31 august 2016. Ministerul Educatiei, prin adresa nr. 41078/06.12.2016, a comunicat Inspectoratului Scolar Judetean Bacau ca, în urma evaluarii, inspectorul scolar general prof. Theodora Sotcan (foto) a obtinut calificativul FOARTE BINE ca recunoastere obiectiva a întregii activitati manageriale.

                            Acest calificativ vine ca urmare a unor rezultate bune si foarte bune obtinute in sistemul de educatie din judetul nostru, care s-au concretizat in locul II pe tara la media de promovare a examenului de Bacalaureat 2016, unde s-au obtinut si doua medii de 10 (zece), note peste asteptari si la examenul de Evaluare Nationala 2016 cu 11 medii de 10 (zece), dar si cu premii importante, medalii de aur, argint si bronz la olimpiadele nationale si, mai ales, internationale. Chiar de curând, Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice a premiat, intr-o gala festiva, alti trei elevi bacauani si pe profesorii care ii pregatesc, pentru rezultatele de exceptie obtinute la olimpiade internationale in 2016, respectiv – locul I la Olimpiada Internationala de Limba Latina, Venosa, mentiune la Olimpiada Internationala de Limba Latina Certamen Ciceronianum, Arpinas si bronz la Olimpiada Internationala de Chimie „D.I.Mendeleev”. In aceste zile, o alta eleva din Bacau reprezinta România la Olimpiada Internationala pentru Juniori, tocmai in Indonezia.

                            Pe partea de management, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, prin inspectorul general prof. Theodora Sotcan, a finalizat cinci proiecte POSDRU, in care a fost fie beneficiar, fie partener impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean Olt. Este vorba despre:

                            – „Evaluarea nationala la standarde europene”,
                            – „Sanse egale la educatie prin prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii”,
                            – „EduBac – Educatie europeana pentru un bacalaureat de succes”,
                            – „Imbunatatirea rezultatelor scolare ale elevilor din invatamântul gimnazial”
                            – ,,Consiliere, inovare, simulare – pentru un acces real pe piata muncii”, care au adus plus-valoare in pregatirea elevilor atât pe partea de examene nationale, cât si pe partea de obtinerea de rezultate bune la clasa.

                            Totodata, judetul Bacau este singurul din tara in care, prin Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, se piloteaza Proiectul UNICEF, de incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comnunitatii, pachetul educatie incluziva de calitate, desfasurat in 38 de localitati, in 45 de scoli si in care au fost implicati 27.297 de elevi, 750 de cadre didactice si 1.000 de parinti, care au urmat cursuri de educatie parentala.

                            Calificativul de „Foarte bine” confirma calitatea activitatii manageriale desfasurate la ISJ Bacau de catre inspectorul scolar general prof. Theodora Sotcan, inclusiv corectitudinea deciziilor luate la inceputul lunii august 2016, privind numirea directorilor / directorilor adjuncti si constituie cel mai avizat si obiectiv raspuns la unele comentarii / acuzatii din spatiul public local.

                            ULTIMELE ȘTIRI