Se vede finala!

Stiinta Bacau- CSM Tirgoviste 3-1 (22, -24, 7, 19)

Stiinta continua sa-si incinte fanii in acest sezon. Gruparea bacuana este cu un pas in finala Cupei Rominiei! Pentru a face si al doilea pas, studentele trebuie sa ia doua seturi, la Tirgoviste, pe 1 februarie, in returul semifinalei cu CSM.

Ajunge chiar si un set, insa acela trebuie sa fie de…aur. Deocamdata, bacauancele se bucura de superba victorie repurtata miercuri seara, in prima mansa a semifinaleu, cu scorul de 3-1 (22, -24, 7, 19). “Inca nu suntem calificati, dar important este ca am facut un meci bun acasa. Cred ca diferenta au facut-o serviciul si forta psihica a grfupului”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care a sintetizat perfect jocul tur cu CSM Tirgoviste:

“Cine nu a fost in aceasta seara la sala, a avut ce pierde”. Intr-adevar, absentii au pierdut un super-joc. Si o super-Stiinta, care o invinge pentru a doua oara in acest sezon pe CSM Tirgoviste, dupa ce s-a impus si in toamna, in turul de campionat. De data aceasta, insa, Stiinta s-a intrecut pe sine. Scotind executii fantastice din palarie si solutii miraculoase de pe banca de rezerve. Servind excelent si blocind necrutator. Uitind ca a pierdut-o in aceasta iarna pe Zarkova si redescoperind-o pe Otasevic. Jucind ca o mare campioana in special in momentele cheie.



Astfel a fost posibil ca bacauancele sa revina in primul set de la 13-18 la 22-21. Introducerea Crinei Baltatu, care a punctat pentru 15-18 si a Sabinei Miclea, care blocat eficient pe final de set a permis gazdelor sa se impuna cu 25-22. In actul secund, Stiinta a clacat, desi a condus cu 24-23. Avind in Colar principala gura de foc, oaspetele au intors setul: 26-24.

Nu insa si meciul! Partialul al treilea a fost de poveste. Cu Stiinta asfaltindu-si pur si simplu partenera de intrecere: 25-7! Da, da, set cistigat la sapte! CSM Tirgoviste s-a ridicat de pe jos in actul al patrulea (11-6, 16-12), insa a fost din nou nimicita de Stiinta, care, dupa ce si-a egalat adversara la 17-17, nu i-a mai dat nicio sansa, arhivind setul la 19 pe un as al Crinei Baltatu. Ce meci! Si ce echipa; una care vede cu ochiul liber finala Cupei!

Stiinta: Zburova (Baltatu, Filipas), Rogojinaru (I. Radu), Cazacu, Otasevic, Fales, Perovic (Miclea), Albu-libero.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"