Acasă Blog Pagina 3004

Bronz pentru Ionuț Pușcașu

Weekend-ul trecut, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a desfășurat finala Campionatului Național Under 18 la judo. Concursul a reunit pe cele patru spații de luptă 350 de sportivi, cele mai aglomerate categorii de greutate fiind 66 și 73 kg, cu câte 33-35 judoka. SCM Bacău a cucerit o medalie de bronz prin Ionuț Pușcașu (foto), la 66 kg.

Deși era favoritul categoriei, Pușcașu a ratat intrarea în finală, ratând, astfel, și participarea la Balcaniadă. „Din păcate, în semifinală, deși conducea, Ionuț s-a oprit la marginea saltelei, relaxându-se, lucru care l-a costat pierderea meciului. Își dorea foarte mult aurul, însă a fost nevoit să se mulțumească doar cu bronzul. În ceea ce privește Balcaniada, el mai poate participa doar dacă renunță cineva”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Aurel Chelariu.

O comportare foarte frumoasă a avut Ștefan Cremene care, deși evoluează de regulă la U16, a demonstrat că poate face față cu brio și la un nivel de vârstă mai ridicat. Sportivul născut în 2002 a câștigat trei meciuri până la intrarea în finală, unde a fost întrecut de un adversar cu doi ani mai mare. Pierzând și meciul pentru bronz, Ștefan Cremene a aocupat în final locul 5, însă evoluția sa este una dătătoare de speranțe.

La 73 kg, SCM Bacău s-a prezentat cu trei sportivi: Alex Burcă (an de naștere 2000), George Crețu (2002) și Dragoș Prosie (2001), primii doi ocupând locul 7, după ce au câștigat câte trei meciuri din cinci.

Duminică, 26 februarie, la Sala de Atlestim din Bacău va avea loc ediția a 39-a a turneului internațional „Cupa Mărțișorul”. Cea mai longevivă competiție de lupte din țară este organizată de DJTS Bacău și AJJ, în parteneriat de JC Royal și este rezervată sportivilor de la categoriile U16, U15 și U13, la masculin și feminin.

Măria Sa, Străinul

Între un conațional și un străin, majoritatea românilor ar alege străinul. Fie că e vorba de o funcție de răspundere, fie că este vorba de încredințarea unui secret sau de o misiune secretă, românul nu se încrede în român și, chiar dacă s-ar încrede, intervine principiul „capra vecinului”: „dacă tot nu mă pun pe mine șef, să nu-l pună nici pe colegul meu, așa că mai degrabă să fie Hans, John sau François”.

Problema nu este nouă; de sute de ani problema se repetă. Gheorghe Lazăr, când a încercat să înființeze prima școală în limba română, a întâmpinat împotrivirea boierilor români care considerau că doar în grecește se învață carte.

În zilele noastre, în ciuda dovezilor referitoare la tratarea României ca o colonie, românii continuă să fie dezbinați și convinși că antreprenorii străini trebuie întâmpinați cu covorul roșu și cu facilități fiscale în vreme ce pe cei români trebuie pus biciul.

Românii continuă să facă sluj în fața ambasadelor occidentale, luând spusele diplomaților drept literă de lege, fără să se întrebe care este interesul acestora. Corporațiile multinaționale, care-și exporta profitul pentru a plăti impozite cât mai mici în țara în care obțin câștiguri pe care în țările de origine doar le-ar visa, sunt considerate de neatins și vai de cei care ar îndrăzni numai să gândească faptul că ar mai trebui vizitate de ANAF! Ne întrebăm de ce nu sunt bani la buget și acceptăm, de fiecare dată, răspunsul că de vina e corupția.

Iar când se anchetează corupții, ce să vezi? Legea e încălcată numai de români, numai românii dau și iau șpagă, numai românii măsluiesc licitații; străinii, niciodată! Dar nu ne întrebăm cum de, la vânzări mult mai mari decât companiile românești, cele străine înregistrează profituri mult mai mici. Și, în vreme ce antreprenorii români sunt cocoșați de impozite, cei străini contribuie la buget cu niște firfirici. Atunci când, desigur, nu înregistrează an de an pierderi.

Anotimpurile absurde ale orașelor (noastre)

Din perspectiva jecmănirii financiare, mai ales (vezi tarifele la gaz metan, energie electrică și termică etc), știu că iarna este o pacoste pentru români. Privind însă… estetic anotimpul, toate se schimbă. Iarna, dacă e autentică, e minunată: acoperă mizeriile de tot felul ale orașului. Trăim măcar cu iluzia unui confort vizual civilizat.

Zilele trecute, când existau semne înșelătoare de primăvară, m-am plimbat prin Bacău cu nepoții mei, care sunt în etapa achizițiilor de vocabular. Băltoacă, groapă, excremente (de animal inferior și superior), mizerie, mizerie, mizerie, mizerie au fost cuvintele cele mai des utilizate. Absurd, desigur, dar îmi este teamă de sosirea primăverii, verii, toamnei… Vor ieși, în curând, la iveală, prin toate orașele, nu doar în Bacău, și cadavrele de pisici, de maidanezi, de șobolani. Pestilențialul în toată nenorocita sa splendoare… Și ne vom întreba, retoric, de ce se vor abate din nou asupra noastră valuri de boli care-și vor avea sursa în microbii gestionați de administrațiile noastre locale?

Primăvara, dar mai ales vara, îmi revin în minte vorbele acelea din ,,Ciuma” lui Albert Camus, la care ar trebui să adăugăm ,,specificul” mioritic invocat mai sus: ,,Schimbarea anotimpurilor nu se citeşte decât pe cer. Primăvara se anunţă numai prin calitatea aerului, sau prin coşurile de flori pe care mici vânzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară care se vinde prin pieţe. În timpul verii soarele incendiază casele prea uscate şi acoperă zidurile cu o cenuşă întunecată; nu mai poţi trăi atunci decât în umbra obloanelor închise. Toamna este, dimpotrivă, un potop de noroi. Zilele frumoase vin numai iarna.”

Camus descrie atmosfera absurdă dintr-o ,,prefectură franceză de pe coasta algeriană”, Oran, din prima parte a secolului trecut… Vă mărturisesc faptul că orașele noastre îmi amintesc (da, mai ales primăvara și vara), de tensiunea aceea de groază din ,,Ciuma”. Prietenii, doctorii, toți cei care țin la viață știu ce vreau să spun… Ar putea încerca să priceapă chiar și edilii noști locali/naționali.

Medeea Marinescu şi Marius Manole, pe scena Teatrului Bacovia

Băcăuanii iubitori de teatru au ocazia să-i vadă pe actorii Medeea Marinescu şi Marius Manole jucând miercuri, 22 februarie, de la orele 19.00 şi 21.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Municipal Bacovia.

Aceştia vor fi protagoniştii piesei de teatru „Fă-mi loc!” de Anthony Michineau, regia fiind semnată de regretatul Radu Beligan.

„Producţia spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus in fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existentă”, așa este descris spectacolul pe site-ul Teatral.ro.

Prin Banat, după puncte

Un meci între vecine de clasament, un meci de care pe care. Aflată la trei puncte în fața Științei, Caransebeșul are șansa de a se distanța și mai mult de formația băcăuană. Numai că studenții se deplasează în Banat cu intenția declarată de a lua puncte. Iar o victorie în trei seturi, așa cum s-a întâmplat și în tur, la Bacău, ar permite Științei să o egaleze în clasament nu doar pe VC Caransebeș, ci și pe Explorări Baia Mare.

„Setea de puncte și meciurile bune din ultima vreme ne fac să abordăm cu încredere meciul de sâmbătă. Întâlnim o echipă bună, dar nu de neînvins”, a declarat antrenorul Științei, Cornel Păduraru. Băcăuanii se deplasează la Caransebeș după trei victorii obținute în ultimele trei jocuri, ultimul succes fiind repurtat contra unei echipe din 1-6, CSM Bucuresti.

Programul complet al etape a 19-a (25 februarie): VCM Piatra Neamț- SCM U Craiova, VC Caransebeș- Știința Bacău, U Cluj- VM Zalău, Unirea Dej- Steaua. 24 februarie, ora 19.00/ Digisport: CSM București- Explorări Baia Mare. 26 februarie, ora 13.30/ Digisport: Arcada Galați- Tricolorul Ploiești

Clasament

1. Steaua București 18 14 5 47-18 43p.
2. Arcada Galați 18 15 3 46-21 42p.
3. VM Zalău 18 14 4 46-21 41p.
4. SCM U Craiova 18 14 4 45-17 40p.
5. Tricolorul Ploiești 18 12 6 41-28 35p.
6. CSM București 18 10 8 37-31 31p.
7. Explorări B. Mare 18 6 12 31-40 21p.
8. VC Caransebeș 18 7 11 29-39 21p.
9. Știința Bacău 18 6 12 26-42 18p.
10. Unirea Dej 18 5 13 25-45 16p.
11. U Cluj 18 5 13 19-45 13p.
12. VCM P. Neamț 18 1 17 8-53 3p.

SCM Bacău, două medalii

SCM Bacău a cucerit două medalii la Campionatul Național de Tineret U23 de lupte de la Timișoara. La 71 kg, Irinel Botez s-a laureat campion național, în timp ce la 66 kg, Claudiu Pal a devenit vice-campion al României.

De notat faptul că performanța lui Botez a fost realizată în condițiile în care sportivul pregătit de tatăl său a „urcat” în greutate de la 66 kg, categoria sa de bază, iar Pal l-a învins în drumul spre argint pe concitadinul său Alexandru Dosoftei.

„Sunt rezultate foarte bune, care confirmă valoarea sportivilor SCM Bacău chiar și în condițiile unor evoluții la categorii superioare de greutate”, a declarat antrenorul băcăuan Cătălin Matache. Luptătorii SCM-ului se pregătesc pentru participarea, zilele următoare, la un puternic turneu de verificare în Bulgaria, principala lor țintă în 2017 fiind Europenele de juniori programate în iunie, în Germania, la Dortumnd.

Pagina 1

    In memoriam: Mihai Butnaru

    Ne-a părăsit cu aceeaşi discreţie cu care ne-a obişnuit pictorul, sculptorul, muzeograful şi profesorul Mihai Butnaru. Ivit de pe Valea Moldovei (Ţibucanii de Sus, judeţul Neamţ – 1 dec. 1937), artistul şi dascălul de desen a cunoscut un parcurs profesional ieşeano-bucureştean: după Şcoala Pedagogică „Vasile Lupu”, a urmat Facultatea de Arte Plastice din cadrul Institutului Pedagogic de 3 Ani, tot din Iaşi, şi a încheiat cu Facultatea de Arte Plastice (desen-muzeologie) a Institutului „Nicolae Grigorescu” din Capitală.

    O vreme a predat desenul la Şcoala Gimnazială Nr. 10 Bacău, pentru ca mulţi ani să slujească învăţământul pedagogic, la Şcoala Normală „Ştefan cel Mare”. În 1996 este membru stagiar al filialei Bacău a U.A.P., iar în 2003 devine membru titular. Devine cunoscut prin expoziţiile personale (prima, în 1989, de pictură şi grafică, la Moineşti) şi de grup (din decembrie 1970, în Bacău, cu Ştefan Pristavu, Aurel Stanciu şi Mihai-Miluş Semenov, membri ai Grupării „Penelul alb”) şi participă la taberele de creaţie (prima, în 1982). Preferă pictura, grafica, dar a îmbrăţişat şi sculptura: în 2007 a modelat chipul lui Ştefan cel Mare aşezat, în bronz, în curtea Colegiului Naţional Pedagogic Bacău. Replica acestuia se află în incinta bisericii ortodoxe din Sascut-Târg, unde preotul paroh Săviţă Graur găseşte forme adecvate de a-l pune în valoare.

    Premonitoriu (?), în 2015 (11 mai) a deschis „Ultima personală”, la Galeriile „Ion Frunzetti” din Bacău. Deşi un „ins discret”, C. Călin a identificat pe simeze „câteva lucrări euforice, explozive, surprinzătoare”. Personal mi-au reţinut atenţia atunci portretul Bădiei (Ernest Maftei) şi peisajele domoale, adevărat balsam sufletesc. Ulterior, la Galeriile „Lascăr Vorel” de la Piatra-Neamţ, s-a remarcat ca „un rapsod, cu tehnică diversă” (Lucian Strochi).

    Paralel cu creaţia artistică, Mihai Butnaru şi-a dedicat o bună parte din timp amenajării unui muzeu al localităţilor Ţibucani şi Davideni, inaugurat în 1997. L-am vizitat în 2002, împreună cu Cornel Galben, şi am apreciat priceperea muzeologului (a se vedea parcursul profesional) de a asocia trecutul cu imediatul. A redactat şi un ghid al aşezământului, aşa încât edilii ţibucăneni beneficiază de o operă încheiată.

    Se pregătea să ia parte la prezentarea cărţii Georgetei Manea „Iniţiere în artele plastice. Un ghid pentru fiecare”, pe care a prefaţat-o, dar Dumnezeu l-a chemat la el.
    Ne va fi dor de bunătatea-i nemărginită!

    Poveste în imagini, la Cercul Militar Bacău

      Incursiune în istorie făcută de lt.col. Romeo Tudorii, cmdt. Batalionului Artilerie Antiaeriană, Baza 95 Aeriană Bacău/ foto: Ramona Ionescu

      Expoziţia găzduită de Cercul Militar Bacău cuprinde aproximativ 120 de fotografii care reamintesc cele mai importante momente istorice ale acestei arme, de la înfiinţare, participarea la campaniile Primului Război Mondial, al Doilea Război Mondial şi până în prezent.

      Expoziţia a fost adusă în Bacău de la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, plecând de la Chitila, trecând prin Braşov, prin Câmpia Turzii, pentru ca de la noi să plece mai departe spre Boboc, Borcea, iar în final să se întoarcă la Chitila. Despre istoria acestei arme şi despre evoluţia ei în timp ne-a vorbit lt.col. Romeo Tudorii, comandantul Batalionului Artilerie Antiaeriană de la Baza 95 Aeriană Bacău.

      “Părintele acesti arme a fost Ştefan Burileanu, cel care a transformat tunul de cetate în tun antiaerian. A fost inginer, inventator român, cercetător în metalurgie, general de aviaţie şi preşedinte al Consiliului tehnic superior al artileriei, armamentului şi muniţiilor.

      În anul 1915 a proiectat şi realizat un tun antiaerian numit Burileanu de 57 mm, cu tragere rapidă, cu un focos cu lungă durată de ardere. În timpul Primului Război Mondial, Burileanu a organizat artileria antiaeriană românească”, declară lt.col. Romeo Tudorii, cmdt. Batalionului Artilerie Antiaeriană, Baza 95 Aeriană Bacău.

      Ca armă, artileria şi rachetele antiaeriene reprezintă produsul secolului trecut şi, ca urmare, istoria sa prezintă sub diferite forme, evoluţia de ansamblu a artei militare şi tehnicii consemnată în această perioadă pe plan naţional şi internaţional. Băcăuanii îi pot vedea în acţiune pe soldaţii vremurilor apuse şi pe militarii zilelor noastre, în imagini surprinse în mijlocul acţiunii, pe durata misiunilor sau a exerciţiilor de antrenament. Evoluţia acestei arme este fascinantă, pornind de la vechile tunuri de cetate şi până la armament de ultimă generaţie.

      “După cum arată şi expoziţia de faţă, evoluţia armei artileriei antiaeriene este reflectată prin îmbogăţirea continuă a caracteristicilor tehnico-tactice ale mijloacelor de luptă specifice şi a procedeelor de întrebuinţare în luptă. De la 15 august 1916 şi până în prezent, noi şi înaintaşii noştri am păzit spaţiul antiaerian pentru ca poporul român să trăiască în siguranţă”, declară declară lt.col. Romeo Tudorii, cmdt. Batalionului Artilerie Antiaeriană, Baza 95 Aeriană Bacău.

      Istoria armei artileriei antiaeriene, aşa cum este ea prezentată pe simezele Cercului Militar Bacău, poate fi parcursă în imagini la sediul din strada Oituz, nr. 16, între orele 10.00 – 15.00, intrarea fiind liberă.

      La 19 septembrie 2016, s-au împlinit 100 de ani de la prima victorie antiaeriană, materializată în doborârea unui avion inamic, care a avut loc pe timpul luptelor de la Flămânda şi, totodată, înfiinţarea armei Rachete şi Artilerie Antiaeriană – armă de bază în arhitectura de astăzi a Forţelor Aeriene Române.

      Arma artilerie şi rachete antiaeriene se prezintă, la 100 de ani de existenţă, ca o structură dinamică a Forţelor Aeriene Române, atât prin puterea combativă a unităţilor, cât şi prin viteza de reacţie şi dinamica de acţiune a forţelor, cu o organizare şi funcţionalitate bine definite, ale cărei misiuni se integrează eficient, cu cele ale aviaţiei, radiolocaţiei şi ale celorlalte genuri de armă, în acţiunile de apărare a spaţiului aerian românesc.

      Jandarmii băcăuani au dar amenzi de 10.000 de lei în ultima săptămână

        În perioada 13 – 20 februarie 2017 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a acţionat în zona de responsabilitate în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, asigurării ordinii şi siguranţei publice.

        Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional pe mijloace de transport în comun şi în alte zone de interes operativ, cunoscute cu mari afluenţe de public, derularea unor misiuni specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere de interes din această perioadă.

        De asemenea, la nivelul unităţii au fost executate misiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în mediul rural atât independent cât şi în cooperare cu poliţia.

        Pe timpul executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat 7 sancţiuni cu avertisment şi 39 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 10.000 lei.

        Onești: A furat țigări și băutură de 450 de lei

          La data de 20 februarie a.c., poliţiştii oneşteni au depistat un bărbat de 32 ani, din comuna Valea Seacă, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

          În fapt, la data de 27 septembrie 2016, în jurul orei 20.30, o persoană necunoscută ar fi pătruns, prin efracţie, în sediul unei societăţi comerciale situată în Onești, de unde ar fi sustras ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de 450 lei.

          În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat un bărbat de 32 ani, din comuna Valea Seaca, bănuit de comiterea faptei.

          Faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în vederea luării unei măsuri preventive.

          Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

          Accident la Hemeius

            FOTO: Soso B Lcn / Facebook

            O autoutilitară s-a răsturnat, în aceasta dimineața, în apropiere de localitatea Hemeiuș.

            Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că șoferul, de 61 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului.

            Mașina s-a răsturnat pe o parte, însa nu s-au înregistrat victime.

            Martorii susțin ca șoseaua era acoperita o pojghiță cu gheață.

            Pagina 1

              Care gropi?

                „În județul Bacău nu există, la această dată, depozite sau spații de depozitare pentru deșeuri active neconforme care să se supună procedurii de infringement” – susțin instituțiile de mediu ale județului. Precizarea ne-a fost transmisă de Agenția pentru Protecția Mediului (APM), dar este o opinie și a comisarului șef al Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Bacău, Tiberiu Ciobanu. Aceasta este formulată după ce Comisia Europeană a anunțat că România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (UE) pentru că nu a închis și nu a reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri. Unii comentatori ai acestei măsuri spun însă că, totuși, în județ ar fi patru asemenea depozite, în Dărmănești, Onești și Bacău. APM vine cu argumente împotriva unor astfel de comentarii.

                La momentul aderării României la UE – spun reprezentanții APM -, în județul Bacău au fost inventariate 7 depozite municipale neconforme, dintre care 6 au sistat depozitarea până la 31 decembrie 2009, iar depozitul Bacău la 31 decembrie 2010. Au fost finalizate lucrările de închidere pentru depozitul neconform Bacău-Nicolae Bălcescu, lucrări realizate prin proiectul ISPA 2004 „Managementul integrat al deșeurilor în municipiul Bacău și zonele învecinate”, implementat de Primăria Bacău. Lucrările de închidere a depozitelor municipale din Buhuși, Dărmănești, Moinești, Târgu Ocna, Comănești și Onești au fost finalizate în proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, implementat de Consiliul Județean.

                Situația depozitelor rurale

                Termenul legal pentru închiderea și ecologizarea terenurilor pe care se aflau spații de depozitare a deșeurilor în zona rurală a fost 16 iulie 2009. Conform raportărilor transmise de autoritățile publice locale, au fost finalizate lucrările de închidere la toate cele 195 de spații de depozitare existente. În județ, 55 de spații de depozitare din mediul rural au fost închise prin ISPA 2004, iar celelalte au fost ecologizate prin procedura simplificată de închidere, aplicată de fiecare primărie. Din 1 ianuarie 2011, deșeurile municipale din județ sunt depozitate în Depozitul de deșeuri conforme Bacău – Celula 1. Depozitarea în Celula 1 s-a făcut pe tot parcursul anului 2016.

                Situația depozitelor de deșeuri industriale

                În județ, depozitele neconforme pentru deșeurile industriale de la Sofert, Chimcomplex, Rafo, Carom și Rafinăria Dărmănești au sistat depozitarea. Depozitele Chimcomplex și Rafo au finalizat lucrările de închidere și ecologizare. La Rafinăria Dărmănești, de la 1 septembrie 2014 au început lucrările de închidere a batalelor 1 și 2. În 2016, lucrările de închidere la Batalul 1 au fost realizate pe 40% din capacitate, dar termenul de finalizare impus este până la 31 decembrie 2017.

                Sofert a fost preluată de Amurco, societate acum în procedura de faliment. Lichidatorul judiciar a contestat obligațiile de mediu în 2016. Societatea Energy Bio Chemicals – Sucursala Carom Onești este și ea în procedură de faliment. Proiectul de închidere a batalurilor de nămol este în elaborare, termenul final de realizare a lucrărilor de închidere fiind 30 septembrie 2019.

                Închiderea depozitului de zgură și de cenușă a societății Thermoenergy Group Bacău (fosta CET) a fost parte componentă a proiectului „Retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficientă în alimentarea cu căldură urbană”. Lucrările de închidere au fost finalizate la sfârșitul anului 2015.

                Petrol: situația depozitelor pentru deșeuri periculoase

                Cele trei depozite pentru deșeuri periculoase din industria extractivă a petrolului au sistat depozitarea la 31 decembrie 2006, iar deșeurile au fost supuse valorificării. După golirea batalurilor au fost executate lucrări de demolare și dezafectare, de refacere a terenului, de umplere cu pamântul rezultat în urma tratării deșeurilor sau cu materiale de umplere și de redare în circuitul natural. Recepția lucrărilor de închidere s-a realizat in august 2015.

                „Distracție” cu mașini și gheață

                  Undeva, într-o parcare din Bacău.

                  Apă potabilă cu program, dimineața și seara, la Onești

                    Foto: Dan Dima

                    În plină iarnă, când zăpada a cuprins din nou totul, oneștenii au parte de o nouă surpriză neplăcută în ceea ce privește furnizarea apei potabile.

                    Astfel, după cum se menționează într-un comunicat al SC Domeniul Public și Privat, pentru a face verificări tehnice în vederea idendificării pierderilor de pe rețeaua de alimentare, locuitorii municipiului vor avea apă la robinete dimineața și seara. Programul de restricționare a apei potabile a început de ieri, 20 februarie, fiind valabil timp de 14 zile, astfel încât apa către consumatorii din municipiu, atât persoane fizice cât și pentru cele juridice, se furnizează între orele 5.00-11.00 și 16- 22.00.

                    Această măsură a firmei care se ocupă în prezent de serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în Onești a stârnit indignarea locuitorilor municipiului, care au beneficiat în ultimele luni de furnizarea apei potabile non- stop doar la sărbătorile de iarnă, prilejuite de sosirea Noului An 2017. “Toată ziua se sparg conducte, sunt avarii și noi suferim! Să se rezolve aceste probleme iar municipalitatea să renunțe la festivaluri, «la artificii» și să se lucreze la înlocuirea rețelei de apă potabile din municipiu, care este într-o stare deplorabilă”, a declarat Constantin L. (48 ani), exasperat asemeni multor oneșteni de furnizarea apei potabile după program.

                    Este de menționat faptul că noul program de furnizare a apei potabile în municipiul Onești vine după ce oneștenii au avut apă la robinete pe parcursul întregii zile, până la ora 21. Acest program a stârnit un val de nemulțumiri din partea muncitorilor care lucrează în schimburi, ei neputând ca să se bucure de nici un strop de apă la sosirea acasă de la serviciu, deși plătesc apa potabilă la un preț care este printre cele mai mari din județul Bacău.

                    Arată-mi cum depozitezi gunoiul, să-ți spun cine ești

                    Nivelul de trai și de civilizație al unei comunități, chiar al unui popor, se poate vedea lesne în gunoiul pe care îl face. Groapa de gunoi sau, cum i se spune acum, „depozitul conform de deșeuri”, este oglinda fidelă a indicatorilor amintiți. E simplu: oamenii care trăiesc bine fac și un gunoi de calitate, pentru că folosesc materii de calitate, iar cei care sunt civilizați aruncă gunoiul sortat pe categorii de materiale – hârtie, sticlă, metal, materiale plastice, gunoi menajer etc.

                    Prin urmare, arată-mi ce gunoi faci, să-ți spun cine ești! Dar, această condiție nu este suficientă: arată-mi și cum depozitezi gunoiul, deșeurile, pentru a vedea ce fel de om ești.

                    De zece ani, a depozita corect deșeurile arată și cât de europeni suntem, pentru că România este membră a Uniunii Europene. Această calitate presupune și drepturi, dar și obligații. Protejarea mediului este una dintre obligații, iar UE are metode să ne aducă pe calea cea bună. Comisia Europeană tocmai a decis, acum câteva zile, să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 dintre depozitele municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu.

                    Știrea ne pune pe jar și încercăm să aflăm amănunte. De unde, dacă nu de la instituțiile de mediu? Problema este, însă, că lista celor 68 de depozite nu a fost publicată, deci nu știm exact dacă și noi, de exempu, băcăuanii, suntem în apropierea unui depozit neconform. Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu din Bacău spun că la noi nici vorbă de asemenea cazuri și vin cu argumente. Alții cred că nu-i chiar așa, că sunt cel puțin patru depozite neconforme. Iar unul ar fi tocmai muntele de fosfogips de la fostul combinat Sofert Bacău, mare cât China, absolut vizibil. Datele oficiale arată, însă, că termenul pentru închiderea depozitului este ultima zi din acest an, adică nu poate figura pe lista neconformelor.

                    Dar, cu ce argumente au venit instituțiile de mediu în a-și susține afirmațiile, aflați din chiar ziarul nostru de astăzi.

                    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi-a prezentat bilanţul activităţii

                    Luni dimineaţă a avut loc adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Bacău, ocazie cu care s-a prezentat şi raportul de bilanţ privind activitatea desfăşurată în cursul anului 2016 de către PCA Bacău şi unităţile din subordine.

                    La activitate au fost prezenţi procurorul general al României, Augustin Lazăr, procurorul Codruţ Olaru, membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Ionel Senteş, consilier al procurorului general al României, şi procurorii care-şi desfăşoară activitatea în unităţile de parchet din judeţele Bacău şi Neamţ. Bilanţul a fost prezentat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pr. Carla Petraru.

                    În anul 2016, parchetele din circumscripţia PCA Bacău au înregistrat un volum total de activitate de 128.864 de lucrări, dintre care 68.460 dosare penale. Numai PCA Bacău a înregistrat spre soluţionare 6.626 de lucrări, în creştere cu 6,1% faţă de anul 2015, dintre care 1.058 fiind dosare penale.

                    La această unitate de parchet au fost soluţionate 753 de cauze, cu 21% mai puţin faţă de 2015, însă a fost o creştere semnificativă cu 228% a numărului cauzelor soluţionate prin trimitere în judecată, de la 40, în 2015, la 131 cauze, în anul 2016, unitatea situându-se pe locul 2 pe ţară la acest indicator. Procurorii de aici au instrumentat la urmărire penală cauze ce ţin de competenţa exclusivă a PCA Bacău, dar şi cauze preluate şi pentru care se prevede efectuarea urmăririi penale proprii în legi speciale.

                    În ceea ce priveşte parchetele de pe lângă tribunale, aici s-au înregistrat peste 13.500 de lucrări de soluţionat, dintre care la Bacău au fost 8.126 (1.402 fiind dosare penale) iar la Neamţ au fost 5.423 (1.702 – dosare penale). Parchetele de pe lângă judecătorii, din ambele judeţe, au înregistrat în total peste 64.000 de cauze de soluţionat, cele mai multe, 20.850, fiind la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

                    În 2016, activitatea parchetelor din circumscripţia PCA Bacău s-a desfăşurat cu o medie de 90 de procurori, schema fiind ocupată în proporţie de 80,27%, dar cel mai redus grad de ocupare, sub 70%, s-a înregistrat la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Moinești, Buhuși şi Podu Turcului.

                    Drept și strâmb

                    Evenimentele din ultimele săptămâni au transformat românii în experți în drept. Penal și constituțional, mai ales. Totuși, mi se pare că sunt necesare niște precizări pentru că, în iureșul evenimentelor, se pierd lucrurile esențiale.

                    În primul rând, există un principiu fundamental care ar trebui știut și anume că orice persoană este nevinovată până la proba contrarie. Iar verdictul de vinovăție îl dă un judecător. Nu un jurnalist, nu un blogger, nu o vedetă TV și nici măcar un procuror. Faptul că X sau Y sunt acuzați nu înseamnă, automat, că sunt și vinovați. Pe cale de consecință, expresii de genul „o să aibă ocazia șă-și demonstreze nevinovăția în instanță” sunt fundamental greșite: în instanță, acuzatul nu trebuie să demonstreze nimic; procurorul trebuie să aducă probe care să demonstreze acuzațiile. Cum am zis: nevinovat până la proba contrarie.

                    Există un alt principiu (împrumutat și de jurnalism) și anume „audiatur et altera pars” – să asculți și partea cealaltă. Nu e suficient să asculți acuzațiile, trebuie să vezi ce spune și acuzatul. Pentru că nu știi când apar surprizele. Unele chiar de proporții.

                    Văd în comentarii pe rețelele sociale și pe site-uri că există voci care susțin că în cutare caz s-a mușamalizat, nu s-a făcut dreptate și așa mai departe pentru că persoana acuzată de o infracțiune, după ce a fost reținută, este liberă. Confuzia este clară aici: arestul preventiv nu înseamnă că persoana respctivă a fost condamnată; dacă va fi găsită vinovată va ajunge la închisoare dar după proces.

                    Rolul Justiției nu este doar să pedepsească, ci și să facă persoana care a greșit să nu mai încalce legea. Prevenirea recidivei este, probabil, mai importantă decât pedeapsa în sine. Problema cu noi, românii, este că înțelegem pedeaspa doar din perspectiva orientală: cel care a greșit trebuie să înfunde pușcăria și să nu mai vadă soarele în veci. Mai pragmatici, nordicii au reușit să-și golească închisorile aplicând alte principii.

                    Cel mai important principiu, așa cum îl văd eu, și care, probabil, se află în totală contradicție cu opinia majoritară, este cel stabilit de Iluminismul francez: mai degrabă scapă un vinovat de închisoare decât să condamnăm un nevinovat. Guvernele totalitare – fasciste sau comuniste – au gândit invers, umplând închisorile cu nevinovați doar ca să nu scape vreun vinovat. Totalitarismul civic, la mare modă în aceste zile, gândește, din păcate, la fel.

                    Căsătorii de o zi în “Autobuzul Dragostei”

                      Așteptat în fiecare an de Dragobete, pe 24 februarie, evenimentul organizat de Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri”, „Autobuzul Dragostei”, a fost de această dată devansat.

                      Astfel, acțiunea va avea loc miercuri, 22 februarie, între orele 10.00 și 16.00, „Autobuzul Dragostei” urmând a circula pe traseul 22 și în zona centrală a orașului. Pentru a amplifica această călătorie în lumea dragostei, Autobuzul “Dragostei” va staționa între orele 12.00 și 13.00 în parcarea privată de la Arena Mall și în timpul zilei în parcarea Hotelului Moldova.

                      Îndrăgostiții de toate vârstele care vor participa la acest eveniment vor primi un „certificat de căsătorie” valabil doar pentru o zi și vor avea posibilitatea să participe la nenumărate concursuri cu premii oferite de către partenerii evenimentului: Primăria Municipiului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, S.C. Transport Public S.A. și Arena Mall.

                      Acțiunea, ajunsă anul acesta la cea de-a XII-a ediție, a fost devansată pentru că Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” va participa vineri la evenimentul național „Gala de 10”, susținut de Uniunea Națională a Studenților din România, acolo unde liga băcăuană a fost nominalizată pentru titlul „Asociația#dezece”.

                      ULTIMELE ȘTIRI