Am cumpărat cu 8 lei un pachet de 50 de pungi de plastic de la chinezi. Făcute dintr-un plastic tare, rezistente, le poți folosi de mai multe ori, nu ca alea de la supermarket pe care plătești cel puțin 1,5 lei bucata și ajungi acasă cu ele rupte, de te întrebi dacă nu cumva vrăjeala ăstora din retail cum că luptă contra poluării nu ascunde, de fapt, decât o altă fațetă a lacomiei capitaliste, care îți vinde cât mai multe pungi zicând că e bine pentru Pământ, că-s biodegradabile…
Deși capitalismul zice că susține inițiativele „ecologice” și „verzi,” în practică, adesea pare că preocupările pentru mediu sunt folosite mai mult ca strategie de marketing decât ca parte a unui angajament real de protejare a planetei.
Exemplul pachetelor de pungi de plastic ilustrează perfect această contradicție. În timp ce multe supermarketuri oferă pungi biodegradabile la prețuri ridicate, se presupune că acest lucru este în beneficiul mediului. Totuși, când analizăm calitatea acestor pungi, observăm că ele sunt adesea fragile și de o calitate inferioară comparativ cu pachetele ieftine și durabile, disponibile adesea din surse asiatice. Întrebarea devine atunci: luptă supermarketurile și producătorii cu adevărat împotriva poluării sau își folosesc inițiativele ecologice doar pentru a-și maximiza profiturile?
Au interzis tacâmurile și paiele de plastic și au pus mizeria aia de fir la dopul de plastic, dar ia să vedem câte mărci de detergenți folosesc capsule de plastic care, ce să vezi? Se topesc și sunt eliminate odată cu zoaiele. Detergenți de rufe, de vase, capsule pentru cafea din aluminiu, de unică folosință, toate acestea ar putea fi eliminate foarte ușor. Dar nu; dimpotrivă, chiar sunt promovate și se creează o piață pentru ele. Pe urmă vin domnii de la Bruxelles și ne amenință că vine taifunul pentru că nu colectăm selectiv și încă mai mergem cu mașini pe benzină în loc să pedalăm către serviciu.
Având în vedere toate acestea, putem să ne întrebăm dacă nu cumva capitalismul a găsit în noi un vinovat de serviciu, făcându-ne să ne simțim vinovați pentru o poluare care nu se compară în niciun caz cu poluarea generată de marile industrii.
De exemplu, companiile petroliere, care sunt responsabili pentru poluarea aerului și a apei. Aceste mari corporații, prin operațiunile lor masive, afectează ecosisteme întregi, dar în loc să fie țintiți ca principalii vinovați, adesea sunt văzuți ca entități necesare pentru economia globală.
Un alt exemplu este industria modei, care generează milioane de tone de deșeuri textile anual și este una dintre cele mai poluante industrii din lume. Deși consumatorii sunt învățați să-și monitorizeze obiceiurile de cumpărare și să fie mai „sustenabili,” adevărata responsabilitate ar trebui să cadă asupra companiilor care produc cantități uriașe de haine ieftine, care ajung rapid la gunoi.
De asemenea, sectorul agroindustrial, cu metodele sale intensive de producție, contribuie semnificativ la defrișări și la distrugerea habitatelor naturale. Pesticidele și îngrășămintele chimice utilizate pentru a maximiza randamentele agricol sunt adesea respinse în ape curgătoare, contaminând sursele de apă și afectând biodiversitatea.
În aceste condiții, este ușor să observăm cum capitalismul reușește să ne distragă atenția de la adevărata sursă a poluării, făcându-ne să ne concentrăm asupra acțiunilor individuale.
În loc să punem presiune asupra marilor jucători economici pentru a adopta practici mai ecologice și pentru a implementa politici de sustenabilitate, suntem bombardați cu mesaje care ne fac să credem că soluția stă în alegerile noastre de zi cu zi. Această abordare nu doar că ne dezvăluie rolul limitat al consumatorului în soluționarea problemelor de mediu, ci și perpetuează un sistem care permite marilor industrii să continue să polueze fără consecințe adecvate.
