marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2867

Contul de Facebook al fostului senator Dragoş Luchian a fost spart

    – cineva a publicat un mesaj prin care lăsa să se înţeleagă că Dragoş Luchian cere demisia preşedintelui Iohannis

    Războiul politic din ultimele zile pe tema amnistiei şi graţierii face şi victime colaterale. Fostul senator PNL, Dragoş Luchian, s-a trezit că cere, prin intermediul contului de Facebook demisia preşedintelui Iohannis.

    De fapt, postarea nu îi aparţinea. „Este o mizerie, îngrozitor. Într-adevăr, cineva a intrat pe contul meu şi a publicat informaţia respectivă, dar nu eram eu. Îmi schimbam parola destul de des, dar se pare că nu a fost suficient. Imediat ce am realizat, am şters postarea, am schimbat parola şi am publicat o dezminţire”, a declarat, contactat telefonic, Dragoş Luchian.

    Într-adevăr, pe contul său, al cărui control l-a recuperat între timp, apare un text cu titlul „Găinarii”, făcând referire la atacul asupra paginii sale. Acesta completează: „aş cere demisia, dar nu a lui Iohannis, ci a celor care mimează opoziţia.”

    Marocan depistat în Bacău cu şedere ilegală

      – străinul a fost luat în custodie publică şi urmează să fie îndepărtat de pe teritoriul ţării noastre

      Poliţiştii de la Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău, în cadrul unei acţiuni organizată cu sprijinul jandarmilor în municipiul Bacău, au depistat cu şedere ilegală un bărbat de 38 de ani, din Maroc.

      „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emisă, anterior depistării, o decizie de returnare de pe teritoriul României pe care nu a respectat-o.

      Urmare a celor constatate, polițiștii de Imigrări au dispus măsura luării străinului în custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar până la îndepărtare acesta va fi cazat la Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni”, se arată într-un comunicat de presă remis de Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău.

      La ieşirea din ţară, pe numele marocanului, se va institui şi consemnul de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de doi ani. Cei de la Imigrări fac apel la cetăţeni să respecte legislaţia din ţara noastră referitoare la regimul străinilor şi să solicite de la serviciul din Bacău sau chiar de la Inspectoratul General pentru Imigrări orice informaţie au nevoie pentru a preveni situaţiile de ilegalitate ce ar putea apărea dacă nu se anunţă şederea sau găzduirea străinilor, nu se declară munca străinilor ori expiră dreptul acestora de şedere pe teritoriul României.

      Șoferi bine băuți pe străzile Bacăului

        La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, politiștii au depistat pe DJ 119 B, pe raza comunei Sarata, un tănăr de 24 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influențta băuturilor alcoolice.
        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
        În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

        Fără permis de conducere și în stare de ebrietate la volanul unui autoturism

        La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii au depistat, pe raza localității Corbasca, un bărbat de 31 ani din comuna Corbasca, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.

        Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

        La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au depistat pe strada Ștefan cel Mare din Bacău, un bărbat de 46 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

        Accident cu victimă la Livezi

          La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe raza comunei Livezi.

          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 38 ani, din Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 11, pe raza satului Orasa, cu direcția Bacău-Onești, a surprins și accidentat o femeie de 62 ani, din aceeași localitate care se deplasa pe marginea părții carosabile, pe sensul de mers Onești- Bacău.

          În urma evenimentului rutier, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Onești, unde a rămas internată.
          Atât conducătorul auto, cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea zero pentru conducătorul auto, iar în cazul victimei o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, celor doi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

          Comănești: Bărbat lovit de o mașină în timp ce traversa strada

            La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 08.00, politiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe strada Moldovei, din orașul Comănești.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o femeie de 22 ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moldovei, a surprins și accidentat un bărbat de 52 ani, din orașul Comănești care se afla angajat în traversarea străzii, regulamentar. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 52 ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Moinești.

            Atât conducătoarea auto, cât și victima au fost testate cu aparatul etilotest care a indicat valoarea zero pentru conducătoarea auto, iar în cazul victimei valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, celor doi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            Incendiu de proporţii în cartierul CFR. Trei locuinţe au fost cuprinse de flăcări

            Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 00.40. Pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost anunţaţi că arde o anexă, pe strada Militari, din cartierul CFR, dar când au ajuns acolo au găsit focul extins la trei gospodării.

            În primă fază au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi platforma de lucru la înălţime, dar au fost chemate apoi în sprijin şi alte două autospeciale de la Detaşamentele Oneşti şi Moineşti.

            Şi asta pentru că hidranţii de pe stradă erau îngheţaţi sau cu presiune foarte scăzută, iar militarii au fost nevoiţi să facă naveta pentru a alimenta cu apă maşinile.

            Intervenţia a fost dificilă şi îngreunată pe de o parte de lipsa apei în zonă, iar pe de altă parte de autoturismele parcate pe strada îngustă de cei care locuiesc acolo.

            Focul s-a extins cu repeziciune din cauza vântului, dar şi a distanţei mici dintre construcţii. În urma incendiului au fost afectate trei locuinţe, dintre care două de tip parter cu etaj, un autoturism şi mai multe anexe.

            Militarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au lichidat focul în jurul orei 3.40, iar cauza incendiului este în curs de stabilire.

            În urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.

            In urma cercetarilor, facute de pompieri in aceasta dimineata la fata locului, s-a stabilit ca si cauza probabila a incendiului un scurtcircuit la un conductor electric defect sau neizolat corespunzator.

            Video: Dan Perju

            Pagina 1

              pagina1

              Canibalizarea comunicării

              Ați asistat vreodată la spectacolul comunicării dintre doi canibali? Au un idiolect pragmatic, redus, de regulă, la două cuvinte: „Te mănânc!” Rar adaugă câte un cuvințel acestei averi lingvistice. Atunci, însă, o iau razna de tot…

              Domnul Președinte Iohannis a propus comemorarea Micii Uniri. Ceilalți români, cu idiolect normal în dotare, s-au încăpățânat și au sărbătorit acest minunat eveniment.

              Opoziția (PNL, USR, Palatul Cotroceni) și PSD-ALDE-Palatul Victoria se comportă tot asemenea unor canibali ai comunicării. Ultima grupare a scos din joben, fără explicații/dezbatere publică, porumbelul amnistiei și grațierii. Fiecare a înțeles din acest gest ceea ce a vrut; în funcție de interesele electorale. Motiv pentru care unii, inclusiv Președintele (care a gafat constituțional), au ieșit în stradă. Dacă măcar unul dintre gafeuri ar fi reținut de la un curs de artă a comunicării doar gândul celebrului arhitect american Jeff Daly – „Două monologuri nu fac un dialog” – totul putea fi rezolvat altfel decât prin strigătul pasional din agora: „Te mănânc!”

              Ni se propune acum un referendum, adică înlocuirea lui „Te mănânc!” doar cu DA sau NU. Tot un fel de canibalizare a comunicării. O dezbatere publică autentică ar fi mai productivă, în vreme ce democrația s-ar simți distribuită în rol de vedetă, nu de starletă eternă de trib.

              Palatul Cotroceni, Parlamentul, Palatul Victoria vor avea repartizate resurse financiare mai puține. Probabil că nu vor mai fi parale pentru finanțarea unor cursuri de artă a comunicării. Oferim gratis locatarilor acestor puteri, care cochetează cu o comunicare canibalizată, gândul cel frumos al lui Martin Luther King, omul care a aruncat punți fericite între sentimentele dezbinate ale americanilor: „Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică.”

              Ieftiniri la pompă

              Preţul carburanţilor la pompă scade puţin câte puţin, dar sigur, semnalul fiind dat încă de la începutul anului, când Guvernul a decis eliminarea taxei de 7 eurocenţi pe litru, concomitent cu scăderea TVA, de la 20 la 19 la sută.

              În prezent, un litru de benzină de 95 a ajuns să se cumpere, la staţiile Petrom (compania cu cea mai dezvoltată reţea din ţară) cu 4,76 de lei (faţă de 5,22 de lei, la finele anului trecut), în vreme ce motorina obişnuită se vinde cu 4,73 lei (faţă de 5,19 lei litrul).

              Asta după ce, săptămâna trecută, motorina şi benzina, în unele staţii, aveau acelaşi preţ, de 4,73 lei litrul. În aceste condiţii, deşi încă nu se observă prea mult şi în buzunarul românului, s-a ajuns ca preţurile la pompă să fie printre cele mai mici…din Europa, şi încă ar mai fi loc. Asta dacă socotim că fiscalitatea ridicată a fost motivul principal invocat de marile companii de profil de fiecare dată când au purces la scumpirea carburanţilor. Or, în prezent, la noi s-a ajuns să fie cele mai mici taxe la carburanţi din Europa, excepţie făcând Luxemburg.

              În orice caz, dacă ar fi să ne comparăm cu situaţia de la sud de Dunăre, de la bulgari, de exemplu, unde ponderea taxării benzinei este mai mare decât la noi, iar preţul de la pompă este totuşi mai mic – 1,039 euro pe litru, faţă de 1,049 euro pe litru în România – putem deduce că se mai poate umbla (în jos) la preţuri.

              Cert e că ponderea taxelor în preţul final este acum de 51 % la benzină şi de 48% în cazul motorinei, cu mult sub media europeană, de 62% la benzină şi 57% la motorină. Preţul mediu al benzinei în România este de 1,049 euro pe litru, iar cel al motorinei, de 1,046 euro pe litru.

              Afacere cu maşini de lux, ţeapă pentru societatea de leasing

                Florian V., Daniel M., Luminiţa M., din Bucureşti, şi Marius F., din Hemeiuş, judeţul Bacău, au fost trimişi în judecată în 2015, într-un dosar de înşelăciune şi spălare de bani. Florian V. a fost acuzat că, în perioada aprilie 2008 – martie 2009, în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi din Bucureşti, împreună cu ceilalţi inculpaţi, ar fi indus în eroare SC NBG Leasing IFN SA Bucureşti, în momentul derulării a opt contracte de leasing ce aveau ca obiect finanţarea achiziţionării a cinci autoturisme Acura, două Lexus şi un Audi A4.

                Maşinile nu au mai fost cumpărate în condiţiile în care finanţarea fusese acordată, fiind cauzat societăţii de leasing un prejudiciu de 1.487.415,70 lei, ce nu a fost recuperat. Sumele de bani au fost extrase din conturile firmei de către cei patru inculpaţi, în calitate de asociaţi, respectiv director general. Plângerea societăţii de leasing a fost depusă, în 2010, la Parchetul Judecătoriei Bacău, fiind solicitate cercetări faţă de Marius F., din Hemeiuş, ce apărea în documente ca administrator al societăţii din Bucureşti.

                La începutul lui 2008, Daniel M. şi Florian V. au hotărât să înfiinţeze împreună o societate comercială care să se ocupe de comercializarea de autoturisme de lux ce urmau să fie aduse din SUA. Maşinile trebuiau să fie achiziţionate prin finanţare tip leasing, prin intermediul SC NBG Leasing IFN Bucureşti, şi urmau să fie expuse într-un show-room din capitală. Cumpărătorii aveau să preia ulterior contractele de leasing şi să plătească ratele aferente.

                În total, firma din Bucureşti a importat 20 de autoturisme printre care se află şi cele opt pentru care s-a făcut plângere penală. „Doar două din cele opt autoturisme au fost identificate, însă doar scriptic, nu şi fizic, cu toate că obligaţia societăţii de leasing era de a solicita identificarea bunului care face obiectul contractului şi de a păstra una dintre cheile de contact ale fiecărui autoturism”, spun anchetatorii. De altfel, în atenţia procurorilor a intrat şi o angajată a societăţii de leasing, care avea în atribuţii supravegherea derulării contractelor, însă, în final, pentru aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

                Pentru că societatea din Bucureşti nu a mai plătit ratele, SC NBG Leasing a reziliat toate cele opt contracte, inculpaţii fiind somaţi să restituie autoturismele şi să achite ratele restante. Imposibil în condiţiile în care maşinile nici nu au fost aduse în ţară. Una din strategiile care au stat la baza înşelăciunii a fost schimbarea componenţei societăţii, prin aducerea lui Marius F., din Hemeiuş, ca asociat şi apoi ca administrator şi asociat unic, deşi acesta nu avea cunoştinţe în domeniul afacerilor cu autoturisme. Marius F. lucra, în 2008, ca taximetrist, fără carte de muncă. El susţine că un client i-a recomandat să se angajeze la firma din Bucureşti, în momentul în care s-a plâns că nu poate lua un credit bancar.

                După circa o lună, reprezentanţii firmei la care s-a angajat în cele din urmă l-au convins să semneze documente prin care era numit administrator, fiindu-i promisă o creştere salarială. În realitate, el a preluat părţi sociale ale firmei. Retragerea din firmă a doi dintre inculpaţi a fost doar aparentă, spun procurorii, aceştia controlând prin Marius F. întreaga activitate. Dosarul se judecă la Tribunalul Bacău.

                15 februarie, noul termen de preschimbare a atestatelor de funcţionare a benzinăriilor

                Vasile Şoiman, şeful punctului vamal Bacău

                Termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru eliberarea atestatelor pentru comercializarea produselor accizabile a fost prelungit până la 15 februarie 2017. Iniţial, până anul trecut, pe 20 decembrie, firmele care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, precum şi cele care distribuie şi vând angro tutun prelucrat şi alcool trebuiau să solicite la Vamă preschimbarea acestor documente.

                În judeţul Bacău, sunt înregistraţi 210 agenţi economici care trebuiau reatestaţi, din care 125 pe comerţul cu produse energetice şi 85 pe alcool şi tutun. În această categorie intră atât firmele care distribuie şi vând benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, cât şi cele care comercializează angro tutun prelucrat şi băuturi alcoolice.

                „Din lista cu cei obligaţi să facă acest demers cred că mai sunt circa 15 operatori economici care nu au solicitat preschimbarea atestatelor. Au fost notificaţi cu toţii, dar urmează să le mai facem o vizită. Dar, presupun că cei care au mai rămas fie şi-au închis firmele, fie nu mai vor să presteze astfel de activităţi”, a declarat Vasile Şoiman, şeful punctului vamal Bacău.

                Prin urmare, până la 15 februarie 2017 inclusiv, operatorii economici care deţin atestate valabile pentru distribuţie şi comercializare în sistem angro/en detail de astfel de produse pot să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente.

                La acea dată, atestatele emise anterior îşi pierd valabilitatea, iar desfăşurarea activităţilor respective fără atestat poate constitui, după caz, infracţiune sau contravenţie. Inspectorii de la Antifraudă Fiscală sau vameşii de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi sunt cei care vor face controale după această dată.

                Deținătorii adevărului absolut

                Răzvan Bibire

                Societatea românească a fost luată, din nou, prizoniera unor grupuri de interese cu mare putere de manipulare, exact ca în vremurile de tristă amintire ale guvernării Boc-Băsescu. Atunci, ar trebui să ne amintim, se dezbina și se stăpânea.

                Se găseau, în permanență vinovați de serviciu pentru eșecurile Guvernului iar cei care denunțau campania de căutare a țapilor ispășitori erau intimidați. Se ajunsese să se ceară interzicerea unor posturi de televiziune care nu se aliniaseră opiniei guvernamentale.

                Iată că acele zile au revenit. Cu un mic efort din partea presei cu epoleți și a structurilor specializate în manipularea maselor. Faptul că unii au o opinie care nu se aliniază celei considerate de o minoritate a fi „adevăr” este considerat o gravă crimă. Așa s-a ajuns să se ceară închiderea unor posturi de televiziune pentru că „dezinformează”. Dar cine decide ce este adevăr și ce este dezinformare? Cine deține adevărul absolut?

                În mod firesc, nimeni.

                În istorie, cenzura a fost impusă mereu de frică. Unor împărați, regi, inchizitori sau dictatori le-a fost frică de faptul că adevărul îi va elibera pe cei ținuți în sclavie. Le-a fost teamă de pluralitatea opiniilor, de exprimarea liberă, de presa independentă. Și au căutat să suprime vocile care îi criticau, care le devoalau impostura, minciunile, manipulările.

                Ceea ce se întâmplă astăzi în România este același joc al fricii; doar că pumnul în gură îl pun nu un guvern opresiv, ci un grup de cetățeni care au fost convinși prin mijloace specifice că sunt singurii care dețin adevărul.

                Sindromul mesianic a cuprins societatea; la tot pasul dai peste inși convinși de faptul că au primit misiunea divină de a salva țara. Îi recunoști foarte ușor după modul în care resping orice argument care le contrazice ideile și după încrâncenarea cu care încearcă să-și impună propiul model politic.

                Din păcate, cenzura, violența socială și manipularea nu au produs niciodată lucruri bune, ci doar regimuri totalitare – fie de dreapta, fie de stânga – care, ce surpriză – și-au devorat susținătorii…

                Criză de polițiști comunitari în Colonești

                  Dănuț Condurache, viceprimarul comunei Colonești

                  În satul Călini, hoții fac prăpăd, se plâng autoritățile locale. „Din stația de autobuz au furat gemurile, cercevelele și ușa cu totul. Dispar, mereu, transformatoare, siguranțe și diverse piese din sistemul de iluminat public. La fântână au spart lambriul și au furat căldarea”, declară, supărat, Dănuț Condurache, viceprimarul comunei Colonești.

                  Autoritățile trebuie să facă referate privind dispariția becurilor, a siguranțelor etc., apoi să le impute, dar cui? Primăria Colonești a informat, constant, poliția locală privind furturile produse din comună. Din păcate, aceasta, având prea puțini angajați, a ajutat administrația doar cu sfaturi.

                  „Au spus să ne angajăm polițiști comunitari, dar nu găsim tineri care au absolvit liceul și au rămas în comună”, arată viceprimarul Dănuț Condurache.

                  Primarul din Tg.Trotuş a vrut să demisioneze

                    Adrian Paul Forcos, primarul localitatii Tg Trotus

                    Au fost zile tensionate pentru conducerea primăriei Tg.Trotuş. După ce săptămâna trecută locuitorii au fost „tăiaţi” de la apă, din cauza datoriilor foarte mari acumulate în ultimii ani, primarul a decis, ca ultimă soluţie, să-şi depună demisia.

                    „Am spus că dacă eu sunt un impediment în rezolvarea acestui conflict, atunci îmi prezint demisia. Probabil de aici au pornit zvonurile. Vă spun sincer că nu mai ştiu cum să gestionez situaţia. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că primăria nu are cum, legal, să acopere datoriile. Căutăm alte soluţii”, a declarat primarul Adrian Forcos.

                    După ce a cântărit câteva zile ce decizie să ia, până la urmă a spus că va continua la conducerea comunităţii locale.

                    „Am avut întâlniri cu cetăţenii în care am discutat situaţia. Înţeleg că este greu fără apă. De miercuri, vom trage branşamente noi, cu apometre noi şi cămine la fiecare gospodărie. O parte dintre costuri le vom suporta noi, o parte cetăţenii. Am testat apa din fântâni şi ştim că este potabilă. Vom face şi un rezervor, pentru urgenţe, dar toate aceste soluţii înseamnă timp.

                    Noi am mai colectat din datorii, dar cei de la Compania de Apă vor banii”, a mai declarat edilul. Reamintim, din 16 ianuarie, locuitorii din Tg.Trotuş nu mai au apă, din cauza datoriilor care au ajuns la un record de 350.189 lei.

                    Cetăţenii din Pustiana, revoltaţi că le dispare pădurea

                      Mai mulţi localnici din Pustiana, comuna Pîrjol, ne-au scris pe adresa redacţiei revoltaţi de faptul că, de câteva săptămâni bune, le dispare pădurea de sub ochi. „Suntem supăraţi pentru că se taie foarte mult, o parte legal, o parte ilegal.

                      Nu cred că putem opri acest dezastru, dar măcar vom încerca”, ne-a spus Julian Timaru, unul dintre contestatarii tăierilor. Acesta spune că oamenii care locuiesc în apropierea pădurii se tem pentru siguranţa lor, iar casele li se strică pe zi ce trece. Transporturile se fac chiar pe drumul judeţean asfaltat în 2014, ceea ce este iar o problemă. Din aceste motive, cei nemulţumiţi şi-au dat întâlnire la sediul primăriei din Pîrjol miercuri, atunci când speră să obţină răspunsuri de la primar. „Pădurea aparţine statului, Romsilva.

                      Noi i-am chemat pe responsabili să discutăm şi ne-au prezentat exact toate documentele. Se taie ce este marcat, legal, ne-au prezentat preţurile şi pot fi consultate la sediul primăriei. Acum, eu înţeleg şi nemulţumirile oamenilor. Ştiu că sunt destul de supăraţi şi dacă vor veni, şi noi la rândul nostru îi vom chema din nou pe responsabili ca să ne lămurim”, a declarat primarul comunei Pîrjol, Vasile Lupu.

                      „Am tăiat două hectare până acum, la final vor fi 13. Toţi arborii sunt marcaţi, inventariaţi. Pădurea care se taie acum are 130 de ani, iese din exploatare în sensul în care se pierde valoarea de masă lemnoasă. Avem 80 la sută din suprafaţă cu seminţiş (n.r. loc acoperit cu puieţi răsăriţi din seminţe în mod natural), iar peste două sezoane vom face împăduriri şi vom planta specii valoroase. Nu sunt motive de îngrijorare pentru alunecările de teren, mai ales că acum doi ani noi am făcut chiar o reamenajare a pădurii”, a explicat şeful Ocolului Silvic Moineşti, Constantin Avasiloaiei. Aceleaşi explicaţii le va mai da, încă o dată, cetăţenilor care au întrebări sau nemulţumiri şi care se vor întâlni miercuri la primărie.

                      „În zonă are loc o tăiere definitivă a arboretului matern, o tăiere legală, conform normativului şi amenajamentului silvic, după care se va instala seminţişul. Am dat dispoziţie ca lemnul de foc să fie vândut cetăţenilor, la un preţ cât mai bun posibil. Ca să vă faceţi o idee, agenţii economici vând cu 200 de lei mc, Romsilva vinde cu 140 de lei, fără TVA.”
                      Viorel Ghelasă, director Direcţia Silvică Bacău

                      Asta e… Din colecția „puțintică istorie… nu strică”

                      Decapotabila folosită şi de Groza şi de Ceauşescu
                      Decapotabila folosită şi de Groza şi de Ceauşescu

                      Primul oficial aflat la cîrma țării, după a doua conflagrație mondială, care a vizitat Bacăul, a fost dr. Petru Groza (7 Decembrie 1884 – 7 Ianuarie 1958).

                      După ce busola destinului ne-a călăuzit dinspre miazăzi spre miazănoapte, luptând cu jertfe de sânge și-ntr-o parte și în alta, am rămas la mâna rușilor. Mareșalul Ion Antonescu a primit drept recunoștință… niște plumbi, iar Regele Mihai… liber la pribegie, asemeni altor domnitori din istorie cărora le-a fost uzurpată puterea.

                      După guvernele Sănătescu și Rădescu, guvernul condus de Petru Groza, format în 1945, nu a fost un guvern comunist. El nu a devenit nici după aceea membru de partid. Fondase în 1933 „Frontul Plugarilor”.

                      A fost anchetat și arestat în perioada decembrie 1943 – ianuarie 1944, pentru că s-a împotrivit amestecului ambasadorului Germaniei în treburile interne ale României, fiind eliberat din ordinul personal al lui Antonescu.

                      Groza a vrut să impună reforme, împroprietărind cu pământ răniții, orfanii și văduvele de război. Iată ce scria în ziarul băcăuan ,,Înainte’’, din 8 iulie 1946:

                      „Oțelul se topește, voința poporului niciodată. Ca un fulger s-a răspândit vestea de la un capăt al altuia al județului. Primul ministru dr.Petru Groza vine la Bacău să împartă titlurile de proprietate, să fie printre plugarii săi… S-au adunat cu zecile de mii. De la șes și de la munte. De pe Valea Trotușului până în Munții Ceahlău. Încă de la orele 7 dimineața Parcul Libertății geme de lume. Zeci de mii de țărani din întreaga regiune, cu lozinci, drapele și fanfare… Pe stadion (locul actualului Muzeu de Științe ale Naturii, n.r.) defilează poporul prin fața aceluia venit să reprezinte guvernul, la actul de eliberare a plugărimii care luptă de veacuri să-și scuture lanțurile.”

                      Ironie a sorții, doar după câțiva ani, ca urmare a actului de la 30 decembrie 1947, când România și-a schimbat forma de stat, trecând de la Monarhie la Republica Populară, pământul avea să fie cedat „de bună voie”, tot cu lozinci, pentru colectivizare. Groza nu a fost un adept înfocat al politicilor PCR. Refuza să se îmbrace muncitorește și să poarte șapcă.

                      Purta pălărie și prefera costumele de culoare deschisă. Se zvonea că a avut mai mulți copii nelegitimi de pe urma numeroaselor amante. El s-a împotrivit fățiș grupului moscovit, format din Ana Pauker și Vasile Luca, grup înlăturat din partid și din guvern în 1952. Cât a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1952 – 1958), a intervenit pentru eliberarea multor intelectuali de marcă și reîncadrarea lor în institute de cercetare și învățământ.

                      El l-a sprijinit pe Dej să-i devină succesor, fiind rapid scos în uitare. A rămas doar lozinca „Ana Pauker și cu Dej au dat spaima în burgheji!”.

                      Pagini lipsă

                      Istoria pe care am învățat-o eu în școala generală sărise o etapă. Anii de „muncă și luptă revoluționară” a tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, născut Gheorghe Gheorghiu, într-o familie care mai avea 4 fete. Data nașterii declarată oficial, 8 noiembrie 1901, la Bârlad. Decedat la 19 martie 1965, în București, urmare (s-a speculat dar nimeni n-a dovedit) a vizitei la Moscova. La vârsta de doi ani a fost înfiat de către unchii săi din Moinești, Gheorghe și Tasia Ionescu, care nu aveau copii. Locuiau într-o căsuță în apropierea centrului orașului Moinești, astăzi distrusă.

                      Clasa întîia a făcut-o la Școala din Lucăcești. La 15 ani era ucenic la Steaua Română din Moineşti. Din 1926, Gheorghe Gheorghiu-Dej se mută la Atelierele CFR de la Galați. Acolo își începe cariera politică. După un an se căsătorește cu Mița Alexa, cu care a avut două fete, Lica și Tanța. A fost lider al PCR timp de 20 de ani, până pe 18 martie 1965, ocupând succesiv funcțiile de secretar general, prim-secretar, prim-ministru și președinte al Consiliului de Stat al RPR.

                      Pot să spun că l-am apucat. Aveam aproape 6 ani când i-am văzut pe ai mei îmbrăcați în negru. Ce m-am bucurat! Cu două luni înainte murise nașul meu de botez, fost cârciumar, frate cu bunicul. Mâncasem dea colivă…! Mai tare e mortul ăsta decât nașul, mi-am zis. Tot satul era în negru. M-a luat mama de mână dar n-am pornit-o spre cimitir. Am ajuns la Sfatul Popular, unde era coadă mare. Nici urmă de colaci. Înăuntru se opreau toți și-și făceau cruce în fața unui tablou mare, încadrat de o pânză neagră încrețită. Era și o condică în care alții scriau.

                      itled-13

                      Atunci m-am lămurit. Adio, colivă! Petrecerea avea să urmeze însă pe uliță, după două sau trei zile, nu mai rețin exact. Nea Cârnu tractoristul – așa-i era porecla, avea televizor. Un TEMP 6, pe picioroange. L-a scos la poartă. Se transmitea în direct procesiunea de înmormântare a lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

                      „Moldovean de-al nostru, a vrut să facă fabrica de mașini (Dacia), la Bacău…” vorbea lumea adunată buluc. M-am zgăibărat și eu într-un zarzăr, să văd… Nimic interesant. Babele boceau în batiste urmărindu-se mai mult una pe alta cu coada ochiului. Una m-a zărit și mi-a șoptit printre dinți… „dă-te drace jos de-acolo că-l rupi!”.

                      Ceilalți draci de vârsta mea râdeau mai încolo pe înfundate. M-am dus la ei să aflu de ce. Unul mai mare, dintr-a treia, scoate o hârtie de zece lei, din aia roșie și mi-o plimbă prin față. „Pun pareu că nu știi să citești!” Cum să nu știu, mă înfoi eu, după ce îmi arată cu degetul rândul de jos. „Da cu voce tare, tare!”. Silabisesc. Republica Populară Română, ce era așa de greu? „Mai tare!” Mă repet. Iar întoarce baba ocheada spre mine că fac gălăgie.

                      Între timp, ăla rulează repede hârtia de la ambele capete, spre mijloc. „Hai! Și aici! Tare!” Pu… M-au păcălit. Toți au întors capetele. Ce frumos și nevinovat s-a auzit limpede rostită, denumirea personajului principal din „Povestea…” lui Creangă, mai ales la o așa solemnitate!

                      Am zbughit-o toți. Noroc că nu și-a pus nimeni mintea cu noi, ba unii au râs și ei pe înfundate. Când a schimbat Ceaușescu bancnotele, cu Republica Socialistă România, le-am studiat atent. Am cugetat atunci înțelept… Și-au dat și oamenii mari seama! Cum poți să scrii o așa prostie… pe bani!? N-aveam cum să uit însă… evenimentul la care m-am făcut de rușine? Asta e…!

                      Dej venea des la Moinești, în particular, fără gărzi, doar cu șoferul. Îi plăcea borșul cu fasole și ceapa verde.

                      Oficial, a trecut în vizită prin Bacău împreună cu Nikita Hrușciov, după ce au vizitat combinatul de la Onești, oraș care-i purta numele, și lucrările de la barajul de la Bicaz. Se spune că după o jumătate de oră de așteptat la barieră, la Steaua (Letea), ar fi dat ordin să se construiască pasajul de la Narcisa.

                      Luna ianuarie era sărbătorită înainte de 1989, ca Luna Ceaușeștilor. Pe Nicolae l-am văzut, de astă dată pe viu, în 1966. Altă poveste… este.

                      CSȘM Bacău, șase din șase

                      Campioană a României în 2016, echipa de juniori 2 la handbal masculin a CSȘM Bacău are gânduri mari și în noul an. În vizor se află, firește, un nou titlu național. Iar la cum au stat lucrurile în cadrul turneului de pregătire desfășurat recent, la Moreni, este clar că băcăuanii sunt cotați cu prima șansă. La Moreni, echipa antrenată de Gabriel Armanu a ocupat locul 1, cu șase victorii din tot atâtea partide disputate.

                      Merită subliniat faptul că la turneu au participat echipele clasate pe primele locuri în celelalte serii ale Campionatului Național pentru juniori 2: LPS Brăila (locul 1 Seria B), CSȘ Ploiești (locul 2 în Seria C), Viitorul Pitești (locul 3 n Seria D), CSȘ Craiova (locul 2 în Seria E) și CSȘ Sighișoara (locul 1 în Seria F). Totodată, băcăuanul Andrei Totoi a fost declarat cel mai bun pivot al turneului.

                      Rezultatele echipei pregătite de Gabriel Armanu:

                      CSȘM Bacău- LPS Brăila 38-21 (19-10).

                      CSȘM: Bogdan Farcaș, Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș- Răzvan Pușcuță (11 goluri), Dragoș Păscălin (6), Andrei Totoi (4), Eduard Iordachi (4), Alex Brezan (3), Cătălin Brăescu (3), Eduard Marcu (2), Răzvan Armanu (2), Marius Grădinaru (1), Ionuț Vamanu (1), Ștefan Gherasim (1).

                      CSȘM Bacău- CSȘ Ploiești II 32-19 (18-9).

                      CSȘM: Bogdan Farcaș, Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș- Ionuț Vamanu (10 goluri), Andrei Totoi (6), Răzvan Pușcuță (5), Cătălin Brăescu (5), Ștefan Gherasim (3), Rareș Chiriac (1), Dragoș Păscălin (1), Marius Grădinaru (1).

                      CSȘM Bacău- Viitorul Pitești 23-21 (7-11).

                      CSȘM: Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș, Bogdan Farcaș- Ștefan Gherasim (6 goluri), Ionuț Vamanu (6), Cătălin Brăescu (5), Andrei Totoi (4), Rareș Chiriac (1), Răzvan Pușcuță (1).

                      CSȘM Bacău- CSȘ Craiova 24-20 (10-13).

                      CSȘM: Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș, Bogdan Farcaș- Răzvan Pușcuță (6 goluri), Ștefan Gherasim (6), Ionuț Vamanu (4), Cătălin Brăescu (3), Andrei Totoi (2), Dragoș Păscălin (2), Rareș Chiriac (1).

                      CSȘM Bacău- CSȘ Sighișoara 30-27 (15-16).

                      CSȘM: Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș, Bogdan Farcaș- Cătălin Brăescu (13 goluri), Rareș Stănică (5), Eduard Iordachi (4), Andrei Totoi (3), Rareș Chiriac (2), Răzvan Pușcuță (2), Ștefan Gherasim (1).

                      CSȘM Bacău- CSȘ Ploiești I 25-24 (11-9).

                      CSȘM: Cosmin Cozma, Răzvan Brînduș, Bogdan Farcaș- Răzvan Pușcuță (6 goluri), Rareș Stănică (5), Eduard Iordachi (5), Andrei Totoi (3), Ștefan Gherasim (3), Dragoș Păscălin (1), Eduard Marcu (1), Ionuț Vamanu (1).

                      Revenită de la Moreni, gruparea băcăuană va pleca la un nou turenu, de data aceasta la Turda, acolo unde în perioada 27-28 ianuarie va avea loc Cupa „Fulgilor de nea”. În 2016, CSȘM Bacău a câștigat Cupa „Fulgilor de nea”. În 2017?

                      Băcăuanii, în prim-plan

                      La finalul săptămânii trecute, Sala de Atletism din Bacău a găzduit tradiționala competiție de atletism „Cupa Bistriței”, desfășurată concomitent cu Memorialul „Nicolae Mihalache”. Organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Asociația Județeană de Atletism, competiția a reunit la start numeroși sportivi din întreaga țară.

                      Iată numele atleților băcăuani care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere:

                      400 m feminin: Diana Bogos (LPS Vaslui, CSM Onești) 59.87.

                      800 m fem: Diana Bogos (LPS Vaslui, CSM Onești) 2:16.25.

                      60 m j1: Diana Volf (CSȘ Bacău, Știința) 8.87.

                      Ștafeta feminină de 4×200 m: CSȘ Bacău „B” (Carmen Diac, Nicoleta Popa, Ramona Verman, Vanessa Topliceanu) 1:52.73.

                      Ștafeta feminina de 4×400 m: CSȘ Bacău „A” (Carmen Diac, Nicoleta Popa, Ramona Verman, Steluța Cocor) 4:18.90.

                      Săritura în lungime fem: Georgiana Aniței (SCM Bacău, CSȘ Bacău) 6.03 m.

                      Triplusalt fem: Georgiana Aniței (SCM Bacău, CSȘ Bacău) 13.05m.

                      200 m masc: Sebastian Ursachi (CSȘM Bacău) 23.63.

                      400 m masc: Sebastian Ursachi (CSȘM Bacău) 50.50.

                      800 m masc: Sorin Laslău (CSȘM Bacău) 1:58.29.

                      1500 m masc: Ciprian Șuhanea (CsȘM Bacău) 4:05.63.

                      3000 m masc: Ciprian Șuhanea (CsȘM Bacău) 8:52.10.

                      Triplusalt masc: Constantin Tudoreche (CSȘ Onești) 13.07.

                      În februarie, Bacăul va găzdui mai multe competiții atletice: etapa a doua a Campionatului Național de Seniori, Tineret și Juniori 1, finala Naționalelor Universitare, Memorialul „Dorin Melinte” și etapa județeană pentru Juniori 1, 2 și 3, dar și concursul inter-județean rezervat copiilor, Cupa „Micul Atlet”.

                      Unirea de la 1859 în context intern şi internaţional

                      În zi de mare sărbătoare pentru naţiunea română, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, istorici, muzeografi, cadre ale armatei române, arhivişti, elevi, artişti au aniversat (nu au comemorat!) marele act de la 24 ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Ţara Românească, unul dintre cele mai importante evenimente, care a deschis calea spre realizarea dezideratelor naţionale şi progresul societăţii româneşti.

                      De la început, prof. dr. Ioan Mitrea a atras atenţia că, incorect, în presă şi chiar în unele lucrări aşa-zise ştiinţifice, se foloseşte sintagma “Unirea Mică”. “Nu există o «Unire Mică» şi o «Unire Mare». Unirea Moldovei cu Ţara Românescă a condus la formarea statului român, eveniment de o importanţă covârşitoare pentru istoria noastră, mai ales în condiţiile subiective şi obiective ale acelor vremi, interne şi externe.

                      Idealul Unirii este mult mai vechi, a fost dorită, încă nu a fost posibilă, însă s-a «copt» în sec. XIX, cu începere de la 1821, cu Revoluţia de la 1848. Unirea celor două Principate trebuie înscrisă şi în contextul Războiului Crimeei, al problemei Dunării, a dorinţei Angliei, Franţei etc. de a crea un stat tampon la Gurile Dunării, pentru a stopa influenţa Rusiei îm zonă.

                      Ce a urmat, este ştiut de toată lumea. De aceea este bine ca măcar noi să spunem adevărul”, a mai spus prof. Mitrea. Despre personalitatea marelui om de stat, simbolul Unirii de la 1859, col. Al. I.Cuza, dar şi despre omul Cuza, a vorbit comandor Vasile Florea, iar prof. Mihaela Chelaru, director al Arhivelor Statului şi dr. Marius Istina au prezentat publicului alte aspecte importante ale actului de la 24 ianuarie.

                      În cadrul manifestării a fost prezentat şi un program artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional de Arte “George Apostu”, coordonator prof. Florin Blaj.

                      Spectacol omagial dedicat Unirii Principatelor Române, organizat de Ansamblul Busuiocul

                        “Unirea, naţiunea a făcut-o” a fost genericul sub care s-a desfăşurat, marţi, 24 ianuarie, la Sala Ateneu, Spectacolul Omagial dedicat Unirii Moldovei cu Ţara Românească, în 1859, sub acelaşi Domn, eveniment de crucială importanţă pentru poporul român. Pregătirea Unirii, alegerea ca Domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza, apoi, pe 24 ianuarie, şi ca Domn al Ţării Româneşti, a consfinţit actul de naştere al unei noi naţiuni, evenimente care au constituit filonul spectacolului susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist “Busuiocul”, organizat sub patronajul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Bacău.

                        “Este de datoria noastră, ca ansamblu profesionist, cu o puternică şi valoroasă putere de exprimare artistică, să oferim publicului băcăuan un spectacol dedicat acestui important eveniment din istoria neamului românesc. Ideea centrală a fost Unirea şi eroii ei, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Doamna Elena, Moş Ioan Roată. Am plecat din Bucovina, ne-am oprit la Iaşi, Bacău, Focşani, Bucureşti, localităţi puternic marcate de istoria acelor ani, cu poezie, teatru, dansuri, muzică populară. Bucuria noastră a fost că publicul a fost alături de noi, am cântat şi dansat împreună, a fost o adevărată sărbătoare”, ne-a spus Petre Vlase, director al Ansamblului “Busuiocul”.

                        DSC_2285

                        Şi-au dat concursul solişti şi grupuri de la ansamblul “Busuiocul”, actori ai Teatrului Municipal “Bacovia”, care au interpretat rolurile domnitorului Cuza (Bogdan Matei), Mihail Kogălniceanu (Viorel Baltag), Dana Vrânceanu (Doamna Elena), Ştefan Alexiu (Moş Ioan Roată), într-un scenariu şi sub regia maestrului coregraf Petre Vlase. Spectacolul a debutat cu HORA UNIRII, interpretată de orchestra şi membrii ansamblului, în aplauzele spectatorilor.

                        Un moment emoţionant l-a constituit rostirea Jurământului de către Alexandru Ioan I:“Jur în numele Presfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios Constituţiei, în textul şi spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi toate…”, cât şi frumoasele cuvinte rostite de Mihail Kogălniceanu, prietenul şi sfetnicul tânărului Domn.

                        DSC_2287

                        Din Bucovina, Iaşi, Bacău, Focşani, Bucureşti au răsunat melodii cu o puternică încărcătură patriotică: “Balada” lui Ciprian Porumbescu (Ionuţ Coman), “Cântecul Unirii” şi “Bucovină, mândră ţară” (pr. Ionuţ Avram), “O lumânare pentru cei vii” (Georgiana Păduraru), “Vin la Milcov cu grăbire” şi “Pe al nostru steag e scris unire” (Grupul Flori de câmp), “Ciocârlia” (Costel Babaşa), melodii populare din Basarabia, cu Zenaida Bolboceanu, interpretă de mare valoare, solistă acum a Ansamblului “Busuiocul”, suite de dansuri populare de pe Valea Tazlăului, Milcovului şi vestitul Căluş din Muntenia.

                        Spectacolul omagial a fost onorat de Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean şi s-a încheiat cu celebra melodie “Hora Unirii”, care a încălzit şi încălzeşte inimile românilor de pretutindeni de peste 150 de ani.